Se afișează postările cu eticheta uninominal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta uninominal. Afișați toate postările

joi, 6 iunie 2013

6 iunie 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

"Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine."(Ion Raţiu)

Preşedintele Traian Băsescu :  Rolul Turciei în echilibrul geopolitic din regiune.


Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, miercuri, la Cotroceni, pe preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei, Cemil Çiçek, cu care a discutat despre relaţiile bilaterale şi despre rolul strategic al acestei ţări pentru păstrarea echilibrului geopolitic în regiune, potrivit Preşedinţiei.
 "Traian Băsescu a vorbit despre rolul strategic al Republicii Turcia pentru păstrarea echilibrului geopolitic în regiune, ca factor de stabilitate şi de dezvoltare economică. De asemenea, şeful statului a ţinut să mulţumească pentru rolul foarte important pe care investitorii turci îl joacă în mediul de afaceri din România.
La rândul său, domnul Cemil Çiçek şi-a exprimat interesul deosebit faţă de evoluţia relaţiilor de cooperare dintre România şi Republica Turcia, amintind şi faptul că anul acesta se împlinesc 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre ţările noastre, şi a vorbit despre perspectiva Declaraţiei Comune a Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Turcia", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei remis agenţiei MEDIAFAX.

Preşedintele Traian Băsescu: E extrem de important dacă reuşim un acord între toate forţele politice privind agricultură.

Preşedintele a amintit, în discursul rostit cu ocazia participării la expoziţia "AgriPlanta - RomAgroTec 2013", organizată la Fundulea, că în urmă cu doi ani s-a constituit o comisie prezidenţială pentru stabilirea strategiei pentru agricultură românească până în anul 2030, iar aceasta îşi va încheia lucrările la 30 iunie, cu un raport.
"România va avea o alocare cu circa 4,5 miliarde mai mare pentru cei doi piloni, iar pentru plăţi directe lucrurile stau destul de bine în raport cu exerciţiul bugetar trecut, pentru că este o creştere de peste 5 miliarde a sumelor alocate", a menţionat Băsescu.
"Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să gândim cum folosim aceşti bani, cu atât mai mult cu cât, prin decizia Consiliului European, există o flexibilitate de a se muta 25% din sumele alocate între pilonul I şi pilonul II (pilonul I - plăţile directe, peste 10 miliarde de euro alocaţi, pilonul II - dezvoltarea rurală, peste 7 miliarde de euro alocaţi). Fiecare Guvern are dreptul să mişte 25% de pe un pilon pe altul. Aici cred că este cheia deciziei care trebuie luată împreună cu agricultorii, care este prioritatea, cât din plăţile directe trebuie îndreptat către plăţi directe şi cât poate fi mutat către dezvoltare rurală sau invers", a spus Preşedintele.
"Extrem de important, însă, va fi dacă reuşim un acord între toate forţele politice şi, aşa cum s-a semnat un acord pentru Legea educaţiei, toate forţele politice din Parlament să semneze un acord pentru viziunea asupra agriculturii, în baza acestui rezultat al muncii comisiei prezidenţiale, pentru următorii 15-20 de ani", a spus el.
 "Foarte curând, prin Tratatul de aderare la UE, străinii vor putea cumpăra pământ în România. Eu nu spun să nu cumpere, dar spun, pe de altă parte, că ar trebui să vindem tot atâta pământ cât ne-au vândut alţii nouă", a spus Traian  Băsescu.
"Şi, pe de altă parte, avem obligaţia - Preşedinţie, Guvern, Parlament - să găsim soluţia de a-i credita pe agricultorii români în condiţii avantajoase, în aşa fel încât ei să poată fi cei care cumpără pământul. Avem nevoie şi de o agenţie a statului, care, atunci când omul vrea să vândă pământul neapărat, să-l poată cumpăra şi să-l scoată la vânzare în condiţii în care statul va stabili că se încardează în politica agricolă a României", a continuat Băsescu.

Crin Antonescu: Rolul BOR în istoria României.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că ideea referitoare la rolul Bisericii Ortodoxe Române în istoria naţională şi în evoluţia şi identitatea poporului român va fi inclusă în preambulul viitoarei Constituţii. Antonescu a spus că amendamentul privitor la rolul BOR a fost respins de Comisia de revizuire tocmai din acest motiv, argumentul fiind acela că o astfel de idee nu îşi găseşte locul între articolele Constituţiei care fac trimitere explicită la drepturi, libertăţi, îndatoriri sau instituţii.
"Au existat amendamente care nu s-au respins pe fond, ci pentru că s-a socotit de către Comisie că locul lor nu este la poziţia respectivă. De pildă, un subiect despre care s-a discutat mai mult a fost cel privitor la rolul BOR în istoria Româiei, în evoluţia şi identitatea poporului român şi s-a respins un articol care fusese propus, cu o largă majoritate, numai dintr-un motiv legat de formă", a spus Antonescu.
"În acest preambul astfel de judecăţi, de judecăţi de valoare, judecăţi istorice îşi vor găsi locul şi nu, cel puţin cum a apreciat Comisia, în articole propriu-zis ale Constituţiei, care fac trimitere drepturi, libertăţi, îndatoriri sau instituţii", a spus Antonescu.

Klaus Johannis: O majoritate foarte mare este greoaie.

"O majoritate foarte mare este greoaie, este dezavantajul cel mai mare. Să nu creadă cineva că, faptul că are 70 la sută, USL, face posibil ca tot ce îşi doresc cei din USL să poată fi angajat şi votat. E puţin mai greu", a conchis Johannis.
Referitor la  implicarea Primăriei oraşului Sibiu,  pentru refacerea unora dintre faţadele din centrul istoric,
Klaus Johannis a declarat : "Revin şi vă spun că avem o legislaţie proastă şi am spus-o tuturor celor care au fost interesaţi, legislaţie care nu permite autorităţii publice să intervină în aceste chestiuni. Legea spune clar: proprietarul răspunde de starea clădirii".

Elena Udrea: Uninominalul nu e o soluţie viabilă acum pentru România.

Deputatul PDL Elena Udrea consideră că sistemul de vot uninominal, propus de PSD, nu este o soluţie viabilă acum pentru România, ea susţinând revenirea la votul pe listă.
"Ea nu numai că nu a reuşit să repare problemele de credibilitate ale Parlamentului, dar a generat deficienţe majore chiar şi în formula actuală, care presupune şi elementul proporţionalităţii mandatelor - şi o spune un deputat al României care a beneficiat de pe urma acestei legi electorale la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Legea uninominalului majoritar într-un singur tur de scrutin susţinută de PSD poate genera probleme extrem de mari", este de părere Udrea.
"Ne putem trezi în situaţia ca un partid să aibă o majoritate consistentă în Parlament deşi a obţinut doar o minoritate de voturi. Exemplul cel mai la îndemână este situaţia din 2005 din Marea Britanie, când Partidul Laburist a fost votat de 36% dintre britanici (cu doar 4 procente mai mult decât conservatorii), dar în Camera Comunelor au avut o majoritate confortabilă de 57% (în timp ce conservatorii au obţinut doar 33% dintre mandate). Într-un asemenea sistem, se poate ajunge ca un PSD de 30%, împotriva căruia au votat 70% dintre români, să aibă o majoritate confortabilă în Parlament şi să facă absolut tot ceea ce îşi doreşte", a mai susţinut Elena Udrea.
"Concluzia: modelul de vot uninominal propus de PSD nu poate funcţiona într-o ţară că România. El este aplicabil în ţări cu o democraţie consolidată, unde există un sistem bipartidic bine înrădăcinat (ex: Marea Britanie sau SUA), iar procentul nehotărâţilor nu este extrem de mare. Aplicat la noi, s-ar ajunge, sunt convinsă, la aberaţii încă şi mai mari decât Legislativul cu 600 de parlamentari din prezent".

Ministerul Finanţelor: Reducerea TVA la pâine ţine de o decizie politică şi de o discuţie cu FMI.

