Frunză galbenă, uscată,frunză ce-ai fost verde-odată
șterge-ți ochii de rugină
c-a intrat toamna-n grădină
și-a intrat ca o stăpână
cu vântul și ploaia-n mână!
Primul stol de rândunele
a pornit spre Dardanele
berzele desperecheate
se-mpreună-n zbor și ele
să pornească pe-nserate
iar triunghiul de cocori
se-ntregește tot în zbor
să pornească mâine-n zori
spre Bosfor
spre Bosfor...
Frunză galbenă, uscată,
frunză ce-ai fost verde-odată
de-a lungul șoselelor
pe tot lungul apelor
Și din creasta munților
până-n fundul văilor
În vârful copacilor
Au rămas doar ciorile
să păzească morile -
morile ce macină
după vechea datină
zodia-nceputului
și rodul pământului
cu belșugul anilor
zilelor și clipelor
pentru cei flămânzi de soare
și de semne de-ntrebare!...
Frunză galbenă, uscată,
frunză ce-ai fost verde-odată,
azi, grădina Domnului
nu mai este-a nimănui...
Au zburat din ea mai toate
vietățile-aripate,
Și-au rămas doar ciorile
Ciorile, surorile
Vânturilor, ploilor
Grijilor, nevoilor,
Și-ntunericimilor!...
Au rămas să vămuiască
cu pecetia domnească
după socotința lor
soarta zburătoarelor...
Și să-nchidă-ntre zăbrele
împletite din nuiele
călătoarele rebele
ce-au pornit cu toate-n zbor
fără știrea ciorilor,
Spre Bosfor
și Dardanele...
