Michael Faraday (22 septembrie 1791-25 august 1867)

Michael Faraday (22 septembrie 1791-25 august 1867) a fost un fizician și chimist englez. A fost asistent lui SirHumphry Davy.

În fizică face cercetări importante privind cunoașterea electromagnetismului și dezvoltarea aplicațiilor acestuia.

Își propune producerea curentului electric cu ajutorul magnetismului, experiențe pe care le începe în anul 1821, terminându-le cu succes în anul 1831. Experiențele lui completează cercetările fizicianului și matematicianului francezAndré Marie Ampère referitoare la forțele electromagnetice, reușind rotirea unui circuit parcurs de un curent electric într-un câmp magnetic. Practic descoperă principiul de funcționare a motorului electric cu magneți permanenți.

În anul 1831 descoperă inducția electromagnetică, reușind să realizeze conversia electromecanică a energiei și să enunțe Legea inducției electromagnetice.

Faraday arată după o serie de experimentări că electricitatea se obține prin inducție, prin frecare, pe cale chimică sau termoelectrică.

A propus reprezentarea câmpului magnetic prin linii de forță (sau linii de câmp) și arată că acțiunile electrice și magnetice se transmit din aproape în aproape, cu viteză finită. Combate astfel concepția mecanicistă conform căreia aceste acțiuni se transmit la distanță instantaneu cu viteză infinită, independent de mediu, după modelul mecanic al forțelor de gravitație.

Faraday arată că noțiunile de câmp electric și câmp magnetic pe care le-a introdus ca forme de existență a materiei, stau la baza interpretării materialiste a fenomenelor electomagnetismului. Au fost dezvoltate de James Clerk Maxwell, cunoscute ca ecuațiile lui Maxwell.

Primele cercetări în domeniul chimiei, duce la descoperirea benzenului în gudronul din huilă, cu ajutorul unui aparat conceput de el. Era un aparat prin compresie și răcire, cu care a putut să lichefieze aproape toate gazele cunoscute în acel timp. În 1833 enunță legea electrolizei, lege ce stă la baza electrochimiei. Tot el, Faraday, este cel ce introduce termenii de ion, catod, anod, anion, cation, echivalent electrochimic. De asemeni studiind proprietățile magnetice ale substanțelor,introduce termenii de diamagnetism și paramagnetism.

A elaborat teoria electrizării prin influență și principiul ecranului electrostatic (sau cusca lui Faraday), enunțând astfel legea consevării sacinii electrice (1843). Mai târziu, în 1846, arată că energia electrostatică este localizată în dielectrici.

Ultimele sale cercetări arată acțiunea câmpului electric asupra luminii polarizate sau efectul de polarizare rotatorie a luminii în câmp magnetic.

Ca prețuire a cercetărilor sale și a contribuției sale în fizică, denumirea unității de capacitate se numește "Farad", iar numărul care exprimă cantitatea de electricitate necesară depunerii prin electroliză a unui atom-gram dintr-un element - "constanta lui Faraday".

Efectul Faraday sau polarizarea rotatorie magnetică este un fenomen magnetooptic care constă în rotirea planului de polarizare a luminii ce se produce într-un mediu optic izotrop introdus în câmp magnetic intens. Rotirea planului de polarizare a undei luminoase, polarizată linear, ce se propagă pe direcția câmpului magnetic, se datorează interacției dintre acesta și electroniioptici ai atomilor și moleculelor mediului. Valoarea unghiului de rotire este direct proporțională cu lungimea drumului străbătut de raza luminoasă în substanță și cu inducția câmpului magnetic. Efectul a fost descopertit de Michael Faraday în anul 1846 și a reprezentat prima dovadă experimentală a existenței interacțiunii dintre lumină și câmpul electromagnetic.

Legea inducției electromagnetice formulată în 1831 de Faraday este una din cele mai importante legi ale electromagnetismului. Fenomenul numit inducție electromagnetică constă în apariția (unei) tensiunii electromotoare induse de un flux magnetic variabil în timp. Acest fenomen permite conversia diferitelor forme deenergie în energie electrică.

Discul lui Farday, inventat de Michael Faraday în 1831, unul dintre primelegeneratoare de curent și care ilustrează practic legea enunțată de marele fizician

Enunțul ei este: Tensiunea electro-motoare indusă pe o curbă închisă (Γ) este egală cu minus viteza de variație în timp a fluxului magnetic prin orice suprafață deschisă mărginită de curba închisă (Γ). Exprimarea formulară e:

 unde  e tensiunea electromotoare iar  e variația fluxului magnetic pe durata dt

Faraday a demonstrat experimental apariția tensiunii electromotoare prin mișcarea unui magnet față de o bobină sau reciproc.

Generatorul electric

Un motor electric poate functiona si ca generator electric convertind energie cinetică mecanică în energia cinetică a particulelor electrizate si anume curent electric.

Transformatorul electric

Transformatorul electric este un aparat care transferă energie electrică dintr-un circuit electric (primarul transformatorului) în altul (secundarul transformatorului), funcționând pe baza fenomenului inducției electromagnetice. Un curent electric alternativ care străbate înfășurarea primară produce un câmp magnetic variabil în miezul magnetic al transformatorului, acesta la rândul lui producând o tensiune electrică alternativă în înfășurarea secundară.

Debitmetrul electromagnetic

Debitmetrul electromagnetic permite măsurarea debitului de curgere datorită tensiunii electromotoare produse de un fluid conductor electric în mișcare.

Read More

Ştiaţi că ? ... Augustin Maior ( născut 21 august 1882 )

Ştiaţi că ? 

    A realizat prima instalaţie experimentală din lume de telefonie multiplă, pe o linie reală, cu 5 căi, la o distanţă de 15 km, în anul 1907, înaintea brevetării sistemului de telefonie multiplă (1911) de către americanul C.O. Squier (m.03.10.1963).
   În luna noiembrie 1905 este angajat prin concurs inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta unde, în 1906, a reușit să transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze. Fundamentele teoretice ale telefoniei multiple au fost publicate în 1907 în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” și apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”.
   Oare cum nu putem noi romanii să ne respectăm valorile, şi cum putem noi să nu exploatăm darurile date de aceste valori ?

