Se afișează postările cu eticheta smmit european. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta smmit european. Afișați toate postările

sâmbătă, 16 martie 2013

16 martie 2013 by Viorica Crainic



Bine v -am regăsit!


 "A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi, să poţi explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat". (Winston Churchill)

 

Preşedintele Traian Băsescu:  România se încadrează în toate criteriile.

România, din punct de vedere al politicilor economice la nivel european, se încadrează în toate criteriile, a declarat, ieri, la Bruxelles, preşedintele Traian Băsescu, după lucrările Consiliului European. "Din punct de vedere al politicilor economice la nivel european, România se încadrează în toate criteriile. Sigur, nimeni nu impune mijloacele prin care se aplică aceste criterii, fiecare ţară şi le aplică aşa cum crede şi adaptat la realităţile ei.(..)"Restabilirea unui nivel de acordare de împrumuturi este un alt criteriu pe care trebuie să-l urmărim în politica economică. Guvernul României, deşi a făcut multe împrumuturi de pe piaţa internă, începând cu 2012 au fost multe ieşiri pe piaţa externă, ceea ce a lăsat resursa financiară pentru creditare. Băncile încă nu sunt foarte deschise să crediteze economic, dar este o politică corectă, cea din 2012 şi începutul lui 2013, de a ieşi pe pieţele internaţionale şi de a încerca să finanţezi nevoile de stat de pe piaţa internaţională şi nu de pe piaţa internă", a completat Traian Băsescu. " Dezbatere privind flexibilizarea fondurilor,  care va fi în Parlament va da ocazia parlamentarilor noştri să obţină încă vreo 8-9 miliarde de euro în plus - ei parcă îmi reproşau mie că a fost creşterea de numai 18% a bugetului - şi sunt convins că prin pricererea, talentul, inteligenţa, capacitatea lor de a convinge, vor mări bugetul României", a spus şeful statului.

Summitul european s-a încheiat fără rezultate concrete.


Summitul şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene, consacrat găsirii unui echilibru între politicile de austeritatea şi de stimulare a creşterii economice, cât şi identificării unor măsuri de combatere a şomajului, s-a încheiat ieri, după două zile de discuţii fără să se obţină rezultate concrete, relatează agenţia EFE.

Ambasadorul Olandei: Este posibilă amânarea aderării României la Schengen cu 5 ani.

Ambasadorul Olandei la Bucureşti, Johannes Hendrik Mattheus van Bonzel, a declarat, ieri, că posibilitatea amânării aderării României la spaţiul Schengen, chiar şi cu cinci ani, este posibilă.
Ambasadorul Olandei la Bucureşti a atras atenţia şi că îndeplinirea anumitor condiţii nu duce la uitarea problemelor care blochează, în acest moment, aderarea Bucureştiului la Schengen.
„Îndeplinirea unor condiţii nu rezolvă neapărat problemele care blochează în acest moment aderarea României la spaţiul Schengen”, a spus diplomatul.Subiectul aderării României la spaţiul Schengen nu se va mai discuta în Consiliul JAI până la finalul anului 2013, ţări precum Finlanda şi Olanda spunând că vor aştepta concluziilor viitorului raport MCV pe justiţie.

Noua alianţă DA: Conducerea Forţei Civice a aprobat prin vot alianţa cu PNŢCD.

Conducerea Partidului Forţa Civica a aprobat, astăzi, în şedinţa Consiliului Naţional, înfiinţarea alianţei politice cu PNŢCD, care se va numi "Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr" (Alianţa DA). Reprezentanţii Forţei Civice au aprobat, în cadrul evenimentului care se desfăşoară la Parlament, o hotărâre în acest sens, cu doar trei voturi "împotriva" şi patru abţineri. După adoptarea acestei hotărâri, reprezentanţii FC prezenţi la reuniunea Consiliului Naţional se vor reuni cu cei ai PNŢCD, prezenţi, tot la Parlament, la şedinţa Comitetului Naţional de Conducere. La aceasta reuniune va fi semnat protocolul acestei alianţe de către liderii celor două formaţiuni, Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu.

Gavril Mârza (PSD): Nu ştiu dacă USL va fi necesar în 2016.

Deputatul PSD de Suceava Gavril Mârza le-a spus, astăzi, social-democraţilor suceveni, că trebuie să-şi consolideze forţa proprie întrucât "frăţia" USL nu va mai ţine mult, iar la următoarele alegeri PSD va concura cu liberalii care vor reprezenta dreapta politică. Mârza a spus în cadrul Adunării generale de alegeri a organizaţiei municipale PSD Suceava că rezultatul obţinut de USL în alegerile din 2012 a fost şi rezultatul urii acumulate de populaţie faţă de ceea ce a însemnat regimul "portocaliilor", iar electoratul are o aşteptare "fantastică" de la actualii guvernanţi. Am câştigat acum cu o forţă politică, USL, ca o necesitate împotriva lui Traian Băsescu şi regimului lui. Acesta a fost principalul obiectiv, iar în 2014 ne vom atinge acest obiectiv şi scăpăm de Băsescu", a spus Mârza.Nu ştiu dacă va mai fi necesar USL şi în 2016 şi vom ajunge să concurăm cu liberalii, care vor fi pe dreapta. Va trebui să ne consolidăm forţa proprie pentru că această frăţie ţine cât ţine. Va trebui să ne consolidăm în tot judeţul", a spus Mârza

Varujan Vosganian: Sunt sute de solicitări de redeschideri de mine.

"Am constatat cu surprindere că în România nu există nicio legislaţie care să permită redeschiderea unei mine închise. Am mai fost odată ministru, dar pe vremea aceea nu aveam solicitări de redeschidere a minelor fie pentru faptul că investiţia privată nu era dezvoltată în această zonă, fie pentru ca tehnologiile nu permiteau valorificarea unor rezerve pe care noi le socoteam epuizate sau ineficiente economic. Ei bine, această ipoteză exista astăzi. E dătătoare de speranţă şi de locuri de muncă. Avem deja sute de solicitări de redeschideri de mine, de la cărbuni până la neferoase.

Maria Grapini : Vom modifica modalitatea de autorizare a staţiunilor turistice.

"Trebuie să schimbăm câteva legi şi hotărâri de guvern. O să văd cum pot grăbi modificarea legislaţiei de organizare şi funcţionare a staţiunilor din turismul balnear. Cred că fiecare ţară trebuie să meargă prioritar pe lucruri specifice pentru care să facă proiectele corespunzătoare, iar Delta Dunării şi turismul balnear sunt priorităţi pentru România. În ceea ce priveşte fondurile europene, s-au negociat prea mulţi bani pe promovare şi prea puţini pe infrastructură. De asemenea, eliberarea autorizaţiilor de construire eliberate în staţiunile turistice trebuie să aibă o legislaţie unitară”, a precizat Maria Grapini.Maria Grapini, a semnat, ier, un Protocol de colaborare între Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Asociaţia Naţionala a Staţiunilor Turistice din România (ANSTR) şi Ministerul Economiei.
,Sectorul balnear are un potenţial extraordinar, dar avem o serie de lipsuri care ne împiedică să fim performanţi. Nu avem infrastructură, turoperatori specializaţi în atragerea turiştilor de nişă şi nici o promovare suficientă. Personalul calificat care să lucreze în staţiunile balneo este, de asemenea, insuficient. Aceste lipsuri se reflectă şi în faptul că din cei un milion de turişti înregistraţi, 65% vin prin Casa Naţională de Pensii”, a spus Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România.

Kelemen Hunor cere Guvernului să nu fărâmiţeze Ţinutul Secuiesc la regionalizare.

În discursul festiv rostit cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus că 15 Martie este sărbătoarea tuturor maghiarilor şi a "libertăţii maghiare", exprimându-şi convingerea că "o viaţă adevărată nu poate fi trăită decât în libertate". "Mesajul pe care îl transmitem de aici este acela că nu cetăţeanul există pentru stat, ca să îi fie supus şi slugă, ci invers - statul trebuie să îl slujească pe cetăţean şi comunitatea noastră naţională. Nu dorim să luăm nimănui nimic, vrem doar să decidem noi-înşine în privinţa moştenirii noastre, în problemele care ne privesc. Celor care nu înţeleg năzuinţele noastre, le spun răspicat, ca să priceapă: asta este autonomia, asta ne dorim noi - să decidem în libertate în problemele care ne privesc", a afirmat Kelemen. Kelemen Hunor a mai cerut Executivului "să nu abuzeze de cele 70 de procente ale sale" şi "să nu fărâmiţeze nici Ţinutul Secuiesc, nici Partium-ul, cu ocazia apropiatei reorganizări a regiunilor", întrucât maghiarii nu vor accepta şi vor "împiedica acest lucru cu toate puterile".

Statul lichidează termocentralele Doiceşti şi Borzeşti, aflate pe lista neagră a FMI.

Ministerul Economiei a decis dizolvarea şi lichidarea societăţii Termoelectrica, având în vedere „imposibilitatea realizării obiectului de activitate, respectiv producerea de energie electrică“, se arată într-un anunţ publicitar al companiei. În componenţa societăţii, rezultată după restructurări, intră termocentralele Doiceşti şi Borzeşti, prezente pe lista neagră a FMI.La restructurare, din Termoelectrica au fost scoase centralele de la Paroşeni, Mintia, Iernut, Drobeta Turnu Severin, Rovinari, Turceni, Bucureşti, Constanţa şi Craiova şi au mai rămas Doiceşti (judeţul Dâmboviţa) şi Borzeşti (judeţul Bacău). Acestea două din urmă sunt vizate de dizolvarea şi lichidarea anunţată i de Termoelectrica. Ministerul Finanţelor: 182 de funcţionari rămân fără posturi. Organigramă Ministerului Finanţelor a fost redusă cu 182 de posturi, din care cel puţin 22 sunt de conducere, şapte direcţii au fost desfiinţate, iar aparatul de lucru al ANAF a fost diminuat cu 150 de posturi, acestea fiind preluate de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc.Modificările au fost operate prin hotărâre aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

ŞTIRI METEO

Duminică  17  martie 2013. 

Vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă  din an. Cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat noaptea în regiunile vestice. În primele ore ale zilei vor fi posibile fulguieli trecătoare la munte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări ziua în Moldova şi Dobrogea, iar noaptea în Banat şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade, iar cele minime de la -16 grade în depresiuni până la 0 grade în sudul Banatului. În zonele joase izolat va fi ceaţă. Presiunea atmosferică va continua să crească.

ZÂMBIŢI!!

Arta sculpturii în legume şi fructe necesită multă răbdare, atenţie sporită şi, evident, talent.




PERSONALITĂŢI

Margareta Sterian


Margareta Sterian s-a născut la 16 martie 1897 în oraşul Buzău. A urmat cursurile liceale ale şcolii Evanghelice din Bucureşti, avându-l profesor de limba romană pe scriitorul Ioan Slavici, iar de desen pe Richard Canisius, pictor-gravor. În vacanţe, în oraşul natal, ia lecţii de desen cu pictorul Gore Mircescu. Face studii de artă la Paris între 1926 şi 1929. În vara lui 1929, în cadrul Seminarului de sociologie, etică şi politica al Universităţii Bucureşti, ia parte la campania monografică de la Drăguş condusă de profesorul Dimitrie Guşti. În decembrie acelaşi an, participa la expoziţia organizată de Seminarul de sociologie, etică şi politica al Universităţii, cu şase portrete de ţărani şi copii din Drăguş. În decembrie 1929 – ianuarie 1930, deschide prima expoziţie personală la Bucureşti, în Sala Mozart, în care expune peisaje, naturi statice şi ciclul de portrete "Copii din Drăguş" (30 de lucrări). Se poate spune astfel ca, la fel ca în cazul multor alte nume importante din generaţia interbelică (în acel an, de pildă, colegi i-au fost Lena Constante şi Harry Brauner), în miezul carierei Margaretei Sterian se afla expediţiile monografice de vara conduse de Dimitrie Guşti, laborator de forjare al unor personalităţi excepţionale; nu era decât începutul a ceea ce a devenit o operă prodigioasa. Margareta Sterian rămâne, dintre pictoriţele generaţiei sale (şi nu numai), artista cu cea mai ridicată cota valorica, şi totodată cea cu un cult intens susţinut de câţiva admiratori statornici. Longevitatea să neobişnuita i-a permis ca, după ce a fost marea Doamna a "Generaţiei ‘27" (născută în secolul XIX, era cu zece ani mai mare decât liderul Mircea Eliade) şi după ce a traversat, la rândul ei, desertul perioadei staliniste, a proletcultismului în artă, să revină, o dată cu liberalizarea climatului cultural, în centrul atenţiei, atât cu lucrările plastice, cât şi cu numeroase cărţi de literatură. După ‘89, interesul s-a menţinut constant pentru opera artistei, aceasta stingându-se, la 95 de ani, cu câteva luni înainte de deschiderea expoziţiei retrospective de la Muzeul Naţional de Artă. Traiectorie oarecum fericit norocoasă, de care nu au beneficiat şi alte nume ale generaţiei de pictoriţe interbelice, intrate în uitare o dată cu fractura istorică a anilor ‘40-‘50.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 16 MARTIE.....


16 martie este a 75-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

37: Caligula devine împărat roman după moartea unchiului său, Tiberius.
1457: A fost executat Ladislau de Hunedoara, fiul mai mare al lui Iancu de Hunedoara, de către nobilimea maghiară.
1521: Navigatorul portughez Fernando Magellan a ajuns pentru prima dată în Insulele Filipine.
 1705: Antim Ivireanul a fost ales episcop de Râmnic, hirotonisirea având loc în ziua următoare. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat în această calitate a fost instalarea unei tipografii la Râmnic.
1792: Regele Gustav al III-lea al Suediei este împușcat; va muri la 29 martie.
1821: Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, a lansat „Proclamația către bucureșteni", prin care chemă pe aceștia la lupta antiotomană.
1897: Legea pentru înființarea Societății naționale de agricultură din România.
1926: Fizicianul american Robert Goddard Hutchings a lansat prima rachetă cu combustibil lichid, în Auburn, Massachusetts; aceasta s-a ridicat la o înălțime de 12 m și a zburat pe o distanță de 56 m.
1935: Adolf Hitler a anulat clauzele militare aferente Tratatului de la Versailles din 1919; concomitent a fost publicată Legea reintroducerii servicului militar obligatoriu și prima utilizare a termenului Wehrmacht pentru ansamblul forțelor militare germane.
1939: Al doilea război mondial: Trupele germane au preluat puterea în Cehoslovacia.
1945: Orașul german Würzburg a fost distrus în proporție de 90% de un bombardament britanic, în numai 20 de minute; 5.000 morți.
1947: A apărut, la București, „Revista literară" condusă de Miron Radu Paraschivescu.
1963: A erupt vulcanul Agung din Bali, ducând la uciderea a 11.000 de oameni.
1965: A avut loc premiera filmului Pădurea spânzuraţilor, în regia lui Liviu Ciulei, film distins cu premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes.
1966: Astronauții americani Neil Armstrong și David Scott, aflați la bordul navetei Gemini 8, au reușit prima conectare a unei navete spațiale cu echipaj uman cu un alt obiect, o rachetă Agena.
1978: Aldo Moro, politician italian, fost prim ministru, a fost răpit de un comando al grupului terorist „Brigăzile roșii"; mai târziu a fost ucis de răpitorii săi.
1985: Jurnalistul american Terry Anderson a fost răpit de teroriști la Beirut (Liban) și a fost eliberat în 1991, după 2.454 de zile petrecute în captivitate.
1997: Semnarea Acordului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, adoptat la Conferința ONU de la Kyoto (Japonia), la 11 decembrie 1997.
1995: Mississippi a ratificat formal Amendamentul al 13-lea, devenind ultimul stat din SUA care a aprobat abolirea sclaviei. Amendamentul al 13-lea a fost ratificat oficial în 1865.
1999: Comisia Europeană prezidată de Jacques Santer și-a anunțat demisia, fapt fără precedent în istoria instituției europene. Decizia a intervenit ca urmare a unui raport foarte critic, care stabilea marea responsabilitate colectivă a Comisiei în cazurile de fraudă semnalate la sfârșitul anului 1998.
2005: Israel a predat oficial Ierihonul către Autoritatea Palestiniană.
2011: La cinci zile după cutremurul din Japonia, împăratul Akihito, a avut prima ieșire publică, într-un discurs televizat calificat drept "fără precedent". Suveranul nipon s-a declarat profund îngrijorat în legătură cu criza cu care se confruntă țara sa în urma seismului și a tsunami-ului și a cerut solidaritate.
  
S - a născut....

1750: Caroline Herschel, astronomă britanică de origine germană (d. 1848)
1751: James Madison, al 4-lea președinte al Statelor Unite (d. 1836)
1774: Matthew Flinders, căpitan, explorator englez (d. 1814)
1789: Georg Simon Ohm, fizician german (d. 1854)
1794: Ami Boué, geolog austriac de origine franceză (d. 1881)
1800: Împăratul Ninkō al Japoniei (d. 1846)
1834: James Hector, geolog scoțian (d. 1907)
1839: Sully Prudhomme, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1907)
1856: Ludovic Napoléon, Prinț Imperial, singurul copil al împăratului Napoleon al III-lea al Franței (d. 1879)
1859: Aleksandr Stepanovici Popov, fizician rus (d. 1906)
1883: Carol Ardeleanu, prozator român (d. 1949)
1892: César Vallejo, poet, prozator, eseist peruan (d. 1938)
1897: Margareta Sterian, pictoriță, poetă româncă (d. 1992)
1903: Jules Cazaban, actor român (d. 1963)
1906: Francisco Ayala, scriitor spaniol (d. 2009)
1911: Josef Mengele, criminal de război nazist (d. 1979)
1918: Frederick Reines, fizician american (d. 1998)
1926: Jerry Lewis, actor și regizor american
1927: Vladimir Komarov, cosmonaut sovietic (d. 1967)
1930: Tommy Flanagan, pianist american (d. 2001)
1936: Bujor Nedelcovici, romancier român stabilit în Franța
1941: Bernardo Bertolucci, regizor italian
1953: Isabelle Huppert, actriță franceză

Decese

  37:   Tiberius, împărat roman (n. 46 î.Hr.)
455: Valentinian al III-lea, împărat roman (n. 419)
1485: Anne Neville, soția regelui Richard al III-lea al Angliei (n. 1456)
1670: Johann Rudolph Glauber, chimist şi farmacist german (n. 1604)
1680: François de la Rochefoucauld, filosof, moralist francez (n. 1613)
1736: Giovanni Battista Pergolesi, compozitor italian (n. 1710)
1815: Ioan Piuariu-Molnar, cărturar iluminist român (n. 1749)
1898: Aubrey Vincent Beardsley, artist vizual influent englez (n. 1872)
1890: Zorka a Muntenegrului, prințesă a Serbiei (n. 1864)
1914: Charles Albert Gobat, politician elvețian, laureat Nobel pentru Pace (n. 1843)
1925: August von Wassermann, medic, bacteriolog german (n. 1866)
1930: Miguel Primo de Rivera, dictator spaniol (n. 1870)
1940: Selma Lagerlöf, scriitoare suedeză, laureată Nobel (n. 1858)
1957: Constantin Brâncuși, sculptor român (n. 1876)











Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More