La mulţi ani!

Vladimir Găitan (n. la 2 februarie1947, Suceava) este actor român, absolvent al Institutului de Teatru şi Arta Cinematografică, clasa prof. George Carabin şi Elena Negreanu. Vladimir Găitan a debutat în cinematografie pe vremea când era încă student, în "Reconstituirea", în regia lui Lucian Pintilie.

Odată făcut acest pas, a devenit unul dintre cei mai solicitaţi actori, jucând în producţii precum "Ultima noapte de dragoste" (1979), "Duelul" (1981), "Năpasta" (1982), "Întunecare" (1985), "Oglinda" (1993), "Omul zilei" (1997), "15" (2005), "Femeia visurilor" (2005). După Revoluţie, Găitan a fost interesat de managementul instituţiilor culturale, iar în 2001 a devenit director al Teatrului Nottara.
A rămas toată viaţa fidel scenei Teatrului de Comedie, unde joacă şi în prezent. Iubeşte animalele, şi are ca hobby vânătoarea şi echitaţia.

În ultimii ani a activat în teatru, televiziune şi a ales şi varianta serialelor Tv. ( "Daria, iubirea mea", regia Alex Fotea & Sebastian Voinea, 2006, "Cu un pas înainte", regia Alex Berceanu sau "Inimă de ţigan", regia Alex Fotea & Iură Luncasu, 2007, "Pocker" în regia lui Tocilescu, ...).

Este căsătorit cu Tunde Găitan, au o fiică, Gloria, absolventă şi ea de UNATC şi un fiu, Alexandru care este manager la Londra.



"Visul meu era să urmez Geologia şi-mi plăcea ideea de a fi geolog, dar nu de laborator, ci cercetător, fiind pasionat de munte şi de drumeţii. Am dat examenul de admitere şi am picat „cu succes”. Târziu am aflat că aveam un dosar foarte prost. Tata fusese deţinut politic, iar copiii de deţinuţi nu aveau voie să urmeze facultăţi care „învârteau” secrete de stat, aşa cum era Geologia. Tata fusese închis din cauza unei decoraţii pe care a primit-o în urma luptelor care s-au dus pentru cucerirea oraşului Odessa din 1941. El a fost rănit în primele zile şi internat într-un spital românesc. După ocuparea Odessei, toţi militarii au fost decoraţi. Ulterior ocupării oraşului, acolo a fost aruncat în aer un comandament al armatei române. Represaliile au fost cumplite, dar tata nu avea cum să participe la ele din moment ce era internat. Cert este că acea decoraţie a fost văzută de cineva în pieptul tatălui meu, într-o fotografie, şi a fost reclamat. Aşa a ajuns deţinut politic, iar din momentul acela viaţa mamei mele s-a putut compara cu cea a Vitoriei Lipan din „Baltagul”. S-a chinuit să ne crească singură cinci ani, ascunzându-ne adevărul, ca să nu suferim. Noi ştiam că tata e plecat la facultate şi o întrebam mereu când se întoarce. Lacrimile îi şiroiau pe obraji şi nu mai ştia ce să ne spună. A făcut tot ce i-a stat în putinţă să-l scoată din închisoare. Vânduse toată mobila ca să meargă la procese. După aproximativ patru ani şi jumătate a reuşit să găsească în nişte arhive actele de spitalizare, care au dovedit că tata nu a avut cum să ia parte de pe patul de spital la execuţia evreilor din Odessa. După cinci ani de detenţie a venit de acolo speriat, un om terminat, o epavă."

Read More

Dem Radulescu - Maestrul si fuseristul

-Ai fost membru de partid ? 
-EU ? ... membru , de ce ? 
.......................
- Atunci de ce te porți ca un activist ?///Ba partidele au avut dintotdeauna hoții lor  , și au și acuma  , altfel se duc ...de râpă 

Read More

Gânduri de seară.........

În valuri albe mii de focuri
Plutesc – e drumul nesfârşit
Al robilor; din el se spune
Că după veacuri e ursit
Câte o stea să se desfacă
Şi, ridicându-se mai sus,
Alături de-altele să treacă
În lumea fără de apus.
O cale-a robilor se-ntinde
-Şi pe pământ, dar nu de foc,
Ci de-ntuneric – e convoiul
Atâtor vieţi făr' de noroc.
Şi printre ele câteodată
Se-opreşte soarta ca s-aleagă
Un suflet – stea chemată poate
S-aprindă raze-n lumea-ntreagă.


