Bine v -am regăsit dragi prieteni!
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea bugetului de stat pe anul 2013.
Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi Decretul privind promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2013 şi Decretul privind promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării : Înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie încalcă dreptul la libertatea conştiinţei.
"Dacă s-ar recunoaşte (cum ar fi legal) faptul că religia poate fi doar facultativă, atunci profesorii de religie nu ar putea fi angajaţi permanent în şcoli, ci doar prin contracte temporare, pe an şcolar", a declarat preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos. Potrivit acestuia, "înscrierea din oficiu a elevilor la ora de religie - adică de către stat - încalcă dreptul la libertatea conştiinţei, dreptul părinţilor sau al tutorelui legal de a asigura potrivit propriilor convingeri educaţia copilului. Nici o persoană din România nu este obligată să răspundă la o întrebare cu privire la apartenenţa sa la un cult".Crin Antonescu : Constituția revizuită în absența presei.
"Comisia este alcătuită din parlamentari, dumneavoastră puteţi să fiţi informaţi şi veţi fi informaţi cu tot ceea ce şi Comisia şi Forumul constituţional vor lucra, vor face", i-a informat Antonescu pe ziariști. "De participat cred că nu e cazul, pentru că nici noi nu participăm la lucrările voastre din redacţii atunci când vă pregătiţi programele. (...) Este o decizie care, în conformitate cu regulamentele în vigoare, va fi luată de către comisie. Din punctul meu de vedere, nu am nici un fel de motiv să vă evit prezenţa, tot ce vă pot asigura e că nimic din lucrările acestei comisii nu va avea un caracter secret", a mai spus președintele Senatului.Victor Ponta: Axa Paris -Bucureşti se va dezvolta în folosul ambelor părţi.
"Am reiterat că suntem o ţară francofonă şi francofilă şi că toate proiectele importante pentru viitorul celor două ţări şi al Europei le putem desfăşura şi gândi împreună. Este o relaţie specială, care durează de foarte mult timp şi care acum are absolut toate condiţiile pentru a se dezvolta în continuare în plan politic, economic şi al politicii şi noii viziuni asupra Europei de care Uniunea Europeană are nevoie", a spus Ponta, într-o scurtă declaraţie de presă.Premierul a adăugat că este sigur că în urma discuţiei cu preşedintele Franţei, precum şi în urma întâlnirilor programate cu prim-ministrul francez şi reprezentanţii companiilor franceze prezente în România, direcţia în care va merge relaţia franco-română, "axa Paris -Bucureşti", de care a fost nevoie şi de care va fi nevoie în continuare, va fi în folosul ambelor ţări.
Victor Ponta despre intrarea lui Johannis în PNL.
"Am avut totdeauna o relaţie foarte bună cu domnul Johannis, l-am apreciat întotdeauna. Sunt foarte bucuros că Johannis a venit în PNL şi în USL, cred că e un mare avantaj pentru noi. Ca să citez din copreşedintele meu, domnul Antonescu, poate fi şi prim-ministru, poate fi şi preşedinte, a dovedit că este un foarte bun om politic şi cred că poate ocupa orice funcţie", a spus Victor Ponta."Am avut o discuţie (în vara anului trecut) despre cooptarea sa în Guvern şi această discuţie poate oricând să revină. Eu cred că ar fi extrem de util într-o funcţie guvernamentală", a spus Ponta, precizând însă că nu l-a invitat niciodată să facă parte şi din PSD, deoarece cunoaşte convingerile politice de dreapta ale acestuia.
Cătălin Ivan: Dacă lui Vosganian îi e greu să conducă Ministerul Economiei, să lase alt coleg.
"Nu fac parte din Guvern. Dar sunt convins că dacă pentru dl. Vosganian este foarte greu să conducă ministerul, să -şi desfăşoare activitatea, dacă nemulţumirile sunt foarte foarte mari, oricând poate să lase locul altui coleg din PNL să preia din atribuţiile ministerului. Dar este o problemă internă a PNL. Bănuiesc că dl. Vosganian discută cu colegii de partid şi vor găsi o soluţie împreună. Situaţia exactă de la minister nu o cunosc", a spus Ivan.Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a plâns în mai multe rânduri de guvernare și de atribuțiile ministerelor. "Noi facem ministere după oameni, nu alegem oameni pentru ministere. Fiecare guvern nou schimbă modul de guvernare. Suntem în administraţia centrală ca noaptea în deşert, unde dunele de nisip arată diferit dimineaţa faţă de cum arată noaptea"
BRUXELLES : Monica Macovei va anunța la sfârșitul săptămânii dacă va candida la șefia PDL.
"Consider foarte important o consultare a tuturor membrilor de partid. Eu cer întoarcerea la popor pentru că PDL a ajuns partidul celor ajunşi în funcţii de conducere. I-aş întreba pe cei care au condus în ultimul timp partidul dacă au avut curajul să-i întrebe pe membri simpli dacă sunt de acord cu politicile partidului. Eu propun un fel de alegeri primare. Înţeleg că nu este posibil să se facă acum asta. Acesta trebuie să fie viitorul pentru orice partid politic. Toţi membri trebuie să fie consultaţi şi pentru candidatul la preşedinţie dar şi pentru preşedintele de partid”, a completat europarlamentarul.Întrebată dacă va candida la alegerile din PDL, Monica Macovei a evitat un răspuns clar. "Voi face un anunţ în acest sens după Consiliul Naţional de Coordonare de sâmbătă", a declarat Macovei.
Studiu SNSPA : Daniel Funeriu este considerat cel mai performant şi cel mai puţin performant ministru al Educaţiei din ultimii 22 ani.
Daniel Funeriu este considerat "cel mai performant ministru al Educaţiei din ultimii 22 ani", dar şi "cel mai puţin performant ministru". Rezultatele fac parte dintr-un studiu realizat de SNSPA, potrivit căruia la întrebarea "Care credeţi că a fost cel mai performant ministru al educaţiei din ultimii 22 de ani?" - 25% dintre cei chestionaţi au răspuns Daniel Funeriu, 16% - Ecaterina Andronescu şi tot 16% Andrei Marga. La întrebarea "Care credeţi că a fost cel mai puţin performant ministru al educaţiei din ultimii 22 de ani?" - 22% dintre respondenţi l-au indicat tot pe Funeriu, 18% pe Andronescu şi 7% pe Marga.
Uniunea Europeană : Statele membre să modernizeze sistemele de protecţie socială.
"Este esenţial să investim în domeniul social dacă dorim să ieşim din criză mai puternici, mai uniţi şi mai competitivi. În limita constrângerilor bugetare actuale, statele membre trebuie să se orienteze spre investiţii în capital uman şi în coeziune socială", a spus comisarului UE pentru Afaceri Sociale, Laszlo Andor."Dacă statele membre nu vor mai face investiţii acum, asistenţa financiară şi socială va fi mai greoaie mâine", a insistat comisarul UE.
Comisia Europeană îi cere României revizuirea sistemului de impozitare a societăţilor străine.
Comisia Europeană a solicitat astăzi oficial României să modifice tratamentul fiscal discriminatoriu aplicat societăţilor străine, informează un comunicat al CE dat publicităţii la Bruxelles.În temeiul legislaţiei fiscale române, o societate străină cu mai multe sedii în România face obiectul regimului fiscal al întreprinderilor pentru fiecare dintre sedii în mod individual, în pofida faptului că acestea nu au personalitate juridică separată. Imposibilitatea unui contribuabil străin de a consolida rezultatele tuturor sediilor sale din România se traduce printr-un un dezavantaj la nivelul fluxului de numerar sau prin impozite mai mari pentru entitatea juridică străină, se notează în comunicat.
Rromii, la 157 de ani de la eliberarea din sclavie.
Rromii au sărbătorit ieri 157 de ani de la dezrobirea lor, un eveniment istoric, consfinţit de ultimul act de abolire a sclaviei romilor din Ţara Românească.Pe 20 februarie 1856 a fost emisă „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc", prin care a fost eliberată ultima categorie de robi ai proprietarilor particulari. Actul a fost promulgat de domnitorul Barbu Ştirbei, pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni şi Mihail Kogălniceanu. Legea prevedea o despăgubire de 10 galbeni pentru fiecare persoană, plătită eşalonat, în mai mulţi ani. Romii erau obligaţi să se statornicească, şi le era interzisă strămutarea pe o perioadă de 10 ani, adică două perioade fiscale. Astfel, în Moldova şi în Muntenia deveneau oameni liberi peste 250.000 de foşti robi de etnie romă.
CURIOZITĂŢI.
Skywalk este o atracție turistică aflată lângă fluviul Colorado, pe unul dintre pereții vestici ai Marelui Canion, statul Arizona. A fost fondată de tribul indian Hualapai în parteneriat cu omul de afaceri chinezo-american David Jin. Construcția, în formă de potcoavă, reprezintă un coridor de promenadă aflat la o înălțime de 1.100 m deasupra nivelului râului Colorado, înălțime la care nu a ajuns nici un zgârie-nori până acum. Skywalk nu se află direct deasupra canionului principal, Granite Gorge, ci iese dintr-un perete lateral oferind o priveliște către întregul canion. Podeaua este din sticlă rezistentă, de 50,8 mm, creând impresia mersului în aer (de aici și denumirea construcției, tradusă literalmente ca mers prin aer).Muncitorii au avut nevoie de 373 de tone de oţel şi 90 de tone de sticlă. Indienii Hualapai au permis construirea podului de sticlă, cu speranţa că turismul în zonă va lua amploare. Pentru a proteja de zgârieturi sticla, turiștii încalță câte o pereche de bahile pufoase. Construcția a fost inaugurată pe 20 martie 2007 și deschisă pentru vizitatori opt zile mai târziu. La ea se poate ajunge prin terminalul aerian Grand Canyon West sau pe cale rutieră de la Las Vegas pe un drum de 190 km, dintre care ultimii 29 km pe drum neasfaltat. De la inaugurare și până în prezent „podul de sticlă” a atras un număr de 1,5 milioane de vizitatori. Arhitecţii spun că 120 de oameni se pot plimba, simultan, pe podul de sticlă.
Ştiri meteo.
Joi 22 februarie 2013
Vântul va avea intensificări la munte, iar temporar şi în celelalte regiuni, cu precădere în sud şi est.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 8 grade, iar cele minime între -3 şi 6 grade.
La Bucureşti, vremea va fi închisă, temporar va ploua, iar vântul va avea unele intensificări.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 3 ... 4 grade.