   S-a născut la Reghin la 21 august 1882. Părinții săi, Tereza (o femeie cu o educație deosebită) și Gheorghe (învățător și apoi director al Școlii primare românești din Reghin) au crescut cinci copii: Olivia, Augustin, Iuliu, Gheorghe și Ana.

   Augustin Maior a urmat primii ani de educație școlară la Reghin, în limba germană: grădinița, școala primară și secundară, Liceul Evanghelic German. Apoi a frecventat cursurile Liceului Piarist din Târgu Mureș și ale Liceului Catolic din Budapesta, demonstrând, pe lângă ușurința de însușire a limbilor străine, și aptitudini dosebite în domeniul fizicii și matematicii. A promovat examenul de Bacalaureat în anul 1900 după care, până în 1904, a urmat cursurile Facultății de Mecanică a Institutului Politehnic din Budapesta. În decusul anului 1905 a frecventat o serie de cursuri postuniversitare la universității renumite din Viena, München și Göttingen, audiind mari personalități științifice ale vremii, ca D. Hilbert, H. Minkowski, F. Klein, C. Rünge, E. Riecke, L. Prandtl, E. Wiechert sau mai tinerii M. Born, L. Debyeand și M. von Laue.

   În luna noiembrie 1905 este angajat prin concurs inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta unde, în 1906, a reușit să transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze. Fundamentele teoretice ale telefoniei multiple au fost publicate în 1907 în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” și apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”.

    După primul război mondial și unirea Transilvaniei cu România, Augustin Maior își pune experiența sa la dispoziția autorităților române, devenind director general al Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor din Transilvania și Banat. Aproape simultan, în iulie 1919, a fost numit profesor titular la Universitatea din Cluj și apoi director al Institutului de Fizică Teoretică și Tehnologică al Facultății de Științe. În perioada 1929-1946 a fost și decan al facultății. A predat studenților săi cursuri conținând multe idei moderne, cum sunt cele de „Electricitate și Magnetism” sau de „Acustică și optică”, pe care le-a și publicat în diverse ediții.

    Augustin Maior s-a dovedit a fi și un vizionar. În 1923 el i-a aprobat lui Hermann Oberth să-și susțină lucrarea de licență la Universitatea din Cluj, după ce aceasta fusese respinsă la Universitatea din Heidelberg. El și-a pus semnătura pe diploma celui care, mai târziu, va fi unanim recunoscut drept părintele rachetei interplanetare moderne.

    A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1937^[1].

   Augustin Maior a fondat Școala de Fizică Teoretică de la Universitatea din Cluj, menținând un contact permanent cu marile idei ale timpului și având contribuții remarcabile în domeniile aflate în dezvoltare în Europa. Aceste contribuții au fost pe deplin recunoscute în anul 1950, când laureatul Premiului Nobel M. Louis de Broglie a prezentat la Academia din Paris lucrarea lui Augustin Maior intitulată „Câmpurile gravitaționale și magnetismul”. Acesta a fost unul dintre ultimele evenimente fericite din viața zbuciumată a lui Augustin Maior de după 1947.

• În semn de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea învățământului modern și a cercetării în fizică, Consiliul Profesoral al Facultății de Fizică a Universității din Cluj a hotărât, în luna martie 1995, ca unul din amfiteatrele sale să fie denumit „Amfiteatrul Augustin Maior”.
• Tot ca un act de recunoștință și respect, fostei Școli Generale nr.5 din Reghin, școala la care și-a început educația, i s-a acordat la 21 martie 1994 numele de Gimnaziul de Stat „Augustin Maior”.
• La 7 iulie 2004 pe casa din Str. Octavian Goga nr. 9 din Cluj-Napoca se pune de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca o placă memorială.
• Colegul Tehnic de Comunicații din Cluj-Napoca îi poartă de asemenea numele.
• În anul 2012 Augustin Maior a fost ales ca membru post-mortem al Academiei Române.^[2]

Read More

Nicolae Constantin Paulescu moare la data de 19 iulie 1931 ... ( INVENTATORUL INSULINEI )

Cine a descoperit insulina?

   ,,   Laguesse în 1893 și Leonid V. Sobolev în 1899 au sugerat că insulele lui Langerhans (descoperite de acesta în 1869) produc o substanță care controlează metabolismul carbohidratilor.^[15]. Această substanță a fost numită "insulină" de belgianul Jean de Meyer în 1909. În 1903 John Rennnie si Thomas Fraser au incercat fara succes un tratament oral cu cu extras de cod (care are insulele separate de pancreasul exocrin). În 1904 au încercat injectarea hipodermica la om, dar au renuntat datorită efectelor secundare. În 1906, la Berlin, Georg Zuelzer a aplicat metoda precipitării proteinelor din extrasul pancreatic cu alcool și a testat acest tratament pe 8 pacienti, constatând eliminarea glicozuriei si cetonuriei, dar au renuntat din nou datorita efectelor secundare. În 1908 Ernest Scott a obtinut reducerea glucozei urinare la 3 câini cu extras de pancreas tratat cu alcool. Efectul hipoglicemiant al unui extract pancreatic injectat intravenos la câinele pancreatectomizat a fost demonstrat de Israel S. Kleiner (1915, 1919).^[16] Efectul unui extract pancreatic asupra corpilor cetonici și ureii (substante produse în diabetul zaharat dezechilibrat) a fost demonstrat de Paulescu (1921). Descoperirea unui extract pancreatic eficace în tratamentul diabetului la om îi aparține lui James B. Collip, care a lucrat sub îndrumarea lui John J.R. Macleod la Toronto în 1921

.     Nedreptate. Acesta e numele zodiei sub care a venit pe lume cea mai importanta descoperire a secolului trecut apartinand lui Paulescu. Nedreptate din partea canadienilor care si-au insusit un premiu nemeritat. Nedreptate din partea colegilor si autoritatilor din tara. Nedreptate din partea urmasilor.

Dosarul insulina 

MAGDA MARINCOVICI

In Ajunul Anului Nou 1920, seara tarziu, savantul Paulescu paraseste laboratorul, pentru ca in zori sa revina spre a consemna cea mai mare victorie: efectul extractului de pancreas la un caine bolnav de diabet. Este incununarea a 15 ani de cercetari in care laboratorul devenise a doua locuinta, iar descoperirea hormonului antidiabetic, o obsesie care-l va urmari pana in ultima clipa a vietii. Nimeni nu poate spune cu precizie cate asemenea momente de sarbatoare le-a petrecut savantul in laborator, in compania lucrarilor de specialitate, a unui caine supus experimentelor, animat de dorinta de a-i ajuta pe suferinzii de diabet.

31 august 1921

Publicarea la aceasta data, sub semnatura romanului Nicolae C. Paulescu, in Archives International de Physiologie, la numai trei luni de la primirea la redactie a valoroasei cercetari, marcheaza momentul descoperirii hormonului antidiabetic, botezat Pancreina. Din nefericire, aceasta este data de la care incepe scurgerea unui lung sir de nedreptati la adresa lui Paulescu si a operei lui.

In februarie 1922, extractul pancreatic continand hormonul antidiabetic, purificat de Collip la Universitatea din Toronto, este utilizat pe om de catre Banting, sub indrumarea lui Macleod si Bet. S-a dovedit ca grupul de canadieni in mod cert au cunoscut cercetarile deja publicate de Nicolae Paulescu. Dar in anul 1923, Premiul Nobel pentru Medicina este acordat canadienilor in detrimentul lui N. Paulescu, caruia i se face o nedreptate flagranta, nereparata nici pana azi. Culmea, tot in 1923, inainte ca Bating si Macleod sa fi primit Nobelul, Paulescu mai publica in Archives Internationales de Physiologie doua lucrari memorabile pentru efortul de purificare si utilizare terapeutica a Pancreinei, hormon izolat de cercetatorul roman si numit ulterior insulina.

Viciul furtului de lucrari stiintifice

La inceputului lui 1922, Paulescu inainteaza dosarul la Ministerul Industriilor si Comertului din Romania, solicitand un „Brevet de Inventie" purtand titlul „Pancreina si procedura fabricatiei sale", care a primit numarul de inregistrare 6255 din 10 aprilie 1922.

„Odinioara, am crezut si am invatat pe altii ca un om de stiinta poate lucra in singuranta deplina - intrucat am fost convins ca data publicarii lucrarilor sale il poate pune la adapost de orice nedreptate. Din pacate, sunt nevoit sa recunosc ca in aceasta privinta m-am inselat complet. Dar gasesc imposibil de suportat un alt viciu, mai urat inca, acela al furtului lucrarilor stiintifice facute de altcineva." Sunt cuvintele lui Paulescu asternute in 1923 in incercarea de restabilire a adevaratei paternitati a acestei descoperiri. Din nefericire, nedreptatea isi scoate din nou coltii. Colegii de breasla si autoritatile ii refuza sprijinul, atitudine de care se va izbi si din partea Academiei Franceze.

Deceptie

Pentru Paulescu stirea ca la Stokholm doi canadieni - Bating si Macleod - au primit Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei a fost ca o lovitura de traznet. Initial, a considerat ca e o greseala. In lucrarea „Insulina", profesorul doctor Constantin Ionescu Targoviste, autorul lucrarii, consemneaza discutia pe care a avut fericirea sa o aiba cu fiul mecanicului care intretinea aparatura din laboratorul lui Paulescu, George Staicu. „In 1923, George Staicu avea 10 ani. Intr-o seara, povesteste copilul, tata a venit acasa foarte abatut. Ce s-a intamplat, l-a intrebat speriata mama? Profesorul - a raspuns tata - este distrus. Niste canadieni i-au furat lucrarile."

Paulescu se va adresa Comisiilor pentru Premiul Nobel de la Uppsala. Cu certitudine membrii acestei inalte comisii au stabilit, analizand punct cu punct descoperirea romanului, grava eroare. Dar cine s-ar fi putut incumeta sa-i aduca la cunostinta regelui Suediei, cel care onora cu inmanarea premiilor, ca s-a comis o nedreptate? Aceasta in conditiile in care, prin statutul Fundatiei Suedeze, Premiul Nobel este imprescriptibil.

Nedreptatea l-a urmarit pe Paulescu si dupa moarte, chiar din partea urmasilor. Profesorul Ionescu Targoviste relateaza un episod cutremurator, numit „sindromul Nitescu". „Cu o barbarie inca si mai mare, profesorul Nitescu, a carui actiune a fost aceea de a da jos placa memoriala de la facultate, a distrus intreaga colectie stiintifica pastrata cu grija in laboratorul Paulescu." Se pare ca nimeni nu are ragaz sa auda Cristul sculptat de Paciurea, de la capul mormantului savantului, care pare sa ceara recunoasterea protectorului sau.

Fair play-ul invinge uitarea

Din indepartata Scotie, dupa mai bine de 45 de ani, diabetologul Jan Murray incepe lupta de scoatere de sub semnul nedreptatii a dosarului Paulescu. Animat de spiritul de fair play, scotianul are meritul de a scoate straturile groase de uitare asezate pe acest dosar, incepand o lunga corespondenta cu specialisti de la Bucuresti. In mod ciudat, la prima scrisoare, expediata in octombrie 1968 catre prof. Grigore Benetato de la Facultatea de Medicina din Bucuresti, Jan Murray nu primeste nici un raspuns. Noroc ca scotianul nu cedeaza. Si in 17 noiembrie acelasi an trimite profesorului Pavel, singurul diabetolog cunoscut la acea vreme in Occident, o scrisoare in care solicita informatii pentru a „remedia aceasta uitare". Fost student al lui Paulescu, prof. Pavel apeleaza la nepotul de sora al savantului, dr. Constantin Angelescu, sa-i puna la dispozitie publicatiile timpului pentru a-l ajuta pe Murray in nobilul sau demers. Din acest moment, contributia lui Paulescu este treptat recunoscuta, in defavoarea grupului canadian, care intra intr-un declin continuu. Providentiala corespondenta dintre scotianul Murray si romanul Pavel. Deoarece prof. Pavel reuseste, in 1969, recunoasterea rolului lui Paulescu in descoperirea insulinei, directorul Fundatiei Nobel care precizeaza „ar fi trebuit sa primeasca, de asemenea, Premiul Nobel", ca si canadienii.

