Bine v -am regăsit!
"Cel ce mărșăluiește vesel în rând cu trupa, deja și-a câștigat disprețul meu. I s-a dat ditamai creierul din greșeală, din moment ce măduva spinării i-ar fi fost de ajuns." (Albert Einstein)
Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe directorul SRI, George Maior.
Decorarea şefului SRI cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Comandor s-a făcut la iniţiativa preşedintelui Băsescu, precizează un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.Conferirea decoraţiei s-a făcut "în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală semnificativă la protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României, precum şi la asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept".
SRI aniversează astăzi, 23 de ani de existenţă.
Serviciul Român de Informaţii aniversează, astăzi, 23 de ani de existenţă şi va prezenta bilanţul pe 2012, la eveniment participând, alături de conducerea Serviciului, preşedintele Traian Băsescu.George Maior: SRI nu a fost surprins de evoluţii negative la adresa siguranţei naţionale.
Directorul SRI, George Maior, a declarat, astăzii, la bilanţul pe anul 2012, că populaţia are încredere în instituţia sa şi că, din punct de vedere al securităţii naţionale, cel mai important aspect este că Serviciul nu a fost "surprins" de evoluţii negative."Orice sondaj de opinie indică faptul că 50% din populaţia României are încredere în această instituţie. Din punct de vedere al securităţii naţionale, nu am fost surprinşi la nivel strategic de nicio evoluţie negativă. Guvernul a fost, de asemenea, informat în legătură cu evoluţiile de securitate. Nu a existat surpriza strategică", a spus Maior. "Terorismul - facem eforturi deosebite pentru ca ameninţarea să nu se producă pe teritoriul nostru. Au existat indicii că ea creşte în intensitate, dar am putut evita acest risc major. Securitatea economică - ne-am concentrat foarte mult în special pe informarea Guvernului, care a fost, în general, mulţumit de ce am prezentat. Mă bucur că am anticipat prin strategia noastră problemă securităţii cibernetice, ne-am confruntat cu cel puţin două atacuri majore, am putut să le contracarăm şi să evităm prejudicii materiale semnificative şi de altă natură pentru stat", a afirmat George Maior."Evaziunea fiscală - risc la adresa securităţii naţionale, am lucrat bine cu ANAF, cu Guvernul, dar aici se poate face mult mai mult în special în identificarea unor ţinte importante care aduc prejudicii importante bugetul".Crin Antonescu: Mişcarea Populară făcută de Diaconescu este un episod "foarte jenant" al lui Băsescu.
Victor Ponta: Diaconescu şi un procuror ceauşist reformează dreapta. E un caraghioslâc.
"Nu pot să nu consider caraghios faptul că cei care vorbesc toată ziua de dreapta ba e o tânără speranţă de la UTC, ba e un fost coleg de la PSD. Mie mi se pare extrem de caraghios cum toţi oamenii de la PCR, de la PSD sunt reformatorii dreptei. Hai să fim serioşi. Dreapta înseamnă azi PNL. Asta e realitatea şi cred că e bine aşa", a spus Ponta.v"Sunt nişte caraghioşi. Diaconescu a fost un om cu care am colaborat foarte bine şi pe care îl consider în continuare un om de stânga. Faptul că vrea să reformeze dreapta, fiind om de stânga, ţine de farmecul aşa-zisei drepte din România", a spus Ponta. "Mai e o doamnă care a fost procuror pe vremea lui Ceauşescu, nu ca mine pe vremea lui Constantinescu. Doamna de pe vremea lui Ceauşescu, procurorul lui Ceauşescu, vrea să reformeze dreapta. E un caraghioslâc general. Sigur că PNL profită de acest caraghioslâc şi face foarte bine şi mă bucur pentru ei. Sunt partenerii mei, vor fi adversarii mei la un moment dat, în 2016, dar tot mă bucur", a mai spus Ponta.Vasile Blaga : Dacă "Mişcarea Populară" se transformă în partid, PDL se va confunta cu acesta.
"Mă bucur că s-a înfiinţat această fundaţie de centru-dreapta şi are aceleaşi obiective cu cele propuse de toţi cei trei candidaţi la Convenţia de sâmbătă, nimic nou sub soare", a spus Blaga."Dacă, în schimb, se vor transforma în partid, ne vom confrunta pe de o parte PDL, pe de altă parte acest partid, asta e viaţa", a adăugat Vasile Blaga.Elena Udrea vrea reorganizarea Convenţiei Naţionale.
