s-a preschimbat în stea,
sărmana şi icoana
copilăria mea;
ca pomul din câmpie
bătut de vânt pustiu,
s-a scuturat de floare,
duruta să mi-o ştiu.
Un glas.. Şi astăzi plânge
cu murmur de izvor
E glasul tău, măicuţă,
e-o lacrimă de dor.
Un glas.. Şi azi mă cheamă
cu murmur de cişmea
E glasul tău, măicuţă,
e, dulce, şoapta ta.
Mi-e sete de un cântec,
mi-e sete de-un alin.
Cu zorii plec de-acasă
şi cu amurgul vin.
Coboară-n toamnă anii,
se adună-n lung şirag,
Şi nimeni, nimeni, nimeni
nu mă aşteaptă-n prag.
Cad frunze de aramă,
se-aştern în drumul meu.
Aş vrea, ca altădată,
să fiu copil mereu.
Bănuţii de ninsoare
ca mâine vor cădea
Încărunţeşte, doare
copilăria mea." (Ştefan Baciu)
