SURIU ŞI GLORIE ÎN ONOMASTICĂ & Tiberiu Vanca

SURIU ŞI GLORIE
ÎN
ONOMASTICĂ
Despre limba română se spune că ar fi „dulce ca mierea”, iar această formă de alintare este greu să fie pusă la îndoială. Pe lângă armonicile inflexiuni ce le oferă la rostire sau pentru făcătorii de opere, să le zicem literare, la pozarea gândului pe suport de hârtie prin scris, sunt de natură ai conferi acest grad de înnobilare, cât şi discutata sa origine. Spunem discutata, pentru că în ultimul timp alături de ceea ce este aparent, faptul că face parte din familia rostirilor cu rădăcini latine, respectiv latinitatea, există voci ce susţin că dimpotrivă, latina ar avea antecesor graiul traco-dacilor. Aşa dar intrăm într-o aură de „ o fii sau nu o fii”, incertitudine, analogă cu cea care ridică întrebarea primatului : „oul sau găina” (?). Dar trecând peste aceste amănunte, să o surprindem în postura sa de a se plia între dur şi delicat, cu menţiunea că promovează întru înălţare şi eleganţă să zicem femininul în raport cu masculinul. Dacă punem în pagină cei doi stâlpi ai umanităţii, „bărbatul” şi „femeia” şi sondăm structura lor compozită prin elementele dure şi cele delicate ale structurii de rostire, consoana şi vocala, avem a constata o duioasă aplicare, de eleganţă înspre „mama oamenilor” în sensul că primul, „bărbatul” este compozit din 5 consoane şi doar 3 vocale, în timp ce „femeia” aduce în percepţie, fie ea auditivă fie vizuală doar două consoane şi patru vocale.
Dar pentru că ne-am propus o analiză onomastică vom lua în discuţie un prenume aşezat pe trei persoane ce accidental, spunem accidental pentru că aşa cum se va vedea aceştia poartă tare morale din cele mai ruşinoase, s-au instalat între primii demnitari din tot atâtea state învecinate. Luăm aşadar în discuţie Ungaria; România şi estica Ucraină. În situaţia primelor două depistăm doi prim-miniştrii purtători ai aceluiaşi prenume „Victor” iar în cea din urmă preşedintele, de curând alungat este acoperit de acelaşi prenume cu vecinii din vest. Ei bine aceştia vor rămâne în istorie cu greutatea actelor infamante ce le-au caracterizat trăirea, respectiv ucrainianul la ridicarea în mandat trăgea după el antecedentul adastării în recluziune în urma unor condamnări pentru furt, românul s-a vădit a fi comis furt intelectual, iar ungurul se dovedeşte a fi aplicat, cu ardoare, înspre furturi de teritorii statale învecinate, spre punerea în scenă a unor organizaţii extremiste din vecinătatea şi a terorismului etc. Aşa dar trei persoane certate şi cu legea şi cu morala, ce întâmplător stau sub acelaşi prenume. Dacă undeva prin vest a existat o epocă de dregătorie şi iluminare spirituală ce s-a denumit epoca „Victoriană”, în conjunctura aliniamentului est european în care sunt aşezate geografic cele trei ţări, dacă ar fi ca istoriceşte zilele noastre să fie caracterizate prin ceea ce-i caracteriza pe cei trei falşi demnitari, n-ar fi exclus să i se spună „Epoca Victorporcească”, şi nu pentru că noi am fi în vreun fel marcaţi de morbul răutăţii cât pentru realităţile din pieţele publice, la ucrainieni „Maidanul”, la noi „Piaţa Universităţii” iar la unguri, mai ştii ce locaţie. Ei bine inventatorii „Victorporcească-i” au fost manifestanţii din Piaţa Universităţii care au sloganat „ Victor …, de Crăciun, este porcul cel mai bun!”
Aşa dar prenumele „Victor”, în zona de trăire umană identifică bărbaţi şi femei, la bărbaţi forma enunţată iar la femei varianta de eleganţă şi glorie „Victoria”. În zona animalieră „Victor” se desprinde prefixul „pre” din compozitul „prenume”şi primeşte acoperire de „nume”,acoperind identitatea reproducătorului bovin, respectiv „taurul” satului.
Iar pentru a reveni la analiza noastră, este de observat că varianta masculină a prenumelui de referinţă este compozită din 4 consoane şi 2 vocale, iar varianta feminină „Victoria” poartă 4/4, dar atâta vreme cât la masculin are ca antecedent, sau de ce nu şi ca fundament un „taur”, la feminin derivă din „Victorie” eveniment din familia izbândei de excepţie a „Gloriei” ca comportament uman încărcat de moralitate, cum este vitejia, dragostea, şi dăruirea întru iubire, daturi izvorâte din abnegaţie pentru o sumă de valori solare.
Limba română în privinţa valorilor discutate „Victor” şi „Victorie” aduce în evidenţă şi o atitudine complezentă de foarte fină eleganţă, în sensul că pentru a pune în lumină respectul ce se datorează „mamei umanităţii” care este femeia, rădăcina prenumelui este înnobilată cu o „ia” formă compozită a frumosului vestmânt care este bluza feminină cu broderie fină pe suport textil din cel mai delicat material, respectiv o „IE”.

5 iunie 2014-

Tiberiu Vanca

Posted in: