Gânduri de seară...............

De-aş fi-n a tinereţii floare,
Când toate zilele sunt bune,
Pe când din inima cu soare
În veci lumina nu apune,
Multe-aş avea în taină-a-ţi spune
Ca să devii tu gânditoare.

De-aş fi ce-am fost pe lume-odată,
Privind în faţă viitorul,
Când mă-ndrăgeam de orice fată
Ce-mi părea soră cu amorul,
Aş deştepta în tine dorul
Cu-a mea cântare înfocată.

Dar nu-s în floarea tinereţii,
Şi nu-ndrăznesc nimic a-ţi zice!
Mergi dar, copilă, -n calea vieţii
Întâmpinând zâmbiri amice.
Eu te-oi privi oftând, ferice,
Răpit de farmecul frumuseţii.

Şi însă de-ai vrea să ai parte...
Dar ce zic? Timpul ne desparte.
Tu eşti sosind, eu în plecare,
A zorilor vie lucire
Nu poate, ah! avea-ntâlnire
Cu-apusul palid ce dispare! (Vasile Alecsandri)

Read More

Gânduri de seară............

Bolnav mi s-a părut în viața-mi goală
Preaplinul unui chin nemărginit,
Când întâlneam doar suflete de smoală
Dar fiecare-n alb era vopsit …
De ce-aș minți, am fost și eu povara
Luminii ce mereu m-a îmbrăcat,
Am fost și eu nevrednica, avara
Ce cu lucirea neagră s-a-mbătat.
Dar mi-am zidit în clipă veșnicia
Și-am ispășit pedeapsa de-a trăi.
Cu lacrimile-am înecat furia,
Și-am învățat că pot să-nvăț a fi.




Și-apoi, ce poate face o ființă,
Când răstignită e c-a îndrăznit-
Să-și facă din tăcere o credință
Și-altar din orice clipă ce-a iubit?
Neîmplinit rămâne poate omul,
Ce judecă pe-un altul neștiind -
Că dacă nu-l sădești, cum crește pomul?
Și viu cum să rămâi deloc trăind?
Firească ni se pare azi furia
De-a împroșca veninul și-a păta
O lume ce stingherilor e glia
Și nici nu s-ar mai naște fără ea.
Dac-am simțit mai mult decât pot duce
Și-am dăruit mai mult de ce-am primit
Lăstarul meu lăsat să se usuce,
În mine azi iar simt c-a înflorit.
Nu știu acest poem ce-mi va aduce
În veci nu cer ce știu că nu pot da
Dar eu din viața mea îmi fac o cruce
Și-n pururi nu m-aș naște-altcineva. (Luminița Amarie)

Read More

Gânduri de seară............

Mi-am văzut, în treacăt, sufletul.
Dar, l-am ignorat.
N-aveam timp pentru el.
Şi nu voiam să-i ascult durerile şi nemulţumirile.
Eram prea grăbită, prea copleşită şi aveam atâtea lucruri importante de făcut…
Dar, într-o zi, m-am trezit pustiită… şi mi-am amintit de sufletul meu, pe care, atâta timp l-am ignorat.
Mi-am făcut curaj să-i vorbesc cu sinceritate…
Iartă-mă, al meu suflet! Iartă-mă că am pus alte lucruri şi alte suflete mai presus de tine!
Iartă-mă că te-am împovărat cu griji inutile, cu râuri de lacrimi plânse şi neplânse, cu doruri, cu temeri, cu ură!.

Iartă-mă că te-am transformat într-o gară, prin care au poposit tot felul de trecători, care n-au ştiut să te respecte, care te-au murdărit şi care au luat tot ce au putut din tine!
Iartă-mă că te-am locuit cu oameni care nu te-au preţuit şi care au lăsat în urma lor numai tristeţe, durere şi dor!
Iartă-mă că nu ţi-am dat timp pentru dragoste, pentru linişte, pentru iertare, pentru frumos!
Iartă-mă că ţi-am ignorat chemările şi că ţi-am înăbuşit bucuriile!
Iartă-mă că te-am bulversat cu sentimente contrarii şi iluzorii, fiind prea grăbită să iubesc şi că te-am supus rătăcirilor!
Iartă-mă că ţi-am luat pacea şi că ţi-am luat dreptul la fericire!
Iartă-mă că nu am ştiut cât eşti de fragil şi de dependent de iubire!
Iartă-mă! (Irina Binder)

Read More