sâmbătă, 1 iunie 2013

1iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Fă-te, suflete, copil

Şi strecoară-te tiptil

Prin porumb cu moţ şi ciucuri,

Ca să poţi să te mai bucuri."

 

Preşedintele Traian Băsescu : Putem pune la dispoziţie profesori care să predea româna în şcoli din Serbia.

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit vineri, la Cotroceni, pe premierul Serbiei, Ivica Dačić, exprimând disponibilitatea României de a pune la dispoziţia autorităţilor sârbe cadre didactice care pot preda în română în şcoli din Serbia, pentru etnici români, precum şi un fond de carte în română.
 În cadrul întrevederii, Traian Băsescu a evocat relaţia specială dezvoltată de ţara noastră cu Republica Serbia şi a reiterat susţinerea fermă din partea României pentru perspectiva europeană a acestei ţări.

"Totodată, domnul preşedinte Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că viitorul Republicii Serbia se află în familia europeană, integrare care, odată realizată, va contribui în mod semnificativ la stabilitatea, siguranţa şi prosperitatea întregii regiunii. Şeful statului a salutat progresele realizate de Republică Serbia în domeniile prioritare pentru aderarea la UE şi consemnate în raportul prezentat de Comisia Europeană în luna aprilie a acestui an", precizează Preşedinţia, într-un comunicat.
Şeful statului a afirmat că România doreşte aplicarea în mod egal a standardelor în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale pentru toţi etnicii români care trăiesc în Republica Serbia şi care se identifică în mod liber drept etnici români, respectiv dreptul la educaţie, informare şi religie în limba maternă.
"În acest context, şeful statului a exprimat disponibilitatea României de a pune la dispoziţia autorităţilor sârbe cadre didactice care pot preda în limba română în şcolile din regiune, precum şi un fond de carte în limba română", se arată în comunicat.   

Guvernul cere modificarea Codului fiscal şi înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi.

Guvernul a solicitat abilitarea de a emite ordonanţe, în vacanţa parlamentară, în ceea ce priveşte rectificarea bugetară, modificarea Codului fiscal, plata unor arierate, modificarea statutului administraţiilor publice locale, dar şi înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Autostrăzi din România.
Proiectul de lege care stabileşte domeniile în care Guvernul va putea legifera în perioada vacanţei parlamentare a fost înaintat Parlamentului, pentru dezbatere şi aprobare, primind acordul Comisiei juridice din Senat. Cu ocazia şedinţei de luni a plenului Senatului, abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe ar urma să fie supusă votului senatorilor, urmând ca decizia finală să fie luată la nivelul Camerei Deputaţilor.
Guvernul cere abilitarea pentru a opera rectificarea bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, măsuri privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici, modificarea Codului fiscal, dar şi a legii care prevede nivelul taxelor consulare.

România preia Preşedinţia în exerciţiu a SEECP.

Conform unui comunicat MAE, secretarul de stat Radu Podgorean a participat vineri la reuniunea formală a miniştrilor afacerilor externe din statele participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), care s-a desfăşurat la Ohrid, Republica Macedonia. Evenimentul a fost organizat de Republică Macedonia, în calitate de Preşedinţie în Exerciţiu a SEECP. Alături de delegaţiile statelor membre ale SEECP, la reuniune au participat şi o serie de invitaţi speciali printre care şi reprezentanţi ai Priştinei.
Discuţiile au vizat evaluări asupra situaţiei din regiune, stadiul procesului de extindere al UE, rolul SEECP în consolidarea cooperării regionale. În cadrul reuniunii ministeriale au fost adoptate două declaraţii :
- "Declaraţia ministerială SEECP de la Ohrid", s-a reiterat importanţa vitală a SEECP ca unic for politic de cooperare regională în Europa de Sud-Est şi a Consiliului Cooperării Regionale ca structură operaţională a Procesului. Totodată, a fost subliniată importanţa menţinerii politicii "uşilor deschise" a NATO, precum şi necesitatea respectării tuturor criteriilor şi condiţiilor de către statele aflate în diverse stadii ale procesului de aderare la structurile europene. În finalul declaraţiei se consemnează preluarea Preşedinţiei în exerciţiu a SEECP de către România, se arată în comunicatul MAE.
- A doua declaraţie adoptată de şefii delegaţiilor statelor participante reiterează angajamentele acestora privind cooperarea la nivel regional în domeniul combaterii dezastrelor şi a schimbărilor climatice.

Arad : Retragere de la conducerea PDL.

Gheorghe Seculici şi-a anunţat oficial, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, demisia din funcţia de preşedinte al PDL Arad, după ce a fost ales, recent, preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad. Seculici a afirmat că cele două funcţii nu erau incompatibile, dar că şi-a dorit să se retragă după 15 ani de la conducerea PDL Arad "pentru a da posibilitatea unei noi generaţii de a prelua şi întări organizaţia".
"Chiar şi în condiţii de criză politică, la alegerile din 2012 PDL Arad a obţinut peste 50 la sută din voturi, adică de două ori media naţională a partidului (…) Activitatea echipei şi-a pus amprenta asupra nivelului dezvoltării economice, politice şi administrative a Aradului, devenit un exemplu pentru foarte multe administraţii," a spus Seculici.
"Ca procedură, mă retrag, dar voi coordona alegerile pentru a avea garanţia că vor fi corecte", a spus Seculici. El a afirmat că nu ştie câţi candidaţi vor intra în cursa pentru funcţia lăsată vacantă, dar că, "probabil", printre aceştia vor fi Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, şi Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Vasile Blaga: USL nu are nicio dorinţă să facă regionalizarea pentru că riscă electoral.

"Este clar, USL nu are nicio dorinţă de a face regionalizarea, pentru că nu vedem o voinţă politică serioasă din partea unei majorităţi de 70 la sută pentru a face bine României, pentru că riscă foarte mult electoral şi ei ştiu asta. Îi vedeţi pe cei din USL punând interesele României înaintea intereselor lor? Nu. De aceea nu vor face reorganizarea administrativ-teritorială, pentru că asta are costuri politice serioase. Din punctul de vedere al organizării administrative, statul arată mult mai rău ca în 1968, numărul de unităţi administrativ-teritoriale este mai mare cu 300, în timp ce mersul Europei a fost în altă direcţie, de reducere a acestora. Nu vedem USL în stare să ia o măsură bună pentru ţară", a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, Vasile Blaga.
"Trebuie să pregăteşti şi să obişnuieşti lumea, anunţi astăzi măsurile, dar nu le aplici din 2016, ci din 2020, să sărim peste un ciclu electoral. Este de învins un conservatorism care se manifestă, sunt tradiţii, anumite drumuri ale cetăţenilor de generaţii întregi spre un anumit loc, unde sunt acte de stare civilă", a conchis preşedintele PDL.

Valeriu Zgonea :  Deputaţii să fie prezenţi când primesc răspuns la interpelări.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, că propune ca în Regulamentul Camerei să fie introdusă obligaţia deputaţilor care adresează întrebări sau interpelări membrilor Guvernului de a fi prezenţi la şedinţa în care primesc răspuns.
"Adică, noi obligăm ministerul să vină, la nivel de secretar de stat, pe de altă parte, nu există o obligaţie, o sancţiune a parlamentarului care pune o întrebare sau interpelare şi care nu are respectul faţă de instituţia respectivă, faţă de propriul său mandat, de a veni la răspunsul la întrebare sau interpelare", a spus Zgonea.

Cele mai mari salarii din companiile de stat.

Cele mai mari indemnizaţii lunare medii brute plătite managerilor din companiile de stau au fost în primul trimestru la Tarom (16.622 euro), CFR SA (14.570 euro), Poşta Română (12.834 euro) şi ROMATSA (12.079 euro), potrivit raportărilor companiilor transmise Ministerului Finanţelor.
Următoarele poziţii sunt ocupate de indemnizaţiile acordate directorilor generali sau preşedinţilor de la:
- Complexul Energetic Oltenia (6.592 euro)
- CFR Marfă (6.341 euro)
- Transgaz (6.190 euro)
- Electrica Distribuţie Muntenia Nord (5.284 euro)
- Antibiotice SA şi Complexul Energetic Hunedoara (4.454 euro la fiecare)
- Transelectrica (4.416 euro), Electrica Furnizare (4.303 euro)
- Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (4.077 euro)

- Imprimeria Naţională (4.063 euro)
Sub nivelul de 4000 de euro indemnizaţie lunară medie brută se încadrează conducerile următoarelor companii:
- Societatea Naţională a Huilei şi Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR (3.397 euro la fiecare)
- Conversmin (3.020 euro)
- Romgaz (2.944 euro)
- Imprimeria BNR şi Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (2.718 euro la fiecare)
- Monetăria Statului (2.567 euro)
- Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa şi Registrul Auto Român (2.491 la fiecare)
- Iprochim (2.416 euro)

Daniel Morar vrea să demisioneze din magistratură.

Procurorul Daniel Morar, numit de preşedintele Traian Băsescu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, vrea să demisioneze din magistratură, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) urmând să ia act în 4 iunie de cererea acestuia. Morar a solicitat CSM eliberarea din funcţia de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin demisie. Plenul CSM va discuta săptămâna viitoare, în 4 iunie, cererea de demisie înaintată de acesta. Dacă dorea, Morar putea să-şi menţină funcţia de procuror, având dreptul să revină, după încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale, la postul deţinut anterior, cu condiţia rezervării acestuia, prevăd legile în vigoare.

Florin Buicu :  Ministerul Sănătăţii a cerut DSP-urilor o situaţie a folosirii în spitale a "limbilor minoritare".

Deputatul PSD Florin Buicu, secretar al Comisiei de Sănătate din Cameră, spune că Ministerul Sănătăţii a cerut direcţiilor de sănătate publică o situaţie a folosirii în spitale a "limbilor minoritare", pentru a vedea în ce măsură li se oferă posibilitatea pacienţilor "de a fi trataţi în limba lor".
Potrivit adresei MS 976/2013, direcţiile de sănătate publică trebuie să transmită dacă au fost luate măsuri în conformitate cu legea care ratifică Carta Europeană a Limbilor Minoritare şi Regionale, astfel încât "instituţiile sociale, cum ar fi spitalele, căminele de bătrâni, azilurile să ofere posibilitatea de a-i primi şi de a-i îngriji, în propria lor limbă, pe vorbitorii unei limbi regionale sau minoritare, care necesită îngrijiri din motive de sănătate, vârstă".
"Priorităţile populaţiei în domeniul sănătăţii sunt, cred, cu totul altele. Reforma în sănătate, după părerea mea umilă, înseamnă altceva decât să transmitem şi să dăm de lucru angajaţilor DSP - să asigure altceva decât prevede Constituţia", a spus deputatul.
"Când vine o urgenţă, medicul trebuie să-i salveze viaţa, abia pe urmă întreb de translare. Eu nu cred că în spitalele din Germania există translator turc. Sau că eu, dacă mă duc în Ungaria, sunt tratat în limba română. E o diferenţă între serviciile de urgenţă, unde prioritară e salvarea vieţii pacientului, şi serviciile sociale, de lungă durată. Am ratificat Carta, dar e vorba de servicii sociale. E o mare diferenţă. În azilele pentru vârstnici, care necesită îngrijire de lungă durată, sunt de acord că trebuie să le asigurăm această posibilitate", a conchis Buicu.

Turcia: Manifestaţiile au luat amploare, fiind îndreptate împotriva premierului Erdogan.

Manifestaţiile au izbucnit acum câteva zile, la Istanbul, unde sute de persoane au exprimat nemulţumirea faţă de planul de reamenajare a unui parc, relatează BBC News online.
Vineri, poliţia a intervenit pentru dispersarea manifestanţilor adunaţi în Parcul Gezi. Protestatarii au atacat cu sticle şi pietre forţele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă. Sâmbătă, protestele au continuat, poliţia intervenind pentru a opri sute de manifestanţi care încercau să traverseze un pod peste Strâmtoarea Bosfor pentru a ajunge în Piaţa Taksim. Violenţe s-au înregistrat şi în cartierul Besiktas din Istanbul.

Frankfurt: Mii de persoane protestează faţă de măsurile de austeritate.

Mii de persoane - aproximativ 5.000, conform poliţiei - participă sâmbătă, la Frankfurt, la un protest faţă de măsurile de austeritate din Europa organizat la apelul mişcării Blockupy.
 La această iniţiativă participă sindicate şi organizaţii de stânga - Verdi, IG Metall, partidul Die Linke, Attac.
"Vrem să spunem foarte clar că politica BCE şi a Troicii nu reprezintă o soluţie", a declarat Roland Süss, purtătorul de cuvânt al mişcării Blockupy.

Portugalia : Principalul sindicat  lansează un apel pentru organizarea unei greve generale.

Principalul sindicat din Portugalia, CGTP, a lansat un apel la organizarea unei greve generale pe 27 iunie, în semn de protest faţă de noile măsuri de austeritate solicitate de creditorii internaţionali.
 "Sindicatul CGTP a decis să convoace o grevă generală pe 27 iunie", a declarat Arménio Carlos, secretarul general al centralei sindicale.
CGTP, apropiat de Partidul Comunist portughez, a organizat două greve generale în cursul anului 2012.
Sindicatul UGT, apropiat de socialişti, va anunţa luni dacă se va ralia mişcării de protest.

OPEC, îngrijorată de producţia mare de petrol obţinută de SUA din zăcămintele de şist.

Succesul avut de SUA în extragerea petrolului cu tehnici de fracturare hidraulică şi forare orizontală a dus la scăderea importurilor americane din unele state membre ale OPEC, în special în cazul celor din Africa, care extrag ţiţei uşor, similar cu cel din America de Nord.
Importurile de petrol ale SUA din Angola au scăzut în martie la 85.000 de barili pe zi, cel mai redus nivel din 1993. Achiziţiile din Nigeria s-au redus în februarie la 194.000 de barili pe zi, minimul ultimilor 19 ani.
"Există o îngrijorare. Comitetul va analiza efectul petrolului extras din zăcămintele de şist asupra pieţei mondiale a OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol)", a declarat ministrul Petrolului din Nigeria, Diezani Alison-Madueke, transmite Bloomberg.
Acum cinci luni, secretarul general al OPEC, Abdalla el-Badri, spunea că organizaţia nu este îngrijorată, dar între timp şi-a nuanţat poziţia.

NATO va organiza în 2014 un summit consacrat încheierii operaţiunilor militare în Afganistan.

Barack Obama a făcut acest anunţ după întrevederea pe care a avut-o la Casa Albă cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.
"Am discutat despre măsurile pe care le putem lua după 2014 pentru a ne asigura că serviciile de securitate afgane sunt eficiente şi pot controla frontierele; de asemenea, statele membre NATO trebuie să se asigure că Afganistanul nu va deveni un fief al terorismului. Ne-am gândit că, pentru a facilita acest proces, ar fi util să organizăm un nou summit NATO pe această temă anul viitor", a adăugat Obama.
NATO a anunţat că va retrage la sfârşitul anului 2014 cei 100.000 de militari din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan.

ŞTIRI METEO

DUMINICĂ 2 IUNIE 2013

Vremea va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal pentru începutul lunii iunie; temperaturile maxime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între 20 şi 26 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi, în special în orele după-amiezei, vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice local în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Cu totul izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferică va fi în creştere uşoară.

PERSONALITĂŢI

LA MULŢI ANI!

Mircea Cărtărescu 

Mircea Cărtărescu  este un poet, prozator, critic literar și publicist român
Mircea Cărtărescu s-a născut pe data de 1 iunie 1956, în București. Despre copilăria sa, el va afirma că ea „reprezintă principala sa experiență existențială și singura pe care a trăit-o atent”. Face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română.  În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul "Visul chimeric", reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc,  coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la editura Humanitas, de asemenea reeditată.
Mircea Cărtărescu a debutat cu poezii la Cenaclul de Luni și în România Literară în anul 1978 , coordonat de profesorul Nicolae Manolescu, și în volum în antologia Aer cu diamante, dar a citit și proză la Cenaclul de proză "Junimea" condus de Ovid S. Crohmălniceanu. De altfel a publicat o proză în antologia Desant'83. A debutat în volumul individual Faruri, vitrine, fotografii la editura Cartea Românească în anul 1980. A continuat să scrie versuri, a publicat mai multe volume, între care se remarcă Poeme de amor sau Totul.
Ultimele sale cărți publicate, De ce iubim femeile și Frumoasele străine i-au adus un succes de box-office, figurând pe lista de cărți best-seller ale editurii care îi publică toate cărțile și cu care a semnat un contract de exclusivitate.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  1 IUNIE .....................

Evenimente

    1475: Prima mențiune documentară a orașului Craiova
    1910: Membrii expediției către Polul Sud conduși de Robert Falcon Scott părăsesc Anglia
    1937: Se desființează Universitatea Săsească, unitate politică și administrativă a sașilor transilvăneni ce a activat din 1876 ca fundație
    1939: Alegeri parlamentare în România, în urma cărora Frontul Renașterii Naționale - care prezentase liste unice, fără contracandidați - obține toate locurile în Adunarea Deputaților și în Senat
    1945: Autoritățile române înființează Universitatea Bolyai din Cluj, cu predare în limba maghiară, pentru a arăta bunăvoință în perspectiva Tratatului de Pace din 1947.
    1949: S-a inaugurat Teatrul de Stat din Reșița cu piesa „Cumpăna", de Lucia Demetrius
    1957: S-a înființat, la București, Muzeul Literaturii Române. A fost fondat de către criticul și istoricul literar Perpessicius, care a fost și primul director al instituției
    Televiziunea Română a transmis prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică din București
    1980: Postul de televiziune american „Cable News Network" (CNN) a efectuat prima transmisie.
    2004: Adunarea Generală al ONU, declară anul 2005, că An Internațional al Fizicii în amintirea împlinirii a o şuta de ani de la publicarea celebrelor lucrări ale lui Albert Einstein

S -a născut în.................


    1636: Nicolae Milescu Spătarul, scriitor memorialist, teolog și diplomat român (d. 1708)
    1796: Nicolas Léonard Sădi Carnot, fizician francez (d. 1832)
    1930: Erich Bergel, dirijor german născut în România (d. 1998)
    1956: Mircea Cărtărescu, scriitor român
    1962: Adriean Videanu, politician român

Decese

    1841: Nicolas Appert, inventator francez (n. 1749)
    1946: Constantin „Piki” Vasiliu, general român (executat) (n. 1882)
    1946: Gheorghe Alexianu, politician român (executat) (n. 1897)
    1946: Ion Antonescu, mareșal, politician român (executat) (n. 1882)
    1946: Mihai Antonescu, politician român (executat) (n. 1904)
    2008: Yves Saint-Laurent, designer de modă francez (n. 1936)

Sărbători

     Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului.
   





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More