Gânduri de seară..............

Într-un veac pustiu
Ca un trist decor,
Drumu-i cenuşiu
Iubirile mor.

Ard şi lumânări
Chiar şi-un felinar,
Se sfârşesc cărări
Pe acest hotar.


Număram tăcuţi
Clipele ce pier,
Şi ca nişte muţi
Plângem lângă cer.

Am uitat demult
Să iubim frumos,
Ni se cere mult
Şi e caraghios.



Au plecat păreri
Către alte zări,
Noi pornim spre ieri
Dinspre depărtări.

Noi nu mai avem
Nici chiar amintiri,
Şi pe rând scădem
Vise din priviri.

Nu vrem simfonii
Ni-i de-ajuns un leac,
Ni se cer copii
La sfârşit de veac.

Şi ca-ntr-un concert
Ce s-a terminat,
Totul e incert
Ştim că s-a trişat.

Mulţumim frumos
Că ne-aţi găzduit
Şi pornim pe jos
Către infinit. (Felicia Feldiorean)

Read More

Meseria de preşedinte.

Să recapitulăm: peste 5 luni vor fi alegeri prezidenţiale. Mai puţin de o jumătate de an ne desparte de momentul cînd vom afla cine va conduce România timp de 5 ani de-acum înainte (mă rog, dacă totul merge bine şi nu se-apucă iar cineva de suspendări...).

În calitate de simplu cetăţean, mi-ar fi plăcut ca la această dată foarte tîrzie să ştiu care sînt candidaţii. Ei bine, nu e clar. Sondajele apar precum ciupercile după ploaie, presa le preia rezultatele, iar cetăţenii află că, „dacă duminica viitoare ar fi alegeri”, X ar lua atît la sută, Y ar lua atît la sută etc. Numai că e vorba, în cea mai mare parte, de presupuşi candidaţi – cei pe care analiştii, comentatorii, sociologii şi alţii îi consideră candidaţi. În realitate, stăm prost: sîntem o naţie de cetăţeni turmentaţi înainte de vreme, aghezmuiţi binişor fără să ştim, măcar, cine ne sînt candidaţii.
Adică, mă rog, ceva-ceva ştim. Sau ni se pare. Mircea Geoană zice că e mai pregătit ca niciodată, dar Liviu Dragnea zice că va candida Ponta. Ponta zice că PSD o să-şi anunţe candidatul în septembrie. Noul aliat al PSD, PPDD, nu zice nimic, dar parcă poţi să ştii dacă Dan Diaconescu nu se va autodeclara „viitorul preşedinte al României”, cum a mai făcut-o?

Klaus Iohannis zice că e dispus, dacă „cineva i-o va cere”. Deocamdată nu i-o cere nimeni, probabil că dacă iese bine fuziunea PNL-PDL i-o vor cere toţi. Cătălin Predoiu nu mai zice nimic (zisese mai demult, pe cînd PNL şi PDL se duşmăneau, azi îl vedem şi nu e), şi nici alţii nu mai zic nimic despre candidatura lui. La PMP a fost aleasă şefă Elena Udrea şi, chipurile, candidatul la preşedinţie ar fi Cristian Diaconescu (un om cu totul respectabil, dar care a mai făcut şi altădată figuraţie în postură de candidat, doar aşa, ca să umple locul în schemă în aşteptarea „adevăratului candidat”).

Care va să zică, poporul (sau măcar o parte a lui) trebuie să-şi găsească o altă ocupaţiune mintală decît să se-ntrebe „eu cu cine votez?”. Deocamdată, potenţialii candidaţi se împart în următoarele categorii:

1) tipul „ba nu vrea, ba nu se lasă”, care aşteaptă invitaţii şi propuneri pentru a accepta, precum Iohannis şi Ponta;
2)  tipul „dă-mi, Doamne, ce n-am avut să mă mir ce m-a găsit”, care se autopropun, dar li se dă imediat peste degete, precum Geoană;
3) tipul „ce-am avut şi ce-am pierdut”, care au fost candidaţi un pic, dar nu mai sînt, precum Predoiu şi Crin Antonescu;
 4) tipul „candidaţi, candidaţi, tot va mai rămîne ceva” – Cristian Diaconescu;
5) tipul Elena Udrea – n-a zis încă nimic, dar niciodată nu se ştie.