Purtând povara de durere,
Măcar atât s-aveţi şi voi,
Iloţi : un gând de mângâiere,
Că şi din robi se nasc eroi.  (Ovid Densusianu)

Read More

"Un zugrav" .... pictorul florilor!

Ștefan Luchian
 
Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Vocația viitorului pictor se declară încă din copilărie. El rezistă cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară. În 1873 familia se mută la București.

Ștefan Luchian se înscrie în 1885 la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase, pe care o absolvă în 1889, obținând medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură. Maestru nedisputat i-a fost, în această perioadă de formare, Nicolae Grigorescu, la care Luchian găsi încurajarea, fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalității.

Ștefan Luchian va fi în 1896 principalul inițiator al "Expoziției artiștilor independenți", care se va deschide chiar în fața Salonului Oficial. Se înscrie la concursul pentru ocuparea catedrei de pictură a Școlii de Belle-Arte din Iași, de la care se retrage însă, protestând împotriva mașinațiunilor de culise.

În 1900 participă cu două pasteluri la "Expoziția Universală" de la Paris. În același an apar primele manifestări ale unei afecțiuni ale măduvei spinării, maladie cunoscută sub numele de scleroză multiplă, care, după ameliorări trecătoare alternând cu noi agravări, îl lasă infirm pentru tot restul vieții. Soarta îi este potrivnică, boala și sărăcia materială mergând mână în mână.

Continuă totuși să lucreze cu frenezie și până în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expoziții. Prezență eminentă în viața artistică a timpului, Luchian nu cunoaște pentru multă vreme succesul. Astfel, la expoziția sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu.

 Un grup restrâns de admiratori și prieteni îl aclamă, condiția sa materială continuă însă să fie dintre cele mai precare. Din 1909 până la sfârșitul vieții va fi țintuit în fotoliu.


Fixase însă în memorie "splendorile scânteietoare" ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată.

Tehnicii uleiului, Luchian îi alătură, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o măiestrie neegalată. Fluiditatea contururilor, delicatețea catifelată a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el își concentrează în această direcție toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură, toată dragostea pentru viață și pentru frumos. Iată de ce "florile" lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă.


Luchian a murit la 28 iunie 1916. Către sfârșitul vieții nu mai putea ține penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel se sfârșea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru artă sa, viața unui pictor.

Read More

Gânduri de seară............

Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi;
Să vezi o lume plină de eroi,
Dar şi eroi ai zilelor matale.

Avem acuma caţavenci de soi,
Care se pierd în cuvântări banale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale,
Şi vino cât mai grabnic printre noi.

Iar, de-o să vii, poate găseşti o cale
Să îi aduni pe toţi c-un măturoi,
Şi să-i arunci la groapa de gunoi,
Ce încă mai există-n Haimanale.
Trezeşte-te, bătrâne Caragiale! (Virgil Petcu)

Read More

Pe 4 februarie Radu Moraru va invita sa ocupați ...

Dragi prieteni liberi, dragi ziariști liberi,

Va invit marți 4 februarie ora 4 p.m. pe Calea Victoriei, lingă studiourile NASUL TV, sa ne integram în SCHENGEN bistro bar, sa bem un ceai fierbinte și sa așteptăm decizia CNA privind excluderea/ne-excluderea televiziunii NASUL TV din lista “must carry”!

Atentatul asupra NASUL TV s-a produs deja in JOIA NEAGRA, pe 30 ianuarie 2014, când un membru CNA, susținut și de alți membri, a cerut in mod ilegal scurtarea listei “must carry” exact cit trebuie ca NASUL TV sa nu mai existe! Astfel au fost încălcate Legea Audiovizualului, deciziile CNA, decizia Curții Constituționale și o sentința definitiva a Justiției Românești!

Read More

La multi ani!!

La mulţi ani Maestre!

Marin Moraru s-a născut la data de 31 ianuarie 1937 în orașul București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I.A.T.C.) „I.L. Caragiale” în anul 1961, la clasa profesor Dina Cocea, având ca examen de diplomă rolul Agamiță Dandanache din piesa O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale.




După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului (1961-1964), apoi la Teatrul de Comedie (1965-1968), la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” (1968-1971) și la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” (1971-1974).




După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar la I.A.T.C. București (1974-1980), s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, unde este actor și în prezent. Din anul 2002 este Societar de onoare al Teatrului Național din București.



Marin Moraru este un actor care a uluit lumea teatrului cu creaţiile sale. Spectacole precum "D'ale carnavalului", "Leonce şi Lena", "Nepotul lui Rameau", "Capul de răţoi", "Umbră", "Troilus şi Cressida", "Ocolul pământului", "Trei gemeni veneţieni", ori, după Revoluţie, "Tache, Ianke şi Cadar", "Egoistul", "Crimă pentru pământ" l-au avut şi îl au în fruntea distribuţiei...



Actorul care a făcut onoare şcolii româneşti de teatru şi film a primit în data de 2 martie 2009 premiul pentru întreaga carieră la Gala Premiilor Gopo. Aceasta reprezintă recunoaşterea legitimă pe care lumea filmului de la noi o acordă contribuţiei importante pe care a avut-o Marin Moraru la istoria ultimelor 4 decenii de cinematografie din România.


La mulţi ani!!

Ovidiu Lipan

Ovidiu Lipan (n. 31 ianuarie 1953, Iași) este un muzician, compozitor și baterist român, cunoscut ca membru a două formații marcante de muzică rock din România, Roșu și Negru și Phoenix.
A urmat autodidact acordeonul și pianul. Trăgându-se dintr-o familie de muzicieni, bunicul lui Ovidiu Lipan fiind percuționist, și având toba în casă, era inevitabil să nu bată în ea.
 A urmat liceul Costache Negruzzi în paralel cu școală de muzică (clarinet). În primul rând, când a apărut în grupul Roșu și Negru strămutat de Nancy Brandes la Iași (anii '67-'68, când Lipan avea vârstă de 13 ani), s-a dovedit (inclusiv că vârstă, revăzând filmările de arhivă) copilul teribil al tobelor și implicit al rock-ului românesc. La cele două festivaluri ale Arhitecturii (69 și 71), practic gale naționale ale rockului românesc din acei ani, a câștigat de fiecare dată premiul pentru cel mai bun baterist (chit că era clar și cel mai tânăr-15 ani). Muzica ieșenilor, de altfel, era evadată din obișnuințele vremii, spre un jazz-rock de mare clasă, elitist (și oricum nou pentru România). Având un mare succes în rândul studenților, au făcut concerte în toată țară cu sălile pline, Ovidiu Lipan fiind cap de afiș.

A continuat să cânte după 1971, în București, cu Roșu și Negru  până la jumătatea anilor 70, dar și în alte formații de acompaniament ale vremii. Așa că în 1975, când postul de baterist de la Phoenix (cea mai populară trupa a momentului atunci) a rămas liber, a fost primul contactat. De atunci (capodopera discografică «Cantafabule») apare aproape în toate show-urile și pe toate discurile Phoenix. A fugit din țară laolaltă cu ceilalți conduși de Nicolae Covaci, la începutul verii 1977, iar în Germania a continuat să cânte în diverse formule, nu numai cu foștii Phoenix... Astfel, în 1978 a înființat MADHOUSE - cu Iosif Kappl și Krauser – formulă care a înregistrat două discuri. Au cântat mult prin cluburile germane și la mari festivaluri internaționale. Apoi colegii au intrat în LAKE, el în schimb a cântat ba în studiouri, cu ERUPTION, cu ELOY, cu Joachim Witt (new-wave german), diverse sessions cu Herman Rarebell de la SCORPIONS, prin cluburi (incl Ginger Baker), cu RATED X (trupa nemțească cu care a editat două albume)-fiind un muzician complet a avut propriul big band și a cântat la turnire de dans internaționale cu Michael Hall. A terminat studiile la academia de jazz W. Hartman. O viață muzicală complexă, onorând comenzi dintre cele mai variate. Firește, când PHOENIX s-au repus pe roate a fost din nou alături de fugari.

A revenit în țară în ianuarie 1990 (Revoluția i-a prins pe Phoenix cântând în Hyde Park din Osnabruck) nu cu trupa, ci cu un convoi de ajutoare pentru copiii din Moldova natală împreună cu maestrul Celibidache din Austria. Ovidiu Lipan a revenit în România după revoluția din 1990 și a realizat “Visul Toboșarului”, un poem simfonic, într-un spectacol de world-muzică care a rămas pentru todeauna întipărit în mintea spectatorilor.



În 2003, Ministerul Culturii și Cultelor i-a acordat Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, în  2004, a primit  Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”, iar in 2007 Meritul Cultural în Grad de Ofițer.

Read More

LISTA CU PONTA & Tiberiu Vanca

     LISTA CU PONTA

                        Vreţi nu vreţi, dragi prieteni, mare parte din voi, interlopii (categorie ce cuprinde universalitatea de încălcători de lege şi morală,violenţii, respectiv cei înconjuraţi de adevărate armate de bătăuşi plătiţi) sau categorii mai strâmte, hoţi, delapidatori, şi alţi  comitenţi de fapte minuţios descrise de codul penal sau de varii alte legi                   avertizant-sancţionatoare, trebuie să aveţi la portofel pe lângă sumele necesare achitării serviciilor de trafic de influenţă, şi „lista cu Ponta”, listă ce-i încarcă de nădejdi pe cei strânşi cu uşa. Dar ce atâta vorbărie! Ce o mai fi „aia” „Lista cu Ponta”. Ei bine la obiect un amplu tabel nominal ce cuprinde numele şi prenumele tuturor celor care-l cunosc pe starostele de la Victoria din vremi iniţiatice: să zicem cei alături de care şi-a început studiile de drept, ce este drept cam mulţi (trei sute şi ceva după tabel), dar atenţie se vor exclude  poziţiile 288 la 323 care pun în pagină  albanezii, australieni, congolezii, coreenii, gabonezii, grecii, iordanienii, israeliţii, iugoslavii, moldovenii de peste Prut, ungurii şi  zairezii, care de bună seamă trebuie căutaţi extrafrontalier, iar dacă dispui şi de tabelul celor alături de care şi-a luat licenţa, doctoratul nu se pune, iar cititorul nostru ştie de ce, eşti om făcut.

                        Ajuns la uşa celui pe care ţi-l doreşti traficant sau mai exact dobânditor pentru tine de indulgenţă (prin evul mediu categoria era multiprezentă între  popi şi Dumnezeu) baţi sfios la uşă, intri şi  îţi depeni istoria de răufăcător, iar cu modestia ce te caracterizează îi faci cunoscut interlocutorului  abundenţa portofoliului şi disponibilitatea de a-l subţia, îl încunoştinţezi că ai o consoartă atrăgătoare, care, Domne Fereşte!, nu este curvă, dar în caz de  necesitate poate deveni, şi apoi asculţi. O parte din ei vor spune „OK!” îţi vor lua banii sau îţi vor „neferici” nevasta, iar după trecerea vremii îţi vor spune că au stat de vorbă cu premierul însă acesta n-ar fi fost dispus. Vor fi şi categorii din cei care îţi vor spune, cinstit că primul-ministru se confruntă cu probleme personale, cum este hoţia, pentru că el ascultătorul ştie desigur că pentru a se făinoşi cu titulatura de doctor în ştiinţe omul de la Victoria a furat valori spirituale, că a fost declarat plagiator şi acum este prins la rândul său cu mituirea prin funcţii al celor care sunt dispuşi să transforme plagiatul în, fireşte, neplagiat. Iar cazul Năstase cel, ce la vremi de omnipotenţă a fost ameninţat cu „Nu ştii cât de mic o să devii!”, s-a împlinit punctual, pentru că năzdrăvăniile din vremurile bune ajung la scadenţă după. Şi nu se ştie cum se vor derula în viitorul negru ce va să vină ale sale acte de vitejie. Că a făcut-o puţin „de oaie” şi atunci când cu ocazia ieşirii turistice în Kazahstan le-a făcut ălora un cadou de  sute de milioane de euroi bizuindu-se pe mâna neglijentă a ăluia de la Cotroceni, ştiţi bine cel care printr-o semnătură „ca primarul” a dat liber de aplicare codului de procedură penală, iar în cazul  kazahilor „s-a prins” şi n-a mai vrut, obligându-l să-şi asume răspunderea prin ordonanţă de urgenţă, iar pentru că şi kazahii îl aveau la mână cu mai ştii ce, pentru că un târg atât de fructuos nu se face pe „hai noroc!” şi „la mai bine!” iar nedoritul de la Cotroceni de cei  7.400.000 de electori, din care mare parte pe „Hou-cus-Poxul lui Dragnea” aflaţi în raport de contrarietate cu peste 11.000.000 de pro-băsişti, respectiv, cei care nu s-au lăsat cumpăraţi de multiplele forme de mită electorală pe care USL-ul le-a pus pe piaţa desfrâului electoral din buzunarul contribuabililor români, îi aminteşte fără contenire de locaţiile pe care le-ar putea ocupa alături de Adrian Năstase , Relu Fenechiu şi ceilalţi rechini ai economiei româneşti. Şi nu în ultimul rând că chiar şi ignisifiantele organisme  cum este bunăoară C.S.M.(Consiliul superior al Magistraturii) i-a ars o condamnare publică neţinând seama de înălţimea pe care se află cocoţat, şi nici împrejurarea că după o „vitejească” vizită în America (a se înţelege SUA) a ajuns doar până în anticamerele puterii pentru că covorul roşu  nu i s-a întins, iar după revenirea în ţară de câte ori ne vizitează câte un demnitar american o ia la fugă de îi sfârâie călcâile şi se ascunde  pe unde poate. Vor fi de bună seamă şi câţiva mai direcţi din cei aflaţi pe listele cu pricina care-i vor lua de guler pe solicitanţi şi cu un picior în „cur” îi vor obliga să se rostogolească pe scările locaţiilor în s-ar comite tentativa.

                       

                        31 ianuarie 2014-01-31

                                                                                                          TIBERIU VANCA

Read More

Gânduri de seară............

"Românii cred despre ei că sunt un popor inteligent. Mai inteligent decât altele. Ştim cu toţii cât e de riscant să faci asemenea generalizări, cât e de greu să măsori inteligenţa şi cât de nătânge pot fi ierarhizările pe criterii etnice. Lucrurile sunt, oricum, mai complicate. Admiţând că cineva e inteligent, trebuie să adăugăm deîndată că această înzestrare, luată în sine, nu e suficientă. Poţi să fii inteligent şi să nu ştii ce să faci cu inteligenţa ta, poţi să o foloseşti greşit, pe scurt, poţi fi inteligent într-o manieră prostească. Inteligent şi stupid. Să inventariem câteva variante. Trei excese şi trei carenţe, deopotrivă păgubitoare.

Trei excese: 

Excesul critic. Pentru foarte mulţi, inteligenţa e un soi de veghe ofensivă. Nu poţi dovedi că îţi merge mintea decât în atac, în opoziţie, în încăpăţânarea de a fi mereu „contra“. Inteligenţa devine, astfel, echivalentă cu temperamentul nevricos. Nu funcţionează decât stimulată de o perpetuă iritare. Pacientul unui asemenea derapaj nu poate intra în dialog decât dacă se enervează, dacă găseşte preopinentului nod în papură. Bătăios ca prostul, arţăgos, agitat, insul lovit de această umoare e previzibil (adică plicticos) şi, în fond, nefrecventabil. Inteligenţa nu e, totuşi, o simplă modalitate de a fi prost dispus.

Excesul tehnic. Inteligenţa se drapează, în acest caz, în terminologie obscură şi erudiţie de paradă. Abuzează de concepte, se scaldă în inaccesibilul „specialităţii“, face orice spre a fi greu de urmărit. E un gen de inteligenţă care nu comunică şi îşi face un titlu de glorie din intranzitiva sa „tehnicitate“. În realitate, inteligenţa adevărată, inteligenţa bine folosită poate transmite (aproape) orice, (aproape) oricui. Nu există nimic atât de subtil încât să nu poată fi oferit – fără concesii – „consumului“ public.

 Excesul sofistic. În excesul acesta cade inteligenţa care îşi foloseşte dexterităţile pentru a falsifica. Căutând nu adevărul, ci victoria sau spectacolul, ea jonglează primejdios cu ideile şi cu cuvintele, se felicită de a putea apăra orice punct de vedere şi tratează consecvenţa logică şi coerenţa argumentelor drept simptome ale prostiei sau, în orice caz, ale lipsei de imaginaţie.

Trei carenţe:
 
Inteligenţa fără cultură. Poţi fi ager la minte, dar, pe termen lung, mintea trebuie hrănită şi cu altceva decât cu vitamina sa nativă. Nu spun că un negustor inteligent trebuie să citească seara din Shakespeare (deşi nu strică), dar cei a căror meserie e legată de vorbire şi de comentariu e musai să facă vocalize, confruntându-se cu vorbele şi comentariile altora. Puzderia de ziarişti, analişti, politicieni, vedete ale micului ecran, scriitori, diplomaţi, consilieri etc. care se perindă zilnic prin faţa noastră ar face foarte bine să nu se bizuie strict pe inteligenţa lor naturală, pe bunele lor reflexe. Să mai şi citească. Să mai aibă şi dubii, şi stupori, şi tristeţi. Nu doar răspunsuri şi spontaneitate. Enumerarea de mai sus îi cuprinde, nu întâmplător, şi pe scriitori. Şi ei se simt, uneori, dispensaţi de a avea lecturi, de vreme ce au talent. Actorii – la fel. Să se uite la Premiile Oscar şi să vadă cum vorbesc Peter O’Toole, Sean Connery, Forest Whitaker, Meryl Streep ş.a. Dincolo de voci, decolteuri şi ocheade, se simt şi oarece deprinderi culturale...

Inteligenţa fără morală. E o maladie comună. Lumea e plină de lichele vioaie, de derbedei isteţi, de lepre şi de şmecheri. Malversaţiunile cer întotdeauna o anumită mobilitate mentală. Ipocrizia, populismul, verva electorală – de asemenea. Seară de seară, văd la televizor tot felul de „băieţi deştepţi“ care mint, se prefac, amestecă borcanele, calcă-n străchini şi dau cu bâta-n baltă. Au, cu toţii, destulă inteligenţă cita e necesară pentru împlinirea unui program rapid de parvenire, dar nu destulă cita ar trebui pentru a nu se face de râs şi – dacă se poate – pentru a-şi salva obrazul.

Inteligenţa fără spirit. Atingem aici un prag despre care nu putem aduce lămuriri îndestulătoare în câteva rânduri. E vorba de o specie de inteligenţă care se depăşeşte (şi se sacrifică) pe sine, care iese din imediat şi circumstanţial, pentru a vedea cerul stelelor fixe. Nu e inteligenţa cu care te descurci, nu e inteligenţa cu care pricepi calculul infinitezimal sau Critica raţiunii pure, nu e inteligenţa mercuriană, combinatorie, genialoidă. E facultatea de a plonja în inevident, de a simţi inactualitatea actualităţii zilnice, de a veni spre real de la celălalt capăt al lui. A fi inteligent fără spirit e a fi perfect adaptat la lume şi la veacul tău (cu toate idiosincraziile lui), a crede că lumea îşi e suficientă sieşi şi că inteligenţa ta e meritul tău. Inteligenţa fără spirit e una din marile probleme ale modernităţii. Ea promite mari victorii asupra realului, coroborate cu o masivă pierdere de sens. Decât să evacueze însă problema sensului, inteligenţa adevărată preferă să treacă drept sminteală. Căci nu există o mai proastă folosire a inteligenţei decât folosirea ei prudentă, garantată epistemologic, cuviincioasă. Inteligenţa adevărată îndrăzneşte şi riscă. Fără să alunece în aroganţă şi temeritate vidă." (Andrei Pleşu)

Read More

Happy Birthday!

Phil Collins

Philip David Charles Collins (n. 30 ianuarie 1951, Chiswick, Londra) este  cântăreț englez, compozitor, toboșar și actor.





Este cunoscut cel mai mult ca solistul și toboșarul trupei de rock progresiv Genesis, dar și ca fiind un câștigător al Premiilor Grammy și al Premiilor Oscar. Este, deasemenea, un actor bun, apărând în numeroase filme.





Happy Birthday!

Gene Hackman


 Gene Hackman (n. 30 ianuarie 1930) este actor american. A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1972 pentru rolul principal Jimmy "Popeye" Doyle interpretat în Filiera Franceză (The French Connection).









Alte roluri și filme memorabile: Buck Barrow în "Bonnie și Clyde", Șeriful "Little Bill" în  "Unforgiven", "Mississippi în flăcări", "Conversation",  "Runaway Jury",  "Crimson Tide", "The Firm","Scarecrow" și Lex Luthor în Superman.



Happy Birthday!

Vanessa Redgrave

Vanessa Redgrave (n 30 ianuarie 1937, Londra) este  actriță britanică de teatru și film.
Se poate spune că Vanessa provine dintr-o dinastie de actori, chiar și străbunicul ei a fost actor. Tradiție urmată de părinții ei Michael Redgrave și Rachel Kempson ca și de frații ei Lynn Redgrave și Corin Redgrave. După promovarea școlii de balet, Vanessa a studiat până în 1958 dramaturgia la "Central School of Speech and Drama". În același an  debutează în teatru și film alături de tatăl ei. Printre succesele actriței talentate se numără acordarea unor distincții:

    Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar
    Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (dramă)
    Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar (tv)

ca și alegerea ei ca membră în ansamblul renumit de teatru "Royal Shakespeare Company".
Vanessa Redgrave este o advesară convinsă a producerii de arme nucleare, ca și o militantă pentru drepturile omului.

Read More