"Un neghiob cu totu,-n vremea mai demultă,
Ca să-şi ia nevastă făcând şi el nuntă,
De masă, bucate, în gând îi venise,
Dar cu ce să fiarbă, de loc nu-ngrijise.
Socrul, ca şi dânsul, văzând că nu-s lemne,
Aleargă la horă pe tineri să-ndemne,
Strigând: - Cine este mai voinic de ducă,
Se meargă îndată, lemne să aducă?
Ginerele sare, ia car şi secure:
- Mă duc eu, răspunde şi pleacă-n pădure.
Ajungând să uită la un copaci mare.
- Să-l duc întreg, - zise - ce de mai haz are!
I-aş face îndată pe toţi ca să-mi zică:
“Hop o dată, mare! ce mai ginerică!”
Dar numai el singur în car cum să-l suie?
Ş-ii veni în gând carul alături să-l puie,
Ca tăind să-l culce, drept în car să cază
Şi aşa să-l ducă, nuntaşii să vază.
Făcând dar el astfel şi tăind stejarul.
Cum căzu, îndată îi turti jos carul.
Acum ce să facă? Fluieră, priveşte,
Ş-ntr-o parte ş-alta sta şi se suceşte!
Văzând că nu-s boii, să-i caute pleacă,
Cu securea-n umăr şi cu harca seacă,
Şi nemaigăsindu-i, că i-a pierdut crede;
Iaca ş-ntr-o baltă nişte raţe vede.
Nu-i venea prin minte că o să mai pată,
Azvârli securea să dea într-o raţă.
Nu innemereşte, raţele zbor, scapă,
Şi securea cade bâldâbâc în apă.
Pe loc se dezbrăcă, se aruncă-n baltă,
Negândind nerodu c-o să pată ş-alta.
Pe când el cu totul se dă-n afundare,
Să scoată securea din apa cea mare,
Vine oarecine în ascuns, în taină,
Ş-il fură de-l lăsă fără nici o haină.
După ce rămase gol numai în piele,
Privind împrejuru-şi văzu floricele,
S-a pus să culeagă zicându-şi:
«Nu-mi pasă, Cu mâinile goale tot nu merg acasă »
Ş-aşa numa-n piele se duse cu ele,
În loc de surcele ducând floricele." (Anton Pann)