Nicolae Constantin Paulescu (n. 8 noiembrie sau 30 octombrie SV 1869, București; d. 19 iulie 1931, București) a fost un om de știință român, medic și fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din București, ce a contribuit la descoperireahormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină. „Pancreina” brevetată de Paulescu în aprilie 1922 era un extract apos al omogenizatului tisular de pancreas bovin, purificat parțial prin adăugare de acid clorhidric și sodă caustică. Acest preparat a fost administrat de Paulescu bolnavilor săi numai sub formă de clismă^{[necesită citare]} și nu a avut nici un efect asupra glicemiei. În 1916 deja, Nicolae Paulescu a izolat substanța pe care a numit-o pancreină (azi considerată a fi insulină), injectând extractul său în vena jugulară a unor câini diabetici și observând că glicemia lor patologică a revenit temporar la normal. ^[1] Cu puțin timp după terminarea acestor experiențe, savantul român a fost chemat sub arme. ^[2] După război, începând cu iulie 1921, a publicat patru articole în care își descria cercetările, ultimul dintre ele, cel mai detaliat, apărând la finele lui august 1921. În vara lui 1921, un ortoped canadian, ajutat de un student la medicină, au descoperit și ei aceeași substanță activă în regularea glicemiei pe care si fiziologul român, posesor al unui doctorat în fiziologie, a unei diplome universitare în medicină și al unui alt doctorat în științe naturale (toate obținute la "Université de Paris")^[3] și co-autor cu deja 18 ani în urmă, alături de președintele Academiei franceze de medicină (Etienne Lancereaux), al unui tratat de medicină și nosologie (1903)^[4], le făcuse cunoscute lumii și el, exact în aceeași perioadă (la cinci ani după succesele lui experimentale!^[5]), în condițiile în care dascălul savantului român - anume Étienne Lancereaux - a fost primul care să sugereze că diabetul este o maladie care își are originea într-o afectare a pancreasului. Canadienii citiseră despre cercetările și rezultatele lui Nicolae Paulescu^[6], cum cunoșteau și despre rezultatele similare obținute de Israel Kleiner și, mai înainte, germanul Zuelzer și încă alții, însă cel puțin în cazul articolelor lui Paulescu nu fuseseră capabili să le înțeleagă corect (traducând, pe baza cunoștințelor lor rudimentare de limbă franceză, tipice majorității canadienilor anglofoni, sensul lui "non plus" din textul articolului lui Nicolae Paulescu, prin aproximativul bastardizat (nici engleză, nici franceză) "no bon"; pe de altă parte, canadienii au detectat totuși și neajunsuri reale, obiective, în metoda, protocolul și interpretarea rezultatelor savantului român,^[7] și impulsionați de înaltele exigențe ale lui MacLeoad au sfârșit prin a ajunge la utilizarea terapeutică a unui extract purificat la care Paulescu, și din lipsă de fonduri și sprijin multidisciplinar (biochimiști), n-a ajuns.

Insulina a fost purificată suficient pentru uzul clinic, pentru prima oară, de biochimistul canadian James B. Collip în decembrie1921 prin tratarea omogenizatului tisular de pancreas bovin cu alcool, eter și din nou alcool. Acest extract și-a dovedit eficacitatea în mod spectaculos începând din ianuarie 1922, când a fost injectat de Frederick G. Banting bolnavilor de laToronto General Hospital.

În ciuda contribuțiilor sale incontestabile în domeniul metabolismului uman, Nicolae Paulescu este în general ignorat complet de școala de medicină și istoriografia științifică occidentale (de exemplu monografia "The Pancreas: An Integrated Textbook of Basic Science, Medicine, and Surgery" (Edited by H. G. Beger, A. L. Warshaw, M. W. Büchler, R. A. Kozarek, M. M. Lerch, J. P. Neoptolemos, K. Shiratori, D. C. Whitcomb, and B. M. Rau, Blackwell Publishing Limited 2008), o lucrare-mamut cu mai bine de 1000 de pagini și care debutează cu o istorie a contribuțiilor medicale la înțelegerea rolului și modului de funcționare ale pancreasului, numele românului Paulescu nu este nicăieri menționat), care sunt pentru moment încă dominante în lume, și asta în virtutea unui dublu standard (vezi mai jos decizia "International Diabetes Federation" din 2005) care face ca, de exemplu, un savant austriac precum Max Clara, care s-a folosit în cercetările lui de cadavrele victimelor naziste^[8] să fie în continuare recunoscut (se păstrează astfel și azi în manualele de medicină și în atlasele de histologie occidentale încă numele celulelor descoperite de el - "celulele Clara") pentru contribuțiile lui; o dovadă a aceluiași dublu standard este și faptul că atlasul de anatomie întocmit de Eduard Pernkopf - un alt savant austriac și nazist înfocat^[9], tot atât de înfocat ca și colaboratorii lui^[10] în munca de întocmire a lucrării, despre care chiar și în 1990 "New England Journal of Medicine" scria că "este o lucrare excepțională de mare utilitate pentru anatomiști și chirurgi"^[11], dar la realizarea căreia s-au folosit cadavre furnizate de naziști (din care o minoritate erau evrei^[12]) - este și azi folosit, în ciuda simpatiilor politice naziste ale autorului. În mod similar, Herman Stieve, un cercetător german al efectelor stresului asupra sistemului reproducător și endocrin, a fost păstrat în funcția de director al Institutului de Anatomie din Berlin de noul regim al Republicii Federale Germania^[13], asta deși a folosit în cercetările lui cadavre furnizate de Gestapo, iar rezultatele cercetărilor lui pe cadavrele femeilor condamnate la moarte și stresate prin anunțarea datei execuției mai sunt încă și azi citate de unii cercetători occidentali^[14], în ciuda bestialității protocoalelor imaginate de medicul berlinez. "

sursa : wikipedia 

Read More

Nikola Tesla - Vrajitorul energiei gratuite

Lăsați viitorul să decidă care-i adevărul și evaluați pe fiecare-n parte conform cu ...Prezentul este al lor; viitorul, pentru care-am lucrat, este al meu – Nikola Tesla .... 

Invenții

Câteva dintre invențiile lui Tesla:

• Curentul alternativ (CA)(1882)
• Radioul
• Becul fara filament sau lampa fluorescenta
• Principiile teoretice ale radarului
• Sisteme de propulsie prin medii electromagnetice(fara a fi necesare parti mobile)
• Rețele de curent alternativ cu una sau trei faze
• Generator și motor cu mai multe faze
• Tehnologia de transmisie fără fir (wireless) și telecomanda (1898)
• Circuitul de înalt voltaj “Tesla Coil” (1891)
• Motorul de inducție (1887)
• Submarinul electric
• Studii asupra razelor X
• Principiul de funcționare ale motoarelor reactive
• Teoria dinamicâ a gravitației
• Câmpul de propulsie anti-electromagnetic sau propulsia spatialâ(brevetul #6,555,114 din 1928)
• Undele gravitaționale
• Bobina tesla
• Energia liberă
• Începuturile HAARP
• Generatorul de cutremure
• Raza morții
• Plăcile de energie violetă sau pozitivă
• Electroterapia
• Bobina bifilară
• Principiul de decolare a avioanelor dintr-un punct fix
• Conceptul vehiculelor electrice

Nikola Tesla

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nikola Tesla (Никола Тесла, n. 10 iulie 1856, satul Smiljan, în apropiere de Gospić, Croatia, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar - d. 7 ianuarie 1943, New York) a fost un inventator, fizician, inginer mecanic si inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai nașterii electricității comerciale. Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință ai sfârșitului de secol 19 și începutului de secol 20.[judecată de valoare] Invențiile, precum și munca teoretica ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluție Industrială.
Tesla era etnic sârb, s-a născut în satul Smilijan, în Imperiul Austro-Ungar (actual Croația). Era cetățean al Imperiului Austriac prin naștere și mai târziu a devenit cetățean american. Prin demonstrația lui de comunicare fără fir prin intermediul undelor radio în 1894 și după victoria în "războiul curenților", a fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari ingineri electricieni ai S.U.A. Mare parte din munca sa inițială a fost pionierat în ingineria electrică modernă și multe dintre descoperirile lui au fost de foarte mare importanță. În toată această perioadă, în Statele Unite faima lui Tesla rivaliza cu a oricărui inventator sau om de știință al vremii, dar din cauza afirmațiilor sale aparent incredibile și în unele cazuri aproape neverosimile despre dezvoltarea invențiilor și inovațiilor științifice și tehnologice, Tesla a fost în final etichetat drept un om de știință nebun.
Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizația modernă oriunde este folosita electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism și inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, știință calculatoarelor, fizicii nucleare și fizicii teoretice. Tesla consideră cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către știință drept cea mai nobila metoda de îmbunătățire a condiției umane cu ajutorul principiilor științei și progresului industrial și una care sa fie compatibila cu natura. Totuși, o parte din munca să a fost ultilizata într-un mod mai puțin ortodox și într-un mod controversat, pentru a susține pseudo teorii științifice, teorii despre OZN-uri și ocultism-ul New Age.[necesită citare]

Cu numele sau a fost botezata unitatea de măsură a inducției magnetice din Sistemul Internațional (1 Tesla = 1T).

Primii Ani

Certificatul de botez al lui Nikola Tesla atestă că dată a nașterii 28 iunie 1856. Tatăl sau a fost Milutin Tesla, preot ortodox sârb și mama, Duka Mandici.

Milutin Tesla, tatal lui Nikola Tesla, preot al Bisericii Ortodoxe sarbe

Nikola Tesla a fost al patrulea fiu dintr-o familie cu cinci copii, având un frate mai mare, Dane, care a murit într-un accident de echitație când Nikola avea 9 ani și trei surori(Milka, Angelina și Marica).[1]

Casa Memoriala Nikola Tesla, Similjan, Croatia

Familia lui s-a mutat la Gospić în 1862. Tesla a urmat cursurile școlii „Gymnasium Karlovac” în Karlovac, unde a terminat în doar trei ani ciclul de învățământ de patru ani.[2]

Ulterior a început studiile de inginerie electrică la Universtatea din Graz în 1875, în timpul căreia a experimentat unele utilități ale curentului alternativ. Unele surse afirmă că a fost licențiat al Universității din Graz, [3] [4] [5] cu toate acestea, universitatea afirmă că nu a obținut nicio diploma și că nu a trecut mai departe de al doilea semestru al anului trei, în timpul căruia a renunțat la cursuri.[6] [7] [8] [9]. În decembrie 1878 a plecat din Graz și a întrerupt legăturile cu familia. Apropiații credeau că se înecase în Râul Mur. S-a îndreptat către Maribor,(astăzi în Slovenia), unde a obținut primă să slujba că subinginer, post pe care l-a ocupat timp de un an. În timpul acestei perioade a suferit o criza nervoasă. Tesla a fost apoi convins de către tatăl sau să se înscrie la cursurile Universității Carolina în Praga, la care a asistat în vara anului 1880. Aici a fost influențat de către Ernst Mach. Cu toate acestea, după moartea tatălui sau a abandonat universitatea, terminând doar un curs.[10]

Citind cartea lui Ruder Boskoviç, Theoria Philosophiae Naturalis, in fata bobinei transformatorului sau de înaltă tensiune în East Houston Street, New York.

Tesla își petrecea mult timp citind cărti, pe care le memora în întregime, având memorie fotografică.[11] Tesla a relatat în autobiografia sa că în numeroase ocazii a experimentat momente detaliate de inspirație. În timpul copilăriei a avut mai multe episoade de boală. Avea o afecțiune foarte ciudată, care se manifestă prin apariția unor fascicule de lumina orbitoare în fata ochilor, adesea însoțite de halucinații. Aceste halucinații erau asociate unui cuvânt sau idee care îl urmărea. Uneori, aceste halucinații îi dădeau soluția la problemele care îl preocupau.

Putea vizualiza în formă reală orice obiect al cărui nume îl auzea. În prezent, afecțiunea numită sinestezie prezintă simptome similare. Tesla putea vizualiza o invenție cu o precizie incredibilă, incluzând toate dimensiunile, înainte de a începe să o construiască, tehnică pe care azi o cunoaștem că gândire vizuală. Nu obișnuia să deseneze schițe ale invențiilor, concepea totul din minte. De asemenea, avea premoniții ale evenimentelor care aveau să se întâmple, premoniții care au început încă din timpul copilăriei.[12]

În 1880 s-a mutat la Budapesta pentru a munci în Compania Națională de Telegrafie, devenită ulterior Compania Națională de Telefonie. Acolo l-a cunoscut pe Nebojša Petrovič, un tânăr inventator sârb care trăia în Austria. În ciuda faptului că întâlnirea celor doi a fost de scurtă durata, au lucrat împreună la un proiect care folosea turbine gemene pentru a genera energie continuă. În momentul în care s-a deschis centrală telefonică în 1881 în Budapesta, Tesla devenise șeful electricienilor din companie și a fost mai târziu inginer pentru primul sistem telefonic al țării. De asemenea a inovat un dispozitiv care, conform unora, era un amplificator telefonic, însă pentru alții ar fi fost primă boxa de amplificare a sunetului

Franța și Statele Unite ale Americii

În 1882 Tesla s-a mutat la Paris, Franța, pentru a lucra că inginer în Continental Edison Company(una din companiile lui Thomas Edison, proiectând îmbunătățiri pentru echipamentele electrice aduse de pe celălalt mal al oceanului, datorită ideilor lui Edison. Conform biografiei sale, în același an, Tesla a inventat motorul de inducție și a început să lucreze la mai multe dispozitive care foloseau câmpul magnetic rotativ, pentru care a primit patentele în 1888. Puțin după aceea, Tesla s-a trezit dintr-un vis în care mama să murise și trezindu-se din somn a știut că, de fapt, moartea mamei sale se produsese în realitate.[14] După aceea, Tesla s-a îmbolnăvit, petrecând trei săptămâni pentru a se recupera în satul Tomingaj, aproape de Gračac, locul de naștere al mamei sale.

În iunie 1884, Tesla a ajuns pentru primă dată în Statele Unite ale Americii, în orașul New York,[15] cu o scrisoare de recomandare din partea lui Charles Batchelor, un vechi angajat, către Thomas Edison, în care Batchelor a scris: "Cunosc doi mari oameni, tu ești unul dintre ei; celălalt este acest tânăr". Edison l-a angajat pe Tesla pentru a munci în compania să că simplu inginer electrician, unde a progresat rapid, rezolvând mai multe probleme tehnice foarte dificile pe care le aveau produsele companiei. Astfel că, i s-a oferit să reproiecteze complet toate generatoarele de curent continuu ale companiei lui Edison.[16]

Model al unui generator electric al lui Nikola Tesla

Tesla afirmă că i s-au oferit 50.000$(1.1 milioane de dolari în 2007, ajustați de inflație)[17] pentru reproiectarea motoarelor și generatoarelor ineficiente ale lui Edison, îmbunătățind astfel serviciile și produsele oferite de compania acestuia, dar și veniturile financiare.[18] În 1885, când Tesla a întrebat despre plată promisă, Edison i-a răspuns: "Tesla, tu nu înțelegi umorul nostru american", rupând astfel înțelegerea verbală.[19] [20] Cu un salariu de 18$ pe săptămână, Tesla ar fi trebuit să muncească 53 de ani pentru a strânge banii promiși. Oferta era egală cu capitalul inițial al companiei. Tesla a renunțat imediat la slujba când i s-a refuzat o mărire de salariu la 25$ pe săptămână

Anii următori

În 1886, Tesla și-a deschis propria firma, Tesla Electric Light & Manufacturing, însă investitorii în firma să nu au fost de acord cu planurile sale de fabricare a unui motor de curent alternativ și în final l-au scos afară din companie. A muncit că muncitor în New York, ajungând să sape șanțuri pentru a se întreține și a-și putea continuă cercetarea în sistemele polifazice de curent alternativ. În 1887, a construit primul motor pe inducție, fără perii, alimentat cu curent alternativ, pe care l-a prezentat la American Institute of Electrical Engineers (Institutul American al Inginerilor Electricieni, azi IEEE, Institutul de Inginerie Electrică și Electronică) în 1888. În același an, a prezentat principiul bobinei Tesla și a început să muncească cu George Westinghouse în Westinghouse Electric & Manufacturing Company's, în laboratoarele din Pittsburgh, Pennsylvania. Westinghouse a fost captivat de ideile sale legate de sistemele polifazice, cele care puteau transmite curent alternativ la distante mari.

În aprilie 1887, Tesla a început cercetările la ceea ce aveau să se numească ulterior raze X, folosindu-se de propriul sau tub de vacuum (similar al patentului sau USPTO nº 514170). Acest dispozitiv era diferit de alte tuburi de raze X prin faptul că nu avea electrod receptor. Acum se știe că acest dispozitiv funcționă emițând electroni dintr-un singur electrod, prin intermediul combinației de emisii de electroni prin efect de câmp și emisie termoionică. Odată eliberați electronii, sunt foarte repede captați de un câmp electric puternic în apropierea electrodului în timpul vârfurilor de voltaj negativ de la ieșirea de înalță tensiune oscilantă a bobinei Tesla, generând raze X atunci când se lovesc de învelișul de sticla al tubului. Tesla a folosit, de asemenea, tuburile lui Geissler. Prin 1892, el a observat leziuni ale pielii, pe careWilhelm Röntgen le-a identificat mai târziu că fiind cauzate de razele X.

În primele sale cercetări, Tesla a schițat anumite experimente pentru producerea razelor X. El a afirmat că, cu ajutorul acestor circuite, “instrumentul ar putea genera raze Roentgen de putere mai mare decât cele obținute cu aparatele obișnuite”.[22]

Mark Twain in laboratorul lui Tesla(1894). Scriitorul era un mare prieten al fizicianului.

De asemenea, a atras atenția asupra pericolului folosirii circuitelor sale și a razelor X produse de dispozitivul sau cu un singur nod. Din numeroasele sale note din timpul cercetărilor preliminare ale acestui fenomen, a atribuit leziunile pielii unor cauze variate. El a crezut inițial că leziunile nu puteau fi cauzate de către razele Roentgen, ci ozonului generat în contact cu pielea și în parte de acidul de azot. El credea că acestea erau unde longitudinale, că acelea produse de către unde în plasma.[23] [24]

Un “sistem mondial pentru transmiterea energiei electrice fără cabluri” bazat pe conductivitatea electrică a Pământului, a fost propus de Tesla, sistem care ar funcționă prin intermediul transmisiei de energie prin diferite medii naturale și utilizarea secundară a curentului transmis între două puncte pentru alimentarea dispozitivelor electrice. În practică, acest principiu de transmisie de energie este posibil prin intermediul razelor ultraviolete de înalță putere care să producă un canal ionizat în aer între stațiile de emisie și recepție. Același principiu este folosit în paratrăsnete, electrolaser și arma de electroșoc[25] și, de asemenea, a fost propusă pentru a opri vehiculele.[26] Vehicle Disabling Weapon by Peter A. Schlesinger, President, HSV Technologies, Inc. NDIA Non-Lethal Defense IV 20–22 Măr 2000

Tesla a inventat transmisia de energie fără fir la începutul anului 1891. Efectul Tesla (numit așa în onoarea lui) este un concept pentru aplicațiile acestui tip de transport de electricitate.

Cetățean american

În 30 iulie 1891, la vârstă de 35 de ani, Tesla a devenit cetățean american și și-a instalat laboratorul în Bulevardul 5 din New York. Apoi l-a mutat în Strada Houston. În acest loc, în timp ce făcea experimente legate de rezonantă mecanică cu oscilatoare electromecanice, a generat rezonantă în câteva clădiri din vecinătate, deși potrivit frecventelor utilizate nu a afectat clădirea în care-și avea laboratorul. Cum vecinii au făcut plângere la politie și zgomotul creștea, exact în momentul în care a ajuns politia a avut inspirația să se folosească de un ciocan pentru a termină experimentul. De asemenea, a făcut să funcționeze lămpi electrice în ambele laboratoare din New York, furnizând probe pentru potențialul de transmisie a energiei fără fir.

Unii dintre prietenii cei mai apropiați erau artiști. A fost prieten cu Robert Underwood Johnson, editor la Century Magazine, care a publicat câteva poeme sârbe ale lui Jovan Jovanović Zmaj, traduse de Tesla. De asemenea, în acea perioada, Tesla a fost atras de filozofia vedică, hinduism, învățăturile lui Swami Vivekananda, în așa măsură că Tesla a început să folosească termeni în sanscrită pentru a denumi unele concepte fundamentale referitoare la materie și energie.[27]

La 36 de ani i-au fost acordate primele patente în materia alimentarii polifazice și a continuat cercetările asupra principiilor câmpului magnetic rotativ. Din 1892 până în 1894 a activat că vicepreședinte al Institutului American de Inginerie Electrică, precursorul alături de Institutul de Inginerie Radio al actualului IEEE. Din 1893 până în 1895, a cercetat curentul alternativ de înalță frecventă. A generat un CĂ de un milion de volți folosind o bobina Tesla conică și a cercetat efectul pelicular la conductori, a proiectat circuitele LC, a inventat o mașină care să inducă somnul, lămpi de descărcare fără fir și transmisia de energie electromagnetică, construind primul radiotransmițător. În Saint Louis, Misourri, a făcut o demonstrație în radiocomunicații în 1893. Adresându-se Institutului Franklin din Philadelphia, Pennsylvania și la Național Electric Light Association, a descris și demonstrat cu detalii aceste principii. Tesla a experimentat și radiația cosmica de fond. El credea că era doar o chestiune de timp pentru că omul să poată să adapteze mașinile la angrenajul naturii, declarând: "Nu vor trece multe generații până când mașinile noastre vor putea funcționă folosind o energie obținută din orice punct din univers".[28]

La Expoziția Universală de la Chicago în 1893 a fost pentru primă dată un edificiu dedicat numai exponatelor electrice. La acest eveniment, Nikola Tesla și George Westinhouse au prezentat vizitatorilor alimentarea cu curent alternativ ce a fost utilizată pentru iluminarea expoziției. În plus, s-au prezentat lămpile fluorescente și becurile lui Tesla de un singur nod.[29]

Tesla a explicat, de asemenea, principiile câmpului magnetic rotativ și motorul asincron sau de inducție demonstrând cum se oprește un ou de cupru la finalul demonstrației dispozitivului cunoscut că "Oul lui Columb".

Tesla a inventat așa-numitul generator al lui Tesla în 1895, alături de invențiile lui despre lichefierea gazelor. Tesla știa, datorită descoperirilor lui Kelvin că aerul în stare lichidă absoarbe mai multă căldură decât cea cerută teoretic când trecea înapoi în stare gazoasă și era utilizat pentru a mișcă anumite dispozitive. Chiar înainte de a-și finaliza cercetarea în acest domeniu și a patentă invenția, a avut loc un incendiu în laboratorul sau distrugându-i toate echipamentele, modelele și invențiile. Puțin după aceea, Carl von Linde, în Germania, a prezentat un patent al aceleiași invenții.