În această diversitate de tipuri, constatăm că singurul care a spus clar că vrea să candideze este Mihai-Răzvan Ungureanu. Partidul său n-a fost luat în calcul la „unificarea dreptei”, dar precis i se va pune în cîrcă (dacă iese combinaţia PNL-PDL) că, prin candidatura sa, „strică unitatea dreptei”.

O să mai treacă o lună cel puţin pînă cînd se vor anunţa, totuşi, şi candidaţii partidelor mari şi mijlocii. Poporul va avea, aşadar, 3 luni să privească show-ul şi să decidă pe cine va alege.

Nu-i cam puţin? Nu e un semn de neseriozitate şi de încropeală politică ajunsă în ultimul grad? Nu e un semn de lipsă de responsabilitate faţă de funcţia de şef al statului? Tărăgănarea asta politicianistă a anunţării candidaturilor transmite mesajul că pentru meseria de preşedinte te poţi califica rapid, la locul de muncă, nu-i nevoie de cine ştie ce pregătire. Crin Antonescu se pregăteşte de cîţiva ani şi acum pare ieşit total din calcule, în favoarea primarului din Sibiu, pe motiv că stă mai bine în sondaje. La întrebarea „ce calităţăţi trebuie să îndeplinească un om pentru a putea fi şeful statului român?”, partidele noastre au un singur răspuns: „să stea bine în sondaje”.

Mă gîndesc uneori că procesul de selecţie şi angajare a unui director la o firmă măricică durează cîteva luni bune, iar dacă firma e mare, cu mii sau zeci de mii de angajaţi, oho, recrutarea directorului e un proces lung, cu etape în care omul e întors pe toate părţile. Şi pe bună dreptate: va răspunde de gestionarea unor sume mari, de active importante, de locurile de muncă ale cîtorva mii de oameni...

Pentru meseria de preşedinte al României nu e nevoie de cine ştie ce pregătire sau selecţie: trebuie doar ca partidele să aranjeze lucrurile în culise şi să cadă la pace cu baronetul. Ţara va fi condusă de un om selectat de şefii din partide pe baza faptului că, la un moment dat, cu cîteva luni înainte de alegeri, stătea bine în sondaje. Atît. Alte însuşiri? Las’ că se descurcă el........
(autor : Mircea Vasilescu)
sursa : dilemaveche

Read More

Gânduri de seară........

Am hrănit orgolii ucigând iubiri
Şi-mi asum sentinţa iernii din priviri.
Pentru mulţi paiaţă, la puţini îndemn,
M-am purtat cu zeii şi fricos şi demn.

M-am târât pe burtă, am zburat prin cer
Fără ca vreodată învoiri să cer.
Partea mea cea neagră, cu noroiul mort
Părţii mele albe i-a tot fost suport.

S-au tot rupt din mânec cei flămânzi de har
Fără să-şi asume ultimul pahar.
Pe degeaba înger, drac plătit din plin,
Înălţarea-mi este singurul declin.


Bun de pus la rană
Rău de pus la zid
Numai eu ştiu taina fiecărui rid.
Numai eu dau seamă
Pentru cât am fost
Înţelept de singur,
Fericit de prost.



Prea uşor pierd vremea şi prea greu strâng bani,
Să mai ştiu ce-nseamnă preţul unor ani.
Dar, cu toate-acestea, le ofer mereu
Altor ani, de-a-valma, casă-n trupul meu.

Numai să nu-mi ceară, de grăbiţi ce sunt,
Vreo scadenţă-n schimbul nimbului de sfânt.
Că nu am nici starea să mă pot schimba,
Nici să-i zic iubirii, dintr-o dată - ba!

Prea lumesc de tânăr şi prea-n toi petrec,
Să-mi umbrească firea anii care trec.
S-or găsi pe urmă despre cel ce-am fost
Şi cuvinte bune, înţelese prost.(George Ţărnea)

Read More

45 de învățături de la un bătrân de 90 de ani

Mai jos ai 45 de învățături de la un bătrân de 90 de ani. Fii deschis, cunoaște și învață!

