Gânduri de seară...........

Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară.
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară.

Şi l-au scos de dimineaţă
Alb şi încărcat de rouă,
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă.

Au înnebunit salcâmii
Şi cu boala lor odată,
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată.



Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele,
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele.

S-a-mbătat pădurea verde
Nu mai e aşa de calmă,
Ţine luna lunguiaţă
Ca pe-o inimă în palmă.

Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte?
Au înnebunit salcâmii,
Şi tu vrei să fiu cuminte?

Read More

Gânduri de seară...........

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine,
De slavă şi de visuri despărţit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.

Bei vin mereu, ţi-s nopţile murdare,
Mai ştii dacă trăieşti cu-adevărat?
Şi ochii-ţi verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.

Invocă moartea inima-ţi, nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Şi vântul de apus mi-aduce-ntruna
Din partea ta mustrări şi rugi, puhoi.


Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în ţara mea,
Ştiu doar să cânt şi să-mi aduc aminte,
Tu nici măcar atât n-ai cuteza!

Tristeţi sporind, trec zile fără veste...
Ce rugăciuni de dragul tău să fac?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.(Anna Ahmatova)

Read More

Gânduri de seară.............

Setos îţi beau mirasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine!"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.

Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult,
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea -- veşnicii. (Lucian Blaga - Dorul)

Read More

Gânduri de seară...........

Ai…frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamnă a şi venit.
Ieri iubita mi-a spus târziu,
Vezi tu codrul cel veşnic viu
Vara noastră se va sfârşi
Când galben de tot va fi.

Codrul verde şi-adânc era
Şi-avea umbră de catifea
Şi-n tot codrul sub cerul clar
O galbenă frunză doar.

Ai…frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamnă a şi venit.
Ai…frunză galbenă
Ai…glasul tău
Ai…frunză galbenă
Ca visul rău…


 Pentru galbenul ei noroc
Nu văzu pe pământ alt loc
Decât inima mea râzând
Şi-n ea mă lovi căzând.

Ieri iubita mi-a spus târziu
Vezi tu codrul cel veşnic viu.
Vara noastră se va sfârşi
Când galben de tot va fi.

Ai…frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamnă a şi venit
Ai…frunză galbenă
Ai…glasul tău
Ai…frunza galbenă
Ca vïsul rău…

Read More

Putere şi curaj

"Este nevoie de putere ca să fii ferm.
Este nevoie de curaj ca să fii delicat.

Este nevoie de putere ca să cucereşti.
Este nevoie de curaj ca să te predai.

Este nevoie de putere ca să fii sigur.
Este nevoie de curaj ca să ai îndoieli.

Este nevoie de putere ca să fii independent.
Este nevoie de curaj ca să te sprijini pe ceilalţi.

Este nevoie de putere ca să fii ca ceilalţi.
Este nevoie de curaj ca să fii tu însuţi.

Este nevoie de putere ca să-ţi ascunzi suferinţa.
Este nevoie de curaj ca să-ţi arăţi durerea şi să lupţi cu ea.

Este nevoie de putere ca să înduri abuzurile.
Este nevoie de curaj ca să le opreşti.

Este nevoie de putere ca să iubeşti.
Este nevoie de curaj ca să te laşi iubit.

Este nevoie de putere ca să supravieţuieşti.
Este nevoie de curaj ca să trăieşti.


Fie să găseşti întotdeauna curajul de care ai nevoie în viaţă!"

Read More

Gânduri de seară..............

Ţi-aduci aminte vară când tânărul noroc
Ne pârguia iubirea cu dogorâri de foc ?
Rotunda nesfârşire de-azur ne-nfăşura,
Şi albul feţii tale de dor se-mpurpura.

Făptura ta cu linii curgând în mlădieri
Şi cu mişcări agale topite-n adieri
Se profila armonic pe dulcile-arătări
De dealuri ondulate în adâncimi de zări.

Te dăruise firea cu farmec ne-ntrecut
Şi, bună ca pământul din care ne-am născut,
Împrăştiai în preajmă un har nelămurit
De roade pârguite pe dealul însorit.

Colină înflorită sub cerul străveziu,
Visând în văl de ceaţă subţire şi-albăstriu,
Te-nvăluiam, frumoaso, ca-ntr-un fantastic fald
În larga revărsare a sufletului cald.

O boare răcoroasă din umbră de molizi
Mi te-a făcut deodată frumoşii ochi să-nchizi
Şi-n fâlfâirea clipei, adânc ai suspinat, -
Pe gura ta, suspinul eu trist l-am sărutat.

Şi-n vară când un soare fecund ne-nfăşura
Şi inimile-n pârgă de dor le-nflăcăra,
Ni-am presimţit ca-n ceaţă de toamnă şi-n pustiu
Norocul nostru, scumpo, brumat de timpuriu. (Nichifor Crainic - Romanţa verii)

Read More

Amintiri din epoca de aur.

5 AMINTIRI CĂLDUROASE DIN EPOCA COMUNISTĂ. 

 

1. Mirosul portocalelor în preajma Sărbătorilor.

Crăciunul şi portocalele veneau întotdeauna împreună. Nu se putea altfel! Desigur, cozile la portocale erau mai lungi şi mai obositoare decât cele la ouă sau ulei, dar aduceau cu ele parfumul Crăciunului. Erau singurele fructe exotice pe care puteai să le cumperi fără
intervenţii. Nu-i de mirare că, la un an după Revoluţie, când tata mi-a adus de ziua mea un kilogram de banane am început să plâng, crezând că mi-a adus castraveţi. Pentru că erau încă verzi...

2. Coşurile îmbrăcate în sârmă colorată, de la alimentară..

În ultima jumătate a anilor '80, alimentarele erau în mare parte din timp goale. Ok, poate nu chiar goale. Rafturile erau pline de hârtie igienică, săpun de casa "Cheia" şi Tix. Păcat de coşurile de la Autoservire, îmbrăcate în sârmă moale, colorată, pe care nu aveai cu ce să le umpli. Astăzi, dacă coşurile acelea s-ar mai găsi, ar fi considerate piese vintage şi tratate cu respect.

3. Orăşelele copiilor.

Cât ne rugam de părinţi şi bunici să ne ducă! Toboganele, leagănele, trenuleţele...toate erau în ruină, dar nouă ne plăcea să ne dăm în ele, să ne jucăm de-a v-aţi ascunsele în jurul lor. Să explorăm! Deşi ştiam că mai devreme sau mai târziu urma să călcăm în ceva urât mirositor. Nu ştiam încă ce e aia Lego şi ce înseamnă Barbie, dar ştiam să ne jucăm unul cu celălalt, lucru pe care copii din ziua de azi îl ştiu mai puţin.

4. Programul scurt în zilele de vineri.

Ţin minte ca mama lucra la un laborator de cercetare alimentară. Începea programul la 7:00 şi îl termina la 15:00. Trezirea în zori era cea mai mare problemă, pentru ca noi locuiam în Colentina iar fabrica se află tocmai în Militari, pe o bucată din terenul ocupat acum de Cora Lujerului. Se întâmpla de regulă pe la ora 5:00, iar la 6:00 mama mă "plasa" deja la grădiniţă. Nu eram însă singurul copil "vitregit" de programul de lucru ultra-matinal al părinţilor. Ne strângeam în fiecare zi vreo cinci şi fiecare  aştepta cuminte, pe băncută, pe tovarăşa educatoare. Zilele de vineri însă erau motiv de bucurie, căci părinţii aveau zi scurtă la serviciu, de la 7 la 13. Iar asta însemna că scăpam de corvoada somnului de prânz. Nu am să înţeleg niciodată de ce copiilor nu le place să doarmă la prânz.

5. Lipsa maşinilor de pe străzi.
Dacă compari o panoramă a Bucureştiului de-acum cu una de-acum 20 de ani, ai avea motive să crezi că cea de-a doua ilustrează un oraş pe cale de a fi părăsit. Maşinile erau atât de rare încât ai fi putut să joci ping-pong pe trecerea de pietoni, nestingherit. Nemaivorbind de faptul că puteai să circuli pe trotuar, ca un om normal, fără să faci slalom printre "exemplare" abandonate sau parcate neregulamentar. Plus că un weekend circulau maşinile cu număr par, iar altul, cele cu număr impar. Aveai unde să ieşi la plimbare, chiar dacă majoritatea magazinelor erau închise la sfârşit de săptămână.  (Autor: Cătălina Sevastre )

Read More

Gânduri de seară.................

"Să nu-ţi faci chip cioplit din mine
şi nici să nu te-nchini sub fum înalt.
Frumuseţea mea de bronz păgân rămâne
un idol pentru cerul celălalt.
Săruturile îndelung schimbate
să-ţi înflorească azi altundeva,
cu alte cântece-n vecinătate,
cu alte tâlcuri în tăcerea ta.
Plăcerile ca luntrile vopsite
şi-au şters de ape botul lor rotund,
iar clipa amintirii fericite
e doar o scoică de sidef pe prund.
Să nu-ţi faci chip cioplit din amintire
şi nici la jaruri vechi să nu adaşti.
Consolatoare, o vopsea subţire
aplică gândurilor alte măşti.
Desprinde luntrea de la ţărm şi du-te.
Precum se pierd în ceruri meteori,
se stinge-n golful dragostei pierdute
amarul sfânt, gustat de-atâtea ori.
Lăsându-mă uitat, tu mă ucide
cu fiecare vâsla, ca pe furi.
O trestie de suferinţi lichide
să cânte-n delta spumegând, la guri.
Dar sus, lângă izvoare vechi, sub stele,
cum nu dai jertfa unor zei străini,
să nu jertfeşti nimic absenţei mele
şi nici frumuseţii ei să nu te-nchini.
Ci pierde-mă în casă, printre lucruri:
să putrezească bronzul vânzător.
Iar tu, neauzindu-l, să te bucuri
ca-n pragul altei lumi, chiar zeii mor."(Tudor Arghezi)

Read More