Din dragoste pentru Hristos el a renunțat la viața bogată de acasă și a urmat calea Domnului. Inițial el a intrat în ordinul augustinian. Atunci când relicvele Sf. Bernard și ale însoțitorilor lui, primii martiri franciscani, au fost aduse pentru a fi îngropate în biserica sa, Anton a părăsit ordinul său, intrând la frații minori și mergând în Maroc pentru a evangheliza și pentru a muri pentru credință. Din cauza că boala l-a doborât în Sicilia, nu și-a putut continua călătoria și s-a alăturat unor alți frați călugări care mergeau la Portiuncula. A trăit într-o peșteră din San Paolo, pe care o părăsea doar pentru a participa la Liturghie și pentru a face curățenie la mănăstirea din apropiere. Într-una din zile, predicatorul care era programat nu a apărut, frații îndemnându-l pe Anton să vorbească în locul acestuia. El i-a impresionat atât de mult încât de atunci a început în mod constant sa călătorească, să evanghelizeze, să predice și să predea teologie în Italia și Franța.
Orator de excepție, el atrăgea mulțimile pe oriunde mergea, vorbindu-le în multe limbi. Făcător de minuni,este unul dintre cei mai iubiți sfinți, imaginea și statuile sale aflându-se aproape peste tot.
Sfântul Anton însă este și un strălucit model de sfințenie creștinească. Virtuțile sale eroice au fost acelea ce l-au făcut atât de plăcut lui Dumnezeu și au dat totdeauna putere deosebită rugăciunilor lui. Se cuvine, deci, ca toți creștinii să-l aibă și ca exemplu de urmat în virtuțile creștinești, pentru ca, imitându-l, să-l înduplece mai ușor a mijloci pentru dânșii la Dumnezeu pentru a le dobândi harurile cerute. Iată pentru ce, la datele cele mai însemnate din viața lui, trebuie să unim și îndemnul la imitarea însușirilor sale sufletești, care l-au făcut să fie iubit de Dumnezeu și de oameni și i-au adus mărirea nepieritoare de sfânt cunoscut oriunde; sau cum îl numea Papa Leon al XIII-lea: Sfântul lumii întregi.
Anton se puse cu tot zelul în slujba sufletelor și alerga acolo unde era primejdia mai mare. Timpurile erau foarte triste și moravurile stricate. Puterea lui de a convinge, ajutată de știința teologică ce o stăpânea, și mai ales sfințenia vieții lui, aduceau însă în suflete lumina și tăria necesară să se întoarcă la Dumnezeu. Minunile cu care însoțea adesea predicarea cuvântului mântuirii zguduiau adânc sufletele și le duceau la îndreptare adevărată.
În anul 1224, Cinul Franciscan era bine închegat. Sfântul întemeietor, luminat de Dumnezeu, hotărâse ca toți călugării săi să se îndeletnicească cu viața de rugăciune și de muncă apostolică. Pentru a putea pregăti mai bine la predicarea cuvântului Evangheliei pe fiii săi Franciscani, a introdus în cin casele de studii, în care se învăța teologia și celelalte științe sacre.
Sfântul Anton a fost ales, de însuși Sfântul Francisc, ca să învețe teologia pe ceilalți călugări din mănăstirea din Bologna (Italia), unde a demonstrat că este vrednic de titlul de Doctor în teologie ce avea să i-l dea obștea.
Locul în care se află mormântul Sfântului Anton de Padova.
În ziua de 13 iunie 1231, Anton se afla la mănăstirea Camposanpietro, din afara oraşului; simţindu-se foarte rău, a cerut să fie adus în Padova. Aşezat pe un car cu fân este transportat cu deosebită atenţie, dar, ajunşi la Arcela, o altă mănăstire, la 1 km de oraş, Anton îi roagă să oprească, mai priveşte o dată oraşul, îl binecuvântează şi închide ochii. Peste câteva momente, cete de copii alergau pe străzile oraşului vestind cu bucuria nevinovată a copilăriei: «A murit Sfântul! A murit Sfântul!». Clopotele tuturor bisericilor din oraş s-au întîlnit într-o solemnă cântare de triumf, de recunoştinţă, de nemărginită durere. O tradiţie spune că, în aceleaşi momente, şi clopotele din Lisabona, fără a fi trase de cineva, au început să sune, cutremurând inimile, care au simţit că Ferdinand al lor a ajuns pe culmea de la hotarul dintre pământ şi cer.
Basilica Sf. Anton de Padova
Abia după un an de zile, în sărbătoarea Rusaliilor 1232 "Sfântul" este ridicat la cinstea altarelor; de atunci, cu fiecare veac ce a trecut, amintirea lui a devenit tot mai vie, şi astăzi numele lui este rostit cu încredere pe toate meridianele pământului, de către oameni de toate convingerile, din toate rasele, din toate treptele sociale şi culturale. Deşi nu au rămas de la el decât câteva cicluri de predici, au fost suficiente pentru a dovedi că autorul lor este o lumină puternică dăruită Bisericii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .