Tot despre comuniști !
,, În 17 iulie 1918, din ordinul dat de Partidul Bolşevic, împăratul Nicolae al II-lea şi familia sa au fost asasinați la casa Ipatiev din Ekaterinburg, Rusia.
Povestea asasinării țarului Nicolae al II-lea al Rusiei a cutremurat, la vremea respectivă, întreaga Europă și mai ales casele regale cu care se înrudea familia imperială rusă. Tragicul eveniment s-a petrecut pe 17 iulie, 1918, în orașul Ekaterinburg, unde țarul Nicolae al II-lea şi familia sa au fost sechestraţi şi apoi ucişi la ordinul lui Lenin. Cumplitul masacru din pădurile Ekaterinburgului revine în actualitate şi pune punct final tuturor poveştilor legate de dispariția dinastiei Romanovilor. După cum se știe, în dimineața zilei de 17 iulie, 1918, familia țarului Nicolae al II-lea a fost mitraliata cu sălbăticie în subsolul casei din Ekaterinburg, cadavrele fiind apoi transportate într-o pădure, unde, într o primă fază, au fost îngropate. Ucigașii au revenit câteva zile mai târziu au dezgropat cadavrele, le-au ars în acid sulfuric, pentru a nu mai fi recunoscute şi, din motive neelucidate, le-au re îngropat în diverse locuri.
Timp de 90 de ani, după execuţia tarului Nicolae al II-lea şi a familiei sale, nu s-a găsit nicio urmă a acelui îngrozitor măcel. De fapt, nu s-a întreprins nicio căutare, puterea sovietică nefiind dispusă să facă lumină în acest sângeros episod. Dar, după căderea comunismului, pădurea în care se presupunea că au fost îngropate cadavrele familiei imperiale a fost răscolită în lung şi-n lat şi au fost scoase la iveală osemintele găsite în trei gropi aflate la mare distanţă unele de altele. Rămăşiţele pământeşti au stabilit, fără drept de dubiu, ca osemintele aparţin familiei Romanovilor. Dar lipseau osemintele prinţului Alexei, în vârstă de 13 ani, la acea vreme, şi ale Marii Ducese Maria Nikolaevna, sora sa. Lipseau, totodată, şi osemintele prinţesei Anastasia, despre care s-a spus că ar fi scăpat din acel sinistru măcel. În legătură cu prinţesa Anastasia, fiica cea mică a tarului, au fost vehiculate, de-a lungul timpului, numeroase legende care au făcut obiectul unor filme artistice, inclusiv documentare.
Enigma a fost descifrata
Abandonăm, deocamdată, acest subiect, extrem de stufos, dar deopotrivă captivant, pentru a consemna ca tristă odisee a familiei imperiale ruse a ajuns la final. Cu alte cuvinte, enigma din jurul dispariţiei Romanovilor, ultima dinastie imperială a Rusiei, a fost, în sfârşit, descifrata. Testele ADN efectuate asupra rămăşiţelor pământeşti descoperite recent într-o pădure din apropiere de Ekaterinburg au confirmat că acestea le-au aparţinut prinţilor Alexei şi ducesei Maria, copiii lui tarului Nicolae al II-lea, ultimul tar al Rusiei. Dar, în pofida acestei descoperiri, descendenţii familiei Romanov, mulţi dintre ei stabiliţi în SUA, sunt de părere că aceste teste nu sunt adevărate, ele fiind doar o abilă acţiune de reabilitare a imaginii Rusiei, la originea acestui demers ştiinţific şi mediatic totodată aflându-se actualul guvern. “Tragedia familiei tarului se va termina doar atunci când aceştia vor fi declaraţi victime ale represiunii politice”, a declarat Gherman Lukyanov, avocatul descendenţilor familiei imperiale.
Pretinsa prinţesa Anastasia
Descoperite în 1991 şi reunite în moarte, rămăşiţele pământeşti au fost înhumate şapte ani mai târziu în catedrala Sfinţii Petru şi Pavel, din Sankt Petersburg. Mai puţin osemintele recent descoperite ale prinţului Alexei, moştenitorul tronului, şi ale Marii Ducese Maria Nikolaevna. Lipsesc de asemenea şi rămăşiţele prinţesei Anastasia, cea despre care circulă zvonul că supravieţuise cumplitului eveniment din 19 iulie, 1918. Iubitorii de istorie îşi aduc aminte, desigur, că zvonul cu pricină a fost întreţinut multă vreme de o anume Anna Anderson, care pretindea că ea este prinţesa Anastasia şi cerea să fie recunoscută ca atare şi, fireşte, să fie repusă în drepturi. Până la urmă, testele efectuate după moartea ei au dovedit că, de fapt, pretinsa “prinţesa” era fiica unor ţărani polonezi. Numai că, deşi adevărul a fost dat la iveală fără drept de tăgadă, povestea pretinsei prinţese Anastasia a făcut obiectul unui înduioşător film savurat de toţi cei care au sperat că familia tarului Nicolae al II-lea nu a fost ucisă în totalitate. Testele ADN au confirmat că rămăşiţele umane descoperite în 2007 în regiunea Ekaterinburg (Urali) aparţin ţareviciului Alexei şi prinţesei Maria, sora acestuia, asasinaţi împreună cu toată familia imperială rusă în urmă cu 90 de ani, a confirmat, Parchetul Rus. Se spune că asasinarea familiei imperiale ruse a fost prevăzută de Rasputin, călugărul nebun sau călugărul diavolului.
În decembrie 1916, Rasputin i-a trimis tarului o scrisoare în care îi prevestea că va fi ucis. Despre criminali, a scris: “Dacă moartea mea va fi pusă la cale de un neam al tău, atunci nimeni din familia ta, nici unul dintre copiii tăi, nici una dintre rudele tale nu va rămâne în viaţă mai mult de doi ani. Cu toţii vor fi ucişi de poporul rus. Şi eu voi fi ucis. Nu mă mai număr printre cei vii. Te rog, te implor, fii puternic! Gândeşte-te la familia ta binecuvântată! “. 23 de zile mai târziu, Rasputin a fost ucis de rudele ţarului Nicolae al II-lea. "
sursa : Misterele din pădurea Ekaterinburg-ului
Iată un documentar despre:
Familia Romanov – ultima dinastie imperială a Rusiei !
VIZIONARE PLĂCUTA !
Prima parte
Partea a doua
Partea a treia
Ultima parte
,, Înăsprirea condițiilor de viață din spatele frontului și incapacitatea armatei de a menține succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve și tulburări în iarna care a urmat. La sfârșitul „Revoluției din februarie” din 2 martie (stil vechi)/ 15 martie (stil nou) 1917 Nicolae al II-lea a fost forțat să abdice în numele său și al țareviciului, în favoarea fratelui lui, spunând: „Lasăm moștenire succesiunea noastră fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, și îi dăm binecuvântarea noastră la urcarea pe tron.” [78]Marele Duce Mihail a refuzat să accepte tronul și a abdicat a doua zi, și astfel trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au încheiat.
Execuția
Guvernul Provizoriu a hotărât la început să-i țină pe Nicolae, Alexandra și pe copiii lor închiși în reședința imperială, Palatul Alexandru. În încercarea de a-i îndepărta din capitală și de a-i feri de posibile vătămări, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat în Tobolsk, în Siberia, în august 1917. Ei au rămas acolo pe durata Revoluției din Octombrie, ca mai apoi să fie mutați de guvernul bolșevic într-un oraș controlat de Armata Roșie, Ecaterinburg. Țarul și familia sa, inclusiv țareviciul Alexei grav bolnav, precum și câțiva servitori care îi însoțiseră, au fost împușcați în subsolul Casei Ipatiev de un pluton de execuție bolșevic condus de Iacov Iurovski în noaptea de 16 iulie spre 17 iulie1918. Execuția a fost grăbită de avansarea către Ecaterinburg a subunităților Legiunii Cehe în drumul lor de retragere din Rusia. Temându-se că Legiunea Cehă va cuceri orașul și-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolșevici au hotărât lichidarea imediată a familiei imperiale. Dovezile că această execuție s-a făcut cu știința și cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, mulți istorici văzând în aceasta o răzbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolșevic, Alexandr Ulianov, în urma tentativei eșuate de asasinare a țarului Alexandru al III-lea în 1887.
Deoarece CEKA se temea ca soldații ruși nu vor trage asupra țarului lor, plutonul de execuție a fost format din soldați maghiari, printre ei aflându-se și viitorul lider comunist Imre Nagy.
S-a crezut multă vreme că trupurile lui Nicolae și ale familiei lui au fost aruncate într-un puț de mină în locul numit Patru Frați. La început așa a fost—cadavrele au fost într-adevăr aruncate în acel loc în noaptea de 16/17 iulie. În dimineața următoare—când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din familia regală au început să se răspândească prin orașul Ecaterinburg—Iurovski a ridicat morții pentru a-i ascunde în altă parte. Atunci când vehiculul care transporta trupurile s-a defectat în timpul deplasării către noul loc desemnat, el a ales altă soluție și a îngropat cele mai multe cadavre într-o groapă comună pătrată, lată de 2,5 m și adâncă de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile morților și a mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra. Groapa se afla pe un drum de căruțe părăsit, Șoseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Două cadavre au fost arse.
Zvonuri despre supraviețuitorii din familia imperială
Secretul ținut asupra execuției și asupra îngropării trupurilor a dus la zvonuri conform cărora împăratul sau membri ai familiei lui ar fi fost încă în viață. Mai mulți oameni au pretins că l-au întâlnit pe împărat în lagăre de muncă din Siberia prin deceniul al patrulea al secolului trecut. Aceste afirmații nu au fost luate niciodată în serios, dar până prin 1940, un număr de oameni au pretins în mod mai credibil că ar fi fost copiii țarului. Cel mai cunoscut caz a fost cel al lui Anna Anderson, care a afirmat că ar fi fost Marea Ducesă Anastasia și chiar a reușit să convingă de acest fapt pe mai mulți membri ai familiei Romanov aflați în exil. Este foarte posibil ca până și ea să fi crezut că este Anastasia, dar testele ADNfăcute post-mortem au arătat că acest lucru nu e adevărat.
Imediat după dezmembrarea Uniunii Sovietice, trupurile Romanovilor au fost localizate, exhumate și identificate în mod oficial. Un raport secret al lui Iurovski, care a fost descoperit cam prin 1980, dar care nu a devenit public până în 1992, a ajutat autoritățile să localizeze trupurile. Testele ADN au fost modalitățile principale folosite la identificare. O probă de sânge a Prințului Philip, un descendent al Reginei Victoria și prin aceasta văr cu Alexandra, a fost folosită pentru a identifica pe împărăteasă și pe fiicele ei cu ajutorul genelormitocondriale. O altă metodă de identificare a fost noua tehnică medico-legală de supraimpresionare a fotografiilor făcute craniilor.
Două trupuri nu au fost găsite încă: acela al lui Alexei și al uneia dintre fiice — Tatiana, Maria sau Anastasia. În conformitate cu raportul lui Iurovski, trupurile lui Alexei și al uneia dintre fiice, identificată de el în mod greșit drept Alexandra, au fost arse lângă locul de îngropare iar cenușa lor a fost amestecată și îngropată și ascunsă. Unele persoane din Rusia, în special clerici ai bisericii ortodoxe ruse, au susținut că trupurile nu sunt ale celor din familia imperială, dar după îndelungate tergiversări birocratice și politice, toate rămășițele pământești au fost înhumate în cadrul unei ceremonii impresionante în cripta familiei Romanov din Catedrala Sfinții Petru și Pavel în 1998, la a 80-a aniversare a execuției.
Viața lui Nicolae a fost dramatizată în filmul Nicolae și Alexandra, ecranizare din 1971 care adaptează cartea omonimă a scriitorului american Robert K. Massie, istoric care a devenit interesat de biografia ultimului Romanov ca părinte al unui copil bolnav de hemofilie, cum a fost și Nicolae.
.Pe 4 august 2000, Nicolae și membrii apropiați ai familiei lui au fost canonizați drept sfinți de sinodul bisericii ortodoxe ruse. Ei nu au fost denumiți „mucenici”, atâta vreme cât moartea lor nu a fost un rezultat imediat legat de credința lor creștină; în schimb ei au fost canonizați drept „cuvioși (supuși pătimirii)”. Ei erau deja venerați de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei de câțiva ani înaintea canonizării.
Evaluarea monarhului
Unii istorici cunoscători avizați ai Rusiei adesea subliniază influența exercitată de practicile regimului țarist asupra modului cum guvernul comunist postrevoluționar a înțeles să conducă Rusia în cea mai mare parte a secolului al XX-lea. Acești istorici văd o legătură directă între modul de guvernare în general despotic, criminal, brutal și arbitrar al regimurilor țariste (și în primul rând acela al ultimului țar, Nicolae al II-lea, care șoca în epocă observatorii din Occident[79]) și modul asemănător în care și regimul-moștenitor, postrevoluționar, condus de bolșevici, a înțeles să guverneze țara timp de mai bine de șapte decenii după aceea.[80][81][82] Dacă la finele Evului Mediu despotismul devastator al unui Ivan cel Groaznic era deja anacronic, tentațiile autocratice ale ultimilor doi țari într-o Europă modernă și devenind din ce în ce mai democratică, cu un Nicolae al II-lea care mai credea că un mare stat în secolul XX se poate guverna pe baza inspirației divine, și care prefera să masacreze populația rusă care cerea drepturi de care popoarele vest-europene se bucurau deja, decât să adopte niște reforme democratice sincere, țin cu atât mai mult de anacronism.[83][84] Povestea tragică a lui Nicolae al II-lea și în același timp și aceea a Rusiei de la începutul secolului al XX-lea arată că trăsăturile personale judecate îndeobște a reprezenta niște "calități" certe, funcție de contextul istoric în care individul este obligat să se manifeste, se dovedesc a fi de fapt niște defecte mortale[85]: respectul pentru tradiție și practicile înaintașilor, trăsătură atât de adânc înrădăcinată în conștiința țarului Nicolae al II-lea, l-a împiedicat să adopte cu buna-credință necesară reformele cerute de populație, și asta s-a dovedit relativ repede a fi fatal (atât pentru Nicolae și familia lui, cât și pentru populația imperiului); fie și târziu, istoria a sancționat țarismul pentru prea lunga anchiloză politică de care a dat dovadă. Deși cu calitățile personale de care dispunea, Nicolae ar fi putut funcționa în mod cel puțin satisfăcător în rolul pur decorativ și ceremonial de monarh constituțional - meserie foarte comodă la urma urmelor, dacă nu neapărat și foarte pasionantă -, presiunea execitată de tradițiile dinastiei, ca și de anturaj, l-au determinat pe ultimul țar să se opună democratizării Rusiei, fapt pentru care unii istorici nici măcar nu-l compătimesc pentru rolul de victimă brutal executată, în perioada tulbure și agitată a războiului civil.[86] "
sursa : wikipedia