"Decizia este de a se introduce această cotă redusă la TVA la pâine. În cursul acestei luni, după discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional, se va lua decizia de a introduce această cotă redusă de TVA la pâine", a spus
Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice.
El ar afirmat că "ideal" ar fi să fie promovată o ordonanţă de Guvern prin care să fie modificat Codul Fiscal.
"Ţine până la urmă de o decizie politică şi de o discuţie cu Fondul Monetar Internaţional pentru a agrea acest lucru. Doar textele sunt pregătite, iar din punct de vedere tehnic condiţiile sunt îndeplinite. Rămâne doar să fie luată decizia", a mai spus Manolescu.

Prefectura Vaslui: Hotărârile consiliilor locale de interzicere a gazelor de şist sunt ilegale.

Un număr de 14 consilii locale din judeţul Vaslui, inclusiv două din cele trei pe teritoriul cărora compania Chevron are luate în concesiune suprafeţe de teren, au interzis, prin hotărâri adoptate în plen, explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunelor respective. În actul transmis în teritoriu, Prefectura Vaslui le explică autorităţilor că zăcămintele din subsolul României sunt proprietate publică a statului, astfel încât consiliile locale nu pot decide asupra bogăţiilor subsolului.
"Potrivit Constituţiei României şi prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, şi nu al unităţilor administrativ-teritoriale. În aceste condiţii, prin adoptarea hotărârilor respective, de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, consiliile locale şi-au depăşit atribuţiile, având în vedere că acestea au putere de a hotărî exclusiv cu privire la bunurile ce aparţin domeniului public său privat de interes local. În consecinţă, am solicitat că în prima şedinţă a acestor consilii locale să se prezinte autorităţii deliberative aspectele de nelegalitate în vederea reanalizării şi revocării respectivului act administrativ", a declarat, miercuri, prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.

Polonia va asista Guvernul român la reorganizarea administrativă şi absorbţia fondurilor UE.

Ministerul român al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi instituţia cu atribuţii similare din Polonia vor semna un acord în baza căruia de autorităţile de la Varşovia vor asista Guvernul la Bucureşti în procesul de reorganizare administrativ-teritorială şi de absorbţie a fondurilor UE.
  "Există multă compatibilitate între sistemul regional din Polonia şi modelul pe care îl construim acum în România, atât în ceea ce priveşte competenţele care trebuie să fie atribuite regiunilor, cât şi în ceea ce priveşte mărimea regiunilor, relaţia dintre regiuni-judeţe-localităţi. Pe de altă parte, vor fi modalităţi prin care absorbţia fondurilor europene să dea rezultate în ceea ce priveşte dezvoltarea, să nu cheltuim fonduri europene numai de dragul de a le cheltui" , a spus ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, aflat la Varşovia cu ocazia vizitei premierului Victor Ponta în Polonia.
Reprezentanţii Guvernului polonez vor veni la Bucureşti în septembrie-octombrie, inclusiv pentru a prezenta public modelul aplicat de Polonia privind reorganizarea administrativă şi absorbţia fondurilor europene.

FMI şi-a încălcat propriile reguli.

Într-un document intern "strict confidenţial", FMI notează că a subestimat semnificativ pagubele care aveau să fie aduse economiei greceşti de măsurile de austeritate prescrise guvernului. Grecia este în recesiune de şase ani, potrivit Wall Street Journal.
Totodată, FMI admite că şi-a încălcat propriile reguli astfel încât datoria publică uriaşă a Greciei să pară sustenabilă şi că, în retrospectivă, ţara nu respecta trei dintre cele patru criterii de calificare pentru finanţare. Raportul FMI subliniază însă că modul în care a fost abordată criza, în coordonare cu Uniunea Europeană, a câştigat timp pentru a limita impactul asupra zonei euro.
În plus, oficiali FMI consideră că experienţa acumulată în Grecia va ajuta în viitoare situaţii de criză, iar instituţia nu a avut alternative la momentul respectiv. În ultimii trei ani, mai mulţi oficiali importanţi din cadrul FMI, printre care şi directorul executiv Christine Lagarde, au afirmat în repetate rânduri că nivelul datoriei de stat a Greciei este sustenabil, iar împrumuturile pot fi restituite integral şi la timp. Raportul FMI notează că experţii instituţiei au fost prea optimişti în 2010 în ceea ce priveşte posibilitatea ca guvernul Greciei să revină pe pieţele financiare şi în privinţa abilităţii politice de a implementa măsurile convenite în program.

România va fi promovată în staţiile de metrou şi pe panouri publicitare stradale.


România va fi promovată ca destinaţie turistică în staţiile de metrou şi pe panouri publicitare stradale în oraşe din mai multe ţări, printre care Germania, Rusia, Franţa, Austria, Italia şi Spania, a declarat joi Mirela Matichescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). "Suntem în faza de solicitare a ofertelor în tot ceea ce înseamnă campanie de promovare externă. Vorbim de promovare la metrou, de promovare outdor în tot ce înseamnă punctele cheie în ţări precum Germania, Rusia, Franţa, Austria, Italia şi Spania", a spus Matichescu, într-o conferinţă de presă.
"Vreau ca până la sfârşitul acestui an să absorbim tot ce înseamnă fonduri disponibile pentru promovare pe acest exerciţiu financiar, adică 54 de milioane de euro", a spus oficialul ANT.

Bernard Madoff dă sfaturi din închisoare autorităţilor de reglementare.

Bernard Madoff este un fost finanţist şi un escroc american, fost director fără rol executiv la bursa Nasdaq din New York. Madoff a fost judecat în 2009 în Statele Unite pentu cea mai mare schemă Ponzi din istorie.
Fostul investitor Bernard Madoff, condamnat la 150 de ani de închisoare pentru o escrocherie de tip piramidal, dă sfaturi autorităţilor de reglementare din SUA pentru crearea unor condiţii echitabile pe piaţa financiară. El a spus că pieţele sunt incorecte în multe privinţe faţă de investitorii individuali şi a făcut mai multe recomandări autorităţilor de supraveghere a pieţei financiare.
În opinia sa, comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) ar trebui să aibă mai multe resurse pentru protejarea investitorilor. Fondurile de hedging sunt un pericol pentru piaţa financiară şi trebuie să fie înregistrate la SEC, a arătat Madoff.
"Din 2006 până în 2008, când am fost prins, nu am avut vreo inspecţie de la SEC. Ar trebui să o facă o dată la doi ani. Dacă aş fi fost verificat aş fi fost prins mai devreme", a spus el.
"Dacă ar fi fost aşa şi aş fi fost inspectat de SEC, ar fi verificat conturile custodelui şi ar fi văzut că fondurile trecute în registrele mele nu corespund cu cele din conturi şi aş fi fost prins", a explicat fostul investitor.
În opinia lui Madoff, un control corect de audit ar scoate la iveală majoritatea fraudelor care au loc.

EUROPA: Mii de persoane evacuate şi găzduite în centre de urgenţă datorită inundaţiilor.

Dunărea înregistra miercuri după-amiaza un nivel cu câţiva centimetri sub cel istoric, de 9,9 metri, atins la Bratislava în 2002.
Nivelul Dunării este aşteptat să atingă 890 de centimetri în nord-vestul Ungariei sâmbătă, iar luni, la cotul de la Nagymaros, un nivel de 730 de centimetri.
Astăzi, situaţia era în continuare dificilă în anumite regiuni din Germania, Slovacia şi Ungaria, afectate de inundaţii considerate istorice. În estul Germaniei, mii de oameni au petrecut noaptea în centre de urgenţă. Un pod care asigură o legătură între Vamosszabadi (Ungaria) şi Medvedov (Medve, Slovacia) a fost închis de către autorităţile slovace, iar 40 de persoane de la Esztergom au fost evacuate din cauza riscului ca Dunărea să inunde zone adiacente, în nordul Ungariei.
 Aceste inundaţii, pe tema cărora urmează să aibă loc discuţii în Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului german), au produs deja consecinţe economice.
Traficul fluvial era la fel de perturbat de inundaţii, aproximativ 500 de nave fiind imobilizate, potrivit ediţiei de joi a ziarului regional Rheinischer Post, care citează un raport al Ministerului Transporturilor. Întregul trafic a fost întrerupt pe Dunăre, dar şi pe anumite porţiuni ale Elbei, Rinului, râurilor Neckar, Main şi Weser.
Constructorul de automobile Porsche a fost nevoit să îşi întrerupă producţia unui model, şi anume Cayenne, la uzinele de la Leipzig, din cauza întreruperii aprovizionării cu piese provenind din Slovacia.

Turcia, cod roşu de violenţe.

Începute ca o reacţie a societăţii civile din Turcia împotriva deciziei guvernului de a construi un mall având o arhitectură în stil vechi otoman într-unul din ultimele spaţii verzi ale Istanbulului, protestele au degenerat în lupte de stradă îndreptate împotriva guvernului islamic-conservator condus de premierul Erdogan.
Reprezentanţi ai protestatarilor din Turcia au cerut miercuri Guvernului demiterea şefilor de poliţie din mai multe oraşe ale ţării, inclusiv de la Istanbul şi Ankara, pentru că au făcut uz excesiv de forţă împotriva manifestanţilor.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află sau călătoresc în Turcia să evite deplasarea pe timpul nopţii, aglomeraţiile, precum şi implicarea în manifestaţii de orice tip.

Coreea de Nord propune negocieri cu Coreea de Sud.

Coreea de Nord a propus joi angajarea de negocieri cu Coreea de Sud în vederea redeschiderii complexului industrial intercoreean de la Kaesong, închis de către autorităţile de la Phenian pe fondul unor tensiuni militare între cele două ţări.
"Locul negocierilor şi data deschiderii lor pot să fie stabilite potrivit dorinţei (Coreei de) Sud", a anunţat, într-un comunicat, Comitetul nord-coreean pentru Reunificare Paşnică a Coreei (CPRK), însărcinat cu relaţiile cu Seulul.
Guvernul sud-coreean "primeşte în mod pozitiv propunerea de negocieri oficiale din partea Coreei de Nord", a anunţat într-un comunicat Ministerul Unificării, însărcinat cu relaţiile cu Phenianul, precizând că va anunţa ulterior locul şi calendarul acestor negocieri.

ŞTIRI METEO

ATENŢIONARE METEO : Ploi şi vijelii

COD GALBEN
Din după-amiaza zilei de joi 6 iunie, până în seara zilei de vineri 7 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Moldova, zona Carpaţilor Orientali, nordul Dobrogei şi al Munteniei. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp.
Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi până la sfârşitul săptămânii, cu precădere în zonele de munte şi în regiunile estice, sudice şi centrale, însă pe arii şi intervale de timp mai restrânse.

AVERTIZARE HIDRO :  Inundaţii

COD GALBEN

În intervalul 06.06.2013 ora 20:00 – 08.06.2013 ora 10:00, pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Suşiţa, Putna, Râmnicu Sărat (judeţul Vrancea), Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi), Jijia (judeţele Botoşani şi Iaşi) şi pe afluenţii Prutului inferior din judeţele Vaslui şi Galaţi. Se menţionează că aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă şi pe cursurile de apă necadastrate.
Datorită gradului de instabilitate accentuat, cu precipitaţii sub formă de aversă şi caracter torenţial, fenomenele se pot produce izolat şi în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal şi munte din nord-vestul, sudul şi centrul ţării.

VINERI 7 IUNIE 2013

 Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului trecător cu aspect de vijelie, în estul, centrul şi sud-estul ţării, precum şi la munte, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp şi va cădea grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse, îndeosebi în cursul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade în depresiuni şi în Dealurile de Vest şi 27 de grade în sudul extrem al ţării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.

PERSONALITĂŢI

Nicolae Iorga

 Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga, n. 6 iunie 1871 , Botoșani,- d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
A fost cofondator al partidului Partidul Naționalist-Democrat în 1910, membru al Parlamentului, președinte al Camerei Deputaților și al Senatului, ministru, și, pentru o scurtă perioadă, prim-ministru. Copil minune, polimat și poliglot, cu o activitate științifică prolifică, Iorga a scris 1003 volume, 12755 articole și studii și 4963 recenzii, aceasta culminând cu Istoria României, în zece volume. A predat la Universitatea din București, la cea din Paris și la alte instituții de învățământ academice și a fondat Congresul Internațional de Studii Bizantine și Institutul de Studii Sud-Est Europene (ISSEE). A transformat orașul Vălenii de Munte într-un centru academic și cultural.
În paralel cu contribuțiile sale științifice, Nicolae Iorga a fost un activist de centru-dreapta, ale cărui orientări politice au inclus elemente ale conservatorismului, naționalismului și agrarianismului. Deși în ultima parte a liceului a intrat sub influența marxismului, Nicolae Iorga a depășit acest episod în timpul universității, având să adere pentru scurt timp la grupul literar conservator Junimea. Nicolae Iorga a fost o figură centrală a Sămănătorului, revistă populistă și a fondat reviste conservatoare ca Neamul Românesc, Drum Drept, Cuget Clar și Floarea Darurilor. A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor.
A fost o figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în timpul Primului Război Mondial, datorită susținerii cauzei românilor din Austro-Ungaria și a avut un rol politic important în România Mare în perioada interbelică. A inițiat campanii pentru a apăra cultura României. A stârnit controverse datorită retoricii antisemite. A fost adversar al Partidului Național Liberal și al Partidul Național Român. S-a opus grupării fasciste Garda de Fier și, după o perioadă de cumpănire, s-a hotărât să îl susțină pe rivalul acesteia, Regele Carol al II-lea, întrând după dizolvarea tuturor celoralte partide în partidul unic, de sorginte corporatistă și autoritaristă, Frontul Renașterii Naționale. Pentru că fusese implicat într-o dispută personală cu liderul Gărzii Corneliu Zelea Codreanu, contribuind astfel fără voie la uciderea sa, Iorga și-a atras antipatia legionarilor. A rămas o voce independentă a opoziției după ce Gardă a instaurat Statul Național-Legionar, fiind în cele din urmă asasinat de un comandou legionar. După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

 "Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe...

Ar trece vremea şi n'am şti
Ce e aceia vreme
Şi n'ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.

Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea'ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;

Cu sărutări am şterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Şi cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu să-l curme?

Ţi-aş spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.

Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auziai,
Nici eu n’oiu fi pricina." (Nicolae Iorga - Ci De-am Fi Singuri...)

Thomas Mann

Paul Thomas Mann (n. 6 iunie 1875, Lübeck – d. 12 august 1955, Kilchberg, în apropiere de Zürich) a fost romancier german, eseist, unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1929 (pentru romanul Casa Buddenbrook). Și-a făcut studiile la München, unde a trăit și a scris de altfel o lungă perioadă, între 1891 și 1933.
Lucrează la o societate de asigurări și colaborează la periodicul satiric "Simplicissimus". Între anii 1895 - 1897 călătorește împreună cu fratele mai mare Heinrich în Italia, iar în 1905 se căsătorește cu Katia Pringsheim, fiica unui profesor universitar cu care va avea șase copii (patru vor deveni, la rândul lor, scriitori). Debutează în 1898 cu volumul de nuvele Micul domn Friedmann pentru ca, în 1901, publicând romanul Buddenbroocks să obțină un imens succes public și în critică. În 1919 este ales "Doctor Honoris Causa" al Universității din Bonn iar în 1926 devine membru al Academiei prusace de literatură.
După instaurarea hitlerismului, în primăvara lui 1933, naziștii aflați la putere declanșează o campanie violentă împotriva lui, i se retrag titlurile și i se confiscă bunurile. Între anii 1934 și 1938 locuiește în Elveția, la Küsnacht unde publică revista "Măsură și valoare" în care militează "pentru cultura germană liberă". În 1938 emigrează cu toată familia în SUA, primind în 1944 cetățenia americană. Revine în Germania în 1949 pentru o conferință despre Goethe la Frankfurt am Main și la Weimar, dar se stabilește, în 1952, în Elveția, lângă Zürich. A murit la 12 august 1955 în urma unei arterioscleroze. Umanismul social, democratic și militant este caracteristic marelui prozator care a fost totodată și o mare conștiință a epocii sale ce a intuit timpuriu sensul antiumanist al doctrinei politice naziste și l-a denunțat în conferințe și în scris, afirmându-se ca un radical apărător al valorilor spirituale ale umanității disprețuite și desconsiderate de fascism. ("Declar deschis că mă lipsesc de omagiile care nu relevă și nu respectă legătura organică dintre tot ceea ce am creat vreodată ca artist și lupta mea actuală împotriva celui de-al "treilea Reich").

Ion Rațiu

Ion Augustin Nicolae Rațiu  (n. 6 iunie 1917, Turda – d. 17 ianuarie 2000, Londra) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD).
Ion Rațiu este descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac), din Turda, atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen.
Membru de seamă al familiei Rațiu, a fost fiul avocatului Dr. Augustin Rațiu din Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu (decedat în 1932). Mama sa, Eugenia Rațiu, născută Turcu, a fost nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu, autorul "Peregrinului transilvan".
A urmat școala în Turda și Cluj, iar în 1938 a obținut o diplomă în drept de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. În 1943, Rațiu a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia). A fost desemnat Membru de onoare post-mortem al Academiei Oamenilor de Știință din România. În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Legația României de la Londra, sub ministrul Viorel Ţâlea. Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.
După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990 unde a obținut 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3. A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 20 mai 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996 a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD.
Ion Rațiu a murit la Londra, iar conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. Ion Rațiu a fost îngropat în cimitirul central din Turda, preotul ortodox al bisericii "Adormirea Maicii Domnului" (Biserica Rățeștilor, ctitorită de familia Rațiu) nedând permisiunea înhumării sale lângă strămoși, în curtea bisericii, din cauza diferendelor dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Română Unită cu Roma, Ion Rațiu fiind credincios unit. Slujba de prohodire nu a putut fi însă oficiată în biserica ctitorită de familia sa, Biserica Rățeștilor din Turda, din cauza împotrivirii preotului parohiei ortodoxe care ocupă lăcașul din 1948, care a împiedicat accesul clericilor greco-catolici în biserică pentru săvârșirea slujbei de înmormântare conform dorinței defunctului. Astfel slujba prohodului a avut loc în stradă pe un ger pătrunzător.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  6 IUNIE .....................

Evenimente

    1925: A fost fondată compania americană producătoare de automobile „Chrysler".
    1930: Restaurația carlistă. Carol al II-lea s-a reîntors în țară, intrând ilegal, cu pașaport fals.
    1942: Al doilea război mondial: SUA a declarat război României și Bulgariei, declanșându-se, în zilele următoare, expedițiile aeriene americane asupra țării noastre, în special asupra Prahovei.
    1944: Al Doilea Război Mondial: Începe Bătălia Normandiei. Ziua Z sub numele de cod Operation Overlord începe cu debarcarea a 155.000 de trupe aliate pe plajele din Normandia în Franța.
    1971: A fost lansată nava „Soiuz 11", prima navă cosmică de transport, într-o misiune ce a durat 23 de zile, 17 ore și 40 minute.

S -a născut în...........

    1599: Diego Velázquez, pictor spaniol (d. 1660)
    1606: Pierre Corneille, dramaturg francez (d. 1684)
    1799: Alexandr Pușkin, poet rus (d. 1837)
    1850: Karl Ferdinand Braun, fizician și inventator german, laureat al Premiului Nobel (d. 1918)
    1871: Nicolae Iorga, istoric, enciclopedist, memorialist, prim-ministru, parlamentar, profesor universitar și academician român (d. 1940)
    1875: Thomas Mann, scriitor german, laureat al Premiului Nobel (d. 1955)
    1903: Aram Haciaturian, compozitor rus (d. 1978)
    1917: Ion Rațiu, politician român (d. 2000)
    1931: Miron Georgescu, poet român
    1933: Heinrich Rohrer, fizician elvețian
    1934: Regele Albert al II-lea al Belgiei
    1941: Ilie Pârvu, filosof român

Decese

    1843: Friedrich Hölderlin, poet german (n. 1770)
    1931: Alexandru Voevidca, folclorist și muzicolog român (n. 1862)
    1946: Mircea Dem. Rădulescu, poet și dramaturg român (n. 1889)
    1948: Louis Lumière, inventator și cineast francez (n. 1864)
    1961: Carl Gustav Jung, psiholog și psihiatru elvețian (n. 1875)
    1962: Yves Klein, pictor francez, considerat părintele picturii monocrome (n. 1928)
    2003: Adalbert Boroș, preot romano-catolic român (n. 1908)
    2006: Vlada Barzin, poet român de etnie sârbă (n. 1940)
    2009: Jean Dausset, imunolog francez, laureat Nobel (n. 1916)







Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More