Édouard Manet

 Édouard Manet (n. 23 ianuarie 1832, Paris – d. 30 aprilie 1883, Paris) a fost un pictor francez, precursor al impresionismului. Plecând de la izvorul tradițiilor marilor maeștri, Manet a fost în măsură să lege sugestiile vremurilor vechi cu elementele moderne, fapt pentru care i s-a spus "pictor al zilelor noastre" (Charles Beaudelaire). Creațiile sale au stârnit scandal și indignare, cu toate că Manet n-a dorit niciodată să provoace pe nimeni, a dorit numai să schimbe pictura și s-o reînoiască. Manet a fost ultimul pictor clasic și totodată primul pictor modern. Tablourile lui uimesc și astăzi și ne trezesc interesul, reprezentând astfel o parte incontestabilă a picturii universale.

În 1881 i se acordă Ordinul Legiunii de Onoare. Luptându-se permanent cu boala, Manet mai realizează un tablou de mari dimensiuni, "Bar la Folies-Bergère", primit de data aceasta cu mult entuziasm la Salonul Oficial.

                                                          "Bar la Folies-Bergère" 

După opinia lui Manet, lumina este atât de unitară, încât este suficientă o nuanță, pentru a putea fi pictată. În tabloul "Bar la Folies-Bergère" lămpile electrice au fost pictate cu alb viu. Pictorul are o predilecție deosebită, aproape o brutalitate, de a trece de la culori foarte deschise la cele foarte închise. În opoziție cu impresioniștii, Manet nu folosește întrepătrunderile fine dintre nuanțe care nu pot fi văzute de aproape. După opinia lui, o asemenea elaborare migăloasă a culorilor slăbește caracterul decis al acestora. O bună ilustrare a acestei tehnici este faptul că pictorul a realizat marele candelambru printr-o suprapunere de culori.
La 30 aprilie 1883 se stinge din viață la Paris.

 

Read More

Rafael

"Când a dispărut acest artist nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit".(Giorgio Vasari).

Rafael Sanzio, cunoscut și ca Rafael sau Raffaello, (n. 6 aprilie 1483, Urbino - d. 6 aprilie 1520, Roma) a fost un pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, deși moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepționale.

Rafael Sanzio s-a născut în primăvara anului 1483, în orașul Urbino. Tatăl său a fost Giovanni di Santi di Pietro, pictor de curte al principilor de Montefeltro. Urbino a fost în timpul Renașterii un important centru al vieții culturale italiene.
Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil că pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael rămâne orfan. Nu se știe dacă la vremea aceea frecvenţă deja la Perugia atelierul lui Perugino, dar este sigur că prezența sa în cercul marelui pictor datează din 1496. Rafael își ajută maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului său. În anul 1500, numele lui Rafael este menționat într-un contract cu titulatura de "magistru", ceea ce dovedește măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.

Când Rafael sosește la Florența în anul 1504, gloria artei florentine începuse să pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai erau încă vii. Rafael studiază stilul vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci și Michelangelo, ceea ce l-a dus la obținerea unor rezultate strălucite și la perfecționarea propriului stil. Dar pentru Rafael, a cărui ambiție era uriașă, Florența începe să se dovedească a fi prea mică. În această perioadă, la Roma, arhitectul Bramante începe lucrările de construcție a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era și el originar din Urbino, îl sfătuiește pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican Rafael sosește la Roma la sfârșitul anului 1508 sau începutul lui 1509 și se apucă de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea "stanze"-lor - camerele apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră și decorațiile altor artiști. Stilul fin și generos al lui Rafael l-a încântat în așa măsură pe papă, încât a dat ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeștri, pentru ca gloria realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuția acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile și decorațiunile sale grandioase stârnesc admirația locuitorilor Romei.

Crește repede și renumele lui Rafael, astfel încât primește nenumărate comenzi. Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau al Donei Velata - pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când în 1514 Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredințează lui Rafael conducerea lucrărilor de construcție a Bazilicii Sfântul Petru.
Roma, care a ajuns acum capitala Renașterii italiene, este în același timp și orașul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice această epocă și îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică. Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârșit. La 6 aprilie 1520, în vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit.

Rafael a lăsat în urma să o operă impresionantă. Încă în timpul vieții a fost considerat unul din cei mai mari artiști ai epocii. Deși a avut o viață scurtă, a crescut numeroși discipoli, printre care talentatul Giovanni da Udine. Multe generații de tineri pictori învață din desenele sale ce se găsesc în numeroase muzee ale lumii. Ingres i-a purtat toată viața o nemărginită admirație și a copiat cele mai bune opere ale sale. Chiar și Delacroix, care era mai interesat de efectele cromatice decât de finețea desenului, se inspiră în tabloul său "Izgonirea lui Heliodor" nemijlocit din fescele lui Rafael din Vatican.

                               
                                 

Read More

Tia Peltz

"Încă din tinereţe am ales să pictez, să desenez copii. Cum să aleg să "fac" schele sau fabrici la comandă?!"


Tia Ernestina Peltz (n. 30 ianuarie 1923, București - d. 5 martie 1999, București) a fost  graficiană, pictoriță și scriitoare română de religie mozaică, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. A fost fiica scriitorului și ziaristului Isac Peltz.

"Tata nu era un om bogat. Dar reuşea să ţină o nevastă casnică şi să crească doi copii, pe mine şi pe sora mea, Coca. Când s-a căsătorit, era foarte tânăr. Mama era dintr-o familie de mici negustori... Bunicii mei după mama se chemau Sofica şi Hermann Feldman."

"Era în 1950. Atunci, în urma unei "turnătorii" cu nişte vini inventate ca, de pildă, "complotezi împotriva regimului comunist" înfundai ani grei de puşcărie... Tata a fost declarat "Criminal de război". I s-au pus în cârcă "crime contra umanităţii". Oricum, acest denunţ a fost foarte ciudat... Făcut de vreun duşman, necunoscut, al lui... Tata a fost foarte iubit... Şi totuşi, s-a profitat de legile foarte aspre din acel timp. Oricum, el nu a fost condamnat pentru că era evreu... Noi, familia noastră, eu personal, n-am simţit niciodată pe pielea noastră, cum se spune, manifestări de antisemitism. Revenind la prietenii tatei, trebuie să spun că toţi au avut un curaj nebun. Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu au sărit în apărarea tatei. Şi-au riscat poziţia şi au venit la tribunal să-l apere. Tata a fost luat "pe sus", a stat un an şi jumătate dispărut, a zăcut în fundul unei puşcarii despre care noi nu am ştiut nimic! De fapt, a stat în mai multe închisori: Văcăreşti, Jilava, Poarta Alba... În timpul procesului, Geo Bogza, Camil Baltazar şi alţi scriitori au scris articole de protest, au trimis scrisori la oficialităţi, ca să-l apere pe prietenul lor, pe evreul Isac Peltz... O solidaritate minunată, care acum nu mai există, din păcate, printre scriitori, printre intelectuali...".

A studiat artele plastice la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București. Opera sa artistică include lucrări de pictură, grafică, desen și ilustrație de carte. Artist prolific, Tia Peltz a avut numeroase expoziții personale și participări în expoziții colective, atât în România, cât și în străinătate. O parte din lucrările sale sunt expuse în muzee, cum sunt Muzeul Național de Artă din București și Muzeul de Artă din Craiova, alte lucrări aflându-se în colecții particulare.





Tia Peltz a realizat o serie de potrete ale unor personaltăți ale culturii române precum: Isac Peltz, Nicolae Tonitza, M.H. Maxy, Gala Galaction, Ionel Teodoreanu, Cămil Petrescu, Cezar Petrescu, Leny Caler.
   
Desenatoare redutabilă și prolifică, posedă un sigiliu stilistic inconfundabil: laconism, humor, detaliu șarjat ca un spin cu vârf dulce(...). Inspirată, în creația sa grafică, de aspecte ale străzii Bucureștiului modern, Tia Peltz se apropie cu empatie mai ales de momentele de bucurie și petrecere ale vieții sociale.

Notația sa rapidă, cu linie egală, fermă și sinuoasă, urmărește expresia și nu identitatea personajelor. Traseul ludic, de arabesc, al formelor este completat cu o deosebită plasticitate de petele neutre de acuarelă, ce umplu spațiul fără a concura linia.

"Nicăieri în lume, toamna nu e mai frumoasă ca în uliţă veche din Bucureşti. O toamnă ca un vis de aur al copilăriei covârşite de miresme tari şi de aduceri aminte... În fiecare piatră stăruie un vis...".

 

 

 

 

 

 

Autoportret 

Read More