"Am vrut să fac teatru. Eram convins că am talent şi că voi face cu succes această meserie, pentru că mă pricep."
Gheorghe Visu (n. 2 iulie 1951) este un actor român de teatru și film. Rolul său cel mai cunoscut este cel al vagabondului Black Pedro din filmul serial "Toate pânzele sus".
"Am avut o copilărie foarte fericită. Pe tatăl meu l-am admirat, iar mama m-a înconjurat cu dragoste, m-a învăţat să preţuiesc cinstea şi să apreciez valorile adevărate. Mai am un frate de care sunt mândru şi cu care, în copilărie, obişnuiam să-mi petrec mare parte din timp."
În teatru a debutat de foarte tânăr, ca elev și apoi ca student al I.A.T.C., la Teatrul Național din București, iar după absolvirea facultății (1974) devine angajatul Teatrului Mic din București.
"Am vrut să fac teatru. Eram convins că am talent şi că voi face cu succes această meserie, pentru că mă pricep. Când aveam 14 ani am participat la o preselecţie pentru un serial de televiziune, am trecut de această fază şi am jucat timp de doi ani în acest serial. Pentru asta am întrerupt şcoala de muzică pe care o urmăm la George Enescu. Chitara a fost un moft al anilor ’60. Beatles era la modă, la fel şi imitarea curentului Flower Power. Am luat şi eu contact cu aparenţele. Aveam păr lung, pantaloni evazaţi şi o chitară. La chitară învăţam să cântăm unii de la alţii, când ne întâlneam în parcuri".
Încă de foarte tânăr, el a creat personaje greu de uitat, în filme precum "Faleze de nisip", "Să mori rănit din dragoste de viaţa", "Unde la soare e frig". Ori ca actor de teatru pe scena Teatrului Mic - pe care nu l-a părăsit niciodată! - în spectacole de referinţă precum: "Maestrul şi Margareta", "Dama cu camelii", "Coriolan", "Domnişoara Nastasia" şi, mai nou, în spectacolul "89, 89, - fierbinte după 89" - tot la "Mic", precum şi "Barrymore" la Teatrul Naţional din Timişoara.
"Mi-am făcut debutul pe scenă în compania unor mari actori precum maestrul Radu Beligan sau Valeriu Seciu. Apoi, într-adevăr, odată cu mutarea la Teatrul Mic, am jucat alături de Ştefan Iordache, Olga Tudorache şi mulţi alţii. Cred că aceasta este una dintre primele oportunităţi pe care le-am primit în viaţă, primul noroc. Eu, Dan Condurache, Dinu Manolache, cei care eram tineri atunci am fost luaţi în braţe de către aceşti actori mai maturi şi deja celebri. Ei au avut grijă să creştem frumos. Pe lângă actorie, învăţam de la ei o anumită conduită faţă de scenă şi colegi".
"Mi-a plăcut să fac de toate. Am făcut baie în toate bălţile, am mers pe motocicleta de la 25 de ani - e o pasiune a mea! Am învăţat "scamatorii" de la maestrul Ovidiu Ren, îmi plăcea să merg pe jos, să mă mişc cât mai mult..."
"Nu cred că generaţia mea a avut mai multe şanse decât generaţiile de acum, deşi condiţiile sunt net diferite. Cred că un talent adevărat nu rămâne nedescoperit. Mai devreme sau mai târziu va găsi o breşă prin care să răzbată. Un talent adevărat are steaua lui. Ce-i drept, în ziua de azi „ispitele“ sunt mai mari şi mai variate, dar ele nu pot „omorî“ sau nu pot „arde“ cariera unui actor. Cunosc actori care sunt deja consacraţi şi au început cu televiziunea, au moderat emisiuni, nu au fost doar actori, dar îi putem vedea în continuare pe scenă în piese de teatru, în plină activitate creatoare. Ca actor de carieră, este foarte important să discerni şi să alegi ce vrei să faci".
Cu o notă de mister, cu o umbră de tristeţe neînţeleasă, Gheorghe Visu urcă pe scenă seară de seară..........
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .