Se afișează postările cu eticheta sclavie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sclavie. Afișați toate postările

vineri, 23 august 2013

24 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Adevărul este atât de întunecat în aceste vremuri şi minciună atât de fixată, încât n -am fi în stare să cunoaştem adevărul, dacă nu l -am iubi""(Blaise Pascal)

Pecica (Arad)  : Protest  împotriva desfiinţării administraţiilor financiare.





O acţiune de protest a cetăţenilor din Pecica şi Nădlac şi din încă patru localităţi apropiate a fost declanşată astăzi,  împotriva desfiinţării administraţiilor financiare din cele două oraşe.
La protestul  care se desfăşoară la Pecica, participă peste 120 de cetăţeni ai acestor localităţi între aceştia aflându-se şi primarii, şi senatorul Constantin Traian Igaş din Colegiul ce include aceste localităţi. Protestul, s -a desfăşurat prin blocarea DN 7 (E68), cetăţenii traversând continuu şoseaua pe trecerea de pietoni. De-o parte şi de alta a locului în care se desfăşoară protestul s-au format cozi de mai multe zeci de autovehicule pe ambele sensuri de mers.
Pentru a nu perturba foarte mult traficul rutier, organizatorii protestului au decis ca să se desfăşoare etapizat, câte zece minute traversând şoseaua şi zece minute de pauză, pentru a se da drumul la trafic. Protestării au bannere cu mesaje precum "Noi nu vrem să plătim impozitele la Arad!", "Nu ne trimiteţi cu forţa la Arad!", "Desfiinţarea administraţiilor din Pecica şi Nădlac va afecta 30.000 de oameni!". Protestul este supravegheat de importante forţe de ordine - jandarmi, poliţişti locali şi poliţia naţională.
Încă de acum două săptămâni, primarii din mai multe localități din vestul județului Arad au promis că, dacă nu se rezolvă nimic cu desființarea Finanțelor de la Pecica și Nădlac, vor ieși, împreună cu cetățenii, să protesteze și să blocheze traficul pe DN7. S-au ținut de cuvânt, astfel că, astăzi, cetățeni din mai multe localități, împreună cu primarii și cu senatorul Constantin Traian Igaș, au ieșit cu pancarte și bannere și au blocat traficul pe DN7, în dreptul localității Pecica.
Protestatarii spun că protestele vor continua până când se va decide menținerea Finanțelor și Trezoreriilor din Pecica și Nădlac.

Cristian Preda:  Ponta doreşte să îl izoleze pe Băsescu.

Europarlamentarul Cristian Preda precizeazăpe blogul său :

''Premierul nu are vreun interes pentru economie şi nu PDL e 'dascălul' care i-l va stârni. El nu are nevoie nici de sprijin în Parlament şi cu atât mai puţin în Guvern. Alianţa cu PNL & Voiculescu e solidă. Invitând PDL la discuţii, dr. Ponta doreşte, în schimb, să îl izoleze pe Băsescu. El speră că PDL va merge la consultări, pentru a putea spune după aceea că singurul actor politic nefrecventabil e Băsescu. Din punctul de vedere al celui mai celebru discipol al lui A. Năstase, acceptarea invitaţiei de către PDL ar fi un soi de justificare pentru blocarea coabitării".
"Vedeţi, ar putea spune Ponta, eu am dialog şi cu adversarii, doar cu Băsescu nu se poate înţelege nimeni. Are ceva de câştigat PDL dintr-un asemenea scenariu? Dacă Blaga, Predoiu & comp. vor să oficializeze ceea ce afirmă în spatele uşilor închise, şi anume despărţirea definitivă de Băsescu, întâlnirea va avea loc. Dacă nu, nu'', spune acesta.


"Discuţia despre colaborarea PNL-PDL a devenit un soi de joc gratuit şi previzibil. PNL şi PD au colaborat între 2003, când s-a format Alianţa DA, şi primăvara lui 2007, când coaliţia guvernamentală a fost spartă, cu larga contribuţie a PSD. După formarea PLD şi eliminarea de la guvernare a PD, relaţiile dintre cele două formaţiuni au devenit conflictuale. Atunci a început jocul. PNL a spus (şi tot spune): cooperăm după ce pleacă Băsescu de la Cotroceni. Trecut în opoziţie, PDL a zis şi el: cooperăm după ce pleacă Antonescu de la şefia PNL. De câteva săptămâni, jocul s-a reaprins. Pe rând, pedeliştii spun că aşteaptă ca Antonescu să fie debarcat, iar peneliştii dau şi ei replica tocită de atâta folosire. Cele două partide demonstrează astfel un singur lucru, şi anume că pun persoanele mai presus de orice", susţine Cristian Preda.

"Într-adevăr, liberalii judecă în termeni instituţionali, nu urmând umori personale. Maimuţărirea liberalismului e regretabilă. Când PNL sau PDL vor trece de la aversiunea faţă de un lider sau altul la evaluări raţionale, îşi vor merita numele. Deocamdată, litera L din numele lor nu înseamnă 'liberal'", conchide europarlamentarul.

Elena Udrea: O nouă apropiere a preşedintelui Băsescu de PDL depinde de realizarea unei construcţii politice de centru-dreapta.

"Nu e vorba neapărat de oameni, este vorba de ce-şi propune PDL. Cred că o construcţie de centru-dreapta puternică în România este ceea ce şi preşedintele Traian Băsescu şi-ar dori. Decât o opoziţie aşa cum arată acum, fragmentată şi lipsită de forţă şi de vizibilitate, cred că o construcţie puternică, unitară, şi-ar dori şi preşedintele Traian Băsescu", a declarat Elena Udrea.
În opinia sa, o astfel de alianţă ar fi fost utilă şi în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European din 2014. "Eu aş fi vrut să facem un mare proiect politic, în care să se regăsească toţi cei care sunt în opoziţie cu PSD, sau cu USL, dacă tot sunt împreună la guvernare. Acum, cum vor decide liderii şi cum vor avea capacitatea să negocieze (...) şi să meargă mai departe pe un singur proiect politic, sau nu", a explicat lena Udrea.

Anunţul premierului Victor Ponta referitor la disponibilitatea de a discuta cu Partidul Democrat Liberal (PDL) anumite chestiuni de ordin economic este tardiv, în condiţiile în care Guvernul şi-a luat deja anumite angajamente faţă de instituţiile financiare internaţionale, a afirmat joi deputatul-democrat Liberal Elena Udrea.
"Între timp (...) scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional este finalizată, deci e tardiv acum să ne întâlnim să discutăm despre ceva ce oricum Guvernul nu va putea pune în practică. Însă dânsul face un exerciţiu de imagine, demonstrând că, uite, îşi pleacă urechea la propunerile opoziţiei", a declarat Udrea.

Sulfina Barbu  :  Nu mă aşteptam ca PNL să aibă o propunere care să fie apreciată.

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu a declarat, vineri, că nu se aştepta ca PNL şi USL să vină la Ministerul Transporturilor cu o propunere care să poată fi apreciată, criticând posibila nominalizare a lui Nini Săpunaru la şefia MT.

"Din păcate, conform obiceiului USL-ului, avem promovaţi oameni care nu neapărat că au experienţă în domeniul respectiv, ci probabil sunt bine poziţionaţi politic şi atât. (...) Nici nu aveam foarte mari aşteptări de la Partidul Naţional Liberal şi de la USL, pentru că, văzând garnitură de miniştri pe care au promovat-o, nu aveam aşteptări ca acum să vină cu o propunere care într-adevăr să poată fi apreciată", a afirmat Sulfina Barbu, la RFI.
"Domnul ministru Constantin nici măcar nu a ieşit cu o declaraţie, în condiţiile în care colegi de partid ai domniei sale sunt acuzaţi şi arestaţi pentru luare de mită, în valoare de 1,2 milioane de euro de la agricultură, de la APIA, nu are niciun fel de problemă pe tema aceasta. În locul domniei sale, un om de bun simţ ar fi plecat prin demisie. Dar constatăm că în USL, când vorbim de miniştri, pare totul posibil", a spus Sulfina Barbu.

Victor Ponta : Nu este de acord cu numirea lui Săpunaru la Transporturi şi a cerut o altă nominalizare.

Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse politice.
 "Premierul a transmis preşedintelui PNL că nu este de acord ca Nini Săpunaru să preia funcţia de ministru al Transporturilor şi a cerut o altă nominalizare", au declarat sursele citate.
Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, către forurile de conducere ale partidului, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că a fost autorizat să anunţe acest lucru.
Joi seara, premierul Victor Ponta a evitat să comenteze această informaţie.
Conducerea PNL urmează să analizeze duminică propunerea pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Premierul Victor Ponta a anunţat că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.

Gheorghe Falcă : Politicul trebuie să aducă viziunea, fundamentată pe valori şi doctrină.

  -fragmente din interviul acordat  de democrat-liberalul Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, la împlinirea unui an din actualul mandat, AGERPRES.

"Personal, înţeleg puţin altfel termenii de "profesionalizare a politicii". Din păcate, mulţi dintre politicieni înţeleg sintagma ca pe un fel de eternizare într-o poziţie parlamentară, fără însă că de numele lor, după două sau mai multe mandate, să se lege vreun proiect consistent. Emblematic pentru acest tip de abordare este, în opinia mea, domnul Crin Antonescu. Eu cred însă că postura politică trebuie dublată de cea de om al proiectelor, care s-a profesionalizat, a câştigat experienţă şi competenţă pe parcurs, fie în administraţia publică, fie în mediul privat. Trebuie să găsim un echilibru între angajamentul politic şi profesionalism. Şi, pentru această etapă a vieţii mele publice, cred că poziţia de primar al Aradului se află într-un echilibru corect prin care pot exprima atât viziunea politică şi doctrinară, cât şi competenţa acumulată şi profesionalizarea."

"Integrarea în Uniunea Europeană a venit cu provocarea unei mai mari deschideri a administraţiilor către exterior. O astfel de deschidere este benefică, dacă ne gândim mai ales la faptul că finanţările europene privilegiază proiectele transfrontaliere. Aradul este un beneficiar al unor astfel de proiecte, dacă ne gândim la cele mai recente: amenajarea unor piste de biciclete, printr-un proiect comun, Arad şi Gyula, şi inaugurarea unor hot-spot-uri în Arad şi Oroshaza.
Ca membru în Comitetul Regiunilor, am acces la un adevărat laborator pentru ceea ce înseamnă legislaţia Uniunii Europene pentru administraţia publică. România mai are de adoptat în acest domeniu mai mult de jumătate din legislaţia deja în vigoare în UE, iar a fi prezent acolo înseamnă foarte mult. Mai mult, e semnificativ faptul că suntem ascultaţi, atunci când am venit cu amendamente specifice, ca regiune periferică a UE, interesată de absorbţia de fonduri europene, mai ales pentru IMM-uri. Aradul prezintă, de altfel, garanţia oraşului din România cu cele mai multe fonduri europene atrase pe cap de locuitor."

"O prioritate strategică a fost stabilirea unui parteneriat eficient cu investitorii pentru dezvoltarea economică a oraşului şi, prin aceasta, creşterea numărului de locuri de muncă şi a încasărilor la bugetul local. Astfel, în primele două mandate, PIB-ul s-a dublat, un succes cu atât mai meritoriu cu cât e greu de găsit un alt oraş cu o dinamică asemănătoare, mai ales dacă ţinem cont că în acest interval am traversat şi o perioadă de criză naţională şi globală. Creşterea aceasta a fost rezultatul unor acţiuni locale, de la viabilizarea unor zone periferice, transformate în zone industriale, la lobby-ul pentru finalizarea autostrăzii Arad-Timişoara şi de la antrenarea unui aparat birocratic prietenos, până la celeritate în luarea deciziilor legislative şi executive în sprijinul investitorilor"

PNL : Evenimentele istorice din 23 august 1944 trebuie interpretate fără falsificări.

Partidul Naţional Liberal (PNL) consideră că evenimentele istorice din 23 august 1944 trebuie apreciate şi interpretate fără falsificări şi pledează pentru respingerea în societatea românească a oricăror forme de totalitarism.

"Acum, la aproape şapte decenii distanţă, PNL consideră că evenimentele istorice din 23 august 1944 trebuie apreciate şi interpretate fără falsificări, la adevărata lor semnificaţie. PNL, care a promovat de-a lungul întregii sale existenţe valorile democraţiei şi ale pluralismului, consideră că preocuparea fundamentală a societăţii româneşti trebuie să fie promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi respingerea imediată, cu fermitate, a oricăror forme de totalitarism, oricât de neînsemnate ar părea acestea la momentul apariţiei lor", se arată într-un comunicat al Departamentului de Analiză Politică şi Comunicare din PNL transmis, vineri, AGERPRES.
"Pe această bază au construit o întreagă ideologie a partidului-stat, transpusă public şi vizual în manifestările grandomane inspirate din propaganda nord-coreeană. Deşi aflat la o vârstă tânără, Regele Mihai I al României şi-a asumat, la 23 august 1944, un risc major pentru răsturnarea regimului dictatorial al mareşalului Ion Antonescu. Regele a obţinut încheierea unei păci onorabile cu aliaţii occidentali şi scoaterea României dintr-un război, deja pierdut, împotriva Uniunii Sovietice, salvând astfel numeroase vieţi omeneşti. Comuniştii au denaturat rolul regelui Mihai în aceste evenimente, pe care le-au prezentat ca fiind opera Partidului Comunist Român", se mai arată în comunicatul citat.

Mircea Geoană : Problema primarilor declaraţi incompatibili trebuie rezolvată cu prioritate.

"Nemulţumirea reprezentanţilor administraţiei publice locale este justificată. Totuşi, problema nu este nici la Guvern şi nici la ANI. Însă, consider că este necesar ca ANI să îşi asume şi un rol de prevenţie. Situaţia unui număr atât de mare de aleşi locali impunea informarea publică asupra unei stări cvasi-generale de incompatibilitate. Office for Governmental Ethics în SUA, de exemplu, consiliază demnitarii înainte de preluarea funcţiei şi, apoi, sunt nemiloşi în respectarea legii. Punctual, în acest caz, problema este generată de lipsa actualizării legii administraţiei publice locale 215/2001, care spune, la art. 62, că funcţia de primar este incompatibilă cu orice funcţie de conducere din cadrul societăţilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar ori din cadrul societăţilor naţionale, companiilor naţionale sau regiilor autonome. Această modificare se poate realiza chiar la începutul acestei sesiuni parlamentare", a argumentat Geoană, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.
"În acest caz, aceste comunităţi vor avea de suferit ca urmare a perturbării mersului firesc al vieţii administrative locale. În loc să se preocupe de îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor, reprezentanţii administraţiilor publice locale vor fi angrenaţi într-o nouă campanie electorală. În plus, discutăm despre o cheltuială uriaşă, banii necesari organizării unor asemenea alegeri putând fi mult mai bine utilizaţi dacă vor fi direcţionaţi către nevoile comunităţilor locale.

Mariana Câmpeanu : În funcţie de creşterea economică se va prevedea o majorare salarială anul viitor.

Mariana Câmpeanu a participat vineri la MAE la semnarea Planului de acţiune pentru implementarea Parteneriatului dintre Guvernul României şi UNICEF pentru perioada 2013-2017.

"Aşa cum am spus în programul de guvernare şi cum premierul Ponta a afirmat întotdeauna, principalul nostru deziderat este să respectăm legile, deci, ca atare, şi legea care priveşte indexarea pensiilor în fiecare an va fi respectată şi pentru anul următor. În ceea ce priveşte creşterea salarială, domnul ministru Voinea a spus foarte clar - în funcţie de creşterea economică, de încasările la buget se va prevedea şi o creştere la anul, nu anul acesta", a spus ministrul Muncii.

"În primul rând, avem de plătit foarte multe restanţe pe hotărârile judecătoreşti din urmă. Acest mare procent pe care urmează să îl plătim, mai ales la anul, va greva posibilitatea a mări foarte mult salariile", a afirmat ministrul Muncii.

Maria Grapini :  A discutat cu oficiali din Republica Coreea despre dezvoltarea turismului.

Ministrul Delegat pentru IMM-uri, Mediul de afaceri şi Turism, Maria Grapini, a discutat, joi, cu omologul său, Yoo Jinryong, posibilităţile de dezvoltare a turismului între Republica Coreea şi România în cadrul vizitei pe care demnitarul român a avut-o în această ţară.În perioada 20-23 august 2013, Maria Grapini, efectuează o vizită de lucru în Republica Coreea, la invitaţia lui Yoo Jinryong, Ministrul Culturii, Sportului şi Turismului, conform unui comunicat al Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de afaceri şi Turism din Ministerului Economiei, remis vineri AGERPRES.

"Este prima mea întâlnire cu un demnitar din Europa de Est. Pot să vă spun că există interes pentru România, ca destinaţie turistică, din partea cetăţenilor coreeni. De asemenea, suntem interesaţi să promovăm Coreea ca destinaţie turistică în România", a spus, cu acest prilej, Shim Jeong Bo.
La rândul său, Maria Grapini a promis că va trimite informaţii despre destinaţiile turistice româneşti împreună cu propuneri concrete de colaborare.

Roşia-Montana  : Organizaţiile pro-minerit  regretă neparticiparea opozanţilor proiectului RMGC la întâlnirea cu Comisia UNESCO.

Organizaţiile pro-minerit din Roşia-Montana şi reprezentanţii comunităţii de romi din localitate îşi exprimă regretul că opozanţii proiectului Companiei Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) nu au participat la discuţiile cu ministrul Culturii şi cu membrii Comisiei Permanente Comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. Într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES, Asociaţiile Pro Roşia şi Pro Dreptatea, Asociaţia Studenţilor din Roşia Montană şi reprezentanţii comunităţi de romi arată că "principala avuţie a unei localităţi sunt oamenii, iar dacă Roşia Montana rămâne fără oameni, care nu mai pot sta aici dacă nu au de lucru, atunci va deveni o localitate moartă, părăsită". Din punctul de vedere al preşedintelui Pro Roşia Montana, Andrei Jurcă, UNESCO nu alocă "mulţi bani, cum cred unii", iar sarcina unor investiţii majoritare pentru protejarea patrimoniului revine statului român.
"Are statul român fondurile necesare pentru aceasta? Sau repornim mineritul şi construim un viitor pentru copiii şi nepoţii noştri? Credem că ultimul cuvânt pentru includerea în UNESCO trebuie să îl aibă majoritatea locuitorilor, iar lumea trebuie să ştie că oamenii din zonă vor minerit!", spune Andrei Jurcă, citat în comunicat.
"Soluţia realistă a reabilitării patrimoniului şi a dezvoltării economice a localităţii vine de la repornirea mineritului prin proiectul minier modern", susţine şi Marcu Blăjan, preşedintele Pro Dreptatea.
La rândul său, Asociaţia Studenţilor din Roşia Montană (ASRM) consideră că proiectul minier va crea locuri de muncă, iar tinerii se vor putea întoarce, după studii, la Roşia Montană.
"În absenţa locurilor de muncă, tinerii pleacă şi zona se va depopula", apreciază Dana Petaca, preşedinta ASRM.

Eugen Tomac : Cele patru contestaţii la înregistrarea Partidului Mişcarea Populară sunt de formă.