1. Viața nu e corectă și totuși e bună.

2. Când ai îndoieli, continuă făcând încă un mic pas.

3. Viața e prea scurtă ca să nu te bucuri de ea.

4. Serviciul nu va avea grijă de tine când vei fi bolnav. Prietenii și familia vor avea grijă.

5. Nu cumpăra lucruri de care nu ai nevoie.

6. Nu trebuie să câștigi fiecare discuție în contradictoriu. Rămâi mereu cinstit cu tine însuți.

7. Când plângi, fă-o alături de cineva. E mult mai sănătos decât să o faci singur.

8. Este în regulă să fii supărat pe Dumnezeu. Poate rezista loviturilor tale.

9. Fă economii pentru lucrurile care contează cu adevărat.

10. Când vine vorba de ciocolată, a i te împotrivi este în zadar.

11. Fă pace cu trecutul tău ca să nu-ți saboteze prezentul.

12. Este în regulă să-ți lași copilul să te vadă plângând.

13. Nu-ți compara viața cu a celorlalți. Nu ai nici o idee despre cum e călătoria lor.

14. Dacă o relație trebuie să fie un secret, nu trebuie să faci parte din aceasta.

15. Totul se poate schimba cât ai clipi. Nu-ți face griji. Dumnezeu nu clipește.

16. Ia o gură mare de aer. Iți liniștește mintea.

17. Scapă de lucrurile care nu-ți sunt folositoare. Dezordinea te trage în jos mai mult decât crezi.

18. Orice nu te ucide, cu adevărat te face mai puternic.

19. Niciodată nu e prea târziu ca să fii fericit. Totuși, asta ține numai de tine și nu de altcineva.

20. Când vine vorba de a face ceea ce iubești în viață, nu lua ”NU” ca pe un răspuns.

21. Arde lumânările, folosește așternuturile frumoase, poartă o lenjerie interesantă. Nu le salva pentru o ocazie specială. Azi e o zi specială!

22. Pregătește-te bine și apoi lasă-te dus de val.

23. Fii excentric acum! Nu aștepta să fii bătrân pentru a purta haine mov.

24. Cel mai important organ pentru sex este creierul.

25. Nimeni nu este responsabil de fericirea ta înafară de tine.

26. De fiecare dată când ai parte de un așa-zis ”dezastru”, întreabă-te: ”În 5 ani va mai conta chestia asta?”

27. Întotdeauna alege Viața.

28. Iartă dar nu uita.

29. Ceea ce cred ceilalți oameni despre tine nu este treaba ta.

30. Timpul vindecă aproape orice. Oferă-i timp Timpului.

31. Oricât de bună sau de rea e o situație, se va schimba.

32. Nu te lua prea în serios. Nimeni altcineva nu o face.

33. Crede în miracole.

34. Dumnezeu te iubește pentru ceea ce este El, nu pentru ceea ce ai făcut sau nu ai făcut.

35. Nu analiza viața. Profită de ea acum și fă cât mai bine tot ce faci.

36. Toată lumea îmbătrânește dar nu toată lumea moare tânăr.

37. Copiii tăi au o singură copilărie.

38. Tot ce contează cu adevărat la final este că ai iubit.

39. Ieși afară în fiecare zi. Miracolele te așteaptă pretutindeni.

40. Dacă ne-am putea arunca cu toții, problemele într-o mare grămadă și am vedea problemele celorlalți, probabil că am răsufla ușurați.

41. Invidia este o pierdere de timp. Acceptă ceea ce ai deja, nu ceea ce crezi că ai nevoie.

42. Tot ce e mai bun e pe cale să se întâmple.

43. Indiferent cum te simți, ridică-te, îmbracă-te și du-te!

44. Dă-ți prioritate.

45. Viața nu e legată cu o fundă dar tot e un cadou.

Acestea au fost cele 45 de învățături ale bătrânului de 90 de ani. Care ți-a plăcut cel mai mult? Lasă-mi un comentariu mai jos pentru că sunt foarte curios. Mie personal mi-au plăcut mai multe, dar cel mai mult ”Totul se poate schimba cât ai clipi. Nu-ți face griji. Dumnezeu nu clipește”.

Read More

In memoriam Adrian Pintea.

"Eu am trecut printr-o perioadă de dezgust faţă de realitatea cotidiană, puţin mai lungă decât ar fi trebuit. Ajunsesem să nu mai suport imbecilismul, desincronizarea de lumea cea adevărată, agresivitatea prostiei şi a tembelismului de partid şi de stat, care au efecte cumplite la nivelul artei. Toate astea m-au determinat ca, la un moment dat, să fiu bântuit de gândul de a renunţa. Iată însă că lucrurile au început să se schimbe şi, victimă a aceluiaşi optimism deplasat şi incurabil, m-am hotărât să-mi reîncep viaţa. Pentru că îmi doream, pentru că am convingerea că întotdeauna trebuie să încerci şi că trebuie să dai foc corabiei trecutului, obicei viking foarte sănătos, pentru că încă mai cred în luatul de la capăt, cu o forţă nouă şi cu un gând mai bun. Ceea ce mă animă pe mine, oricât de greu mi-ar fi, e credinţa în Dumnezeu - sunt convins că Dumnezeu s-a apucat să-l creeze pe om nu dintr-un capriciu - şi în singura calitate care deosebeşte omul de animal şi anume - capacitatea de a iubi conştient."



"Am ajuns la concluzia că e important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi să ne facem urgent rost de teme ale existenţei, în care să credem cu adevărat. Din păcate, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Asta atunci când nu-ţi explodează mintea de draci, de dezgust, de panică morală şi de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic. Eu cred că la ora asta naţiunea română doarme îngrijorător de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi sună deloc a bine. Stau uneori şi mă-ntreb ce visează şi m-apucă spaima. Că ştiţi: sunt vise şi sunt coşmaruri. Optimişti fiind, am putea spune că naţiunea română nu mai are coşmaruri. Că de-abia am scăpat de cel mai aprig, respectiv toată perioada comunistă. Interesant ar fi de aflat dacă am scăpat realmente. Dar eu sper, cu toată fiinţa mea, ca visurile românilor sunt drepte şi limpezi, pentru că merităm, în sfârşit, o perioadă de înseninare a frunţii şi a conştiinţei, o ieşire din mizeria şi din cataclismul moral prin care am trecut. 50 de ani au fost de ajuns. Sunt sigur că şi bunul Dumnezeu e de acord cu termenul ăsta. Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va găsi câte o soluţie de bună calitate, până la urmă vom reuşi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: "Gata cu prostiile! Hai să ne-apucăm de treabă!". Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie. În opinia mea, o naţiune care îşi abandonează idealurile doar de dragul economiei de piaţă, mai ales sălbatică şi comică aşa cum e la noi, face o alegere nefericită."

Read More

Mircea Eliade ... despre sinceritate

" Mi se pare ca foarte multi oameni isi fac despre sinceritate o idee atat de putin clara, incat ajunge mai degraba o superstitie. Se spune: a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a nu maslui nimic, a te dechide de tot. Exact; dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi nimic" celuilalt - ci cand nu ascunzi ceea ce se asteapta de la tine sa nu ascunzi. Este paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta se verifica nu prin tine, ci prin celalalt. Esti sincer numai cand spui ceea ce vrea si ceea ce se asteapta altul de la tine sa spui.

Daca marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una, nici alta - nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar daca ii marturisesti ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca ai avea alte lucruri de spus (de pilda, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca isi inchipuie o suma de lucruri care o departeaza de adevar si de, hai sa-i spunem, fericire) - atunci nu esti nici sincer, nici nesincer, esti nebun. "Sinceritatea" este o voluptate amara pe care o cauta fiecare dintre noi; amara pentru ca adesea ne face sa suferim; si totusi voluptate, pentru ca ni se descopera cele ce voim sa le aflam, si, mai ales, pentru ca ne satisface acea eterna sete de a vorbi de noi, de a constata ca existam (deoarece atragem atentia celorlalti), ca nu ne invartim intr-o lume nefavorabila (e ciudat cat de mult ne temem de o lume "defavorabila", de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi "sinceri"); de a ne verifica si justifica, intr-un cuvant, existenta. Vrem sa fie lumea sincera cu noi ca sa ne asiguram ca nu suntem singuri. Nimic nu da mai mult decat sinceritatea acea certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc; ca nu suntem singuri. De aceea, in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, se cauta unul pe altul; tocmai pentru a anula acel inspaimantator sentiment al solitudinii, al izolarii definitive. Este si sinceritatea un aspect al instinctului de conservare, ca atatea altele.

Numai ca, asa cum am spus mai sus, sinceritatea aceasta este o superstitie a noastra, nu o realitate. Deoarece ni se cere sa spunem numai acele lucruri sau acele adevaruri pe care le asteapta tovarasul nostru. Esti cu desavarsire sincer nu cand spui tot ce gandesti - ci cand ghicesti perfect ce vrea celalalt sa afle de la tine. Daca spui altceva, esti nebun sau esti ridicol.

In fond, si sinceritatea participa la acea foarte complicata clasa de sentimente si orgolii care se numeste, in bloc, prietenie - si care, trebuie s-o recunoastem, constituie una dintre cele mai serioase motive pentru a iubi viata. Si in prietenie se intampla acelasi lucru ca si in sinceritate: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Ca si in "sinceritate", in prietenie nu poti fi tu insuti. Esti iubit nu pentru tine - ci esti iubit pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, sau verifica, sau contrazice, sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel: toata lume face la fel...

Cred ca exista si altfel de sinceritati, dupa cum exista si altfel de prietenii. Cateva pilde de asemenea prietenii si sinceritati am avut prilejul sa le mentionam, atunci cand am scris despre ridicol. Este intotdeauna destinul marilor sinceritati si marilor prietenii sa para ridicole. Un om care iti da bani la nevoie este "un bun prieten". Altul, care iti spune ca nu exista nevoie, ca nu exista toate aceste complicatii cu bogatie si saracie, ca rostul omului depaseste simpla fuga dupa bani, este un exaltat, un om ridicol.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Si inteleg prin "libertate" suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la cafenea sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa-i intovarasesti la cinematograf sau la vizite, sa-ti placa, in general, cele ce le plac si lor, sa gandesti, iarasi in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa voia sau dupa capriciul lor; iar tu faci la fel.

Daca insa intr-o zi vrei sa fii liber, si vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta ei de la tine sa faci - atunci nu mai esti un bun prieten; atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; acesta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta... Prietenia cea mai incercata isi dezvaluie uneori ziduri de nestrabatut; parca ti-ar spune: "Pana aici te-am urmat, pana aici te-am lasat sa intri; de-acum, esti un caraghios, esti absurd, esti ridicol; nu te mai pot urma!" Incercam zilele trecute sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte - si am cunoscut inca o data tristetea de-a vedea cat de multe ziduri exista intre noi. Parca mi-ar fi spus: "draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!" Ei nu voiau sa simta ca ceea ce le apar lor prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Ei nu intelegeau ca s-ar putea discuta o asemenea problema, ca o puteau combate - dar nicidecum demite dispretuitori sau indiferenti. De multe ori mam intrebat ce-ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea; daca, de pilda, m-as converti la iudaism, sau la baptism, sau as deveni luptator la circ, sau campion de biliard; ceva, in sfarsit, care i-ar incomoda si i-ar nelinisti. Ei n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa-mi inteleaga nebunia. M-ar decreta pur si simplu nebun, poate m-ar tolera, sau poate m-ar lasa cu desavarsire singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu inseamna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica in asa numitele "ceasuri-grele" ale vietii. O prietenie se verifica numai prin capacitatea de libertate pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta un prieten in nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l incuraja cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca prin punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar care poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om, iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ni-e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam pe cat ar trebui, dar si luam cu mult mai putin decat ni se ofera... "

sursa : Mircea Eliade - Oceanografie 

Read More

Mica publicitate Vând stampile cu inscripția NIMENI ...pentru votul obligatoriu preconizat de pinochio in toamna ... 

Mica publicitate 

Vând stampile cu inscripția NIMENI ...pentru votul obligatoriu preconizat de pinochio în toamna ...

PS . IN semn de protest fata de clasa politica nereformata voi vota NIMENI ... poate 12 milioane de nimeni vor ridica un semn de intre bare ...   

Read More

Gânduri de seară..............

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput. (Nichita Stănescu).

Read More

Happy Birthday Tom Jones!

Sir Thomas Jones Woodward (n. 7 iunie 1940), cunoscut sub numele de scenă Tom Jones, este un cântăreț de muzică ușoară galez.


S-a născut în Treforest, lângă Cardiff, în Țara Galilor. De la terminarea școlii la 16 ani, a vândut peste o sută de milioane de discuri. Într-o ceremonie la palatul Buckingham din Londra, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii recunoaște meritele făcute Commonwealth-ului și Regatului Unit și în ziua de 29 martie 2006 îl numește prin ceremonial Sir Tom Jones, acordându-i totodată titlu de cavaler.


Tom Jones a devenit faimos la mijlocul anilor '60 prin interpretarea exuberantă purtând pantaloni strâmți și bluze cu gulere largi, în stilul modern de haine la modă în vremea aceea.



A fost cunoscut pentru sex-appealul său evident încă dinainte de a deveni un lucru necesar pentru oricare alt cântăreț.



În 1963 Jones devine printr-o ocazie lider vocalist în trupa „Tommy Scott and the Senators”, cu care cântă o perioadă de timp la asociația Young Men Club Association din localitatea Cwmtillery din Marea Britanie. Îmbrăcați în haine de piele, trupa devine cunoscută în Țara Galilor.




 Astfel, începând cu anul 1963 Tom Jones îi ia locul vechiului vocalist Tommy Redman care nu apare la un concert al trupei într-un centru YMCA. După părăsirea trupei a lui Tom Jones, aceasta își continuă activitatea muzicală și își schimbă numele în „The Playboys”, apoi în „The Squires”. Așa începe cariera solo lui Tom Jones.



Pe când cânta cu formația „Tommy Scott and the Senators”, Tommy Jones este remarcat de Gordon Mills. Acesta îi propune să îl reprezinte și îi schimbă numele de scenă din "Tommy" în Tom Jones. Gordon Mills era la vreme aceea manager cu experiență care îl mai lansase pe cântărețul Engelbert Humperdinck

Read More

„Slăbiciunea”, se spune, „trebuie îndepărtată din firea lucrurilor, dacă vrei să îndepărtezi mânia: dar nici una, nici alta nu se poate.” Seneca

„Slăbiciunea”, se spune, „trebuie îndepărtată din firea lucrurilor, dacă vrei să îndepărtezi mânia: dar nici una, nici alta nu se poate.” În primul rând, cineva poate să nu sufere de frig, deşi este iarnă, şi să nu sufere de cald, deşi sunt lunile de vară: fie este apărat de binefacerea locului în faţa toanelor anotimpului, fie a învins una dintre senzaţii prin rezistenţa corpului. În al doilea rînd, gândeşte-te la asta: este nevoie să-ţi scoţi curajul din suflet înainte să primeşti mânia, pentru că defectele nu se împacă defel cu calităţile şi nimeni nu poate fi în acelaşi timp şi mânios şi virtuos mai mult decât poate fi bolnav şi sănătos deopotrivă. „Nu este cu putinţă”, se spune, „să-ţi scoţi toată mânia din suflet, căci firea omului nu îngăduie aceasta.” Nu există însă nici un lucru atât de dificil şi de greu, încât mintea omului să nu-l învingă şi să nu îl aducă la o percepţie familiară printr-o reflecţie susţinută, nici nu există pasiuni atât de sălbatice şi cu stăpânire de sine, încât să nu fie domesticite prin disciplină.

Spiritul dobândeşte orice îşi impune: unii au reuşit să nu râdă niciodată; unii şi-au reţinut corpurile de la vin, alţii de la dragoste, alţii de la orice fel de lichide; unul, mulţumit cu un somn scurt, a prelungit o stare de veghe neobosită; alţii au învăţat să alerge pe funii foarte subţiri şi în sens invers, să poarte greutăţi imense, cu greu suportabile de forţa omenească, să se scufunde la adâncimi nemăsurate şi să suporte marea fără să respire deloc. Sunt o mie de alte situaţii în care încăpăţânarea depăşeşte orice obstacol şi dovedeşte că nimic nu este greu, dacă mintea însăşi îşi impune răbdarea. Pentru aceste persoane, la care m-am referit cu puţin înainte, fie nu a existat nici o răsplată pentru un zel atât de încăpăţânat, fie nici una nu a fost demnă – oare ce lucru minunat obţine cel care s-a pregătit să meargă pe funii întinse, să pună pe umeri o greutatea uriaşă, să nu-şi închidă ochii de somn, să pătrundă adâncurile mării? Şi totuşi, prin efort au ajuns, fără o răsplată importantă, la capătul acţiunii lor.

Noi nu am recurge la răbdare, atunci când ne aşteaptă o recompensă atât de mare, adică liniştea netulburată a unui suflet fericit? Cât de important este să eviţi răul cel mai mare, mânia, şi o dată cu ea, nebunia, furia, cruzimea, şi alte însoţitoare ale acestei pasiuni! Ramîi cu bine.

Seneca.

Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î.Hr. – d. 65) a fost un filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. Seneca a ocupat și funcții în administrația Imperiului. A fost fiul lui Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41d.Hr.).

Seneca a văzut lumina zilei în ajunul secolului I al erei noastre, în cea mai romanizată regiune sudică a Hispaniei, provincia Baetica. Seneca este un andaluz sau, cum îl numește biograful sau român, istoricul Eugen Cizek, un "corduban". Orașul lui natal este Corduba, azi Cordoba, la apa Guadalquivirului.

Seneca a avut o valoroasă activitate de intelectual creator, atât în Spania, cât și la Roma. Istoric și critic al artei oratorice, Seneca tatăl a fost un apărător al tradiției clasice. Făcea parte din ordinul cavalerilor, situat imediat după ordinul senatorilor, primul în ierarhia socială. Mama lui Seneca, Helvia, provenea dintr-o familie de notabili din vecinătatea Cordubei.

Soții Seneca au avut trei băieți. Lucius Annaeus Seneca era al doilea copil. Primul născut, Novatus, va parcurge în decursul anilor o importantă carieră de demnitar. Al treilea fiu, Mela, va fi tatăl unui poet celebru, Lucan (39-65). Între cei trei frați și părinții lor va exista mereu o puternică legatură de solidaritate și dragoste, oglindită și în opera lui Seneca-fiul.

Seneca a fost adus la Roma din fragedă copilarie, sub îngrijirea devotată a unei admirabile mătuși, soția unui viitor guvernator al Egiptului. Ca tânăr discipol, Seneca va admira mai mulți dascăli greci și latini. Cel mai prețuit dintre acești "directori de conștiință" va fi stoicul Attalus. Arta cuvântului și talentul pedagogic ale lui Attalus vor fi recunoscute chiar și de severul conservator Seneca tatăl, care nu-i iubea pe filosofi și acorda atenție mai ales retoricii.

Seneca-fiul se va atașa de gânditorii stoici care își îndreptau eforturile spre făurirea unei atitudini de demnitate, umanitate și curaj în fața greutăților și suferințelor vieții. Scopul stoicilor era libertatea interioară, sufletească - scut împotriva nedreptății și tiraniei.

În vremea împăratului Tiberiu, învățatul stoic Attalus, profesorul lui Seneca, este alungat din Roma. Această măsură de prigonire făcea parte dintr-o campanie de intimidare și represiune împotriva "opoziției stoice". Reacția lui Seneca va fi decizia de a părăsi Capitala. A plecat în Egipt, unde putea să fie apărat de mătușa sa, sora Helviei, și de soțul ei, guvernator al Egiptului. Va rămâne acolo, la Alexandria, până în anul 31 d.Hr.

Principalele sale scrieri etice sunt Scrisori morale, o utilizare timpurie a formei epistolare. A avut o carieră agitată, care a inclus și exilul în Corsica pentru adulter cu Iulia Livilla, nepoata împăratului Claudius. Întorcându-se din exil, a fost preceptorul lui Nero. Acesta, devenind împărat, l-a implicat în conjurația lui Pison și i-a poruncit să-și ia viața. Seneca și-a tăiat venele fără nici o tresărire.

Din voluminoasa sa operă este de reținut morala sa apropiată de cea a stoicilor, dezvoltată în Questiones naturales. Se opune lui Cicero, pentru care viața socială și datoria de cetățean se aflau pe primul loc. Înțelepciunea consta în a-și cultiva voința de a-și găsi fericirea în virtute, și nu în hazardul bogăției materiale. Originalitatea lui Seneca stă în pătrunderea cu care a surprins viciile și relele contemporanilor săi, stă în locul acordat milei și omeniei față de sclavi, de gladiatori. Ideile sale au făcut ca el să fie consultat nu numai de filosofi, ci și de Părinții Bisericii și de moraliștii creștini. Sinuciderea către care a fost împins a oferit un model celebru de stoicism în acțiune.

Read More