miercuri, 20 februarie 2013

20 februarie 2013 by Vorica Crainic

Bine v -am regăsit dragi prieteni!

Victor Ponta : Vizită oficială în Franţa. 

Premierul Victor Ponta începe, astăzi, o vizită oficială de două zile în Franţa. Prim-ministrul va avea întrevederi cu preşedintele Franţei François Hollande şi cu premierul Jean-Marc Ayrault.Victor Ponta se va întâlni şi cu reprezentanţi de la 16 din cele mai importante companii franceze.Prioritatea vizitei va fi relansarea parteneriatului strategic dintre România şi Franţa, care este al treilea partener comercial al ţării noastre.Pe lângă temele economice, pe agenda discuţiilor bilaterale mai figurează tematica aderării României la spaţiul Schengen şi problema integrării romilor.

Olandezii îl fac mincinos pe Titus Corlăţean.

Ministrul român de Externe a minţit la întoarcerea din Olanda, când a spus că Haga nu ne mai condiţionează aderarea la Schengen de raportul MCV.
"Olanda nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen. Poziţia Olandei va fi stabilită înaintea următorului Consiliul pe Justiţie şi Afaceri Interne, în strânsă colaborare cu alte state membre. Olanda salută progresul făcut de România aşa cum a fost analizat în raportul MCV, însă păstrează unele îngrijorări referitoare la susţinerea şi ireversibilitatea reformelor, precum şi la faptul că o serie de recomandări şi condiţionalităţi nu au fost încă implementate. În următoarele săptămâni vor avea loc consultări cu alte state UE. După acestea, împreună cu Parlamentul se va stabili poziţia Olandei", se spune în comunicatul ambasadei din București".

Guvernul îşi încalcă promisiunea faţă de FMI.

Statul a plătit 1,2 milioane de euro consultanţilor însărcinaţi să găsească cei mai buni manageri privaţi, dar continuă să facă numiri politice. Guvernul a promis Fondului Monetar Internaţional că va numi manageri privaţi şi la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Acum vrea să o transforme însă în Agenţie Naţională, care va fi condusă de demnitar numit politic.Mai multe societăţi sunt conduse de oameni recomandaţi de partide. După Compania Energetică Oltenia şi Administraţia Porturilor Maritime, a venit rândul companiei de sare.În loc să numească manageri privaţi la companiile de stat, guvernul continuă să facă numiri politice. Astfel, în cazul companiei Salrom, care deţine monopolul extracţiei sării în România, a fost numit un consilier local membru PSD.Administratorii Fondului Proprietatea, care deţin 49% din Societatea Naţională a Sării Salrom, nu au putut împiedica această numire.
Ministrului Economiei nu i se pare nimic în neregulă: "Nu ştiu vreo lege care să interzică unor consilieri care sunt membri de partid să fie directori", a declarat Varujan Vosganian, ministrul Economiei.

Liviu Dragnea anunţă începerea oficială a procesului de regionalizare.

"De astăzi începe oficial unul dintre cele mai mari proiecte naţionale ale României de la Revoluţie încoace, poate fi considerat unul dintre cele mai mari proiecte de consens naţional, un adevărat proiect de ţară. Cred că, după mulţi ani de conflicte politice, sociale, putem spera că acest proiect poate fi unul dintre proiectele care să aducă la aceeaşi masă toţi românii. Putem avea tăria să fim întâi români şi abia după aceea să fim pesedişti, penelişti, conservatori, pedelişti, pedelişti, populari, udemerişti şi aşa mai departe", a subliniat Liviu Dragnea."Regionalizarea, aşa cum o începem astăzi, nu este neapărat un proiect politic, este un proiect naţional, este un proiect al României, este un proiect care va fi rezultat al unui proces realizat de o echipă de elită a societăţii româneşti", a subliniat Liviu Dragnea.

Vasile Blaga: Dacă Traian Băsescu ar demisiona din funcţie şi ar reveni în PDL, l-aş susţine la şefia partidului.

"Dacă domnul preşedinte Traian Băsescu şi-ar da demisia din funcţia de preşedinte şi ar candida la preşedinţia partidului acum, l- aş susţine. Repet, sunt multe lucruri faţă de care am avut păreri diferite. I-am şi răspuns acum câteva zile că nu eu am fost nedreptăţit, partidul a fost nedreptăţit, dar în acelaşi timp am avut şi vremuri bune împreună, hai să fim serioşi. Deci, am lucrat după Convenţia Naţională din 2001 împreună atâţia ani de zile până am reconstruit partidul. Dacă voi candida şi voi câştiga preşedinţia partidului şi va dori să se întoarcă în partid, nu-i trebuie o altă garanţie că să fie altcineva în partid, va putea să se întoarcă dacă va dori şi -l vom primi cu braţele deschise", a declarat liderul PDL.

Klaus Johannis: Începând de azi sunt membru PNL.

 
"Anunţul este unul extrem de simplu. Începând de astăzi sunt membru al PNL", a afirmat Klaus Johannis.
"Am luat hotărârea de a deveni membru PNL în urma invitaţiei exprimate de domnul preşedinte Crin Antonescu", a mai spus Johannis.
"Sunt foarte bucuros de faptul că din acest moment voi fi coleg de partid cu domnul Klaus Johannis pentru că ceea ce s-a numit proiectul Johannis la care am lucrat din 2009 a fost unul dintre cele mai dragi proiecte la care am lucrat", a  precizat liderul PNL Crin Antonescu.
"Prin venirea unui personaj public de asemenea calibru, USL se întăreşte . Klaus Johannis este omul public la care am văzut cel mai mult discernământ în cei 20 de ani de când fac politică" a mai spus Antonescu.

Adriean Videanu: Înscrierea lui Johannis în PNL, parte din strategia de înarmare din războiul rece PSD -PNL.

 "Din punctul meu de vedere, în momentul de faţă, în interiorul USL se manifestă războiul rece, exact ca pe vremea comunismului între Statele Unite şi Rusia. Fiecare se înarmează. Şi PSD se înarmează, şi PNL se înarmează. Aşteptăm să izbucnească între cele două formaţiuni politici membre ale USL. Este evident pentru absolut toată lumea, fiecare încearcă să se poziţioneze, mai arată un pic o pisică celuilalt", a spus el.
"Klaus Johannis este un om pe care te poţi baza", a conchis Adriean Videanu.

Dan Voiculescu : Procesul amânat din nou.

Dan Voiculescu a ajuns astăzi, la tribunal, pentru un nou termen în procesul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare, dar nu a stat prea mult timp în instanţă. Procesul a fost din nou amânat, motivul invocat fiind lipsa de apărare.
Vreau să se continue procesul până la aflarea adevărului. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Se putea câştiga la masă verde, dar eu nu sunt Traian Băsescu să accept să câştig aşa", a declarat Voiculescu.
Următorul termen a fost stabilit pentru data de 8 martie.

Relu Fenechiu:  Altă amânare în cazul de corupţie.

 

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost audiat astăzi la Curtea Supremă în dosarul Transformatorul. El a cerut un nou termen de judecată pentru pregătirea apărării.



Daniel Dăianu: Modelul României de creştere economică trebuie regândit.

“România trebuie să -şi regândească modelul de creştere şi să se gândească pe ce îşi cheltuieşte capitalul. Ştim că există multă ineficienţă în economia românească, problema noastră este cum să regândim reformele mai ales în cazul întreprinderilor de stat. O altă problemă este că România e un stat slab cu un guvern numeros. România nu are un guvern mic”, a spus Dăianu.
"Finanţele au rămas azi în urmă la nivel european. Mai bine zis în urma speculatorilor, în cea mai mare parte a Europei. Ceea ce lipseşte este structura, reţeaua într-o lume cât mai interconectată. Cu ce ne ajută că Europa are un deficit de cont curent? Nu împărtăşesc opinia unora care spun că e loc pentru toată lumea. Dar când o economie globală nu mai creşte rapid, avem o problemă cu clasa mijlocie”, a afirmat Dăianu.

Ministerul Educaţiei : Materii noi introduse în programa şcolară.

Procentul crescut de abandon şcolar, dezinteresul elevilor faţă de şcoală, dar şi rezultatele slabe la învăţătură l-au determinat pe ministrul Educaţiei Remus Pricopie să se gândească la introducerea unor materii noi în programa şcolară, care să îi atragă pe copii spre şcoală.
"Vom încerca să introducem şi alte activităţi, cum ar fi teatru, limbile străine sau activităţi extracurriculare, precum vizitele în întreprinderi, lucruri care să atragă copiii. Trebuie să le oferim cât mai multe opţiuni. Cu cât cresc aceste opţiuni, cu atât este mai bine pentru ei", a precizat Remus Pricopie.

GUVERNUL BULGAR a demisionat.

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat astăzi,  în Parlament demisia Guvernului său, după zece zile de manifestaţii organizate în ţară împotriva scumpirii electricităţii.
"Avem demnitate şi onoare. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi noi i-o dăm înapoi", a declarat Boiko Borisov.


"LA Antipa, în spatele uşilor".

 

Muzeul Naţional de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' continuă seria întâlnirilor cu specialiştii instituţiei grupate în cunoscutul ciclu de conferinţe 'La Antipa, în spatele uşilor închise', invitându-i pe copii sâmbătă, 23 februarie, să descopere "monştrii" din adâncurile mărilor.

Minunea naturală din mijlocul deşertului.

Lacul Yueyaquan, cunoscut şi sub numele de Lacul Semilună, se află la 6 kilometri de oraşul chinez Dunhuang. Apa este atât de curată şi de limpede încât lacul este comparat, pe bună dreptate, cu o bijuterie de smarald în mijlocul deşertului.La baza lacului se află un templu hindus, realizat în stilul arhitecturii chineze Han. Foarte mulţi turişti ajung aici călare pe cămile, în cadrul unor excursii organizate de operatorii turistici.
Lacul Semilună s-a format în urmă cu peste 2.000 de ani, potrivit cercetătorilor, însă în ultimele decenii, apa acestuia a început să se evapore. Potrivit măsurătorilor efectuate în 1960, adâncimea medie a lacului era de 4-5 metri. La începutul anilor`90, adâncimea maximă a lacului era de 1,3 metri.

Ştiri meteo.

     Joi 21 februarie 2013.


Mâine, în sudul şi sud-estul ţării valorile termice vor creşte uşor, astfel încât se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei. Local se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare în nordul şi centrul teritoriului precum şi la munte, mixte în vest şi sud-vest şi pe spaţii restrânse ploi în zonele joase din sud şi sud-est. În Bucureşti, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 1 - 2 grade.



Gramatica, tara corectorilor şi romanii

Gramatica, tara corectorilor şi romanii

          Interesant titlu nu. Ei da m-am hotărât să abordez acest subiect ca urmare a multor critici aduse asupra mea cu privire la multiplele mele greşeli gramaticale. Da recunosc am multe greşeli gramaticale. Veţi spune păi atunci la ce mai scrii, stai în banca ta şi vezi-ţi de treaba ta lăsai să scrie pe cei care nu au greşeli ! Alţii vor spune da la corectat cea ce scrii, ca doară se poate face asta. Ei nu nu voi face asta voi scrie în continuare, şi o voi face singur aşa fără corector (ei mai folosesc un corector dar cel automat, nu cel uman), consider că fiecare om trebuie să îşi expună ideile singur aşa cum ştie aşa cum crede, ne distorsionat şi necorectat. Da sigur asta nu înseamnă că vreau să îmi supăr cititorii şi fac tot posibilul să nu mai am greşeli şi în fiecare zi aşa puţin câte puţin mă corectez.
        Să încercat distrugerea acestui proiect, cu hackeri (două săptămâni de luptă zi şi noapte), prin intruziune în echipa a diverşilor aşa zişi cetăţeni care după acea au scris aşa pe particular dezinformări, prin încercarea de furt a contului cu modificarea parolelor (la un moment dat nu am mai putut intra pe propriul proiect, prin raportări la FB, la bloger, g+, twiter..., prin denigrare directă acum a mai rămas partea de greşeli acele gramaticale. Am trecut cu succes peste toate şi între timp zi de zi îl dezvoltăm, este adevărat mai încet (o facem în limita banilor disponibili, din păcate şi aici intervin banii), dar se dezvolta spre dezamăgirea celor care vor să oprească proiectul, nu le vom da această satisfacţie şi le voi spune DRAGILOR PROIECTUL VOCEA ROMÂNIEI LIBERE CONTINUA.

         Cine sunt cei care vor să oprească proiectul? Simplu, iată ei sunt:
1. Politicienii cărora le este frică de vocea cetăţeanului, dă lor le este mare frică le este frică de cetăţenii care se pot unii pe o platformă, pe un proiect în care ei nu au loc (da în timp am primit propuneri de aderare de la toate partidele, pe care desigur le-am respins, asta nu le place), în acest proiect au loc cetăţenii liberi de politică, desigur am fi ipocriţi să spunem că cetăţenii nu au o anumită orientare, filozofie gândire de dreapta de stânga, da eu am o orientare de dreapta şi mi-o asum dar nu exclud cetăţenii care au gândire de stânga dar stânga europeană nu stânga comunistă, stalinista (pe aceştia îi exclud şi i combat cu toată tăria), de asemenea aceasta aşa zis stânga USLAŞA care nu este altceva decât o adunătură de borfaşi.
2. Blogeri. Da blogerii consacraţi care considera că am mai luat din audienţa lor, le spun nu nu am avut nicidecum intenţia să le iau din audienţa, le doresc succes în continuare şi le mai spun, a lucra pe la spate şi a lua dintre autori nu este fair play (şi asta ca răspuns la unul din ei care a spus că mă victimizez) iar celor care pleacă le doresc succes.
3. Invidioşii. Ei da este o caracteristică specifica la noi, le spun că invidia nu îi va duce departe.
        Ei da acestea fiind spuse să revenim la ŢARĂ CORECTORILOR. De o vreme am devenit foarte atotştiutori, le ştim pe toate, corectăm greşeli gramaticale dar între timp uităm că politicieni comunişti au preluat puterea, uităm că dintotdeauna dezbinarea a fost arma principală a politicienilor, am reuşit în 1989 să ne unim iar pe urmă ne-am lăsat pe mâna lor, şi am lăsat că ei politicienii să ne dezbine, stăm şi ne uităm nătăfleţ cum ei apar la televizor şi ne învaţă democraţie, da politicienii ne învaţă democraţie, ba mai mult ne bucurăm că îi vedem şi spunem gata i-am prins la colţ ia să vezi ce o să îi mai critic, ia să vezi ce o să le mai spun, dar neapărat eu şi eu şi eu aşa dispersat vorbim iar mai pe urmă ne mirăm oare de ce nu ne băga în seamă, păi da e simplu noi ne criticam şi pe noi şi pentru ce pentru că scriem greşit gramatical, ba mai mult spunem dă-l încolo asta nu ştie scrie corect la ce să îl mai citim, mai important este să bârfim noi. Ei nu domnilor nu este aşa, lor le place râca noastră, lor politicienilor le place că noi să fim criticii noştrii .
       Da mai nou au scos o nouă manipulare acea de a întărâta maghiarii contra romanilor. Suntem OAIA NEAGRĂ A EUROPEI, nu avem guvernare, vrem să treacă aşa pe şest afaceri care se vor face pe zeci de ani, vrem legi şi o Constituţie făcută de penali ? Le avem şi le vom avea pe toate dacă ne uităm la mărunţişuri gramaticale şi ne lăsăm manipulaţi de dezbinarea politicienilor.
       Acum închei şi vă promit că pe zi ce trece voi face cât mai puţine greşeli şi vă mai spun ceva ilustrativ:


marți, 19 februarie 2013

19 februarie 2013 by Viorica Crainic

 Bine v -am regăsit prieteni!

FOTE 2013: Emil Imre a câştigat medalia de aur la short track pe 1.000 m.


Patinatorul român Emil Imre a câştigat medalia de aur la short track pe distanţa de 1.000 m la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2013, astăzi, pe Patinoarul din Poiană Braşov.
Emil Imre, care cucereşte a doua medalie, după argintul de luni, la 500 m, a fost cronometrat în finală cu timpul de 1 min 33 sec 745/1000, fiind urmat de francezul Tristan Navarro, 1 min 33 sec 748/1000.
Aceasta este, totodată, prima medalie de aur pentru România la 11 ediţii de iarnă ale FOTE.

Traian Băsescu: Voi continua să mă adresez electoratului PDL, chiar dacă unii lideri sunt deranjaţi.

 "Intervenţia mea este legitimă pentru că şi eu şi PDL avem acelaşi electorat. Dacă actualii lideri ai PDL îşi asumă riscul dezinformării cu privire la propriile lor eşecuri, eu refuz acest lucru. După alegerile din decembrie 2012, între mine şi conducerea PDL nu a existat niciun fel de dialog şi nici nu poate exista un dialog atât timp cât conducerea PDL-ului va fi asigurată de actuala echipă de politicieni", a scris preşedintele, luni, pe un site de socializare, referitor la "dezbaterea" pe care a provocat-o în PDL, în ultimele zile."Nu m-am lăsat niciodată impresionat de atacurile adversarilor şi nu mă voi lăsa impresionat nici acum de avertismentul că actualii lideri PDL vor răspunde la următoarele mele declaraţii despre starea partidului; joia trecută eu nu am atacat PDL-ul, ci am făcut o radiografie a modului în care arată astăzi partidul; intenţia mea a fost şi rămâne aceea de a genera o dezbatere cinstită despre eşecul PDL; din acest motiv mă adresez vouă, membri şi simpatizanţi ai PDL, care m-aţi sprijinit constant şi pentru câştigarea celor două mandate de primar general al Capitalei şi pentru câştigarea celor două mandate de preşedinte al României şi în cele două referendumuri de demitere", a adăugat şeful statului.

Cristian Preda: În PDL e nevoie de o a treia cale.

 "Eu am făcut deja un anunţ referitor la o solicitare pe care o voi face în CNC sâmbătă şi anume solicitarea de a alege trei copreşedinţi, dată fiind criza în care PDL se găseşte, cred că este utilă o formulă consensuală la vârf, un triumvirat, care să fie însoţit de şapte vicepreşedinţi, nu cum se întâmplă astăzi, sunt 15 vicepreşedinţi, patru prim-vicepreşedinţi, în fine, trei, că eu am demisionat, mai mulţi decât sunt în tot PPE-ul", a declarat Cristian Preda."Noi deocamdată reflectăm, consultăm şi reunim. Trebuie să facem toate aceste trei lucruri. Mie mi se pare că deocamdată campania a pornit prost, liderii noştri spun ce le vine la gură, nu pare să fie rezultatul unei reflecţii ce se spune în ultimele zile. Cred de asemenea că trebuie să consultăm şi facem acest lucru, cei din grupul reformiştilor şi să reunim, să avem contacte cu filiale şi să căutăm ceea ce eu am numit a treia cale. Eu cred că e nevoie de o a treia cale, adică de un partid care să funcţioneze ca în restul Europei, să nu fie întors cu faţa la trecut. De asta cred că opoziţia principală care va trebui afirmată în Congres e cea dintre fesenişti şi reformişti", a spus europarlamentarul PDL.

Mihai Răzvan Ungureanu: În preajma alegerilor din PDL începe să se răspândească o viroză a dezbinării.


"Suntem interesaţi de ce se întâmplă în preajma alegerilor din PDL, că începe să se răspândească în rândul electoratului de centru-dreapta o viroză a dezbinării, în condiţiile în care USL îşi bate joc de România. Evident nu mai putem continua în felul acesta şi credem că este nevoie de un apel către militaţii PDL şi electoratul nostru de centru-dreapta şi facem un apel la calm, la raţiune şi pragmatism politic", a afirmat Ungureanu. Credem că este momentul ca toţi candidaţii la funcţia de preşedinte al PDL să lase deoparte orgoliile şi să nu-şi exprime public nemulţumirile personale, care sunt omeneşti şi să aducă în dezbaterea electoratului, a susţinătorilor moţiuni vizionare care au ca rol îndreptarea PDL către un viitor european al dreptei", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.
"Nu comentez afirmaţiile preşedintelui şi nu am comentat cum se exprimă competitorii, dar e limpede că electoratul nostru aşteaptă altceva, nu aşteaptă o luptă fratricidă", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.


Victor Ponta: “Jaful” făcut la Oltchim de Blaga, Videanu.

Victor Ponta a afirmat astăzi: "Referitor la Oltchim, eu i-am luat apărarea ministrului. Este o perioadă extrem de dificilă. Oamenii, pe bună dreptate, sunt nervoşi şi speriaţi de ceea ce se întâmplă. Nu ştiu dacă tonul a fost bun sau nu, dar fondul declaraţiei domnului ministru Vosganian este corect, şi anume, după tot jaful făcut de Blaga, de Dan Diaconescu, de Videanu, de Boureanu - că înţeleg că vor să discutăm în Parlament, de-abia aştept să discutăm în Parlament, să le scoatem toate cifrele şi toţi banii pierduţi în anii în care au fost implicaţi acolo - Oltchimul este un caz cu totul şi cu totul special. Cu efortul Guvernului, cu adoptarea unor hotărâri curajoase, dar cu sprijinul oamenilor de acolo, în egală măsură, avem o şansă să salvăm cele mai multe locuri de muncă şi să salvăm cea mai mare parte din Oltchim".El a adăugat că nu trebuie să fie luaţi în serios "demagogi, mincinoşi şi corupţi" care au dus Oltchimul în faliment şi care acum "stau pe margine şi dau lecţii".
 

Victor Ponta: Nu se recalculează pensiile, cazurile punctuale cu greşeli vor fi îndreptate.

"Vreau să închidem situaţia cu pensiile şi vreau să o audă toată lumea de la mine: nu se recalculează pensiile. La momentul la care s-a aplicat legea privind pensiile - în special în zona militară, dar nu doar în zona militară, ci şi la celelalte pensii speciale - au existat probleme în modul de calculare. Dacă există ceva la Parchet trebuie să ştim, să vedem dacă e cineva vinovat şi va fi tras a răspundere. Vorbesc de cei care au calculat documentele primare", a afirmat Victor Ponta, la Palatul Victoria.
"Dacă vine Curtea de Conturi şi spune că ceva s-a calculat greşit sau Avocatul Poporului, trebuie să tratăm foarte serios problema. O să vedem care sunt constatările autorităţilor în drept, după aceea vom lua decizii. Ceea ce vreau să transmit foarte clar: totuşi, e vorba de 160.000 de oameni care au muncit pentru ţara asta, care au în mod corect pensii pentru ţara asta şi nu vreau să existe vreun motiv de panică sau de nelinişte în ceea ce-i priveşte", a subliniat premierul.

Victor Ponta: Dacă autostrada Comarnic -Braşov nu este gata până în 2016, nu mai candidez.


Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a susţinut că nu va mai candida la următoarele alegeri parlamentare, în 2016, dacă autostrada Comarnic- Braşov nu va fi executată până la acel moment.
"Pe 28 februarie se anunţă precalificarea probabil pentru Bucureşti- Braşov, nu e Comarnic -Braşov. Dacă nu este gata până în 2016, nu mai candidez. Am un fix cu Comarnic- Braşov şi cu Piteşti-Craiova", a spus Ponta.

Camera Deputaţilor aprobă instituirea "Zilei limbii române" în 31 august.


Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 312 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept "Ziua limbii române".




Guvernul a adoptat TIMBRUL DE MEDIU pentru maşini.

 Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.
Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro.
Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.
Taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.
Taxa va fi însă calculată diferit pentru maşinile cu motoare pe benzină şi pentru cele cu motoare diesel, conform ultimelor declaraţii ale ministrului Mediului.

Parlamentarii pregătesc o lovitură decisivă pentru asigurarea obligatorie a locuinţei.


Pe ordinea de zi a Camerei deputaţilor a revenit un proiect legislativ care urmăreşte să schimbe modul în care funcţionează asigurarea obligatorie a locuinţei. Potrivit proiectului, cei care îşi încheie asigurare facultativă cu unul dintre acţionarii Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) nu vor mai fi obligaţi să încheie şi asigurarea obligatorie.

Centralele eoliene din Dobrogea au şi efecte negative în economie pe lângă efectul pozitiv major.

Potrivit legii, energia produsă în centrale eoliene este preluată cu prioritate în sistem în defavoarea energiei termo sau nucleare, spre exemplu. Pentru că exista o diferenţă semnificativă între estimarea de producţie a morilor de vânt şi producţia efectivă, ANRE a dat un ordin prin care tot ce se produce peste estimări este preluat doar în limita a 20%.„A fost nevoie de acest lucru. La solicitarea Dispecerului Naţional, ca să nu se mai întâmple ca în august, anul trecut, când am avut o zi cu producţie de energie eoliană foarte mare şi a fost nevoie să se oprească grupuri termo şi să se golească din lacurile Hidroelectrica ca să se preia tot ce produceau eolienele”, a spus, Nicolae Havrileţ, preşedinte ANRE.
Ce interesează, însă, cel mai mult populaţia este că boom-ul din eolian aduce scumpiri la curent. Fiecare investiţie într-o nouă centrală eoliană este susţinută, în parte, de fiecare dintre noi. În partea de jos a facturii la energie electrică este înscrisă suma plătită în plus faţă de ceea ce s-a consumat, care se duce la operatorii de centrale eoliene. La o factură de 230 de lei, fără TVA, certificatele verzi reprezintă 27 de lei, adică mai mult de 10%.

Leul se apreciază uşor.

 Cursul de schimb a fluctuat nesemnificativ în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, în jurul nivelului de 4,3850 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare.
La deschidere euro a fost cotat la 4,3850 - 4,3870 lei, foarte uşor sub nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,3855 - 4,3875 lei/euro.În prima oră cotaţiile au variat nesemnificativ în cadrul unor transferuri cu volume foarte reduse, astfel că nivelul minim tranzacţionat a fost de 4,3850 lei/euro, iar maximul de 4,3851 lei/euro. La ora 10:00, băncile cotau euro la 4,3850 - 4,3870 lei.
Ieri, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,3870 lei/euro şi 3,2853 lei/dolar.

Vulcanul Etna a erupt pentru prima dată în acest an.

Vulcanul Etna a erupt în această dimineaţă, către ora locală 5.00 (6.00, ora României), iar din crater s-a scurs lavă, activitate care a avut loc departe de zonele rezidenţiale şi care s-a oprit.  Această activitate a avut loc în partea de sud-vest a versantului vulcanului dinspre Valea Bove.
"Este prima erupţie din 2013 şi a durat doar câteva ore", a anunţat Institutul Naţional Italian pentru Geofizică şi Vulcanologie (INGV), cu sediul la Catania, în Sicilia.

                                                     














Ştiri Meteo.

Miercuri 20 februarie 2013.

Regimul termic se va menţine apropiat de normal. Cerul va fi temporar noros şi pe arii extinse vor fi precipitaţii în general slabe, predominant sub formã de ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri îndeosebi în zona înaltă. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni sunt condiţii de ceaţa.

luni, 18 februarie 2013

18 februarie 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit dragi prieteni!


Preşedintele Traian Băsescu: Nu pot susține o soluție care să îngroape PDL.

 

 "Eu susțin o soluție corectă care să dea perspective, care va fi aceea vor decide participanții la Convenție și cei aflați în competiție. Dar, nu pot susține o soluție care să îngroape PDL".
Traian Băsescu a mai atras atenția că PDL se confruntă cu "o incapacitate de a vedea ziua de mâine a celor care conduc azi PDL". "Mă refer la vârstă. Discutăm despre marea nouă etapă de alegeri 2016, azi suntem în 2013. Cum vedeţi un politician de 60 de ani în competiţie cu Victor Ponta? Victor Ponta până în 2016, dar şi 2014, indiferent ce plusuri, ce minusuri are în caracter, este un politician care se va roda. Vreţi să vă imaginaţi un politician de 60 de ani, de pe vremea FSN-ului, în competiţie cu Victor Ponta şi Crin Antonescu?", a întrebat șeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a câştigat la Tribunalul Bucureşti procesul cu Dinu Patriciu.

 

 Traian Băsescu a câştigat, astăzi, la Tribunalul Bucureşti procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru "minciuna şi trucarea unor filmări".
Este vorba despre mediatizarea unor imagini în care preşedintele părea că loveşte un copil la un miting electoral din 2004.


Sulfina Barbu: Consider că echipa Blaga poate să aducă PDL acolo unde trebuie.


"Eu fac parte din echipa Vasile Blaga, având în vedere că sunt unul dintre susţinătorii moţiunii domniei sale în 3 iunie 2012 şi de atunci şi până acum am mers în echipă şi consider că echipa Blaga poate să aducă partidul acolo unde trebuie", a precizat Sulfina Barbu.
"Eu, personal, mi-am asumat, atunci când am intrat în PDL, că PD vine din FSN, dar a fost exact aripa reformistă a FSN, care a pus bazele PD şi din acel moment am ales acest partid atunci când m-am înscris. Cred că istoria partidului trebuie însuşită şi noi ne-am însuşit-o, toţi membri partidului", a adăugat Sulfina Barbu.

Victor Ponta : Elena Udrea reprezintă într-adevăr PDL şi pe Traian Băsescu.


"Iată, să nu daţi o ştire că e o ruptură în USL - cine îl susţine pe Blaga, cine pe Udrea. Blaga nu există. Avea nevoie de o poziţie, aşa, care să ne critice toată ziua. Elena Udrea reprezintă într-adevăr PDL şi pe Traian Băsescu. Domnul Blaga nu reprezintă pe nimeni, decât un trecut pe care, recunosc, şi eu vreau să-l uităm", a spus Victor Ponta.


Victor Ponta: PDL şi Băsescu, prieteni cu FIDESZ şi Viktor Orban.

 

 "Când vorbeşti de FIDESZ şi de Viktor Orban nu ai cum să nu vorbeşti de PDL, de Traian Băsescu. Doamna Boagiu e colegă în conducerea PPE cu Viktor Orban. Deci, ei l-au propus pe domnul Tokes vicepreşedinte al Parlamentului European, deci ei sunt prieteni, să nu uităm lucrul ăsta, totuşi, cine e prieten cu duşmanii României", a spus Ponta."Există un interes politic de campanie al celor aflaţi acum la guvernare în Ungaria, al celor de la FIDESZ, colegi şi prieteni cu PDL în PPE. Noi trebuie să fim foarte deştepţi, fermi dar deştepţi, să nu ne lăsăm provocaţi. De fapt pe ei nu îi interesează nici ce se întâmplă în România, nici ce face sau nu face comunitatea maghiară în România, pe ei îi interesează să câştige voturi în alegerile din Ungaria", a precizat  Ponta.

Crin Antonescu: Trebuie să avem o atitudine calmă, de oameni puternici în scandalul steagului secuiesc.


"Ele(tensiunile diplomatice) trebuie abordate cu calm, abordate cu o atitudine care să aibă în vedere că noi suntem cei puternici, nu trebuie să ne comportăm ca nişte victime, ca o ţară mică. Noi suntem o ţară suficient de mare, suficient de puternică pentru a putea face respectate legile României pe teritoriul României. Asta nu înseamnă deloc un supliment de tensiune, asta nu înseamnă sub nicio formă tensionarea raporturilor cu comunitatea maghiară, pentru că, la urma urmei, lucrurile sunt foarte clare: oricine poate să arboreze în condiţiile legii româneşti steagul secuiesc sau steagul albanez sau steagul catalan oriunde doreşte, în casă, la balcon, în curte, la o petrecere privată, la o manifestare de natură folclorică, tradiţională a secuilor", a susţinut Antonescu.

Victor Ponta: ANAF rămâne la Finanţe. Eu voi coordona activitatea de combatere a evaziunii.


Premierul Victor Ponta a declarat că ANAF va rămâne la Ministerul de Finanţe, precizând că, în calitate de prim-ministru, va coordona activitatea de evaziune fiscală nu doar prin ANAF, ci şi prin celelalte instituţii, având posibilitatea de a cere informaţii de la DGIPI, SRI şi SIE.
"ANAF e la Ministerul de Finanţe. Nu pleacă în altă parte. Facem o altă structură din cadrul ANAF, cum de altfel v-a spus şi domnul Chiţoiu de fiecare dată, în sensul în care Garda Financiară, Controlul vamal, celelalte, să fie unite într-o direcţie antifraudă care să nu mai aibă ca obiect verificarea tuturor firmelor mici, buticuri şi firme care îşi plătesc taxe şi să se ducă, aşa cum e în ţările din Occident, exact pe zonele de evaziune fiscală, deci să fie mult mai eficientă în combaterea evaziunii", a spus Ponta.

Andrei Chiliman: E posibil să candidez la o funcție de conducere în PNL.


"În cazul în care vor exista funcții alese de Congres, e posibil să candidez. În niciun caz nu voi accepta, și țin să-i transmit pe calea asta și dlui Antonescu lucrul acesta, nu voi accepta să fac parte din vreun organism pe o funcție desemnată de drept. Este vorba de un anumit set de principii pe care îl respect, și, dacă vor fi funcții alese de Congres, poate voi candida", a declarat Chiliman.




USL vrea 300 de deputați aleși proporțional și 90-100 de senatori aleși uninominal.

 "Ne  dorim o Cameră a Deputaților cu un număr maxim de 300 de deputați și cu principalele atribuții care țin de buget, de legile principale și de principiu aleși pe vot proporțional, iar Senatul să fie format din 90, maxim 100 de senatori aleși uninominal pe baza reprezentării județelor și a regiunilor și care să aibă ca principale atribuții dezvoltarea regională, politica externă și politica de apărare", a anunțat liderul PSD Victor Ponta, poziția USL în comisia de cod electoral.
 "În acest fel, păstrăm principiul bicameralismului, reducem clar numărul de parlamentari și-l punem cu o limitare foarte clară și facem toate procedurile parlamentare mult mai rapide", a adăugat acesta.

Călin Popescu Tăriceanu: Am senzaţia că au adus consultanţi din Coreea de Nord pentru Statutul PNL.

 "Am vaga senzaţie că la nivelul comisiei de revizuire a Statutului au luat nişte consilieri străini, de prin Coreea de Nord, care au venit cu principii democratice sănătoase care să le implementeze şi la noi. De aceea, în loc să avem parte de o discuţie prealabilă în partid, legată de Statut, legată de posibilele formule de viitor, văd că totul este înconjurat într-un mare mister. Urmează să discutăm într-o manieră expeditivă joi la Delegaţia Permanentă, care probabil o să facă formalitatea să adopte anumite propuneri şi pe care să le supună congresului", a susţinut Tăriceanu.

Ştiri meteo.

 


Marţi 19 februarie 2013.


Marţi, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 8 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între -10 şi 2 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor cădea precipitaţii slabe mixte, ziua pe arii restrânse în sudul şi vestul ţării, iar noaptea mai ales ninsori local în nord-vest şi izolat în rest. La munte va mai ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea.

Penalii, Guvernul şi ,, poporul - AI RĂBDARE "

Penalii, Guvernul şi ,, poporul - AI RĂBDARE " 


 A fost odată ca-n poveşti, a fost în România
O gaşcă mare de golani ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicând cu oamenii de bine
Veniţi şi neocomunişti şi fără de ruşine.

Refren:
Mai bine haimana, decât trădător
Mai bine huligan, decât dictator
Mai bine golan, decât activist
Mai bine mort, decât comunist.

Vrem libertate, nu comunism şi nici schimbări de formă
Şi de aceea securişti, să nu ne puneţi norma.
Noi nu vrem neocomunism nici neo libertate
Democraţii originale şi nici minciuni sfruntate.

Ne-aţi întrebat ce vrem aici, dar ştie toată ţara
Noi susţinem punctul 8 de la Timişoara.
A căzut 473, ce ţinea TVR
Legată în lanţurile ei, dar tot degeaba e.

Alegeri fără comunişti, fără nomenclatura
Şi nu vă temeţi de golani fără coloratură.
Din cei care-au murit aici, ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost, măcelul de atunci.

Da sună ca un film care l-am văzut în tinereţe, Profetul, aurul şi ardelenii " acolo am văzut bandiţi la drumul mare în America, şi era doar un film din era ceauşista, ei domnilor asta nu e film e realitatea bandiţii noştrii sunt guvernanţii, parlamentarii şi baronii nesătui, aurul este România şi impozitele plătite de noi şi de tot mai puţinele firme particulare care rezista cu greu la JAFUL FĂCUT ÎN MOD DESCHIS ZI DE ZI FĂRĂ REZERVE iar ţara este ţara noastră da ţara în care trăim din ce în ce mai greu.
Trăim de un an de zile un CALVAR un an de alegeri, referendumuri, congrese naţionale de partid, un an de DIVERSIUNI, DE MINCIUNĂ, DE SCANDALURI. Guvernaţii care nu ştiu să guverneze dar de furat ştiu să fure, e uşor să furi atunci când ai toate instrumentele la îndemână.
 Iată au adus Oltchimul într-un an de zile la stadiul de fier şi iată 3000 de oameni fără loc de muncă (asta doar cei care lucrează implicit la Oltchim, numărul locurilor de muncă distruse e mult mai mare), desigur uni dintre noi spun dai încolo că merita ca doar au votat USLA, ei nu domnilor nu este aşa da au greşit dar nu puteţi sta şi va uita la necazul unor oameni care deşi au greşit, aceşti bandiţi ştiu asta ei ştiu că noi nu ne solidarizam, noi aşteptam mari lideri noi aşteptam a celălalt să iasă în faţă, da ca nu care cumva să ne vadă prietenii, că nu care cumva să ne fie ruşine dar şi ziceţi lasă că dacă ăla ne rezolva ne lipim şi noi de reuşita lui ce trebuie noi să ne chinuim, las ca proştii rezolva ei şi în locul nostru, scuze dar văd iar starea de blazare care se instaurează, văd lume care nu îi pasă, şi cade iar în letargie aşteptând să treacă încă 4 ani. Ei dac iar aşteptaţi 4 ani ce să spun lumea nu se termină, dar pot să vă spun că vă meritaţi soarta. E curios şi inacceptabil se vede cu ochii deschişi tot cea ce se-ntâmplă, vedem că BANDIŢII îşi fac propria CONSTITUŢIE, iar voi staţi şi vă uitaţi ESTE INCREDIBIL, veţi spune AI RĂBDARE, păi da tot aşa aţi spus şi anul trecut când va spuneam ca CIUMA ROŞIE SE INSTAUREAZĂ ÎN ROMÂNIA aţi spus AI RĂBDARE şi ce să întâmplat păi se vede .

                     VA mai întreb până când veţi zice AI RĂBDARE ?

Ei da zilele trec în scandaluri, la CNADR se fură, CFR marfa va fi vândut exact ca şi Oltchimiul la preţ de fier vechi fabrici se închid, nivelul de trai scade zi de zi, viaţa devine mai scumpă zideai, tot mai multe întreprinderi private pun lacătul, nu se deschid întreprinderi noi, se accentuează ura interetnica, se încearcă ruperea relaţiilor cu Ungaria, se fac legi care sprijină penalii, penalii se îmbolnăvesc dar nu pot folosii clinicile din România (nu din naţionalism) ciudat toţi se îmbolnăvesc şi le trebuie clinici străine, păi romanul de rând în curând nu îşi va mai permite să meargă nici la policlinica din sat (ei nu că aş avea ceva cu cei care îşi permit să meargă afară doar aşa că diferenţa de statut deja e peste cea admisă până şi de cineva care susţine dreapta), dar şi mai grav PENALII schimba CONSTITUŢIA, dar penalii mai fac şi structura politică a ţării da ei vor să facă noile partide ei vor să facă PUTEREA ŞI OPOZIŢIA. E adevărat la ora actuală opoziţia este aproape invizibilă dar planul lor e clar vor ca puterea să fie PSD iar opoziţia să fie PNL iar în centru bulă de oxigen PPDD cu o CONSTITUŢIE proprie în care ei să facă tot cea ce vor. Ei vor ca PSD să fie stânga politica ia PNL dreapta politică dar fără nici o doctrină ei nu greşesc una singură DOCTRINA POLITICĂ A FURATULUI A HOŢIEI.

CETĂŢENI VA MI SPUN ODATĂ TRANZITIVĂ ŞI NU MAI SPUNEŢI  ,, AI RĂBDARE "!

PS. Ia uitaţi-vă la ei sunt sigur că eroii plâng şi vă spun NU MAI SPUNEŢI ,, AI RĂBDARE " ! Ei GOLANII VĂ SPUN DIN CERURI:


 A fost odată ca-n poveşti, a fost în România
O gaşcă mare de golani ce-au alungat sclavia
Noi nu ne-am confundat nicicând cu oamenii de bine
Veniţi şi neocomunişti şi fără de ruşine.

Refren:
Mai bine haimana, decât trădător
Mai bine huligan, decât dictator
Mai bine golan, decât activist
Mai bine mort, decât comunist.

Vrem libertate, nu comunism şi nici schimbări de formă
Şi de aceea securişti, să nu ne puneţi norma.
Noi nu vrem neocomunism nici neo libertate
Democraţii originale şi nici minciuni sfruntate.

Ne-aţi întrebat ce vrem aici, dar ştie toată ţara
Noi susţinem punctul 8 de la Timişoara.
A căzut 473, ce ţinea TVR
Legată în lanţurile ei, dar tot degeaba e.

Alegeri fără comunişti, fără nomenclatura
Şi nu vă temeţi de golani fără coloratură.
Din cei care-au murit aici, ne-am reîntors năluci
Să nu mai fie cum a fost, măcelul de atunci.

duminică, 17 februarie 2013

Ce face dreapta politica?

Tulburarile din PDL sunt normale pana la un punct. S-au petrecut peste tot, in PSD, in PNL, cand s-au schimbat conducerile, de-ar fi sa ne amintim doar de "noaptea cutitelor lungi" cand a fost dat jos Adrian Nastase.

Cel mai bine este sa asistam in calitate de spectatori pana isi regleaza conturile, pozitiile de putere si de forta. Daca PDL este un partid serios si puternic va iesi din aceasta zbatere, posibil intarit, cu o conducere aleasa democratic.

Experienta politica si, mai ales electorala, "masinaria" de partid a PDL nu are acum echivalent in alte zone ale dreptei.

Este adevarat ca pana la viitoarele alegeri este suficient timp si pentru alte formatiuni sa-si intareasca structurile teritoriale, astfel incat sa egaleze functionarea actualei 'masinarii" a PDL, daca vor avea determinarea sa-si duca proiectele pana la capat.

Important este sa nu acceptam solutia vazuta acum de catre USL, conform careia in viitorul politic PSD si PNL vor ocupa laturile de stanga si de dreapta ale scenei, si-si vor imparti frateste "foloasele" si binefacerile guvernarii.

Asa ceva nu trebuie sa se intample si trebuie sa veghem cu totii la viitorul nostru politic.


Săptămâna politică (8) by Viorica Crainic

Bine v –am regăsit dragi prieteni! 


Călin Netzer: Ursul de Aur confirmă valoarea cinematografiei româneşti.




“Este un premiu foarte important pentru cariera mea, pentru România şi confirmă valoarea cinematografiei româneşti. Este unul dintre cele mai mari premii din cinematografia românească, este un eveniment", a mai spus Călin Netzer.La rândul ei, producătoarea peliculei, Ada Solomon, a declarat pe scena Berlinalei: "Sunt mai obişnuită să fiu o luptătoare decât să câştig. Mulţumesc actriţei noastre principale, Luminiţa Gheorghiu, acest premiu este în mare parte şi premiul ei. Desigur, îi mulţumesc lui Călin Peter Netzer care a făcut acest film"."Politicienii români ar trebui să fie mai atenţi faţă de cinematografia română şi de cineaştii români, care sunt nişte ambasadori extraordinari pentru România", a adăugat Ada Solomon.


Cristian Preda: Limitarea funcţiei prezidenţiale la un mandat.


“Deocamdată, PDL a reacţionat modest: a numit în comisia parlamentară mai mulţi reprezentanţi cvasi-necunoscuţi şi a propus public un singur proiect, şi anume cel care decurge din referendumul din toamna lui 2009. Ar fi trebuit, cred eu, angajaţi în comisia de revizuire deputaţi şi senatori cu notorietate, ar fi fost, de asemenea, util să fie reluate toate punctele din Raportul Stanomir, şi revăzute opţiunile asumate de guvernul Boc. Ar fi fost binevenită şi o întâlnire cu experţi constituţionali, inclusiv cu cei care au participat la elaborarea textului din 1991 sau a revizuirii din 2003. Consultarea unor constituţionalişti din afara României ar putea aduce cu siguranţă un plus definirii poziţiei îmbrăţişate", susţine Preda.“În ceea ce mă priveşte, am avansat cu câtva timp în urmă două propuneri, care ar merita să fie introduse în dezbatere, fie şi pentru a lua pulsul societăţii politice. Am în vedere ideea introducerii votului de la 16 ani (mai întâi în alegerile locale şi euro-parlamentare, apoi la cele generale şi prezidenţiale), ca şi ideea de a limita la un singur mandat funcţia prezidenţială. Dacă prima propunere corespunde unei nevoi de a ne sincroniza cu evoluţia din plan european, a doua idee ar fi justificată de criticile aduse preşedinţilor post-decembrişti, cum că ar abuza de putere tocmai pentru a se realege", spune Preda.



Titus Corlăţean: Ambasadorul român în Finlanda, chemat pentru explicaţii.




“În Finlanda avem o capitală importantă, unde avem părţi bune, dar avem şi dificultăţi, gen mai avem conaţionali care mai sunt pe acolo şi generează nişte reacţii din partea finlandezilor. Mai e şi o atitudine constantă - în ultima vreme nu atât de vizibilă - pe chestiunea legată de Schengen. Or, o astfel de capitată trebuie tratată profesionist din punctul de vedere al reprezentării diplomatice. Şi de acolo ne-au venit cel puţin câteva chestiuni care m-au uimit profesional", a spus Corlăţean.“O cerere din partea ambasadorului de a renunţa la comunicarea pe cifru, de exemplu, m-a uimit. Înseamnă fie că nu are obiectul muncii şi nu are ce face şi nu are ce scrie. În orice capitală europeană pot apărea lucruri pe care nu le dai în clar, pe inforgramă, le dai pe un cifru. Şi atunci are o mare problemă profesională. Şi o altă chestiune, care iarăşi m-a uimit: s-a opus la trimiterea ataşatului de muncă din partea Guvernului României. Ministerul Muncii a decis că avem nevoie, avem probleme cu românii de acolo, trebuie să fie un om, aşa cum există şi în alte capitale europene, care să se ocupe de reinserţia socială, de relaţia cu autorităţile respective, pe problemele sociale, muncă. Or, nu avea competenţa să îndrăznească să se opună la aşa ceva", a spus ministrul.


Titus Corlăţean :  Aşteaptă reacţia Parlamentului român.

Aştept şi eu o reacţie din partea conducerii Parlamentului României, nu în sensul de a fi mai încinşi la minte decât sunt cei de la Jobbik, sau cei care agită spiritele la Budapesta, dar în sensul unei demnităţi a poziţiei şi în sensul unui semnal foarte clar. Şi aici sunt de acord cu ceea ce spunea domnul Năstase", a spus Corlăţean.Fostul premier Adrian Năstase a scris, recent, pe blog, că este nevoie de o reacţie la gestul Parlamentului ungar. "Da, dar calmă. Gestul preşedintelui Parlamentului ungar (şi al parlamentarilor care au participat) este un gest neprietenesc. Din acest motiv, cred că ar fi nevoie de o reacţie a Parlamentului României, prin care să se constate acest gest inamical şi să se decidă îngheţarea acţiunilor parlamentare bilaterale (inclusiv ale “grupului de prietenie”) până la revenirea la situaţia de normalitate", a scris Năstase.Titus Corlăţean a mai spus că aşteaptă întâlnirea cu omologul ungar, pe care o va avea în curând şi a precizat că oficialul ungar este temperat şi raţional, putându-se discuta cu acesta politic şi diplomatic.



Elena Udrea: În PDL se dau mesajele puterii.


Nu mai există comunicare demult în PDL. (...) În interiorul PDL se dau mesajele puterii, ale USL. Sunt aceleaşi critici la adresa PDL şi la adresa fostei guvernări pe care le formulează şi actuala putere. (...) Noi ne criticăm foştii miniştri, ne dezicem de foştii miniştri. Sunt mesajele pe care le dă actuala conducere. Nu poţi să-ţi negi propriul guvern. Sigur, am făcut şi greşeli. De ce nu vorbeşte actuala conducere a PDL de Oltchim, de şomajul în creştere? Ceea ce se întâmplă acum... se atacă partidul. (...) Sunt organizaţii care sunt scindate în acest moment'', a arătat Udrea.“Este nevoie să se schimbe modul în care acest partid funcţionează. Important este mesajul pentru electorat. PDL nu mai comunică cu electoratul activ. Au venit la vot doar 42%. Unde sunt ceilalţi 58%? Pe ei trebuie să îi aducem, propunându-le dialog şi sprijin prin ceea ce facem. Deocamdată, în teritoriu, sub pretextul unor analize, se înlocuiesc conducerile. (...) Se pun conduceri care se simt obligate să răspundă pentru nominalizare cu un vot în Convenţie. Cum să schimbi o conducere în timpul campaniei (n.r. - pentru alegerea preşedintelui partidului)? Sunt dispusă să susţin orice persoană (n.r. - la conducerea PDL) care poate să conducă PDL spre succesul pe care îl aşteptăm cu toţii'', a adăugat deputatul democrat-liberal.



Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu vorbesc despre "o alegere crucială pentru viitorul liberalismului în România".



Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi fostul vicepreşedinte PNL Vlad Moisescu au anunţat că au propus zece amendamente pentru modificarea Statutului partidului, astfel încât PNL "să nu fie subordonat intereselor şi obiectivelor unei singure persoane". "Congresul PNL nu este şi nu trebuie să fie o adunare care votează orbeşte în favoarea intereselor unei singure persoane", a susţinut Andrei Chiliman.




Ministerul Educaţiei: Modificări în Planul  - cadru pentru învăţământul primar.


Ministerul Educaţiei supune dezbaterii publice până la data de 19 februarie 2013 un nou proiect de plan-cadru pentru învăţământul primar. Documentul a fost publicat pe edu.ro.







Ştiri meteo.  Luni 18 februarie 2013.



Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru aceastã datã, exceptând nord-estul şi parţial centrul ţãrii, unde vremea va fi uşor mai rece decât în mod obişnuit. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în nordul Moldovei şi 8 grade în regiunile sud-vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 1 grad. Cerul va fi temporar noros, în zona de munte, local va ninge slab, iar în restul teritoriului vor fi fulguieli trecãtoare, cu precãdere în estul şi centrul ţãrii. Vântul va sufla slab pânã la moderat. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţã. Presiunea atmosferica va fi în scãdere uşoarã.

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More