Se afișează postările cu eticheta obama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta obama. Afișați toate postările

duminică, 7 septembrie 2014

Preşedintele SUA, Barack Obama, a propus României să găzduiască un Centru de antrenament şi exerciţii navale la Marea Neagră, a anunţat preşedintele Băsescu, după finalul summitului NATO din Ţara Galilor. Centrul ar urma să funcţioneze în regim permanent, pentru instruirea flotelor din România şi Bulgaria.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a propus României să găzduiască un Centru de antrenament şi exerciţii navale la Marea Neagră, a anunţat preşedintele Băsescu, după finalul summitului NATO din Ţara Galilor. Centrul ar urma să funcţioneze în regim permanent, pentru instruirea flotelor din România şi Bulgaria. 

"Acest centru va fi tot timpul alimentat cu nave din flota militară a Statelor Unite", a punctat Băsescu.
Constituirea Centrului este o consecinţă a faptului că Marea Neagră a fost recunoscută în documentele summitului NATO ca având o importanță deosebită pentru securitatea euro-atlantică. "Este cea mai cuprinzătoare afirmație legată de Marea Neagră", a precizat președintele Traian Băsescu.
Practic, după ce acest Centru va deveni operaţional, în porturile române şi bulgare de la Marea Neagră vor staţiona permanent nave ale flotei americane sau ale statelor NATO.
"Pe teritoriul României sunt dislocaţi circa 1.400 de militari americani, din care 600 sunt pușcași marini, militari de elită. Aceste efective vor crește, vor fi flexibile, se vor adapta la situația de zi cu zi, dar important este că există un plan, că se știe de unde vin aceste trupe, că pot fi dislocate imediat și sunt gata echipate pentru orice tip de acțiune", a explicat Băsescu. 
"Vom avea o structură de comandament NATO. În documentele care nu sunt destinate publicității, România figurează ca fiind stat care va oferi facilități pentru un comandament NATO de dimensiuni acceptabile, dar noi știm că unul dintre comandamente va fi pe teritoriul României. Prin adoptarea Planului de acțiune s-a decis prezența NATO pe teritoriul statelor de la frontiera de est a NATO, inclusiv pe teritoriul României", a mai subliniat Băsescu. 

duminică, 25 august 2013

25 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Prietenia  îndoieşte bucuriile şi înjumătăţeşte necazurile". (Francis Bacon)

Andreea Paul : Am dubii mari că preţul pâinii la raft va scădea.

Prim-vicepreşedintele democrat-liberal Andreea Paul afirmă că are "dubii mari" că reducerea TVA de la 24% la 9% la pâine se va resimţi în preţul acesteia la raft, opinând că este vorba despre "o măsură de imagine'.

"Din păcate, propunerea de diminuare a TVA-ului la pâine la 9 procente s-a luat temporar şi însoţită de decizia de a creşte pe termen nelimitat alte trei taxe. Ba mai mult decât atât, această politică de imagine, de haos fiscal generat se aşază pe realitatea introducerii a 28 de taxe noi şi impozite majorate', a declarat Andreea Paul sâmbătă seară la Zlatna, la finalul Şcolii de Vară a Organizaţiei de Femei a PDL.
"Aşadar, preţul la o materie primă esenţială pentru producerea pâinii s-a diminuat cu 40%. Pe raft, preţul pâinii nu s-a ieftinit cu niciun bănuţ. Guvernul USL spune că se va vedea diminuarea TVA-ului la pâine la preţul pâinii de pe raft pentru că au un acord şi o negociere cu supermarketurile. Şi nici în acest argument nu cred, pentru că în 2007, 2008, 2009, guverne de culori politice diferite s-au aşezat la masa negocierilor cu supermarketurile pentru a introduce un cod împotriva practicilor anticoncurenţiale, şi anume accesul produselor româneşti în supermarketuri şi eliminarea taxelor ascunse, de raft. Şi nu s-a întâmplat acest lucru', a declarat Andreea Paul.
"Nu sunt capabili să-şi respecte niciuna din promisiunile electorale din timpul campaniei şi fac jocuri de imagine', a apreciat aceasta.

Sulfina Barbu  : Acuză lipsa de transparenţă de la Ministerul Mediului în ceea ce priveşte proiectul Roşia Montană

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu susţine că se constată în privinţa proiectului Roşia Montană ''o lipsă totală de transparenţă la Ministerul Mediului, în mod special, care, în această perioadă, este în analiză pentru a da decizia vizavi de acordul de mediu''.

"Totul a fost în spatele uşilor închise, niciun ONG nu a fost primit la aceste dezbateri, niciun reprezentat al autorităţilor locale nu a fost primit la dezbateri în Ministerul Mediului. Nu s-a făcut public niciun proiect subsecvent din proiectul mare al Roşiei Montane şi anume marile întrebări care sunt în mintea tuturor celor care nu cunosc realităţile de la Roşia Montană: Cât de mare va fi iazul? Cât de sigur va fi el? Ce asigurări va avea la posibile seisme? Care va fi înălţimea barajului? Care va fi concentraţia de cianuri din iazul de decantare? Care va fi suprafaţa care va fi decopertată? După cum puteţi observa, niciunul din aceste lucruri nu a fost dat publicităţii'', a declarat, într-o conferinţă de presă, sâmbătă seara, la Zlatna, fostul ministru al Mediului.
''Ar trebui să ştim care sunt negocierile dintre Guvernul României şi companie vizavi de redevenţe şi de participarea statului în acest proiect'', a mai spus aceasta, care îşi doreşte ''un proiect corect, aducător de locuri de muncă, aducător de venituri la nivel local, regional şi naţional''.

Florin Pâslaru  : Roşia Montană nu poate fi inclusă în Patrimoniul UNESCO.

Deputatul PSD Florin Pâslaru, membru în Comisia UNESCO, a declarat, vineri : "Roşia Montană nu poate fi trecută în Patrimoniul UNESCO pentru că nu sunt îndeplinite trei condiţii de bază. Prima condiţie este că marea majoritate a populaţiei nu doreşte trecerea în Patrimoniul UNESCO. Asta este una dintre condiţiile de bază. Dacă comunitatea locală nu doreşte acest lucru, obiectivele respective nu pot înscrise pe listă. Nu doresc acest lucru pentru că nu primesc mai mulţi bani. Atunci când eşti pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO nu primeşti mai mulţi bani, iar Ministerul Culturii, din păcate, a alocat foarte puţini bani pentru prezervarea patrimoniului cultural şi a siturilor arheologice din zonă. Al treilea motiv pentru care Roşia Montană nu poate fi inclusă pe lista UNESCO este că asta presupune condiţia ca în ultimii cinci ani să nu se acţioneze deloc asupra patrimoniul respectiv, iar în cazul Roşia Montană s-a acţionat asupra unor obiective de interes cultural din zonă. Aşa că nu putem intra în Patrimoniul UNESCO'.
"Eu am fost împotriva acestui proiect, dar recunosc că la acea vreme aveam informaţii doar din spaţiul public. Acum am parcurs zona respectivă, am văzut casele renovate, investiţiile făcute. Mai mult de atât, premierul Victor Ponta a spus clar că nivelul de redevenţă pe care îl avea Guvernul României era foarte mic. Profitul era infim pentru statul român. Despre locuri de muncă nu se spunea nimic în acel contract, nu era nicio obligaţie de a angaja un număr de oameni. Acum obligaţia este să angajeze 2.300 de oameni de la momentul semnării contractului. Deja 500 de oameni lucrează pe banii corporaţiei respective pentru prezervarea patrimoniului. Am întâlnit acolo reprezentanţi ai Academiei Române care ne-au spus că cei de la corporaţie au investit mulţi bani. Şi atunci, atâta timp cât redevenţa a crescut şi asigurăm locurile de muncă, atâta timp cât toţi cei de acolo, primari, consilieri locali, preşedintele consiliului judeţului, prefectul, ne-au spus că viitorul este mineritul, sigur că recunoşti că ai greşit'.

Nini Săpunaru : Nu mai am nicio legătură cu SC Europroiect SRL.

Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, ieri, că nu mai are nicio legătură cu SC Europroiect SRL şi că, din anul 1997, de când a fost numit şef al Direcţiei Generale a Vămilor, nu s-a mai implicat în activitatea de management a acestei firme.
Potrivit acestuia, informaţia conform căreia ar fi cercetat penal pentru activitatea desfăşurată în cadrul firmei Europroiect SRL este total neadevărată. ''Pentru corecta informare precizez că nu mai am nicio legătură cu SC Europroiect SRL. Acţiunile pe care le deţineam la această societate comercială au fost cesionate în favoarea asociatului meu. Tot pentru corecta informare vă spun că, din anul 1997, de când am fost numit secretar de stat, şef al Direcţiei Generale a Vămilor, nu am mai fost implicat în activitatea de management a respectivei firme. Am renunţat şi la calitatea de acţionar la această firmă pentru a nu lăsa loc de interpretări sau pentru a nu se crea un conflict de interese, având în vedere posibilă mea desemnare în funcţia de ministru al Transporturilor'', a precizat Nini Săpunaru într-o declaraţie transmisă AGERPRES. El a susţinut că societatea la care a deţinut părţi sociale s-a specializat în proiectarea de drumuri şi poduri, iar lucrările sunt efectuate pentru statul român deoarece încă nu se fac proiecte de drum pentru sectorul privat. ''Trebuie subliniat că SC Europroiect SRL nu a avut niciodată contracte încredinţate direct de CNADNR sau de către Ministerul Transporturilor. Informaţia apărută în presă, conform căreia eu aş fi cercetat penal pentru activitatea desfăşurată în cadrul firmei Europroiect SRL, este total neadevărată. Cercetarea desfăşurată de DNA vizează direct administratorul firmei şi nu pe mine, fiind vorba de o presupusă infracţiune săvârşită anul trecut'', a arătat acesta.

PNL Iaşi  : Relu Fenechiu, susţinut  pentru continuarea mandatulu în funcţia de preşedinte al filialei judeţene.

Membrii Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Iaşi i-au acordat sâmbătă deputatului Relu Fenechiu încrederea pentru continuarea mandatului acestuia în funcţia de preşedinte al filialei judeţene.
În urma unui vot secret, Relu Fenechiu a primit mandatul de încredere din partea a 97 de reprezentanţi ai Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Iaşi, în timp ce alţi trei au votat împotrivă.
"Acest vot nu era pe ordinea de zi. Era o etapă pe care domnul Fenechiu a simţit că trebuie să o parcurgă şi a solicitat membrilor Delegaţiei Permanente Teritoriale a PNL Iaşi să spună dacă îi acordă încrederea pentru continuarea mandatului acestuia în funcţia de preşedinte al filialei judeţene. A fost un proces cu vot secret', a declarat, pentru AGERPRES, Marius Dangă, secretar coordonator al filialei judeţene a PNL.
"Vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru sprijin şi să îi asigur că, atât timp cât voi fi preşedintele acestei filiale, priorităţilor lor vor fi şi priorităţile mele", a declarat Fenechiu.

Viktor Orban : Mă pot înţelege mai bine cu un patriot român decât cu un român pentru care interesul naţional este mai puţin important.

Primul ministru ungar ViktorOrban a subliniat interesul legitim al Ungariei în dezvoltarea relaţiilor cu România într-un mod care să permită ambelor ţări să trăiască în securitate, stabilitate şi cu perspective economice bune.

"Când există prim-miniştri în ambele ţări care înţeleg această, iar acest lucru este cel mai important, atunci cooperarea este relativ bună. Când prim-miniştrii nu reuşesc să înţeleagă acest lucru deoarece sunt prea tineri, nu şi-au petrecut suficient timp în meseria lor sau cad uşor pradă emoţiilor, atunci lucrurile devin dificile", a afirmat el.
Orban a susţinut că mulţi au crezut greşit că un guvern român de stânga cu un interes mai scăzut în problemele naţionale este mai bun pentru comunitatea etnică maghiară din ţară. "Mă pot înţelege mai bine cu un patriot român decât cu un român pentru care interesul naţional este mai puţin important", a spus el. Întrebat dacă şi-a planificat să se întâlnească cu omologul său român, Victor Ponta, Orban a afirmat că există o ordine stabilită a contactelor interstatale şi că Uniunea Europeană oferă de asemenea forumuri pentru "a obţine o impresie unul despre celălalt". Ungaria este deschisă colaborării şi vede o şansă în găsirea politicilor care sunt benefice ambelor naţiuni, a spus el.
În ceea ce priveşte strategiile comune ale celor două ţări, Orban a menţionat că el a colaborat eficient atât cu Ponta cât şi cu preşedintele Traian Băsescu în cadrul grupului "Prietenii coeziunii" din timpul dezbaterilor asupra viitorului cadru financiar al Uniunii Europene, adaugă MTI.

SUA şi Marea Britanie: Ar putea exista o "ripostă importantă" împotriva Siriei.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a discutat prin telefon cu premierul britanic, David Cameron, despre situaţia din Siria, informează BBC News online.
Cei doi lideri şi-au exprimat "grava preocupare" în legătură cu "indiciile din ce în ce mai clare că în Siria a avut loc un atac semnificativ cu arme chimice", a precizat Biroul premierului David Cameron.  Iranul avertizează că o intervenţie militară a SUA în Siria va atrage "consecinţe dure"
"Dacă Statele Unite vor depăşi linia roşie, vor exista consecinţe dure pentru Casa Albă", a declarat generalul Masoud Jazayeri, vicepreşedintele Statului Major al armatei iraniene.
"Actualul război terorist din Siria a fost plănuit de Statele Unite şi de ţările reacţionare din regiune pentru distrugerea frontului de rezistenţă împotriva Israelului. Cei care alimentează conflictul nu vor scăpa de răzbunarea popoarelor", a atras atenţia Jazayeri.
Iranul acuză constant Statele Unite, alte ţări occidentale şi arabe că susţin insurgenţii sirieni care luptă împotriva regimului de la Damasc.

Angela Merkel : Ştergerea unei părţi din datoria Greciei ar putea avea un 'efect de domino' în zona euro.

Potrivit lui Merkel, o nouă ştergere parţială a datoriilor Greciei "ar provoca un efect de domino", care ar constitui cauza unei neîncrederi crescânde în zona euro. Ca urmare a acestui lucru, "deschiderea investitorilor privaţi pentru investiţii ar tinde din nou spre zero", a atenţionat cancelarul federal al Germaniei.
După cum a anunţat, într-un interviu acordat ediţiei duminicale Welt am Sonntag, comisarul european pentru energie Gunter Oettinger, Greciei ar putea să-i fie alocat 'un mic ajutor', de cel puţin 10 miliarde de euro. Mijloacele din acest al treilea pachet de ajutor ar putea fi transferate treptat spre Atena în perioada 2014-2016. "După cum s-a estimat anterior, vom discuta acest lucru în 2014", a spus Oettinger. La rândul său, germanul Jorg Asmussen, membru al consiliului administrativ al Băncii Centrale Europene /BCE/, este de părere că speculaţiile pe tema reducerii datoriilor Greciei are efect de distragere de la subiect şi nu contribuie la ameliorarea situaţiei din zona euro. 'Asemenea discuţii distrag atenţia /Atenei/ de la ce trebuie făcut pentru consolidarea bugetului şi creşterii economice în cadrul programului în vigoare', a spus Asmussen.

ŞTIRI METEO

Luni, 26 august 2013, vremea în România va fi călduroasă îndeosebi în sudul și sud-estul țării, izolat caniculară în orele amiezii în Câmpia Română. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în partea de nord a Moldovei și 36 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 11 și 21 de grade. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate în vest, nord și centru precum și în zonele de munte unde, mai ales în a doua parte a zilei și în prima parte a nopții vor cădea averse, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi căderi de grindină și cantități de apă însemnate.
Pe Litoral va fi  cer senin, vânt de 6 m/s (dinspre SE) şi maxima zilei de 29° C.
În Bucureşti, vremea va fi caniculară în orele amiezii, cu o maximă a temperaturii aerului de 34…35 de grade. Temperatura minimă, înregistrată noaptea, va de 18…20 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat.

PERSONALITĂŢI

Lucia Sturdza - Bulandra

Lucia Sturdza-Bulandra (n. 25 august 1873, Iași - d. 19 septembrie 1961, București) a fost o renumită actriță de teatru din România.
Lucia Sturdza-Bulandra a fost una dintre marile figuri ale scenei românești, de neuitat în roluri de compoziție din dramaturgia universală și națională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generații întregi de actori: Nicolae Bălţăteanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc.
În 1898 a debutat la Teatrul Național din București iar în 1914, împreună cu soțul ei, a întemeiat o companie particulară. Din 1941 este actriță a Teatrului Municipal din București iar din 1947 până la sfârșitul vieții a fost directoarea acestui teatru, astăzi Teatrul Bulandra.
A fost profesoară la Conservatorul de artă dramatică din București timp de 30 de ani.Luni, 10 iunie 2013, cu prilejul a 140 de ani de la nașterea actriței, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă, cu valoarea nominală de 10 lei, în scop numismatic. Moneda este din argint, cu titlul de 999‰, este rotundă, cu diametrul de 37 mm, iar greutatea de 31,103 g. Întregul tiraj al monedei, de 500 de exemplare, este emis de calitate proof, iar cantul monedei este zimțat.

Ion Diaconescu

 „Mă doare sufletul când văd ce se întâmplă cu partidul pentru care am suferit 17 ani“.

