Bine v - am regăsit!
"Este o mare nenorocire să nu ai destulă înţelepciune pentru a vorbi frumos, şi nici destulă judecată pentru a tăcea." (Jean de la Bruyere)
Ioan Oltean: "Biblia României" a fost batjocorită.
"Dispreţul faţă de cetăţean şi de popor se manifestă prin modul în care este pregătit şi gândit, dacă vreţi, proiectul de revizuire a Constituţiei. Legea fundamentală a acestui stat nu a fost niciodată batjocorită ca acum şi v-o spune unul care a participat la adoptarea primei Constituţii după 1990, care a participat la prima revizuire a Constituţiei, în 2003, şi care participă la a doua revizuire a Constituţiei. Niciodată nu a fost o asemenea batjocură faţă de legea fundamentală, faţă de Biblia poporului român", a declarat Ioan Oltean, astăzi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa."Instituţia fundamentală a preşedintelui este golită de principalele atribuţii. Preşedintele viitor, din 2014, va fi doar o simplă jucărie la Palatul Cotroceni. Este inadmisibil cum Crin Antonescu a compromis întreg actul de revizuire a Constituţiei prin modul în care a girat activitatea comisiei. Ca unul care tinde şi îşi doreşte poate mai presus ca orice să ajungă preşedintele României, a acceptat să transforme această instituţie fundamentală într-una lipsită de valoare. Avem un preşedinte ales de popor cu atribuţii ale unui preşedinte ales de Parlament, o republică semiprezidenţială prin votul poporului, transformată într-o republică semiparlamentară prin atribuţiile pe care doreşte să i le confere actuala majoritate", a afirmat Oltean.
"Evident că avem două pârghii pe care le vom folosi când va fi cazul: contestaţia la Curtea Constituţională şi boicotarea referendumului care va fi organizat, dacă va fi organizat pentru adoptarea Constituţiei. Sunt pârghii pe care le vom folosi pentru ca poporul să poată decide, pentru că cel care va decide evident că este poporul", a mai spus Ioan Oltean.
"Eu cred că Curtea Constituţională nu va putea valida revizuirea Constituţiei atât timp cât puterea nu ţine cont de voinţa populară. Într-o decizie a CCR de anul trecut se spunea foarte clar că este inadmisibil ca puterea să nu ţină cont de voinţa populară exprimată prin referendumul din noiembrie 2009. Noi sperăm că această hotărâre a Curţii să fie respectată şi să se ţină cont de ea atunci când se va face analiza proiectului adoptat de Parlament. De altfel, vedeţi că ei s-au angajat ca până în toamnă să facă şi referendum. Acum au amânat dezbaterea Constituţiei până în toamnă, aşa că totul se amână. Când se apropie sorocul, mai dau un termen", a conchis Oltean.
PC : Protocolul alianţei cu PNL nu funcţionează.
"Protocolul cu ACD fizic nu funcţionează. Nu prea au fost întâlniri în plan local, nici în plan naţional. Asta nu înseamnă că avem o problemă cu USL, USL rămâne în continuare cel mai drag proiect al PC şi credem că este izbânda cea mai puternică a PC, alături de PSD şi PNL. Pentru că întâlnirile acestea nu au prea existat, facem cunoscut că toate poziţiile PC de acum încolo sunt ale PC şi toate poziţiile PNL sunt ale PNL (...) Nu vizăm o rupere, nu vizăm o plecare", a precizat Ciucă.
"Nu am discutat, pentru că nu ne-am întâlnit şi nu funcţionează protocolul fizic, datorită problemelor de guvernare, problemelor locale. Avem o relaţie bună, dar nu funcţionează. Ca urmare, toate poziţiile, declaraţiile politice, interpelările, iniţiativele legislative pe care le prezentăm ca fiind ale PC sunt ale PC şi nu sunt ale ACD, iar PNL are poziţii proprii", a explicat Bogdan Ciucă.
