"Acţiunea dreaptă reprezintă poziţia intermediară între a comite nedreptatea şi a o suporta, una constând în a avea mai mult, alta în a avea mai puţin decât trebuie. Dreptatea este un fel de medietate, dar nu în maniera celorlalte virtuţi, ci în sensul că ea deţine poziţia intermediară, pe când nedreptatea ocupă extremele. În afară de asta, dreptatea este dispoziţia morală datorită căreia numim drept omul capabil să înfăptuiască în mod deliberat ceea ce este drept şi să opereze o justă distribuire fie între el şi altcineva, fie între alte două persoane, astfel încât din ceea ce este de dorit să nu-şi atribuie sieşi mai mult şi altora mai puţin (şi invers, din ceea ce este dăunător), ci să respecte egalitatea proporţională şi să procedeze la fel şi când este vorba de alte două persoane.
Nedreptatea, caracteristică omului nedrept, este contrariul dreptăţii. Ea înseamnă atât exces, cât şi insuficienţă (exces în raport cu ceea ce este util, insuficienţă în raport cu ceea ce este dăunător), violând astfel legile proporţiei. Nedreptatea este şi exces, şi insuficienţă, pentru că ea generează şi una şi altă: este un exces în sensul că cel care comite nedreptatea îşi atribuie sieşi prea mult din ceea ce este util şi o insuficienţă în sensul că, din ceea ce este dăunător, îşi atribuie prea puţin; când în cauză sunt alte persoane, rezultatul este absolut acelaşi, omul nedrept violând proporţia fie în favoarea unei părţi, fie în favoarea celeilalte, după împrejurări. Prin urmare, în actul de nedreptate insuficienţa constă în a suporta nedreptatea, iar excesul în a o comite." (Aristotel)
