Ca unui vechi nomad de drumul lui.
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup.
Aştept trecutele iubiri,
Conturul braţelor subţiri
Şi părul amintind de ploi,
Şi vechea urmă din noroi.
Dar urmă ei s-a şters demult
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uşi
De greieri, sau de cărăbuşi?
Mi-e dor de ea, ca nimănui,
Ca unui vechi nomad de drumul lui.
Port răni adânci în ochi şi-n trup,
Veşmintele de-argint le rup. (Ion Bănuţă)
