Meseria de preşedinte.

Să recapitulăm: peste 5 luni vor fi alegeri prezidenţiale. Mai puţin de o jumătate de an ne desparte de momentul cînd vom afla cine va conduce România timp de 5 ani de-acum înainte (mă rog, dacă totul merge bine şi nu se-apucă iar cineva de suspendări...).

În calitate de simplu cetăţean, mi-ar fi plăcut ca la această dată foarte tîrzie să ştiu care sînt candidaţii. Ei bine, nu e clar. Sondajele apar precum ciupercile după ploaie, presa le preia rezultatele, iar cetăţenii află că, „dacă duminica viitoare ar fi alegeri”, X ar lua atît la sută, Y ar lua atît la sută etc. Numai că e vorba, în cea mai mare parte, de presupuşi candidaţi – cei pe care analiştii, comentatorii, sociologii şi alţii îi consideră candidaţi. În realitate, stăm prost: sîntem o naţie de cetăţeni turmentaţi înainte de vreme, aghezmuiţi binişor fără să ştim, măcar, cine ne sînt candidaţii.
Adică, mă rog, ceva-ceva ştim. Sau ni se pare. Mircea Geoană zice că e mai pregătit ca niciodată, dar Liviu Dragnea zice că va candida Ponta. Ponta zice că PSD o să-şi anunţe candidatul în septembrie. Noul aliat al PSD, PPDD, nu zice nimic, dar parcă poţi să ştii dacă Dan Diaconescu nu se va autodeclara „viitorul preşedinte al României”, cum a mai făcut-o?

Klaus Iohannis zice că e dispus, dacă „cineva i-o va cere”. Deocamdată nu i-o cere nimeni, probabil că dacă iese bine fuziunea PNL-PDL i-o vor cere toţi. Cătălin Predoiu nu mai zice nimic (zisese mai demult, pe cînd PNL şi PDL se duşmăneau, azi îl vedem şi nu e), şi nici alţii nu mai zic nimic despre candidatura lui. La PMP a fost aleasă şefă Elena Udrea şi, chipurile, candidatul la preşedinţie ar fi Cristian Diaconescu (un om cu totul respectabil, dar care a mai făcut şi altădată figuraţie în postură de candidat, doar aşa, ca să umple locul în schemă în aşteptarea „adevăratului candidat”).

Care va să zică, poporul (sau măcar o parte a lui) trebuie să-şi găsească o altă ocupaţiune mintală decît să se-ntrebe „eu cu cine votez?”. Deocamdată, potenţialii candidaţi se împart în următoarele categorii:

1) tipul „ba nu vrea, ba nu se lasă”, care aşteaptă invitaţii şi propuneri pentru a accepta, precum Iohannis şi Ponta;
2)  tipul „dă-mi, Doamne, ce n-am avut să mă mir ce m-a găsit”, care se autopropun, dar li se dă imediat peste degete, precum Geoană;
3) tipul „ce-am avut şi ce-am pierdut”, care au fost candidaţi un pic, dar nu mai sînt, precum Predoiu şi Crin Antonescu;
 4) tipul „candidaţi, candidaţi, tot va mai rămîne ceva” – Cristian Diaconescu;
5) tipul Elena Udrea – n-a zis încă nimic, dar niciodată nu se ştie.

În această diversitate de tipuri, constatăm că singurul care a spus clar că vrea să candideze este Mihai-Răzvan Ungureanu. Partidul său n-a fost luat în calcul la „unificarea dreptei”, dar precis i se va pune în cîrcă (dacă iese combinaţia PNL-PDL) că, prin candidatura sa, „strică unitatea dreptei”.

O să mai treacă o lună cel puţin pînă cînd se vor anunţa, totuşi, şi candidaţii partidelor mari şi mijlocii. Poporul va avea, aşadar, 3 luni să privească show-ul şi să decidă pe cine va alege.

Nu-i cam puţin? Nu e un semn de neseriozitate şi de încropeală politică ajunsă în ultimul grad? Nu e un semn de lipsă de responsabilitate faţă de funcţia de şef al statului? Tărăgănarea asta politicianistă a anunţării candidaturilor transmite mesajul că pentru meseria de preşedinte te poţi califica rapid, la locul de muncă, nu-i nevoie de cine ştie ce pregătire. Crin Antonescu se pregăteşte de cîţiva ani şi acum pare ieşit total din calcule, în favoarea primarului din Sibiu, pe motiv că stă mai bine în sondaje. La întrebarea „ce calităţăţi trebuie să îndeplinească un om pentru a putea fi şeful statului român?”, partidele noastre au un singur răspuns: „să stea bine în sondaje”.

Mă gîndesc uneori că procesul de selecţie şi angajare a unui director la o firmă măricică durează cîteva luni bune, iar dacă firma e mare, cu mii sau zeci de mii de angajaţi, oho, recrutarea directorului e un proces lung, cu etape în care omul e întors pe toate părţile. Şi pe bună dreptate: va răspunde de gestionarea unor sume mari, de active importante, de locurile de muncă ale cîtorva mii de oameni...

Pentru meseria de preşedinte al României nu e nevoie de cine ştie ce pregătire sau selecţie: trebuie doar ca partidele să aranjeze lucrurile în culise şi să cadă la pace cu baronetul. Ţara va fi condusă de un om selectat de şefii din partide pe baza faptului că, la un moment dat, cu cîteva luni înainte de alegeri, stătea bine în sondaje. Atît. Alte însuşiri? Las’ că se descurcă el........
(autor : Mircea Vasilescu)
sursa : dilemaveche

Posted in: gandurideseara,meseriadepresedinte,MirceaVasilescu,vioricacrainic