Cel mai bun exemplu este vizita recentă a premierului Victor Ponta în China, însoţit de ministrul economiei, al transporturilor şi alte oficialităţi. Orice şef al guvernului sau preşedinte de ţară îşi asumă ca misiune promovarea propriilor companii - ceea ce înseamnă, simplu, încurajarea exporturilor româneşti în ţara vizitată.
Orice vizită la nivel înalt înseamnă o poartă deschisă către noi contracte şi noi facilităţi de vânzare pentru companiile locale, mai ales într-o economie precum cea chineză, unde capitalismul este controlat de stat.
Însă nicio companie românească cu exporturi în China sau care să fie interesată de această piaţă nu a participat la vizita premierului român.
„Dacă aş fi fost invitată, aş fi mers. Nu putem exporta în China dacă nu avem conexiuni serioase“, a spus recent pentru ZF Doina Cepalis, om de afaceri din Paşcani, a cărei companie Te-Rox Prod tocmai a intrat pe piaţa chineză cu vânzarea de scaune auto pentru copii.
Singurul „om de afaceri“ care a mers cu premierul Ponta în China a fost directorul CFR SA. Noi nu ne-am dus în China să vindem, ci să cumpărăm. Dar nicio ţară nu poate creşte cumpărând. Esenţialul este să-ţi faci organizaţii de business care să vândă produsele tale la extern. Ziarul Financiar i-a oferit premierului Victor Ponta recent lista cu cei mai mari 50 de exportatori.
Numai 50 din top 500 companii care exportă din România au capital românesc. Cele 500 de mari companii deţin 75% din exporturile de 50 mld.euro pe an ale României, iar cele 50 de companii româneşti fac exporturi în total doar de circa 3 mld.euro. Companiile exportatoare româneşti sunt mici, dar au un drum în faţă.
Azi ai 3 milioane de euro exporturi în China, peste un an şase, iar peste zece ani 50 de milioane de euro. Încă o sută de astfel de companii şi ai 5 mld. euro exporturi, care antrenează 100.000 de locuri de muncă, din care 5.000 de ingineri. Dar pentru asta trebuie să ai un plan de bătaie, să realizezi că o companie care exportă antrenează forţă de muncă calificată şi care va deveni din ce în ce mai competitivă, adică exact ceea ce are nevoie România. Probabil că îşi râd în barbă şi chinezii şi toţi cei cu care vorbesc înalţii noştri oficiali când nu li se pune niciodată problema să cumpere ceva de la noi, ci noi ne luptăm cu toate forţele să cumpărăm de la ei.
În 1990 China avea un PIB per capita de 341 de dolari, iar astăzi este la 6.200 de dolari. România era de patru ori mai puternică la PIB per capita decât China în 1990, cu 1.600 de dolari, iar astăzi este la 8.500 de dolari PIB per capita. Probabil că de acum în 20 de ani chinezii se vor uita de foarte de sus la noi la acest indicator.
Ascensiunea lor s-a datorat exclusiv promovării companiilor locale, absorbind tehnologie externă, iar astăzi sunt în stare să facă propriile trenuri de mare viteză, în condiţiile în care românii le livrau chinezilor termocentrale la cheie şi alte tehnologii în urmă cu 30-40 de ani.
Exportatorii români sunt mici şi ar avea nevoie vitală de sprijin public, dar sunt absolut desconsideraţi. Probabil că nu există ţară în lume ai cărei lideri să aibă acces la cel mai înalt nivel în China şi care să nu-şi trimită reprezentanţi de business. Dacă nu iei cu tine zece exportatori care să-şi vândă produsele în ţara pe care o vizitezi, pentru ce să te mai duci în acea ţară?
În loc să fie obsedaţi să promoveze în orice discuţie cu oficiali ai unor alte ţări produsele româneşti, liderii noştri politici văd „un succes“ în cooperarea economică achiziţia de bunuri şi servicii - în acest caz trenuri de mare viteză, reactoare nucleare, contracte pentru autostrăzi - din străinătate.
Uluitor cum de nu-şi dau seama nici cei din conducerea actuală a ţării, nici din guvernele anterioare care sunt interesele reale ale României. S-a instaurat în ultimii douăzeci de ani o stare de ignorare reciprocă între oamenii de afaceri care defrişează pieţele externe de capul lor şi reprezentanţii administraţiei.
În niciun discurs şi în nicio luare de poziţie, nici la nivel guvernamental, nici la nivelul preşedinţiei nu este subliniată nevoia României de a găsi debuşee pe pieţe externe, de a merge cu firmele româneşti în străinătate. Chiar nu pricep aceşti oameni că antrenarea producţiei locale la export şi implantarea ulterioară în străinătate a companiilor cu capital local sunt singura cale de creştere a competitivităţii locale?
Nu putem ieşi din stadiul de economie subdezvoltată cu un PIB de 7.000 de euro per capita, faţă de 35.000 de euro în Franţa sau în Germania, fără să antrenăm întreprinderile româneşti la export.
Multinaţionalele, care deţin două treimi din exporturile României, nu au nevoie de promovări în străinătate. Loganul „românesc“ este dus în China de francezi de fapt. Diplomaţia economică românească trebuie să muncească pentru întreprinderile cu capital românesc care să-şi găsească loc pe pieţele externe. Credeţi că are însă ministrul economiei pe masă lista cu primii 50 de exportatori cu capital românesc? Sau a avut premierul Ponta lista cu primii zece exportatori cu capital românesc în China?
Întreprinderile româneşti îşi fac loc cu greu în topul exportatorilor pentru că sunt ignorate complet de cei care sunt plătiţi din banii noştri să le promoveze interesele. Dacă noi nu ne ducem cu întreprinderile româneşti în China şi acceptăm că tot ceea ce mişcă în România este deţinut de multinaţionale, atunci nici nu mai au rost aceste vizite, predăm mandatul de promovare a exporturilor româneşti către UE şi gata. Iar la limită îl predăm şi pe cel al administraţiei, că tot este răspândită ideea că românii fură şi sunt nişte incapabili şi de asta trebuie să predăm ţara la străini care să o conducă şi să o administreze mai bine.
(Autor - Sorin Pâslaru)
