am să te strig
cu numele tău de dinainte de naştere,
cel care nu mi-a fost îngăduit niciodată
să ţi-l pot spune.
Odată, când nu voi mai fi
am să te chem
cu numele tău cel adevărat,
cel care nu ţi-a fost dat să-l afli
câtă vreme am fost cu tine.
Cândva, când nu mă vei mai zări,
am să-ţi caut paşii, strigând
numele tău cel de taină,
pe care, auzindu-l pentru prima oară, vei şti
că a fost al tău dintotdeauna.
Cândva, când nu te voi mai putea privi
am să te chem fără veste
cu numele tău de la început,
la a cărui rostire te vei trezi din pulbere ca să afli
că nu te-am împărţit niciodată
cu nimeni.
Cândva, când nu ne vom mai găsi
am să te strig
cu numele tău dinainte de naştere
pe care iarbă chiar de ai fi,
auzindu-l
îmi vei răspunde...(Cezar Baltag)
