În drumul său a întâlnit tot felul de oameni, cu obiceiuri mai mult sau mai puţin asemănătoare. Şi-a amintit pentru tot restul vieţii de unul dintre acestea.
Era dimineaţă când a zărit în depărtare turnurile unei cetăţi. Până să ajungă în apropierea ei se făcuse deja prânzul, şi cum în partea dreaptă a drumului se afla un cimitir îngrijit, cu pomi umbroşi şi flori frumos parfumate, omul s-a hotărât să facă un scurt popas.
Păşind către o bancă pe care o zărise în apropiere, omul a citit ceea ce era scris pe cruci… “A trăit şase ani, trei luni şi patru zile”… “A trăit unsprezece ani, două luni şi cinci zile”… “A trăit trei ani, patru luni şi patru zile”… “A trăit nouă ani, opt luni şi două zile”…
S-a întristat crezând că nimerise într-un cimitir pentru copii. Unul dintre locuitorii cetăţii l-a văzut şi l-a întrebat:
-De ce eşti atât de trist, ai pe cineva din familie îngropat aici? Mama, tatăl poate…?”
-Cum s-ar putea una ca asta, doar văd că aici sunt îngropaţi numai copii!
-Nu… doar că, vezi….. noi când ne naştem primim fiecare câte un carneţel. La început ţin socoteala părinţii pentru noi, apoi scriem singuri de fiecare dată când ne-am bucurat şi pentru cât timp… iar când unul dintre noi se duce, familia adună timpul pe care l-a petrecut bucurand-se… şi asta este ceea ce vezi tu scris aici.
-Timpul pe care l-aţi petrecut bucurându-vă…
-Da, pentru noi doar asta contează!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .