" Societățile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forțe: inteligenta şi puterea."
Nicolae Titulescu
1920 - Nicolae Titulescu a fost numit delegat al României la Societatea Naţiunilor, alături de Thoma Ionescu şi Dimitrie Negulescu.
"
Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor șiom politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.
Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, Nicolae și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, Ion Titulescu, în Titulești, Olt. Ion Titulescu era descendent al unei familii de moșeni și fiul protopopului Nicolae Economu. A îndeplinit funcția de prefect al județului Dolj, președintele Înaltei Curții, deputat în Parlament sub guvernul Ion Brătianu[2]. Între 1893-1900 urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute (premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma cursurile Facultății de Drept. În 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate Facultățile de Drept din Franța, cu lucrarea intitulată: „Efectele actelor cu titlu gratuit, consimțite sub regimul comunității, fie de către femeia singură fie de către cei doi soți în profitul copilului din prima căsătorie, al unui copil comun sau unui al treilea”. Un faimos profesor la Drept, profesorul Berthelemy caracteriza astfel lucrarea înaintată comisiei: „claritatea expunerii, precizia cunoștințelor, excelentul plan adoptat, maniera foarte riguroasă a unor părți lasă o impresie foarte favorabilă”[3]. La Paris își obține doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels. În această perioadă este inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.[4]
Statuia lui Nicolae Titulescu din Brașov.
În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută în București. Nicolae Titulescu intră în politică în 1909 și în anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. După primul discurs ținut în Parlament despre poziția României față de evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al nostru” [5], cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.
Încă din perioda neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România, într-un discurs rostit la Ploiești și intitulat „Inima României”, el declara: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața…Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima României geografice” [6] În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române.
În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei respective de către București.
Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Național-Liberal și al Consiliului de Miniștri, se gândea în urma decedării regelui Ferdinand la proclamarea Republicii și alegerea lui Nicolae Titulescu în funcția de președinte[7].
Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică românească a vremii.
Mormântul lui Nicolae Titulescu situat în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.
Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene. Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convențiile:
împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înțelegeri;
pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);
În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.
Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.
O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de Nicolae Titulescu: „Întreagă politică externă pe care am urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti războiul, ci de a pregăti o rețea de alianțe de așa fel încât războiul să devină imposibil”[8].
"
sursa : Wikipedia
"
Din cele 22 de discursuri adunate în volumul Pledoarii pentru Pace, reiese în mod evident orientarea pro-europeană a lui Nicolae Titulescu, credința sa în rolul pe care Europa îl are - și, mai mult decât atât, datoria Europei de a-și asuma acest rol – în construirea unei lumi mai bune căci, spune el, ”milioane de oameni au murit în Marele Război pentru ca să se poată naște o nouă viață internațională”.
Totuși, el nu vorbește despre Europa în mod precis decât în câteva rânduri. Enunță în schimb o serie de idei fundamentale cu privire la păstrarea păcii și la construirea și conservarea unui nou sistem internațional bazat pe legalitate și cooperare. Unele din ideile enunțate de Titulescu s-au dovedit a fi vizionare: el vorbește despre solidaritatea națiunilor europene, despre cooperarea economică și punerea la comun a capacităților de producție ale statelor, despre libera circulație a mărfurilor și persoanelor. Două decenii mai târziu, aceste idei au pus bazele Comunității Europene.
În aproape toate discursurile sale, Titluescu apare ca un promotor și susținător fervent al cooperării europene pe mai multe planuri, cooperare pe care o consideră esențială pentru păstrarea păcii. Pentru el, Europa nu este altceva decât un întreg: ”Europa nu mai este o colecție de state. Este un stat divizat în părți separate prin măsuri administrative, încorporate în frontiere”. El nu face diferența dintre Vestul și Estul Europei și condamnă tendința statelor occidentale, anume Marea Britanie și Franța, de a-și gândi strategia de securitate și de prevenire a războiului în acești termeni (referindu-se la posibilitatea unor concesii vis-a-vis de frontierele estice ale Germaniei, nu și cele vestice).
În discursul Progresul ideii de pace, ținut în 1930 la Universitatea Cambridge, Titulescu abordează problema amenințărilor la adresa menținerii păcii în Europa, oprindu-se, printre altele, asupra a două chestiuni: lipsa de unitate din punct de vedere al doctrinei sociale și criza economică. În primul caz, se referă, evident, la Uniunea Sovietică. El spune că ”de la război încoace, Europa nu mai prezintă o unitate din punctul de vedere al doctrinei sociale. Înainte de război erau frontiere, dar toate statele erau bazate pe proprietatea individuală și pe respectul contractului.” După război însă, această deosebire între organizarea socială a celui mai mare stat european și restul țărilor (la care se adaugă țelul declarat al regimului de la Moscova, de a exporta revoluția) creează o tensiune permanentă ce ”împiedică pacea să domnească în spirite”.
Analizând problema crizei economice și a implicațiilor grave pe care le poate avea aceasta, Titulescu enunță următoarea idee: ”atâta vreme cât această problemă nu este rezolvată, atâta vreme cât toate statele nu vor pune în comun, după un plan rațional, capacitățile lor de producție și de consumație, pacea va fi în constant pericol.”
Ideea o regăsim 20 de ani mai târziu, în documentul care a pus bazele Uniunii Europene de azi. În Declarația Schuman se vorbește de ”baze comune de dezvoltare economică”, baze ale unificării economice. Cităm din textul Declarației: ”punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene”, țările membre ”angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei industriale, în condiţii egale. Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice.”
Titulescu insistă în mai multe rânduri asupra necesității construirii unei unități economice europene, condiție sine qua non a păcii pe continent. Poziția sa este categorică: barierele economice reprezintă un obstacol, o amenințare la adresa păcii. În acest sens, el e de părere că, în ciuda câștigării Războiului în 1918, Pacea a fost pierdută pentru că ”tratatele de pace au omis să unească noile entități poltiice într-un sistem comun. Dacă ar fi făcut acest lucru, ele ar fi creat mari unități economice bazate pe asocierea statelor. Ocupându-se exclusiv de aspectele politice, Tratatele de Pace au provocat o ruptură a unităților economice, au permis dezvoltarea nelimitată a sistemului piețelor închise, a autarhiei economice, care este cel mai mare dușman al unei adevărate vieți internaționale.”
Așa cum reiese din discursurile sale, o altă idee esențială a gândirii lui Titulescu este cea a ”spiritualizării frontierelor”, înțeleasă nu ca renunțare a frontierelor naționale, ci la autarhie, la izolaționism și exclusivism în favoarea cooperarării dintre state ca între egali, prin prezervarea și respectarea drepturilor fiecăruia. Practic, acest scop poate fi atins prin acorduri între state, în special acorduri economice. În schimb, constată el, ”la ora actuală Europa seamănă cu o tabără de citadele fortificate care se ridică una împotriva celeilalte. Înalte bariere vamale le separă total. ”
”De altfel, ce este o frontieră dacă nu o piedică în trecerea oamenilor și mărfurilor? Cu cât este mai mult amenințată, cu atât va fi mai mult apărată prin înrăutățirea piedicilor deja existente. Cu cât ești mai sigur de păstrarea frontierei, cu atât vei fi mai dispus să ușurezi circulația economică.”
În această direcție a spiritualizării frontierelor, spune Titulescu, s-a înscris și proiectul de ”Uniune Europeană” propus de Aristide Briand. Considerând că ideile lui Briand au fost ”desfigurate”, ”maltratate”, Titulescu încearcă să le explice, oprindu-se cu precădere asupra unor puncte sensibile ce au fost prost înțelese, precum ideea că planul lui Briand ar fi presupus subordonarea economicului și politicului și renunțarea statelor la anumite drepturi. Nu, spune el, e vorba de ”o înțelegere între statele europene după modelul înțelgerilor regionale, în care fiecare stat își păstrează deplina lui suveranitate”.
Titulescu definește propunerea lui Aristide Briand ca ”o inițiativă generoasă destinată a apropria popoarele de pe continentul care, în istorie, a cunoscut cel mai mare număr de războaie, pentru ca, ușurate pe cât posibil de greutățile ce pot rezolva între ele pe cale amiabilă, să se consacre cu mai multă tărie și mai multă libertate împlinirii obligațiunilor lor de membri ale Societății Națiunilor. Din punctul de vedere al prezentului, Uniunea europeană, astfel definită, este singura soluție pentru a menține pacea între popoare. Din punct de vedere al viitorului, ea poate, dacă ne punem cinstit în slujba ei, să constituie germenul unei vieți internaționale noi și atât de binefăcătoare, încât mintea noastră actuală, produs al luptei și al suferinței, nu o poate cuprinde încă.”
"
sursa : Historia.ro
Nicolae Titulescu
1920 - Nicolae Titulescu a fost numit delegat al României la Societatea Naţiunilor, alături de Thoma Ionescu şi Dimitrie Negulescu.
"
Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor șiom politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române.
Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, Nicolae și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său, Ion Titulescu, în Titulești, Olt. Ion Titulescu era descendent al unei familii de moșeni și fiul protopopului Nicolae Economu. A îndeplinit funcția de prefect al județului Dolj, președintele Înaltei Curții, deputat în Parlament sub guvernul Ion Brătianu[2]. Între 1893-1900 urmează cursurile Liceului „Carol I” din Craiova. Pe baza rezultatelor excelente obținute (premiul de onoare la examenul de bacalaureat) primește o bursă la Paris și timp de 5 ani va urma cursurile Facultății de Drept. În 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate Facultățile de Drept din Franța, cu lucrarea intitulată: „Efectele actelor cu titlu gratuit, consimțite sub regimul comunității, fie de către femeia singură fie de către cei doi soți în profitul copilului din prima căsătorie, al unui copil comun sau unui al treilea”. Un faimos profesor la Drept, profesorul Berthelemy caracteriza astfel lucrarea înaintată comisiei: „claritatea expunerii, precizia cunoștințelor, excelentul plan adoptat, maniera foarte riguroasă a unor părți lasă o impresie foarte favorabilă”[3]. La Paris își obține doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels. În această perioadă este inițiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franței.[4]
În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută în București. Nicolae Titulescu intră în politică în 1909 și în anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați. După primul discurs ținut în Parlament despre poziția României față de evenimentele din Balcani, Take Ionescu remarca: „Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească și acest talent este al nostru” [5], cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.
Încă din perioda neutralității, Nicolae Titulescu susține ideea Unirii Transilvaniei cu România, într-un discurs rostit la Ploiești și intitulat „Inima României”, el declara: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal…Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața…Ardealul nu e numai inima României politice, priviți harta: Ardealul e inima României geografice” [6] În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înființează la Paris Comitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențiar al națiunii române.
În anii 1928 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Titulescu a combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei respective de către București.
Ion I. C. Brătianu, președintele Partidului Național-Liberal și al Consiliului de Miniștri, se gândea în urma decedării regelui Ferdinand la proclamarea Republicii și alegerea lui Nicolae Titulescu în funcția de președinte[7].
Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice europene, cu precădere în Războiul Civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică românească a vremii.
Mormântul lui Nicolae Titulescu situat în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.
Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene. Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convențiile:
împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înțelegeri;
pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);
În 1936, regele Carol al II-lea, aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă să se exileze. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil, prin conferințe și articole de ziare, ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.
Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.
O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de Nicolae Titulescu: „Întreagă politică externă pe care am urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti războiul, ci de a pregăti o rețea de alianțe de așa fel încât războiul să devină imposibil”[8].
"
sursa : Wikipedia
"
Din cele 22 de discursuri adunate în volumul Pledoarii pentru Pace, reiese în mod evident orientarea pro-europeană a lui Nicolae Titulescu, credința sa în rolul pe care Europa îl are - și, mai mult decât atât, datoria Europei de a-și asuma acest rol – în construirea unei lumi mai bune căci, spune el, ”milioane de oameni au murit în Marele Război pentru ca să se poată naște o nouă viață internațională”.
Totuși, el nu vorbește despre Europa în mod precis decât în câteva rânduri. Enunță în schimb o serie de idei fundamentale cu privire la păstrarea păcii și la construirea și conservarea unui nou sistem internațional bazat pe legalitate și cooperare. Unele din ideile enunțate de Titulescu s-au dovedit a fi vizionare: el vorbește despre solidaritatea națiunilor europene, despre cooperarea economică și punerea la comun a capacităților de producție ale statelor, despre libera circulație a mărfurilor și persoanelor. Două decenii mai târziu, aceste idei au pus bazele Comunității Europene.
În aproape toate discursurile sale, Titluescu apare ca un promotor și susținător fervent al cooperării europene pe mai multe planuri, cooperare pe care o consideră esențială pentru păstrarea păcii. Pentru el, Europa nu este altceva decât un întreg: ”Europa nu mai este o colecție de state. Este un stat divizat în părți separate prin măsuri administrative, încorporate în frontiere”. El nu face diferența dintre Vestul și Estul Europei și condamnă tendința statelor occidentale, anume Marea Britanie și Franța, de a-și gândi strategia de securitate și de prevenire a războiului în acești termeni (referindu-se la posibilitatea unor concesii vis-a-vis de frontierele estice ale Germaniei, nu și cele vestice).
