Se rupe în două drumul din senin
Tu nu mai poți să pleci, eu nu mai vin
Și moare vara harnică de tot,
Tu nu mai vrei să vii, eu nu mai pot.
De parcă între noi ar fi crescut
Un deal întreg cu iarbă de păscut
Și-un infinit cu iarbă de cosit,
Dar nici cosași, nici turme n-am găsit.
Ce mai rămâne e doar un dulce chip
Sub coșcovitul toamnei baldachin....
Tu nu mai vrei să vii, eu nu mai pot,
Și moare vara harnică de tot
Și-apoi dispare drumul nesperat
Și ne vedem de viață separat.
Ce mai rămâne e doar un dulce chip
Sub coșcovitul toamnei baldachin......(George Țărnea)