"Domnul Ponta nu e „prost”, în sensul curent al termenului. E băiat „isteţ”, miştocar, mare strateg de mici fiţe mediatice. Nimic din alcătuirea sa nu l-ar fi calificat, într-o ţară normală, pentru funcţia de prim-ministru. Necopt („cârlan” după vorbă lui Ion Iliescu), fără nicio performanţă profesională anterioară, obrăznicuţ fără strălucire, necinstit în evoluţia sa academică, lipsit de competenţă şi viziune financiar-economică, educat frugal şi adesea prost-crescut, pe scurt un carierist oarecare care a ajuns, brusc, în copac… Fericit să apară la televizor şi să se tragă în poză cu „înalţi reprezentanţi” ai forurilor planetare care, formal, sunt obligaţi să-l ia în serios, Victor Ponta a pierdut, în mod vădit, simţul orientării, iar despre răspundere personală şi instituţională, despre priorităţile ţării (distincte, totuşi, de imaturul lui joc de glezne) nu pare să aibă nici cea mai mică idee”. (Andrei Pleșu)
Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.
Din ea-şi făcu o prăvălie,
Şi ca un negustor de treabă,
Pentru că-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă :
Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare...
Poftiţi să faceţi târg cu mine!
Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.
Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoatetiitorul,
Măriri, averi... Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!...
Aşa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşteriii vin de zor.
În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniţi şi voi, străini calici,
Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!... . . . .
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană ţară de pripas! (Alexandru Vlahuţă)
