Bine v - am regăsit!
“Mintea omenească face să fie bine conduse cetăţile şi casele, iar în război are mare putere, căci un singur gând înţelept biruie multe mâini, pe când prostia bazată pe mulţime este un mare rău.”(Euripides)IPP: CSM aruncă în derizoriu independenţa şi calitatea actului de justiţie din România.
Institutul pentru Politici Publice (IPP) a catalogat, într-un comunicat de presă, avizul pozitiv dat joi în cazul unora dintre candidaţii la funcţiile cele mai înalte în sistemul judiciar românesc, drept un act prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) discreditează grav credibilitatea şi independenţa justiţiei din România. Mai mult subliniază IPP, prin aviz este afectată şi încrederea publicului în CSM.IPP atrage atenţia că procurorul propus pentru cea mai înaltă funcţie din Parchetul General, Tiberiu Niţu a primit, în urmă cu câteva luni, aviz negativ pentru comiterea de erori în timpul unor audieri.
"Institutul pentru Politici Publice a luat act cu stupoare de votul dat ieri de membrii CSM, vot care sfidează practic opinia publică prin numirea - în cea mai înaltă funcţie din Parchetul General - a unui procuror a cărui activitate/prestaţie (despre care publicul şi-a format o părere cu prilejul imaginilor transmise de la precedenta audiere a candidatului), în opinia IPP, nu îl califică să ocupe respectiva poziţie. Acelaşi procuror, cu doar câteva luni în urmă, primise aviz negativ în urma unor erori elementare comise în timpul audierilor, repetate de altfel cu ocazia audierii de ieri din Consiliu", arată IPP în comunicat.
"Este inacceptabilă atitudinea CSM care, în loc să fie garantul independenţei, obiectivităţii şi, în esenţă, al calităţii actului de justiţie în România (respingând orice tentativă a clasei politice de a promova în funcţii persoane care nu se bucură de credibilitate şi nu s-au remarcat prin activităţi deosebite până în prezent), se comportă ca o masă de manevră dispusă oricând la compromis cu politicul", mai spune IPP despre CSM.
"Gestul CSM, mai ales în cazul Niţu, este cu atât mai condamnabil cu cât membrii Consiliului ştiu că există în sistem oameni de calitate care ar fi putut să ocupe cu succes această funcţie, însă au ales să se predea în faţa numirilor politice", conchide IPP.
Mihai Răzvan Ungureanu: După discuţiile de la Bruxelles am decis un plan în trei paşi pentru coagularea dreptei.
Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a anunţat, că, după discuţiile avute la Bruxelles cu conducerea PPE, în următoarele două săptămâni va iniţia discuţii pentru coagularea forţelor de dreapta, cu scopul prezentării unei liste comune la europarlamentare şi a unui candidat unic.
"Acesta este primul pas. Miza europarlamentarelor este foarte mare, nu este un divertisment electoral. De felul în care vom fi reprezentaţi în Europa şi de proporţia dintre stânga şi dreapta în Europa depinde numirea preşedintelui Comisiei Europene. Contează să avem măcar acelaşi număr de europarlamentari ai dreptei ca în 2009. Lista comună ar trebui să conţină nume reprezentative pentru cultura României, şi nu clienţi de partid", a precizat Ungureanu.
"Al doilea pas este legat de candidatul comun la prezidenţiale. Este nevoie de un candidat acceptat şi susţinut de toată lumea. Nu a rămas atât de mult timp pe cât cred alţii că este", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.
Liderul Forţei Civice a precizat că al treilea pas îl reprezintă constituirea unui mare partid de dreapta sau a unei federaţii de partide, pentru alegerile locale şi prezidenţiale din 2016.
"Felul în care se va comporta dreapta, unitar sau nu, în 2014 influenţează substanţial rezultatul alegerilor din 2016", a afirmat Ungureanu.
El a spus că discuţiile cu ceilalţi lideri ai dreptei vor începe în perioada imediat următoare, anticipând că acestea se vor finaliza în 25 mai, când va fi prezent la congresul UDMR. Mihai Răzvan Ungureanu a mai declarat că rezultatele discuţiilor vor fi făcute publice.
"A refuza dialogul înseamnă aroganţă. Poate unora le place jocul mic. Întrebarea e cât vedem, doar vârful pantofului său mult mai departe?", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.
"Mişcarea Populară" lansează dezbateri publice privind, modificarea Constituţiei, rezultatele referendumului din 2009 privind Parlament unicameral şi un număr de 300 de parlamentari, regionalizarea, riscurile demografice ale României.
Marian Preda a participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu simpatizanţii din municipiu ai Fundaţiei "Mişcarea Populară", alături de membrii fondatori - Cristian Diaconescu, Daniel Funeriu, Sebastian Lăzăroiu şi Elenina Nicuţ.
Preşedintele Fundaţiei "Mişcarea Populară", Marian Preda, a anunţat, sâmbătă, că aceasta va lansa, după constituirea mai multor filiale judeţene, dezbateri publice pe teme pe care populaţia nu este suficient consultată, la care va participa, ca invitat, şi preşedintele Traian Băsescu.
"După ce vom lansa filiale în mai multe oraşe importante, va urma o etapă de organizare la nivel subjudeţean şi vom încuraja constituirea de cluburi şi grupuri de iniţiativă în localităţi mai mici. Vom lansa şi câteva proiecte naţionale, după care, odată constituite cele mai multe filiale judeţene, vom lansa un program de dezbateri publice pe marile probleme ale României, pe marile teme care îi interesează pe toţi şi pentru care populaţia nu este suficient consultată. La unele dintre aceste dezbateri din marile centre universitare va participa, aşa cum ne-a promis, şi preşedintele Traian Băsescu, ca invitat al nostru. Temele de dezbatere vor fi modificarea Constituţiei, şi aici trebuie să vedem ce se întâmplă cu rezultatele referendumului din 2009 privind Parlament unicameral şi un număr de 300 de parlamentari, regionalizarea, riscurile demografice ale României", a spus Preda.
Kelemen Hunor : Spunem NU regionalizării.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că Uniunea nu este de acord cu împărţirea ţării în "regiuni administrative", întrucât România nu are nevoie de "încă un nivel administrativ", acest lucru însemnând că "judeţele vor fi golite". Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, înainte de şedinţa CRU de la Sibiu, că reprezentanţii Uniunii consideră că România nu are nevoie de "încă un nivel administrativ""Ideea principală este că nu credem că România are nevoie de încă un nivel administrativ, de încă un nivel birocratic, pentru că problemele României nu stau în lipsa acestui nivel de administraţie publică. Vrei, nu vrei, la un moment dat, dacă mai înfiinţezi încă un nivel administrativ, judeţele vor fi golite, pentru că nu centrul cedează din putere. Nu faci regionalizare pentru un premier, pentru o coaliţie, faci pentru 40-50 de ani. Nu mai trebuie să scoatem bani din buzunarul oamenilor pentru că încă un nivel administrativ înseamnă costuri în plus, înseamnă că centrele decizionale vor fi mai departe de cetăţean. Noi credem că avem nevoie de regiuni economice mai mici în toată ţara. Eşecul se datorează faptului că actualele regiuni au fost desemnate prost. Eu cred că pentru regionalizare trebuie să mergem la referendum, nu asumare, nu ordonananţă. Nu trebuie să-ţi fie frică de cetăţeni. Trebuie să-i întrebi pe oameni dacă vor să meargă în alt judeţ", a afirmat el.
"Maghiarimea e împărţită în mai multe zone. Harghita, Covasna, Târgu Mureş ar fi o regiune pentru că au legături istorice, economice şi e foarte clar că aici aşa trebuie să se întâmple. Maghiarimea nu poate fi înghesuită într-o singură regiune. Noi nu punem pe primul plan argumentul etnic, dar nici nu putem să facem abstracţie de acest lucru". "Nu suntem de acord cu regiuni administrative", a spus preşedintele UDMR.
Marko Bela: Nu s-a renunţat la obiectivul de a înfiinţa o universitate de stat în limba maghiară.
Senatorul UDMR de Mureş Marko Bela, fost preşedinte al Uniunii, a participat, sâmbătă, la deschiderea celei de-a opta ediţii a unui concurs destinat elevilor de liceu din unităţile cu predare în limba maghiară, pe care îl patronează şi la care participă aproximativ 250 de elevi din nouă judeţe din Transilvania.Liceul Teoretic "Bolyai Farkas" din Târgu Mureş găzduieşte, de vineri până duminică, a opta ediţie a unui concurs destinat elevilor de liceu din unităţile cu predare în limba maghiară, care se vor înfrunta la disciplinele chimie, biologie, geografie, informatică, ştiinţe sociale şi istorie. Concursul este recunoscut de Ministerul Educaţiei şi, potrivit organizatorilor, rezultatele lui contează foarte mult, întrucât ocupanţii locurilor I, II şi III vor putea intra, fără taxă, la mai multe specializări de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, precum şi la Universitatea Sapientia. Aceasta este universitate privată, finanţată de Fundaţia Sapientia - care primeşte bani de la statul ungar - şi oferă şi locuri bugetate, la facultăţile din Târgu Mureş, Miercurea Ciuc şi Cluj-Napoca.
"În acest moment, eu aş zice că în primul rând trebuie să aplicăm legea învăţământului în ceea ce priveşte învăţământul universitar, şi anume înfiinţarea de departamente sau facultăţi cu limbă de predare maghiară în cadrul universităţilor existente. Acest lucru s-a făcut la Cluj, la Universitatea «Babeş-Bolyai», unde în cadrul facultăţilor s-au înfiinţat departamente cu limbă de predare maghiară, la fel, aici, în Târgu Mureş, la Universitatea de Arte, există o facultate cu limbă de predare maghiară. Şi în acest moment nu e rezolvată problema la Medicină şi Farmacie. Nu s-a renunţat la acest lucru (la înfiinţarea unei universităţi de stat în limba maghiară ), dar acest lucru nu se realizează prin separarea universităţilor existente. Deci vreau să subliniez acest lucru şi nu cred că ar trebui să vizăm aşa ceva. În cadrul universităţilor existente, trebuie să înfiinţăm acele structuri decizionale prin care cadrele didactice care predau în limba maghiară să aibă puterea de decizie", a arătat senatorul UDMR Marko Bela .
Daniel Chiţoiu: Banii în plus pentru pensiile militare au fost găsiţi la ministerele de resort.
Vicepremierul Daniel Chiţoiu, a declarat, sâmbătă, că sumele de bani în plus necesare plăţii pensiilor militare au fost identificate în bugetele ministerelor de resort, el arătând că plata efectivă se va face de la 1 ianuarie 2014."Acum o lună am înaintat un punct de vedere al Guvernului către Parlament în care am spus că avem sumele de bani în bugetele ministerelor de resort, de linie, astfel încât să poată fi plătite aceste pensii începând cu 1 ianuarie anul viitor", a spus Chiţoiu.
Crin Antonescu: Ponta a fost prezentat ca un căpcăun naţionalizator, mâncător de proprietate.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că premierul Victor Ponta a fost prezentat, în ultima perioadă, ca un "căpcăun naţionalizator", "mâncător de proprietare", el arătând că s-a exagerat în prezentarea intenţiilor prim-ministrului cu privire la confiscarea proprietăţilor ilicite."Eu vreau să spun din capul locului că s-a exagerat, cred, şi declaraţia şi, categoric, s-au exagerat şi intenţiile premierului, care a fost prezentat aşa, în ultimele zile, ca un fel de căpcăun naţionalizator, mâncător de proprietate. Nu e cazul. Cunosc foarte bine convingerile lui Victor Ponta în această privinţă". "E numai o direcţie de discuţie pe care o vom avea, vom vedea ce se întâmplă, cunoaşteţi foarte bine poziţia PNL în apărarea proprietăţii. Nu a fost niciodată confundată această poziţie cu apărarea cu orice preţ a unor bunuri acumulate în mod ilegal în detrimentul altora sau prin încălcarea legii. Deci nu e niciun fel de motiv de coliziune". "Vom acea aceste discuţii, vom găsi cele mai bune nuanţe politice şi juridice şi în nicun caz proprietatea, aşa cum este ea consfinţită şi apărară în actualul text al Constituţiei, nu va avea de suferit", a spus Antonescu.
Victor Ponta l-a retras pe Mihai Sebastian din postul de secretar de stat.
Mihai Cristian Sebastian, fost vicepreşedinte la Autoritatea pentru Restituirea Propietăţilor şi director al Direcţiei Juridice din RA-APPS în Guvernul Boc, a fost retras din postul de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la doar trei săptămâni de la numire.El a fost retras prin decizie a premierului Victor Ponta, după ce tot şeful Guvernului îl numise în această funcţie la jumătatea lunii aprilie. În postul de secretar de stat a fost numit Constantin Marius Banu.Cezar Preda : Guvernul trebuie să creeze locuri de muncă.
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a criticat, vineri într-o conferinţă de presă, decizia Guvernului de a majora cuantumul ajutoarelor sociale, şi a subliniat că era oportun ca Executivul să înfiinţeze locuri de muncă."USL profită de măsurile de austeritate luate de PDL pentru care am plătit foarte mult electoral, cred că ce a însemnat guvernarea Emil Boc în păstrarea stabilităţii macroeconomice a constiuit un reper solid pentru o guvernare USL fără alte acţiuni politice. De un an de zile USL nu face nici o acţiune politică de a guverna, ci doar administrează bugetele previzionate de PDL. Dar aici nu e problemă de merit, cine a făcut bine, cine nu, important e cât de bine o duc românii, iar ei o duc mai prost după un an de guvernare USL. Faptul că le-au fost date salariile înapoi nu înseamaă nimic pentru că au crescut inflaţia şi preţurile",. (...) "Cel mai bine era ca Guvernul să creeze locuri de muncă, nu să mărească venitul minim garantat". a declarat Cezar Preda.
ŞTIRI METEO
DUMINICĂ 12 MAI 2013
În majoritatea zonelor vremea se va menţine caldă şi predominant frumoasă, cu cer variabil. Excepţie vor face Banatul, Crişana şi Carpaţii Occidentali unde valorile termice vor fi în scădere, temporar înnorările se vor accentua şi local, în special după orele amiezei, vor fi averse, descărcãri electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat ploile pot avea caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi posibile seara şi noaptea pe arii restrânse în Maramureş şi în vestul Transilvaniei şi doar cu totul izolat în rest. Temperaturile maxime vor fi de la 19...20 de grade în Banat până la 29...30 de grade local în Muntenia şi Moldova; minimele termice se vor încadra în general între 6 şi 16 grade.Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
PERSONALITĂŢI
VIDA GÉZA
Vida Géza, (n. 28 februarie 1913, Baia Mare - d. 11 mai 1980, Baia Mare) a fost un sculptor modern din Maramureș, membru corespondent al Academiei Române.Încurajat de învățătorii săi, începe să cioplească încă din școala primară animale, păsări și figuri umane. Avea 10 ani când cioplește din briceag o nuntă și o înmormântare țărănească. Talentul său deosebit l-a determinat pe patronul mamei sale să ajute copilul, achitându-i taxele școlare la Liceul „Gheorghe Șincai” din Baia Mare. Aici i-a avut profesori de desen pe sculptorii Eugen Pascu și Gheorghe Manu. Spirit revouționar și nestăpânit, se implică în activități politice de stânga încă din anul 1930, luptând pentru îmbunătățirea vieții muncitorilor forestieri și a minerilor de care s-a simțit legat prin originea sa. Este repede remarcat ca un talent promițător de către colecționari și presa locală. Dar fiindcă făcea parte din grupul artiștilor desprinși din Societatea Pictorilor Băimăreni - la acel moment foarte conservatoare, va expune pentru prima dată la Baia Mare abia în anul 1937, în cadrul unei expoziții colective organizată de acest grup.
Cel pe care l-a considerat ca singurul său maestrul este pictorul Alexandru Ziffer, format la Academia Bavareză de la Munchen, la Berlin și la Paris unde a văzut cum se impun personalități ca Picasso, Klimt, Derain, Delaunay. De asemenea Ziffer ducea mai departe esența Școlii Băimărene de pictură întemeiată de Hollósy Simon (numele sub care va deveni cunoscut pictorul sighetean Simion Corbu).
Convingerile sale politice îl fac să plece ca voluntar în Spania, unde - în timpul războiului civil (1936-1939) - luptă de partea guvernului republican, în ultima parte, în regimentul român de artilerie comandat de Valter Roman. În 1939 trece în Franța împreună cu populația refugiată, unde va sta în lagărele de la Saint-Cyprien, Gurs și Argelès-sur-Mer. În tot acest timp va fi cunoscut ca Grigore, nume cu care își semnează și lucrările. A cunoscut artiști spanioli ca Mentor Blasco și Mendoza.
După invazia germană în Franța, este dus la muncă forțată în Germania, lângă Pădurea Neagră, dar evadează și ajunge la Baia Mare. Sosirea unui român în teritoriul răpit prin Dictatul de la Viena a fost interpretată ca trecere ilegală din România, și a fost pus sub supravegerea poliției. În cursul ocupației hortyste a fost de trei ori concentrat în detașamente de muncă forțată pentru români.În aceste condiții, la încurajările sculptorului Bèny Ferenczy, fiul pictorului Károly Ferenczy, va da admitere la Academia de belle-arte din Budapesta (1942-1944). Și de aici, în timpul verii este dus din nou la muncă forțată. După eliberarea Budapestei, Vida s-a înrolat ca voluntar în Armata Română pentru eliberarea Cehiei și Slovaciei de trupele fasciste. Mai târziu și-a dedicat mai multe opere soldatului român și luptei antifasciste. În 1945 participă la prima expoziție de după eliberarea Transilvaniei, organizată de noua constituită societate artistică. Din 1946 este prezent la numeroase expoziții din țară (Baia Mare, Cluj, București) și străinătate (Moscova, Belgrad, Budapesta, Sofia, Cairo, Damasc, Paris, Bologna, Londra, Torino, Roma, Brno, Bruxelles, Haga, Copenhaga, Oslo, Helsinki, etc.) și participă la "Bienala de la Veneția", 1958 și 1976. În 1946 se naște Gheorghe, fiul artistului. Este distins cu Premiul de Stat pentru altorelieful "Pintea judecând un boier", iar în 1964 primește titlul de Artist al Poporului, când se inaugurează la Carei Monumentul Ostașului Român la împlinirea a 20 de ani de la eliberarea întregului teritoriu al țării de sub ocupația fascistă. Monumentul a fost realizat de Vida în colaborare cu arhitectul Anton Dâmboianu.
În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, și i se decernează Ordinul Meritul cultural cl. I iar în 1971 Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă. În anul 1974 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În 1963 apare primul film realizat de Mirel Ilieșiu despre Vida și opera sa „Rădăcinile lui Gheza Vida”. Se stinge din viață în seara zilei de 11 mai 1980 la Baia Mare.
S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 11 MAI.....
Evenimente
330 : Inaugurarea solemnă a orașului Constantinopol (astăzi Istanbul); ridicat de împăratul Constantin pe locul vechii colonii grecești Byzantion, ca nouă capitală a Imperiului Roman de Răsărit. În 1453 a trecut sub stăpânire turcească.1784 : Limba germană a fost declarată limbă oficială în Transilvania.
1866 : Prima zi ca domnitor a lui Carol I al României, după ce fusese încoronat cu o zi mai devreme.
S -a născut în...........
1752: Johann Friedrich Blumenbach, antropolog german (d. 1840)1763: János Batsányi, poet maghiar (d. 1845)
1824: Jean-Léon Gérôme, pictor și sculptor francez (d. 1904)
1827: Jean-Baptiste Carpeaux, sculptor și pictor francez (d. 1875)
1830: Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician și chimist român
1881: Theodore von Kármán, fizician maghiar (d. 1963)
1888: Irving Berlin, compozitor american (d. 1989)
1904: Salvador Dalí, pictor, grafician și eseist spaniol (d. 1989)
1905: Vasile Jitariu, biolog român (d. 1989)
1914: Haroun Tazieff, vulcanolog francez (d. 1998)
1916: Cămilo José Cela, scriitor spaniol, laureat al Premiului Nobel (d. 2002)
1924: Antony Hewish, astronom englez, laureat al Premiului Nobel
Decese
1849: Jeanne Françoise Julie Adélaïde Récamier, femeie franceză de cultură (n. 1777)1871: John Herschel, matematician și astronom britanic (n. 1792)
1887: Jean-Baptiste Boussingault, chimist francez (n. 1802)
1891: Alexandre-Edmond Becquerel, fizician francez (n. 1820)
1916: Max Reger, compozitor german (n. 1873)
1960: John D. Rockefeller, Jr., filantrop american (n. 1874)
1963: Herbert Spencer Gasser, fiziolog american, laureat al Premiului Nobel (n. 1888)
1980: Géza Vida, sculptor român (n. 1913)
1981: Odd Hassel, chimist norvegian, laureat al Premiului Nobel (n. 1897)
2002: Joseph Bonanno, gangster american de origine italiană (n. 1905)
2010: Imre Tóth, filosof născut în România (n. 1921)