Gânduri de seară.............

"Dar ce este în realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut?
M-am întrebat mereu în ce măsură curajoşii sunt oameni ca toţi ceilalţi, care sfidează frica, sau pur şi simplu sunt inconştienţi.
Curajul…...... este o provocare la adresa vieţii şi a morţii.
Ne permite să suportăm cu resemnare durerile.
Este cucerit reluând în fiecare zi urcuşul.
Cui îi este frică, şi are teamă de viitor, trebuie să lupte astfel încât previziunile funeste să nu se adeverească.
Mintea umană este în stare să învingă atitudinile greşite ale vieţii şi ne poate aduce pe calea adevărului.
Când ne însoţeşte prea multă prudenţă, oriunde, curajul rămâne ascuns în spatele laşităţii.
Este corect să se ducă la bun sfârşit ceea ce trebuie făcut, dar trebuie lăsat un spaţiu şi viselor.
Curajul constă în tenacitatea cu care suportăm suferinţa şi ceea ce ne înfricoşează.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor întâmpla niciodată…
Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranţa care îl hrăneşte.
Nu te-ai gândit niciodată la curajul onestităţii, la tăria de cuget pe care trebuie să o avem pentru a şti să rezistăm la tentaţia de a face rău, la curajul de a spune adevărul rămânând noi înşine?
Soarele şi lună au curajul să răsară în fiecare zi, în ciuda norilor şi furtunilor.
Natura are curajul să se reînnoiască mereu, înfruntând instabilitatea anotimpurilor, frigul, căldura, ploile.
Plantele pe care le vezi, au puterea să crească, un bob de grâu, puterea de a răsări, o floare, de a se deschide la vederea Creatorului.
Şi totuşi, de cele mai multe ori sunt plante mici şi flori care nu-ţi sar în ochi, dar, cu toate acestea, înfloresc către cer fără nici o teamă.
Au curajul de a trăi, de a muri, de a ieşi din starea de apăsare, de fiecare dată când terenurile pietroase le împiedică creşterea.
Şi omul ar trebui să aibă aceeaşi tărie de cuget.
Frica şi ruşinea condiţionează adesea multe persoane care se închid în ele însele şi suferă în linişte fără a cere ajutor…
Curajul stă în conştientizarea faptului de a putea înfrunta orice adversitate, în timp ce prea des, pentru o viaţă liniştită, ne comportăm cu laşitate.
Prin coerenţă vom reuşi să ne schimbăm viaţa în bine, iar dacă nu o facem este numai pentru că ne lipseşte curajul de a spune adevărul."   (Romano Battaglia – "O inimă curată")

Read More

Gânduri de seară...........

 În fiecare zi ne batem joc,
De păsări, de iubire şi de mare.
Şi nu băgăm de seamă că în loc,
Rămâne un deşert de disperare.

Ne invadează lenea unui vis
Pe care îl anulăm cu o şovăire.
Ne reculegem într-un cerc închis,
Ce nu permite ochilor să admire.



Ne răsucim pe un aşternut posac
Însinguraţi în doi, din laşitate,
Minţindu-ne cu guri care prefac
În zgură, sărutările uzate.

Ne pomenim prea goi într-un târziu,
Pe o nepermis de joasă treaptă tristă,
Prea sceptici şi prea singuri, prea în pustiu,
Ca să mai ştim că dragostea există.

Read More

Gânduri de seară...........

"A fost  odată, o  fată de ţărani, care în fiecare zi urca pe munte să culeagă rădăcini şi ierburi pentru a potoli foamea familiei sale.
Într-o zi, a văzut un dovleac mare, copt, şi gata să fie cules împreună cu frunzele lui late şi verzi. Fericită, fata îl îmbrăţişă, încercând să-l desprindă de stâncă unde prinsese rădăcini. Nu îi fu uşor să îl mişte, dar insistă şi în sfârşit reuşi să-l ridice.
Cu mare uimire, văzu că tocmai din locul din care crescuse, ţâşni apă proaspătă din belşug. După ce-şi potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicătură şi pâraiaşul se opri.
În clipa aceea auzi o voce :
 - Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine dacă vei dezvălui cuiva existenţa acestui izvor de apă curată! Te voi pedepsi înecându-te chiar în acest izvor. Fetei i se făcu frică şi se întoarse acasă tăcută. Văzând-o tulburată, mama ei întrebă ce i s-a întâmplat, dar ea rămase mută şi în zilele următoare. Era mereu tristă, nu vorbea cu nimeni, părinţii erau îngrijoraţi. Secretul rămase îngropat în inima ei până când seceta începu să ardă recoltele.
Îi văzu în arşiţa soarelui pe ţăranii care se osteneau să aducă vase grele cu apă pe terenurile pârjolite. Cei  bătrâni nu reuşeau şi se ghemuiau doborâţi de efort, de-a lungul drumului.
Fata privi atunci muntele, şi avu un acces de curaj şi răzvrătire.
Începu să le strige tuturor, că acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga câmpia şi salva recoltele. Se oferi chiar să-i însoţească în acel loc pe cei mai puternici ţărani. Dovleacul fu scos din rădăcini şi sfărâmat în mii de bucăţi. Imediat, apa ţâşni din plin şi se transformă într-un râu, apoi într-un fluviu care potoli setea pământului ars al câmpiei.
Atunci când ţăranii coborâră în vale, fata se duse să se ascundă printre trestii, în aşteptarea răzbunării care-i fusese anunţată.
În scurt timp se ridica vântul şi auzi vocea tunătoare a spiritului muntelui:
 - Nu te pedepsesc, ba din contră te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai înfruntat moartea pentru a-i salva pe ai tăi şi recoltele. Ai acţionat cu puritate şi te-ai salvat. Alţii, de frică, ar fi lăsat să moară de sete bătrâni şi copii. Vor creşte alţi dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la încercare curajul şi altruismul oamenilor.
Vocea tăcu, vântul nu mai suflă printre trestii.
Fata care adusese apa, rămase liberă, câmpurile se înviorară şi ai ei reluară fericiţi cultivarea pământului.


Curajul stă în conştientizarea faptului de a putea înfrunta orice adversitate, în timp, ce prea des, pentru o viaţă liniştită, ne comportăm cu laşitate. Prin coerenţă vom reuşi să ne schimbăm viaţa în bine, iar dacă nu o facem este numai pentru că ne lipseşte curajul de a spune adevărul."

Read More