Ștefan Iordache (n. 3 februarie 1941, București - d. 14 septembrie 2008, Viena, Austria) a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film și televiziune. A slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune, și a jucat în numeroase filme pentru marele ecran. Ștefan Iordache a fost și un foarte bun interpret de muzică ușoară, participă împreună cu Sanda Ladoși la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia (1994 - locul II, 1995 - locul III).
În anul 2007 Ștefan Iordache înregistrează un disc de autor intitulat „Magazinul meu de vise” la Casa de Discuri Roton. Toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov pe versuri de Andreea Andrei: „Nu știam că te iubesc atât de mult”, „Mai mult decât oricând”, „Ah femeia!”, „Trecătorul”, „Viața noastră este un tangou”, „Ți-am dăruit o floare”, „Nu te întreb” și „Magazinul meu de vise”. Trei dintre cântece sunt în duet cu Monica Anghel: „Mai mult decât oricând”, „Viața noastră este un tangou” și „Nu te întreb”. Cântecul „Nu știam că te iubesc atât de mult”, Ștefan Iordache i l-a dedicat soției sale Mihaela Tonitza.
"Au trecut anii ăştia… atât de repede… Meseria, scena, reflectoare, roluri. Am agonisit, într-o viaţă întreagă, lucruri. În vânt. Nu la ele mă gândesc, case, maşini, dă-le… mă doare că nu creşte lângă noi un sufleţel de copil. Am sacrificat bucuria asta pentru o meserie despotică. Asta e durerea din fericirea mea, aşa a vrut Dumnezeu“.
A jucat încă de la debut alături de mari actori: Ileana Predescu, Ciubotăraşu, Calboreanu, Fory Etterle, Sandu Sticlaru, Gheorghe Dinică.
A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache, teatrolog și profesor universitar. Nu au avut copii.Ștefan Iordache s-a stins din viață la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie. A fost înmormântat cu onoruri militare în comună Gruiu.
"Chiar, ce profesiune o mai fi şi actoria asta a noastră? E necesară ca aerul într-o societate care se respectă. Pentru că teatrul este colţul intim al societăţii, în care omul îşi odihneşte gândurile. Nu-i un colţ călduţ, dar trebuie să existe şi nu poate să dispară."
