Moscova a sistat livrarea de gaze către Ucraina. Rusia anunţase deja că va opri livrarea de gaze naturale în cazul în care Kievul nu plătește o datorie de 1,95 miliarde de dolari până la ora 06.00 GMT, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei ruse Gazprom la finalul negocierilor de la Kiev care s-au soldat cu un eșec, potrivit AFP.
Negocierile dintre Rusia și Ucraina, cu medierea Uniunii Europene, în problema gazelor au eșuat la sfârșitul săptămânii trecute, iar Gazprom se pregătește să închidă robinetul. Moscova a dat un ultimatum Kievului să achite până luni, la ora 09.00 (6.00 GMT), 1,95 de miliarde de dolari, în caz contrar, livrările de gaze vor fi sistate. În acest context, premierul Ucrainei le-a cerut instituțiilor abilitate să se pregătească pentru sistarea livrărilor de gaze rusești. În această situație, cel mai probabil că Kievul nu va mai permite tranzitul gazelor rusești către Europa, așa cum s-a mai întâmplat în 2009. Atunci, disputa dintre Rusia și Ucraina a dus la perturbarea aprovizionării cu gaz a mai multor țări din UE, care își acoperă mare parte din consumul de gaz importând de la Gazprom, prin conductele de pe teritoriul Ucrainei. Incidente grave petrecute în ultimele zile au adâncit și mai mult diferendul ruso-ucrainean.
Negocierile în problema gazelor desfășurate sâmbătă și duminică la Kiev între Rusia și Ucraina, cu medierea UE, s-au încheiat fără rezultat. Mai grav este că un termen pentru o altă rundă de discuții pe acest subiect nu a fost stabilit, informează Agerpres. Anunțul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al concernului rus Gazprom, Serghei Kuprianov. ”Nu am ajuns la niciun acord și este puțin probabil să ne întâlnim din nou, suntem deja în avion” pentru a ne întoarce la Moscova, a declarat la telefon, duminică seara, Serghei Kuprianov. Moscova a cerut în mod ultimativ Kievului să achite până pe 16 iunie 1,95 de miliarde de dolari, plus alte 1,85 de miliarde de dolari până la data de 26 iunie, amenințând că, în caz contrar, livrările de gaze vor fi sistate. ”Dacă nu primim plata până la ora 10.00 (6.00 GMT), nu vom mai furniza gaze naturale”, a Kuprianov.
Rusia a introdus luni un sistem de plată în avans a livrărilor de gaze naturale către Ucraina, după expirarea ultimatumului, relatează AFP. Astfel, Gazprom va furniza Ucrainei doar volume plătite în avans. Anunțul a fost făcut de către oficialii companiei ruse. ”Nicio plată aferentă lunii iunie nu a fost efectuată. Începând din această zi (luni), societatea ucraineană mai primeşte doar volumele pe care le va fi plătit”, au declarat aceștia.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .