Se afișează postările cu eticheta salarii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta salarii. Afișați toate postările

sâmbătă, 1 iunie 2013

1iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Fă-te, suflete, copil

Şi strecoară-te tiptil

Prin porumb cu moţ şi ciucuri,

Ca să poţi să te mai bucuri."

 

Preşedintele Traian Băsescu : Putem pune la dispoziţie profesori care să predea româna în şcoli din Serbia.

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit vineri, la Cotroceni, pe premierul Serbiei, Ivica Dačić, exprimând disponibilitatea României de a pune la dispoziţia autorităţilor sârbe cadre didactice care pot preda în română în şcoli din Serbia, pentru etnici români, precum şi un fond de carte în română.
 În cadrul întrevederii, Traian Băsescu a evocat relaţia specială dezvoltată de ţara noastră cu Republica Serbia şi a reiterat susţinerea fermă din partea României pentru perspectiva europeană a acestei ţări.

"Totodată, domnul preşedinte Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că viitorul Republicii Serbia se află în familia europeană, integrare care, odată realizată, va contribui în mod semnificativ la stabilitatea, siguranţa şi prosperitatea întregii regiunii. Şeful statului a salutat progresele realizate de Republică Serbia în domeniile prioritare pentru aderarea la UE şi consemnate în raportul prezentat de Comisia Europeană în luna aprilie a acestui an", precizează Preşedinţia, într-un comunicat.
Şeful statului a afirmat că România doreşte aplicarea în mod egal a standardelor în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale pentru toţi etnicii români care trăiesc în Republica Serbia şi care se identifică în mod liber drept etnici români, respectiv dreptul la educaţie, informare şi religie în limba maternă.
"În acest context, şeful statului a exprimat disponibilitatea României de a pune la dispoziţia autorităţilor sârbe cadre didactice care pot preda în limba română în şcolile din regiune, precum şi un fond de carte în limba română", se arată în comunicat.   

Guvernul cere modificarea Codului fiscal şi înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi.

Guvernul a solicitat abilitarea de a emite ordonanţe, în vacanţa parlamentară, în ceea ce priveşte rectificarea bugetară, modificarea Codului fiscal, plata unor arierate, modificarea statutului administraţiilor publice locale, dar şi înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi din România.
Proiectul de lege care stabileşte domeniile în care Guvernul va putea legifera în perioada vacanţei parlamentare a fost înaintat Parlamentului, pentru dezbatere şi aprobare, primind acordul Comisiei juridice din Senat. Cu ocazia şedinţei de luni a plenului Senatului, abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe ar urma să fie supusă votului senatorilor, urmând ca decizia finală să fie luată la nivelul Camerei Deputaţilor.
Guvernul cere abilitarea pentru a opera rectificarea bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, măsuri privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici, modificarea Codului fiscal, dar şi a legii care prevede nivelul taxelor consulare.

România preia Preşedinţia în exerciţiu a SEECP.

Conform unui comunicat MAE, secretarul de stat Radu Podgorean a participat vineri la reuniunea formală a miniştrilor afacerilor externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), care s-a desfăşurat la Ohrid, Republica Macedonia. Evenimentul a fost organizat de Republică Macedonia, în calitate de Preşedinţie în Exerciţiu a SEECP. Alături de delegaţiile statelor membre ale SEECP, la reuniune au participat şi o serie de invitaţi speciali printre care şi reprezentanţi ai Priştinei.
Discuţiile au vizat evaluări asupra situaţiei din regiune, stadiul procesului de extindere al UE, rolul SEECP în consolidarea cooperării regionale. În cadrul reuniunii ministeriale au fost adoptate două declaraţii :
- "Declaraţia ministerială SEECP de la Ohrid", s-a reiterat importanţa vitală a SEECP ca unic for politic de cooperare regională în Europa de Sud-Est şi a Consiliului Cooperării Regionale ca structură operaţională a Procesului. Totodată, a fost subliniată importanţa menţinerii politicii "uşilor deschise" a NATO, precum şi necesitatea respectării tuturor criteriilor şi condiţiilor de către statele aflate în diverse stadii ale procesului de aderare la structurile europene. În finalul declaraţiei se consemnează preluarea Preşedinţiei în exerciţiu a SEECP de către România, se arată în comunicatul MAE.
- A doua declaraţie adoptată de şefii delegaţiilor statelor participante reiterează angajamentele acestora privind cooperarea la nivel regional în domeniul combaterii dezastrelor şi a schimbărilor climatice.

Arad : Retragere de la conducerea PDL.

Gheorghe Seculici şi-a anunţat oficial, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, demisia din funcţia de preşedinte al PDL Arad, după ce a fost ales, recent, preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad. Seculici a afirmat că cele două funcţii nu erau incompatibile, dar că şi-a dorit să se retragă după 15 ani de la conducerea PDL Arad "pentru a da posibilitatea unei noi generaţii de a prelua şi întări organizaţia".
"Chiar şi în condiţii de criză politică, la alegerile din 2012 PDL Arad a obţinut peste 50 la sută din voturi, adică de două ori media naţională a partidului (…) Activitatea echipei şi-a pus amprenta asupra nivelului dezvoltării economice, politice şi administrative a Aradului, devenit un exemplu pentru foarte multe administraţii," a spus Seculici.
"Ca procedură, mă retrag, dar voi coordona alegerile pentru a avea garanţia că vor fi corecte", a spus Seculici. El a afirmat că nu ştie câţi candidaţi vor intra în cursa pentru funcţia lăsată vacantă, dar că, "probabil", printre aceştia vor fi Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, şi Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Vasile Blaga: USL nu are nicio dorinţă să facă regionalizarea pentru că riscă electoral.

"Este clar, USL nu are nicio dorinţă de a face regionalizarea, pentru că nu vedem o voinţă politică serioasă din partea unei majorităţi de 70 la sută pentru a face bine României, pentru că riscă foarte mult electoral şi ei ştiu asta. Îi vedeţi pe cei din USL punând interesele României înaintea intereselor lor? Nu. De aceea nu vor face reorganizarea administrativ-teritorială, pentru că asta are costuri politice serioase. Din punctul de vedere al organizării administrative, statul arată mult mai rău ca în 1968, numărul de unităţi administrativ-teritoriale este mai mare cu 300, în timp ce mersul Europei a fost în altă direcţie, de reducere a acestora. Nu vedem USL în stare să ia o măsură bună pentru ţară", a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, Vasile Blaga.
"Trebuie să pregăteşti şi să obişnuieşti lumea, anunţi astăzi măsurile, dar nu le aplici din 2016, ci din 2020, să sărim peste un ciclu electoral. Este de învins un conservatorism care se manifestă, sunt tradiţii, anumite drumuri ale cetăţenilor de generaţii întregi spre un anumit loc, unde sunt acte de stare civilă", a conchis preşedintele PDL.

Valeriu Zgonea :  Deputaţii să fie prezenţi când primesc răspuns la interpelări.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că propune ca în Regulamentul Camerei să fie introdusă obligaţia deputaţilor care adresează întrebări sau interpelări membrilor Guvernului de a fi prezenţi la şedinţa în care primesc răspuns.
"Adică, noi obligăm ministerul să vină, la nivel de secretar de stat, pe de altă parte, nu există o obligaţie, o sancţiune a parlamentarului care pune o întrebare sau interpelare şi care nu are respectul faţă de instituţia respectivă, faţă de propriul său mandat, de a veni la răspunsul la întrebare sau interpelare", a spus Zgonea.

Cele mai mari salarii din companiile de stat.

Cele mai mari indemnizaţii lunare medii brute plătite managerilor din companiile de stau au fost în primul trimestru la Tarom (16.622 euro), CFR SA (14.570 euro), Poşta Română (12.834 euro) şi ROMATSA (12.079 euro), potrivit raportărilor companiilor transmise Ministerului Finanţelor.
Următoarele poziţii sunt ocupate de indemnizaţiile acordate directorilor generali sau preşedinţilor de la:
- Complexul Energetic Oltenia (6.592 euro)
- CFR Marfă (6.341 euro)
- Transgaz (6.190 euro)
- Electrica Distribuţie Muntenia Nord (5.284 euro)
- Antibiotice SA şi Complexul Energetic Hunedoara (4.454 euro la fiecare)
- Transelectrica (4.416 euro), Electrica Furnizare (4.303 euro)
- Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (4.077 euro)

- Imprimeria Naţională (4.063 euro)
Sub nivelul de 4000 de euro indemnizaţie lunară medie brută se încadrează conducerile următoarelor companii:
- Societatea Naţională a Huilei şi Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR (3.397 euro la fiecare)
- Conversmin (3.020 euro)
- Romgaz (2.944 euro)
- Imprimeria BNR şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (2.718 euro la fiecare)
- Monetăria Statului (2.567 euro)
- Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa şi Registrul Auto Român (2.491 la fiecare)
- Iprochim (2.416 euro)

Daniel Morar vrea să demisioneze din magistratură.

Procurorul Daniel Morar, numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, vrea să demisioneze din magistratură, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmând să ia act în 4 iunie de cererea acestuia. Morar a solicitat CSM eliberarea din funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin demisie. Plenul CSM va discuta săptămâna viitoare, în 4 iunie, cererea de demisie înaintată de acesta. Dacă dorea, Morar putea să-şi menţină funcţia de procuror, având dreptul să revină, după încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale, la postul deţinut anterior, cu condiţia rezervării acestuia, prevăd legile în vigoare.

Florin Buicu :  Ministerul Sănătăţii a cerut DSP-urilor o situaţie a folosirii în spitale a "limbilor minoritare".

Deputatul PSD Florin Buicu, secretar al Comisiei de Sănătate din Cameră, spune că Ministerul Sănătăţii a cerut direcţiilor de sănătate publică o situaţie a folosirii în spitale a "limbilor minoritare", pentru a vedea în ce măsură li se oferă posibilitatea pacienţilor "de a fi trataţi în limba lor".
Potrivit adresei MS 976/2013, direcţiile de sănătate publică trebuie să transmită dacă au fost luate măsuri în conformitate cu legea care ratifică Carta Europeană a Limbilor Minoritare şi Regionale, astfel încât "instituţiile sociale, cum ar fi spitalele, căminele de bătrâni, azilurile să ofere posibilitatea de a-i primi şi de a-i îngriji, în propria lor limbă, pe vorbitorii unei limbi regionale sau minoritare, care necesită îngrijiri din motive de sănătate, vârstă".
"Priorităţile populaţiei în domeniul sănătăţii sunt, cred, cu totul altele. Reforma în sănătate, după părerea mea umilă, înseamnă altceva decât să transmitem şi să dăm de lucru angajaţilor DSP - să asigure altceva decât prevede Constituţia", a spus deputatul.
"Când vine o urgenţă, medicul trebuie să-i salveze viaţa, abia pe urmă întreb de translare. Eu nu cred că în spitalele din Germania există translator turc. Sau că eu, dacă mă duc în Ungaria, sunt tratat în limba română. E o diferenţă între serviciile de urgenţă, unde prioritară e salvarea vieţii pacientului, şi serviciile sociale, de lungă durată. Am ratificat Carta, dar e vorba de servicii sociale. E o mare diferenţă. În azilele pentru vârstnici, care necesită îngrijire de lungă durată, sunt de acord că trebuie să le asigurăm această posibilitate", a conchis Buicu.

Turcia: Manifestaţiile au luat amploare, fiind îndreptate împotriva premierului Erdogan.

Manifestaţiile au izbucnit acum câteva zile, la Istanbul, unde sute de persoane au exprimat nemulţumirea faţă de planul de reamenajare a unui parc, relatează BBC News online.
Vineri, poliţia a intervenit pentru dispersarea manifestanţilor adunaţi în Parcul Gezi. Protestatarii au atacat cu sticle şi pietre forţele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă. Sâmbătă, protestele au continuat, poliţia intervenind pentru a opri sute de manifestanţi care încercau să traverseze un pod peste Strâmtoarea Bosfor pentru a ajunge în Piaţa Taksim. Violenţe s-au înregistrat şi în cartierul Besiktas din Istanbul.

Frankfurt: Mii de persoane protestează faţă de măsurile de austeritate.

Mii de persoane - aproximativ 5.000, conform poliţiei - participă sâmbătă, la Frankfurt, la un protest faţă de măsurile de austeritate din Europa organizat la apelul mişcării Blockupy.
 La această iniţiativă participă sindicate şi organizaţii de stânga - Verdi, IG Metall, partidul Die Linke, Attac.
"Vrem să spunem foarte clar că politica BCE şi a Troicii nu reprezintă o soluţie", a declarat Roland Süss, purtătorul de cuvânt al mişcării Blockupy.

Portugalia : Principalul sindicat  lansează un apel pentru organizarea unei greve generale.

Principalul sindicat din Portugalia, CGTP, a lansat un apel la organizarea unei greve generale pe 27 iunie, în semn de protest faţă de noile măsuri de austeritate solicitate de creditorii internaţionali.
 "Sindicatul CGTP a decis să convoace o grevă generală pe 27 iunie", a declarat Arménio Carlos, secretarul general al centralei sindicale.
CGTP, apropiat de Partidul Comunist portughez, a organizat două greve generale în cursul anului 2012.
Sindicatul UGT, apropiat de socialişti, va anunţa luni dacă se va ralia mişcării de protest.

OPEC, îngrijorată de producţia mare de petrol obţinută de SUA din zăcămintele de şist.

Succesul avut de SUA în extragerea petrolului cu tehnici de fracturare hidraulică şi forare orizontală a dus la scăderea importurilor americane din unele state membre ale OPEC, în special în cazul celor din Africa, care extrag ţiţei uşor, similar cu cel din America de Nord.
Importurile de petrol ale SUA din Angola au scăzut în martie la 85.000 de barili pe zi, cel mai redus nivel din 1993. Achiziţiile din Nigeria s-au redus în februarie la 194.000 de barili pe zi, minimul ultimilor 19 ani.
"Există o îngrijorare. Comitetul va analiza efectul petrolului extras din zăcămintele de şist asupra pieţei mondiale a OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol)", a declarat ministrul Petrolului din Nigeria, Diezani Alison-Madueke, transmite Bloomberg.
Acum cinci luni, secretarul general al OPEC, Abdalla el-Badri, spunea că organizaţia nu este îngrijorată, dar între timp şi-a nuanţat poziţia.

NATO va organiza în 2014 un summit consacrat încheierii operaţiunilor militare în Afganistan.

Barack Obama a făcut acest anunţ după întrevederea pe care a avut-o la Casa Albă cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.
"Am discutat despre măsurile pe care le putem lua după 2014 pentru a ne asigura că serviciile de securitate afgane sunt eficiente şi pot controla frontierele; de asemenea, statele membre NATO trebuie să se asigure că Afganistanul nu va deveni un fief al terorismului. Ne-am gândit că, pentru a facilita acest proces, ar fi util să organizăm un nou summit NATO pe această temă anul viitor", a adăugat Obama.
NATO a anunţat că va retrage la sfârşitul anului 2014 cei 100.000 de militari din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan.

ŞTIRI METEO

DUMINICĂ 2 IUNIE 2013

Vremea va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal pentru începutul lunii iunie; temperaturile maxime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 20 şi 26 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi, în special în orele după-amiezei, vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice local în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Cu totul izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferică va fi în creştere uşoară.

PERSONALITĂŢI

LA MULŢI ANI!

Mircea Cărtărescu 

Mircea Cărtărescu  este un poet, prozator, critic literar și publicist român
Mircea Cărtărescu s-a născut pe data de 1 iunie 1956, în București. Despre copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”. Face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română.  În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul "Visul chimeric", reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc,  coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas, de asemenea reeditată.
Mircea Cărtărescu a debutat cu poezii la Cenaclul de Luni și în România Literară în anul 1978 , coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, și în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit și proză la Cenaclul de proză "Junimea" condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De altfel a publicat o proză în antologia Desant'83. A debutat în volumul individual Faruri, vitrine, fotografii la editura Cartea Românească în anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, între care se remarcă Poeme de amor sau Totul.
Ultimele sale cărți publicate, De ce iubim femeile și Frumoasele străine i-au adus un succes de box-office, figurând pe lista de cărți best-seller ale editurii care îi publică toate cărțile și cu care a semnat un contract de exclusivitate.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  1 IUNIE .....................

Evenimente

    1475: Prima mențiune documentară a orașului Craiova
    1910: Membrii expediției către Polul Sud conduși de Robert Falcon Scott părăsesc Anglia
    1937: Se desființează Universitatea Săsească, unitate politică și administrativă a sașilor transilvăneni ce a activat din 1876 ca fundație
    1939: Alegeri parlamentare în România, în urma cărora Frontul Renașterii Naționale - care prezentase liste unice, fără contracandidați - obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat
    1945: Autoritățile române înființează Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară, pentru a arăta bunăvoință în perspectiva Tratatului de Pace din 1947.
    1949: S-a inaugurat Teatrul de Stat din Reșița cu piesa „Cumpăna", de Lucia Demetrius
    1957: S-a înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul și istoricul literar Perpessicius, care a fost și primul director al instituției
    Televiziunea Română a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București
    1980: Postul de televiziune american „Cable News Network" (CNN) a efectuat prima transmisie.
    2004: Adunarea Generală al ONU, declară anul 2005, că An Internațional al Fizicii în amintirea împlinirii a o şuta de ani de la publicarea celebrelor lucrări ale lui Albert Einstein

S -a născut în.................


    1636: Nicolae Milescu Spătarul, scriitor memorialist, teolog și diplomat român (d. 1708)
    1796: Nicolas Léonard Sădi Carnot, fizician francez (d. 1832)
    1930: Erich Bergel, dirijor german născut în România (d. 1998)
    1956: Mircea Cărtărescu, scriitor român
    1962: Adriean Videanu, politician român

Decese

    1841: Nicolas Appert, inventator francez (n. 1749)
    1946: Constantin „Piki” Vasiliu, general român (executat) (n. 1882)
    1946: Gheorghe Alexianu, politician român (executat) (n. 1897)
    1946: Ion Antonescu, mareșal, politician român (executat) (n. 1882)
    1946: Mihai Antonescu, politician român (executat) (n. 1904)
    2008: Yves Saint-Laurent, designer de modă francez (n. 1936)

Sărbători

     Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului.
   





miercuri, 29 mai 2013

29 mai 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

“Apariţia bădărăniei e deseori folositoare în viaţă , căci ea slăbeşte strunele prea încordate, potoleşte îngâmfarea, dar şi uitarea de sine, amintindu-le că de fapt, sunt rude apropiate.”( I. S. Turgheniev)

Preşedintele Traian Băsescu a avut dreptate. 

De curând, preşedintele Traian Băsescu anunţa că România, alături de Ungaria, ar putea fi ţările care vor scăpa de procedura deficitului excesiv. Acest lucru va consolida imaginea României pe piețele externe financiare, ceea ce va permite statului să se împrumute pentru investiții la dobânzi rezonabile.
Comisia Europeană (CE) a recomandat astăzi Consiliului să abroge procedura de deficit excesiv pentru România, Italia, Ungaria, Letonia şi Lituania, potrivit unui comunicat remis de instituție.
Măsura era așteptată de mdiul de afaceri și cel politici european, pe fondul rezultatelor bune raportate de statele aflate în procedura de deficit excesiv. Totodată, la începutul lunii mai, Olli Rehn, comisarul pentru afaceri economice şi monetare, anunța că Letonia, Lituania şi România sunt candidate evidente pentru ieșirea din procedură.
România a înregistrat un deficit bugetar de 2,9% anul trecut, după standardele UE, iar executivul comunitar estimează o reducere la 2,6% pentru anul în curs şi la 2,4% pentru 2014.

Legea referendumului a fost adoptată.

Legea referendumului a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, care este for decizional, în varianta cu 30% cvorum de participare. PDL, UDMR şi PPDD vor ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege privind reducerea pragului de prezenţă la referendum, a anunţat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.Liderul Mircea Toader a arătat că, dacă această lege de reducere a pragului de prezenţă la referendum va fi pusă în aplicare, orice primar din România va putea fi schimbat de 25% dintre cetăţenii de acolo şi acest lucru se poate întâmpla şi preşedinţilor consiliilor judeţene, ceea ce nu este normal. "Noi, împreună cu UDMR şi PPDD, vom ataca legea la Curtea Constituţională", a spus Toader.
Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat că, în urma adoptării acestei legi, toate deciziile importante pentru întreaga societate vor fi luate cu 25% din populaţie. "Revizuirea Constituţiei nu cred că este bine să fie făcută cu 25% dintre cetăţeni, nu cred că un primar trebuie să poată fi demis cu 25% şi nu cred că modificarea limitelor administrativ-teritoriale trebuie să fie făcută cu 25%. Nu cred că în toate situaţiile unui stat de drept deciziile se pot lua cu 25%", a spus Marton Arpad.

Comisia de revizuire: Poziţia preşedintelui în raport cu cele trei puteri ale statului.

 În dezbaterile din Comisie a fost prezentat un amendament susţinut de grupul PNL, care venea să completeze aliniatul 1 al articolului 4 din Constituţie şi să definească puterile statului.
"Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă este reprezentată de Guvern şi de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar puterea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instaţe judecătoreşti", propunea amendamentul prezentat.  În cadrul discuţiilor a fost pusă întrebarea legată de preşedintele României, de ce nu este nominalizat ca parte a puterii executive.
Senatorul PNL, Tudor Chiuariu a susţinut în dezbateri că în cazul preşedintelui, acesta va fi definit ca "şef al statului", motiv pentru care a fost scos din "sfera puterii executive" şi a fost pus deasupra celor trei puteri. "Dacă eşti şeful statului nu mai poţi face parte din una dintre cele trei puteri", a afirmat senatorul PNL. "Preşedintele în conformitate cu Constituţia actuală şi nu am văzut intenţii solide cu spor politic solid de a schimba aceste atribuţii, are o serie de atribuţii care ţin de zona executivă. Pe de altă parte, eu unul în lumina celor justificate de maestrul Chiuariu, cred că e benefică această delimitare. Cum pot să am preşedinte mediator între puterile statului dacă el însuşi este asimilat unei dintre aceste puteri? Că el are la un moment dat nişte prerogative de natură executivă e una, dar ideea de a-l delimita cred că face bine şi Guvernului, cred că face bine şi instituţiei prezidenţiale dacă o vedem în sensul acesta de mediator", a susţinut liderul PNL Crin Antonescu.

Monica Macovei : Un partid greşeşte fundamental când îşi sancţionează membrii exclusiv pentru opinii.

"Un partid greşeşte fundamental când îşi sancţionează membrii exclusiv pentru opinii exprimate liber, chiar dacă acestea sunt critice. În viaţa politică vin momente în care apele se despart. Însă deciziile trebuie să fie raţionale - şi de o parte, şi de alta -, justificate şi deasupra intereselor meschine. Energiile risipite pentru a argumenta de ce unii sau alţii trebuie să fie excluşi din partid trebuie folosite pentru a face opoziţie puternică şi credibilă, sancţionând abuzurile USL, căci acolo este pericolul real", susţine Macovei, într-o declaraţie de presă remisă miercuri agenţiei Mediafax.

Lucian Bode: PDL are nevoie de unitate, nu de excluderi.

 "Eu nu sunt adeptul excluderilor din PDL ca măsură propusă de unul sau de altul dintre membrii BPN. PDL, în acest moment, are nevoie de unitate, are nevoie să-și strângă rândurile, nu să facă selecția membrilor în funcție de nevoile unora sau altora", a spus Lucian Bode. Potrivit acestuia, astfel de atitudini sunt specifice oamenilor care nu au de lucru. În plus, Bode a atras atenția că nu BPN-ul (conducerea partidului) trebuie să decidă dacă un membru sau altul trebuie exclus din partid, ci organizația din care acesta face parte. "Trebuie văzut dacă persoana respectivă a adus prejudicii organizației din care face parte, iar apoi trebuie luată o decizie", a mai spus Bode. Democrat-liberalii vor vota lunea viitoare excluderea din partid a celor care îl critică pe preşedintele PDL.. Pe listă scurtă: Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu, Sever Voinescu. Pe lista neagră se mai află şi consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei.Funeriu nu a mai aşteptat să fie exclus, ci a anunţat aseară că demisionează din partid.

Salarii compensatorii de SUTE DE MII DE EURO la stat.

Foştii conducători ai comisiilor de supraveghere a asigurărilor şi pieţei de capital primesc plăţi compensatorii de până la 19 salarii pentru că le-au fost întrerupte mandatele înainte de termen. Noul şef de la ASF câştigă 14.000 euro pe lună, scrie Ziarul Financiar. 
„La Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt 19 salarii compensatorii, la Comisia Valorilor Mobiliare sunt cereri de a se plăti nouă salarii compensatorii. Aceste salarii compensatorii au fost prevăzute în actele normative interne ale fiecărei instituţii. Este o ciudăţenie pentru că aceste domenii au fost scăpate de sub control. Eu înţeleg să dai salarii compensatorii atunci când întrerupi la jumătate mandatul, însă nu trebuie date salarii compensatorii atunci când mandatul s-a încheiat“, a spus vicepreşedintele ASF.
 Ursache a mai explicat că veniturile comisarilor din fostele instituţii de supraveghere au ajuns să aibă valori ridicate în special pentru că foştii comisari  erau remuneraţi în funcţie de numărul de şedinţe. :   „Faptul că la ASF nu se mai plătesc şedinţele este foarte important: nici în trecut salariile nu erau foarte mari, însă ajungeau la valori foarte mari graţie indemnizaţiilor de şedinţă. S-a ajuns astfel la un efect de bulgăre de zăpadă, prin care se acumulau venituri mari programându-se şedinţe sau prin amânarea punctelor de pe ordinea de zi“.

Salariile din companiile de stat vor fi plafonate.

Modificarea va fi operată printr-o ordonanţă de urgenţă care nu a fost inclusă pe ordinea de zi oficială a şedinţei de Guvern de astăzi şi va aplica "modelul Poloniei", susţine Victor Ponta.
Salariile directorilor din comapniile de stat vor fi plafonate, a anunţat premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern. Şefii companiilor de stat vor primi astfel, în medie, în jur de 6.000 de euro, la care se adaugă bonusuri de performanţă .„Vă asigur că şi aşa e un salariu foarte bun. Media în general e de 1.000 de euro, depinde de ramură", a estimat Ponta adăugând că "orice altceva în plus se va plăti în funcţie de îndeplinirea indicatorilor de performanţă”.

Se prelungește termenul de privatizare a Poștei Române cu 6 luni.

Guvernul a decis miercuri prelungirea cu 180 de zile a termenului de privatizare a Poştei Române, având în vedere că niciun potenţial investitor nu a achiziţionat caietul de sarcini la privatizarea companiei. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului pentru Societatea Informaţională, Dan Nica să prezinte situaţia Poştei Române, cu accent pe neregulile constatate, dar şi măsurile de sprijinire a companiei.
(....)"să prezentaţi domnule ministru Nica  şi directorul de la Poşta Română toate lucrurile care ţin de ce s-a găsit acolo, de câte contracte, de câte pierderi s-au constatat, pentru că altfel rămâne doar informaţia cât are salariul managerul, dacă nu prezintă foarte clar cum s-au angajat 6.000 de oameni, cum s-au constatat 200 de milioane pierderi, despre care nu ştia nimeni. Altfel n-o să se înţeleagă de ce nu doresc investitorii să vină. Noi astăzi luăm nişte decizii prin care sprijinim activitatea Poştei Române, însă aş vrea să cred că explicaţi cum s-a ajuns acolo", a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.
Poşta Română va disponibiliza, începând cu luna iulie, un număr total de 4.458 salariaţi, reprezentând 14% din numărul actual al angajaţilor companiei, potrivit unui document obținut de Mediafax.

"Minvest Roşia Montană" - S.A va funcţiona în subordinea ministrului Dan Şova.

Hotărârea Guvernului cu privire la înfiinţarea noii societăţi a fost publicată azi în Monitorul Oficial. Societatea "Minvest Roşia Montană" - S.A vă funcţiona în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova. Noua entitate va asigura o mai bună gestionare a proiectului, care poate genera venituri la bugetul de stat de ordinul miliardelor de dolari şi poate relansa mineritul.
În prezent, Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului "Minvest" - S.A. Deva controlează 19,3% din acţiunile la societatea Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).
Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului "Minvest" - S.A. Deva va fi reorganizată, prin divizare parţială. Va fi înfiinţată o nouă entitate, Societatea "Minvest Roşia Montană" - S.A., care va gestiona proiectul Roşia Montană. România va beneficia de 73,5% din proiectul de la Roșia Montană, în timp ce compania canadiană va câștiga 26,5% 

Emil Boc: Păcatul originar în cazul Bechtel - contractul fraudulos încheiat în 2004 de Guvernul PSD.

"Văd că toată lumea vorbeşte de situaţia legată de Bechtel, dar nimeni nu merge la păcatul originar, care este încheierea contractului din 2004, de către Guvernul PSD de atunci, care este cel mai scandalos şi fraudulos contract din istoria României care s-a încheiat vreodată. Este inadmisibil să se ia în analiză 5 kilometri din cei 415 kilometri, să faci un calcul pe hârtie, mâzgălit, şi să multiplici cu 415 şi să spui că acesta este valoarea contractului", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, fostul premier Emil Boc.
 "De parcă cineva de la Bechtel l-a făcut (contractul -n.r.) şi doar cineva de la noi l-a semnat. Este un contract beton făcut pentru Bechtel", a spus Boc, susţinând că reprezentanţii Guvernului pe care l-a condus au purtat negocieri "dure" cu Bechtel pentru rezilierea contractulu, urmând ca partea americană să finalizeze doar tronsonul Suplacu de Barcău - Borş, de 64 de kilometri.
  "Am evitat plata de penalităţi pentru statul român, altfel trebuia să plătim un milion de euro pe săptămână, conform contractului. Şova este un mare povestitor, dar nu a făcut nimic. A vrut să îşi arate muşchii, a vrut să rezilieze şi partea de la Suplacu de Barcău şi văzând asta Bechtel le-a arătat contractul, iar atunci Şova şi-a retractat declaraţia. Noi am fost tot timpul la mâna Bechtel cu contractul. Au fost prevederi atât de dure şi neatacabile din partea statului român, încât singură cale era ori plăteşti despăgubiri la Bechtel, ori negociezi cu ei", a mai afirmat Boc.

CE  : Noi recomandări  României.

Comisia Europeană a publicat miercuri recomandări specifice pentru toate ţările membre ale UE, cu excepţia Greciei, Irlandei, Portugaliei şi Ciprului, precum şi recomandări separate pentru zona euro în ansamblu.
CE menţionează în recomandarea privind Programul naţional de reformă pentru 2013 că România se plasează pe ultimele locuri la productivitatea muncii şi reducerea sărăciei.
 "Capacitatea administrativă insuficientă este o sursă principală de preocupare pentru România. Administraţia publică se caracterizează printr-un cadru juridic incoerent, prin recurgerea frecventă la ordonanţe de urgenţă, printr-un nivel scăzut de cooperare interministerială şi printr-o birocraţie excesivă. Eficienţa acesteia este, de asemenea, subminată de o carenţă a competenţelor, de lipsa transparenţei în ceea ce priveşte recrutarea personalului şi de o rată ridicată de rotaţie a personalului de conducere" , se arată recomandarea CE privind Programul naţional de reformă al României pentru 2013. "Există un risc semnificativ că o parte substanţială din fondurile structurale şi de coeziune să fie dezangajate în 2013", se spune în documentul CE.
"Nivelul redus de conformitate fiscală reprezintă o provocare majoră pentru sistemul fiscal al României, în special în ceea ce priveşte TVA şi impozitarea veniturilor salariale. Nivelul taxelor de mediu este sub media UE", se spune în raport.
"Reducerea sărăciei continuă să fie o problemă importantă. În 2011, o proporţie de 40,3 % din populaţia României era expusă riscului de sărăcie şi de excluziune socială, aproape cu două treimi mai mult decât media UE de 24,2 %. Copiii sunt o categorie în mod special afectată (49, 1 %). Impactul transferurilor sociale (excluzând pensiile) asupra reducerii sărăciei este, în continuare, cu mult sub eficienţa medie a transferurilor din UE, atât pentru ansamblul populaţiei (23,7 % în România comparativ cu 37,5 % pentru UE în 2011), cât şi pentru copii (22 % comparativ cu 42,8 % pentru UE)", precizează raportul.
România trebuie să adopte un plan cuprinzător şi pe termen lung în domeniul transporturilor şi să îmbunătăţească infrastructura de comunicaţii în bandă largă, să continue să dereglementeze preţurile la gaze şi la electricitate şi să îmbunătăţească eficienţa energetică, să îmbunătăţească integrarea transfrontalieră a reţelelor energetice şi să accelereze punerea în aplicare a proiectelor de interconectare a reţelelor de gaze

Günther Oettinger : România o ţară aproape neguvernabilă.

Comisarul european pentru energie, Günther Oettinger, spune că Uniunea Europeană este în pragul eşecului iar unele ţări, ca România, aproape nu pot fi guvernate, potrivit Deutsche Welle.
"Mă îngrijorează ţări care, fundamental privind, sunt pur şi simplu aproape neguvernabile: Bulgaria, România, Italia", a declarat comisarul Oettinger, cu ocazia unei întâlniri a Camerei de Comerţ şi Industrie Germania-Belgia-Luxemburg, relatează cotidianul german Bild.
Referitor la  Franţa, Oettinger a apreciat că are nevoie de un program de genul Agendei 2010, proiectul de guvernare cu efect mediu lansat de fostul cancelar social-democrat al Germaniei Gerhard Schröder, în baza căruia Republica Federală a reuşi să îşi asaneze economia în aşa fel încât aceasta să parcurgă cu minime suferinţe cea mai recentă criză.  Despre Germania în sine, în schimb, creştin-democratul Oettinger a apreciat că se află la apogeu şi nu mai are putere de creştere.
Oettinger avertizează că, în Europa, prea multă lume crede că lucrurile sunt în regulă, când, de fapt, Uniunea este un caz clar de instituţie ce trebuie radical restructurată. Chiar la Bruxelles, a completat în comisarul, "adevărata dimensiune a problemelor nu a fost identificată". În loc să se preocupe de propria-i criză, Uniunea s-a comportat ca o asociaţie de binefacere pentru restul lumii, a punctat Oettinger.

Titus Corlăţean, "profund surprins" de declaraţia lui Oettinger despre România.


"Cu privire la declaraţiile Comisarului european Günther Oettinger din care a rezultat că România ar fi «aproape neguvernabilă», ministrul afacerilor externe declară: «Sunt profund surprins de remarcile făcute cu privire la România. Aşteptăm explicaţii oficiale, publice, convingătoare, înainte de a face orice alte comentarii»" , se arată într-un comunicat al MAE remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Cătălin Ivan: Monica  Macovei a distribuit colegilor din PPE materiale defăimătoare la adresa lui George Pufan.

"După episodul cu Leonard Orban din toamnă anului trecut, când europarlamentarii PDL s-au aliat împotriva României respingând candidatura sa pentru un post la Curtea Europeană de Conturi, Monica Macovei loveşte din nou în interesul naţional! Fără niciun fel de jenă şi cu un total dispreţ pentru imaginea României în Europa, Monica Macovei a transmis către europarlamentarii PPE materiale defăimătoare la adresa noului candidat al ţării noastre pentru un post la Curtea Europeană de Conturi, George Pufan. Este pentru a doua oară în mai puţin de un an când se încearcă sabotarea României din partea PDL în Parlamentul European! Monica Macovei are obligaţia să retragă în mod public afirmaţiile denigratoare la adresa candidatului român şi să înceteze cu acţiunile contra interesului naţional! Este absolut inadmisibil ca un reprezentant al României să se poziţioneze de fiecare dată, în momente importante, împotriva cetăţenilor datorită cărora se află în funcţie", susţine europarlamentarul Cătălin Ivan.

BELGIA susține ROMÂNIA pentru integrarea în SPAȚIUL SCHENGEN.

„Am discutat teme europene, dar în care suntem bilateral interesaţi să avem sprijinul Belgiei. Este cazul aderării la spaţiul Schengen şi domnul ministru mi-a confirmat în continuare sprijinul Belgiei pentru o decizie pozitivă până la finalul acestui an”, a declarat Corlățean, citat de corespondentul Agerpres.
„Am discutat pe tema reformelor în domeniul justiţiei, au fost salutate măsurile şi paşii pozitivi din ultima perioadă ceea ce este un lucru bun, pentru că asigură şi un anumit confort suplimentar investitorilor străini în România”, a spus Titus Corlăţean, după întrevederea cu omologul său belgian.
„Vorbim de o perioadă şi de stabilitate politică, dar şi economică, cu o perspectivă, iată, de creştere economică care se confirmă în cazul României. Şi aici s-a putut remarca că la nivelul ansamblului statelor membre UE, România este între cele numai câteva ţări care au creştere economică”, a menţionat ministrul român.

Moneda naţională s-a depreciat astăzi .

Moneda naţională s-a depreciat astăzi în raport cu cea europeană, până la un nivel 4,3497 lei/euro, în creştere cu 2 bani faţă de acela indicat ieri de banca centrală.
Ieri, cotaţia leu/euro a scăzut cu circa 2 bani. Leul a scăzut puternic şi în faţa dolarului, pe fondul deprecierii euro faţă de dolar. Astfel, cotaţia a oficială a scăzut cu 2,3 bani, până la 3,3743 lei/dolar.
Moneda naţională s-a depreciat în acestă dimineaţă în raport cu euro, până la un nivel de 4,3492 lei/euro, cotaţia indicată la ora 11 de Reuters. Această cotaţie este cu circa 1,5 bani peste nivel de deschidere al şedinţei de tranzacţionare. Ieri, Banca Naţională a indicat un nviel oficial de 4,3297 lei/euro, în scădere cu peste doi bani faţă de cotația oficială din ziua anterioară. Analiştii ING Bank România anticipau ieri că datele privind evoluţia bugetară din primele patru luni ale anului au condus la un deficit peste așteptări.

ŞTIRI METEO

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o informare meteo conform căreia de joi de la ora 10:00 până vineri la ora 18:00 se vor produce grindină, ploi torenţiale şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp.

JOI 30 MAI 2013

Gradul de instabilitate atmosferică va creşte progresiv în toată ţara, începând din sud-vest şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină şi vijelii. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în primele ore în regiunile vestice şi sud-vestice, apoi în sudul şi centrul teritoriului, urmând ca noaptea să se semnaleze cu precădere în partea de est. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi de la 19...20 de grade în Banat până la 29 de grade local în Muntenia şi Moldova, iar cele minime se vor încadra în general între 8 şi 17 grade.
În Bucureşti, vremea va fi caldă, dar instabilitatea atmosferică se va accentua din a doua parte a zilei şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Vor fi condiţii de vijelii şi căderi de grindină. Temperatura maximă va fi de 27...28 de grade, iar cea minimă de 14...16 grade.

PERSONALITĂŢI

Mihail Sebastian

Mihail Sebastian (la naștere Iosif Hechter, alt pseudonim Victor Mincu; n. 18 octombrie 1907, Brăila, d. 29 mai 1945, București) a fost un romancier și dramaturg român. Născut cu numele de Iosif Hechter într-o familie evreiască din Brăila, Mihail Sebastian face studii universitare de drept și filozofie la București. Are o tentativă de a-și da doctoratul în drept la Paris, soldată cu un eșec. Lucrează apoi ca secretar la o importantă casă de avocatură din epocă, fiind și avocat pledant. Descoperit de Nae Ionescu, președintele comisiei sale de bacalaureat, a fost invitat de acesta să colaboreze la revista Cuvântul, unde îl cunoaște pe Mircea Eliade, unul din viitorii săi prieteni. Prin legislația antisemită de la începutul anilor '40, i s-a interzis să mai funcționeze ca jurnalist și i se retrage și licența de avocat pledant. Reprezentarea pieselor sale a fost interzisă din cauza faptului că era evreu. Jocul de-a vacanța este interzisă, iar pentru a putea reprezenta piesa Steaua fără nume a folosit un al doilea pseudonim, Victor Mincu. Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atât în timpul vieții scriitorului, cât și în posteritate. Scandalul generat de prefața lui Nae Ionescu la volumul "De două mii de ani" (1934) a făcut ca autorul, discret plasat până atunci pe scena literară, unde se impusese mai ales prin foiletoane critice, să ajungă brusc în centrul atenției. Capriciile istoriei nu l-au putut împiedica pe Sebastian să aibă succes și ca dramaturg, încă din timpul vieții.
Moare lovit de un camion în 1945, la numai câteva luni după ce naziștii fuseseră alungați din România, în plină tinerețe creatoare. După moartea sa prematură în 1945, la nici 38 de ani, el rămâne în atenția publicului mai ales ca autor de teatru. Piesele i se joacă din când în când, dar tinerii îl ignoră. Atât criticul cât și romancierul din el intră în umbră pentru o jumătate de secol, până când, în 1996 (anul publicării Jurnalului său din perioada 1935-1944), se redeșteaptă interesul cititorilor pentru tot ce a scris Mihail Sebastian. Piesele sale Steaua fără nume, Ultima oră și Jocul de-a vacanța au fost chiar ecranizate, prima dintre ele transformându-se într-o coproducție româno-franceză (Mona, l'étoile sans nom - 1967), în care rolul principal feminin a fost interpretat de Marina Vlady.

"Sunt evreii un neam orgolios? Evident... Şi totuşi niciun popor nu s-a biciuit pe sine însuşi cu mai multă sălbăticie, niciun popor nu şi-a mărturisit cu mai multă cruzime păcatele reale sau imaginare, nimeni nu s-a pândit mai aspru şi nu s-a pedepsit mai rău." (Mihail Sebastian)

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  29 MAI......................

 Evenimente

 
    1453: Căderea Constantinopolului: armatele otomane sub conducerea sultanului Mahomed al II-lea cuceresc Constantinopolul după un asediu de 53 de zile; sfârșitul Imperiului Bizantin.
    1914: Nava RMS Empress of Ireland s-a scufundat după ce s-a ciocnit de ŞŞ Storstad pe fluviul Sfântul Laurențiu. Și-au pierdut viața 1.012 de oameni.
    1953: Neo–zelandezul Edmund Hillary și șerpașul Tenzing Norgay sunt primii oameni care au ajuns pe Everest.
    1982: Papa Ioan Paul al II-lea devine primul pontif care vizitează Catedrala Canterbury.
    1985: Dezastrul de la stadionul Heysel din Bruxelles: 39 de spectatori au murit și sute au fost răniți, în urma prăbușirii unei tribune.
    1995: A 12-a enciclică intitulată „Ut unum sunt" („pentru ca toți să fie unul"), prin care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut apel la unitatea creștinilor din întreaga lume.

S - a născut în........

    1860: Isaac Albéniz, compozitor și pianist spaniol (d. 1909)
    1880: Oswald Spengler, filosof și istoric german (d. 1936)
    1897: Erich Wolfgang Korngold, compozitor austriac de muzică clasică și de film (d. 1957)
    1901: Ionel Fernic, compozitor, poet, aviator și parașutist român (d. 1938)
    1920: John Charles Harsanyi, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe anul 1994
    1922: Iannis Xenakis, matematician, arhitect, inginer constructor și compozitor francez de origine greacă (d. 2001)
    1925: Erwin M. Friedländer, fizician american de origine română (d. 2004)

Decese

    1500: Bartolomeu Dias, explorator portughez (n. 1450)
    1814: Josephine de Beauharnais, prima soție a lui Napoleon Bonaparte și împărăteasă a Franței (n. 1763)
    1945: Mihail Sebastian, prozator, dramaturg și eseist român (n. 1907)
    1958: Juan Ramon Jimenez, poet și eseist spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1956) (n. 1881)
    2011: Ferenc Mádl, politician maghiar, al 14-lea președinte al Ungariei (n. 1931)




miercuri, 27 martie 2013

I-a mai lăsaţi-ne voi în pace nu vă dăm nici un ban mai lăsaţi-ne cu pensiile şi salariile!

I-a mai lăsaţi-ne voi în pace nu vă dăm nici un ban mai lăsaţi-ne cu pensiile şi salariile!

         Pensii şi salarii ? Ce vreţi voi mai ? Mai puneţi-vă fotă-n cui ! Cât lux, câtă insolenţă, cât tupeu din partea voastră !
        Cât tupeu frate la ăştia de la FMI auzi la ei vor banii care i-am împrumutat înapoi, auzi frate la ei ce vor să le dăm bani. Ce bani mai nenorociţilor voi nu vedeţi că nu mai încasăm nimic, păi nu ştim din ce plătim pensii şi salarii. I-a mai puneţi-vă voi pofta în cui şi lasatine în pace. Lasatine frate în pace noi încă împărţim funcţii la nivel înalt. Halo fraţilor, halo unde sunteţi voi bravi soldaţi ce aţi apărut la Latrine? Veniţi repede, veniţi ca dacă nu mai avem funcţii pentru voi, mai înfiinţam niscaiva funcţii. Care din voi vrea să fie ministrul justiţiei? Hai că pe Pivniceru am recompensat-o pe 9 ani. Oho da Varane te-ai gândit la cine punem la DNA? Asta numai tu poţi spune.
       Mai ăştia de la Oltchim şi Arpechim voi ce tot ieşiţi acolo, voi nu vedeţi că nu sunteţi doar 300 (ei păi noi suntem vreo 600 aici în parlament), păi nu ştiţi mai ilici a spus 1 000 000 de oameni dacă iasă nu reprezintă nimic. Mah fraierilor s-a terminat vremea promisiunilor, ce mai vreţi voi să vă promitem. Fiţi solidari cu noi avem de împărţit contracte. Mai lăsaţi-l frate în pace pe Vozganian el are treabă, nu mai are 3 miliarde la dispoziţie ca atunci când a făcut abra cadabra şi au dispărut 3 miliarde de euroi cu vânzarea BCR-ului.
        Tupeu frate tupeu ei cred că ne aleg şi gata noi le plătim pensii şi salarii. Ce credeţi voi mai că aşa se face, păi e de lucru, i-a nu mai staţi cu mâna întinsă neruşinaţilor. Auzi la ei, vai ce m-am inervat, pensii, salarii i-a staţi voi că va mai punem niscaiva impozite. Nu vedeţi ce vreme este afară, nu vedeţi că ninge, ştiţi ce se prognozează la vară, şi la toamnă, păi o să fie secetă mai mare ca anul trecut. Păi dacă noi nu guvernam, FMI nu ne dă bani, agricultura v-a fi zero din cauza secetei, din ce să vă plătim pensiile?

I-a mai lăsaţi-ne voi în pace nu vă dăm nici un ban mai lăsaţi-ne cu pensiile şi salariile!



Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More