Ion Diaconescu (n. 25 august 1917, Boțești, județul Argeș, România – d. 11 octombrie 2011, București) a fost un om politic și activist anticomunist român; a fost membru al Partidului Național Țărănesc, începând cu anul 1936 până la desființarea partidului de autoritățile comuniste, în 1947. Condamnat la 15 ani de închisoare, a fost încarcerat la Aiud, Baia Sprie, Nistru și Râmnicu Sărat, iar după ispășirea pedepsei a fost deportat în Bărăgan.
Revenit în București în 1964, a avut dificultăți în a-și găsi de lucru. În cele din urmă, a fost angajat la întreprinderea Ascensorul, cu ajutorul altor foști țărăniști. A continuat să se întâlnească clandestin cu alți țărăniști, în principal cu Corneliu Coposu. Una din întâlnirile sale din 1974 a fost descoperită de Securitate, care l-a urmărit timp de 25 de ani, alcătuind un stufos dosar de urmărire pe care Diaconescu l-a citit după revoluția din 1989. A ieșit la pensie în 1980, sperând în continuare că regimul totalitar se va schimba.
După anul 1989 a fost în conducerea Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, fiind ales ca deputat în Parlament în trei legislaturi consecutive (1990–1992, 1992–1996 și 1996–2000) între anii 1990–2000, iar în legislatura 1996–2000, a îndeplinit funcția de președinte al Camerei Deputaților. Ca parlamentar, a acționat în sensul înțelegerii și înlăturării consecințelor regimului comunist.
O analiză a crimelor comunismului a fost făcută după 2004, când Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste, condusă de istoricul Vladimir Tismăneanu, a elaborat un raport final, prezentat de președintele Traian Băsescu în fața Parlamentului în decembrie 2006 în pofida protestelor zgomotoase ale reprezentanților Partidului România Mare și ale social-democraților.
În septembrie 2011 s-a internat în spitalul Fundeni din București  pentru tulburări de ritm cardiac; starea lui a fost inițial stabilizată, dar pe parcursul primelor zile din octombrie ea s-a înrăutățit, iar Ion Diaconescu a murit în ziua de 11 octombrie 2011, la 94 de ani.
A fost înmormântat la cimitirul Bellu din București, cu onoruri militare, după ce a fost decorat post mortem cu Ordinul Național «Steaua României» în grad de Ofițer. Personalitatea lui Ion Diaconescu a fost evocată într-o ședință specială a Camerei Deputaților ținută în ziua de 17 octombrie 2011, la care au luat cuvântul atât foști parteneri, cât și foști adversari politici. Deputatul Árpád Márton l-a denumit „singurul speaker adevărat” dintre toți președinții Camerei.

La multi ani!

Sebastian Papaiani

Sebastian Papaiani de etnie greacă după tată, s-a născut pe 25 august 1936 în Piteşti. Copilăria şi-a petrecut-o , după cum declară actorul într-un interviu acordat redactorului ProTv Magazin “ într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de ţigani, dar ţigani cu care puteai să fii prieten...”, tatăl sau, Alecu Papaiani, grec de origine = Papayannis fiind proprietarul unei curţi, undeva în mărginimea Pitestiului în care erau apartamente de două cămăruţe, închiriate de cosari, geambaşi, lustragii etc. Alături de prietenii lui era fascinat de circul ce venea în cartier şi de filmele ce rulau în acei ani, iar John Wayne şi Johnny Weissmuller erau preferaţii lui. La 17 ani se angajează contabil la un oficiu farmaceutic, joacă teatru de amatori, îndrumat de o fostă Miss Romania -1936, Crina Cojocaru care îl determina să treacă peste multe obstacole şi să devină actor.
A absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografica, promoţia 1960 şi în 1963 debutează în filmul - comedia regizorului Geo Zaizescu , “ Un surâs în plină vară “, unde alături de tânără şi frumoasa actriţa Florina Luican, se face remarcat atât de critici cât şi de public. Filmează an de an, atât în drame cât şi în comedii şi rămâne pentru totdeauna de neegalat în memoria cinefililor în rolurile :Plutonier Căpşuna - “ B.D....”, Alecu -“ Astă seară dansam în familie “, Păcala, Pompei “, " Toamna bobocilor “ şi mai ales Ieremia - “ Toate pânzele sus “.

A fost căsătorit cu actriţa sibiană Eugenia Giurgiu Papaiani cu care are un fiu Sebastian (Băşti ) dar, când acesta avea 5 ani actorul a lăsat familia şi scena Teatrului “ Radu Stanca” din Sibiu pentru a juca alături de mari actori ai teatrelor bucureştene.Când fiul sau împlinea 10 ani a câştigat custodia acestuia dar anii petrecuţi departe unul de celălalt şi-au spus cuvântul, cei doi nu s-au înţeles, băiatul a fugit în 1973/1974 la mama sa la Oradea, s-au revăzut în 1987 când fiul era în armată şi apoi în 2000 când Băşti i-a comunicat tatălui ca mama sa a murit....relaţiile rămânând în continuare reci.
În prezent a căpătat experienta telenovelelor , jucând în trustul Pro şi locuieşte împreună cu soţia sa Marcela la Gruiu într-o casă cu grădină, plină de pomi, flori şi animale domestice, cumpărată în 2006 , după ce fusese încântat de proprietatea prietenului său de pe o stradă vecină, regretatul actor Ştefan Iordache

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  25 AUGUST......

Evenimente

     325 :   Primul Sinod Ecumenic de la Niceea a  hotărât  regulile de stabilire a datei  Paştelui pentru creştini.

Sinodul a fost convocat  de către sfântul  împărat Constantin cel Mare. Acesta, având ca prioritate unitatea Imperiului Roman şi a credinţei crştine, i-a chemat pe episcopii Bisericii să se reunească spre a tranșa ampla dispută asupra ereziei  arianismului, doctrină conform căreia Iisus Hristos  ar fi fost o creatură (prima creație a lui Dumnezeu), iar nu născut din veşnicie şi Dumnezeu adevărat.

    1580: Bătălia de la Alcantara: Spania înfrânge Portugalia.
    1609: Astronomul italian Galileo Galilei a inventat primul său telescop terestru cu refracție.
    1704: Trupe militare britanice sub conducerea amiralului George Roke ocupă strâmtoarea Gibraltar.
    1758: Războiul de Șapte Ani: Frederic al II-lea al Prusiei înfrânge armata rusă în bătălia de la Zorndorf.
    1768: James Cook începe prima sa călătorie.
    1814: Casa Albă este distrusă de forțele britanice în timpul războiului din 1812.
    1875: Marinarul englez Matthew Webb a devenit primul om care a traversat Canalul Mânecii, înot, de la Dover la Calais în 21 3/4 ore.
    1891: Thomas Edison obține brevetul de invenție pentru filmul de 35 mm.
    1929: Experimentarea cabinei catapultabile de avion construită în premieră de românul Anastasie Dragomir. Evenimentul a avut loc pe aeroportul Orly, Paris.


Anastase Dragomir (n. 1896 - d. 1966) a fost un inventator român din domeniul aviației, cel mai cunoscut pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil, care a fost brevetată la Paris, în 1930, de care a beneficiat împreună cu un alt inventator român, Tănase Dobrescu.
Invenția consta dintr-o așa numită celulă parașutată, un scaun detașabil și ejectabil vertical (prevăzut cu două parașute) dintr-o aeronavă sau din orice tip de vehicul, conceput a fi folosit doar în cazuri de urgență, și care reprezenta o versiune timpurie, dar suficient de sofisticată, a actualelor scaune ejectabile. Modelul conceput de Dragomir și Dobrescu a fost testat cu succes la data de 25 august 1929 pe aeroportul Paris-Orly, din apropierea Paris-ului, Franța, respectiv ulterior, în octombrie 1929, la aeroportul Băneasa, lângă București.
În anul următor, Dragomir și Dobrescu au obținut patentarea oficială a acelui "cockpit catapultabil" la Oficiul francez de invenții sub numărul 678.566 din 2 aprilie 1930 (dar cu prioritatea patentării datată anterior la 3 noiembrie 1928, data depunerii cererii de brevetare - FRD678566 19281103), sub numele oficial de Nouveau système de montage des parachutes dans leş appareils de locomotion aérienne (în limba română, Nou sistem de montare al parașutelor la aparate de locomoție aeriană).

    1954: Prima participare a României la Campionatele Europene de atletism, cu Iolanda Balaș pe locul secund (1,65 m).
    1960: Ediția a XVII-a a Jocurilor Olimpice moderne: Roma (25 august-11 septembrie).
    1966: Lansarea misiunii "Apollo 3". A fost experimentată etapa finală a zborului selenar.
    1988: Centrul istoric al Lisabonei este distrus de un incendiu.
    1989: Sonda Voyager 2 a ajuns la maximă apropiere de Neptun, ultima planetă pe care a vizitat-o înainte de a părăsi sistemul solar.
    1994: Ioan Stoica, patronul „Caritas”-ului, a fost reținut la Direcția Cercetări Penale a IGP pentru audieri, sub acuzația de bancrută frauduloasă, fals și înșelăciune în dauna avutului particular.
    2012: Moare primul astronaut care a ajuns pe Lună, Neil Armstrong.

S -a născut în............

    1802: Nikolaus Lenau, poet romantic de limbă germană, originar din Banat (d. 1850)
    1819: Allan Pinkerton, scoțian care a fondat prima agenție de detectivi din SUA (d. 1884)
    1841: Emil Theodor Kocher, chirurg elvețian, laureat al Premiului Nobel (d. 1917)
    1845: Regele Ludwig al II-lea al Bavariei (d. 1886)
    1850: Charles Richet, fiziolog francez, laureat Nobel (d. 1935)
    1868: Artur Garguromin Verona, pictor, membru fondator al Societății Tinerimea Artistică
    1873: Lucia Sturdza Bulandra, actriță româncă (d. 1961)
    1887: Fartein Valen, compozitor din Norvegia (d. 1952)
    1898: Helmut Hasse, matematician german (d. 1975)
    1900: Hans Adolf Krebs, biolog germano-britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1981)
    1902: Camil Baltazar (Leibu Goldstein), poet român (d. 1977)
    1917: Ion Diaconescu, politician român
    1918: Leonard Bernstein, dirijor, pianist și compozitor american (d. 1990)
    1928: Herbert Kroemer, fizician american, laureat Nobel
    1930: Sean Connery, actor britanic
    1933: Rune Gustafsson, chitarist suedez (d. 2012)
    1936: Sebastian Papaiani, actor român
    1951: Rob Halford, cântăreț-compozitor englez (Judas Priest, 2wo, Halford, și Fight)
    1961: Billy Ray Cyrus, actor și cântăreț american
    1970: Romică Andreica, politician român
    1974: Frédéric Belinsky, chitarist francez de jazz
    1979: Marlon Harewood, jucător englez de fotbal
    1980: Pieter Mertens, ciclist belgian

Decese

      383: Grațian, împărat roman (n. 359)
    1270: Regele Ludovic al IX-lea al Franței (n. 1214)
    1471: Thomas a Kempis (n. 1379 / 1380); i se atribuie Imitaţio Christi / Urmarea lui Hristos.
    1482: Margareta de Anjou, regină a Angliei (n. 1429)
    1699: Christian al V-lea al Danemarcei și al Norvegiei (n. 1646)
    1776: David Hume, filozof și istoric englez (n. 1711)
    1819: James Watt, inginer și inventator englez (n. 1736)
    1822: Sir William Herschel, astronom german (n. 1738)
    1867: Michael Faraday, fizician englez (n. 1791)
    1900: Friedrich Nietzsche, filozof german (n. 1844)
    1907: Bogdan Petriceicu Haşdeu, scriitor și filolog român (n. 1836)
    1908: Antoine Henri Becquerel, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1852)
    1940: Jean d'Orléans, duce de Guise (n. 1874)
    1942: George, Duce de Kent (n. 1902)
    1969: Harry Hammond Hess, geolog american (n. 1906)
    1975: John Ray Dunning, fizician american (n. 1907)
    1975: Romulus Dianu, prozator, publicist, traducător și critic muzical (n. 1905)
    1976: Eyvind Johnson, autor suedez, laureat Nobel (n. 1900)
    1984: Truman Capote, autor american (n. 1924)
    1995: Subrahmanyan Chandrasekhar, fizician american (n. 1910)
    2002: Dorothy Hewett, scriitoare australiană (n. 1923)
    2009: Edward Kennedy, politician american (n. 1932)
    2012: Neil Armstrong, astronaut american (n. 1930)

  

luni, 17 iunie 2013

17 iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa, inteligenţa are limitele ei, prostia nu."

 (Umberto Eco)

 

Senat : Ziua revocărilor.

- Demiterea lui Andrei Marga  de la conducerea ICR a fost declanşată.

Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat au cerut, luni, revocarea lui Andrei Marga din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), urmând ca propunerea să fie înaintată Biroului permanent al Senatului, informează Mediafax.
Senatorul liberal Călin Popescu Tăriceanu a propus, luni, la începutul şedinţei reunite, că accesul presei să fie interzis pe durata discuţiilor privind raportul de activitate pe 2012 al Institutul Cultural Român (ICR), propunerea acestuia întrunind 10 voturi "pentru" şi cinci "împotrivă". Printre parlamentarii care au votat împotriva acestei recomandări s-au numărat senatorii Mihai Răzvan Ungureanu (FC), Sorin Roşca Stănescu (PNL), Gabriela Firea (PSD) şi Gabriel Mutu (PSD).
Preşedintele Comisiei pentru buget-finanţe din Senat, Cosmin Nicula (PSD), a anunţat că Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român, a depus un raport de activitate pe 2012 al instituţiei incomplet, calificând documentul drept "o fiţuică".
"Nu am avut cum să dăm aviz în Comisia pentru buget-finanţe pe raportul de activitate al ICR pe anul 2012, pentru că acesta nu a fost trimis. ICR nu a depus nici raportul, nici contul de execuţie bugetară până la 15 aprilie, conform legii 356/2003, articolul 24. Institutul Cultural Român a trimis o execuţie bugetară pe primul trimestru din 2013", a declarat atunci pentru MEDIAFAX preşedintele Comisiei pentru buget - finanţe, Cosmin Nicula.

- Demiterea şefei Autorităţii de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal.
Biroul Permanent al Senatului discută, luni, propunerea de revocare din funcţie a preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal, Georgeta Basarabescu, că urmarea unei adrese a Comisiei juridice, informează Mediafax.
Conform unui memorandum înaintat conducerii Senatului, Comisia juridică a audiat-o pe Basarabescu în urma unor sesizări din partea vicepreşedintelui ASDCP, constatând că în cadrul instituţiei au existat "permanente tensiuni" care au avut efect asupra "rolului deosebit de important în asigurarea respectării unui anumit segment al drepturilor cetăţeneşti".
În noiembrie 2010, senatorii au ales-o pe Georgeta Basarabescu în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal, funcţie pe care aceasta o îndeplineşte şi în prezent.

USL :  Amână votul din Senat pe Constituţie pentru luna septembrie.

 Liderii USL au analizat, luni, calendarul în care ar putea fi votat proiectul de revizuire în plenul Senatului (prima Cameră sesizată), în condiţiile în care înainte de acest moment documentul trebuie să fie analizat de Consiliul Legislativ şi Curtea Constituţională.
Surse din USL au relatat pentru MEDIAFAX că proiectul de revizuire ar urma să fie finalizat până miercuri în Comisia de revizuire a Constituţiei, urmând să fie transmis Consiliului Legislativ. Apoi, procedura parlamentară prevede că documentul, împreună cu avizul Consiliului Legislativ, se transmite Curţii Constituţionale spre analiză. Potrivit legii, CC are termen 10 zile pentru a emite un punct de vedere asupra proiectului de revizuire.
Conform estimărilor liderilor USL, în situaţia în care judecătorii acordă un termen maximal, votul din plenul Senatului ar urma să fie amânat pentru luna septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, au declarat surse din USL.Iniţial, liderii USL preconizau că în octombrie ar fi putut avea loc referendumul pentru validarea Constituţiei.

Liviu Negoiţă : Mă interesează prea puţin ce cere Monica Macovei.


Prim-vicepreşedintele PDL, Liviu Negoiţă, a declarat, luni, că îl interesează prea puţin dacă Monica Macovei este şocată de declaraţia liderului PDL Vasile Blaga cu privire la împărtăţirea aceloraşi valori cu Partidul Comunist Chinez, informează Mediafax.
"Mă interesează prea puţin dacă e şocată Monica Macovei şi ce cere Monica Macovei", a precizat Liviu Negoiţă, înainte de şedinţa BPN.
Negoiţă nu a vrut să comenteze afirmaţiile lui Vasile Blaga din China, arătând că sunt lucruri mai importante de discutat, cum ar fi Constituţia şi regionalizarea.

Europarlamentarul Monica Macovei consideră "incredibilă şi şocantă" declaraţia liderului PDL Vasile Blaga cu privire la împărtăţirea aceloraşi valori cu Partidul Comunist Chinez şi îi cere să precizeze dacă se simte mai bine alături de doctrina comunistă.
"Declaraţia domnului preşedinte Vasile Blaga a fost incredibilă şi şocantă pentru că vine de la un lider care se pretinde de dreapta şi, dacă se simte mai bine alături de doctrina comunistă, atunci aş vrea să ne-o spună clar tuturor, şi celor din partid şi întregii ţări, să ştim exact", afirmă Macovei.

Partidul Mişcarea Populară :  Înregistrare  oficială în şase-opt luni.

Membrii fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară – Marian Preda, Cristian Diaconescu, Sebastian Lăzăroiu, Daniel Funeriu, Cristian Hriţuc şi Georgeta Condur – au participat, duminică, la o întâlnire cu membrii fundaţiei din judeţul Sibiu.
La finalul întrunirii, aceştia au declarat, într-o conferinţă de presă, că înfiinţarea partidului “este un proiect”, fiind avansată strângerea de semnături.”Suntem mai avansaţi în strângerea semnăturilor necesare – 25.000 – decât ne-am planificat. La finalul lunii iunie vă facem o surpriză că terminăm de adunat semnăturile”, a declarat Cristian Hriţuc.
El a afirmat că, după strângerea semnăturilor, parcursul până la înfiinţarea partidului ţine cel mai mult de contestaţii.”Au fost partide care s-au înfiinţat şi după un an de zile. În Bucureşti există contestatari de meserie. Când se doreşte înfiinţarea unui partid, ei vin cu contestaţia. Unii sunt plătiţi, alţii din ambiţie personală. Dacă vom avea un parcurs lin, fără contestaţii, cred că în şase – opt luni putem vorbi despre Partidul Mişcarea Populară”, a afirmat Hriţuc.
La rândul său, Daniel Funeriu a spus că România este ţara unde “este cel mai dificil să înfiinţezi un partid politic”.
Membrii fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară au precizat că parcursul până la înfiinţarea partidului este dificil şi din cauza faptului că “este o încercare a partidelor vechi de a bara drumul unor formaţiuni noi către scenă politică”.

Investiţiile străine directe au scăzut cu 35% în primele patru luni ale anului 2013.


