România este frumoasă... the beautiful Romania - Munţii Bistriţei

                           .....fără multe cuvinte......călătorie placută!  

 Munţii Bistriţei

Înconjurate de apele Bistriţei şi Bistricioarei, culmile bistriţene se desfăşoară pe aproape 50 km de la est la vest. Limita nord-estică este ferm marcată de firul vijelios al Bistriţei, peste care se învecinează cu masivul Rarău — Giumalau şi munţii Stânişoarei (est); la vest, dincolo de izvoarele Bistricioarei, munţii Călimani şi Giurgeu iar la sud masivul Ceahlău închid cu brâu de piatră laturile munţilor Bistriţei. Valea Negrei, principal afluent al Bistriţei, împarte în două sectoare montane, aproximativ egale ca suprafaţa: masivul Pietrosul şi masivul Budacu.

Munţii Bistriţei, şi în mod special partea nordică a crestei acestora, se impun în peisajul Ţării Dornelor prin culmile abrupte şi stâncoase, încă relativ bine împădurite.
În special în partea de nord a acestora s-au păstrat într-o stare foarte bună de conservare habitate, specii şi elemente naturale deosebite. În semn de recunoaştere a acestor valori şi pentru a asigura protejarea lor, Cheile Zugrenilor şi masivul Pietrosul au fost declarate rezervaţii naturale şi sunt astăzi integrate în reţeaua europeană de arii protejate Natura 2000, prin situl de importanţă comunitară Pietrosul Broştenilor – Cheile Zugrenilor.

Carnivorele mari (ursul, lupul, râsul), cervidele, tritonul carpatic, lostriţa, liliacul comun, cocoşul de munte, acvila de munte, acvila ţipătoare mare, ciocănitoarea, jderul de copac, floarea de colţ, vulturica de stâncă sunt doar câteva din speciile protejate în această zonă. Deşi pot fi considerate ca fiind comune pentru aria montană din România, aceste specii sunt foarte rare său complet dispărute în alte părţi ale Europei. Petrosia (Adryala laevitomentosa) – o plantă care nu creşte în altă parte în lume decât pe crestele Munţilor Bistriţei este o curiozitate şi o adevărată comoară pentru lumea ştiinţifică iar floarea de colţ se regăseşte aici la cea mai joasă altitudine din Moldova.

Cei pasionaţi de natură au posibilitatea de a observa animalele şi urmele acestora în întreg masivul şi în special în perioada boncănitului la cerb (de la jumătatea lunii septembrie până la jumătatea lunii octombrie) şi a rotitului la cocoşul de munte (martie-aprilie).

Obiective turistice

Munții Bistriței sunt ușor accesibili, însă potecile turistice au în general un grad de dificultate mediu-ridicat în partea de nord și mediu în sud, datorită diferenței relativ mari de nivel între zonele de acces și creastă precum și datorită versanților abrupți.
Marcajele turistice în partea de nord sunt relativ bine întreținute pe când în partea de sud cel mai adesea lipsesc cu desăvârșire, sau după porțiunea inițială unde sunt rare, dispar. În zona centrală a Masivului Budacu sunt rare și relativ frecvent dispar pe anumite porțiuni.
Crestele stâncoase și abrupte, parțial împădurite și natură sălbatică sunt habitatul ideal pentru viperă , fapt ce reprezintă un element de risc pentru turiști.

Nu există cabane montane. Singura cabană turistică din masiv este Cabana Zugreni care este situată la poalele Pietrosului Bistriței la intrarea în defileul Cheile Zugreni . Ea deservește atât traseele din această zonă cât și pe cele de legătura cu Munții Rarău — Giumalău .
Refugiile montane sunt inexistente. Există totuși cabane și cantoane forestiere situate pe văile interioare: Paltinul (valea Negrișoara), Cristișor (valea Neagră), Borca , Borca Chei (valea Borcii), Darda (lângă Grințieșul Mare) şi Păltiniş (valea Grințieșului ) care dispun de câte 4—8 locuri de cazare. Ele pot să asigure în caz de nevoie cazarea pentru grupuri mici în limita locurilor disponibile.
Acoperirea de servicii Salvamont se face exclusiv în zona de nord a Masivului Pietrosul Bistriței prin Intermediul Oficiului Salvamont Vatra Dornei .
Cheile Zugreni sunt de departe cel mai cunoscut obiectiv, este defileul parcurs de apa Bistriței care separă abrupturile Pietrosului Bistriței de Masivul Giumalău - Rarău .

Traseul de creastă din Masivul Pietrosul Bistriței oferă acces la Vârful Pietrosul Bistriței, precum și la frumoase perspective asupra Văii Bistriței , Depresiunii Dornelor , Masivului Giumalău - Rarău , Munților Stânișoarei în zona nordică, Masivului Ceahlău , a zonei de nord a Masivului Hășmaș și asupra Munților Călimani.

Avenul Hăleasa

Un aven puțin cunoscut și spectaculos, se află în imediata vecinătate a satului Hăleasa situat pe malul drept al Bistriței (administrativ pe raza Orașului Broșteni ). Intrarea în aven constă într-un puț vertical adânc de 3,6 m și este aproape eliptică, cu axa mare de 1,75 m iar cea mică de 1,6 m. Adâncimea care poate fi parcursă a avenului este de circa 18-19 metri.

                                                               Valea Bistricioarei

"Drumul ieșenilor"orientat pe axa nord - sud, face legătura între Valea Bistricioarei și Depresiunea Șaru Dornei.

Muntele Comarnicului

Muntele Comarnicului este un mic masiv cu înălţime puțin mai mare de 1500 m, aflat în extremitatea sud-vestică a Munților Bistriței. La aspect se aseamănă mult mai bine cu Munții Hășmaș cu care se învecinează. Cel mai bine poate fi admirat de pe DN15 la ieșirea din satul Corbu sau de pe DJ127 care unește Tulgheș de Ditrău , dar optim se face tocmai de sus de pe Higheșul Ascuţit.

Cel mai înalt vârf al său este Piatra Comarnicului (1519 m) numită și Piatra Șesul de la Comarnic, din cauza Platoului Comarnicului întins pe sute de metri în zona să somitală. Acesta se ridică precum o adevărată cetate deasupra localităţii Tulgheș . Puțin mai jos spre Tulgheș se găsește rezervația botanică Pietrele Roșii dominată de calcarele Piatrei Runcului (1215 m). Peste pârâul Prisecani care izvoreștede de sub Piatra Roșie (1508 m) aflată în zona în centrală, se vede Piatra Mocilor (1202 m). Spre Corbu peste pârâul Barasău, se zărește pe Bâtca Arsurilor (1384 m) - Piatra Șoimilor.

                                                     Rezervația botanică Pietrele Roșii.

                                                                 Piatra Teiului
 Aşezată pe malul stâng al Bistriţei, stanca Piatra Teiului este un bloc de calcar apţian formând, ca structură şi ca vârstă, continuarea spre nord a sinclinalului Ceahlăului, adică zona Bicaz, Bistricioara, Poiana Teiului, Capul Obcinii, Piatra Cornului.

Zona este cunoscută drept "Coada Lacului" şi este locul unde se întâlnesc cele patru drumuri care vin dinspre Moldova şi Transilvania. Aflată la o altitudine de 508 metri, stânca are o înălţime de 23 metri.
În cea mai mare parte a anului, ea este înconjurată de apă, cel mai bine putând fi observată de pe viaductul ce traversează lacul.

 I se spune așa deoarece pe o brână a ei a crescut un tei. Forma ei și faptul că este izolată în zonă o fac imediat remarcată. În anii ploioși aici este apă, lacul de acumulare întinzându-se pană la stâncă.

                           Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna-Arini.

                                                       Biserica de lemn din Broșteni.

                                                    Biserica de lemn din Poiana Largului.

                                                            Lacul Izvorul Muntelui.

                                         Viaductul "Poiana Teiului".

Viaductul "Poiana Teiului" traversează lacul Izvorul Muntelui, are o lungime de cca 800m şi a fost construit în 1960. Este o arteră strategică de legătură între Moldova(Piatra Neamţ/Tg Neamţ), Bucovina(Vatra Dornei) şi Tansilvania(Borsec/Tg Mureş).

                                                  V -a plăcut? ..................





              

Read More

Gânduri de seară.............

Când fâlfâişi năframa în albul steag al mâinii
Se oglindea amurgul în apele fântânii;
Alături, săgetată în inimă de frică,
În clipa despărţirii gemu o turturică,
O rodie necoaptă căzu, de vierme roasă,
Crăpând, înăbuşită de iarba somnoroasă.
Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii,
Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea.
Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea
Cum turbura adâncul venind să se adape
Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr
Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făr’
De milă, luând cu tine în albul steag al mâinii,
Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii,
Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur,
Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur,
Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea,
Se-mbrăţişau în umbră iubirea şi uitarea. (Vasile Voiculescu)

Read More

Groapa Marianelor

Groapa Marianelor este cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului, aflat în Oceanul Pacific și având 11.022 m adâncime.
Groapa Marianelor se află la nord de ecuator în apropiere de Insulele Mariane ce aparțin de Melanezia. Groapa se află situată la circa 2.000 km est de Insulele Filipine și la sud de insula Guam. La nord groapa se continuă în groapa Bonin, care continuă, la rândul ei, mai departe în nord în groapa Japoniei.

 Multă vreme s-a crezut că Groapa Marianelor ar fi o „zonă moartă”, că în condiţiile de acolo nu ar putea exista forme de viaţă. Temperaturile sunt aproape de punctul de îngheţ al apei, domneşte bezna deplină, iar presiunea este de peste 1000 de ori mai mare decât cea de la suprafaţă - o combinaţie de parametri care, se credea, ar fi făcut imposibilă existenţa unor organisme vii.

În locurile în care plăcile tectonice mai grele din planşeul oceanic alunecă încet sub plăcile continentale mai uşoare - un proces geologic numit subducţie - în scoată terestră de sub ocean se formează depresiuni uriaşe, întinse pe kilometri întregi. Peste 20 de asemenea şanţuri nemăsurat de mari sunt împrăştiate prin oceanele lumii, cele mai multe găsindu-se în Pacific. Peste toate, domneşte fără rival Groapa Marianelor - un tranşeu enorm ce se întinde pe o lungime de peste 11 km şi o lăţime de peste 1 km. Iar în acest şanţ de dimensiuni titanice, o groapă - nu cine ştie ce faţă de imensitatea ameţitoare, de dimensiunile ciclopice care o împresoară, dar ameţitoare pentru noi, chiar şi numai când ne gândim la ea - reprezintă punctul cel mai de jos în care un obiect s-ar putea aşeza pe scoarţa terestră. Challenger Deep se numeşte acest punct extrem al planetei.

Măsurătorile realizate de-a lungul timpului au oferit valori diferite ale adâncimii, deosebirile fiind determinate de tehnologia utilizată pentru măsurare.
Primele încercări de măsurare au fost făcute în 1875, cu ajutorul tehnologiei disponibile pe atunci: o frânghie cu o greutate la capăt. Rezultatul: 8.184 m.
Îmbunătăţirea tehnologiei de măsurare a adus după sine şi modificarea acestei valori iniţiale.

În 1951, măsurători realizate cu ajutorul sonarului (un aparat care emite unde sonore şi captează ecoul acestora) au dat ca rezultat 10.900 m.
La 23 ianuarie 1960, Trieste a întreprins călătoria călătoriilor pentru un batiscaf: o scufundare în Groapa Marianelor, în locul cel mai profund al acesteia, Challenger Deep. Era pentru prima dată când un vehicul ajungea în acest punct al planetei.
Călătoria în jos, spre abis, a durat 4 ore şi 48 de minute şi nu a fost lipsită de evenimente neplăcute: la 9.000 metri adâncime, geamul de plexiglas al cabinei sferice a plesnit sub apăsarea presiunii colosale. Fereastra nu s-a spart, totuşi, iar cei doi ocupanţi ai batiscafului - Don Walsh, locotentent în Marina Statelor Unite ale Americii, şi Jacques Piccard, fiul lui Auguste Piccard, proiectantul batiscafului - au continuat să coboare, înfruntând spaima şi frigul (în cabină erau 7 grade Celsius) şi, în cele din urmă, au ajuns pe fundul oceanului, acolo unde nicio fiinţă omenească nu mai ajunsese vreodată.

La 24 martie 1995, vehiculul robotic submarin Kaikō, construit în Japonia, a coborât în Challenger Deep, realizând ceea ce e azi considerat drept cea mai precisă măsurătoare a adâncimii locului - 10.911 m - şi colectând probe de sedimente. În cursul a trei expediţii între anii 1995 şi 1998, Kaiko a coborât de mai multe ori în Groapa Marianelor.
La 31 mai 2009, un vehicul hibrid telecomandat, numit Nereus, aparţinând Statelor Unite, a coborât  în Challenger Deep. Beneficiind de avansul tehnologic considerabil obţinut în peste un deceniu de dezvoltare, Nereus, spre deosebire de Kaiko, era autonom, nefiind necesară ghidarea printr-un cablu ataşat de o navă de la suprafaţă.

În anul 2010, cercetătorii au trimis în Groapa Marianelor un vehicul submersibil fără echipaj uman, care a colectat probe din sedimentul acumulat pe fundul mării.
Analiza nivelului de oxigen în sedimente a sugerat prezenţa unui mare număr de microorganisme.
Cercetătorii au explicat că microorganismele respiră, ca orice formă de viaţă, iar consumul de oxigen este un indicator indirect al activităţii comuniţilor microbiene.
Surpinzător este faptul că aceste comunităţi de microorganisme erau de două ori mai active pe fundul Gropii Marianelor, la 11 km adâncime, decât la 6 km.
Ele se hrănesc pe seama resturilor de animale şi plante moarte care se scufundă, iar materia organică în descompunere se depune pe pereţii abrupţi ai „canionului” subacvatic.

Descoperirile sugerează că Groapa Marianelor, una dintre zonele hadale ale planetei (sunt numite hadale zonele oceanice cu adâncimea de peste 6.000 metri), ar putea avea un rol important în ciclul carbonului şi astfel, în reglarea climei planetei.
„Faptul că nişte cantităţi mari de materie organică, ce conţine carbon, se acumulează şi se concentrează în aceste abisuri înseamnă că acestea ar putea juca un rol important  în îndepărtarea carbonului din apele oceanice şi din atmosfera de deasupra apelor”, a explicat dr. Richard Turnewitsch, unul dintre autorii studiului. „Zonele hadale ar putea avea, în ciclul marin global al carbonului, un rol mai important decât se crezuse anterior.”

În 2012, regizorul James Cameron  a coborât în Challeger Deep, cel mai adânc punct al Gropii Marianelor, la bordul unui submarin de construcţie specială. James Cameron nu a fost dezamăgit, ştia la ce să se aştepte. Din păcate însă, după numai trei ore, a fost nevoit să revină la suprafaţă, din cauza unei infiltraţii apărute în submarin.El este prima persoană care a atins fundul oceanului, singur, coborând în Groapa Marianelor în data de 26 martie. Adâncimea la care a ajuns este de 10.898 metri
 

Explorarea abisurilor oceanice are multiple scopuri ştiinţifice.

    Mai întâi, studiul formelor de viaţă din aceste zone. Deşi multă vreme s-a considerat că nu pot exista vieţuitoare capabile să suporte această strivitoare apăsare, mai târziu s/a constatat că totuşi există: evoluţia a învins şi aici. Explorările au surprins fiinţe vii mişcându-se prin apă şi suportând foarte bine, după cât se pare, condiţiile care nouă ni se par cu totul potrivnice vieţii;nu numai microorganisme, ci şi crustacee, viermi marini, peşti au izbutit să se adapteze acestor condiţii extreme. Cunoaşterea lor ar extinde aria informaţiilor noastre despre lumea vie şi ne-ar învăţa mai multe despre mecanismele de adaptare şi despre evoluţia vieţii.
    Apoi, există interesul geologic de a explora asemenea formaţiuni, mai ales că, în ultimii ani, în rândul oamenilor de ştiinţă s-a răspândit convingerea că aceste zone de subducţie au un rol în declanşarea unor fenomene geologice violente, de pildă cutremure.
    De asemenea, aceste zone ar putea fi de o însemnătate enormă pentru ecologia planetei, deoarece se pare că aici se acumulează mari cantităţi de carbon. Iar dacă este aşa, înseamnă că aceste abisuri joacă un rol de primă importanţă în reglarea unor mecanisme naturale la nivel planetar.

 

Read More

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale.

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale este celebrată din anul 2001. Acest eveniment a fost instituit de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. Ziua de 26 aprilie a fost aleasă în legătură cu un alt eveniment : în anul 1970, la această dată, intra în vigoare Convenția internațională asupra Proprietății Intelectuale.
Proprietatea intelectuală e o formă de titlu legal care permite posesorului să controleze utilizarea anumitor intangibile, cum ar fi idei sau expresii.

Formele comune de proprietate intelectuală includ :

    - brevet de invenție
    - drept de autor
    - mărcile înregistrate
    - secretul industrial.


Dreptul de autor protejează forma unei lucrări expresive originale (literare, artistice sau tehnice). Brevetul de invenție protejează soluții sau idei originale, iar marca înregistrată protejează modul de identificare a unui producător sau a altei surse de reputație.
Aceste drepturi pot fi cedate, închiriate ( licențiate), uneori chiar folosite ca garanție, similar unei proprietăți reale. Aceste drepturi au însă limitări specifice, cum ar fi limitări în timp. Există diferențe substanțiale față de proprietatea clasică; consumul proprietății clasice este exclusiv.  În cazul intangibilelor acest lucru nu se întâmplă - o carte poate fi multiplicată în oricâte exemplare fără să afecteze vreun cititor. Drepturile de proprietate intelectuală sunt acordate de stat în scopul încurajării creării de asemenea intangibile. Aceste drepturi dau proprietarului dreptul de a acționa în justiție pe cei care le încalcă.


Primele patente au fost acordate în secolul 15 în Anglia și Veneția. Dreptul de autor nu a fost inventat până la apariția tiparului și răspândirea alfabetizării. Regele Angliei era îngrijorat de posibilitatea multiplicării cărților și a promulgat Legea Licențierii în 1662 care a stabilit un registru al cărților licențiate. Statutele reginei Ana a fost prima lege care acorda drepturi autorilor pentru o perioadă fixă de timp. Pe plan internațional, Convenția de la Berna stabilea, la sfârşitul secolului XIX, limitele protecției dreptului de autor; această convenție e încă în vigoare. Termenul Proprietate intelectuală apare în Europa tot în secolul XIX; în 1846 e folosit de A. Nion în lucrarea "Droits civils des auteurs, artistes et inventeurs".


Tendința actuală este  ca aceste drepturi să fie extinse, încât să acopere domenii noi cum ar fi bazele de date, să extindă durata acestor drepturi sau să înlăture restricții și limitări ale acestor drepturi.
Există opinia că această extindere dăunează exact scopului pentru care aceste drepturi au fost introduse, anume creșterea creației intelectuale. Dat fiind că marea majoritate a ideilor noi sunt clădite pe idei mai vechi, blocarea posibilității de a folosi idei vechi va duce la reducerea producției creative a societății. O manifestare a acestei deformări a utilizării acestor drepturi e apariția de firme care nu creează nimic original, dar obțin profitul în urma proceselor intentate altor firme pe teme de proprietate intelectuală.

Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (conform denumirii originale din engleză, (The World Intellectual Property Organization sau WIPO) este una din agențiile specializate ale Națiunilor Unite. WIPO a fost creată în 1967 şu scopul declarat de a încuraja activitatea creatoare și promovarea proprietății intelectuale oriunde în lume.

 


WIPO are în mod curent 183 de state membre,  administrează 23 de tratate internaționale, având sediul mondial în Geneva, Elveția. Actualul Director-General al WIPO este Kamil Idris.

Read More

De va veni la tine vântul....

De va veni la tine vântul
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă.
Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii:
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii.....






Inimă, ciutură spartă,
Cui mai duci apă la poartă
Dacă nimeni nu mai trece
Să-ţi soarbă din apa rece,
Apă bună de descântec
De la ochi până la pântec?



Inimă, ciutură goală,
Cine te spoi cu smoală
Şi te puse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă
Ca să-ţi mai cerşească apă
Când de sete, gura-i crapă........



Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an...

Îţi mulţumesc!...
Dar cum?... Ce s-a-ntâmplat?...
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?...
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?...

Unde te duci, când o să vii?
Unde te duci, când o să vii.......

Destinul lui Romeo Vanica a fost strâns legat de muzică şi mai ales de rolul pe care l-a jucat în cadrul formaţiei Mondial, acolo unde, în 1966, a fost adus de Mihai Constantinescu, unul dintre vocaliştii grupului. Sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70  rămâne  drept cea mai frumoasă perioadă din istoria formaţiei şi datorită compoziţiilor semnate de Romeo Vanica pe versurile poeţilor George Topârceanu, Ion Minulescu şi Octavian Goga.




Romeo Vanica, fost component al formaţiei Mondial, fost  angajat al Societăţii Române de Radiodifuziune (secţia Ştiri, 1994 - 2009), a încetat din viaţă în 23 aprilie 2014.

Read More

Gânduri de seară.............

În ploaie, rezemat de un copac.
El are legătură cu pământul.
Şi simt sub coaja-i, palma bătucită,
Cum freamătă, cu ceru-n el, Cuvântul.

Din când în când trăzneşte mânios
Şi se răzbună norii în furtună.
Un fulger de-o veni, rătăcitor,
Deodată amândoi l-om frânge-n mână.

Cuprins de laşitate, fug pe câmp
Şi picurii mă-ndoaie de mijloc.
El îşi asumă riscul verticalei,
Dispus în orice clipă să-şi dea foc.

Singurătatea asta care fuge...
Singurătatea lui înfiptă-n lut...
Mă-ntorc plângând şi îl cuprind în braţe.
Furtuna grea ne ţine de urât.(Marin Sorescu)

Read More

Joyeux anniversaire!

Joyeux anniversaire! 
 
Jean Paul-Gaultier s-a născut la 24 aprilie 1952 în Arcueil, Val-de-Marne, Franţa. Este printre cei mai celebri şi controversaţi designeri francezi din lume.
Încă de mic copil, acesta şi-a manifestat pasiunea pentru desen şi pentru haine, înlocuind timpul ce trebuia să-l petreacă la şcoală cu timpul petrecut alături de bunica lui,  acasă. Cei doi desenau zeci de schiţe pentru viitoarele haine ale sale de haute-couture. Familia sa a fost unul dintre cei mai importanţi factori în cultivarea pasiunii sale pentru designul hainelor.

Astfel, în 1970, când Jean Paul a împlinit vârsta de 18 ani, s-a angajat cu jumătate de normă la faimosul creator de modă francez Pierre Cardin. Din păcate, după o scurtă perioadă de timp,
este concediat din cauza excesului de personal.

Deşi profund dezamăgit, Jean Paul nu se dă bătut şi îşi încearcă norocul şi în altă parte. A lucrat timp de doi ani la casele de modă ale lui Jacques Esterel şi Jean Patou. După tot acest timp, reuşeşte să se întoarcă la casa Pierre Cardin în 1974, unde începe să lucreze ca designer în Filipine. Creaţiile sale erau destinate exclusiv pieţei din Statele Unite ale Americii.

Debutul său ca designer autonom şi-l face în anul 1975, prezentându-şi prima sa colecţie. A fost ajutat foarte mult în acest sens de către Francis Menunge.
Designerul a reuşit să facă o mare vâlvă în anii ’80 atunci când a creat vestitele corsete pentru turneul „Blond Ambition Tour” al Madonnei. Reuşeşte încă o dată în 1988 să spargă clişeele modei când inventează fusta pentru bărbaţi. Peste zece ani i se împlineşte un vechi vis :  acela de a prezenta o creaţie haute-couture.

În prezent, Jean Paul-Gaultier este designerul Casei Hermes. În 1999, vestita casă de modă a investit în el 15 milioane de dolari, iar în anul 2003 acesta a preluat postul de designer-şef al casei.
Este unul dintre designerii preferaţi ai vedetelor, iar printre clientele şi prietenele sale de suflet se numără Madonna, Juliette Binoche, Catherine Deneuve şi Trudie Styler. În 2003, când Nicole Kidman a obţinut Oscarul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal, a urcat pe scenă îmbrăcată într-o rochie neagră purtând semnătura Jean Paul-Gaultier.

 

 

Parfumuri

Gaultier este cunoscut şi pentru o linie de parfumuri foarte populară. În anul 1993 apare primul parfum intitulat Classique, iar parfumul Le Male ajunge să fie nr.1 în Europa.
-  în anul 2000 apare un parfum dedicat femeilor Fragile
-  în anul 2005 este lansat parfumul Unisex
-  în anul 2007 lansează un parfum pentru bărbați Fleur du Male
-  ultimul parfum este dedicat tot femeilor - Madame.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read More

Gânduri de seară.............

N-ai lăuda de n-ai şti să blestemi,
Surâd numai acei care suspină,
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară,
Şi dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară. (Radu Gyr)

Read More