Deputatul Eugen Tomac, preşedintele interimar al Partidului Mişcarea Populară, a declarat :

 "Procesul decurge firesc, există patru contestaţii, toate sunt de formă, nu de fond, suntem încrezători în actul de judecată şi aşteptăm următorul termen ca să fim cu actele în regulă şi să putem continua construcţia Partidului Mişcarea Populară".
Întrebat dacă ia în calcul că înregistrarea partidului să fie tergiversată pe termen mai lung de contestaţiile depuse la tribunal, Tomac a arătat că nu vede de ce instanţa ar trebui să ţină cont de astfel de lucruri atât timp cât actele necesare înfiinţării partidului sunt întocmite corect.
Înregistrarea la Tribunalul Bucureşti a Partidului Mişcarea Populară a fost amânată, joi, până în 12 septembrie, după ce patru intervenienţi în dosar au depus contestaţii, invocând motive legate de sigla, denumirea şi componenţa formaţiunii politice.
Tribunalul Bucureşti a luat joi în discuţie cererea de acordare a personalităţii juridică Partidului Mişcarea Populară, formulată în 23 iulie de Eugen Tomac, Teodor Baconschi, Dragoş Ciuparu, Adrian Papahagi şi Cristian Petrescu.
În timpul judecării acţiunii de înregistrare a Partidului Mişcarea Populară au depus contestaţii în cauză patru intervenienţi, respectiv Alianţa Populară a Democraţilor Europeni, Partidul Democrat Vox Populi Vox Dei, Asociaţia de Revoluţionari Phoenix din Constanţa, dar şi o persoană din Oradea

MAE : Convorbire telefonică între ministrul Corlăţean şi omologul egiptean.


Potrivit unui comunicat al MAE transmis joi AGERPRES, convorbirea dintre cei doi miniştri a fost prilejuită de reuniunea extraordinară a Consiliului Afacerilor Externe din statele UE care a avut loc miercuri, la Bruxelles, şi în cadrul căreia s-au discutat evenimentele recente din Egipt.

"Şeful diplomaţiei române i-a comunicat ministrului Fahmy că în cadrul reuniunii de la Bruxelles s-a evidenţiat preocuparea profundă a Uniunii Europene faţă de situaţia din Egipt, fiind în acest sens accentuată necesitatea stopării imediate a violenţelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti. A arătat totodată că Statele Membre UE au condamnat ferm actele teroriste şi acţiunile Al-Qaeda în Egipt, cu precădere în Peninsulă Sinai. Ministrul Corlăţean a subliniat că singura opţiune reală pentru soluţionarea crizei este demararea procesului de reconciliere naţională şi invitarea la masa dialogului a tuturor forţelor politice din Egipt", se arată în comunicatul citat.
"Ministrul afacerilor externe egiptean a mulţumit pentru demersul omologului român şi a confirmat deschiderea autorităţilor interimare faţă de intensificarea dialogului cu UE. Totodată, a arătat că autorităţile de la Cairo sunt conştiente de necesitatea reconcilierii naţionale şi de adoptarea fără întârziere a unor măsuri concrete care să permită încheierea actualei crize", se menţionează în comunicatul citat.

ŞTIRI METEO

Sâmbătă, 24 august 2013,  vremea se va menţine călduroasă în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Local în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi pe arii mai restrânse în sudul, centrul şi estul ţării vor fi averse şi descărcări electrice, în timp ce în restul teritoriului astfel de fenomene vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 33 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime în general între 12 şi 20 de grade.

LA BUCUREŞTI

Vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara şi noaptea, când vor fi condiţii de ploaie de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31...32 de grade, iar cea minimă de 17...19 grade.

LA MUNTE

Cerul va fi temporar noros şi vor fi averse şi descărcări electrice local în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi izolat în restul zonei montane. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua anterioară.

LA MARE

Vremea va fi uşor instabilă şi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 30 de grade, iar cele minime între 21 şi 22 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 şi 26 de grade.


PERSONALITĂŢI

Gene Kelly

Eugene Curran „Gene” Kelly (n. 23 august 1912 - d. 2 februarie 1996) a fost un actor, cântăreț, coreograf, dansator, producător de film și regizor american. Una dintre cele mai importante figuri ale dansului în film, Kelly a fost cunoscut mai ales pentru stilul său energetic și atletic, prezența sa fizică agreabilă și personajele de tipul "eroi pozitivi" pe care le-a interpretat pe marele ecran. Deși este mai cu seamă cunoscut pentru rolul său din musicalul Cântând în ploaie (conform, Singin' în the Rain), Kelly a fost una din forțele majore ale filmelor muzicale ale Hollywood-ului anilor 1940 și până la sfârșitul 1950, când realizarea filmelor de acest tip a manifestat un declin accelerat datorat parțial pierderii interesul publicului, dar mai ales datorită omniprezenței televiziunii în toate aspectele societății americane. Numeroasele sale inovații au transformat semnificativ industria filmului musical, iar Kelly însuși este creditat ca fiind acela care a reușit să prezinte baletul în forme comerciale acceptabile pentru audiențe largi. [1]
Kelly a primit Academy Honorary Award în anul 1952 pentru realizările întregii sale cariere. Ulterior, a primit alte semne de recunoaștere ale carierei sale din partea a Kennedy Center Honors, a actorilor, Screen Actors Guild, și a American Film Institute. În anul 1999, această instituție, American Film Institute, l-a numit Greatest Male Stars of All Time, unul dintre cei mai importanția actori ai tuturor timpurilor.

La mulţi ani!!!

Andrei Pleșu

Andrei Gabriel Pleșu (n. 23 august 1948, București) este un scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei, un stilist distins al limbii române. A fost ministrul Culturii (28 decembrie 1989 - 16 octombrie 1991) în Guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile (29 decembrie 1997 - 22 decembrie 1999). În anii '60 a intrat în Partidul Comunist Român, fiind deziluzionat repede și rămânând până la Revoluția din 1989 un opozant al regimului comunist, deși nu s-a remarcat prin gesturi deschise de disidență. Absolvent al Liceului „Spiru Haret” și al Facultății de Arte Plastice (la Secția de istoria și teoria artei), ca șef de promoție, a participat la Școala de la Păltiniș, fiind alături de Gabriel Liiceanu unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Constantin Noica. A ajuns persona non grata în urma scandalului „Meditației Transcedentale”, pierzându-și locul de muncă și fiind nevoit să petreacă o lungă perioadă de timp „în exil” la Tescani. Deși i-a fost permis să părăsească țara încă înainte de 1989, întâlnind figuri de primă mână ale exilului, precum cuplul Virgil Ierunca-Monica Lovinescu, a ales să nu rămână în străinătate.
Doctor honoris causa al Universității „Albert Ludwig” din Freiburg (2000) și al Universității „Humboldt” din Berlin (2001), Commandeur des Ordre des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Légion d'honneur și autor de succes, a fost și puternic contestat în ultimii ani, fiind asimilat alături de Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici unui grup de interese care ar acapara viața intelectuală și culturală a României. Andrei Pleșu a fost de asemenea aspru criticat ca susținător al președintelui Traian Băsescu, deși își depusese încă din 2005 demisia din fucția de consilier prezidențial.
A fondat revista culturală Dilema (mai târziu redenumită Dilema Veche) în care publică un editorial săptămânal. Pleșu a realizat împreună cu Gabriel Liiceanu câteva emisiuni de televiziune, printre care 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu (2011).

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  23 AUGUST......

Evenimente

1595: Bătălia de la Călugăreni, încheiată cu victoria armatelor munteano-transilvănene conduse de Mihai Viteazul.
1833: Sclavia este abolită în coloniile britanice.
Sclavia (din latinescul medieval sclavus < slavus) desemnează condiția umană a persoanelor (sclavii) care lucrează pentru un stăpân fără remunerație și ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naștere sau capturare (trecerea de la libertate la sclavie) până la moarte sau eliberare (trecererea de la sclavie la libertate). Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității între oameni, iar filozofic sclavii erau considerați o specie aparte și inferioară. Sclavia poate fi definită și ca o „stare de totală dependență politică, socială și economică în care este ținută o țară, o categorie socială, un individ”.
Primele documente care atestă prezența sclaviei într-o mare civilizație sunt cele din Sumeria (Mesopotamia), însă într-o formă limitată. În Egiptul Antic, mai ales în perioada Imperiului Nou, un anumit număr de sclavi caracteriza o anumită importanță socială. Cei mai mulți indivizi deveneau sclavi în urma capturării lor în timpul războaielor sau prin răpire.
 Sclavia că practică socială și economică s-a dezvoltat în antichitatea greco-romană. Grecia și Roma antice erau ambele societăți sclavagiste. Statutul social și rolul sclavilor era considerat inferior sau chiar inexistent în relația cu o persoană liberă. În societatea antică grecească, sclavia era fundamentată din punct de vedere filozofic. Aristotel vedea sclavia ca o garanție indispensabilă a oamenilor liberi de a-şi putea dedica timpul politicii și bunei guvernări a cetății. Între secolele V î.Hr. și I d.Hr. sclavia romană a cunoscut o perioadă de puternică intensificare și extindere. Victoriile și cuceririle Romei au dus la un influx stabil de sclavi, iar sclavia a afectat toate nivelele societății. O consecință a acestui fapt a fost alungarea micilor fermieri și a muncitorilor liberi de pe teritoriile lor, creându-se astfel o masă urbană nemuncitoare. În perioada imperială, condițiile de muncă pentru sclavi s-au îmbunătățit treptat, încurajate de ideile primilor creștini.
În Europa, sclavia a cunoscut un declin foarte lent în Evul Mediu, dar a fost înlocuită treptat de feudalism. Acest regim politic era caracterizat prin proprietatea nobiliară asupra pământului și, parțial, asupra țăranilor. Sclavia a reapărut pe o scară largă, după modelul roman, în lumea musulmană și în Bizanț. La sfârșitul secolului al XV-lea, însă, sclavia era aproape eradicată în Europa.
În 1772, printr-o hotărâre legislativă, sclavia a fost interzisă în Anglia. Sclavia a continuat însă în coloniile britanice din Marea Caraibelor, unde cultivarea trestiei de zahăr aducea mari profituri. În anii 1780, William Wilberforce a întreprins o campanie menită să pună capăt comerțului cu slăvi. Wilberforce a reușit să-i convingă pe membrii parlamentului să interzică comerțul cu sclavi în Imperiul Britanic. Astfel, mai multe hotărâri legislative succesive britanice--(1807, 1827, 1833 și 1834--declară abolirea slaviei. Majoritatea țărilor europene, sub o puternică presiune britanică, fac același lucru între 1830 și 1860.
În ciuda intrării în vigoare a Convenției cu privire la sclavie și a interzicerii oficiale în aproape toate țările, sclavia continuă să existe pe scală mare, atât în forma sa tradițională, cât și în forma sa modernă. Conform unui studiu publicat în anul 2000 s-ar putea să mai existe, încă, 27 de milioane de sclavi în toată lumea. Guvernul Mauritaniei a fost acuzat în mod repetat că nu promovează o politică suficient de fermă pentru a desființa sclavia pe teritoriul său. Sudanul este o altă țară, care pe fondul conflictului interetnic și interreligios de pe linia de fractură care desparte, pe de-o parte, populația negroidă, din sud de cea arabă, din nord, și pe de cealaltă populația de religie islamică de aceea creștină sau animistă, a fost acuzat că permite sclavia. Un fenomen similar este înregistrat și în Haiti, unde nici până astăzi, în anul 2007, forma locală de sclavie („restavec”, formă de sclavie acceptată cultural de către populația țării) nu a fost eliminată.


1839: Hong-Kong-ul a fost anexat la Marea Britanie (până la 1 iulie 1997).
1881: Prin Decretul nr. 2134, regele Carol I autorizează funcționarea în urbea Brăila a Muzeului științific (în prezent „Muzeul Brăilei”) și a bibliotecii publice, fondate din inițiativă privată.
1914: Japonia declară război Germaniei și bombardează Qingdao, China.

1927: La Boston au fost executați anarhiștii italieni Sacco și Vanzetti, în ciuda protestelor internaționale.
 Nicola Sacco (n. 22 aprilie 1891 – d. 23 august 1927) și Bartolomeo Vanzetti (n. 11 iunie 1888 – d. 23 august 1927) au fost doi anarhiști americani de origine italiană, arestați în 1927, închiși și executați pe scaunul electric, în Massachusetts.
e 23 August 1927, doi anarhişti americani de origine italiană, Nicola Sacco şi Bartolomeu Vanzetti, au fost ucişi pe cale judicială de către Statul Massachusetts,SUA, fiindu-le înscenate două crime pe care nu le-au comis. Sacco şi Vanzetti au fost anarhişti dedicaţi, activi în mişcarea muncitorească. În 1916, Sacco a fost arestat fiindcă a participat la o demonstraţie în spirit de solidaritate cu greva muncitorilor din Minnesota.În acelaşi an, a participat la greva din fabrica de la Plymouth,Massachusetts. Aici l-a cunoscut pe Bartolomeo Vanzetti, unul din principalii organizatori ai grevei. Ca majoritatea anarhiştilor, cei doi au fost opozanţi activi ai Primului Război Mondial. Sărăcia severă din anii de după război a însemnat că mulţi muncitori erau nemulţumiţi de situaţia în care se aflau. Autorităţile erau înspăimântate că muncitorii vor urma exemplul Revoluţiei Ruse şi făceau tot ce le stătea în putere pentru a prezenta comunismul şi anarhismul ca “ne-american” şi să-i sperie pe muncitori departe de propagandă “roşie”.În aprilie 1920, anarhistul Andrea Salsedo a fost arestat şi deţinut timp de 8 săptămâni.În dimineaţa de 3 mai, a murit “căzând”de la geamul etajului al 14-lea al Departamentului de Justiţie din New York. Sacco şi Vanzetti,împreună cu alţi camarazi, au convocat imediat o întâlnire în Boston pentru a protesta.În timp ce căutau sprijin pentru întâlnire,au fost arestaţi sub suspicinea de “activişti radicali periculoşi”.În curând s-au văzut acuzaţi de un jaf care s-a întâmplat în aprilie,unde doi paznici au fost ucişi. Cazul a ajuns la judecată în iunie 1921 şi a durat şapte săptămâni.Cazul statului împotriva celor doi a fost practic neexistent.12 clienţi de-ai lui Vanzetti (muncea ca vânzător de peşte) au depus mărturie că le-a furnizat peşte în timpul crimei.Un oficial al Consulatului Italian din Boston a mărturisit că Sacco s-a întâlnit cu el pentru a trata de paşaport la acea vreme.Mai mult, o altă persoană a recunoscut că a comis crima şi că nici Sacco şi nici Vanzetti n-au fost implicaţi.
Judecătorul, Webster Thayer,a spus despre Vanzetti : “Acest om, chiar dacă de fapt nu a comis crimă care îi este imputată,este totuşi vinovat moral,fiindcă el este inamicul instituţiilor noastre”.Purtătorul de cuvânt al juriului, un poliţist pensionat, a răspuns unui prieten care părea a crede în nevinovăţia lui Sacco şi Vanzetti :” Să-i ia dracu’.Ar trebui să fie spânzuraţi oricum.”Condamnându-i pe cei doi la moarte, judecătorul s-a lăudat unui prieten :” Ai văzut ce le-am făcut nenorociţilor ălora de anarhişti ieri?”Fără îndoiala că Sacco şi Vanzetti au fost judecaţi pentru convingerile lor politice şi că,atunci când s-a dat verdictul, a fost un verdict de clasă – statul transmitea un mesaj clar clasei muncitoare americane – orientaţi-vă distant de gândirea anarhistă sau suportaţi consecinţele. Sacco şi Vanzetii au petrecut următorii 6 ani în închisoare, în timp ce le-a fost respins recurs după recurs.În sfârşit, pe 23 august 1927, au fost executaţi. Ştirea execuţiilor a trimis sute de mii de protestatari în stradă, în jurul lumii.Ambasada SUA din Paris a trebuit să fie înconjurată de tancuri pentru a o proteja de mulţimea de protestatari furioşi, o revoltă în Londra s-a sfârşit cu 40 de răniţi, Consulatul SUA din Geneva a fost înconjurat de o mulţime de 5.000 de persoane, mulţimi uriaşe purtând banderole negre au mărşăluit în Boston şi New York. La scurt timp înainte de a fi executat, Vanzetti a spus : “Ultima clipă ne aparţine – acea agonie e triumful nostru.” În amintirea momentului morţii lor şi în  lupta pentru viziunea lor spre o nouă societate echitabilă, onoram aceşti oameni.
   

1939: Germania Nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, al cărui protocol adițional secret stipula împărțirea Europei de Est și Centrale între cele două puteri și a stat la baza declanșării celui de al Doilea Război Mondial.
1944: Al Doilea Război Mondial: România a ieșit din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea aliaților. Mareșalul Ion Antonescu, conducător al statului, a fost arestat în urma loviturii de stat organizate de regele Mihai I al României și s-a format un guvern condus de Constantin Sănătescu.
1956: Înființarea Bibliotecii Centrale de Stat din București.
1973: Ilie Năstase devine lider mondial al clasamentului ATP, poziție păstrată timp de 40 săptămâni.
1989: Aproximativ două milioane de oameni au demonstrat în Țările Baltice în favoarea independenței față de URSS dându-și mâinile și formând un lanț uman de 600 km de la Vilnius la Tallinn.
1990: Proclamarea independenței Armeniei față de Uniunea Sovietică.

S -a născut în...........

    1769: Georges Cuvier, naturalist francez (d. 1832)
    1906: Alexandru Roșca, psiholog român, membru al Academiei Române (d. 1996)
    1908: Arthur Adamov, dramaturg francez (d. 1970)
    1912: Gene Kelly, actor și dansator american (d. 1996)
    1921: Kenneth Arrow, economist american
    1924: Paul Everac, dramaturg român (d. 2011)
    1930: Vera Miles, actriță americană
    1930: Michel Rocard, politician francez, prim-ministru al Franței
    1931: Hamilton O. Smith, biolog american, laureat Nobel
    1933: Robert Curl, chimist american, laureat Nobel
    1948: Andrei Pleșu, filosof, scriitor și eseist român
    1951: Ahmat Kadîrov, politician cecen, primul președinte al Republicii Cecene (d. 2004)
    1974: Konstantin Novosiolov, n fizician britanic de origine rusă, laureat Nobel

Decese

    1498: Isabella, Prințesă de Asturia, regină consort a Portugaliei (n. 1470)
    1628: George Villiers, Duce de Buckingham, om de stat englez (n. 1592)
    1783: Johann Adolph Hasse, compozitor german (n. 1699)
    1806: Charles Augustin de Coulomb, fizician francez (n. 1736)
    1917: Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu” (n. 1894)
    1926: Rudolf Valentino, actor de origine italiană (n. 1895)
    1927: Nicola Sacco, anarhist american de origine italiană (n. 1891)
    1927: Bartolomeo Vanzetti, anarhist american de origine italiană (n. 1888)
    1982: Stanford Moore, biochimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1913)

Sărbători


Ziua internațională a comemorării comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia.




Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More