Cristian Petrescu, susţinător al moţiunii Elena Udrea, a depus astăzi, la Comisia de Litigii şi Statut a PDL, o nouă contestaţie la alegerile pentru preşedinţia partidului, în care cere reorganizarea Convenţiei, arătând că este ultima contestaţie şi că nu se pune problema plecării din partid. Petrescu a spus că reprezentanţii Elenei Udrea nu consideră că alegerile au fost în regulă şi că sunt mulţi colegi dezamăgiţi de ce s-a întâmplat la Convenţie. "Sunt unii care doresc fie o altă formaţiune, dar nu se pune problema plecării din partid, ne luptăm cu USL", a spus Petrescu. El a adăugat că în principiu este ultima contestaţie, arătând că nu are rost să continue această luptă.PDL a depus la Cameră moţiunea simplă "Salvaţi metroul bucureştean".
Conducerea PDL a avut, luni seară, o întâlnire cu parlamentarii partidului, în care s-a decis depunerea a două moţiuni simple la Camera Deputaţilor. Democrat-liberalii au stabilit ca prima dintre ele să fie pe tema metroului din Bucureşti, iar a doua legată de siguranţa alimentelor, respectiv criza laptelui.Camera Deputaţilor : Generalii pot rămâne în sistem până la 60 de ani.
Deputaţii au reexaminat, astăzi, la cererea preşedintelui Traian Băsescu, Legea privind statutul cadrelor militare, adoptând, cu 302 voturi "pentru", 2 "împotriva" şi 13 abţineri, raportul Comisiei de apărare care stabileşte că generalii pot rămâne în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea şefului unităţii.
Mihai Răzvan Ungureanu : CNCD să îl sancţioneze pe Victor Ponta pentru declaraţiile discriminatorii la adresa romilor.
Liderul formaţiunii Forţa Civica a depus o sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care cere sancţionează declaraţiilor recente al premierului Victor Ponta din interviul acordat BBC, în care acesta a afirmat că turismul pentru beneficii sociale, pe care îl acuză autorităţile britanice cu referire la români şi bulgari înaintea ridicării restricţiilor la sfârşitul anului, nu este o problemă a imigranţilor români ci a celor din comunitatea romă. "Declaraţiile recente ale Primului Ministru Victor Ponta, împotriva comunităţii de etnie romă din România, ne uimesc tot mai mult. Astăzi, întreaga vină, pentru incapacitatea guvernului USL de a duce România mai aproape de spaţiul Schengen, este în totalitate a populaţiei de etnie romă din România, conform afirmaţiilor premierului. Am depus astăzi la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) o sesizare, pentru a atrage atenţia asupra discursului grav al premierului, un evident act de discriminare împotriva acestei comunităţi," se arătă într-un comunicat.Adriean Videanu îi va da în judecată pe Ponta şi pe semnatarii raportului privind Hidroelectrica.
"Voi da din nou în judecată pe Victor Ponta pentru calomnie şi pe toţi semnatarii Raportul Corpului de Control la Hidroelectrica pentru reaua credinţă cu care au întocmit acest raport, care reprezintă un abuz împotriva statului şi al cetăţenilor", a afirmat Videanu, la o conferinţă de presă. "Nu am primit niciun fel de informare că aş face obiectul unei anchete. Niciodată nu mă voi da înapoi să dau toate datele de care au nevoie organele statului".Guvernul acordă şi în acest an Uniunii Democrate Maghiare cei mai mulţi bani pentru minorităţi.
Uniunea Democrată Maghiară din România va primi şi în acest an cei mai mulţi bani din totalul fondurilor prevăzute în bugetul pe 2013 şi alocate către Departamentul de Relaţii Interetnice, sprijinul financiar fiind însă mai mare comparativ cu sumele aprobate pentru ultimii doi ani. Conform actului normativ, dintr-un total de 81,3 milioane lei (faţă de 79,2 milioane lei în 2012 şi 73,7 milioane lei în 2011), Uniunea Democrată Maghiară din România va primi peste 18 milioane lei (17,1 milioane lei în 2012 şi 15,98 milioane lei în 2011).Mona Pivniceru, avizată de Senat pentru postul de judecător la Curtea Constituţională.
Plenul Senatului a avizat favorabil, marţi dimineaţă, numirea Monei Pivniceru într-un post de judecător la Curtea Constituţională din partea acestui for legislativ. Pentru desemnarea lui Pivniceru au votat 99 de senatori, alte 33 de voturi fiind "împotrivă".
Victor Ponta, interimar la Justiţie.
Premierul Victor Ponta anunţase, în cursul dimineţii de astăzi, că, miercuri după-amiază, după şedinţa de Guvern, va trimite preşedintelui Traian Băsescu fie o propunere de ministru la Justiţie, în locul Monei Pivniceru, fie propunerea ca el să preia interimatul la acest minister. "Doamna judecător Pivniceru, mâine, va fi la şedinţa de Guvern, după care va renunţa la calitatea de ministru pentru ca să nu existe niciun fel de discuţie, de incompatibilitate, de faptul că urmează să judece după aceea la Curte acte normative pe care le avizează", a spus Ponta, după ce a discutat cu Mona Pivniceru la Palatul Parlamentului, în biroul preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea. Ponta a spus că Pivniceru l-a anunţat că , mâine, după şedinţa de Guvern, renunţă la calitatea de ministru, ţinând cont de numirea sa ca judecător la Curtea Constituţională. Premierul a arătat că miercuri după-amiază, după ce va avea încă o discuţie cu Crin Antonescu, va face o propunere preşedintelui Traian Băsescu pentru un nou ministru sau un ministru interimar. "Mâine anunţ dacă preiau eu interimatul sau dacă facem o propunere de ministru. Ori preiau eu interimatul, ori voi face o propunere", a spus Ponta.Valer Dorneanu, desemnat de Camera Deputaţilor ca judecător la Curtea Constituţională.
Camera Deputaţilor a validat, astăzi, numirea lui Valer Dorneanu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pe locul rămas vacant în urma expirării mandatului Aspaziei Cojocaru. Pentru numirea lui Dorneanu la Curtea Constituţională au fost exprimate 279 de voturi "pentru" şi 59 "împotrivă". Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Valentin Lazea : Românii care au mai mult de 4,2 milioane de euro pot să îşi găsească alte variante de economisire decât depozitele bancare .
Economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, îi sfătuieşte pe cei care au depozite mai mari de 4,2 milioane euro să găsească variante alternative de economisire, ca de exemplu bursa, fondurile de pensii etc, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă. "Dobânzile real negative prin depunere la bancă sunt încă totuşi mai bune decât dobânzile pe care ţi le oferă banul ţinut la saltea şi care este şi mai real negativă (dobânda n.r.). Dobânda nominală pe care ţi-o dă banca e mai mare decât dobânda pe care ţi-o dă banul ţinut la saltea, care este zero. (...) Dacă ai mai mult de 100.000 euro, ceea ce foarte puţini au, şi dacă având mai mult de 100.000 euro nu ai bună prevedere de a împărţi cei 100.000 de euro la 42 de bănci (în sensul că fiecare are posibilitatea de a depune aceşti bani la băncile din sistem, cei 100.000 fiind maximul garantat de Fondul de Garantare a Depozitelor n.r.). Cei care au mai mult de 4,2 milioane pot să îşi găsească alte variante", a explicat Lazea.
Noi proteste la Oltchim.
Peste 300 de salariaţi de la combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea protestează,astăzi, în fata sediului administrativ al unităţii, oamenii spunând că exista restante salariale pe trei luni şi că ar putea fi făcute concedieri colective care ar viza aproximativ 1.000 de angajaţi. "Noi am înţeles ca peste 1.000 de angajaţi vor rămâne fără locuri de muncă în perioada următoare. După discuţiile cu băncile, administratorul judiciar Gheorghe Piperea a cerut reducerea cheltuielilor de personal cu 37% la Oltchim, iar sindicatele spun că există două variante pentru a se reduce aceste cheltuieli: tăieri salariale sau concedieri colective. Mulţi dintre noi sunt de acord să fie concediaţi dacă se respectă contractul de muncă şi ni se acorda salarii compensatorii. Vrem să se respecte contractul colectiv de muncă. În combinat s-au făcut zilele trecute liste cu numărul de posturi care pot fi desfiinţate în fiecare secţie", a declarat un protestatar.Legea IMM-urilor, modificată din nou.
"Avem în vedere o nouă lege pentru IMM-uri, în care să transpunem legislaţia europeană, dar şi noile direcţii din planul de guvernare. Modificarea este într-un stadiu avansat de prelucrare şi estimăm că va fi dată spre avizare într-o lună jumătate", a spus Laura Ionescu, în parteneriat cu Asociaţia Română a Băncilor. Reprezentantul Ministerului Economiei a menţionat că instituţia va colabora cu Ministerul Justiţiei şi cu Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă pentru modificarea legislaţiei în domeniul insolvenţei. Ionescu a arătat că Ministerul Economiei are în vedere pentru acest an 5 pritorităţi pentru IMM-uri, printre care îmbunătăţirea accesului la finanţare, încurajarea spiritului inovator şi creşterea compertitivităţii, dar şi îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la pieţele externe.Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 145 de milioane de euro pentru reabilitarea zonei costiere din Constanţa şi Eforie Nord.
Comisia Europeană a aprobat o investiţie de peste 145 milioane de euro pentru reabilitarea zonei costiere din zona metropolitană Constanţa şi Eforie Nord. Proiectul este iniţiat de Apele Române şi în total vor fi reabilitaţi 7,3 km de coastă.
ŞTIRI METEO
MIERCURI 27 martie 2013
Vremea se va menţine deosebit de rece. Cerul va fi noros şi vor cădea precipitaţii temporare în cea mai mare parte a ţării. În Banat, Crişana şi sud-vestul Transilvaniei acestea vor fi mixte, iar în restul teritoriului va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 6 grade, iar cele minime, în general, între -8 şi 0 grade. Presiunea atmosferică va continua să crească.MINUNI ALE NATURII
Rezervaţia Fluturilor Monarh
La sfârşitul lunii octombrie, fluturii-monarh ce trăiesc în estul Munţilor Stâncoşi, lângă marile Lacuri şi la sud de ele, îşi încep călătoria spre centrul Mexicului, pentru a-şi petrece iarna în pădurile de pin din munţii de aici (cu înălţimi până la 3000 m). De fapt, în timpul verii se nasc mai multe generaţii de fluturi, care trăiesc maxim două luni, însă la finele anotimpului apare o ultimă generaţie, care intră în aşa-numita diapauză, perioada de încetinire a funcţiilor vitale, ce le va permite o durată de viaţă chiar şi de 7 luni. Aceşti fluturi zboară în zonele de iernare şi nu se împerechează decât primăvara, când o pornesc dinspre Mexic înapoi spre nord, pentru a-şi depune ouăle mai întâi în sud-estul S.U.A. În acest ciclu complex, abia a treia, a patra sau a cincea generaţie de fluturi va ajunge din nou în zona Marilor Lacuri, la începutul verii. Cei 563 km2 ai Rezervaţiei Biosferei se întind în estul statului Michoacán şi vestul statului México din centrul ţării, la doar 100 km spre vestul capitalei. O parte dintre pădurile de pini şi stejari din ecoregiunea "Centura Vulcanică Trans-Mexicană" adăposteşte pentru cinci luni aproape un miliard de fluturi, grupaţi în 14 colonii naturale, dintre care 8 sunt incluse în rezervaţia recunoscută de UNESCO în 2008 ca parte a patrimoniului umanităţii.Noua Caledonie
Noua Caledonie este un ansamblu de insule și arhipelaguri melanieziene situate în sud-vestul Oceanului Pacific. Noua Caledonie este situată în jurul unei insule principale Grande Terre. Laguna caledoniană are o suprafață totală de 24.000 de km², ceea ce face din ea una dintre cele mai întinse lagune din lume după Marea Barieră de Corali australiană. Este înconjurată de o barieră de corali cu o lungime de peste 1.600 de km, situată la o depărtare de mal între 10 și 50 de km. Temperatura apelor variază între 21 °C și 28 °C. Laguna prezintă un bogat ecosistem marin cu o mare diversitate de specii, unele dintre ele specifice acesteia. Nautilis-ul, o fosilă vie din epoca dinozaurilor, este una dintre creaturile marine care trăiește în apele din jurul Noii Caledonii, fiind unul dintre simbolurile țării.Teritoriile din vestul Pacificului au fost populate încă de acum 50.000 de ani. Popoarele care au colonizat arhipelagurile melaneziene se numesc Lapita. Din secolul XIX în insulă au sosit polinezieni care s-au amestecat cu populația indigenă.Navigatorii europeni au descoperit insulele în secolul XVIII. James Cook a descoperit insula Grande Terre și a denumit-o Noua Caledonia, Caledonia fiind numele latin al Scoției. Comercianți europeni și nord-americani au început să facă comerț cu insulele, dar deoarece au devenit din ce în ce mai neonești și datorită introducerii bolilor noi s-au creat tensiuni repetate între populațiile locale și aceștia. Ulterior, locuitori din insule au fost utilizați ca sclavi pe plantațiile de tresite de zahăr în Fiji și Queensland. În secolul XIX misionari creștini au debarcat pe insulă și au produs schimbări profunde ale culturii locuitorilor, multe din obiceiurile străvechi pierzându-se. În 1853 Napoleon al III-lea a declarat insulă ca posesiune franceză și până în 1922 în insulă au fost trimiși peste 22.000 de pușcăriași, inclusiv criminali și prizonieri politici
S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 26 MARTIE.....
26 martie este a 85-a zi a calendarului gregorian.Evenimente
1881: Domnitorul Carol I al Principatelor Române a fost proclamat primul rege al României.
1895: A apărut, la București, până la 18 martie 1901, revista umoristică „Moș Teacă”, editată de Anton Bacalbașa.
1942: Al doilea război mondial: În Polonia, la Auschwitz au ajuns primele prizoniere femei.
1945: S-a încheiat bătălia de la Iwo Jima; pierderile japonezilor au fost de 22.000 de soldați, iar cele ale armatei SUA au fost de 4.500.
1953: Primul vaccin contra poliomielitei a fost pus la punct în Statele Unite de Dr. Jonas Salk.
1987: A fost semnată, la Beijing, declarația comună chino-portugheză, prin care se stipula că teritoriul Macao să fie retrocedat Chinei cu începere de la 20 dec. 1999; astăzi insulă este Regiunea Administrativă Macao.
2000: Vladimir Putin a fost ales președintele Rusiei.
2003: China a recunoscut că a disimulat epidemia de pneumonie atipică.
2007: Prima ediție a Premiilor Gopo.
S -a născut....
1516: Conrad Gesner, naturalist elvețian, supranumit "părintele istoriei naturale" (d. 1565)
1753: Benjamin Thompson, fizician și inventator american, cercetător în termie și fotometrie.
1875: Max Abraham, fizician german (d. 1922)
1884: Wilhelm Backhaus, pianist german (d. 1969)
1904: Joseph Campbell, scriitor și antropolog american (d. 1987)
1911: Tennessee Williams, dramaturg american (d. 1983)
1913: Paul Erdös, matematician maghiar (d. 1996)
1931: Mircea Ivănescu, poet și traducător român (d. 2011)
1932: Ion Nicodim, artist plastic român
1938: Anthony Leggett, fizician englez
1949: Principesa Margareta a României, fiica regelui Mihai I al României
1951: Carl Wieman, fizician american
1954: László Borbély, politician român de etnie maghiară
1962: Iuri Ghidzenko, cosmonaut rus
1968: James Jonas Iha, chitarist al trupei Smashing Pupmkins.
1971: Liviu Ciobotariu, fotbalist și antrenor român
1973: Obuf Cătălin Ovidiu Buhăianu, politician român
1973: Lawrence E. Page (Larry Page), informatician american, cofondator al societății Google.
1974: Irina Spîrlea, jucătoare româncă de tenis
1978: Alin Demeter (Uzzi), component al formației B.U.G.Mafia
1979: Nicolae Bănicioiu, politician român
1981: Jay Sean, cântăreț britanic
Decese
1797: James Hutton, geolog scoțian (n. 1726)
1814: Joseph-Ignace Guillotin, medic, revoluționar francez, după care a fost numită ghilotina
1827: Ludwig van Beethoven, compozitor german (n. 1770)
1892: Walt Whitman, poet american (n. 1819)
1913: Panait Cerna, poet român (n. 1881)
1959: Raymond Chandler, scriitor american (n.1888)
1996: David Packard, cofondator al societății Hewlett-Packard
Sărbători mitice
România: prăznuirea Soborului arhanghelului Gavriil
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .