joi, 23 ianuarie 2014

Jeanne Moreau


Jeanne Moreau (n. 23 ianuarie 1928) actriţă franceză, este fiica dansatoarei  Katherine Buckley şi a restauratorului  francez Anatole-Désiré Moreau. Tatăl a fost catolic, iar mama, protestantă, care a trecut la religia soţului după căsătorie. Actriţa a studiat la Conservatorul din Paris devenind o "voce" de succes care a cântat alături de Frank Sinatra pe celebra scena Carnegie Hall şi a scos albume ce s-au bucurat de un real succes în întreaga lume.

În 1947 ea îşi face debutul în teatru în Avignon Festival, şi aproape imediat primeşte să interpreteze roluri principale , care se bucură de aprecierea publicului în Comedia Franceză. După 1951, ea îşi face apariţia şi pe peliculă dar succesul şi notorietatea publică apare odată cu apariţia ei în rolul Florence Carala  din Ascensor spre eşafod " Elevator to the Gallows "/1958 regizat de celebrul Luis Malle, după romanul poliţist al scriitorului Noël Calef.



Mulţumită acestui film ea începe să lucreze cu regizori magnifici în filme de neuitat, în care aceştia şi-au pus amprenta pe interpretările ei. A fost " malle-iana"şi plină de sex-apeal în "Amants, Les", "bunueliana" în "Jurnalul unei cameriste - Diary of a Chambermaid", "wellesiana" în " Falstaff ", ea a devenit odată cu drama lui Truffaut "Quatre cents coups, Les" cunoscută şi apelată în lumea întreagă sub denumirea de Mademoiselle Jeanne Moreau. Inteligentă, deosebit de talentată atât în comedie cât şi în dramă ea s-a impus în cinematografie prin calitatea excepţională, aproape magistrală a interpretărilor sale.


A cunoscut iubirea, având câteva aventuri romantice cu cineaşti celebri ca regizorul Louis Malle, actorul Lee Marvin, faimosul designer Pierre Cardin sau actorul grec Thodoros Roubanis, a fost căsătorită de trei ori cu: cu actorul, scenaristul şi regizorul nominalizat la Oscar pentru scenariul "Nuit américaine, La"(1974), Jean-Louis Richard (1949-1951) cu care a avut şi singurul ei copil, actorul şi regizorul Jérôme, accidentat grav într-un accident rutier în 1960. În 1966 se căsătoreşte cu Teodoro Rubanis de care divorţează, iar între anii 1977 - 1979 cu deţinătorul Oscarului pentru (Best Director)" The French Connection": William Friedkin.

Jeanne Moreau  a fost aleasă în 1995 de Empire magazine ca fiind una din "100 Sexiest Stars" din istoria filmului, prima femeie admisă în 2001 în "Academie des Beaux-Arts of Paris", considerată de Orson Welles "the greatest actress în the world", prietena cu figuri legendare ale filmului şi literaturii franceze ca:


Jean Cocteau, Jean Genet, Anaïs Nin sau Marguerite Duras, de două ori preşedintă a juriului de la Cannes Film Festival (în 1975 and 1995), doctor onorific al University of Lancaster, premiata de "British Film Institute" pentru contribuţia adusă în cultură.

Câteva SFATURI CONSTRUCTIVE despre cum ar trebui noi cetățenii sa ne comportam cu politicienii penali de la un cetățean de pe FB

"



Câteva SFATURI CONSTRUCTIVE despre cum ar rebui noi cetățenii sa ne comportam cu politicienii penali de la  un cetățean de pe FB

SFATURI CONSTRUCTIVE, găsite pe net:
Dacă fiecare ne vom comporta față de infractorii care ne conduc în același mod în care EI se comportă față de noi - precum dușmanii - se vor cere ei afară. Arătați-le cu toții că în țara NOASTRĂ, nu A LOR, culmea,râul, ramul, codrul nu le mai sunt prieteni!
- Doctori, nu-i mai îngrijiți, lăsați-i pe hol până veți fi terminat de consultat ultima bătrânică săracă!
- Infirmiere, pansați-i când se împușcă în ganglion numai după ce veți fi îngrijit ultimul amărât rămas fără locuință!
- Avocați,nu-i mai apărați în dosarele lor de corupție, aveți prea mulți clienți, țara geme de atâta suferință!
- Grefieri, grăbiți termenele în dosarele lor penale!
- Judecători, acordați pedepsele maxime posibile, nu cele minime!
- Taximetriști, refuzați să-i transportați, arătați-le stația de metrou!
- Oameni de cultură, refuzați să apăreți alături de ei!
- Patroni de restaurante, refuzați să-i primiți în localurile dumneavoastră!
- Ospătari, refuzați să-i serviți la masă!
- Angajați ai băncilor, săriți la clientul următor când se prezintă vreun personaj corupt și cunoscut ca atare!
- Patroni de magazine, refuzați să le mai vindeți produsele voastre!
- Firme de catering, nu le mai livrați mâncarea comandată!
- Patroni de hoteluri, refuzați să-i mai primiți în stabilimentele dumneavoastră!
- Cameriste, nu le mai schimbați lenjeria!
- Ziariști, refuzați să mai scrieți despre ei!
- Cititori ai presei, boicotați sistematic orice publicație ce încearcă să justifice comportamentul vânduților!
- Cameramani, filmați-i doar în ipostaze dezagreabile, cu degetele în nas!
- Funcționari de stat, nu le mai virați salariile indecente decât cu mare întârziere sau rătăciți ordinele prin sertare!
- Polițiști, când îi întâlniți, amendați-i sub orice pretext!
- Măturători, nu mai măturați în fața vilelor lor!
- Gunoieri, refuzați să le mai ridicați gunoiul!
- Menajere, când le faceți curat prin case, băgați-le murdăria pe sub covoare!
- Și mai ales cu toții spuneți-le DE CE refuzați să îi serviți!
- Consumatori ai televiziunii aservite, închideți televizorul sau urmăriți timp de o lună numai posturi românești sau străine în care acești dușmani ai noștri nu au acces!
Demonstrațiile în stradă pot arăta voința poporului dacă nu sunt deturnate de diverși indivizi care au primit în dotare megafoane. Din păcate, cele autohtone mustesc de îndrumători care se grăbesc să disperseze oamenii sincer revoltați când se adună prea mulți în fața vreunui minister sau al Guvernului sau, și mai grav, să provoce incidente ce au precum scop justificarea violențelor forțelor de ordine împotriva propriului popor.

"Dacă înaintez, urmaţi-mă; dacă mor, răzbunaţi-mă; dacă dau înapoi, omorâţi-mă."
(Henri de la Rochejaquelein)

Ne-regăsindu-mă în niciuna din categoriile socio-profesionale mai sus descrise, și nici atât demonstrantă de profesie, personal am ales o luptă cu corupția omniprezentă mai pașnică, pe calea instanței. Refuz să mai dau vreun leu bugetului, având posibilitatea de a plăti impozitele. De pe acum voi mătura, voi vărui pomii, voi tricota pulovere în cuantumul taxelor datorate sau a amenzilor (dacă primesc cumva vreuna).
Această acțiune a fost explicată în „Manifestul de la Băiculești”, nu voi reveni așadar asupra ei.
Voi rezuma însă gândirea unui tânăr de 19 ani ce scria în 1546 „Discursul sclaviei voluntare”, 
Étienne de la Boétie.

Cu avântul tinereții, dar și cu virilitate,transcende secolele pentru a ne reaminti forța noastră și a ne arăta calea dezrobirii.
Om fi noi aproape prostiți, dar suntem mulți!
Secretul tiraniei este următorul: niciun tiran nu este apărat de armata lui, ci de câțiva corupți care stau în jurul lui îmbogățindu-se.
Armata nu interzice intrarea în palat decât celor prost antrenați și nehotărâți, nicidecum oamenilor deciși și înarmați.
Mai mulți împărați romani au fost uciși de către generalii lor decât cei care au fost apărați de aceeași soldați în caz de revolte.
Corupții din jurul tiranului își fac și ei un cerc mai larg de corupți pe care îi lasă să fure, care la rândul lor găsesc alți acoliți.
Așa ajung să domine o țară, prin dorința celor asupriți să intre la rândul lor în cercul celor corupți, pentru a se putea îmbogăți la rândul lor.
Ne reamintește că Statul (ce a reușit să devină dușmanul nostru prin tirania lui) este extrem de fragil.
Nu trebuie să-i facem ceva pentru a-l abate, trebuie doar să nu-l mai susținem.
Se va dezintegra dacă țara nu va mai consimți la sclavie.
Țara nu trebuie să facă nimic concret sau marcant pentru sine însăși, doar trebuie să nu mai facă nimic împotriva ei.
Dacă poporul nu mai contribuie cu nimic Statului, dacă nu îl mai ascultă , fără a da o lovitură, fără a ridica mâna, Statul se va usca precum o creangă rămasă fără sevă.
Continuă arătând cum popoarele sunt încrâncenate în durerea lor și oarbe binelui lor.
Ne lăsăm jefuiți de majoritatea veniturilor noastre, ne înjumătățesc recoltele, ne fură din casele noastre mobilele strămoșilor noștri, ne lasă și fară case.
Trăim de parcă nimic nu ar mai fi al nostru. Ajungem să ne bucurăm că ni se lasă mai puțin de jumătate din bunurile noastre, din familiile noastre, din viețile noastre.
Revoluția aparține unei minorități ce nu cunoaște descurajarea.
(Jose Antonio Primo de Rivera)


"
sursa : un cetățean de pe FB 

Protest ,,, sâmbăta din nou în Piața Victoriei


 Pe data de 25 ianuarie ( sambata ) între orele 15 - 17 , Lumi Wiliams va cheamă din nou în strada pentru un protest în Piata Victoriei ! Motivele le ştim cu toţii .  Sper ca de aceasta data jurnaliștii de aici cât și jurnaliștii care au semnat protestul de pe pagina “ziarului 22 “( parca erau 500 ) vor transmite mai incisiv acest protest și eventual vor participa la el .  Motivele protestului le puteți vedea aici :   https://www.facebook.com/events/1442675845961748/?ref=3&ref_newsfeed_story_type=regular&source=1  Sper de asemenea ca de aceasta data liderii opoziției  vor înțelege gravitatea situației în care ne aflăm și vor transmite mesaje mai incisiv de ieșire în strada  către partidele pe care le conduc și vor participa în calitate de cetățeni la acest protest  : Traian Băsescu ; Monica Macovei ; Mihai Răzvan Ungureanu ; Teodor Baconschi ; Aurelian Pavelescu ; Doru Mărieș ; Andrei Văcaru  si multi alții


Pe data de 25 ianuarie ( sambata ) între orele 15 - 17 , Lumi Wiliams va cheamă din nou în strada pentru un protest în Piata Victoriei ! Motivele le ştim cu toţii .

Sper ca de aceasta data jurnaliștii de aici cât și jurnaliștii care au semnat protestul de pe pagina “ziarului 22 “( parca erau 500 ) vor transmite mai incisiv acest protest și eventual vor participa la el .

Motivele protestului le puteți vedea aici :

https://www.facebook.com/events/1442675845961748/?ref=3&ref_newsfeed_story_type=regular&source=1

Sper de asemenea ca de aceasta data liderii opoziției  vor înțelege gravitatea situației în care ne aflăm și vor transmite mesaje mai incisiv de ieșire în strada  către partidele pe care le conduc și vor participa în calitate de cetățeni la acest protest  : Traian Băsescu ; Monica Macovei ; Mihai Răzvan Ungureanu ; Teodor Baconschi ; Aurelian Pavelescu ; Doru Mărieș ; Andrei Văcaru  si multi alții

Codul HTML pentru bloguri :

<a href="https://www.facebook.com/events/1442675845961748/?ref=3&ref_newsfeed_story_type=regular&source=1"><img src="https://lh6.googleusercontent.com/-_4anfpd9dr4/UuEFDhRa43I/AAAAAAAAHIY/C6hxrVdUgVo/w896-h666-no/1.png" border="0" width="250" height="300"></a>


miercuri, 22 ianuarie 2014

Romani fiți atenți aici este revoluție :


Gânduri de seară............


Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii-
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace
Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii!




Coborî încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o.

Cu geana ta m-atinge pe pleope,
Să simt fiorii strângerii în braţe-
Pe veci pierduto, vecinic adorato!

La mulţi ani Kati!

                                                  
Ecaterina Szabó,  (n. 22 ianuarie 1968, Zagon, județul Covasna) este  antrenoare și  gimnastă română de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea competițională, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice de vară din 1984 (Los Angeles, SUA).
Kati, așa cum era numită de colege, i-a avut ca primi antrenori pe Marta și Béla Károlyi iar ulterior pe Adrian Goreac, Adrian Stan și Maria Cosma, la Centrul Național de la Deva.
Deși cea mai notabilă este medalia de argint cucerită la Jocurile Olimpice de vară din 1984 (Los Angeles, SUA), după un duel memorabil cu Mary Lou Retton din SUA, Kati a câștigat medaliile de aur în toate finalele în care s-a calificat, sărituri, sol și bârnă, la egalitate cu colega sa de echipă Simona Păucă.
În ciuda dezamăgirii personale produsă de pierderea titlului olimpic la individual compus, Kati revine acasă ca o eroină și este aleasă sportiva anului 1987. Continuă să practice gimnastica, în ciuda altor dezamăgiri: reușește să se claseze doar pe locul 5 la individual compus la Campionatele Mondiale din 1985.
Munca sa este încununată de success în 1987. Kati a condus echipa României la cucerirea celui de al 2-lea titlu mondial pe echipe la Campionatele Mondiale de Gimnastică din 1987 (Rotterdam, Olanda), învingând reprezentativa Uniunii Sovietice pentru a doua oară în istoria acestei competiții.
După participarea la Campionatele Mondiale din 1987, Kati se retrage din activitatea competițională și se înscrie la Facultatea de Educație Fizică și Sport din București. După terminarea studiilor lucrează ca antrenor la Deva contribuind la pregătirea unor viitoare gimnaste de success: Nadia Hațegan, Andreea Cacovean și campioana mondială la individual compus din 1999, Maria Olaru.


În iunie 1991, Kati se căsătorește cu Cristian Tamaş, fost membru al echipei de caiac a României și împreună au doi băieți: Lorenzo și Zeno. În 1992 părăsesc România și se stabilesc în Chamalieres (Franța) unde Kati este antrenoare la un mic club din localitate.

În 2000 este inclusă în Internaţional Gymnastics Hall of Fame.





marți, 21 ianuarie 2014

Gânduri de seară...............



Demnitatea este valoarea supremă a omului şi a naţiunii cu atitudine demnă, autoritate morală şi prestigiu.

"Demnitatea e condiţia statuară a omului. În asta constă nobleţea, dar şi riscul ei. Nobleţea se manifestă mai ales pe fondul unor circumstanţe precare: sărăcie demnă, bătrâneţe demnă, suferinţă demnă. Riscul e încremenirea în solemnitate, cultul ridicol al propriei efigii. În acest context, s-ar spune că demnitatea adevărată e o combinaţie reuşită între curaj şi umor: ecvanimitate faţă de împrejurările neprielnice şi distanţă faţă de sine. Astfel definită, demnitatea ne apare ca o virtute stoică. Dar ce carieră mai poate face stoicismul astăzi, în plină postmodernitate? Este demnitatea „politically correct“? Mă tem că nu, căci corectitudinea politică nu pare să iubească statuile, cu iradierea lor „elitistă“, cu prestanţa lor muzeală. Eu însă nu-mi pot reţine o (suspectă) simpatie pentru ceea ce nu este întru totul corect politic. Un pic de desuetudine, o fărâmă de elitism scăpătat, o mică inadecvare nu pot decât să atenueze excesele geometrice ale virtuţilor, perfecţiunea lor mecanică. În doză homeopatică, abaterea de la regulă face parte, în definitiv, din farmecul inconfundabil al firescului şi al umanităţii.

Spuneam că demnitatea se manifestă, de regulă, pe un fundal de precaritate, de criză. S-ar zice că e un corelativ al nefericirii. Eşti demn în faţa morţii, în închisoare şi, în genere, sub lovitura sorţii. Din acest punct de vedere, spaţiul est-european a fost, între 1945 şi 1989, o ambianţă privilegiată pentru exersarea demnităţii. Fiecare episod de viaţă era un test. O asemenea situaţie este, evident, profund anormală: omul nu trebuie pus la încercare în acest fel. O ţară, un sistem politic, o ideologie care impun individului condiţia unui eroism de fiecare clipă păcătuiesc printr-o cinică aroganţă. A te îngriji de demnitatea omului e a face în aşa fel încât el să nu fie obligat să-şi probeze, în permanenţă, demnitatea. Aceasta este deosebirea între statul totalitar şi statul de drept: statul totalitar constrânge la o insomnie a demnităţii, „instigă“ la un exerciţiu istovitor şi – în cele din urmă – nedemn al demnităţii. Statul de drept are mai curînd grijă ca un cetăţean să nu trebuiască să facă neîncetat recurs la demnitate, pentru a supravieţui sau pentru a-şi salva sufletul. Statul de drept protejează demnitatea omului, statul totalitar o biciuieşte, o isterizează, o împinge spre propria ei limită. Trebuie spus, pe de altă parte, că există anumite riscuri şi de partea cea bună… Dacă statul totalitar condamnă libertatea la ecorşeu, statul de drept încurajează la somnolenţă. În condiţii de confort deplin şi de solidă protecţie socială şi juridică, nu mai e foarte clar ce înseamnă demnitatea individuală. Ea diminuează ca anvergură, luând aspectul simplei decenţe. În alte cazuri, apare nevoia unei potenţări artificiale a conceptului: convingerea mea este că unele excese ale „corectitudinii politice“ sunt rezultatul unui efort de a inventa o problematică a demnităţii, acolo unde ea şi-a pierdut reperele tradiţionale.

În orice împrejurare, se poate găsi, totuşi, o accepţiune mereu validă, mereu necesară, a demnităţii. E cea care sugerează o formă superioară de funcţionalitate, o adecvare riguroasă la un scop dat. Când cineva se achită impecabil de o anumită însărcinare, când cineva corespunde tuturor condiţiilor necesare pentru a îndeplini o anumită misiune, spunem despre el că este sau a fost la înălţimea ei, că este sau a fost demn de ea.

Cultul lucrului bine făcut, scrupulul reuşitei fără compromis – fac parte din „calificările“ demnităţii. Înţeleasă astfel, demnitatea este aptitudinea supremă de a sluji (unui scop, unei idei, unei instituţii). La antipodul ei se află servilismul, slujirea nedemnă, care nu vrea reuşita faptei, ci flatarea stăpânului, respectiv a „comanditarului“. Capacitatea de a sluji cu distincţie şi dăruire interioară, ştiinţa „înaltă“ de a fi util – iată o înzestrare rară, de elită, cea mai caracteristică manifestare socială a demnităţii. Acesta e singurul sens acceptabil al „demnităţilor“ publice, fie ele ministeriate, preşedinţii, primării sau mandate parlamentare: asumarea unei slujiri dezinteresate, a unui travaliu sacrificial, în beneficiul celorlalţi. Dar nu e neapărată nevoie de un rang înalt, pentru a ilustra demnitatea slujirii. O delicioasă replică din Bărbierul din Sevilla lui Beaumarchais (Act I, Scena 2) rezumă perfect ceea ce vreau să spun: „Ştiind câte virtuţi sunt necesare pentru a sluji, vă întreb, Excelenţă, citi stăpâni cunoaşteţi, care să fie demni de a fi valeţi?“. E o remarcabilă definiţie a demnităţii în act: a sluji ca un stăpân, a te ridica la înălţimea umilităţii eficiente: Iisus spălând picioarele ucenicilor…

Spaţiul acesta subtil dintre suveranitate şi subordonare este materia însăşi a libertăţii umane. Iar demnitatea e bunul uz al libertăţii. Să adăugăm că, de cele mai multe ori, e vorba de un dar, de o vocaţie, şi nu de rezultatul unei strategii prestabilite. Nu te poţi hotărî să fii demn. Te comporţi cu demnitate printr-o mobilizare spontană a resurselor tale de libertate. Cu alte cuvinte, demnitatea e autentică atunci când se exprimă ca naturaleţe. De aceea, nimic nu e mai nepotrivit decât o teorie a demnităţii. Demnitatea nu se manifestă prin pompă retorică, prin discurs. Nici măcar printr-un discurs în latină." (Andrei Pleşu)


Telly Savalas



"Dacă  o imagine poate picta o mie de cuvinte
Atunci eu de ce nu te pot picta?
Cuvintele nu vor putea arăta niciodată
Ceea ce tu ar trebui să ştii..."


Telly Savalas pe numele său real Aristotelis Savalas s-a născut pe 21 ianuarie 1922 la Garden City (New York) fiind al doilea copil din cei cinci ai unei familii de imigranţi greci, Nicolae şi Christina Savalas.


A participat la cel de al doilea război mondial între 1941 şi 1943, când a fost eliberat în urma unui accident de maşină.



 A studiat psihologia la Universitatea Columbia şi a lucrat ca jurnalist la ABC News. A fost căsătorit de trei ori şi a avut şase copii ce au reprezentat cea mai mare bucurie a vieţii sale. A devenit cunoscut în anii '70 datorită rolului detectivului Theo Kojak în serialul cu acelaşi nume (Kojak), unde a jucat şi fratele sau George Savalas.



A fost naşul de botez al actriţei Jennifer Aniston, fiica prietenului său John Aniston. Are o stea pe Hollywood Walk of Fame. S-a stins din viaţa pe 22ianuarie 1994 ca urmare a unui cancer de prostată.


luni, 20 ianuarie 2014

Gânduri de seară............


Nastratin Hogea odată fiind la o nuntă chemat
Se duse în haine simple ca sărac biet îmbrăcat
Nuntașii astfel văzându-l nici în seamă nu-l băga
Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga.
Și după ce așezară la masă pe toți frumos
Îl puseră și pe dânsul, în colțul mesei de gios.

Nastratin văzând aceasta, se sculă,
În grabă alergă și pe un al său prieten să-i dea hainele-l rugă
Și cu hainele acelea se îmbrăca galant, pe loc
Puse și o blană asupra cu postav roșu, de foc
Și așa mergând el iarăşi la nunta ce-a fost chemat
Cum îl văzură nuntașii cu cinste l-a întâmpinat:
Poftim, poftim, poftim Hoge Efendi, către dânsul tot zicând
L-a pus tocma’n fruntea mesei, fiecare loc făcând
El dacă șezu la masă și-a întins mâneca în vas, zicând:
Poftim, poftim, blană mănâncă, ce e mai gras ..........



Îl întrebară nuntașii, Hoge Efendi, zicând:
Pentru ce-o faci această și întingi mâneca mâncând?
Pentru că el le răspunse:
Eu când am venit cu hainele cele proaste nimeni nu m-a cinstit,
Iar când am dat Bună ziua, abia mi-a zis mulțămim.
Iară cum venii, cu acestea, toți mi-au zis:
Poftim, poftim; de aceea și eu blana, să mănânce o poftesc,
Căci văz, toți privesc la haine, iar persoana, n-o cïnstesc!

PROTEST al JURNALIŞTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă

PROTEST al JURNALIŞTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă


PROTEST al JURNALIŞTILOR          împotriva practicilor         DEGRADANTE din presă

                                                        Pentru bloguri codul HTML 
<a href="http://vocearomanieiliberethenextgeneration.blogspot.ro/2014/01/protest-al-jurnalistilor-impotriva.html"><img src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiBr8Vdemw3j00A0eEfNLEAQmCaJWsXBURddG4eRvqUQ1ZLRG0v6AWsutkwmv8_q3_Iu-F6GvgdWUxfXWLs8Jcp-YP8ZRonqwej43CStLKZWOwMWZUFw5_WPLv2Q139_sJtuJ1cPw9LvjV0/s1600/PROTEST+al+JURNALI%C5%9ETILOR+%C3%AEmpotriva+practicilor+DEGRADANTE+din+pres%C4%83+++Google+Drive.png" border="0" width="250" height="300"></a>

Susțineți protestul  adăugând un comentariu la articolul de pe revista 22:

http://www.revista22.ro/articol-36864_2.html

Cei care vor să susţină protestul pot folosi formularul pentru comentarii de mai jos, astfel: introduceti numele şi prenumele in casuta pentrunume, e-mailul in casuta pentru e-mail, iar in casuta COMENTARIUfunctia sau profesia si locul de munca. Va multumim! Nu sunt valabile semnaturile cu nickname!



Subsemnaţii, ziarişti şi publiciști, ne declarăm solidari în dezideratul de a ne practica profesia cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei. Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, considerăm că standardele jurnalistice, informarea corectă şi binele public trebuie apărate şi în jurul acestor valori trebuie să ne solidarizăm.
De aceea, ne simţim obligaţi să luăm poziţie faţă de grava deteriorare a bunelor practici jurnalistice şi să protestăm public faţă de încălcarea acestora. Constatăm profund revoltaţi că încălcarea flagrantă a Codului Deontologic, insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice au devenit o practică obişnuită. Afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi ale vieţii culturale, inclusiv al unor jurnalişti, au depăşit orice limite. Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile. Considerăm că ele decredibilizează întreaga breaslă şi trebuie să înceteze.
Respingem confuzia voit indusă că totul se reduce la poziţionări politice diferite şi că toţi ziariştii sunt în egală măsură vinovaţi de degradarea moralei profesionale şi a spaţiului public. Spunem răspicat că responsabili de cele mai grave derapaje sunt câţiva jurnalişti de la Trustul Intact, în special de la Antena 3.
Tocmai pentru că respectăm libertatea de exprimare, dezavuăm public abdicarea de la normele jurnalistice. Demersul nostru are în vedere respectul pentru public şi se plasează dincolo de poziţionări şi opţiuni politice.
Facem apel la toţi jurnaliştii oneşti, ataşaţi valorilor profesiei şi responsabilităţilor ei, să ni se alăture.

Deschidem acest protest și altor jurnaliști, publiciști, organizații neguvernamentale şi oricărei persoane care pune preț pe respectarea regulilor elementare ale jurnalismului.

1. Dan ALEXE, Jurnalist Radio, Europs Liberă
2. Ovidiu ALBU, Jurnalist, Evenimentul Zilei
3. Brînduşa ARMANCA, Publicist, TVR Timişoara
4. Andrei AŞTEFĂNESEI, Jurnalist de investigaţie, Adevărul
5. Liviu AVRAM, Redactor şef adjunct, Adevărul
6. Ramona AVRAMESCU, Jurnalist, TVR 1
7. Camelia BADEA, Jurnalist, ziare.com
8. Andrei BĂDIN, Jurnalist, B1TV
9. Magda BĂRĂSCU, Jurnalist, Freelancer
10. Dollores BENEZIC, Jurnalist, Freelancer
11. Attila BIRO, Jurnalist investigaţie, Gandul.info
12. Mariana BECHIR, Publicist, cursdeguvernare.ro
13. Claudiu BERBECE, Jurnalist, Freelancer
14. Dan BOANTĂ, Jurnalist, AMRO News
15. Adina BOCAI, Jurnalist, Ziua de Constanţa
16. Mălin BOT, Jurnalist, Evenimentul Zilei
17. Sidonia BOGDAN, Jurnalist, România Liberă
18. Răzvan BRĂILEANU, Jurnalist, Revista 22
19. Florin BUDESCU, Editor, stareapresei.ro
20. Virgil BURLĂ, Jurnalist, Evenimentul Zilei
21. Şerban BUŞCU, Jurnalist, Capital
22. Radu BUŞNEAG, Jurnalist, DW
23. Luca, CAMBESTEANU, Jurnalist, PRO TV
24. Grigore CARTIANU, Realizator emisiune, Adevărul, Naşul TV
25. Cristian CÂMPEANU, Jurnalist, România Liberă
26. Răzvan CHIRUŢĂ, Jurnalist, România Liberă
27. Melania CINCEA, Jurnalist, Timpolis
28. Cristi CITRE, Jurnalist, DIGI 24
29. Laurenţiu CIOCĂZANU, Jurnalist, Reporter Virtual
30. Florentina CIUVERCA, Jurnalist, Evenimentul Zilei
31. Ada CODĂU, Jurnalist, Ziua de Constanţa
32. Floare COMŞEA, Realizator emisiune, România Liberă
34. Victor COZMEI, Reporter, HotNews.ro
35. Iulia CREŢU, Jurnalist, Ziarul de Vrancea
36. Alexandru CRISTORIAN, Jurnalist, Freelancer
37. Tatiana DABIJA, Publicist, Freelancer
38. Ioana ENE, Jurnalist, ziare.com
39. Sabina FATI, Jurnalist, România Liberă
40. Ramona FLOREA, Jurnalist, HotNews.ro
41. Violeta FOTACHE, Senior Editor, Evenimentul Zilei
42. Andrei GHEORGHE, publicist
43. Ondine GHERGUŢ, Senior Editor, România Liberă
44. Cristian GHINEA, Editor, Dilema Veche
45. Dragoş GHIŢULETE, Publicist, contributors.ro
46. Armand GOŞU, Redactor şef, Revista 22
47. Cristian GROSU, Jurnalist, cursdeguvernare.ro
48. George GURESCU, Jurnalist, TVR
49. Alexandru HÂNCU, Jurnalist, Kamikaze
50. Adrian HALPERT, Jurnalist, Reporter Virtual
51. Toni HRIŢAC, Redactor şef, Ziarul de Iasi
52. Lucian LUMEZEANU, Jurnalist, Mediafax
53. Gheorghe ILAŞ, Redactor şef, realizator emisiuni, Opinia Timişoara, TV Europa Nova Timişoara
54. Sorina IONESCU, Jurnalist, Gandul.info
55. Simona IONESCU, Jurnalist, Evenimentul Zilei
56. Costin IONESCU, Jurnalist, HotNews.ro
57. Alexa IONESCU, Realizator emisiune, Naşul TV
58. Melinda KERTESZ, Jurnalist, TRANSINDEX
59. Andi LASLAU, Producător, Naşul TV
60. George LĂCăTUŞ, Jurnalist, Evenimentul Zilei
61. Anca LĂZĂRESCU, Jurnalist, TVR
62. Alexandru LĂZESCU, Publicist, Revista 22, Ziarul de Iaşi
63. Tiberiu LOVIN, journalist, Reporter Virtual
64. Gabriela LUPU, Jurnalist, Adevărul
65. Dominica MACRI, Editor, Revista National Geographic
66. Octavian MANEA, Jurnalist, Revista 22
67. Mircea MARIAN, Senior Editor, Evenimentul Zilei
68. Viorel MARINEASA, Publicist, Timisoara
69. Sorina MATEI, Jurnalist, Freelancer
70. Sabina MIHĂICĂ, Jurnalist, Freelancer, Timişoara
71. Laurenţiu MIHU, Jurnalist, România Liberă
72. Vlad MIXICH, Publicist, HotNews.ro
73. Radu MORARU, Realizator emisiune, Naşul TV
74. Lidia MOISE, Realizator emisiune, TVR
75. Liliana NĂSTASE, Jurnalist, B1TV
76. Sandrinio NEAGU, Redactor şef adjunct, Monitorul de Suceava
77. Diana NEDELCU, Jurnalist, Radio România
78. Iulia NUELEANU, Jurnalist, Curentul
79. Andreea OFIŢERU, Jurnalist, Gandul.info
80. Rodica PALADE, Publicist, Revista 22
81. Cristian PANTAZI, Redactor-şef, HotNews.ro
82. Claudiu PĂDUREAN, Jurnalist, CLUJ Today
83. Cristian PĂTRĂŞCONIU, Publicist, Freelancer
84. Claudia PÂRVOIU, journalist, HotNews.ro
85. Cristina PÂNZARIU, Producator, Naşul TV
86. Roland Cătălin PENA, Jurnalist, Freelancer
87. Gabriel PECHEANU, Reporter politic, DIGI 24
88. Tomiţă PETCU, Jurnalist, DIGI 24
89. Georgeta PETROVICI, Jurnalist, Evenimentul Zilei Timisoara
90. Adrian POPA, Jurnalist, Asociatia Profesionistilor din Presa-Cluj
91. Andrei Luca POPESCU, Jurnalist, Gandul.info
92. Lucian POPESCU, Jurnalist, HotNews.ro
93. Simona POPESCU, Publicist, Evenimentul Zilei
94. Simona DONICI, Jurnalist, Timiş Online
95. Andreea PORA, Redactor şef adjunct, Revista 22
96. Cătălin PRISĂCARIU, Redactor şef adjunct, Kamikaze
97. Daniela RAŢIU, Publicist, Evenimentul Zilei
98. Dan RADU, Publicist, Ziarul de Iasi
99. Mihai RĂDULESCU, Redactor-prezentator, TVR
100. Petre RĂCHITĂ, Jurnalist, România Liberă
101. George RÎPĂ, Publicist, Freelancer
102. Diana ROBU, Editor Coordonator, ziare.com
103. Nicoleta SAVIN, Jurnalist, Naşul TV
104. Silviu SERGIU, Jurnalist, Evenimentul Zilei
105. Teodora STANCIU, Preşedinte Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România
106. Alina STANCU, Jurnalis, TVR
107. Romeo STANCU, Operator imagine, TVR
108. Ioan STANOMIR, Publicist, lapunct.ro
109. Ionel STOICA, Jurnalist, Evenimentul Zilei
110. Robert ŞERBAN, Publicist, freelancer, Timişoara
111. Mihai STEGEREAN, Producător, B1TV
112. Raluca STROE BRUMARIU, Producător, TVR
113. Dan SUCIU, Jurnalist, DIGI TV
114. Dan TĂPĂLAGĂ, Editor Coordonator, HotNews.ro
115. Marcel TOLCEA, Publicist, Freelancer
116. Gelu TRANDAFIR, Jurnalist, Freelancer
117. Robert TURCESCU, Realizator emisiune, B1TV
118. Dan TURTURICĂ, Redactor şef, România Liberă
119. Ovidiu VANGHELE, Jurnalist, Centrul de Investigaţii Media
120. Alina Ioana VASILIU, Jurnalist, Ziua de Constanta
121. Smaranda, VULTUR, Publicist, Freelancer
122. Marius ŢUCĂ, Jurnalist, Viaţa Liberă - Galaţi
123. Iulia VINING, Jurnalist, Freelancer
124. Daniel VIGHI, Timisoara, Publicist
125. Silvia VRÂNCEANU, Redactor şef, Ziarul de Vrancea
126. Claudiu ZAMFIR, Jurnalist, HotNews.ro
127. Valentin ZASCHIEVICI, Publicist, Freelancer
128. Şipoş ZOLTAN, Jurnalist, TRANSINDEX
129. Robert MIHĂILESCU, jurnalist, Hotnews.ro
130. Boroko PARASZKA, jurnalist, freelancer
131. Vlad MACOVEI, redactor șef, AgroInteligenta
132. Andreea CÂMPEANU, fotojurnalist, freelancer, Sudanul de Sud

Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Ziariștilor Independenți din România, Freedom House România, Expert Forum și Grupul pentru Dialog Social susțin această solidarizare a jurnaliștilor împotriva practicilor degradante din presa română.


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More