Investiţiile străine directe au totalizat în primele patru luni 322 milioane de euro, în scădere cu aproape 35% faţă de perioada similară a anului trecut, când a fost raportat un nivel de 494 milioane de euro, a anunţat luni Banca Naţională a României (BNR). Creditele intragrup au însumat în perioada analizată 191 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 131 milioane euro, potrivit unui comunicat al BNR.
Anul trecut investiţiile străine directe atrase de România au scăzut pentru al patrulea an consecutiv, la 1,6 miliarde de euro, reducerea fiind de 11% faţă de nivelul de 1,8 miliarde de euro consemnat în 2011.

Turcia : Autorităţile  ameninţă cu "reprimarea" grevei  generale.

Ministrul turc de Interne Muammer Güler a apreciat luni ca "ilegal" îndemnul la organizarea unei greve generale, din partea a două sindicate importante, în semn de susţinere faţă de o mişcare de contestare a Guvernului, anunţând că orice manifestaţie va fi reprimată.
 "Există o voinţă de a scoate oameni în stradă prin acţiuni ilegale, ca de exemplu o încetare a lucrului şi o grevă", a declarat Güler pentru presă, la Ankara, adăugând că forţele de ordine "nu vor permite acest lucru".
Un grup de sindicate, inclusiv două centrale importante ale muncitorilor şi funcţionarilor (DISK şi KESK), care regrupează aproape 700.000 de membri, au lansat un apel la oprirea lucrului luni.
"Este imposibil să înţelegem insistenţa cu privire la continuarea manifestaţiilor" ce afectează de două săptămâni oraşele importante din Turcia, inclusiv Istanbul şi Ankara, a spus ministrul.
Sindicatele au avertizat că se vor reuni, la ora locală 16.00 (16.00,ora României), la Istanbul şi vor defila până la Piaţa Taskim, blocată deja de către poliţie.

BULGARIA : Manifestanţii reclamă demisia Guvernului.


Manifestaţii împotriva Guvernului bulgar au continuat duminică la Sofia şi în ţară, pentru a treia zi consecutiv, reclamând demisia Guvernului de centru-stânga condus de economistul neafiliat Plamen Oraşarski, acuzat de manifestanţi că ascultă de oligarhie.
Duminică, la Sofia, au manifestat peste 10.000 de persoane, potrivit AFP, 15.000 potrivit poliţiei, aproape dublu faţă de sâmbătă, scandând "Demisia" şi "Mafia" în faţa sediilor Guvernului şi Parlamentului. Printr-o defilare în centrul oraşului, manifestanţii au blocat circulaţia în două intersecţii importante din capitală.
Manifestaţii de o amploare mai redusă au avut loc şi în mai multe oraşe din ţară, participanţii promiţând să continue protestul.
"Căutăm o personalitate puternică să poată lupta cu hotărâre împotriva contrabandei şi fraudei fiscale. S-a dovedit, însă, că această candidatură era inacceptabilă pentru societate", a recunoscut premierul Oreşarski, invitând ONG-uri şi manifestanţi la o întâlnire, luni.
"Protestatarii sunt tineri, educaţi, ei nu vor ca oligarhia să le definească viitorul", a comentat politologul Antoaneta Ţoneva de la Institutul pentru Dezvoltarea Mediului Public.

Christine Lagarde : Va veni la Bucureşti.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, va veni la Bucureşti, anunţă premierul Victor Ponta, surse oficiale arătând că vizita are ca scop evidenţierea încheierii cu succes a acordului cu România şi fiind deja pregătită, înaintea board-ului în care se  va constata efectiv dacă criteriile sunt îndeplinite
 "Nu cerem derogări, suntem cu toate prior action-urile, mai avem anunţarea câştigătorului la CFR Marfă şi cu toate celelalte suntem în regulă", a spus Ponta la RTV.
El nu a făcut însă vreo referire la faptul că scrisoarea pe care a transmis-o către FMI în această săptămână ar fi greşit formulată de Guvern, la timpul prezent spre deosebire de modul de referire în cazul cererii de prelungire a programului.
"Pentru a avea timpul necesar implementării măsurilor corective propuse, am solicitat o prelungire a programului cu trei luni, până la finele lunii iunie 2013. Având în vedere performanţa realizată de noi în cadrul programului susţinut de FMI, UE şi Banca Mondială, dar şi măsurile corective adoptate, Guvernul României şi Banca Naţională a României (BNR) solicită derogări pentru criteriile de performanţă neîndeplinite şi finalizarea evaluărilor şapte şi opt", se afirmă în documentul datat chiar la 10 iunie şi postat pe site-ul MEDIAFAX.

Barack Obama : Vizită  în Irlanda de Nord.


Preşedintele american Barack Obama a sosit luni în Irlanda de Nord, unde urmează să participe la un summit G8 şi să îl întâlnească pe omologul său rus Vladimir Putin cu care va discuta pe tema dosarului sirian.
 Preşedintele american urmează să participe la o conferinţă, în capitala nord-irlandeză, în faţa a aproximativ 2.000 de persoane, în cadrul căreia urmează să vorbească despre procesul de pace din această provincie britanică. De asemenea, el va fi primit de către premierul nord-irlandez Peter Robinson şi vicepremierul Martin McGuinness, fost membru IRA. Obama va merge, ulterior, la Lough Erne, un complex hotelier de lux, unde se desfăşoară summitul G8, luni şi marţi.

ŞTIRI METEO

 MARŢI  19  IUNIE 2013

Vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza în vestul, centrul şi sudul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 şi 35 de grade. Cerul va fi variabil şi doar cu totul izolat, în partea a doua a zilei, în zona de munte vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 14 şi 22 de grade.Presiunea atmosferică va fi în scădere uşoară.

PERSONALITĂŢI

Charles Gounod

Charles Gounod (n. 17 iunie 1818, Paris - d. 18 octombrie 1893) a fost un compozitor francez, devenit celebru datorită operei sale Faust.
Primele sale cunoștințe muzicale le-a primit de la mama sa, o pianistă înzestrată, urmând apoi cursurile Conservatorului din Paris avându-i ca profesori pe Frometal Halevy şi Pierre Zimmerman. În anul 1839 este distins cu „Premiul Romei” și petrece 3 ani de studii în străinătate, în special la Roma, unde studiază muzica veche religioasă a lui Palestrina. Întors la Paris, este pe punctul de a deveni preot dar, în contact cu muzica lui Robert Schumann și Hector Berlioz își descoperă adevărata vocație și se îndreaptă către creația de operă.
Primele lucrări dramaturgice sunt operele „Sapho“ (1851), "Călugărița însângerată" (1854) și "Medic fără voie" (operă comică - 1858), care (toate trei) nu au avut succes. În schimb, următoarea operă, "Faust", l-a consacrat și l-a situat în rândul compozitorilor celebri. Dintre creațiile ulterioare, numai "Romeo şi Julieta" (1867) a rămas în repertoriul permanent universal. În anul 1854 termină de scris Missa Solemna cunoscută și sub numele de Missa Sfintei Cecilia.
Charles Gounod a mai compus numeroase lucrări vocale, instrumentale și simfonice, precum și compoziții religioase, fiind și un scriitor talentat (studiu de muzicologie asupra operei "Don Giovanni" de Wolfgang Amadeus Mozart și cartea autobiografică "Memoriile unui artist").
Dintre lucrările sale vocale se remarcă geniala compoziție „Ave Maria”, o melodie suavă, suprapusă primului Preludiu din "Clavecinul bine temperat" de Johann Sebastian Bach.

 András Sütő

András Sütő (n. 17 iunie 1927, Cămăraș, județul Cluj (interbelic) — d. 30 septembrie 2006, Budapesta) a fost un scriitor maghiar din România.
András Sütő a provenit dintr-o familie de simpli țărani maghiari transilvăneni. A urmat cursurile gimnaziului reformat din Aiud și a celui din Cluj. A debutat la vârsta de 18 ani în revista clujeană Világosság cu eseul Levél egy román barátomhoz („Scrisoare către un prieten român"). A fost membru al Marii Adunării Naționale între 1965 și 1977. A fost de asemenea vicepreședintele Asociației Scriitorilor din România între 1974 și 1982. În anii 1950 proza și dramaturgia lui Sütő respectă obedient canoanele ideologiei proletcultiste tipice epocii care sunt reflectate în titlurile fățiș populiste ale volumelor sale, cum ar fi: „Mămăligă cu brânză" (publicat în 1954, în colecția „Ogoare noi"), „Soldatul necunoscut" (publicat tot în 1954, în aceeași colecție). Aceste scrieri, care au ca personaje țărani ardeleni de etnie maghiară, nu arareori având impulsuri piromanice și posedați de „ura de clasă" de rigoare a epocii. Mai târziu, proza lui Sütő devine oarecum mai sofisticată cu volumul „Rătăcirile lui Salamon" (publicat în 1957). În ultimii ani ai regimului Ceaușescu operele lui András Sütő nu au mai putut fi publicate în România. În perioada 1980 - 1989, scrierile lui au apărut exclusiv în străinătate, deși el a continuat să rămână redactor-șef al publicației culturale maghiare Új Élet („Viață Nouă"), editată de Consiliul Culturii și Educației Socialiste la Târgu Mureș, a cărei redacție era adăpostită într-o impozantă vilă art-nouveau, proiectată de conaționalul său, arhitectul Károly Kós, deși a petrecut perioade îndelungate retras la vila sa de vacanță din munții de lângă Gheorgheni. În această perioadă a fost urmărit permanent de Securitate. În martie 1990 a fost una din victimele violențelor interetnice de la Târgu Mureș, ocazie cu care a fost bătut, pierzându-și un ochi.[1] După perioada de spitalizare (la București, Budapesta și în SUA) s-a stabilit în Ungaria, unde și-a petrecut ultima parte a vieții. A murit la Budapesta și a fost înmormântat pe 7 octombrie 2006 în cimitirul reformat din Târgu Mureș.

Sabin Bălașa

Sabin Bălașa (n. 17 iunie 1932, Dobriceni, Olt - d. 1 aprilie 2008, București) a fost un pictor român, autor și regizor de filme de pictură animată, cât și scriitor. Absolvent în 1955 al Institutului de Artă Nicolae Grigorescu București. 1965, a făcut cursuri  la Academia de Limbă și Cultură Italiană Siena (1965) şi cursuri la Academia de Pictură din Perugia (1966). A fost legat spiritual de Italia pe care a vizitat-o de mai multe ori, pentru a primi diferite premii, dar și pentru a picta, în special de Florența. Aceeași legătură a simțit-o față de Iași, unde a realizat în intervalul 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza, și unde s-a simțit permanent acasă, motiv pentru care declara, cu umor, că este "moldovean de origine oltean". Celebritatea pe care i-au adus-o muralele de la Iași și pentru care era considerat clasic înainte de a împlini 40 de ani, a determinat o adevărată vânătoare de Sabin Bălașa.
Obsesia declarată a vieții și a artei lui Sabin Bălașa a fost să inițieze o mare renaștere artistică și culturală. El a ales să fie renascentist, înțelegând că Renașterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoțește, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură. Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălașa, care cuprinde, deopotrivă și creația cinematografică (i s-au acordat prestigioase premii internaționale pentru filmele de animație), literară și publicistică, își pune amprenta inconfundabilă asupra epocii.
Marii colecționari din România, dar și din Europa și SUA, i-au dorit lucrările, crescând cotația acestora la valori amețitoare pentru artiști cu mai puțin noroc său talent, puternicii epocii i-au comandat și i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu (de altminteri, remarcabile ca valoare artistică; în schimb, Bălașa n-a pictat niciodată tractoare, ciocane și seceri și opera sa nu s-a încadrat în rigorile ideologice ale comunismului).
Sabin Bălașa s-a stins din viață în data de 1 aprilie 2008, la Spitalul Sfânta Maria din București în urma unui cancer pulmonar. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași în data de 5 aprilie 2008.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  17 IUNIE ...........

Evenimente   

    1903: Henry Ford fondează Ford Motor Company.
    1910: Primul zbor al lui Aurel Vlaicu pe Dealul Cotrocenilor
    1923: S-a înființat Oficiul Național de Educație Fizică (ONEF).
    1936: Începerea războiului civil în Spania.
    1944: Islanda anunță separarea sa definitivă de Danemarca și se proclamă republică - ziua națională
    1960: A fost ridicat nivelul reprezentărilor diplomatice la rang de ambasadă între România și Indonezia

S -a născut în........ 

    1818: Charles Gounod, compozitor și dirijor francez (d. 1893)
    1832: William Crookes, chimist și fizician englez (d. 1919)
    1882: Igor Stravinsky, compozitor, pianist și dirijor rus (d. 1971)
    1901: Miklós Nyiszli , medic evreu, supraviețuitor al lagărelor de concentrare naziste (d. 1956)
    1920: Francois Jacob, biolog francez, laureat al Premiului Nobel
    1927: András Sütő, scriitor maghiar din Transilvania (d. 2006)
    1932: Sabin Bălașa, pictor, regizor și scriitor român (d. 2008)

Decese

    1925: Anghel Saligny, inginer român, membru al Academiei Române (n. 1854)
    1940: Arthur Harden, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (n. 1865)
    1996: Thomas Kuhn, filosof american (n. 1922)
    2001: Donald J. Cram, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie (n. 1919)
    2007: Gianfranco Ferrè, stilist italian


vineri, 7 iunie 2013

7 iunie 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

"Toți trăim sub același cer, dar nu toți avem același orizont."

 (Konrad Adenauer)   

Preşedintele Traian Băsescu: Întâlnire cu susţinătorii săi de pe Facebook.


Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit joi, de la ora 17:00, cu susţinătorii săi de pe Facebook. Întâlnirea a avut loc în cadrul ICEEfest – Interactive Central and Eastern Europe Festival, unde a declarat :

 "E o poveste cu întoarcerea către ruşi. Nu cred că există oameni politici responsabili care ar vrea o întoarcere către CSI. Ce este cert, având în vedere atmosfera pe care România o are mai la Est de ea, dincolo de Nistru, sunt oameni din România care profită de această răceală, ca să nu spun ostilitate în mesaje şi le vedeţi la Vocea Rusiei continuu, şi este post de stat, nu privat. Există în România oameni, oameni de presă, oameni politici care preiau mesajele de acolo, dar nu cred că pentru că sunt antioccidentali, ci pentru că le convin anumite acuzaţii, anumite formule", a spus Băsescu la întâlnirea cu susţinătorii săi de pe Facebook.
El a adăugat că nu crede că drumul României mai poate fi întors.
"Drumul consolidat către lumea Occidentului este ireversibil, indiferent de viteză", a arătat Băsescu.

"România nu este încă o ţară în care populaţia să aibă nivelul de gândire democratică care să ne permită să validăm referendumul cu sub 50%. (...) Numai simplul fapt că avem un electorat care votează oameni cu dosare pe rolul instanţelor şi spune destul că a coborî pragul e o mare eroare, poate mai târziu, poate peste 10 ani, dar acum nu avem gradul de maturitate politică pentru a valida referendumul cu mai puţin de 50%".

"În privinţa gazelor de şist, nu ştiu dacă avem această resursă. Ea trebuie prospectată. Nu sunt în măsură să spun cât de mari sunt riscurile, dar, dacă va fi în mâna mea decizia - până îmi voi termina eu mandatul nu vom şti ce resurse avem, decizia se va lua după ce termin eu mandatul -, între oarecare riscuri şi independenţa energetică, răspunsul meu ar fi da gazelor de şist, fără să ştiu prea mult depre riscuri".
"Între acest risc şi independenţa energetică, independenţa energetică este preferabilă pentru o naţiune. Răspunsul în concluzie este da gazelor de şist, din punctul meu de vedere".

Administraţia prezidenţială a depus la CNA sesizări împotriva postului Antena 3.

Administraţia prezidenţială a depus la CNA două sesizări vizând Antena 3, respectiv emisiunea "Q&A", în care apreciază că au fost făcute afirmaţii defăimătoare privind implicarea şefului statului în anchetarea lui Sorin Alexandrescu, şi "La ordinea zilei", în care s-a spus că ar influenţa justiţia.
"Vă sesizăm cu privire la emisiunea «Q&A» difuzată de postul de televiziune Antena 3 în cursul zilei de sâmbătă, 1 iunie a.c., începând cu ora 21.30. În cadrul emisiunii menţionate au fost lansate mai multe acuzaţii defăimătoare şi neadevărate la adresa preşedintelui României, domnul TrTraian Băsescuşi a Administraţiei Prezidenţiale, potrivit cărora domnul preşedinte ar fi implicat în anchetarea directorului general al Antena Group, domnul S Sorinlexandrescu", se arată în sesizarea Preşedinţie

Monica Macovei : USL are un scop în viaţa politică: să obstrucţioneze justiţia.


"Încercările tot mai dese ale USL de a-i chema la ordine pe procurori, inclusiv prin amendamentul propus de Tudor Chiuariu la modificarea Constituţiei ca orice persoană fizică să aibă obligaţia de a se prezenta în faţa unei comisii parlamentare, arata:

- frica politicienilor USL de o justiţie corectă şi imparţială;

- dorinţa de a ameninţa şi intimida toţi procurorii;

- încălcarea separaţiei puterilor în stat, principiul care reprezintă esenţa democraţiei.
Argumentul lui Chiuariu că procurorii nu fac parte din autoritatea judecătorească este ridicol şi pueril. Oricum este irelevant dacă procurorii fac sau nu parte din autoritatea judecătorească, cât timp numai ei anchetează şi decid trimiterea în judecată, iar politicienilor exact de anchete le este frică şi vor să le oprească.
USL mai are puţin şi scrie în noua Constituţie că doar persoanele cu carnet PSD, PNL şi PC vor da legi şi vor efectua anchete penale.
Nu este singură modificare neconstituţională adoptată de Comisia prezidată de Crin Antonescu, pentru care suveranitatea poporului nu înseamnă nimic şi de aceea nu respecta voinţa exprimată prin referendum: ca Parlamentul să aibă o singură cameră cu maximum 300 de parlamentari. "

Emil Boc: Respingerea Parlamentului unicameral, cale spre boicotarea referendumului de la Constituţie.

Fostul premier Emil Boc consideră că respingerea de către Comisia de revizuire a Constituţiei a Parlamentului unicameral deschide calea spre boicotarea referendumului, decizia fiind "profund nedemocratică".
"Decizia Comisiei de revizuire a Constituţiei este profund nedemocratică şi arată lipsă de respect faţă de oamenii care au votat la referendumul validat în 2009. Cred că va deschide calea prin care românii nu vor merge la referendum, pentru că vor fi scârbiţi să vadă o clasă politică ce ignoră voinţa oamenilor. Această decizie trezeşte scârba oamenilor faţă politică şi politicieni, în momentul în care se refuză să se pună în practică ceea ce oamenii au votat în 2009. Deschide calea, clar, spre boicotarea referendumului şi sper că nici măcar procentul de 30 la sută de prezenţă la vot să nu fie îndeplinit, pentru că dispreţul pe care îl arată politicienii nu merită ca oamenii să le dea curs cu revizuirea Constituţiei", a declarat Boc.

Adriana Săftoiu: PDL va îndemna la absenţă la referendum dacă se păstrează bicameralismul.


Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a declarat, astăzi :

"Dacă şi în Parlament va trece acel amendament cu 300 de deputaţi plus 17 ai minorităţilor, dacă va rămâne tot Parlament bicameral, în acest caz PDL va îndemna populaţia să nu se prezinte la referendum".
"Amendamentul pe care l-a aprobat ieri (în Comisia de revizuire n.r.), cel privind 300 de deputaţi plus 17 ai minorităţii, la care se adaugă şi parlamentari care vor reprezenta Camera superioară menţine, vechea structură a Parlamentului. Parlamentul viitor, pe baza Constituţiei revizuite, va avea peste 400 de parlamentari".
"Amendamentul pe care l-a aprobat ieri , cel privind 300 de deputaţi plus 17 ai minorităţii, la care se adaugă şi parlamentari care vor reprezenta Camera superioară menţine, vechea structură a Parlamentului. Parlamentul viitor, pe baza Constituţiei revizuite, va avea peste 400 de parlamentari". Adriana Săftoiu a mai spus că PDL nu va susţine acel amendament care priveşte interceptarea telefonică fără aviz pentru o perioadă de 48 de ore, dar va sprijini amendamentul care sancţionează traseismul politic.
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, joi, un amendament susţinut de PNL şi PSD prin care numărul deputaţilor este limitat la 300, la care se adaugă cei din partea minorităţilor naţionale, iar senatorii vor reprezenta regiunile administrativ-teritoriale.

Ioan Oltean : Sunt absolut convins că vom avea succes.

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că este convins că, în situaţia în care PDL va decide să boicoteze referendumul pentru Constituţie, va avea succes întrucât susţine "un vot al poporului".

"Din păcate, ritmul extrem de alert în care se desfăşoară activitatea (Comisiei de revizuire a Constituţiei), componenţa şi competenţa celui care conduce comisia creează condiţii optime pentru a transforma întreaga dezbatere într-o competiţie de orgolii între juriştii PSD şi cei ai PNL. Opoziţia este aproape neglijată în această activitate. De altfel, principalele propuneri de revizuire a Constituţiei de până acum au fost respinse", a spus Oltean.
"La un calcul foarte simplu, rezultă că România va avea, în continuare, peste 400 de parlamentari fără să existe o modificare substanţială în privinţa aceasta. Constatăm că s-a încălcat în mod arbitrar voinţa poporului exprimată la referendumul din noiembrie 2009, încălcându-se, în felul acesta, articolul 2 al Constituţiei în care se spune că suveranitatea naţională aparţine poporului care şi-o exercită şi prin referendum. Chiar dacă a fost un referendum consultativ, poporul s-a pronunţat într-o proporţie covârşitoare în favoarea unui Parlament unicameral şi în favoarea unui număr maxim de 300 de parlamentari", a spus Oltean.
"Iată că aleşii poporului au încălcat în mod flagrant, în mod arbitrar, această voinţă. De altfel, aşa ceva nu e posibil decât în democraţia românească. În alte democraţii, voinţa poporului exprimată în cadrul unor referendumuri, chiar de natură consultativă, este respectată de aleşii respectivi", a spus Oltean.

Membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară vor fi renumiţi de Parlament pe baza vechimii de 10 ani.

 Membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au fost validaţi de către Parlament la sfârşitul lunii aprilie, dar Guvernul a decis, marţi, să restrângă numărul acestora, iar Parlamentul să se reunească din nou pentru a numi membrii Consiliului până la data de 30 iunie 2013, când se încheie actuala sesiune.
Ordonanţa stabileşte că Autoritatea de Supraveghere Financiară va fi condusă de către un Consiliu format din 11 membri (în loc de 17), din care vor face parte în continuare un preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi trei vicepreşedinţi, ca membri executivi, dar cu un număr al membrilor neexecutivi redus la jumătate, de la 12 la 6 persoane.
Iniţial, când a decis înfiinţarea Autorităţii, Guvernul nu a impus o anumită perioadă de vechime în activitate ca şi criteriu de selecţie, ci a propus doar, în proiectul avansat Parlamentului, ca membrii Consiliului ASF să fie numiţi "pe baza experienţei în domeniu", fără detalii suplimentare. Senatul a impus însă o vechime de minimum 7 ani pentru executivi şi de minimum 5 ani pentru ceilalţi membri, formă în care proiectul a fost trimis spre promulgare la Preşedinţie şi de către deputaţi.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut însă reexaminarea proiectului, solicitând ca toţi candidaţii la calitatea de membru în conducerea executivă a ASF să aibă o experienţă profesională de minimum 10 ani în domeniul financiar, al instituţiilor de credit sau al celor financiare nebancare.

Titus Corlăţean : Vizită  în iulie la Moscova.

"Există o invitaţie pentru o vizită în luna iulie la Moscova a ministrului de Externe, vizită aflată în curs de perfectare. Detaliile vor fi anunţate la momentul oportun", a declarat purtătorul de cuvânt al MAE.
Pe de altă parte, potrivit unor surse diplomatice acreditate la Bucureşti, Moscova transmite semnale că doreşte o "resetare" a relaţiilor cu România, în condiţiile în care eforturile în acest sens ar fi "rezultatul unor decizii suverane, singurele care ar conta" şi nu "urmări ale unor presiuni externe".

Rovana Plumb :  Am atras 500 de milioane de euro prin POS Mediu.


Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, susţine : "Când am preluat mandatul la Ministerul Mediului, în mai 2012, rata de absorţie a Programului Operaţional Sectorial Mediu era de 4,37 la sută, mai precis între 2007 şi mai 2012 sumele venite de la Uniunea Europeană au reprezentat un cuantum de 197 de milioane de euro. După un an de guvernare USL, am ajuns la o rată de absorţie de 16 sută. Practic am adus într-un an 500 de milioane de euro. S-au depus eforturi considerabile din partea tuturor structurilor, în special a Autorităţii de Management astfel încât să putem să reluăm plăţile după o perioadă dificilă de aproape cinci luni când acestea au fost blocate ca urmare a neregulilor identificate în perioada anilor 2010 - 2011".

Cursul BNR a crescut la 4,5535 lei/euro.

Moneda naţională a continuat să se deprecieze accentuat în faţa euro, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă în urcare cu 7,72 bani, la 4,5535 lei/euro, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2012.
Cursul BNR de vineri, de 4,5535 lei/euro, indică o depreciere de 2,8% a leului în raport cu euro, de la începutul anului. În raport cu minimul din luna mai, leul a pierdut însă 5,7% faţă de euro.
Dobânzile afişate vineri de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi au urcat la 4,17% - 4,67% pe an, după ce joi au fost la 3,35% - 3,85% pe an. Randamentele pentru plasamentele cu pe termen de o săptămână au avansat la 4,38% - 4,88% pe an, de la nivelurile de joi, de 3,48% - 3,98% pe an.

Mark Mobius: Pieţele est-europene de frontieră, precum România, oferă cele mai bune randamente.

"Pieţele de frontieră, printre care se numără şi unele ţări precum România (...) Toate aceste ţări sunt foarte interesante ca pieţe de frontieră. Şi, desigur, Africa, unde va fi multă acţiune datorită creşterii", a declarat Mobius la Varşovia, citat de CNBC într-un articol ilustrat cu o fotografie cu un automobil Dacia 1310 berlină încărcat cu fân, pe o pajişte în Maramureş.
"În viitor, cred că toate aceste ţări vor reveni foarte frumos. O mare parte din acest sentiment negativ faţă de economie şi faţă de pieţe a fost rezultatul a ceea ce se petrece în Europa de Vest. Pe măsură ce avansăm, cred că sentimentul se va schimba şi, nu uitaţi, aceste ţări încă trec printr-un proces destul de amplu de reformă, care încă nu a fost încheiat", comentează executivul grupului Templeton, din care face parte şi firma care administrează Fondul Proprietatea.
"Rusia este o enigmă acum, deoarece activele de acolo sunt relativ ieftine şi extrem de tentante. În acelaşi timp, vrem să vedem îmbunătăţiri în zona guvernanţei corporative. Acum, dacă se va întâmpla asta, şi cred că aşa va fi, vor fi oportunităţi mari în Rusia", a spus investitorul.

Compania austriacă Verbund a pus în funcţiune parcul eolian de la Casimcea.

Compania austriacă Verbund a pus în funcţiune parcul eolian de la Casimcea, din judeţul Tulcea, unul dintre cele mai mari proiecte de acest tip din Europa, după ce a conectat la reţeaua de electricitate jumătate din capacitatea de producţie planificată, de 225 MW.
"Cu cei peste 200 MW am atins ţelul pe care ni l-am propus. Energia eoliană din regiune mai are potenţial de dezvoltare, iar Dobrogea este una dintre regiunile cu cea mai mare putere a vântului din Europa", a declarat într-un comunicat Wolfgang Anzengruber, CEO Verbund.
Parcul eolian se află în apropierea coastei Mării Negre, unde condiţiile de vânt sunt la fel de favorabile precum cele de la Marea Nordului din Germania.

Turcia : Tinerii, "vârful de lance" al protestelor faţă de Guvernul turc.

Declaraţii ale tinerilor turci, la protestele din Turcia :

"Ne luptăm pentru drepturile noastre fundamentale, contra unui Guvern care vrea să ne controleze viaţa".
"Nu suntem o generaţie de alcoolici sau vandali, suntem cetăţeni responsabili".
"Suntem aici pentru a ne proteja drepturile, felul în care trăim şi pentru a spune «ajunge» Guvernului fascist".
"Au înţeles foarte bine că nu protestăm pentru a ne distra, ci pentru viitorul nostru".

Înflăcărarea tinerilor de a se mobiliza, prin intermediul reţelelor sociale, pentru a se alătura unei mişcări iniţiate de mai mulţi ecologişti din Istanbul, ce se opun distrugerii unui parc publice, i-a surprins pe sociologi, care cred că generaţia născută în anii 1990 este complet străină de politică.
"Bravo copii! Credeam că sunteţi fructul capitalismului, însă aţi distrus toate ideile primite", scria săptămâna aceasta un editorial al cotidianului liberal Hürriyet.
"Principala lor revendicare este să nu se intervină în spaţiul lor privat şi să fie ascultaţi", explică sociologul Nilufer Narli, profesoară la Universitatea Bahçesehir din Istanbul, citat de cotidianul Milliyet. "Amuzându-se pe reţelele sociale, această generaţie îşi exprimă şi opiniile politice", adaugă ea.

Barack Obama :  Va utiliza toate mijloacele necesare pentru combaterea terorismului.

Administraţia Barack Obama este hotărâtă să utilizeze toate mijloacele necesare în combaterea terorismului, declară purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
"Preşedintele SUA este bucuros de dezbaterea publică pe tema găsirii echilibrului între drepturile civice şi măsurile de securitate", a explicat Josh Earnest. Declaraţia a fost făcută în contextul în care presa a dezvăluit că firma de telefonie Verizon oferă autorităţilor americane date despre registrele abonaţilor.

ŞTIRI METEO

 AVERTIZARE HIDRO : Cod galben de inundaţii

Hidrologii au emis o AVERTIZARE COD GALBEN, în intervalul 06.06.2013 ora 20:00 – 08.06.2013 ora 10:00. Pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Suşiţa, Putna, Râmnicu Sărat (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi pe afluenţii Prutului inferior din judeţele Vaslui şi Galaţi. Se menţionează că aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă şi pe cursurile de apă necadastrate.

Datorită gradului de instabilitate accentuat, cu precipitaţii sub formă de aversă şi caracter torenţial, fenomenele se pot produce izolat şi în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal şi munte din nord-vestul, sudul şi centrul ţării.

SÂMBĂTĂ 8 IUNIE 2013

Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate după-amiaza şi seara, când vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 14...15 grade. Presiunea atmosferică nu se va modifica semnificativ.

PERSONALITĂŢI

Henri Marie Coandă

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacție și descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918.
Încă din copilărie viitorul inginer și fizician era fascinat de miracolul vântului, după își va și aminti mai târziu. Henri Coandă a fost mai întâi elev al Școlii Petrache Poenaru din București, apoi al Liceului Sf. Sava 1896 unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iași 1899. Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major și își continuă studiile la Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București. Detașat la un regiment de artilerie de câmp din Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technică) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice și mai ales de tehnica aviaticii, în 1905 Coandă construiește un avion-rachetă pentru armata română. Între 1907-1908 a urmat de asemenea cursuri universitare în Belgia, la Liège, și la Institutul tehnic Montefiore. În 1908 se întoarce în țară și e încadrat ofițer activ în Regimentul 2 de artilerie. Datorită firii sale și spiritului inventiv care nu se împăcau cu disciplina militară, el a cerut și obținut aprobarea de a părăsi armata, după care, profitând de libertatea recâștigată, a întreprins o lungă călătorie cu automobilul pe ruta Isfahan - Teheran - Tibet. La întoarcere pleacă în Franța și se înscrie la Școala superioară de aeronautică și construcții, nou înființată la Paris 1909, al cărei absolvent devine în anul următor 1910, ca șef al primei promoții de ingineri aeronautici.
Cu sprijinul inginerului Gustave Eiffel și savantului Paul Painlevé, care l-au ajutat să obțină aprobările necesare, Henri Coandă a efectuat experimentele aerodinamice prealabile și a construit în atelierul de carosaj al lui Joachim Caproni primul avion cu propulsie reactivă de fapt un avion cu reacție, fără elice, numit convențional Coandă-1910 pe care l-a prezentat la al doilea Salon internațional aeronautic de la Paris 1910.
În 1934 obține un brevet de invenție francez pentru Procedeu și dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce pătrunde într-un alt fluid, care se referă la fenomenul numit astăzi Efectul Coandă", constând în devierea unui jet de fluid care curge de-a lungul unui perete convex, fenomen observat prima oară de el în 1910, cu prilejul probării motorului cu care era echipat avionul său cu reacție. Această descoperire l-a condus la importante cercetări aplicative privind hipersustentația aerodinelor, realizarea unor atenuatoare de sunet și altele.
Henri Coandă revine definitiv în țară în 1969 ca director al Institutului de creație științifică și tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani

Paul Gauguin

Eugène Henri Paul Gauguin, (n. 7 iunie 1848, Paris - d. 8 mai 1903, Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză), a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influențând pe fauviști și pe artiștii din gruparea Nabis. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții. Anul 1874 aduce o schimbare decisivă în viața lui Gauguin. Are acum 25 de ani și pentru el începe lucrul în atelier și perioada de căutări artistice. Se înscrie la "Academia Colarossi", unde învață secretele picturii după model. Este anul când se organizează prima expoziție a impresioniștilor și Gauguin cumpără, încântat, tablouri realizate în acest stil. În 1881îl cunoaşte  pe Paul Cézanne, cei doi pictori se înțeleg perfect, între ei fiind multe asemănări în reprezentările artistice.
Odată cu anul 1883, Gauguin se decide să-și consacre întreaga energie picturii, părăsește lumea finanțelor și își neglijează familia. Din acest moment evenimentele ce vor urma vor accelera ritmul marii sale aventuri în pictură. Gauguin își lasă soția și copiii la familia acesteia în Danemarca, vinde numeroase piese din colecția proprie, pentru a se întreține, o vreme câștigă bani din lipirea de afișe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenți sosiți din Anglia și America.
În 1888, la 21 octombrie , Gauguin sosește la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh era curios să afle la ce rezultat artistic a dus colaborarea lui Gauguin cu Émile Bernard și i-a rugat pe cei doi să-și facă reciproc portretul. Rezultatul îl constituie tabloul "Mizerabilii", în care Gauguin se reprezintă în chipul lui Jean Valjean din cunoscutul roman al lui Victor Hugo. Relația de prietenie dintre Gauguin și Van Gogh se deteriorează repede. După o ceartă, Van Gogh își taie o ureche, Gauguin se întoarce la Paris.
În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa. Aici își construiește celebra "Casă a plăcerilor", unde se mută cu noua sa vahine. Aceasta a marcat în pictura să o nouă perioadă de activă fecunditate creatoare. Amatorul de artă care a comandat "Calul alb" a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit... verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiți de imaginație i-au reproșat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat "La Justice de Trajan" a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresioniști germani.
Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  7 IUNIE ....................

Evenimente

    1340: A fost fondat în Olanda orașul Rotterdam
    1775: „Coloniile Unite" își schimbă denumirea în Statele Unite ale Americii
    1929: Vaticanul devine stat suveran
    1947: A luat ființă, prin ordinul Ministrului Armatei, Mihail Lascăr, clubul sportiv AŞA București
    1995: Regizorul Lucian Pintilie a primit distincția franceză Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor
    2009: Alegeri pentru Parlamentul European în România, 2009

S -a născut în .............

    1848: Paul Gauguin, pictor francez (d. 1903)
    1862: Philipp Lenard, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1947)
    1886: Henri Coandă, inginer român în aviație (d. 1972)
    1893: Ludovic Feldman, muzician evreu din România (d. 1987)
    1920: Georges Marchais, politician francez (d. 1997)
    1928: James Ivory, regizor din S.U.A
    1940: Tom Jones, pe numele adevărat Sir Thomas Jones Woodward, cântăreț britanic

Decese 

    1716: Stolnicul Constantin Cantacuzino, diplomat, istoric și geograf român
    1876: Josephine de Leuchtenberg, soția regelui Oscar I al Suediei și Norvegiei (n. 1807)
    1935: Ivan V. Miciurin, horticultor și genetician rus (n. 1855)
    1954: Alan Turing, matematician, logician, criptanalist englez (n. 1912)
    1966: Jean Arp, sculptor, pictor și poet francez (n. 1886)
    1980: Henry Miller, scriitor american (n. 1891)
    2008: Dino Râşi, regizor italian de film (n. 1916)

Sărbători

     Ziua Mondială a Salariului Minim pe Economie



Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More