În discursul Progresul ideii de pace, ținut în 1930 la Universitatea Cambridge, Titulescu abordează problema amenințărilor la adresa menținerii păcii în Europa, oprindu-se, printre altele, asupra a două chestiuni: lipsa de unitate din punct de vedere al doctrinei sociale și criza economică. În primul caz, se referă, evident, la Uniunea Sovietică. El spune că ”de la război încoace, Europa nu mai prezintă o unitate din punctul de vedere al doctrinei sociale. Înainte de război erau frontiere, dar toate statele erau bazate pe proprietatea individuală și pe respectul contractului.” După război însă, această deosebire între organizarea socială a celui mai mare stat european și restul țărilor (la care se adaugă țelul declarat al regimului de la Moscova, de a exporta revoluția) creează o tensiune permanentă ce ”împiedică pacea să domnească în spirite”.
Analizând problema crizei economice și a implicațiilor grave pe care le poate avea aceasta, Titulescu enunță următoarea idee: ”atâta vreme cât această problemă nu este rezolvată, atâta vreme cât toate statele nu vor pune în comun, după un plan rațional, capacitățile lor de producție și de consumație, pacea va fi în constant pericol.”
Ideea o regăsim 20 de ani mai târziu, în documentul care a pus bazele Uniunii Europene de azi. În Declarația Schuman se vorbește de ”baze comune de dezvoltare economică”, baze ale unificării economice. Cităm din textul Declarației: ”punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene”, țările membre ”angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei industriale, în condiţii egale. Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice.”
Titulescu insistă în mai multe rânduri asupra necesității construirii unei unități economice europene, condiție sine qua non a păcii pe continent. Poziția sa este categorică: barierele economice reprezintă un obstacol, o amenințare la adresa păcii. În acest sens, el e de părere că, în ciuda câștigării Războiului în 1918, Pacea a fost pierdută pentru că ”tratatele de pace au omis să unească noile entități poltiice într-un sistem comun. Dacă ar fi făcut acest lucru, ele ar fi creat mari unități economice bazate pe asocierea statelor. Ocupându-se exclusiv de aspectele politice, Tratatele de Pace au provocat o ruptură a unităților economice, au permis dezvoltarea nelimitată a sistemului piețelor închise, a autarhiei economice, care este cel mai mare dușman al unei adevărate vieți internaționale.”
Așa cum reiese din discursurile sale, o altă idee esențială a gândirii lui Titulescu este cea a ”spiritualizării frontierelor”, înțeleasă nu ca renunțare a frontierelor naționale, ci la autarhie, la izolaționism și exclusivism în favoarea cooperarării dintre state ca între egali, prin prezervarea și respectarea drepturilor fiecăruia. Practic, acest scop poate fi atins prin acorduri între state, în special acorduri economice. În schimb, constată el, ”la ora actuală Europa seamănă cu o tabără de citadele fortificate care se ridică una împotriva celeilalte. Înalte bariere vamale le separă total. ”
”De altfel, ce este o frontieră dacă nu o piedică în trecerea oamenilor și mărfurilor? Cu cât este mai mult amenințată, cu atât va fi mai mult apărată prin înrăutățirea piedicilor deja existente. Cu cât ești mai sigur de păstrarea frontierei, cu atât vei fi mai dispus să ușurezi circulația economică.”
În această direcție a spiritualizării frontierelor, spune Titulescu, s-a înscris și proiectul de ”Uniune Europeană” propus de Aristide Briand. Considerând că ideile lui Briand au fost ”desfigurate”, ”maltratate”, Titulescu încearcă să le explice, oprindu-se cu precădere asupra unor puncte sensibile ce au fost prost înțelese, precum ideea că planul lui Briand ar fi presupus subordonarea economicului și politicului și renunțarea statelor la anumite drepturi. Nu, spune el, e vorba de ”o înțelegere între statele europene după modelul înțelgerilor regionale, în care fiecare stat își păstrează deplina lui suveranitate”.
Titulescu definește propunerea lui Aristide Briand ca ”o inițiativă generoasă destinată a apropria popoarele de pe continentul care, în istorie, a cunoscut cel mai mare număr de războaie, pentru ca, ușurate pe cât posibil de greutățile ce pot rezolva între ele pe cale amiabilă, să se consacre cu mai multă tărie și mai multă libertate împlinirii obligațiunilor lor de membri ale Societății Națiunilor. Din punctul de vedere al prezentului, Uniunea europeană, astfel definită, este singura soluție pentru a menține pacea între popoare. Din punct de vedere al viitorului, ea poate, dacă ne punem cinstit în slujba ei, să constituie germenul unei vieți internaționale noi și atât de binefăcătoare, încât mintea noastră actuală, produs al luptei și al suferinței, nu o poate cuprinde încă.”
"
sursa : Historia.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .