Se afișează postările cu eticheta gândurideseară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gândurideseară. Afișați toate postările

miercuri, 7 mai 2014

Gânduri de seară.........


Renunţ la milă greu, ca la un viciu,
Cu mila sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii. (Ana Blandiana)

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Gânduri de seară.............


Când fâlfâişi năframa în albul steag al mâinii
Se oglindea amurgul în apele fântânii;
Alături, săgetată în inimă de frică,
În clipa despărţirii gemu o turturică,
O rodie necoaptă căzu, de vierme roasă,
Crăpând, înăbuşită de iarba somnoroasă.
Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii,
Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea.
Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea
Cum turbura adâncul venind să se adape
Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr
Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făr’
De milă, luând cu tine în albul steag al mâinii,
Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii,
Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur,
Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur,
Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea,
Se-mbrăţişau în umbră iubirea şi uitarea. (Vasile Voiculescu)


miercuri, 12 februarie 2014

Gânduri de seară.................


Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi cu genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul. (Marin Sorescu)

sâmbătă, 31 august 2013

Gânduri de seară.....



La mulţi ani!
Ioan Gyuri Pascu


Ioan Gyuri Pascu (n. 31 august 1961, Agnita) este un muzician și un actor român.
În copilărie a studiat pianul şi chitara, muzicuţa şi tobele, a cântat în corul şcolii, era pasionat de handbal şi imita cu succes vocile unor cântăreţi. A învăţat la Liceul Agro-Industrial din Agnita şi în 1977 juca în spectacole de teatru la casa de cultură din oraş. În 1978 cânta cu trupa Trandafirii Negri a cântăreţei Elena Carstea la Mediaş melodii din repertoriul Deep Purple şi Uriah Heep.Colaborarea a durat până în 1980 şi, cu banii strânşi, şi-a cumpărat prima chitară. În 1979 cânta prima piesă compusă de el, Melancolie.
În 1980, la absolvirea liceului, a dat examen de admitere la Institutul de Teatru din Târgu Mureş, fără succes. A înfiinţat formaţia rock Fundal şi a participat la Cântarea României, în 1982 era chemat să cânte la Radio Vacanţa. I-a întâlnit pe Teo Peter, basistul formaţiei Compact şi pe Andrei Partoş şi în 1982 cânta la concertele Cenaclului Flacăra.
În anul 1984 intra la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Cluj, la secţia română-spaniolă, pe care a absolvit-o în 1988. În timpul facultăţii s-a înscris în trupă de teatru studenţească Ars Amatoria şi fiii, condusă de Ion Vartic şi a participat la turnee cu piese de I.L. Caragiale. I-a întâlnit pe membrii grupului comic Divertis şi a colaborat cu ei din 1987, în acelaşi an a fost invitat de Andrei Partoş să cânte la festivalul de muzică uşoara de la Deva. A fost repartizat ca profesor la Ulmu, în judeţul Călăraşi, dar a renunţat la învăţământ şi s-a ocupat în continuare de muzică. După revoluţie, a participat la turnee cu trupa Divertis, apoi a apărut împreuna cu ei la televiziune. A fost o perioadă redactor la Televiziunea Romana, în 1992 edita primul disc audio, Ar putea fi şi se căsătorea cu Daniela Marin, împreună cu ea fondând casa de discuri Import Service Tempo, apoi a înfiinţat formaţia The Blue Workers. A abordat diverse genuri muzicale ca pop, rock, blues, reggae, următoarele discuri pe care le-a înregistrat sunt: Mixed Grill (1993), Maşina cu jazzolină (1994), Casetă pentru minte, inimă şi gură (1996), Gânduri nevinovate (1997), Lasă (muzică de casă) (2000), Stângul de a visa (2002), Prinde o stea (2003), Jocul de-a joaca (2004), La jumătatea vieţii (2007).
A apărut în 1991 în filmul Tv german Die Bank geschädigt ist nicht, în 1993 a jucat în filmul O vară de neuitat regizat de Lucian Pintilie, alături de Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonţ, Marcel Iureş, film premiat în 1994 la Cannes. A continuat timp de 20 de ani colaborarea cu Grupul Divertis. În 1995 a cântat la Cerbul De aur, în anul 2000 a compus coloana sonoră a filmului Zapping, regizat de Mircea Mungiu şi a jucat în Corul pompierilor. A continuat să susţină concerte, din anul 2003 a fost gazda spectacolului muzical Taverna la TVR, a participat împreuna cu Divertis la un program pentru Antena 1.
În 2007 a renunţat la colaborarea cu Divertis, revenind în 2009, la Pro Tv. A jucat apoi teatru, rolul lui Râca Venturiano din piesă O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, în Take, Ianke şi Cădar, după Victor Ion Popă.
A mai jucat în filme ca Occident (2002), Offset (2006), Die Tränen meiner Mutter (2008), în 2008-2009 a jucat în serialul Tv Vine Poliţia!- rolul inspectorului Fane Popovici, apoi în serialul SOKO Köln (2010) şi filmul Tv german Go West - Freiheit um jeden Preis (2011).

Ioan Gyuri Pascu - Ţine tu luna"

Prin fumul de ţigară
Mă văd atunci în gară
Stingher încercam să-ţi spun cât sunt de bun
Acum sunt singur iară
Cu o cafea amară
În faţă
Şi-n mintea mea te recompun şi încerc acum să-ţi spun

Ţine tu luna în mâna ta
Şi lasă restul în seama mea
Ţine tu luna în mâna ta
Eu te voi mângâia
Până când nerostit vom spune da

Când telefonul sună
Te-aud spunând iar "bună"
Şi brusc mă simt din nou curat
Mă simt iar bun
Şi văd iar începutul
Şi-ţi simt din nou sărutul
Mă lupt cu timpul s-ajung cumva să-ţi spun

Ţine tu luna în mâna ta
Şi lasă restul în seama mea
Ţine tu luna în mâna ta
Eu te voi mângâia
Până când nerostit vom spune da

Ştiu că nu mă aseamăn
Cu sufletul tău geamăn
Ştiu că nu-ţi pot oferi întregul "a iubi"
Mă simt străin şi totuşi
În înfloriri de lotuşi
În mintea mea te recompun şi încerc acum să-ţi spun

Eu te voi mângâia
Până când nerostït vom spune da.





luni, 29 iulie 2013

Gânduri de seară............


"Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt îşi câştiga existenţa vânzând sandale.
Această femeie era mai mereu tristă. Văzând‑o mereu în această stare de tristeţe, un om a întrebat‑o:
- Ce te supără femeie? Ce necaz îţi chinuie sufletul?
Femeia îi răspunse:
- Vezi dumneata, acum plouă. Unul din feciorii mei trăieşte din vânzarea de sandale. Din cauza vremii afacerea lui are de suferit. Cum să nu fiu necăjită?
Peste câteva zile soarele îşi făcu simţită prezenţa în micul orăşel dar mai puţin în inima femeii căci ea tot tristă şi abătută era. Nedumerit acum, omul o întrebă din nou:
- Acum e soare, nu asta aşteptai? Feciorul tău are acum o afacere prosperă vânzând sandale, de ce eşti în continuare supărată?
Femeia îi răspunse:
- Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită? Înţelegi acum de ce sunt tristă?
- Sunt şi mai nedumerit acum, răspunse omul. Din câte mi‑ai vorbit despre feciorii tăi, eu înţeleg că tu ar trebui să fii mereu o mamă fericită. Când plouă, feciorul tău care vinde umbrele prosperă iar când e soare celălalt fecior al tău vinde sandale.”


„În timp ce înţeleptul este fericit şi în iad, prostul suferă şi în rai.”

duminică, 28 iulie 2013

Gânduri de seară.................


Sărută-mă mereu, chiar dacă…

Sărută-mă mereu, chiar dacă
Durerea m-o răpi-n potop.
Voinţa rece nu se-mpacă
Cu-al sângelui vioi uncrop.

În al petrecerii avânt
Să nu vrem cupa sfărâmată.
Pricepe că pe-acest pământ
Noi nu trăim decât o dată.

Întoarce-te spre cerul orb,
Prin ceaţa mucedă, priveşte,
Cum luna ca un galben corb
Deasupra lumii se roteşte.


Săruta-mă mereu, iubito!
Căci îmi cobeşte primprejur
Şi moartea mea a presimţit-o
Acel ce fâlfâie-n azur.

În veştejire dacă scapăt,
De-i de murit, atunci să mor.
Vreau buzele-ţi până la capăt
Să le sărut încetişor.

Albastra dormitare-a tinii
Să mi-o răsfeţi vei pregeta.
Cum fremăta-vor lin mălinii,
Etern răsune-mi : sunt a ta!

Şi ca lumina-n spume frântă,
Din cupe să nu piară-n vânt,
Prieteno, hai, bea şi cântă:
Trăim o viaţă pe pământ. (Esenin)
(Traducere de George Lesnea)


Plecăciunea prostiei.

 Plecăciunea prostiei


Inteligenţa-i internată la spital
Prostia a trimis-o-n concediu medical.
La urgenţă a ajuns în comă,
Iar până seara sigur că va fi la morgă.


Pe străzi, în gări, în şcoli şi în tot locul,
Prostia ii va ţine de-acuma locul.
Prostiei i se acordă chiar şi imunitate,
Să aibă drept legitim salutat în toate.

Prostia se-nmulţeşte la scară mondială,
De-atâta plecaciune, nu poate nici să moară.
Prostia se-nmulţeşte gigantic peste noapte,
Inteligenţa ajunge să moară prin spitale. (Hanea Piroska)

sâmbătă, 27 iulie 2013

Gânduri de seară.............



Chiar dacă n-o mai vezi zâmbind
Chiar dacă
Chiar dacă n-o mai simţi venind
Chiar dacă
Dacă nu-nţelegi cum s-a-ntâmplat
Chiar dacă n-o mai poţi suna
Chiar dacă
Chiar dacă n-o mai poţi chema
Chiar dacă doar amintirile-au rămas de-atunci cu voi
Chiar dacă nu-i mai poţi vorbi
Chiar dacă
Chiar dacă n-o poţi întâlni
Chiar dacă
Chiar dacă toată lumea e-ntre voi
Chiar dacă el nu-i vinovat
Chiar dacă ştii şi n-ai uitat
Chiar dacă lumea s-a-mpărţit subit la doi
Chiar dacă viaţa v-a speriat
Chiar dacă, ştii el n-a uitat
Şi telefonul sună
Sună mereu.


Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cât te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cât te-a iubit de mult
Chiar dacă nu te vede
Chiar dacă
Chiar dacă nu mai crede
Chiar dacă
Chiar dacă nu mai ştie unde eşti
Chiar dacă o mai vezi trecând
Chiar dacă la braţ cu soţul ei mergând
Chiar dacă din când în când priveşte înapoi
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cât te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cât te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cât te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Ce mult te-a iubit
Cât te-a iubït de mult!

vineri, 26 iulie 2013

Gânduri de seară...........



Se povesteşte că într-o zi din vremuri demult apuse, un om a trebuit să facă o călătorie într-o ţară îndepărtată, aflată peste mări şi ţări.
În drumul său a întâlnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai puţin asemănătoare. Şi-a amintit pentru tot restul vieţii de unul dintre acestea.
Era dimineaţă când a zărit în depărtare turnurile unei cetăţi. Până să ajungă în apropierea ei se făcuse deja prânzul, şi cum în partea dreaptă a drumului se afla un cimitir îngrijit, cu pomi umbroşi şi flori frumos parfumate, omul s-a hotărât să facă un scurt popas.
Păşind către o bancă pe care o zărise în apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci… “A trăit şase ani, trei luni şi patru zile”… “A trăit unsprezece ani, două luni şi cinci zile”… “A trăit trei ani, patru luni şi patru zile”… “A trăit nouă ani, opt luni şi două zile”…
S-a întristat crezând că nimerise într-un cimitir pentru copii. Unul dintre locuitorii cetăţii l-a văzut şi l-a întrebat:
-De ce eşti atât de trist, ai pe cineva din familie îngropat aici? Mama, tatăl poate…?”
-Cum s-ar putea una ca asta, doar văd că aici sunt îngropaţi numai copii!
-Nu… doar că, vezi….. noi când ne naştem primim fiecare câte un carneţel. La început ţin socoteala părinţii pentru noi, apoi scriem singuri de fiecare dată când ne-am bucurat şi pentru cât timp… iar când unul dintre noi se duce, familia adună timpul pe care l-a petrecut bucurand-se… şi asta este ceea ce vezi tu scris aici.
-Timpul pe care l-aţi petrecut bucurându-vă…
-Da, pentru noi doar asta contează!

joi, 25 iulie 2013

Gânduri de seară.............

îmi spui că plângi şi mă priveşti în ochi
şi-aştepţi să spun ceva,
dar nu am glas şi simt ca dintr-o-dat
e noapte-n mintea mea.

s-a spart ceva, s-a rupt ceva
acum, adânc la mine-n suflet.
aş vrea să strig,
să spun că recunosc
cât de naiv am fost
şi nu ştiam
şi nu ştiam
că te iubesc atât de mult
mă-ntreb ce-a fost în minte mea
cum de-am greşit
ce-aveam în gând.

şi nu ştiam
şi nu ştiam
că te doresc atât de mult
abia acum când tu îmi spui că vrei să pleci
deşi târziu am înţeles
ca tu eşti tot ce am
că te iubesc.

miercuri, 24 iulie 2013

Gânduri de seară............




Am poposit pe panta-nfiorată
De soarele ce-n ochi îţi tremura
Şi mâna ta mlădie, luminată

Ca un grumaz de lebădă, târa
Pe fruntea mea o dâră de jăratic.
Era o zi de vară şi era

Un vânt îndemânatic şi molatic
Şi-n păr îţi răsfira îmbătător
Mirosul viu al cimbrului sălbatic.

Sub braţul tău visam şi mi-era dor
Şi tot mai dor de degetele tale
Să mă topesc în desmierdarea lor.

Părea că-n floarea mâinii tale pale
Setoasa inimă mi s-a-ngropat
Ca o albină-n pâlnii de petale.

Iar împrejur, părea redeşteptat
Şi smuls de-a ta fermecătoare mână
Un dor cu dorul meu îngemănat :

Ca namile târându-se-n ţărână
Din largul zilei ce le-nfierbânta
Colinele culcate într-o rână
Cerşiau, setoase, desmierdarea ta. (Nichifor Crainic)


marți, 23 iulie 2013

Gânduri de seară........



Cât de sfioasă creşte noaptea, pălind încet din scară-n scară
Şi câtă linişte se lasă; pe cer grămezile de stele
Răsar ca niciodată parcă, iar luna plină printre ele,
S-alege albă şi scânteie ca un ban nou într-o comoară.


Lângă habuz, leandrul fraged din când în când arunc-o floare,
Iar apa-nrumenind o clipă, când îşi reface-oglinda-n lună,
În loc de-o floare vede două cum tremurând se împreună
Ca două guri care se cată de mult să-şi dea o sărutare.

Vedenii lunecă sub ramuri ca-n nopţile de Sânziene,
Când crinii albi pornesc pe drumuri feriţi de orişice ispită,
Iar eu, păşindu-le pe urmă, trec ca o umbră fericită
Ce-ar rătăci pierdută-n tihna Câmpiilor Elizeene.

În slavă, braţele-amîndouă le-nalţ atunci, şi-n noaptea clară
Îngenunchind, sărut pământul şi-i mulţumesc, simţind în mine
Nădejdea tinereţii mele, nădejdea clipelor senine
Cum iar se-aprinde şi scânteie ca un an nou într-o comoară.(Dimitrie Anghel)

luni, 22 iulie 2013

Gânduri de seară.......



SCRISORI DE LA TEDDY

"În timp ce se afla în faţa copiilor din clasa a -V-a, în prima zi de şcoală, le-a spus un neadevăr. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubeşte pe toţi la fel de mult. Totuşi, acest lucru nu era posibil, deoarece în primul rând, cufundat în banca sa, era băieţelul numit Teddy Stallard. Doamna Thompson îl urmărise pe Teddy în anul precedent şi observase că acesta nu se juca cu ceilalţi copii, hainele sale erau neîngrijite şi era murdar mai tot timpul. Şi Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese până acolo încât doamnei Thompson îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion gros şi roşu, un X mare şi îngroşat şi să îi dea nota 4.
La şcoala la care preda doamna Thompson, trebuia să revizuiască toate caracterizările elevilor, iar pe Teddy îl lăsase intenţionat la urmă. Totuşi, când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă caracterizările lui Teddy din anii precedenţi:
Profesoara din primul an  : "Teddy e un copil isteţ, îşi face temele cu grijă, este manierat şi este o plăcere să fii în prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a  : "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii săi, dar este tulburat de faptul că mama sa suferă de o boală incurabilă, iar viaţa de acasă trebuie să fie foarte grea".
Profesoara din clasa a 3-a  : "Moartea mamei sale îl afectase foarte mult. Se străduieşte foarte mult, dar pe tatăl său nu îl prea interesează, iar climatul de acasă îl va afecta în curând, dacă nu se va schimba ceva".
Profesoara dintr-a 4-a  :  "Teddy este retras şi nu mai este interesat de şcoală. Nu are mulţi prieteni şi uneori adoarme în timpul orei"-
De-acum, doamna Thompson a înţeles problema şi i-a fost ruşine de ce făcuse. S-a simţit şi mai prost când elevii ei i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase şi împachetate în hârtie strălucitoare. Mai puţin Teddy. Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie obişnuită de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu să îl deschidă în faţa celorlalţi. Unii dintre elevi au început să râdă când a descoperit o brăţară căreia îi lipseau unele pietre şi o sticluţă de parfum pe trei sferturi goală. Ea i-a certat când a observat că brăţara era drăguţă şi parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a rămas după ore în acea zi doar pentru a-i spune :   "Doamna Thompson, astăzi miroşi exact ca şi mama".
După ce copiii au plecat, a plâns timp de aproape o oră. Doamna Thompson a început să - i  acordate o atenţie deosebită lui Teddy. Pe măsură ce lucra cu el, mintea sa a început să îşi revină. Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacţiona mai bine. Până la sfârşitul anului, Teddy ajunsese cel mai isteţ elev din casă, şi, în ciuda promisiunii că îi va iubi pe toţi la fel, Teddy a devenit alintatul său.
Un an mai târziu, a găsit o scrisoare de la Teddy în care îi spunea că e cea mai bună profesoară pe care o avusese vreodată. Au mai trecut încă şase ani până a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris că terminase liceul al treilea în clasă, şi ca ea rămăsese cea mai bună profesoară pe care a avut -o. Patru ani mai târziu, a mai primit o scrisoare care spunea că va termina în curând şi facultatea cu cele mai bune rezultate. Încă o dată o asigura pe doamna Thompson că fusese cea mai bună profesoară. Apoi au mai trecut încă patru ani şi a mai venit o scrisoare, cu acelaşi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat : Dr. Theodore Stallard.
Apoi o nouă scrisoare în care o anunţa că se va căsători.
Îi spunea că tatăl său a murit cu câţiva ani în urmă şi o întreba dacă ar vrea să participe la nuntă şi să stea în locul în care stă de obicei mama mirelui. Bineînţeles că a acceptat. L -a nuntă doamna Thompson  a purtat braţara căreia îi lipseau unele pietre şi a folosit acelaşi parfum pe care îl primise demult de la Teddy.
S-au îmbrăţişat, iar Teddy i-a şoptit la ureche : - "Mulţumesc pentru că ai crezut în mine! Mulţumesc pentru că m-ai făcut să mă simt important şi mi-ai arătat că pot însemna ceva."!
Doamna Thompson i-a şoptit cu lacrimi în ochi : -  "Teddy, ai înţeles greşit. Tu eşti cel care m-a învăţat că pot schimba ceva. Nu am ştiut cum să predau elevilor până te-am întâlnit pe tine."!



Nu poţi niciodată să ştii cum poţi influenţa viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine seama de acest lucru în aventura ta prin viaţă şi încearcă să schimbi ceva în viaţa celorlalţi.

sâmbătă, 20 iulie 2013

Gânduri de seară........


E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.(Nichita Stănescu)

joi, 18 iulie 2013

Gânduri de seară..........



Actorul a ieşit în stradă
Să-şi cumpere ceva salam.
Era în haine de paradă
Ca voievod peste un neam.
Printre maşini, printre tramvaie
Actorul se grăbea firesc,
Urma sa vină-un nor de ploaie.
Perucile se dezlipesc.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viaţa e un teatru trist.

Şi când s-a aşezat la coadă
Cu paloş, mantie şi scut
Deodată oamenii din stradă
Ca voievod l-au cunoscut.
S-au dat deoparte cu sfială
Mulţimea toată murmura
Văzându-i hainele de gală :
Să ne trăieşti, Măria-ta!

Republicani, mă rog, cu toţii
Descoperiseră alt mod,
De-a da cuvânt la noi emoţii
Şi se-nchinau la voievod.
Dar ploaia a venit deodată
Şi ei văzând cu ochii lor
Întreaga-i faţă demachiată
I-au aruncat un fel de plată:
Lăsaţi-l dracu', e-un actor! (Adrian Păunescu)







marți, 16 iulie 2013

Gânduri de seară...............



Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De când mă simt tot mai bogat de tine.
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

Şi uite n-are cine să ne-ajute
Abia-şi mai ţine lumea ale sale.
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.


Şi te iubesc cu milă şi cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie.
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru o veşnicie.


Prin gări descreierate accidente
Marfare triste vin în miezul verii.
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca să te apropii şi ca să te sperii.

Jur împrejur privelişti aberante
Copii fragili ducând părinţi în spate.
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Şi albastroşi venind spre zări uscate.


Mi-e dor de tine şi îţi caut chipul
În fiecare margine a firii.
În podul palmei dacă iau nisipul
Simt un inel jucându-se de-a mirii.

I-aud prin bătălii din vreme-n vreme
Ostaşii gărzii tale ţi se-nchină.
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chïp slavon şi nume de regină.


vineri, 28 iunie 2013

AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR (2)


Ceauşescu, despre inundaţiile din iulie 1975 : „Unii plângeau, alţii râdeau şi alţii furau“.


"În timpul gravelor inundaţii din iulie 1975, Ceauşescu a străbătut ţara, în lung şi-n lat. I-a cravaşat pe români să recupereze pagubele până la sfârşitul anului, fără a pune în pericol cincinalul. Aparatul de propagandă l-a prezentat drept omul aflat „întotdeauna în mijlocul poporului, la bine şi la greu“. Dar din gura „Tovarăşului“ nu s-a auzit un cuvânt de mângâiere pentru familiile victimelor, nici pentru agoniseala de-o viaţă luate de ape.
În vara anului 1975, inundaţiile au lovit România, provocând 49 morţi şi 12 dispăruţi. Judeţele Mureş, Buzău, Prahova, Vâlcea, Ilfov şi Argeş au fost cele mai afectate . Timp de două săptămâni, între 3 şi 16 iulie, nenorocirea a ţinut capul de afiş al presei centrale. În paginile ziarelor informaţiile despre victime şi pagube materiale au fost cenzurate, în schimb a fost supradimensionat rolul lui Ceauşescu de catalizator al „energiilor poporului“. Omniprezent, „Tovarăşul“ s-a deplasat de-a lungul şi de-a latul ţării dând „exemplu personal“ în lupta cu vitregiile naturii.

Stare de necesitate.
Ceauşescu a adoptat primele măsuri în seara de 3 iulie 1975. Printr-o intervenţie în direct, la televizor şi radio, liderul statului a citit Decretul prezidenţial nr. 145 prin care se instituia starea de necesitate. Unităţile Armatei, Miliţiei, Securităţii şi Gărzile Patriotice au primit consemn de „stare de alarmă“. Cu mic, cu mare, „cu toate forţele“, românii au fost îndemnaţi să strângă recoltele de pe câmp. În aceeaşi seară, Ceauşescu i-a convocat pe prim-secretarii „judeţenelor“ de partid la o teleconferinţă. Ploua deja în continuu de două zile. După ce a ascultat rapoartele din teritoriu, judeţ cu judeţ, el le-a cerut să scurgă apa de pe câmpuri, să repare şoselele, căile ferate, legăturile telefonice şi liniile electrice.
Totul în „spirit de disciplină, de răspundere“. Respectând decretul, în toiul nopţii, miliţieni, militari şi pompieri au construit diguri, au securizat stâlpii de înaltă tensiune şi au salvat, ce se mai putea, din bunurile oamenilor. Din celulele în care îşi ispăşeau pedepsele au fost scoşi la muncă 33.500 deţinuţi. La obiectivele importante, precum termocentrale şi hidrocentrale, s-a pus pază.

„Bătuţi toţi în frunte cu primarul“

În zilele următoare, membrii CPEx au suportat aproape zilnic nervii lui Ceauşescu. I-a ţinut numai în şedinţe, întrerupte de deplasările sale prin judeţele patriei. Aşa cum obişnuia în situaţii de criză, „Tovarăşul“ găsea vinovaţi printre subalterni. Totuşi, în problema inundaţiilor se pare că avea dreptate. În 1971, România declanşase, cel puţin pe hârtie, un vast program pentru regularizarea cursurilor de ape, protejarea fabricilor, uzinelor şi localităţilor din zonele expuse. Dar hotărârile „nu s-au transpus integral în viaţă“, după cum îi plăcea lui Ceauşescu să spună.
Ca să remedieze situaţia, Ceauşescu a trecut Consiliul Naţional al Apelor (până atunci afiliat Ministerului Agriculturii) sub autoritatea Guvernului şi în responsabilitatea viceprim-ministrului Emil Drăgănescu. S-a luat de specialişti, criticând barajele de pe Argeş, „slabe, subdimensionate“, făcute „fără nici un studiu serios şi fără răspundere“. În opinia lui Ceauşescu, podurile erau şi ele prea joase. Nici digurile din nordul Capitalei „nu aveau nici o valoare“. „S-a făcut o porcărie ceea ce este acolo“, s-a răstit Ceauşescu . Apoi a comentat despre bucureştenii care asistau pasivi la revărsarea apelor: „Armata lucra şi gură cască stăteau pe mal unde plângeau, alţii râdeau şi alţii furau“.

Locuitorii din Arcuda ar fi „trebuit bătuţi toţi în frunte cu primarul“. După ce s-a liniştit, Ceauşescu a oferit şi câteva indicaţii. De pildă, a propus ridicarea a trei baraje de acumulare începând de la Dragomireşti. Avea planuri şi pentru râul ce traversa Capitala. Dâmboviţa urma să păstreze „apă curată, să se poată plimba şi naviga pe ea“ . Nici ardelenii n-au scăpat de furia lui Ceauşescu, nemulţumit că nu s-au construit diguri la Tg. Mureş, Deva, Alba Iulia, Sighişoara şi Mediaş. Ceauşescu a fost foarte dur şi în problema despăgubirilor. Cine nu avea asigurare, nu primea nimic, a hotărât preşedintele, cu referire la locuinţele particulare şi sediile cooperativelor agricole înghiţite de ape. „Să nu stea cu degetul în gură că le dă statul. Să se aşeze la lucru!“, a ordonat el.

Cu secera-n mână, printre ţărani.

Convins că informările din teritoriu erau „puţin mai roze“, Ceauşescu a vrut să vadă cu ochii lui, din înaltul cerului, dimensiunea dezastrului . În primele zile ale inundaţiilor, elicopterul prezidenţial a zburat deasupra judeţelor Ilfov, Ialomiţa, Prahova . Câmpurile de porumb şi floarea soarelui, lanurile de grâu erau toate sub ape. Însoţit de Popescu-Dumnezeu şi de ministrul Apărării, Ceauşescu a inspectat apoi văile Ialomiţei, Sabarului, Argeşului, Prahovei şi Neajlovului. A descins în Urziceni, unde a luat-o la pas pe străzi, spre zona inundată a oraşului. Bătrânii locurilor i-au spus oaspetelui că nu mai văzuseră asemenea grozăvii din 1912 .
La Lunca, la cooperativa agricolă Ciochina, lângă Căzăneşti, a vorbit cu sătenii ce săpau un şanţ. „Grâul e copt, trebuie secerat cât mai repede“, i-a îndemnat pe ţărani. Şi, fără să stea pe gânduri, chiar Ceauşescu a dat tonul la muncă, punând mâna pe seceră. Aşa îl prezintă şi oficiosul partidului, „Scînteia“, în ilustraţiile sale, pe „primul fiu al ţării“ . La amiază, Ceauşescu s-a întors în Bucureşti. La CC, unde a aterizat elicopterul, l-au aşteptat Elena Ceauşescu, Manea Mănescu şi Gheorghe Oprea.

Capitala ameninţată.

 
În noaptea de 4 spre 5 iulie, viitura a ameninţat Capitala. Mari probleme erau la apărarea barajului de la Buftea, unde apele crescuseră cu 35 cm. Cartierele Giuleşti-Sârbi şi Crângaşi erau deja inundate. Ceauşescu a propus concentrarea pe două diguri, la Dragomireşti şi Ciurel. În 5 iulie, sâmbăta, a vizitat de dimineaţă zona în care Dâmboviţa intra în Bucureşti. Ce-a văzut trebuie să-l fi mulţumit.
Pretutindeni, pe cursul apei, oamenii cărau saci de nisip şi pământ. Lângă Ceauşescu, cioporul de miniştri şi specialişti culegea din zbor indicaţiile sale preţioase, notându-le în caiete precum stenografii conştiincioşi. Câteva momente Ceauşescu a supravegheat lărgirea malurilor. S-a dus apoi, în control, la Dragomireşti şi la Roşu-Nord. Iar seara, însoţit de consoartă, a zăbovit la digul Ciurel.

Din regiune-n regiune, la bordul elicopterului.

Săptămâna următoare, Ceauşescu a început vizitele încă de luni, 7 iulie. S-a deplasat în judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Olt, Teleorman. A aterizat la Brezoaia, unde o parte a apelor era luată de canal spre Arcuda. Le-a spus specialiştilor care-l însoţeau să construiască mai multe lacuri de acumulare. Lepădând sacoul, doar în maleta cu mâneci scurte şi pantalonii de stofă, a cules grâu la Conţeşti-Boteni. După care a insistat să vadă Combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea şi Întreprinderea de aluminiu Slatina, două dintre „bijuteriile“ industriei româneşti.
În zilele următoare, elicopterul prezidenţial l-a purtat deasupra Transilvaniei, în Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Alba, Sibiu. Alături, în acele zile, i-a fost Gheorghe Oprea. În drum spre Rupea, Ceauşescu a făcut un popas la marginea unui lan de grâu, cerându-le ţăranilor să scoată „fir cu fir din nămol şi să-l pună la uscat“. Ar fi vrut să vadă oamenii la câmp, până seara târziu. De-abia atunci, înainte de venirea nopţii, să se deschidă magazinele şi birourile, le-a spus celor ce-l ascultau la marginea lanului. La mijlocul săptămânii a survolat Valea Mureşului, zona Aradului, apoi, pe Dunăre, judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ilfov.

În 11 şi 12 iulie, preşedintele şi-a rezervat timp pentru înaltul oaspete austriac, cancelarul Bruno Kreisky, cu care a convorbit la Bucureşti şi Neptun. Însă în 13 iulie, s-a pus din nou pe controale, în judeţele Brăila, Galaţi, Buzău . A cerut oamenilor să muncească 12-14 ore la câmp, pentru strângerea recoltei. Şi s-a întrecut, ca de obicei, în sfaturi. La Galaţi, a indicat cum să fie construit digul, la şantier, şi pe faleza Dunării - pietruit, înfrumuseţat cu gazon, pentru „un aspect cât mai plăcut şi un caracter definitiv“. Brăilenilor le-a cerut să îmbunătăţească reţeaua de canale din Insula Mare şi să construiască, la rându-le, un dig de beton pentru apărarea oraşului.

Ajutor de la „comunitatea frăţească“.
În opinia ambasadorului american Harry Barnes, moralul populaţiei era scăzut . Contribuise la aceasta şi decizia creşterii unor preţuri la gazele naturale, materialele de construcţie, încălţămintea din piele. Se corelau astfel, după cum informa conducerea de la Bucureşti, preţurile cu costurile de producţie. În presă, anunţul a fost făcut într-o zi de duminică, în 13 iulie. Tocmai ca să nu stârnească valuri. În plan extern, Ceauşescu a emis semnale că situaţia României nu era gravă. Bunăoară, intervievat de reporterii străini, a promis recuperarea pagubelor până la sfârşitul anului . Şi, în ciuda tuturor evidenţelor, a mai spus că revărsarea apelor nu putea fi evitată, deoarece cincinalul ’71-’75 nu prevedea măsuri pentru regularizarea apelor.

Dar ambasadorii străini s-au mobilizat oricum. Chiar dacă le lipseau date esenţiale despre amploarea calamităţii, în 14 iulie, consilierii comerciali ai ţărilor NATO s-au reunit la iniţiativa vest-germanilor. Şi, de comun acord, au hotărât să ajute România cu materii prime, cocs, fibre sintetice, zahăr, grâu, încălţăminte şi materiale de construcţii . Ca să depăşească impasul în care intrase, România avea nevoie de ajutor extern. Mai întâi, Ceauşescu s-a gândit la un credit CAER, că „de aceea am creat-o, ca să ne ajute când avem nevoie“. Ar fi vrut 500 milioane dolari. „Să vedem şi noi acum cum este comunitatea aceasta frăţească“ , nu şi-a putut Ceauşescu înfrâna o maliţie la adresa sovieticilor, în şedinţa CPEx din 8 iulie.
Spera să primească bani şi de la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, dar cu termene lungi de rambursare, dobânzi mici, ca pentru o „ţară în curs de dezvoltare“. Cu toate acestea, pe termen scurt, inundaţiile au afectat economia românească. În acelaşi timp, i-au convins pe Ceauşescu şi ceilalţi decizionali ai partidului că ţara avea nevoie urgentă de un sistem modern de regularizare şi colectare a apelor . După cutremurul din ’77, „Tovarăşul“ a încercat să schimbe faţa României sistematizând mediul rural şi urban." (sursa : Historia.ro)







luni, 24 iunie 2013

Gânduri de seară.........



"Cu mîne zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Cînd unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.



Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvîrte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mîne zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Avînd cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gîndului etern."(Mihai Eminescu)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More