Edison

Determinarea lui Tesla în a demonstra superioritatea curentului alternativ asupra curentului continuu al lui Edison a generat ceea ce se cunoaște drept "războiul curenților". În 1893 s-a organizat în Chicago o expoziție publică a curentului alternativ, demonstrându-se superioritatea acestuia asupra curentului continuu al lui Edison. În același an, Tesla a reușit să transmită energie electromagnetică fără cabluri, construind primul radiotransmițător. A prezentat patentul acestuia în 1897, doi ani după, Guglielmo Marconi reușind primă transmisie radio. Marconi a înregistrat patentul în 10 noiembrie 1900 și i-a fost refuzat, considerându-se o copie a patentului lui Tesla. A început astfel un litigiu între compania lui Marconi și cea a lui Tesla. După ce a studiat mărturiile mai multor proeminenți oameni de știință, Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite ale Americii a hotărât în 1943 că dreptatea era de partea lui Tesla(deși numeroase cârti îl menționează, încă, pe Marconi drept inventator al radioului). [31]

La finalul secolului XIX, Tesla a demonstrat că folosind o rețea electrică de rezonantă și ceea ce în acel timp era cunoscut drept "curent de înalță frecventă" (azi se consideră de joasă frecventă), era nevoie doar de un conductor pentru a alimenta un sistem electric, fără a fi necesar niciun alt metal sau conductor de pământ. Tesla a denumit acest fenomen "transmisia de energie electrică prin intermediul unui singur cablu fără întoarcere". A conceput și proiectat circuitele electrice rezonante formate dintr-o bobina și un condensator, esențiale pentru emisia și recepția de unde radioelectrice, grație fenomenului de rezonantă. Ceea ce de fapt crea și transmitea erau unde electromagnetice, plecând de la alternatoare de înalță frecventă, doar că nu le-a aplicat la transmisia de semnale radio cum a făcut Marconi, ci doar a încercat să transmită energie electrică la distantă fără cabluri. Tesla a afirmat în 1901: "Acum vreo 10 ani, am recunoscut faptul că pentru a transportă curent electric la distante mari nu era deloc necesar să folosesc un cablu de întoarcere, ci că oricare cantitate de energie ar putea fi transmisă folosind doar un cablu. Am arătat acest principiu prin numeroase experimente care, în acele momente au atras o atenție considerabilă a oamenilor de știință".[32]

Totuși, Edison încă încercă să impiedce teoria lui Tesla prin intermediul unei campanii prin care să arate populației cat de periculoasă era folosirea acestui tip de curent, drept pentru care, Harold P. Brown, un angajat al lui Edison, contractat pentru investigarea electrocutării, a inventat scaunul electric.

În primăvară anului 1891, Tesla a realizat demonstrații cu diverse mașini la Institutul American de Inginerie Electrică la Universitatea din Columbia. A demonstrat cu aceasta ocazie că toate tipurile de aparate puteau fi alimentate prin intermediul unui cablu unic, fără un conductor de întoarcere. Acest sistem de transmisie a fost protejat în 1897 cu patentul U.S.0,593,138.

La Cascada Niagara s-a construit primă centrală hidroelectrică datorită descoperirilor lui Tesla în 1893, reușind în 1896 să transmită electricitate orașului Buffalo, New York. Cu sprijinul financiar al lui George Westinghouse, curentul alternativ l-a înlocuit pe cel continuu. Tesla a fost considerat de atunci înainte fondatorul industriei electrice.

În 1891 a inventat bobina Tesla.[33]

În onoarea să, se denumește "Tesla" unitatea de măsură a câmpului magnetic în Sistemul internațional de unități.

Colorado Springs

În 1899, Tesla se mută într-un laborator din Colorado Springs, Statele Unite ale Americii, pentru a-și începe experimentele și măsurătorile cu înalță tensiune. Obiectivele lui Tesla în acest laborator erau construirea unui transmițător de mare putere, perfecționarea mediilor pentru a individualiza și izola puterea transmisă și determinarea legilor de propagare a curenților prin pământ și prin atmosfera.[34] În timpul celor 8 luni petrecute în Colorado Springs, Tesla a scris note zilnice cu o descriere detaliată a investigațiilor sale. Acolo și-a dedicat timpul atât pentru a măsură și probă enormă să bobina Tesla, cat și pentru a îmbunătăți receptori de mici semnale și a măsură capacitatea unei antene verticale. De asemenea, a realizat experimente despre mingile de foc, cele pe care afirmă că le-ar fi produs.

Într-o zi, Tesla a observat și semnalat un comportament neobișnuit al unui instrument care înregistră furtunile. Era vorba de înregistrări periodice când o furtuna se apropia și se depărtă de laborator. El a concluzionat că apăreau unde staționare care puteau fi create de oscilatorul sau. Cu echipamente foarte fiabile a putut realiza măsurători ale razelor care cădeau la mare distantă de laboratorul sau, observând că undele de descărcare creșteau până la un vârf și apoi descreșteau înainte de a se repetă ciclul complet. Tesla a presupus că acestea se datorau faptului că pământul și atmosfera posedau electricitate, ceea ce făcea că planeta să se comporte că un conductor de dimensiuni nelimitate, în care era posibilă transmisia de mesaje telegrafice fără fir, și mai mult, transmisia de energie electrică la oricare distantă terestră aproape fără pierderi prin rezonantă. Tesla descoperise că putea produce un inel în jurul pământului, că un clopot, cu descărcări la fiecare două ore și de asemenea putea să-l facă să rezoneze electric. A descoperit că rezonantă Terrei era de 10 Hz, o valoare destul de exactă pentru acel timp, ținând cont că azi se cunoaște că aceasta frecventă este de 8 Hz. După ce a descoperit cum să se creeze unde electrice permanente pentru a transmite energie electrică în jurul lumii, cercetătorul german W. O. Schumann a postulat că pământul și ionosfera formează un complex de unde sferice, prin intermediul căruia se pot propagă unde electromagnetice de foarte joasă frecventă(cunoscute drept ELF) generate de către activitatea tuturor razelor la nivel mondial cu valori apropiate de 8 Hz, fenomen care se cunoaște drept Rezonanta Schuman.

Read More