"Nu desfacem, nu denunţăm, nu nimic. Vă anunţăm pe dumneavoastră că toate poziţiile pe care noi le avem de acum încolo şi toate iniţiativele PC sunt ale PC. Este firesc să fie aşa şi faţă de PSD şi PNL", a adăugat Ciucă la întrebările ziariştilor, arătând că atunci când este vorba de obiective comune acestea se vor discuta în USL.
Crin Antonescu: Să nu ne pierdem umorul.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, comentând poziţia exprimată de PC despre ACD, că nu trebuie pierdut simţul umorului nici în momentele grele, el adăugând: "Omenirea a putut depăşi criză creată la un moment dat de Coreea de Nord(...), o să putem şi noi depăşi această criză cu PC""Nu trebuie să ne pierdem simţul umorului nici în momentele grele, ceea ce nu înseamnă că nu luăm lucrurile în serios. Omenirea a putut depăşi, de pildă, criză creată la un moment dat de Coreea de Nord, a fost o ameninţare foarte seriosă. Până la urmă au putut fi depăşite, şi o să putem şi noi depăşi această criză cu PC", a răspuns Antonescu.
"Asta nu a fost deloc în detrimentul PC, pentru că am fi putut fi şi într-o asemenea variantă (...) Puteam să avem şi varianta în care înainte de întâlnire USL să avem o întâlnire ACD şi după aceea să mă întâlnesc numai eu cu dnul Ponta, în calitate de copreşedinţi ai alianţei, că numai noi suntem, şi eu să-l reprezint în aceste întâlniri şi pe domnul Daniel Constantin. Mi s-a părut mai simplu, mai colegial, şi oricum mai convenabil pentru PC să ne întâlnim direct toţi trei, de la o vreme şi cu domnul Gabriel Oprea, care e preşedintele UNPR şi să luăm toate deciziile împreună", a mai declarat Antonescu.
Titus Corlăţean : Acum se poate lucra raţional cu Rusia privind Tezaurul.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a afirmat, că în actualul context al relaţiei politice cu Moscova se poate lucra "raţional" pentru a avea o agendă concretă a Comisiei mixte de istorici în care se discută şi problema Tezaurului României."Putem acum să lucrăm raţional şi construind acest dialog politic pentru a avea o agendă concretă pentru o întâlnire cu agendă a acestei Comisii", a spus Corlăţean, care a vorbit de un "culoar favorabil" creat prin vizita la Bucureşti a lui Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.
"Personal, am speranţa că acest lucru, care ţine de o simbolistică extrem de importantă pentru naţiunea română şi care, le-am spus-o ruşilor, se transferă generaţie de generaţie şi instituţiilor româneşti, fie BNR, fie MAE, după foarte mulţi ani care s-au scurs, cred că putem avea şi resursele interne şi maturitatea politică să ajungem la un anumit moment în situaţia de a regla corect această chestiune", a mai spus el. Referitor la includerea ţării noastre de către SUA în programul Visa Waiver, ministrul a spus : "Este o chestiune de imigraţie pentru autorităţile americane, să controleze cine intră, cine iese, dar pentru noi este şi o chestiune politică pentru că un stat cum este România, partener strategic al SUA, cu contribuţii constant majore anterior în Irak, acum în Afganistan şi după 2014 cu faimosul scut antirachetă, cu componentele din România, cu o contribuţie pe intelligence din partea României, în opinia noastră, şi acest lucru l-am spus constant autorităţilor americane, acesta trebuie tratat corect, ca un partener strategic". De asemenea, el a adăugat că "faptul că noi încă stăm la uşă şi solicităm viză nu cred că este un tratament corect".
Corlăţean a arătat că e derulat în continuare efortul de lobby în SUA pentru ca proiectul legislativ care modifică criteriile actuale de intrare în programul Visa Waiver, făcându-le mai flexibile pentru intrarea României, să fie adoptat de Congresul SUA, în dezbaterea căruia se află din 2012.
El a subliniat că partea română lucrează împreună cu Ambasada SUA la Bucureşti pentru reducerea ratei de respingere a aplicaţiilor pentru viză, unul dintre criteriile actuale de acces în program fiind ca aceasta să fie de 3%, în timp ce în România a fost în 2012 de peste 17%.
Robert Cazanciuc: Sunt de acord ca parlamentarii să nu mai fie judecaţi de Înalta Curte în primă instanţă.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că este de acord cu propunerea, adoptată luni de Comisia de revizuire a Constituţiei, ca parlamentarii să nu mai fie judecaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în primă instanţă.
"Am fost de acord cu această propunere formulată de judecătorii Înaltei Curţi. Practic, aici nu este vorba decât de încercarea Înaltei Curţi de a reveni ceea ce este şi prin denumire - o curte de casaţie - şi anume de a reduce treptat judecata în primă instanţă pentru orice categorie profesională, orice formă de demnitate şi să se concentreze pe ceea ce înseamnă unificarea practicii", a spus Cazanciuc.
Cazanciuc a susţinut că "în cadrul discuţiei avute cu premierul şi conducerea Înaltei Curţi a fost exprimată această intenţie foarte clară, dorinţă foarte clară, a Înaltei Curţi de a se reduce competenţa după persoană şi de a rămâne doar ca o curte de casaţie".
"Am avut o discuţie că Înalta Curte să decidă strămutările doar în ceea ce priveşte curţile de apel şi restul să rămână la nivelul curţilor de apel, adică curtea de apel să decidă practic ce înseamnă strămutare pentru instanţele din coordonare. Sunt diverse formule propuse de Înalta Curte pentru a reduce această competenţă şi a se transforma, cum spuneam, în curte de casaţie", a mai spus Cazanciuc.
Taxa de timbru : Plăţile cresc şi de 25 ori.
Cuantumul sumelor achitate ca taxă de timbru va fi majorat în unele cazuri şi de 25 de ori, timbrul judiciar va fi eliminat, urmând să fie introdusă şi obligativitatea achitării taxelor de timbru pentru unele categorii de cereri care în prezent sunt scutite de la plată.Mădălina Nedelcu, avocat în cadrul Departamentului de litigii şi executări silite al casei de avocatură Boştină şi Asociaţii, a explicat că, potrivit acestei forme a ordonanţei, printre principalele aspecte de noutate cuprinse în proiect sunt eliminarea timbrului judiciar şi actualizarea cuantumului sumelor care se vor achita cu titlu de taxă de timbru. Astfel, în privinţa cererilor evaluabile în bani se constată o micşorare a cuantumului fix al taxelor, dar o majorare a cuantumului procentului aplicabil valorii cererii de chemare în judecată, precum şi o majorare semnificativă a unor taxe de timbru.Conform proiectului, vor fi introduse şi taxe de timbru diferenţiate în funcţie de calea de atac a apelului său a recursului, iar în cazul recursului - în funcţie de motivele de recurs invocate.
Aşadar, este evidentă încercarea legiuitorului de adaptare a cuantumului taxelor judiciare de timbru la condiţiile actuale ale inflaţiei şi, în principal, la necesităţile bugetare ale instituţiilor publice şi ale instanţelor de judecată. Ele însă nu restrâng accesul la justiţie şi nu fac în sine prohibitive acţiunile pentru obţinerea de daune/interese", afirmă Mădălina Nedelcu.
Conferinţa "Mediafax Talks about Health Reform".
Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, preşedintele Colegiului Medicilor din România Vasile Astărăstoae şi preşedintele CNAS Cristian Buşoi vor discuta soluţii pentru problemele medicilor şi ale sistemului sanitar la conferinţa "Mediafax Talks about Health Reform", care va avea loc joi, 27 iunie.Conferinţa este organizată de Agenţia de presă Mediafax, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii. Alături de ministrul Nicolǎescu la conferinţă vor fi prezenţi următorii lectori: Cristian Buşoi - Preşedinte CNAS; Theodor Alexandrescu - Preşedinte Metropolitan Life; Sorin Popescu - Şef Grup Comunicare Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente; Laurenţiu Mihai - Director Executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR); Iulian Petre - Vicepreşedinte Copac şi Vasile Astǎrastoae – Preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Evenimentul va reuni circa 250 de participanţi din domeniul Sănătăţii, dar şi din domenii conexe: reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, CNAS, Colegiului Medicilor din România, producătorilor de medicamente, reprezentanţi din domeniul asigurărilor medicale, directori de spitale, medici pe diverse specializări, reprezentanţi ai organizaţiilor de pacienţi, precum şi presă generalistă şi de specialitate.
Klaus Johannis : Va exista o înţelegere să nu se atace candidaţii de la PSD şi PNL.
Klaus Iohannis a fost întrebat, ieri, într-o conferinţă de presă, cum se vor desfăşura alegerile europarlamentare, având în vedere că USL are un protocol de colaborare, dar vor exista liste separate."Nu e niciun fel de problemă. Astfel de situaţii au mai existat. Nu mi se pare nicio problemă. Probabil, va exista o înţelegere să nu se atace reciproc candidaţii de la PSD şi PNL şi atâta tot. În rest, fiecare să spună ce va face pentru ţară", a răspuns Johannis.
El a precizat că nu se poartă negocieri încă, la nivel naţional, privind candidaturile pentru alegerile europarlamentare, dar a afirmat că i-ar plăcea să existe un candidat "cu şanse reale" din Sibiu, având în vedere că niciunul dintre actualii europarlamentari nu este din judeţ. În ceea ce priveşte atribuţiile regiunilor, Klaus Johanis a menţionat : "Se va discuta cel mai intens ce atribuţii vor avea regiunile şi, de acolo, va rezulta câte ar trebui să fie şi, în final, se poate discuta şi despre unde va fi amplasată administraţia regională".
Potrivit acestuia, chestiunea stabilirii capitalelor de regiuni se va discuta "mai spre sfârşit", mai ales că subiectul a stârnit reacţii "aprinse" doar în Ardeal, nu şi în restul ţării.
"Oricum, discuţii aşa de aprinse sunt numai în zona noastră, în rest nu prea am auzit de discuţii în contradictoriu", a afirmat Iohannis.
Ioan Rus: Regionalizarea e în avantajul săracilor.
Fostul ministru de Interne Ioan Rus (PSD) spune că regionalizarea vine în avantajul "săracilor" care "nu au bani să plătească niciun borfaş, nici politicieni ca să lupte împotriva regionalizării", susţinând că un "prim duşman" al regionalizării este Bucureştiul, iar un altul este corupţia."În România sunt foarte multe Românii şi, dacă luăm un singur criteriu, cel al aportului la bugetul de stat al locuitorilor, vedem că Bucureştiul are peste 1.500 de euro pe cap de locuitor contribuţie, iar un locuitor din cel mai sărac judeţ are sub 100 de euro. Diferenţa între Bucureşti şi vreo 30 de judeţe este de 1 la 20. Un prim duşman al regionalizării este Bucureştiul. Descentralizarea şi regionalizarea vin în avantajul exclusiv al săracilor, nu al bogaţilor, pentru că ei vor pierde din această influenţă în urma acestui proces. Săracii nu au bani să plătească niciun borfaş, nici politicieni ca să lupte împotriva regionalizării, ceilalţi au. (…) Alt duşman al regionalizării va fi corupţia şi distribuţia ei în acest moment în România. Nu discutăm de politică şi economie, ci de fotbal. Cum vă explicaţi că multe oraşe din Transilvania nu au nicio echipă de Divizia A, nu ne place fotbalul?", a spus Rus.
"În România s-au unit Moldova cu Ţara Românească şi Transilvania cu Ţările Române, dar nu s-au integrat încă, iar noi vrem să integrăm România în UE, dar aceste provincii nu au fost integrate. Dacă ar fi fost, am fi avut şapte autostrăzi peste Carpaţi. Din lipsa asta de coeziune internă apar discuţii despre statul naţional unitar. Este la îndemâna proştilor să opereze cu astfel de criterii, dar de proşti nu ducem lipsă", a spus Rus.
Antal Arpad : E un scurt raport despre situaţia maghiarilor, la CE vom merge cu unul de 100 de ori mai mare.
