Se afișează postările cu eticheta Spinoza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Spinoza. Afișați toate postările

duminică, 24 noiembrie 2013

24 noiembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Speranţa este bucuria nestatornică născută din ideea unui lucru viitor sau trecut, de realizarea căruia ne îndoim întrucâtva.."(Spinoza)

Puiu Haşotti : Mircea Geoană e singurul vinovat pentru realegerea lui Băsescu.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti îl acuză public pe Mircea Geoană, ca fiind "singurul vinovat" pentru realegerea în funcţie a lui Traian Băsescu în 2009, solicitându-i să elibereze imediat vila RA-APPS pe care o ocupă "în mod ilegal şi imoral", conform unei declaraţii. Puiu Haşotti a reacţionat la criticile aduse liberalilor de senatorul PSD, Mircea Geoană, la o reuniune organizată la Buzău.
"Îl acuz public pe Mircea Geoană că este singurul vinovat că Traian Băsescu a câştigat alegerile în 2009. Pentru Mircea Geoană, recunoştinţa faţă de PNL care l-a susţinut necondiţionat în 2009 în turul doi al alegerilor prezidenţiale este cea mai grea povară. Mircea Geoană înainte de a moraliza pe cineva din politică ar trebuie să elibereze imediat vila RA-APPS pe care o ocupă în mod ilegal şi imoral", a susţinut Haşotti, într-o declaraţie făcută sâmbătă.

Vasile Blaga : PDL nu va vota bugetul pentru că este "fanariot" şi de "involuţie economică".

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că partidul nu va vota proiectul de buget în forma actuală, deoarece este un buget "fanariot", care nu este nici măcar unul de "subzistenţă", ci de "involuţie economică".

"Pentru prima dată după 23 de ani am văzut un lucru pe care nu l-am mai văzut: toată lumea este împotriva acestui buget. Pentru că nu se poate, pur şi simplu, să nu iei nicio măsură de creştere economică, să-ţi propui să aduni 5 miliarde de lei din noi taxe şi impozite şi un leu să nu bagi din aceştia în consum. Pentru că înţeleg că socialiştilor le convine, dar noilor socialişti din PNL nu înţeleg cum le convine să nu ia nicio măsură de creştere economică", a spus Blaga.

"Nu acceptă nimic, deşi noi am avut discuţii cu dânşii. Am propus 1.300 de amendamente şi de data asta sunt amendamente de fond (…) Nu au acceptat absolut nimic. Ce să accepte? Ei măresc salariul minim pe economie la 850 de la 1 ianuarie, dar iluzoriu, vor spune că vor reduce cu 5 puncte procentuale CAS-ul în iulie. Nu vor reduce pentru că nu vor avea încasări. Vor începe rectificările din iulie, pentru că nu îţi dă altfel voie legea, tot în minus, şi în situaţia aceasta ce vor face angajatorii, în situaţia în care din nou creşti presiunea pe forţa de muncă, vor restructura şi vor da oameni afară ca să poată trăi afacerea. Oficial, sunt 77.000 de locuri de muncă mai puţin ca anul trecut, oficial 111.000 de firme s-au închis de la începutul anului, deşi ei vorbeau de 1 milion de locuri de muncă", a spus Blaga.

Cătălin Predoiu a fost votat de 85,40% dintre membrii PDL din Olt.

Alegerile interne din cadrul PDL Dolj pentru desemnarea candidatului la funcţia de preşedinte al României au fost câştigate de prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, care, în urma numărării voturilor exprimate sâmbătă de democrat-liberalii doljeni, a obţinut 5.446 de voturi, reprezentând 85,40% din voturile valabil exprimate. Contracandidatul lui Predoiu, Gheorghe Falcă, a fost votat la Dolj doar de 931 de membri PDL, ceea ce reprezintă 14,60 % din voturile valabil exprimate. Preşedintele PDL Dolj, europarlamentarul Marian Jean Marinescu, a declarat astăzi, că la cele 12 secţii de votare organizate în judeţul Dolj - Craiova (două secţii de votare), Călăraşi, Castranova, Daneţi, Măceşu de Sus, Segarcea, Băileşti, Filiaşi, Predeşti, Pleniţa, Poiana Mare - s-au prezentat 6.461 de alegători dintr-un total de 8.400 de membri ai PDL Dolj, prezenţa la vot fiind de 76,92%.

'Votul de sâmbătă a fost precedat de o campanie internă, inclusiv de o dezbatere politică la care au participat cei doi candidaţi - Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă - care şi-au prezentat proiectele cu care au intrat în această competiţie. Totul s-a desfăşurat normal, membrii de partid au venit la vot şi l-au desemnat pe cel pe care ei l-au considerat a fi cel mai bun să îi reprezinte în cursa pentru Preşedinţia României. Este pentru prima dată în România când candidatul la prezidenţiale este ales direct de către membrii de partid, nu de către electori, nu de către aleşii locali, nu de către structurile de conducere ale partidului, ci de către toţi cei peste 300.000 de membri ai PDL. Aceasta este o dovadă clară a democraţiei interne a PDL, singurul partid care organizează o competiţie internă pentru alegerea unui candidat la Preşedinţia României', a spus Marian Jean Marinescu.

Mate Andras : UDMR a depus 80 de amendamente la proiectul de buget pentru 2014.

Liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras, a declarat sâmbătă, la Cluj, că formaţiunea sa a depus 80 de amendamente la proiectul de buget pe anul viitor, printre capitolele de finanţare vizate de acestea fiind şi Autostrada Transilvania.

"Propunerile noastre de modificare sunt axate îndeosebi pe sprijinirea instituţiilor descentralizate, finanţarea administraţiilor locale, respectiv construirea Autostrăzii Transilvania şi finanţarea serviciilor sociale", a spus Mate Andras, liderul UDMR Cluj.
Potrivit acestuia, adoptarea proiectului de buget pentru anul viitor înaintea promulgării Legii descentralizării 'este problematică', deoarece -spune el- un buget de stat poate fi eficient elaborat doar în condiţiile în care Guvernul prevede în acesta şi sumele necesare pentru plata instituţiilor şi competenţelor descentralizate.

 György Frunda : Nu cred că vom câştiga cu "Iniţiativa Cetăţenească" la tribunalul de la Luxemburg.

Liderul UDMR,  György Frunda,  nu crede că reprezentanţii Uniunii vor avea câştig de cauză la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg, la care vor să conteste respingerea de către Comisia Europeană a Iniţiativei Cetăţeneşti Europene (ICE) pentru protecţia minorităţilor naţionale.
"Cred că nici la tribunalul de la Luxemburg nu vom câştiga. Că nu e de competenţa lor", a spus Frunda, sâmbătă, în faţa delegaţilor la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR de la Târgu Mureş.
"Eu am spus-o şi la Congresul UDMR, atunci când se strângeau semnături pentru această iniţiativă europeană: este un gest politic, este normal şi problema trebuie ţinută în gândirea politică. Dar pe competenţele actuale ale Uniunii Europene, potrivit Tratatului de la Lisabona, Comisia Europeană nu are astfel de competenţe. Şi de asta CE a respins această iniţiativă, adică nu a respins-o pe fond, nici nu a discutat-o, ci a spus că nu este de competenţa ei, nu o poate discuta. Această decizie a CE vor s-o atace UDMR şi FUEN la Tribunalul de la Luxemburg, care judecă procesele legate de interpretarea tratatelor. Cred că nu avem şanse, pentru că, dacă citim cu atenţie atribuţiile, nu este într-adevăr atribuţia CE", a declarat György Frunda.

"Ce trebuie făcut? Trebuie ca reprezentanţii noştri în PE, alţi membri ai PE să discute această problemă la nivelul grupurilor parlamentare, la nivelul comisiilor de specialitate, ca la o eventuală modificare a Tratatului de la Lisabona să se discute această problemă. Şi atunci se va putea rezolva şi ea, dar până atunci cred că locul în care aceste probleme pot şi trebuie discutate este Consiliul Europei, care are astfel de atribuţii şi care a dovedit în ultimii 15 ani, de când există tribunalul de la Strasbourg, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, că rezolvă astfel de probleme", a spus el.

Marius Sepi : Dacă ministrul Sănătăţii va decide să atace ca ilegală greva generală, o să lăsăm instanţa să se pronunţe.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat sâmbătă în legătură cu greva generală a salariaţilor din sectorul sanitar, că aceasta depinde de decizia ministrului Sănătăţii de a ataca sau nu în instanţă greva ca fiind ilegală.

"Dacă dânsul  va decide să atace ca ilegală greva în Sănătate, o să lăsăm instanţa să se pronunţe", a spus Sepi la întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, pe tema contractului colectiv de muncă. El a spus că pentru greva generală au fost strânse aproximativ 78.000 de semnături. Potrivit unei declaraţii a lui Marius Sepi din 14 noiembrie, sistemul sanitar va intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat. Ministrul Sănătăţii a declarat că greva generală anunţată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar primă măsură ar fi sesizarea instanţei de judecată.  Referitor la contractul colectiv de muncă, oficialul Federaţiei Sanitas a spus că semnarea acestui document la nivel de sector are o importanţă deosebită, pentru a asigura o minimă protecţie pentru salariaţilor din sistemul sanitar.

"Am insistat să semnăm acest contract la nivel de sector, ca o minimă protecţie pentru salariaţi. Ştie toată ţara, România va trece printr-un proces de descentralizare, vrem să avem cât de cât o minimă protecţie pentru salariaţi, pentru că dacă vom rămâne la grupul de unităţi, domnul ministru sau Federaţia Sanitas va putea discuta doar contracte colective de muncă pe un grup restrâns şi nu pe tot sectorul", a punctat Sepi.

Roma : Conferinţă pe tema "Românii din Italia-Repere Identitare".

În capitala Italiei, sâmbătă, în Aulă Magna a Rectoratului Universităţii Roma 3, s-a desfăşurat conferinţa intitulată "Românii din Italia - Repere Identitare', la care au participat ministrul italian al integrării, Cecile Kyenge, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu, Rectorul Universităţii Roma 3, Mario Panizza, şi Franco Pittau, coordonatorul Dosarului statistic asupra Imigraţiei, publicat în fiecare an de organizaţia catolică Caritas/Migrantes.
Evenimentul, organizat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) şi de Ambasada României în Italia, a avut ca obiectiv realizarea unui schimb de opinii şi informaţii de interes între autorităţile guvernamentale române şi italiene şi reprezentanţii comunităţii româneşti de pe întreg teritoriul Italiei. În cadrul conferinţei, participanţii au dezbătut tematici care vizează drepturile românilor din Italia în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene. A mai fost organizată o sesiune de lucru pe tema procedurilor de întocmire a proiectelor pentru finanţare din partea DPRRP, cu participarea unor experţi din cadrul acestei instituţii.
Ambasada României în Italia a încurajat participarea la conferinţă a liderilor de asociaţii româneşti din întreaga Peninsulă.
Salutându-i pe cei peste 150 de participanţi la conferinţă, reprezentanţi ai comunităţii româneşti din numeroase oraşe din Peninsulă, printre care Roma, Padova, Bologna, Florenţa, Milano şi Bari, ministrul italian al integrării, Cecile Kyenge /din Partidul Democrat, PD, de centru-stânga/, le-a mulţumit organizatorilor şi a afirmat că românii formează cea mai mare comunitate străină din Italia şi cea care are un număr major de copii care frecventează şcolile din Peninsulă.
De asemenea, a declarat ministrul Kyenge, comunitatea românească este şi una dintre cele mai angajate pe piaţa muncii din Italia, acest lucru reprezentând "o valoare în plus', şi "una dintre comunităţile care pot vota şi care va trebui să înţeleagă mai bine, în viitor, importanţa participării politice'. Ca membri ai Uniunii Europene, "românii au drept de vot în Italia şi le cerem o participare completă, la toate nivelurile, inclusiv cel politic, instituţional şi cultural', a mai afirmat Cecile Kyenge.

Afganistan: Marea Adunare a aprobat tratatul de securitate cu SUA.

Loya Jirga, Marea Adunare tradiţională afgană, a aprobat duminică tratatul de securitate cu SUA şi i-a solicitat preşedintelui Hamid Karzai să promulge cât mai repede acest acord, în condiţiile în care preşedintele afgan intenţionează să amâne semnarea lui, în pofida insistenţelor Washingtonului, informează AFP.
Acest acord 'a fost aprobat de membrii Loya Jirga', a declarat Fazul Karim Imaq, vicepreşedinte al Marii Adunări, reunite de joi la Kabul. 'Joya Jirga îi cere preşedintelui să promulge acest acord până la sfârşitul lui 2013', a mai spus Imaq. Tratatul bilateral de securitate este menit să definească modalităţile unei prezenţe militare americane în Afganistan, după retragerea celor 75.000 de soldaţi ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord /NATO/, la sfârşitul lui 2014. După luni de negocieri dificile, Kabulul şi Washingtonul au ajuns la un acord săptămâna aceasta cu privire la textul tratatului.

John Kerry  : Acordul dintre G6 şi Iran "va face lumea mai sigură".

Potrivit lui Kerry, acordul cu Iranul constituie 'o primă etapă', iar textul său 'nu spune că Iranul are dreptul la îmbogăţirea uraniului', chiar dacă unele comentarii au fost făcute în acest sens. Secretarul de stat american a venit cu această precizare după ce omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, a declarat că textul acordului încheiat la Geneva conţine 'o referinţă potrivit căreia îmbogăţirea uraniului va continua' în Iran.
"Iranul a acceptat să suspende îmbogăţirea uraniului la nivelul de 5%. Iranul a acceptat neutralizarea sau convertirea stocului său de uraniu îmbogăţit la 20%', a precizat secretarul de stat american.
"Speranţa noastră este ca acordul să-i permită Iranului să dezvolte un nou tip de relaţie cu Occidentul şi cu vecinii săi', a spus Kerry. 'Sunt încrezător, la fel cum este şi preşedintele Obama, că am făcut alegerea cea bună', a mai spus John Kerry.

ŞTIRI METEO

Luni, 25 noiembrie 2013, vremea va intra într-un proces de răcire, ce se va resimți cu precădere în jumătatea de nord-vest. Cerul va fi mai mult noros. În zonele montane vor predomina ninsorile, local în nord, centru și vest vor fi precipitații mixte, iar în sud și sud-est ziua va ploua local, iar noaptea, pe arii restrânse, vor fi și lapovițe. Temperaturile maxime se vor încadra între 2…3 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 13 grade pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -3 și 3 grade. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale.

În Bucureşti, vremea va intra într-un proces de răcire. Cerul va fi noros, va ploua temporar, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.

PERSONALITĂŢI

Baruch Spinoza

Baruch Spinoza (n. 24 noiembrie 1632, Amsterdam - d. 21 februarie 1677, Haga) a fost un renumit filosof evreu olandez de origine sefardă cu strămoși de proveniență portugheză (d'Espinosa). Spinoza a fost un raționalist și unul din reprezentanții panteismului în timpurile moderne. Gândirea lui a fost influențată de scrierile lui Thomas Hobbes și René Descartes, însă - spre deosebire de concepția dualistă a acestuia din urmă - Spinoza a avut o reprezentare monistă a lumii, întreaga existență reducându-se la ceea ce el a numit "Substanță".
În "Ethica Geometrico Demonstrată" ("Etica prezentată într-o ordine geometrică", 1674), Spinoza consideră că universul este identic cu Dumnezeu, Substanță rezultată din sine și prin sine. Substanța, noțiune preluată din filosofia scolastică, nu are o realitate materială, ci o esență metafizică, fiind dotată cu atribute infinite, din care inteligența umană nu poate cuprinde decât două: lumea obiectelor materiale și manifestările gândirii. Pentru a explica interacțiunea evidentă între obiecte și idei, Spinoza dezvoltă teoria paralelismului, în sensul că fiecare idee posedă o corespondență fizică și - invers - fiecare obiect fizic dispune de o idee adecvată. Individualitatea lucrurilor este explicată ca forme de manifestare ale substanței, fiind în totalitatea lor natură naturata (natură creată), în timp ce Dumnezeu sau substanța este o natură naturans (natură creatoare). Din aceasta rezultă ideea indestructibilității lumii. Cunoașterea intuitivă a substanței constituie sursa iubirii spirituale a lui Dumnezeu (amor Dei intellectualis). Cauzalitatea iminentă este reprezentată în metafizica lui Spinoza drept natură creată prin ea însăși. Fiecare obiect său fiecare idee depinde de existența altor obiecte sau idei, care le determină existența. Numai prin identificarea cu substanța sau Dumnezeu se poate obține nemurirea.
Analizând omul ca parte componentă a naturii, el spune că sufletul și corpul sunt reciproc independente datorită independenței ontologice a două atribute ale substanței. Gândirea omului depinde de starea corpului doar la treapta cunoașterii senzoriale. Comportarea omului se află sub influența instinctelor autoconservării și a afectelor. Până când omul se supune lor, el nu este liber. Libertatea umană constă în libertatea de sub influența acestor afecte, pasiuni. El neagă ideea libertății voinței. Din moment ce libertatea este identificată cu cunoașterea, tendința de autocunoaștere devine una din tendințele omenești cele mai importante.
Mulți din contemporanii lui Spinoza au înțeles învățătura sa asupra depersonalizării lui Dumnezeu drept ateism, în realitate este vorba de un panteism și de reducerea monistă a întregului univers obiectiv și spiritual la o singură substanță. În istoria filosofiei, Spinoza ocupă un loc deosebit, el nu a aparținut unei anumite școli filosofice, nici nu a creat un nou curent în filosofie, neavând discipoli. Totuși, învățătura lui a influențat nu numai gândirea unor filosofi ca Leibniz, Lessing, Fichte și Herder, dar și creația literară a unor poeți ca Goethe, Wordsworth și Shelley.

Carlo Collodi

Carlo Collodi, pe numele adevărat Carlo Lorenzini, (n. 24 noiembrie 1826 în Florența - d. 26 octombrie 1890 în Florența) a fost un scriitor și ziarist italian, autor al unor unor cărți didactice pentru copii. El este autorul celebrului roman "Le avventure di Pinocchio"("Storia di un burattino").
Numele pseudonimului său vine la satul Collodi, situat între Lucca și Pistoia, unde s-a născut mama sa Angela Orzali, și unde și-a petrecut și el o bună parte din copilăria vieții lui. Activitatea lui de scriitor a început la vârsta de 20 de ani, prin recenzii pentru catalogul unui librar florentin. Această activitate a fost urmată curând de recenziile articolelor pentru periodicul "L' Italia Musicale" (Italia Muzicală), una dintre revistele de specialitate cele mai importante din Italia acelor vremuri. Ca jurnalist, a crescut în faimă în doar câțiva ani, contribuind la o mare varietate de periodice de pe întreg întinsul Italiei, prin conducerea sau chiar fondarea unor ziare importante. Un astfel de jurnal a fost "Il lampione", care a fost închis de cenzură după evenimentele din 1848, dar a reînceput să apară după 11 ani, cu ocazia plebiscitului pentru unirea cu Piemontul, un act care a prefigurat unificarea Italiei.
În anii 1850, Carlo Lorenzini își extinde preocupările de jurnalist cu cele de autor dramatic și scriitor, dând o atenție deosebită dezvoltării operei și dramei. Anul 1856 a marcat prima utilizare a pseudonimului Carlo Collodi, pe care îl va adopta definitiv pentru semnarea cărților sale în anii 1870 și 1880.
Carlo Collodi a început să scrie cărți pentru copii în 1876, odată cu publicarea culegerii "I raconti delle fâţe" ("Povestirile zânelor"), o excelentă traducere de basme literare franceze, după Charles Perrault, Madame Leprince de Beaumont, Madame D'Aulnoiy. Această carte a fost urmată de o serie de cărți special concepute pentru uz școlar, în care basmul se împletea cu prezentarea cunoștințelor, o formulă care era destul de populară în acele vremuri și pe care Carlo Lorenzini a interpretat-o cu o deosebită putere a imaginației și măiestrie scriitoricească. Lucrări precum "Giannettino" , "Minuzzolo", "L'Abbaco di Giannettino", "La Grammatica di Giannettino", "Il Viaggio per l' Italia di Giannettino" și "La Lanterna Magica di Giannettino", l-au transformat într-un autor de referință pentru sistemul educațional al nou stabilitului stat italian.
În anul 1881 a început să contribuie regulat la una din primele reviste pentru copii din Italia, "Ziarul pentru copii" ("Il giornale per i bambini"), care în primul său număr a publicat primul episod din "Aventurile lui Pinocchio", intitulate la vremea aceea "Storia di un burattino".
Alte povești au apărut în același periodic, cum ar fi " Pip?, o lo scimiottino color di roşa" ("Pip?, sau maimuțelul de culoarea trandafirului"), care este o continuare a poveștii lui Pinocchio, dar cu un ton de autopersiflare; aceste povestiri au fost mai târziu adunate în cartea "Storie allegre" ("Povești vesele") în 1887.

 Carlo Collodi a murit subit la Florența în 1890 și a fost înmormântat în cimitirul eroilor din orășelul San Miniato la Monte. Toate lucrările lui au fost donate de familie Bibliotecii Naționale Centrale din Florența, unde sunt păstrate și în zilele noastre. Dacă numele lui a fost la început remarcat mai ales pentru contribuția sa ca jurnalist și ca autor de manuale școlare, succesul mondial al cărții scrise doar pentru amuzament "Aventurile lui Pinocchio" a dat faimă și celebritatea autorului toscan.





S -AU ÎNTÂMPLAT ÎN 24 NOIEMBRIE ...........

Evenimente

    1642: Abel Tasman este primul european care descoperă insula Van Diemen's Land (mai târziu numită Tasmania).

Tasmania este o insulă situată la sud de Australia, cu climă mediteraneană în nord și temperată în centru și sud. În centrul insulei sunt prezenți munți cu înălțimi de aproximativ 1000 - 1400 m. Tasmania este cel mai mic stat al Australiei, fiind localizat pe insulă cu același nume din sudul Australiei. În componența statului Tasmania, pe lângă insula omonimă, care reprezintă aproximativ 94% din teritoriul statului, mai intră și alte insule mici (King, Flinders, Bruny) și foarte mici din Strâmtoarea Bass, din jurul Tasmaniei, precum și Insula Macquarie, situată în sudul Oceanului Indian. Capitala acestui stat este orașul Hobart.
Primii locuitori ai Tasmaniei s-au stabilit pe insulă cu 25.000 de ani înainte de sosirea europenilor. În anul 1642, primul european care a ajuns în Tasmania a fost navigatorul olandez Abel Tasman, care a botezat insula "Pământul lui Van Diemen" în onoarea guvernatorului de atunci al Companiei Olandeze a Indiilor de Est. În anul 1770, insula a fost luată în stăpânire de James Cook, în numele Marii Britanii.
În 1803, pe insulă, a fost întemeiată prima așezare europeană cu rol de colonie penitenciară. Ocnașii în cătușe erau puși să taie copaci, să muncească în minele de cărbune și în carierele de piatră și să construiască poduri și drumuri, fiindu-le, în acest timp, interzis să vorbească între ei. Cine încălca regulile era închis într-o celulă lipsită de lumină, în care nu rareori se întâmpla să își piardă mințile. Colonia penitenciară din Tasmania a fost lichidată în anul 1877.

    1843: Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul "Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională" la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale
    1859: A fost publicată "Originea Speciilor" controversata lucrare a naturalistului englez Charles Robert Darwin (1809-1882)
    1874: Americanul Joseph Farwell Glidden a inventat sârma ghimpată
    1919: Coalizarea Partidului Național Român, Partidului Țărănesc, Partidului Naționalist–Democrat, Partidului Țărănesc din Basarabia și a altor grupări mici în "Blocul Parlamentar democratic"
    1989: În ciuda evenimentelor din țările vecine, Nicolae Ceaușescu este reales, cu unanimitate de voturi, în funcția de secretar general al PCR.

S -a născut în..............

    1632: Baruch Spinoza, filozof olandez (d. 1677)
    1826: Carlo Collodi, scriitor italian, creatorul lui Pinocchio (d. 1890)
    1858: Marie Bashkirtseff, pictor rus, scriitor și filozof (d. 1884)
    1864: Henri de Toulouse-Lautrec, pictor francez (d. 1901)
    1868: Scott Joplin, pianist american (d. 1917)
    1876: Hideyo Noguchi, medic bacteriolog japonez (d. 1928)
    1887: Erich von Manstein, general german (d. 1973)
    1906: Alfred Kittner, poet german (d. 1991)
    1911: Erik Bergman, compozitor finlandez (d. 2006)
    1913: Geraldine Fitzgerald, actriță americană de origine irlandeză (d. 2005)
     1941: Emil Hossu, actor român de teatru și film (d.2013)
    1946: Ted Bundy, criminal în serie american (d.1989)
    1961: Judith Meszaros, poet, dramaturg român

Decese......

    1920: Alexandru Macedonski, poet român (n. 1854)
    1927: Ion I. C. Brătianu, om politic, președinte al Partidului Național Liberal, de mai multe ori ministru și prim-ministru liberal, de numele căruia se leagă războiul pentru întregirea națională, Unirea de la 1918, Constituția României din 1923 ș.a. (n. 1864)
    1991: Freddie Mercury, liderul grupului de muzică rock Queen (n. 1946)

surse : www.agerpres.ro, www.mediafax.ro, ro.wikipedia.org

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More