Acum când totul e să iei, să n-ai nimic de dat.
În tot mai greu loveşti s-aduni averi fără egal,
Cum să mai credem în poveşti când totu-i pe cântar?
Ce vilă ai, ce bani produci, e tot ce ne-a rămas!
Priveşti în urmă să-nţelegi, să ştii care-a fost primul pas..
Ochii ei mari râdeau plângând, ce bine-ţi aminteşti,
Dar nu mai ştii de ce-a plecat, nu ştiiiii de ce te fereşti.
Tot alergând după averi ne rătăcim de tot.
Pustii, prea singuri şi străini de noi, ne învârtim în loc.
Renunţi mereu, te-ascunzi mereu de tot ce-ai vrea să fii,
Murind ajungem oameni mari, fără a fi fost copii.
În care vis te-ai rătăcit? Care dorinţă ţi s-a împlinit?
Tot alergând după averi ne rătăcim de tot...
Pustii, prea singuri şi străini de noi, ne învârtim în loc.
Te-ntrebi mereu unde-ai greşit pe drumul ce-ai ales
Şi-ajungi bătrân şi vezi plângând că n-ai avut vreun sens....