Serviciul de asistenţă juridică pentru minorităţi din cadrul UDMR a elaborat un "scurt raport" preliminar asupra situaţiei maghiarilor din Covasna, liderul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmând că documentul pe care Uniunea îl va înainta CE va fi "de o sută de ori mai mare şi mai consistent".Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că Serviciul de asistenţă juridică pentru minorităţi "Miko Imre", fondat de Uniune, a elaborat un raport preliminar despre discriminarea şi încălcarea drepturilor comunităţii maghiare din Transilvania.
"Vreau să îi liniştesc pe cei de la Bucureşti, care s-au speriat când au văzut acest mini-raport, pe care l-am făcut aici, în judeţul Covasna, şi ei au crezut că noi vrem să mergem cu acest raport la Consiliul Europei. Vreau să îi liniştesc că nu vrem să mergem cu acest raport în faţa Consiliului Europei, ci cu unul de o sută de ori mai mare şi de o sută de ori mai consistent, în care vom arăta cum nu sunt respectate legile în această ţară şi cum este discriminată comunitatea maghiară în această ţară", a spus liderul local al UDMR.
Antal Arpad a mai precizat că un lucru trebuie să înţeleagă cei care cred că maghiarii "pot fi eliminaţi politic sau fizic", că acest stat va fi respectat de comunitatea maghiară în aceeaşi măsură în care statul respectă comunitatea maghiară.
Consiliul Consultativ al Cultelor : Familia în Constituţie să fie definită ca uniune dintre un bărbat şi o femeie.
Consiliul Consultativ al Cultelor din România este o organizaţie de natură etică, socială, autonomă, apolitică, non-guvernamentală, fără personalitate juridică şi non-profit formată din: Biserica Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică CA din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Biserica Creştină după Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul mozaic şi Cultul Musulman din România.Opinia Consiliul Consultativ al Cultelor din România a fost exprimată în şedinţa anuală de lucru a reprezentanţilor tuturor cultelor care s-au reunit la Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Patriarhului României, PF Daniel, potrivit statutului ce prevede preşedinţia prin rotaţie.
"Menţinerea în textul Constituţiei României a instituţiei familiei naturale şi tradiţionale ca uniune dintre un bărbat şi o femeie este susţinută de toate cultele membre, cu excepţia Bisericii Unitariene din Transilvania", se precizează într-un comunicat remis astăzi, agenţiei MEDIAFAX.
Ministerul Agriculturii : Fonduri mutuale pentru agricultură.
"Odată cu înfiinţarea fondurilor mutuale fermierii români nu mai riscă absolut nimic din punct de vedere meteorologic sau al pierderilor cauzate de diferenţe de piaţă, din pierderi de venit. Cred că înfiinţarea fondului mutual reprezintă cea mai mare realizare a agriculturii româneşti din ultimii 10 ani", a declarat astăzi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă."Fermierii vor avea posibilitatea, pe lângă societăţile de asigurări, să cotizeze la un fond mutual creat şi sprijinit de către Comisia Europeană pe baza unui ONG care va fi înfiinţat, costurile de funcţionare urmând să fie suportate pentru o perioadă de trei ani din fonduri europene, din fonduri de dezvoltare rurală pe care România le va avea la dispoziţie". "Eu m-aş bucura să fie un singur fond mutual la nivel naţional pentru că ar fi mai puternic decât mai multe fonduri mutuale mai mici", a spus ministrul.
Ministerul Agriculturii are deja programate întâlniri cu asociaţiile de fermieri, care cunosc legislaţia şi care şi-au exprimat dorinţa de a adera la acest fond odată ce el va fi înfiinţat, potrivit ministrului.
Fondul se constituie din 65% contribuţie naţională şi a Uniunii Europene şi 35% din contribuţia membrilor.
Turcia : Cei care se ocupă de Turcia sfârşesc prost.
"Dacă Merkel îşi caută material destinat politicii interne pentru alegeri, acest material nu trebuie să fie Turcia", a declarat Bagis în faţa presei, referindu-se la alegerile legislative prevăzute pentru septembrie în Germania."Doamna Merkel trebuie să ştie că cei care se ocupă de Turcia sfârşesc prost. Priviţi ce s-a întâmplat cu Nicolas Sarkozy", a adăugat ministrul turc, amintind înfrângerea fostului preşedinte francez, ostil intrării Turciei în UE, la alegerile prezidenţiale din 2012.
"Turcia nu este o ţară destinată să servească jocurilor politice interne", a insistat Bagis.
Turcia a deschis în 2005 negocierile de aderare la UE, dar discuţiile trenează din cauza ostilităţii unor ţări precum Franţa şi Germania faţă de aderarea sa deplină şi din cauza blocajelor Ankarei în special cu privire la problema cipriotă.
ŞTIRI METEO
SÂMBĂTĂ 22 IUNIE 2013
Sâmbătă, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, caniculară după-amiaza pe arii restrânse în sud şi sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vestul, nordul şi parţial centrul ţării, precum şi în zona de munte unde, mai ales în partea a doua a zilei şi noaptea, local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.Vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 36 de grade, iar cele minime între 13 şi 23 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic în cea mai mare parte a Banatului şi a Olteniei, local în Crişana şi Muntenia şi izolat în sudul Moldovei.
PERSONALITĂŢI
Jean-Paul Sartre
Jean-Paul Sartre (pe numele complet Jean-Paul Charles Aymard Sartre; n. 21 iunie 1905, Paris, d. 15 aprilie 1980, Paris) a fost un filozof francez, reprezentant al existențialismului, scriitor (Premiul Nobel 1964), jurnalist și militant social. A influențat profund generația care i-a urmat, în special tineretul din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, nu doar prin filozofia și opera sa literară, ci mai ales ca intelectual angajat. Diversele sale angajamente sociale sunt inseparabile de gândirea sa filozofică. Între 1924 și 1929 studiază la École Normale Supérieure din Paris, cu accentul pe psihologie, sociologie și filozofie, fiind influențat de opera lui Henri Bergson, Essai sur leş données immédiates de la conscience; se va adăuga mai apoi interesul fundamental pentru intenționalitatea husserliană și ontologia lui Heidegger.În 1945, Sartre inițiază apariția revistei literare și politice "Les Temps Modernes", redactând manifestul-program împreună cu prietenul său Maurice Merleau-Ponty. În 1946 ține la Sorbona o celebră conferință intitulată „Existențialismul este un umanism”, în care expune filozofia și morală existențialistă, punând capăt unor speculații naive asupra acestei doctrine filozofice. În acei ani Sartre înclină tot mai mult către o ideologie de stânga sau de inspirație marxistă și manifestă - cu deosebire în 1951-1954 - o simpatie față de comunism ca societate alternativă, și față de Uniunea Sovietică, simpatie care-l îndepărtează mai apoi de o seamă de prieteni, precum André Gâde, Albert Camus, André Malraux. După reprimarea violentă de către armata sovietică a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), reacția imediată a lui Sartre a fost de condamnare a represiunii; se îndepărtează de partidul comunist francez; continuă să facă vizite private în Uniunea Sovietică, China comunistă și Cuba lui Fidel Castro. Abia după înăbușirea „Socialismului cu față umană” din Cehoslovacia de către forțele Tratatului de la Varșovia în 1968, Sartre se distanțează total, printr-o condamnare fermă și definitivă, de așa-numitul „socialism real”, rămânând doar un militant de stânga, un intelectual împotrivindu-se discursului autorității. Din pricina luărilor sale de poziție, așa cum arată documentele epocii, Sartre este sub supravegherea serviciilor secrete franceze vreme de ani de zile, având pe urmele sale zeci de agenți, i se violează corespondența și îi sunt ascultate convorbirile telefonice. În 1964 refuză Premiul Nobel pentru literatură, căci „nici un om nu merită să fie consacrat din timpul vieții”, gest care provoacă scandal. Acceptă în schimb președinția Tribunalului Internațional, curte simbolică inițiată de filozoful și militantul englez Bertrand Russel pentru condamnarea războilului din Vietnam. Susține mișcarea studențească de protest din vara anului 1968, recunoscându-i importanța politică și morală.
În toamna lui 1973 devine fondatorul și conducătorul cotidianului de stânga Libération, dar sănătatea șubredă îi limitează activitatea; în special scăderea progresivă a acuității vizuale până aproape de orbire îl împiedică să mai scrie și îl constrânge să-și angajeze un secretar particular. Jean-Paul Sartre moare în 15 aprilie 1980 la spitalul Broussais din Paris, în vârstă de 75 de ani, în urma unei embolii pulmonare.
Françoise Sagan
Françoise Sagan (n. 21 iunie 1935, Cajarc/Lot - d. 24 septembrie 2004, Honfleur/Calvados), scriitoare franceză ce a făcut parte din curentul denumit Nouvelle Vague.Născută la 21 iunie 1935 la Cajarc (departamentul Lot), în familia unui industriaș prosper, romanciera, pe adevăratul său nume Françoise Quoirez, a publicat primul său roman - Bonjour tristesse - în anul 1954, la vârsta de 18 ani, sub un pseudonim ales din opera lui Marcel Proust. Cărțile sale, printre care Un certain sourire (1956, Aimez-vous Brahms? (1959), La Chamade (1965), Le lit défait (1977), scrise într-un stil alert și cu o tonalitate amară, s-au bucurat de un succes deosebit. Temele sale favorite au fost critica vieții superficiale, atmosfera însorită a locurilor de viligiatură, automobilele rapide, într-un amestec de cinism, senzualitate, indiferență și contemplație. Ultima sa creație, Derrière l'épaule, apărută în anul 1998, conține o privire critică a autoarei asupra carierei sale literare. Françoise Sagan rămâne în istoria literaturii franceze și în amintirea celor care au cunoscut-o nu numai ca scriitoare, ci și ca personaj de roman, uneori mai important decât eroii cărților pe care le-a scris, o personalitate devenită ea însăși un mit, a cărei notorietate a depășit granițele țării sale. Ea a marcat generația sa nu numai prin romanele scrise, dar și prin viața sa personală, plină de tot felul de excese, care i-au atras neplăceri și i-au ruinat sănătatea. Cea care, începând cu Bonjour tristesse, a încântat și a pus pe gânduri o pleiadă de cititori, s-a stins din viață în ziua de 24 septembrie 2004, în urma unei embolii pulmonare, la vârsta de 69 de ani.
Andrei Șerban
LA MULŢI ANI!
Andrei Şerban s-a născut la 21 iunie 1943, la Bucureşti, este căsătorit şi are 2 copii. În 1968 a absolvit Institutul de Teatru şi Cinematografie Bucureşti, clasa Radu Penciulescu.Debutează la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ cu spectacolele "Arden of Feversham", de un autor englez anonim din secolul al XVI-lea, "Iulius Cezar" de Shakespeare, "Omul cel bun din Siciuan" de B. Brecht.
În anul 1971 este invitat de Ellen Stewart, director al companiei "La MaMa", în SUA, la New York, cu o bursă Ford. A obţinut un succes imediat, în urma căruia Peter Brook îl invită la centrul său de cercetări teatrale, unde Andrei Şerban colaborează la realizarea mai multor spectacole.
Ca regizor, a pus în scena spectacole de teatru şi opera în 39 de ţări.
În SUA, începând cu 1970, timp de 20 de ani, a fost asociat cu Robert Brustein"s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, the Public Theatre, Lincoln Centre, Circle în the Square, Yale Repertory Theatre, the Guthrie Theatre, A.C.T. şi cu New York City, Seattle şi Los Angeles Opera.
În Europa, a lucrat pentru Opera din Paris, Geneva, Viena şi Bologna, cu Welsh Naţional Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Teatrul Naţional Bucureşti (1990-1993, ca director), La Comédie Française.
În Japonia a pus în scena spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.
În România
Ubu Roi (1966)
Julius Caesar (1968) - piesa care îi aduce mai multe premii la concursurile internaţionale de teatru
Jonah (1969)
Trilogia Antică (1990) - considerată drept cea mai originală punere în scenă a tragediei greceşti a sfârşitului de secol XX. A fost invitat la festivalurile internaţionale de teatru de la Milano, Paris, Sao Paolo, Salzburg şi Edinburg.
Director al Teatrului Naţional Bucureşti (1990 - 1993)
Spectacole de opera puse în scenă de regizorul Şerban Andrei
Eugene Onegin (1980) la Welsh Naţional Opera, a fost prima producţie lirică
Turandot (1984)
Norma (1985)
Fidelio (Covent Garden - 1986)
Opera din Paris : The Puritans (1997), L"Ange de feu (1991), Lucia Di Lammermoor (1995), L"Italienne a Alger (1998), Leş Îndes Galantes (1999)
Andrei Şerban a fost şi este profesor la numeroase universităţi: Yale School of Dramă, Harvard University, Le Conservatoire de Paris, Stockholm Dramatic School, Theatre School of Tokyo, University of California - San Diego, Pittsburgh Theatre Institute and San Francisco State University, Carnegie-Mellon, Sarah Lawrence, Paris Conservatoire d"Art Dramatique şi A.R.T. Institute for Advanced Theatre Training Director al Oscar Hammerstein Centre for the Performing Arts at Columbia University, New York, din 1992
Premii şi distincţii
1965 - Premiul "Best Performance" cu piesa "Şeful sectorului suflete", scrisă de Alexandru Mirodan, cu ocazia Festivalului Internaţional Studenţesc de la Zagreb
Obie Awards
Tony Award
Societatea directorilor de teatru şi a coregrafilor i-a acordat distincţia pentru impactul major avut în teatru în ultimii 20 de ani, împreună cu alţi 20 de regizori
Premii la Festivalurile de la Avignon, Shiraz şi Belgrad
Multe din producţiile sale au fost nominalizate pe Broadway.
S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 21 IUNIE ...........
Evenimente
1607: Este instaurată prima Parohie Protestant Episcopală din SUA, în Jamestown.1633: Omul de știință italian Galileo Galilei este găsit vinovat de către Inchiziție de „bănuită erezie“ pentru apărarea opiniei heliocentrice copernicane, în care se crede că Pământul și alte planete orbitează în jurul Soarelui. Deși a fost forțat în a renega public opinia heliocentrică, pedepsei sale i s-a adăugat și o perioadă nelimitată de arest la domiciliu.
1848: În revista „Foaie pentru minte, inima și literatură" a apărut poezia „Un răsunet", de Andrei Mureșanu. Din data de 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deșteaptă-te, române!"
1940: Al doilea război mondial: Franța capitulează în fața Germaniei
1941: Al doilea război mondial: În noaptea de 21 - 22 iunie, ora 24.00, Armata Română a declanșat operațiunile militare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de sub ocupația sovietică
1963: Giovanni Battista Enrico Antonio Maria Montini este ales Papa Paul al VI-lea de către Colegiul Cardinalilor.
1965: Trupa „The Byrds" lansează albumul Mr. Tambourine Man
1977: Elvis Presley susține ultimul său concert în Rapid City, Dakota de Sud
S -a născut în..................
1821: Henry W. Baker, compozitor al „Hymns Ancient and Modern", cântec religios anglican neoficial1851: Daniel Carter Beard, organizatorul primei trupe de cercetași din Statele Unite ale Americii
1882: Rockwell Kent, artist, pictor, grafician
1884: Marcel Schlumberger, inginer francez (d. 1953)
1892: Hilding Rosenberg, compozitor
1903: Al Hirschfeld, caricaturist
1905: Jean-Paul Sartre, romancier, dramaturg, filosof francez (d. 1980)
1924: Wally Fawkes, caricaturist
1935: Françoise Sagan, scriitoare franceză (d. 2004)
1943: Andrei Șerban, regizor român de teatru și film
1953: Benazir Bhutto, politician pakistanez (d. 2007)
Decese
1527: Niccolo Machiavelli, istoric, scriitor, politician italian (n. 1469)1922: Tache Ionescu, om politic român (n. 1858)
1957: Johannes Stark, fizician german (n. 1874)
1970: Victor Vâlcovici, matematician român, membru al Academiei Române (n. 1885)
1978: Pál Auer , politician, scriitor, memorialist, jurnalist și diplomat maghiar ( n.1885)
1988: George Ivașcu, istoric și critic literar român (n. 1911)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .