"Părintele tibetologiei"

 "a fost adevăratul fondator al studiilor tibetane şi budiste, publicând primul Dicţionar şi prima Gramatică a limbii tibetane, descriind totodată sfintele cărţi ale tibetanilor."

Sándor Kőrösi Csoma (cunoscut și ca Alexander Csoma de Kőrös, n. 27 martie 1784, Chiuruș, Comitatul Trei Scaune - d. 11 aprilie 1842, Darjeeling, India) a fost un explorator și filolog secui din Transilvania. Cunoscut și pentru faptul că a publicat primul dicționar tibetan-englez, el este considerat părintele tibetologiei.
După terminarea studiilor la școala din localitatea natală, Csoma nu s-a înrolat pe viață în trupele de grăniceri (lucru de obicei obligatoriu pentru bărbații din acele regiuni de frontieră), ci, datorită intervenției tatălui său, i s-a permis să-și continue studiile la Colegiul protestant Bethlenianum din Aiud, unde studiile erau gratuite pentru un anumit grup de studenți (numiți gratistae) care în schimb erau obligați să efectueze muncă manuală. Studiile de acolo le-a început în 1799, iar pentru a se susține material era și „servitor” al colegilor săi mai înstăriți și preda în vacanțe la școala din Orăștie.

La vârsta de 22 de ani, trecând cu succes examenele, a devenit un așa-numit academita (numit și patricius), adică un student eminent, trecând la studii mai avansate. Având note foarte bune, Csoma, care își însușise cunoștințe temeinice de latină și greacă, a primit o bursă din partea Principelui Transilvaniei, devenind astfel un așa-numit principista, una din obligații fiind să predea la clasele inferioare. Și-a continuat studiile timp de 7 ani (3 ani filosofie și 4 ani teologie). În această perioadă a devenit interesat de teoria huno-avaro-ungară și relația cu uigurii, o teorie susținută de unii dintre profesorii săi de la colegiu.

Csoma, care în afară de greacă, latină și maghiară, avea și cunoștințe de ebraică, franceză, română și germană, și-a terminat studiile superioare în 1814, dar a mai stat un an la Aiud ca director ales al uniunii studențești independente a colegiului.

În 1815, Csoma a primit așa-numita „bursă engleză” a colegiului, bursă care i-a permis să plece în februarie 1816 la studii la Universitatea din Göttingen, Germania. Datorită expansiunii coloniale, orientalistica devenise subiect de studiu de specializare la această universitate. Unul dintre profesorii de acolo, profesorul de studii biblice și orientalistică Johann Gottfried Eichhorn, avea ca una dintre responsabilitățile sale să se ocupe de studenții nou-veniți de la colegiul din Aiud. El i-a predat lui Csoma limbile arabă și turcă. Tot el i-a atras atenția asupra importanței surselor istorice arabe pentru studiul originii ungurilor.

La Göttingen, Csoma a făcut cunoștință cu o altă teorie referitoare la originea ungurilor (susținută de profesorul Julius Heinrich Kloproth), teorie conform căreia toate popoarele ugrice/ogure, inclusiv ungurii, sunt înrudite cu uigurii.
În 1818, Csoma a mers la Timișoara și la Zagreb pentru a învăța limba slavonă și alte limbi slavice.

La 25 noiembrie 1819, Csoma Kőrösi a părăsit Ardealul, pe care nu avea să-l mai revadă niciodată. Avea 35 de ani şi pornea în călătoria vieţii sale.
Csoma a plecat în expediție pe cont propriu în noiembrie 1819 cu un pașaport temporar. A trecut prin București, Sofia, Plovdiv, Rhodos, Alexandria, Cipru, Beirut, Tripoli, Latakia (Siria), Aleppo etc.
Îmbrăcat în haine persane, a plecat în 1821 din Khorasan, trecând prin Bagdad, Teheran, Buhara, Lahore. O parte a călătoriei a petrecut-o în compania a doi ofițeri francezi, Jean-François Allard şi Jean-Baptiste Ventura, care l-au însoțit de la Peshawar la Lahore. De la Lahore a continuat înspre Cașmir, și apoi la Leh. Acolo l-a întâlnit pe ofițerul britanic William Moorcroft, care i-a dat cartea Alphabetum Tibetanum de Agostino Antonio Giorgi, și care l-a îndemnat pe Csoma să învețe limba tibetană. Cu scrisori de recomandare din partea lui Moorcroft, Csoma a fost acceptat de o mănăstire budistă din Zanskar din Munții Hindukuș în 1823, unde a studiat limba tibetană și budismul. Csoma, care a folosit numele Skander Beg la începutul călătoriei sale, a fost primul european care a ajuns prin acele locuri.
Din 1831 a locuit la Calcutta, India.

În 1834 a publicat prima gramatică a limbii tibetane, "A Grammar of the Tibetan Language" (publicată la Calcutta), iar un an mai târziu un dicționar tibetano-englez, "Essay towards a dictionary Tibetan and English" (Calcutta), iar  în 1835 a publicat "Analysis of the Kandjur", o descriere a budismului.

A murit de malarie la Darjeeling, unde este înmormântat.


22 februarie 1933: Universitatea Taisho din Tokio i-a acordat lui Sándor Kőrösi Csoma rangul de "Bodhisattva". Un rang deosebit, echivalent al celui de "Sfânt" din Creştinism. Pentru budhişti aceasta este poziţia supremă la care poate aspira o fiinţă umană. În plus, Kőrösi Csoma este singurul om alb sanctificat şi integrat în panteonul acestei religii subtile, unde i se spune "Bodhisattva din regiunea de Vest a lumii".

Lucrările sale originale sunt păstrate în marile centre culturale, ca rarităţi bibliofile.
 

Read More

Happy birthday, Diana Ross!

Diana Ross este o cunoscută actriţă şi cântăreaţa americană,  născută pe 26 martie 1944 la Detroit, Michigan.
De mica începe să cânte în corul Bisericii baptiste şi la numai 15 ani, alături de trei colege de liceu : Mary Wilson, Florence Ballard şi Barbara Martin,  îşi face prima trupă/ un grup vocal:

" The Primette" iar, un an mai târziu, în 1960 formaţia îşi schimba componenţa, devine trupa " The Supremes", cu care obţine un mare succes şi scoate hit-uri unul după altul :"Where did our love go", "Baby love" sau "Stop! În the name of love" clasându-se pe primele poziţii în topuri.





S-a lansat în cariera solo la începutul anilor "70 , devine renumită şi în nenumărate producţii cinematografice:filmul biografic " Lady Sings the Blues /1972, pentru care este nominalizata în 1973  la Academy Awards, USA,  drama "Mahogany"/ 1975 în rolul Tracy / Mahogany, alături de celebrul actor Anthony Perkins etc...  lucrând la aceste fime atât ca actriţă cât şi compozitoare a coloanei sonore.

În anii ’70 şi până în mijlocul anilor ’80 Ross s-a aflat printre cele mai de succes artiste, având o carieră în film, televiziune şi pe Broadway.





A primit o nominalizare la premiul Oscar la categoria “Best actress” pentru rolul din “Lady Sings the Blues” în 1972, dar a câştigat Globul de Aur.




De-a lungul carierei a câştigat multe premii American Music, 12 nominalizări la premiile Grammy, a câştigat un premiu Tony pentru propriul său show “An evening with Diana Ross” în 1977. În 1976 revista Billboard a numit-o “Female entertainer of the century”.



În 1993 Guiness Book of World Records a declarat-o pe Diana Ross cea mai de succes artista de muzică din istorie cu un total de 18 single-uri number one: 12 ca solista a trupei The Supremes şi şase ca artist solo. Ross a fost prima artistă solo care a avut şase single-uri number one. Este de asemenea una dintre puţinii artiştii care au două stele pe Hollywood Walk of Fame, una ca artist solo şi alta ca membră a The Supremes.

În decembrie 2007 a primit premiul John F. Kennedy Center for the Performing Arts Honors. A lansat 67 de albume, inclusive cu The Supremes.

A fost căsătorită de două ori: (1971 - 1977) cu Robert Ellis Silberstein şi cu magnatul norvegian  Arne Naess Jr.(1985 - 2000) şi este mama a 4 copii.

Read More

Gânduri de seară..............

... Să fie o dimineaţă copilăroasă şi moale
Prin care, trecând, lumina să scoată
Foşnet de frunză uscată;
Să miroase-n odaie
A creioane ascuţite prelung
Şi-a hârtie neîncepută;
Din gânduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-mă
Bucuroasă, buimacă,
Să trag pe mine o haină,
Să ies năucită în stradă
Cu picioarele goale-n pantofi
Şi să întreb fericită:
Ştiţi cumva în ce an suntem?

Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor.
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor

De grâu încins sub bolţi de stuh,
De floarea-soarelui uscată,
De praf bătrân şi de văzduh
Pe care-l ştiu de altădată;
                                                                                                                              
O să mă-ntind printre grămezi
Fără dorinţe, fără gând
Şi nici măcar n-o să visez                                                                                           La mulţi ani!
Perechi de vorbe-alunecând;                                                                             



În dulcele coşciug de boabe
Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
O să îmi joace pe pleoape
O rază din acoperiş;

Uimită fără de pricină
Din când în când o să adorm,
Mă va trezi câte-o albină
Cu bâzâitul ei enorm,

Curând miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrână, va fi bine
Şi nu-mi voi mai dori să mor.




Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărâ soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum, ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...........(Ana Blandiana)

Read More

Gânduri de seară............

 “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei! Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu, şi vei chema  numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.” (Luca 1, 28-32).



 
Buna Vestire este o sărbătoare creștină celebrată în data de 25 martie, este ziua în care Îngerul Gavriil (Gabriel) s-a arătat Fecioarei Maria, vestindu-i naşterea Mântuitorului.
Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului Testament, iar prin acceptarea de către Sfânta Fecioară Maria a acestei lucrări divine, întreg neamul omenesc se pregăteşte pentru eliberarea de sub robia păcatului şi a morţii
Sărbătoarea este încărcată de sensuri şi este legată atât de Sfânta Fecioară, cea care s-a învrednicit a-l naşte pe Mântuitor, cât şi de vechile prorociri. Cu 700 de ani înainte de naşterea lui Iisus prorocul Isaia spusese: "Iată Fecioara va lua în pântec şi va naşte fiu, şi vor chema numele lui Emanuel", nume care a fost tradus prin "Dumnezeu este cu noi."
Acceptând cu smerenie voinţa divină, Sfânta Fecioară este socotită cea prin care avea să fie zdrobit demonul - "capul şarpelui", o "Noua Eva" - care va împlini cuvintele lui Dumnezeu rostite după căderea strămoşilor.

Fecioara Maria, fiica prea credincioşilor Ioachim şi Ana, venise pe lume după ani îndelungaţi de rugăciuni fierbinţi ale părinţilor, lipsiţi de bucuria unui copil. De aceea părinţii au crescut-o în evlavie şi credinţă, ducând-o de la vârsta fragedă - se pare că de la trei ani - la Templul din Ierusalim pentru a fi închinata Domnului.
Statutul deosebit, rolul ei privilegiat printre aleşii Domnului, va fi subliniat de vara ei Elisabeta. Aceasta după ani lipsiţi de bucuria maternităţii, dar încărcaţi de speranţe în puterea rugăciunilor, aştepta şi ea naşterea unui copil - cel care avea să devină Sfântul Ioan Botezătorul. Primind vizita Sfintei Fecioare, pe care îngerul Gavriil o informase de bucuria rudei sale, o întâmpină cu cuvintele: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău! Şi de unde mie, aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu."
Sărbătoarea Bunei Vestiri marchează astfel, simbolic, începutul erei creştine. Este o sărbătoare intrată de asemenea şi în tradiţiile populare.
În ţara noastră, în Calendarul Popular mai este numită şi Ziua Cucului deoarece reprezintă începutul unei perioade în care se întorc rândunelele şi cânta cucul.

         
Atât tradiția catolică cât și cea ortodoxă susțin că Bună Vestire a avut loc în Nazaret, dar locațiile exacte diferă. În tradiția catolică locul este marcat de Bazilica Bunei Vestiri, iar în tradiția ortodoxă de biserica ortodoxă grecească a Bunei Vestiri.

Multe biserici de la noi şi din alte ţări au hramul Buna Vestire. Una dintre acestea este Catedrala Mitropoliei Ortodoxe din Nazaret, pictata între 1977-1978 de fraţii Moroşanu prin grija Patriarhiei române. Această catedrală a fost înălţată pe ruinele bisericii construite de împărăteasa Elena în secolul al III-lea.

Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datată de arheologi din secolul al II-lea. Aceasta îl înfăţişează pe Arhanghelul Gavriil lângă Fecioara Maria. Aici, ca şi în alte reprezentări iconografice din primele secole, îngerul apare fără aripi, poate din reţinerea firească a artiştilor creştini de a nu-l asemăna cu anumite figuri păgâne înaripate. Abia după Constantin cel Mare, îngerii sunt înfăţişaţi cu aripi, semnul apartenenţei la ordinea cerească.

O altă interesantă reprezentare a Bunei Vestiri este din anul 440, în mozaic, şi se găseşte pe arcul Basilicii „Santa Maria Maggiore“ din Roma. Scena o arată pe Fecioara Maria între îngeri înaripaţi purtând nimburi, ca o împărăteasă alături de curtenii săi. Deasupra ei zboară Arhanghelul Gavriil, vestindu-i întruparea Fiului de la Duhul Sfânt, închipuit de porumbel alb care coboară peste ea. În dreapta este şi dreptul Iosif, căruia îngerul îi descoperă taina.

<

Read More

"Bacilul lui Koch"

                                                    
"Mult onorate doamne,
  Distins auditor.......!"
                                             
Mycobacterium tuberculosis este bacteria care cauzează cele mai multe cazuri de tuberculoză. Este o bacterie obligatoriu aerobă (nu Gram pozitivă/negativă), care se divide la 16-20 ore (o rată mică de multiplicare, comparativ cu alte bacterii, cum ar fi E. coli, care se divide la 20 de minute). Spre deosebire de alți germeni, datorită conţinutului mare de mureină din peretele celular, se colorează foarte greu și, ulterior, rezistă la decolorarea cu alcool şi acizi minerali diluați. Sunt așadar, bacili acid-alcoolorezistenti. Se pun în evidență prin colorația Ziehl-Neelsen. Pe frotiurile colorate după această metodă, bacilul tuberculos apare colorat în roșu aprins, datorită fucsinei, în timp ce restul de germeni, celule sau alte elemente, sunt decolorate de acizi sau alcool, fiind ulterior recolorate cu albastru de metilen. Se mai poate identifica prin microscopie fluorescentă, sau prin colorare cu rodamină-auramină. De asemenea se dezvoltă lent și numai pe medii speciale, cum ar fi mediul Lowenstein-Jensen, însă mai nou s-au obținut rezultate excelente de cultură folosind mediul de cultură Middlebrook.


Mycobacterium tuberculosis a fost descrisă pentru prima dată de Robert Koch, în martie 1882.

 Robert Koch (n. 11 decembrie 1843, Clausthal, Saxonia Inferioară – d. 27 mai 1910, Baden-Baden) a fost un bacteriolog german.
Pune bazele a noi tehnici de colorare, prin care bacteriile să fie mai ușor de analizat și de identificat, rezultatul fiind obținerea de culturi bacteriene pure.

 1882 martie : publică un studiu despre bacilul tuberculozei, precum și metode de cultură și de identificare a acestuia.


Robert Koch a stabilit cauza bacterială a mai multor boli infecțioase și a descoperit microorganismele care cauzează antraxul (1876), infectarea rănilor (1878), tuberculoza (1882), conjunctivita (1883), holera (1884) și alte boli. A fost profesor la Universitatea din Berlin din 1885 până în 1891 și șef al Institutului de Boli Infecțioase (pe care l-a fondat tot el), din 1891 până în 1904. În cursul cercetărilor sale bacteriologice pentru guvernul german și pentru cel englez, a călătorit în Africa de Sud, India, Egipt și în alte țări. Cu această ocazie, el a făcut studii valoroase cu privire la boala somnului, malarie, ciuma bubonică, lepră și alte boli. Pentru contribuțiile lui la studiul infecției tuberculoase, Koch a primit în 1905 Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină.

George Topârceanu - Bacilul lui Koch


Mult onorate doamne,
Distins auditor!
La festival când vine, tot omul e dator
S-asculte, înainte de partea amuzantă,
O conferinţă lungă şi foarte importantă.
Conform acestei date sinistre, aşadar,
Avem între culise un conferenţiar,
Un om cu greutate, un personagiu mare...
Să nu luaţi aceasta drept o ameninţare!
Dar ca să nu planeze asupra noastră vina
C-am neglijat programul, — persoana cu pricina
E gata să vă ţină, un ceas şi jumătate,
O conferinţă gravă de specialitate.
Cum, nu vă pare bine? De ce v-aţi întristat?
Mai aşteptaţi o clipă, că doar n-am terminat.
Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal
Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiţi în stal;
Că somnul, în aceste condiţii verticale
Ş-atât de izolate, nu face cinci parale;
Că nimene nu poate pretinde nimănui
Să-nghită festivalul cu conferinţa lui, —
Din spirit caritabil şi din filantropie,
Ştiind mai dinainte ce toată lumea ştie,
Cu voia dumneavoastră ne-abatem de la modă
Şi-n loc de conferinţă, veţi asculta o odă.

Prea onorate doamne,
Distins auditor!
Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor
Că biata-mi Muză, albă de spaimă şi uimire,
Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
S-a dat pe lângă uşă, a pretextat ceva
Şi-a dispărut... adio! M-a părăsit aşa,
Cu călimara plină de noapte şi de proză.
E vorba de bacterii şi de tuberculoză,
E vorba de bacilul lui Koch..............
Precum vedeţi,
Un subiect anume făcut pentru poeţi!
O, nu vă fie teamă... şi dracul este negru
Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
Dar... ici un pic de galben şi dincolo puţin
Albastru... şi pe gură o dungă de carmin, —
Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
Din drac urât şi negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele — şi ele —
Cam tot acelaşi lucru pe propria lor piele?
Ba fac aşa chiar domnii — de genul femeiesc...)
Bacilul despre care aş vrea să vă vorbesc
Se află-aici în sală... ştiu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-şi trădeze prezenţa lui ocultă.
Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e şi el!
Incognito ca regii şi nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întâlneşti oriunde:
În berării, pe stradă, la cinematograf;
Îi place să se joace cu alţi bacili în praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Şi peste tot se ţine de bietul om ca scaiul,
În fabrică, la şcoală sau pe trotuar hai-hui, —
Dar peste tot îşi vede de-afacerile lui!
Îşi dă ades pe credit persoana lui culantă
Cu o scadenţă lungă, când nu e... galopantă,
Regia de tutunuri îi face mult rabat;
La băuturi spirtoase e cointeresat;
Din orice-abuz profită... La pândă, invizibil,
În lupta mare-a vieţii e mic, dar e teribil —
Şi chiar atunci când pare că doarme, e deştept,
La primării el este ,,consilier de drept"
Şi, tare-n atmosfera comunelor urbane,
E cel mai mare duşman al speciei umane...

Prea onorate doamne!
Când ţin acest discurs,
Dac-aţi vedea că intră în sală-aici un urs,
N-aţi năvăli afară prin uşi şi prin ferestre
Utilizând cu toţii resursele pedestre?
De ce? Fiindcă-i mare şi foarte fioros...
Bacilul lui Koch însă e mai primejdios!
Dar fiindcă nu se vede şi fiindcă e prea mic,
Nu sperie pe nimeni...
Să judecăm un pic.
De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna,
Când ştii că te omoară, mic-mare nu-i totuna?
Să-mi spuneţi dumneavoastră: ce importanţă are
Când un tâlhar te-mpuşcă, dacă e mic sau mare?
O fi el mic, bacilul... da-i rău! Pe lângă el,
O biată matahală de urs e ca un miel.
Câţi oameni mor, de pildă, în fiecare ţară
Mâncaţi de urşi? Trei-patru...
Pe când această fiară,
Acest vrăjmaş de moarte al genului uman
Atacă şi distruge pe fiecare an
Nu zece, nu o sută... ci mii şi mii de vieţi,
Ci zeci de mii şi sute de mii de tinereţi "
Că judecându-l după isprăvile lui crunte
Şi după lăcomie, apare cât un munte!
Un monstru, un balaur încolăcit în spaţiu
Ce-nghite fără milă, înghite cu nesaţiu
Şi tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul...

Cu voia dumneavoastră, l-am insultat destul.
Ar fi acum momentul să-l punem sub o lupă
Să ştim: ce formă are şi cu ce se ocupă?
După savanţi şi medici ca doctorul Argon,
Bacilul se prezintă sub formă de baston...
Dar bolnavii, săracii, spun doctorului Ciucă,
Că lor li se prezintă sub formă de măciucă!
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac, —
Ceva aşa, cilindric... Regret că nu găsesc
O cretă şi-o tabelă ca să vi-l zugrăvesc. —
S-a zis că face parte din regnul vegetal,
Dar eu nu cred... fiindcă nu-mi pare natural
Să fie din aceeaşi familie cu floarea,
Să fie văr cu macul şi rudă cu cicoarea,
Cu gingaşa mimoză, cu palidul narcis...
Ar însemna că-şi face familia de râs!
Nu, nu prea are alură de plantă — dimpotrivă:
Aţi întâlnit vreodată o plantă agresivă?
Văzut-aţi dumneavoastră o floare sau un pom
Să sară din grădină şi să se dea la om?
Ori aţi putea concepe vreun fel de ciupercuţă
Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuţă?...
Dar, în sfârşit, s-admitem că scârba asta mică
Ar moşteni-n caracter ceva de la urzică, —
Nu prea importă regnul din care face parte
Cât mai cu seamă felul cum ştie să se poarte.
Distruge-n organisme ţesuturile vii;
Se instalează în trupuri firave de copii;
Îl poartă-n nas şi-n gură aproape-orice persoană.
Dar el preferă pieptul de fată diafană
(Deşi nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleţi).
Şi — curios! — el are de mult pentru poeţi
Un fel de slăbiciune... s-ar zice că anume
Îi place să distrugă ce-i mai de preţ pe lume!...
De obicei, trăieşte la umbră. Scos la soare,
Devine melancolic şi, câteodată, moare.
Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie,
Ades, de supărare, el cade-n letargie,
Devine colb, se-nalţă pe-un strat de aer moale,
Pluteşte-n atmosferă... şi dând mereu târcoale
În jurul nostru, iarăşi găseşte un cotlon
Şi căpătând viaţă — devine iar baston!
Savanţi-l studiază făcând din el culturi, —
Un fel de gelatină... un soi de răcituri
Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avraam
Şi se-nmulţesc acolo în voia lor.......
Uitam!
El dragoste nu face. Cu omul în contrast,
Bacilul lui Koch este surprinzător de cast.
Dar cum se înmulţeşte atunci? Prin ce minune?
— Prin sciziparitate sau prin diviziune:
Se rupe-ntâi în două... apoi se face-n patru...
Şi-n nouă luni e-n stare să-ţi umple acest teatru
Cu fii, nepoţi, nepoate, şi socri mari, şi fraţi,
Şi veri, şi verişoare, şi cuscri, şi cumnaţi,
Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare
Să-ţi spună a cui este şi câte neamuri are!

Prea onorate doamne!
Doar câteva cuvinte,
Şi-am isprăvit... (v-asigur că nu mi-am pus în minte
Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă).
Cum toată lumea ştie, microbul se propagă
Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
Prin lapte şi prin carne de vacă ofticoasă, —
Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren
Prielnic, răspândeşte agentul patogen.
Deci n-ar fi rău, fiindcă prudenţa e de aur,
Să vă feriţi din calea acestui mic balaur
Şi orice om cuminte să cugete mai des
Că n-are nici o grabă şi nici un interes
Să moară de ftizie...
Că poate să-şi aleagă o altă maladie
Sau poate să-şi dea singur în cap c-o cărămidă,
În caz când existenţa îi pare insipidă;
Dar dacă-i place viaţa şi soarele, atunci
E bine să respecte aceste vechi porunci,
Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Şi dumnealui se face mereu că nu le ştie:
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele şi carnea — să fie bine fripte.
În orice alimente şi-n orice băutură
Să puneţi acid fenic — nu mult: o picătură......
Şi cel puţin o dată la două săptămâni
Tot omul să se spele pe faţă şi pe mâini...
La poştă sau la gară (şi-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală...
Iar când te duci la teatru sau intri în vreo şcoală
Şi aerul de-acolo îţi pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri deloc...
Acei ce au bronşită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-şi mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să ţină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchişi în casă, c-afară-i udă ploaia...
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viaţă să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezeşti mofluz,
Evită surmenajul şi orice fel de-abuz,
Răreşte-o cu tutunul, mai lasă băutura!...
Iar dacă, din păcate, vrei să-ţi apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, —
Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiţi mai siguri de viaţă, eu vă zic:
Nu sărutaţi nici mână, nici gură, nici....... nimic!

Read More

Gânduri de seară............

Prin al vieții mare poate, mintea mea o rătăcesc,
Și de bunăvoie singur cu speranțe m-amăgesc,
Îmi creez năluci de aur, întâmplări nepomenite,
Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite.
Poezie! Tu atuncea, și când umblu, și când stau,
Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau;
Nu e stavilă pe care să n-o trec prin cugetare
Și-ntâmplările-așteptate le aștept fără-ncetare!
Aci dau de o comoară ce se află-n al meu drum
Și mă-mbăt de bogăție cum te-mbeți de un parfum.
Aci văd că tot poporul mă ridică la mărire,
Fermecat de-o vorbă numai, de-o mișcare, de-o privire,
Aci sutele de veacuri ce-au să nască vin pe rând
Cu minuni strălucitoare ca să umple al meu gând.
Aci-n fruntea unei oaste vitejești mă văd deodată,
Coifurile scânteiază, tobele încep să bată...
Aci statele din lume vânturându-le, în mine
Simt din nou tumultul vieții și renasc dintre ruine.
Aci singur și de lume izolat, adâncul cer
Îmi deschide poarta sacră a obștescului mister
Și cu gândul ce sclipește la lumina poeziei
Văd în stelele de aur alfabetul veciniciei!

Aripi! Printre câte visuri poleite mă purtați!
Câte raze pe-a mea frunte puneți dacă vă mișcați!
De cât soare acest suflet nu mi-l umpleți? Ce splendoare!
De albastru și de roșu nu-ntrevăd mângâietoare!
Câte perle de-armonie se deșiră-n jurul meu
Când prin inimă mă faceți să vorbesc cu Dumnezeu!

Aripi! Voi sunteți misterul ce mulțimea nu pricepe,
Focul sacru ce sub tâmple lumile și le concepe,
Șoaptele ce se preschimbă într-un cântec nesfârșit,
Dus de-a îngerilor voce pân' la cer nemărginit! (Alexandru Macedonski )

Read More

"Intelectuali în lumea lui Gâdea"

„Bunul-simţ şi simţul umorului sunt acelaşi lucru în viteze diferite. Simţul umorului este bunul-simţ dansând.“  - William James
După ce au trăit o nesperată glorie în anii ’90, intelectualii români trec acum prin procesul de „rutinizare a charismei“, ca să folosesc o sintagmă weberiană. Într-o carte extrem de interesantă scrisă acum vreo 20 de ani, sociologul Wolf Lepenies (bun prieten al domnului Andrei Pleşu) vorbeşte despre fenomenul în care „oamenii cu conştiinţa împăcată împing în plan secund clasa cârtitoare“, pe măsură ce economia de piaţă se dezvoltă. Cei care (pare că) ştiu îi înlătură pe cei care (pare că) se îndoiesc. Mai precis, specialiştii (autentici sau pretinşi) îi înlătură pe enciclopedişti. Guralivii îi înlătură pe specialişti. Obraznicii îi înlătură pe guralivi. În final, totul devine un concurs de obrăznicie între guralivi. Câştigă acela care o dovedeşte cât mai gros, cât mai cuprinzător, cât mai strident.

De fapt, intelectualii români, cu farmecul lor desuet, dar indenegabil, au fost supuşi unor presiuni din partea contextului pentru care nu erau pregătiţi, pe care nu le aşteptau, despre care habar nu aveau cât pot fi de distrugătoare spiritual şi moral. În general, nu le-au făcut faţă. Le-au cedat. Prima presiune a venit din contactul cu banii. Veniţi dintr-o lume a sărăciei generalizate, intelectualii au fost surprinşi de datele lumii în care accesul la bani e neîngrădit ideologic. Intelectualii, în general, nu sunt lacomi şi nu sunt tentaţi să dea mari tunuri. Dar au gustul traiului confortabil şi, cel mai adesea, ceea ce câştigă conform calificărilor lor profesionale este departe de a fi de-ajuns. Pentru a ajunge la confortul mulţumitor, mai au nevoie de ceva. Zbaterea pentru acel ceva a produs în mulţi intelectuali efecte neaşteptate. A doua presiune a venit din instituirea pieţei libere a ideilor. Pe de o parte – regulile lumii libere, pe de altă parte – nebunia Internetului, acestea au făcut ca piaţa de idei a Cetăţii să fie ultraaglomerată, graniţa dintre actorul care joacă în această piaţă şi publicul spectator s-a şters, practic, iar impostura, incompetenţa şi veleitarismul să nu mai poată fi, practic, cenzurate în nici un fel. Totul, absolut totul este pe tarabă. Scriitor autentic, sau doar mâzgălitor frenetic de cuvinte au acces virtualmente egal la piaţa de idei a Cetăţii. Diamantul se amestecă cu pietrişul, cu mărgelele de sticlă şi cu variate feluri de steril, iar cei mai mulţi dintre oameni, deşi teoretic caută diamantele, nu le-au văzut niciodată, nimeni nu le-a spus cum arată, aşa că habar n-au să distingă între cele ce văd. În fine, a treia presiune a fost contactul cu politicul. Legătura intelectualilor cu politica este complicată – ca mai toate legăturile de care sunt în stare intelectualii. Tentaţie, prilej de pierdere de sine, de împătimire, de orbire, datorie civică ori plăcere aiuritoare, politica a fost, poate mai mult decât banii, flacăra de care intelectualii s-au apropiat hipnotic, aidoma fluturilor de noapte, arzându-şi aripile, cel mai adesea. 

Cel mai greu, însă, le-a fost intelectualilor să vadă că îşi pierd poziţia de prestigiu pe care se aflau în chip natural. Această pierdere s-a simţit într-o singură generaţie. Îmi amintesc bine că, în vremea fragedei mele copilării, păturile sociale cele mai profunde (majoritare atunci, ca şi acum, ca şi întotdeauna) aveau un respect aproape mistic pentru carte. „Omul cu carte“, adică trecut prin şcoli, era un ideal. Copiii erau educaţi în respectul „cărţii“, dar şi a celui care îşi dedică viaţa ei. Nimic din toate acestea nu mai e valabil acum. Cultul cărţii, aşa cum era el practicat de oamenii simpli ai generaţiei părinţilor mei, nu mai are corespondent acum. Mă grăbesc să precizez că nu sunt dintre cei care cred că lumea era bună şi respectuoasă acum 30 de ani şi că e rea şi insolentă acum. Observaţia mea că valorile educaţiei de acum 30 de ani s-au schimbat nu implică nici o judecată de valoare – nu spun că lumea s-a schimbat în bine sau în rău, ci doar că s-a schimbat.

În acest context, operaţiunea de umilire şi de distrugere a valorilor intelectuale din raţiuni politice pe care o practică Gâdea are bune şanse de reuşită. Lui Gâdea nu îi este greu să explice unui popor abrutizat de o lungă derivă că oameni precum Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Dan Grigore şi alţii asemenea sunt, de fapt, nişte nulităţi. Că reperele Cetăţii sunt Ponta, Voiculescu sau chiar Antena 3. În lumea lui Gâdea, ca într-o veritabilă lume orweliană, există doar uralele unei mase oarbe şi resentimentare când cei „cu stea în frunte“ sunt umiliţi, scuipaţi, răstigniţi de aparatul de propagandă. Această lume, teoretic, poate fi spartă numai de practicarea cu tenacitate a bunului-simţ. (autor : Sever Voinescu, avocat şi publicist) 

sursa : Dilema veche

Read More

Gânduri de seară............

E lumea plină de urmări
Eu sunt un om pe nişte scări
În sus ce e? În jos-nimic.
În jos ce e? În sus-nimic.

Vorbesc cu ceilalţi care-au fost
Şi-n sus şi-n jos şi nu-i dezic
Eu însumi spun de locurile
Pe unde-am fost nu e nimic .

Vecinul meu prăseşte ciori
Vecina mea prăseşte farduri
Eu sunt un om pe nişte scări
Şi-un câine ulucind prin garduri .

O dată, de mai multe ori
Căci ce pot fi aceste garduri
Decât căzute foste scări
Decât căzute foste garduri.


Vecine, domnule, străine,
Nu înţeleg ce-aveţi cu mine
Ştiu, scările ne sunt comune
Dar trec atât de rar pe-aici
Portarul însuşi poate spune
Că am ambiţii foarte mici.

Din când în când mai vin pe-acasă
De ce vă supăraţi când vin?
Arare talpa mea apasa
Pedalele cu pas străin.

Vecinul meu prăseşte ciori
Vecina mea prăseşte farduri
Abia m-am ridicat din garduri
Şi mârâind în joase salturi
Eu sunt un om pe nişte scări .

Şi dacă vreţi să fiu baladă
Şi fiindcă eu nu am o stea
Accept, râvnesc, visez să cadă
Un corb nervos la moartea mea .

Şi-acuma vă implor zâmbiţi
În lumea plină de urmări
Voi care farduri şi ciori prăsiţi
Întunecaţi şi spălăciţi
Lăsaţi-mă să fiu pe scări!


  

Read More

Gânduri de seară............

Trăim puţin, se scurge lungă vreme
Pe lângă noi, prin noi şi peste noi.
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.

Trăim puţin. Şi nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre alt

Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârşit,
Devin cu fiecare zi poveste,
Devin, abia născute, infinit.


Trăim puţin. Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vremea peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.

Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!  (Radu Zaharescu)

Read More

Remember Petre Stoica.

„Petre Stoica va rămâne unul dintre cei mai naturali și eleganți poeți din spațiul nostru poetic, nu a acceptat straie strălucitoare pentru poezie, el a cultivat poezia ca impuls firesc și nealterat al sufletului, cum a trăit, așa a scris, n-a intrat în empatie dar nici în conflict cu ditamai idei filozofice, cu toate că le-a avut în posesie, a refuzat să-și impregneze versurile cu fel de fel de „acțibilduri”, doar spre a da bine și-a impresiona cititorii. Fie-i veşnicia luminată!” (Lucian Alecsa)



Petre Stoica (n. 15 februarie 1931, Peciu Nou, județul Timiș - d. 21 martie 2009, Jimbolia, județul Timiș) este un poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil român, considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară . A fost unul dintre întemeietorii spirituali ai "generației 60" alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag, Modest Morariu, Vasile Gordu.

„După terminarea liceului Constantin Diaconovici Loga din Timișoara, s-a mutat la București pentru a urma cursurile Facultății de filologie secțiile romană și germană. După absolvirea facultății, între anii 1954-1962 este corector la E.S.P.L.A. și editura 'Univers'. Funcția de redactor principal la revista 'Secolul XX' a deținut-o timp de 9 ani, din ianuarie 1963 până în august 1972. În 1964 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. După 1989 a fost ales în Consiliul de conducere al Uniunii scriitorilor din România și a luat parte la constituirea clubului Poets, Essayists and Novelists - P.E.N., secția romană. A editat peste 100 de numere din "Dreptatea literară", al cărui întemeietor a fost și el.

În 1991 a fost numit redactor șef al săptămânalului "Epoca", apoi a fost transferat la cotidianul "Epoca" tot cu aceeași funcție. După ce pleacă definitiv din București, în 1995 întemeiază la Jimbolia, jud.Timiș, Fundația Culturală Romano-Germană "Petre Stoica" cu scopul de a reconstitui viața culturală și spirituală română şi germană de pe teritoriul Banatului. În 2007 s-a inaugurat în Jimbolia pe str.Lorena nr.35, Muzeul Presei "Sever Bocu", Petre Stoica fiind întemeietorul acestui muzeu unic în România. Muzeul cuprinde ziare, gazete, reviste, manifeste, foi volante, reviste umoristice cât și câteva componente ale unei vechi tipografii.”

                 Modest Morariu si Petre Stoica în 1974, pe malul Neajlovului.

A participat la numeroase colocvii, congrese pe teme literare și la festivaluri internaționale de poezie ce au avut loc la: Frankfurt pe Main, Sonnerberg, Berlinul de Vest, Leipzig, Dusseldorf, Lindau, Manheim, Marburg, Viena, Graz, Lindabrum, Zagreb, Bled, Budapesta, Rotterdam, Moscova, Sofia etc... și e tradus în sârbă, germană, maghiară, slovacă.

A primit numeroase dinstincții şi premii literare, printre care:

    Premiul Festivalului George Bacovia, Bacău (1971);
    Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1971, 1974),
    Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Sibiu (1985);
    Premiul Uniunii Scriitorilor (1976, 1980, 1991),
    Premiul “Serile de poezie Vânători", Piatra Neamț (1992);
    Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu”, Botoșani (1994),
    Marele Premiu „Ion Vinea" pentru poezie (1996);
    Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara (1996);
    Premiul de excelență culturală acordat de Austrian Airlines (1999);
    Premiul Festivalului de poezie București (2000),
    Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor (2001),
    Marele premiu al Traducătorilor acordat de APLER, București (2005),
    Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler.

A fost numit Cetățean de onoare al orașului Jimbolia și al municipiului Botoșani și membru onorific al "The Paradoxist Literary Movement Association" - Phoenix, AZ, SUA. A fost decorat cu Ordinul național "Pentru Merit" în grad de Cavaler , și a primit Diploma specială a comunității foștilor germani din Banat.
                                                                                                     



                                             Petre Stoica cu soţia Ileana

„Retras de ani buni la Jimbolia, poetul n-a dispărut din peisajul poeziei româneşti câtuși de puțin, publicând de la această retragere a sa din viața tumultoasă a Capitalei, de prin 1995, nu mai puțin de șapte cărți, traducând altele din limba germană sau din poeți nordici, dar și, prin grija Primăriei din Jimbolia, care a constituit chiar din timpul vieții poetului o fundație ce-i poartă numele, funcţionând și cu fonduri austriece și germane, a înfiinţat în orașul bănățean un prim muzeu al presei culturale românești, în care a adunat periodice de la începuturile acesteia și până în zilele noastre.”

 

 

Muzeul Presei "Sever Bocu" - Jimbolia

 

 

 

 

Read More