Jucăm într-un balet fără de veste:
Când cineva ar vrea fierbinte
Să-şi facă drum spre titluri mai propice,
Nu-i bai să-şi obosească mintea -
De-ajuns piciorul să-şi ridice.
......................
Te-apasă greu urâtul... Şi n-ai cu-i să-ntinzi mâna
Când sufletul vuieşte de furtuni.
Dorinţe?... Nu-i zadarnic să tot doreşti într-una?
Şi anii trec, toţi anii cei mai buni!
Să iubeşti?... Dar pe cine?... Vremelnic, n-are rost,
Iar veşnic, greu e să găseşti iubire.
Te uiţi în suflet: nu e nici o urmă din ce-a fost
Şi totu-i mic, necaz şi fericire.
Ce-s patimile? Boala lor minunată trece
Căci mintea nu le dă prea mult răgaz;
Şi când te uiţi ce-i viaţa, cercetător şi rece,
Vezi că-i o glumă fără nici un haz.
......................
Dar uit de tot ce-n juru-i culoare şi venin,
Şi amintirea-n timpuri mă poartă-acum senin,
În zbor sublim, ca un lăstun ceresc-
Mă văd copil prin locuri de-a pururi îndrăgite,
Văd sera din livadă cu ziduri văruite,
Şi lângă iazul verde, conacul boieresc.......(Mihail Lermontov)
Mihail Lermontov (n. 15 octombrie 1814 - d. 27 iulie 1841) a fost un scriitor rus.
În scurta lui viaţă a fost un duşman declarat al ţarismului, al asupririi şi nedreptăţii, întreaga lui operă fiind un aspru şi necruţător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii. Biciuind cu versul lui de fier şi pară viciile societăţii contemporane şi nedreptăţile acesteia, propovăduind iubire şi adevăr, Lermontov şi-a afirmat înalta lui concepţie despre rolul poetului şi poeziei. Prigoana celor satirizaţi de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină.Poetul se vede înconjurat "de-o …gloată cu fel de fel de inşi
Cu vorbe şi zorzoane în lumea lor deprinşi,
Cu muzică şi dansuri şi minciuni.
Predicatori sălbatici adesea-ncep să urle,
Sub masca unor oameni cuviincioşi şi buni." (1ianuarie-1840)
De aici izvoraşte spiritul lui de negare, un dezacord dramatic cu mediul social al clasei dominante pe care o detesta, sugerându-i imaginea simbolică a profetului hulit, "lovit cu pietre şi alungat de cei din preajma-mi răi la fire, în ochii cărora citeşte doar patimă şi răutate".... Şi-atunci, oripilat, poetul-profet fuge de oameni în pustiu. "Profetul"-1841. Atitudinea de izolare, de evadare din minciună şi falsitatea societăţii privilegiate, nu are la Lermontov substanţa intimistă a singurătăţii voite, căutate. Temperamentul lui tumultuos, în maxima incandescentă a pasiunii, se consuma într-un protest social fecundat de idealurile pozitive ale libertăţii, ale dreptăţii şi egalităţii dintre oameni.
În ultimii ani ai vieţii 1840-1841, conflictul dintre poet şi despotismul ţarist se ascute la maximum. Scandalizat peste măsură în momentul plecării în al doilea surghiun - unde, ca şi marele său premergător Puşkin, îşi va găsi moartea într- un duel absurd - poetul este copleşit de amărăciune, luându-şi rămas bun de la acea "Țară de robi şi de stăpâni sătui". Lira lui Lermontov, cu rezonanţe adânci şi bogate, a vibrat pentru tot ce este simţire înaltă şi gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factură revoluţionară, poetul şi-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel şi generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunos.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .