Fostii turnatori si securisti nu mai au dreptul sa ocupe functii publice ( video - 1989. Poveste reala cu securisti si turnatori. Profesor anchetat de securitate la Cluj )

" Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că nu a fost încălcat dreptul la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie în cazul unui fost parlamentar român, Petre Naidin, căruia i-a fost interzis accesul la un post în serviciul public pe motiv că a fost informator al Securităţii, fosta poliţie politică.  

                     .

În cazul Naidin împotriva României, CEDO a stabilit, în unanimitate, că nu a existat o încălcare a Articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie), în conjuncţie cu Articolul 14 (interzicerea discriminării) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, informează un comunicat al CEDO transmis marţi şi citat de Agerpres.

Cazul viza o decizie de interzicere ca fostul informator al Securităţii să ocupe un post public.

Între 1990 şi 1991, Petre Naidin a fost subprefect al judeţului Călăraşi. El a fost ales apoi membru în Parlament timp de trei mandate, până în 2004. În 2000, când Naidin candida pentru cel de-al treilea mandat de parlamentar, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) i-a verificat trecutul candidatului, pe baza unei legi adoptate în 1999.

CNSAS a concluzionat că, între 1971 şi 1974, Naidin a colaborat cu Securitatea. Fostul parlamentar a contestat decizia CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti, care i-a respins apelul. În 2003, a fost modificat statul funcţionarilor publici, acestora interzicându-se persoanelor descoperite că au colaborat cu poliţia politică să fie angajate în serviciul public.

În 2004, spre sfârşitul mandatului său de parlamentar, Naidin a încercat să ocupe din nou un post de funcţionar public şi a cerut Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici să-i treacă numele pe o listă de rezervă pentru subprefecţi. La 1 octombrie 2004, Agenţia i-a refuzat solicitarea, bazându-se pe prevederile legii din 2003, privind interdicţia ca foştii colaboratori ai Securităţii să ocupe o funcţie publică.

Naidin a contestat în instanţă răspunsul Agenţiei şi a iniţiat un apel de neconstituţionalitate la Curtea de Apel Bucureşti în privinţa Articolului 50 din lege, modificat în 2003. El a spus că este vorba de o discriminare nejustificată în privinţa accesului la serviciul public.

La 24 ianuarie 2006, Curtea Constituţională a stabilit că prevederile vizate sunt compatibile cu Constituţia. Printr-un verdict al Curţii de Apel de la 11 aprilie 2006, menţinut de o decizie finală de la 23 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitările petiţionarului au fost respinse. "

Sursa : http://www.asociatia21decembrie.ro/2014/10/verdict-istoric-al-cedosecuristilor-li-se-poate-interzice-accesul-la-functii-publice/

1989. Poveste reala cu securisti si turnatori... by gherlainfo

Read More

Burnt by the Sun (1994). ; film

"Să nu-ţi fie teamă de duşmanul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te ucidă. Să nu te temi nici de prietenul tău; cel mai rău lucru pe care ţi-l poate face este să te trădeze. Teme-te însă de indiferenţă. Căci prin tăcerea ei, prin consimţământul ei tacit, te ucide şi te trădează în acelaşi timp."

La multi ani!

Nikita Sergheevici Mikhalkov (n. 21 octombrie 1945, Moscova)  este un actor și regizor de film rus, laureat al premiului Oscar pentru filmul Soare înșelător. Nikita  s-a născut într-o familie cu puternice ascendente artistice :Tatăl său Sergej Vladimirovic Mikhalkov era un scriitor şi poet celebru în Rusia, scriind literatură pentru copii, în timp ce mama, poeta Nataliâ Petrovia Konchalovska, era fata pictorului Petr Petrovic Konchalovsk şi nepoata pictorului Vasilij Ivanovic Surikov. Fratele său mai mare este regizorul Andrei Konchalovsk, recunoscut pentru filmele sale, pentru colaborarea cu Andrei Tarkovsky şi pentru filmele de acțiune făcute la Hollywood, cum ar fi "Tango" şi "Cash".
Mikhalkov învaţă actoria de mic copil la Teatrul Mare din Moskova,trecând în 1963 la şcoala de teatru Boris Schukin al Teatrului Vachtangov. În 1964, încă student, apare ca protagonist în filmul lui Georgi Daneli (Păşesc prin Moscova). Pasiunea pentru actorie rămâne o constantă, aşa că joacă, chiar dacă este în filmele lui sau ale altora .
În timp ce-şi continuă cariera ca actor, Mikhalkov se înscrie la VGIK, prestigioasa şcoală naţională de cinematografie din Moscova, unde urmează cursurile de regie ale lui Michail Ilici Romm. În această perioadă a regizat doua scurtmetraje ca probe de examen, iar în 1970 " O zi liniştită la sfârşitul războiului" pentru absolvire.
De asemeni a mai apărut în 1969 în filmul fratelui său Andrei Konchalovsky "Locul celor curajoşi" şi în 1970 în 'Unchiul Vania'. În anul 1974 îşi prezintă primul său lung metraj "Prieten între duşmani şi duşman între prieteni", o poveste în stil western care se petrece în timpul războiului civil .
Michalkov se impune în atenţia publicului în 1975 cu filmul "Sclava iubirii" şi îşi consolidează succesul în 1977 cu "Piesa neterminată pentru pianina mecanică", film pentru care va primi premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de la San Sebastián în 1977.
În 1978 se întoarce din nou la actorie într-un film al fratelui său"Siberiada", după care regizează "Cinci seri", povestea de dragoste a unei perechi separate din cauza celui de-al doilea război mondial. În 1979 regizează "Oblomov", ecranizarea romanului omonim a scriitorului Ivan Aleksandrovic Goncarov.
În primii ani ai deceniului opt lucrează la două filme "Rubedeniile" şi "Fără martori" şi continuă să joace în unele filme ale lui Eldar Ryazanov, " Gară pentru doi" şi "Fata fără zestre". Încorporând numeroase proze scurte ale lui Cehov, Michalkov realizează în 1987 filmul "Ochii negri" având printre interpreţi pe Marcello Mastroianni care, pentru acest rol va câştiga Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul de la Cannes şi va fi nominalizat la Oscar. De asemeni în acest film apare pentru ultima dată pe marele ecran Silvana Mangano .
Următorul film "Urga" în 1992 povestea o lume mai puţin cunoscută, lumea mongolilor. Acest film a primit Leul de aur La Festivalul de la Veneţia şi a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin.  Cel mai celebru film al său este "Soare înşelător" realizat în anul 1994. Acţiunea filmului se desfăşoară în anii 30 sub conducerea lui Stalin, iar acţiunea este povestită de un colonel al Armatei Roşii, erou al revoluţiei interpretat de însăşi Mikhalkov. Filmul a primit în 1995 Oscar-ul pentru cel mai bun film străin
După acest succes, Mikhalkov regizează în 1998, un alt film istoric "Bărbierul din Siberia", în care regizorul va juca rolul țarului Alexandru al III lea. În 2007 regizează "12" versiunea rusească a celebrului "12 oameni furioşi" a lui Sidney Lumet.

Burnt by the Sun (1994);partea 1

 Burnt by the Sun (1994);partea 2 

 

Read More

Field of Dreams (1989-film) ; Burt Lancaster (n. 2 noiembrie 1913 – d. 20 octombrie 1994)

Burt Lancaster (n. 2 noiembrie 1913 – d. 20 octombrie 1994) a fost unul dintre marii actori americani, laureat al Premiului Oscar.
S-a născut la New York pe 2 noiembrie 1913. Atât mama sa, Elizabeth, cât și tatăl, James Henry Lancaster, au fost poștași. De origine irlandezi, cei doi au fost împătimiți protestanți. Și bunicii săi au fost emigranți în Statele Unite. Rudele sale credeau că au legături genealogice cu Frederick Roberts. Pentru că a crescut într-un cartier faimos al New York-ului, și-a petrecut aproape tot timpul său liber pe stradă, cu prieteni din acel mediu. De aici și-a dezvoltat un adevărat talent artistic, de gimnast, de dansator. La liceu era un adevărat star al baschetului. După ce a absolvit liceul, și-a pierdut mama în urma unei boli necruțătoare. A fost acceptat după aceea la Universitatea din New York, având și o bursă de sportiv. Este binecunoscut publicului pentru fizicul său atletic și zâmbetul cuceritor care l-au transformat într-un adevărat Don Juan al marelui ecran. I se spunea "Domnul mușchi și dinți", într-un sens ironic, pentru frumusețea corporală și a zâmbetului. Pe parcursul carierei sale însă a acceptat roluri care au contrazis imaginea sa de băiat frumos. În anii '50 și-a abandonat imaginea sa de cuceritor și a fost privit drept cel mai bun actor al generației sale.

A fost nominalizat de patru ori la Premiile Oscar și a câștigat unul dintre trofee pentru pelicula "Elmer Gantry" din 1960. A mai câștigat un Golden Globe pentru acest rol dar și două trofee BAFTA pentru peliculele "The Birdman of Alcatraz" (1962) si "Atlantic City" (1980). Casa sa de producție Hecht-Hill-Lancaster a fost cea mai de succes și inovatoare companie de gen din anii 50 de la Hollywood, producând filme precum "Marty" (1955), "Trapeze" (1956) sau "Sweet Smell of Success" (1957). A regizat chiar două filme, "The Kentuckian" (1955) și "The Midnight Man" (1974). În 1999, Institutul American de Film l-a numit pe Lancaster al 19-lea cel mai bun actor al tuturor timpurilor.

Read More

La mulți ani! Gheorghe Visu ( "Faleze de nisip" (1983) )

"Am vrut să fac teatru. Eram convins că am talent şi că voi face cu succes această meserie, pentru că mă pricep."

Gheorghe Visu (n. 2 iulie 1951) este un actor român de teatru și film. Rolul său cel mai cunoscut este cel al vagabondului Black Pedro din filmul serial "Toate pânzele sus".

"Am avut o copilărie foarte fericită. Pe tatăl meu l-am admirat, iar mama m-a înconjurat cu dragoste, m-a învăţat să preţuiesc cinstea şi să apreciez valorile adevărate. Mai am un frate de care sunt mândru şi cu care, în copilărie, obişnuiam să-mi petrec mare parte din timp."

În teatru a debutat de foarte tânăr, ca elev și apoi ca student al I.A.T.C., la Teatrul Național din București, iar după absolvirea facultății (1974) devine angajatul Teatrului Mic din București.

"Am vrut să fac teatru. Eram convins că am talent şi că voi face cu succes această meserie, pentru că mă pricep. Când aveam 14 ani am participat la o preselecţie pentru un serial de televiziune, am trecut de această fază şi am jucat timp de doi ani în acest serial. Pentru asta am întrerupt şcoala de muzică pe care o urmăm la George Enescu. Chitara a fost un moft al anilor ’60. Beatles era la modă, la fel şi imitarea curentului Flower Power. Am luat şi eu contact cu aparenţele. Aveam păr lung, pantaloni evazaţi şi o chitară. La chitară învăţam să cântăm unii de la alţii, când ne întâlneam în parcuri".

Încă de foarte tânăr, el a creat personaje greu de uitat, în filme precum "Faleze de nisip", "Să mori rănit din dragoste de viaţa", "Unde la soare e frig". Ori ca actor de teatru pe scena Teatrului Mic - pe care nu l-a părăsit niciodată! - în spectacole de referinţă precum: "Maestrul şi Margareta", "Dama cu camelii", "Coriolan", "Domnişoara Nastasia" şi, mai nou, în spectacolul "89, 89, - fierbinte după 89" - tot la "Mic", precum şi "Barrymore" la Teatrul Naţional din Timişoara.

"Mi-am făcut debutul pe scenă în compania unor mari actori precum maestrul Radu Beligan sau Valeriu Seciu. Apoi, într-adevăr, odată cu mutarea la Teatrul Mic, am jucat alături de Ştefan Iordache, Olga Tudorache şi mulţi alţii. Cred că aceasta este una dintre primele oportunităţi pe care le-am primit în viaţă, primul noroc. Eu, Dan Condurache, Dinu Manolache, cei care eram tineri atunci am fost luaţi în braţe de către aceşti actori mai maturi şi deja celebri. Ei au avut grijă să creştem frumos. Pe lângă actorie, învăţam de la ei o anumită conduită faţă de scenă şi colegi".
"Mi-a plăcut să fac de toate. Am făcut baie în toate bălţile, am mers pe motocicleta de la 25 de ani - e o pasiune a mea! Am învăţat "scamatorii" de la maestrul Ovidiu Ren, îmi plăcea să merg pe jos, să mă mişc cât mai mult..."

"Nu cred că generaţia mea a avut mai multe şanse decât generaţiile de acum, deşi condiţiile sunt net diferite. Cred că un talent adevărat nu rămâne nedescoperit. Mai devreme sau mai târziu va găsi o breşă prin care să răzbată. Un talent adevărat are steaua lui. Ce-i drept, în ziua de azi „ispitele“ sunt mai mari şi mai variate, dar ele nu pot „omorî“ sau nu pot „arde“ cariera unui actor. Cunosc actori care sunt deja consacraţi şi au început cu televiziunea, au moderat emisiuni, nu au fost doar actori, dar îi putem vedea în continuare pe scenă în piese de teatru, în plină activitate creatoare. Ca actor de carieră, este foarte important să discerni şi să alegi ce vrei să faci".

Cu o notă de mister, cu o umbră de tristeţe neînţeleasă, Gheorghe Visu urcă pe scenă seară de seară..........

Read More

Un tânăr arestat fără motiv ... abuz grav ....în Romania democrația este tarata în noroi

In Romania  democrația este tarata în noroi , au început arestările pe strada fără nici un motiv . Un tânăr care singur ..specific singur aprinde niște lumânări pentru morții revoluției din 1989 , și il acuza pe iliescu ca și vinovat pentru morții revoluției  în loc sa ii aducă ode si osanale de ziua lui de naștere  este săltat de jandarmerie și dus la interogatoriu .

Guvernul ponta instaurează dictatura în Romania , azi un tânăr , maine ne saltă noaptea ca sa nu știe nimeni  , poimâine trage în manifestanți . . Jandarmeria romana preia sarcinile vechi securități comuniste .

 Felicitări tinere le-ai dat o lecție multor romani , bine ar fi sa fie mai multi tineri care gândesc ca si tine ... asta merita tovarășul ilici PS . : priviți si pe cei care au distrus Romania ....da au distruso prin crezul lor de tovarăși comuniști !

Read More

Incalificabil ...mineriada de pe Euromaidan

O mulţime de mii de ruşi aşteaptă cu nerăbdare să lovească cu pumnii şi picioarele câţiva tineri care sunt scoşi cu forţa dintr-o clădire oficială. Imaginile şocante au fost postate pe 1 martie pe internet.

Potrivit deschide.md, imaginile extrem de violente de mai jos sunt de la un miting care a avut loc pe 1 martie la Harkov, al doilea oraşca mărime din Ucraina. Ruşii au luat cu asalt  clădirea administrației regionale, acţiuni în urma cărora ar fi murit două persoane.

Date oficiale, citate de portalul moldovenesc, arată că în urma acestor manifestări violente au avut de suferit cel puţin 75 de oameni.

Fara multe cuvinte :

Read More

Fernandel ( Fernand Joseph Désiré Contandin (n. 8 mai 1903, Marseille - d. 26 februarie 1971, Paris) Don Camillo – Mica lume a lui Don Camillo (1952)

Fernandel, cu adevăratul nume Fernand Joseph Désiré Contandin (n. 8 mai 1903, Marseille - d. 26 februarie 1971, Paris), a fost un actor francez de mare succes, atât pe scena teatrelor, cât și în filmele de cinema, „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo și Peppone, alături de Gino Cervi, după povestirile scriitorului Giovanni Guareschi.

Fernandel s-a născut la 8 mai 1903 în Marsilia. Părinții aparțineau lumii spectacolului, apărând în vodevilurile la modă, astfel că Fernandel are din copilărie contact cu scena și la vârsta de 12 ani debutează într-un mic rol în drama istorică Marceau ou les enfants de la révolution de Anicet Bourgeois la teatrul Chave. 

În 1915 tatăl lui este mobilizat și Fernandel este silit să lucreze pentru întreținerea familiei, mai întâi într-o bancă, apoi - până în 1925 - într-o fabrică de săpun. Când are timp, apare în diverse ipostaze (cântăreț, cabaretist) în cafenele sau pe scenele teatrelor Eldorado, Châtelet și Palais de cristal din Marsilia. La 4 aprilie 1925, se căsătorește cu Henriette Manse, sora prietenului său inseparabil, Jean Manse. Împreună cu Henriette vor avea trei copii, Josette în 1926, Janine în 1930 și Franck în 1935. Încă de când era logodit, viitoarea lui soacră, doamna Manse, exclama când venea s-o vadă pe Henriette: "Voilà le Fernand d'elle!" („Iată-l pe Fernandul ei!”, în pronunția francezăFernandel), și așa adoptă acest pseudonim cu care se va identifica până la sfârșitul vieții. După terminarea serviciului militar în1926, este remarcat de Jean Faraud, directorul francez la Paramount, care-l angajează ca animator în pauzele filmelor de cinematograf. În 1930 se mută la Paris, unde are un angajement în revista Nu sub regia lui Henri Varna, înregistrând un adevărat triumf, hotărâtor pentru viitoarea-i carieră. Astfel primește din partea regizorului Marc Allégret primul său rol într-un film, Le Blanc et le Noir („Alb și Negru”, 1931). Rolul îi oferă ocazia să cunoască două persoane, care vor deveni prietenii săi: Sacha Guitry, autorul piesei după care s-a făcut scenariul filmului, și Raimu, actorul principal. În același an, Jean Renoir îl distribuie într-un rol mai important în filmul "On purge bébé", după o piesă de Georges Feydeau, și devine vedeta filmului "Le Rosier de Madame Husson" („Tânărul virtuos al doamnei Husson”), în care interpretează un rol care îl va caracteriza pe viitor: acela al unui tânăr aparent nătărău, în filmul respectiv, un adolescent naiv care-și pierde virginitatea într-un local rău famat.

Urmează o serie de filme, printre care cele sub regia lui Marcel Pagnol: "Angèle" (1934), "Regain" („Reluarea”, 1937), "Le Schpountz" (1937), "La Fille de Puisatier"(„Fiica fântânarului”, 1940) și, mai târziu, "Topaze" (1950), care îi aduc consacrarea definitivă. „Datorită lui Pagnol” - spunea Fernandel - „am putut dovedi că sunt un adevărat comedian”. În 1938, publicul francez îl alege ca cel mai popular actor, înaintea actorilor Danielle Darrieux și Jean Gabin.

Succesele cinematografice nu-l împiedică să continue cariera de cântăreț, apărând în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme. Unele din melodiile interpretate devin adevărate hits, ca Ignace sau Simplet, sau - mai ales - Félicie aussi.

După 1940, în perioada ocupației germane, filmele turnate nu depășesc un nivel mediu. Totul se schimbă începând cu anul 1950 când, sub regia lui Julien Duvivier, începe seria filmelor în care întruchipează figura preotului paroh Don Camillo, în luptă cu primarul comunist Peppone (rol interpretat de Gino Cervi) pentru supremația spirituală în mica localitate italiană Brescello. În ciuda antagonismelor evidente, nu rareori, împrejurări particulare îi determină să descopere interese comune care-i apropie unul de altul:

• "Le Petit monde de Don Camillo" („Mica lume a lui Don Camillo”, 1951)
• "Le Retour de Don Camillo" („Întoarcerea lui Don Camillo”, 1953)
• "La Grande bagarre de Don Camillo" („Marea încăierare a lui Don Camillo”, 1955 - în regia lui Carmine Gallone)
• "Don Camillo Monseigneur" („Don Camillo monsenior”, 1961 - în regia lui Carmine Gallone).
• "Don Camillo en Russie" („Don Camillo în Rusia”, 1965 - în regia lui Luigi Comencini)

Filmul "Don Camillo et les Contestataires", început în 1970 sub direcția artistică a lui Christian-Jaque, nu poate fi terminat din cauza îmbolnăvirii lui Fernandel. O tumoare dezvoltată la piept se dovedește a fi malignă. Actorul care a încântat milioane de spectatori în peste 125 de filme se stinge din viață la 26 februarie 1971, în
apartamentul lui din avenue Foch, Paris. Este înmormântat în cimitirul Passy din inima Parisului, care i-a adus gloria și care a vrut să-l păstreze pentru totdeauna.

Pentru meritele sale artistice, Fernandel a primit numeroase premii și distincții, printre care:

• 1949: Marele Premiu Mondial al Râsului
• 1953: Cavaler al "Legiunii de Onoare"
• 1960: Cavaler al Artelor și Literelor
• 1964: Premiul "Georges Courteline" pentru umor
• 1970: Marele Premiu al Cinematografiei franceze

Don Camillo – Mica lume a lui Don Camillo (1952)

Inspirat de romanele lui Giovanni Guareschi,regizorul realizează,sub forma unei comedii de moravuri,un adevărat document social-politic al Italiei în care,în 1946,comuniştii aveau majoritatea în multe administraţii locale. Preotul Don Camillo este în război cu primarul satului,comunistul Peppone. Cele două părţi anticipează,totuşi,un ”compromis istoric”: când,din pricina implicării politice,don Camillo este mutat disciplinar,el ia trenul dintr-o gară pustie,dar la următoarea staţie îl aşteaptă întreg satul comunist în frunte cu Peppone,să îi ureze viaţă tihnită. Preotul ”bolsevic” şi primarul credincios sunt priviţi cu egală simpatie şi înţelegere de cineast,mereu împreună şi mereu adversari,oglindă a aceleiaşi societăţi scindate.

Read More

La Piovra - Caracatita ( toate sezoanele ) mafia româneasca face copy -paste

Un serial pe care clasa politica din Romania l-a " plagiat "litera cu litera . Desigur crimele nu sunt la vedere dar mafia a mers ordonat pe droguri ,deșeuri radioactive ...in final acum a luat piața asigurărilor . Acum ajunși la apogeu se lupta cu DNA-ul desigur nu a lui Corradi numele mafioților sunt dâmbovițene , si politica mafiota este specific dâmbovițeana . Ei mafioții s-au specializat si au luat temele din toate mafiile atât italiana , cât și ruseasca , cât și chineza  Un copy paste care din păcate pentru noi cetățenii a reușit .

Povestea lui Corrado Cattani, un inspector de politie ce și-a dedicat viata luptei împotriva mafiei. Chiar și când familia si viata ii sunt grav puse în pericol de criminalii italieni, Corrado îndrăznește sa continue lupta.

Corrado Cattani este un inspector de politie care este devotat slujbei sale de a impune legea celor fără de lege. El si-a dedicat viata ca sa lupte împotriva Mafiei italiene, cunoscute sub numele de La Piovra (Caracatița). Chiar dacă cei din jurul lui au de suferit,atât viata cât si familia lui sunt literalmente distruse de niște criminali nemiloși, comisarul Cattani nu renunță si nu cedează în fata Mafiei care dorește sa preia controlul orașului. 

Comisarul Corrado Cattani a venit cu un scop anume în oraș, în primul rând sa afle cine si de ce si cine l-a ucis pe predecesorul sau, si sa stârpească mafia locala. El vine însoțit de sotia Else si fiica Paola. Vine si cu speranța ca relația lor, familiala, sa devina mai închegată, după problemele avute în trecut. In scurt timp Cattani.va începe se dezlege misterele, ițele ...deși în acel oraș...tăcerea este suprema. Legea  tăcerii este impusa prin forța. 

 
Sezonul 1 

 


Sezonul 2 

 

Sezonul 3

 

Sezonul 4

 

 Sezonul 5

 

Sezonul 6

 

 Sezonul 7

 

 Sezonul 8

 

 Sezonul 9

 

 Sezonul 10

 

Read More

Going My Way (1944) Merg pe drumul meu

Merg pe drumul meu este un film original, înduioşător, care a câştigat şapte Premii Oscar, între care “Cel mai bun actor” (Bing Crosby), “Cel mai bun film” şi “Cel mai bun regizor”.

Când tânărul preot O’Malley (Crosby) soseşte în noua sa congregaţie, pentru a sluji la o veche biserică, lucrurile încep să se complice. Bătrânul reverend Fizgibbon (Barry Fitzgerald) de la Biserica St. Dominic nu are o părere prea bună despre O’Malley şi ideile lui. Cei doi preoţi pur şi simplu nu pot să cadă de acord. Dar când noile metode ale lui O’Malley reuşesc să ajungă până la cei mai dificili copii, parohia începe să se schimbe. Oamenii din cartier devin mai uniţi, iar Biserica se apropie mai mult de sufletele lor.

Read More

Sidney Poitier

Lanțul – The Defiant Ones (1958)  online subtitrat

 Happy Birthday!

Sidney Poitier s -a născut la 20 februarie 1927, este actor american de teatru şi film. Fiind fiul unor fermieri săraci din Bahamas, a abandonat şcoala la vârsta de 13 ani.
În luna ianuarie a anului 1943, Sidney Poitier, pe atunci în vârstă de 16 ani, a plecat din Nassau către „pământul tuturor posibilităţilor”, Statele Unite, pentru a-şi face un rost în viaţă. Îşi dorea o viaţă mai bună pentru el şi pentru familia sa care trăia într-o sărăcie cruntă. Deşi era numai un adolescent, Poitier a lucrat câteva luni în condiţii greu de imaginat şi a dormit pe unde apuca. În cele din urmă, a ajuns în Harlem. Pentru că nu-şi putea găsi o slujbă stabilă cu ajutorul căreia să se poată întreţine, Poitier a minţit în legătură cu vârsta sa şi s-a înrolat în Armata Americană. Avea numai 16 ani. Un an mai târziu, la vârsta de 17 ani, a fost lăsat la vatră.
A debutat pe Broadway în 1946 într-o producţie a piesei ''Lysistrata'', având o distribuţie formată exclusiv din persoane de culoare. Trei ani mai târziu, şi-a făcut debutul în film, într-un documentar al armatei americane, iar până în 1950 apărea deja în filme produse la Hollywood.
Marele succes interpretativ înregistrat de Sidney Poitier în "Lanţul", remarcabilă operă de problematică socială îl atrage pe actor în circuitul popularităţii internaţionale.
Poitier a devenit primul star de culoare faimos în America.
Dintre filmele sale de succes amintim ''Rebelii'' (1958), pentru care a primit o nominalizare la Oscar, ''În arşiţa noptii'' (1967), şi ''Ghici cine vine la cină" (1967). În anul 1964, Sidney Poitier devine primul afro-american care a câştigat Premiul Academiei americane de film pentru cel mai bun actor, pentru rolul său de muncitor, care contribuie la construirea unei capele, în filmul "Florile de câmp ''(1963).

Poitier a început să regizeze la începutul anilor ’70, începând cu filmul ''Buck şi predicatorul'' (1971).
În 1992, a primit premiul Institutului de film american pentru întreaga activitate, fiind primul actor şi regizor de culoare care a fost onorat în acest fel.        
În anul 1997, el a fost numit ambasadorul al Bahamas în Japonia, poziție pe care o deține şi în prezent. El este, de asemenea, ambasadoru al  Bahamas la UNESCO.

 
La data de 12 august 2009, Sidney Poitier a fost decorat cu Medalia Prezidenţială a Libertăţii, de către președintele Barack Obama .

Read More

Dan Puric la 55 de ani ... filmat de Simion Buia

Cum se vede viaţa de la 55 de ani?

Văd viitorul mult mai scurt. Îmi place expresia asta a Sfântului Apostol Pavel: „Trebuie să ne zorim să trăim!“. Nu atât viaţa este interesantă, cât învierea, adică un fel de trezire. Am sentimentul că distanţele se scurtează, dar nu am niciun fel de panică în faţa morţii, dimpotrivă… Şi parcă îmi dau seama din ce în ce mai mult ce se întâmplă cu noi, cu poporul ăsta. Mai am sentimentul că am trecut de dorinţa de a avea succes, pe care o are orice tânăr la început de drum, şi că pot lucra la un alt nivel, direct pentru sufletul românesc.

Dacă îmi spuneai la 48 de ani că o să mă apuc să vorbesc public râdeam amândoi o oră la o bere. Chestia asta a ţâşnit mai ales după moartea mamei – dorinţa asta de a articula ceva în faţa oamenilor. Şi iată că ei vin, iar eu simt că nu vorbesc singur.

Citește mai mult aici

Dan Puric la 55 de ani \\ filmat de Simion Buia from Academia de Fotografie on Vimeo.

Read More

Spălați pe creier zi de zi

Pentru aspiranții mercenari care spera sa fie numiți jurnaliști  la latrina 3 și rtv ... cat si a1  , a2 si toate tele viziunile mondene ... unele spală pe creier politic  altele "monden " . Da era sa uit ritualul este și pentru privitori . Sunteți spălați pe creier în fiecare clipa când priviți . Spălarea se face si cu emisiuni gen  "Mireasa pentru ..." , reality showuri , seriale siropoase ... etc , desigur și politic

Read More

Il tredicesimo apostolo (2011) – Al treisprezecelea apostol Serial Online Subtitrat

Il tredicesimo apostolo - Il prescelto (Al treisprezecelea apostol - Alesul) este un film serial italian din 2011. Serialul a fost difuzat în premieră pe Canale 5 și retransmis pe Mediaset Extra în perioada 4 ianuarie 2012 - 7 februarie 2012. Este regizat de Alexis Sweet. La realizarea scenariului a participat și scriitorul Gianfranco Nerozzi. Serialul a fost apreciat pozitiv de către telespectatori.

Gabriel Antinori (Claudio Gioè) este un tânăr preot și profesor de teologie. Iubit de studenții săi, Gabriel se ocupă cu studiul paranormalului la limita dintre știință și credință. Animat de dorința de a explora misterele vieții, Gabriel colaborează cu Congregația Adevărului, o instituție ecleziastică care verifică științific evenimente inexplicabile, instituție condusă de Monseniorul Demetrio Antinori (Luigi Diberti), unchiul lui Gabriel. Gabriel Antinori se întâlnește cu psihoterapeutul Claudia Munari (Claudia Pandolfi) în timp ce cercetează doi gemeni care levitează la 2 metri deasupra podelei (în episodul 1). Părintele Gabriel se visează mereu că este pe acoperișul unei case, iar mama sa încearcă să-l salveze, murind ea în locul lui. Lui i s-a spus că tatăl său s-a sinucis, iar mama sa a murit în condiții misterioase, fiind crescut de către unchiul său Demetrio Antinori. Curând se dovedește că de cercetările sale se interesează și o persoană misterioasă, Bonifacio Serventi, care a făcut experimente paranormale pe oameni.

Read More