duminică, 3 martie 2013

3 martie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!!

"Abilitatea este ocazia apropiată a înşelătoriei; de la una la alta pasul e alunecător; minciuna constitue singura deosebire dintre ele; dacă-i adăugată la abilitate, avem înşelătoria". (La Bruyere – “Les Caracteres”)

Monica Niculescu. Primul turneu  WTA.

Felicitări!
Monica Niculescu a câştigat primul turneu WTA din carieră, jucătoarea din România impunându-se la Florianopolis (Brazilia), după ce a învins-o pe Olga Puchkova (Rusia)."Este incredibil! Acest lucru înseamnă mult pentru mine, mi-am dorit mult să câştig. Jocul meu nu a fost extraordinar azi, dar am luptat şi am câştigat".

Preşedintele Traian Băsescu : Nu va exista nici o invazie a românilor pe piaţa muncii din UE.


Preşedintele Traian Băsescu  a declarat pentru cotidianul austriac Kurier:  "Vorbesc, nu ca politician, ci în calitate de preşedinte pe deplin responsabil. Nu va exista nicio invazie a românilor. De ce nu se va ajunge la probleme? Pentru că în aceste momente, doar în nouă dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene mai există restricţii asupra imigraţiei românilor. Oricare dintre cetăţenii români care şi-au dorit un loc de muncă în vest au plecat de mult şi se află acum mai ales în ţările unde se vorbesc limbi romanice, precum Spania, Italia sau Franţa. Au decis să plece în aceste ţări, pentru că acolo nu au avut absolut nici o problemă de integrare, datorită limbii. Pot să spun însă de asemenea că şi aceia care muncesc în Germania sunt foarte bine pregătiţi; sunt ingineri, dar şi muncitori în construcţii",

Emil Boc: Cum să -şi permită un ministru sau un prim-ministru să spună că nu ne interesează Schengen?

Fostul premier Emil Boc a declarat, ieri, la Braşov:"Uitaţi-vă la declaraţia lui Corlăţean de ieri. Păi oamenii ăştia se cred stăpânii ţării. Administrează România ca pe propria moşie. Cum să-şi permită un ministru sau un prim ministru să spună că nu ne interesează Schengen? Ce, e proprietatea domnului Ponta sau a domnului Corlăţean intrarea României în Schengen? Acesta nu este un moft al Guvernului, e un drept al românilor pentru care au făcut multe sacrificii ţinând cont că aderarea la Uniunea Europeană aduce şi unele sacrificii, cum ar fi preţul la carburanţi, liberalizarea preţului la gaze, iar când ai un drept cum este intrarea în spaţiul Schengen, să spui că nu mă interesează. Pentru un asemenea gest orice politician ar trebui să dea socoteală foarte serios".

Adriean Videanu: Prin renunțarea la Schengen, Guvernul Ponta dă o lovitură grea mediului economic din România.

Prim-vicepreşedintele PDL  Adriean Videanu, a comentat, astăzi, afirmațiile ministrului de Externe, Titus Corlățean, referitor la renunțarea la intrarea în Schengen: "PDL, prin toate mijloacele parlamentare, va încerca să se lupte cu acest demers absolut iresponsabil și face un apel la societatea civilă să se alăture acestui demers de a stopa această acțiune de politizare a justiției și de sacrificare a interesului național”.
"Schengen înseamnă un spațiu de libertate și încredere economică, iar lovitura cea mai grea pe care Guvernul Ponta o dă României este dată mediului economic, aflat în momentul de față în mare suferință. Lipsa de perspectivă politică și economică va face ca România să intre într-o suferință din acest punct de vedere, în perioada următoare. Din punctul de vedere al PDL, mi se pare cel mai periculos demers politic din ultimii 23 de ani, care ține de interesul național”, a mai spus Adriean Videanu.

Mihai Răzvan Ungureanu :  Poziţia Guvernului se află împotriva intereselor naţionale .

"Este o greşeală incredibilă a ministrului de Externe, sprijinită şi de domnul prim-ministru. Este vorba de nepricepere, traduce politica externă în termenii emoţiilor. Aici nu e vorba de politică de glandă, ci de politică naţională. Poziţia guvernului este una antiueropeană, care se află împotriva intereselor naţionale”, a spus Ungureanu.
"Puterea este supărată pe faptul că România trebuie să îndeplinească nişte angajamente luate în 2007. Şi pentru că nu poate, se răzbună pe toată lumea şi trage de urechi responsabilii europeni şi în România spune că s-au pus standarde ridicate pentru noi, mai bine ne lăsăm de Europa. Aceşti domni nu au interesul că România să fie europeană. Riscul este descris de un cuvât simplu: neseriozitate. România devine din ce în ce mai puţin credibilă”, a mai spus Ungureanu.

Laszlo Borbely: Viaţa oamenilor din România nu depinde de intrarea în Schengen.

Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, deputatul UDMR Laszlo Borbely, a declarat ieri: "Deci, noi trebuie să ne facem lecţiile, dar din punct de vedere al intrării în Schengen ne-am făcut aceste lecţii. Nu cred, într-adevăr, că e un capăt de ţară şi de asta depinde viaţa oamenilor din România dacă intrăm sau nu în Schengen. Dar ar fi bine pentru circulaţia liberă a persoanelor, pentru a accede în această familie, dar, într-adevăr, noi acum avem problemele pe care le avem aici, cu economia, cu salariile, cu locurile de muncă. Acest lucru nu depinde de Schengen, nu depinde de intrarea noastră în Schengen".
"Din păcate, momentul care s-a pierdut a fost 2011. Vă aduceţi aminte, atunci cam toate ţările au fost de acord cu intrarea noastră în Schengen. Din momentul acela, în Olanda a fost un partid de extremă dreaptă la guvernare, şi pur şi simplu politic, a blocat Olanda, aderarea noastră la Schengen. Asta e. Toată lumea văd că uită acest moment. Păi atunci am avut o oportunitate şi o posibilitate. După aceea au intervenit aceste probleme de anul trecut, din vară şi acum, evident, toată lumea e mai circumspectă şi din punct de vedere politic eu văd că se iau deciziile", a mai spus Laszlo Borbely.

Crin Antonescu : Avem obiective mai importante decât aderarea la Schengen.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declaratastăzi, că susţine poziţia exprimată de primul ministru şi ministrul de Externe referitor la Schengen:
"Aici sunt perfect de acord cu poziţia primului ministru şi a ministrului de Externe. Dacă în condiţii foarte clare şi pe realităţi foarte clare noi nu suntem admişi în Schengen, atunci înseamnă că este o problemă a altora, nu mai este o problemă a noastră. Dacă noi am mai avea ceva de corectat, de rezolvat, de împlinit în România, în sfera de acţiune a autorităţilor româneşti, ar fi corect să spunem: bine domnule, dacă nu suntem pregătiţi, ne vom strădui să fim pregătiţi data viitoare".  (..)..avem alte obiective mai importante decât Schengen pe care trebuie să le urmărim şi oricum ca atitudine aş remarca un lucru: este impardonabil ca preşedintele României, nu vorbesc de domnul Ungureanu, care este parlamentar, are voie să facă orice politică vrea, dar vorbesc de preşedintele României, care este impardonabil să impună domnia şa sau să accepte impunerea raportului MCV de intrare în Spaţiul Schengen, ceea ce tratatul nu prevede şi nici partenerii europeni nu fac, cel puţin la vedere", a adăugat Crin Antonescu.

Ministrul Economiei : Ministerul  Finanţelor să urgenteze evaluarea rambursărilor de TVA pentru grupul Mechel.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a solicitat Ministerului Finanţelor Publice să urgenteze evaluarea rambursărilor de TVA pentru grupul Mechel, suma totală fiind de 150 milioane de lei. "Mechel are probleme cu Ministerul Finanţelor, de câţiva ani se afla în reevaluări pentru rambursări de TVA. Suma este de 150 milioane lei. Nu am bătut cu pumnul în masă, am spus - urgentaţi evaluarea pentru a lămuri chestiunea. S-ar putea să existe tranzacţii care să ducă la nerambursarea de TVA", a declarat Varujan Vosganian.
Guvernul  României : Stabileşte  mandatul  ministrului  de Interne pentru Consiliul JAI. Guvernul va stabili marţi mandatul ministrului Afacerilor Interne la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), care va avea loc pe 7-8 martie la Bruxelles, şi la care urmează să se discute şi chestiunea aderării României la spaţiul Schengen.

Vasile Blaga: Închidem uşile la partid cu un an înainte de alegeri .

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat sâmbăta, la Vaslui, că se va baza în viitor pe rezervă de cadre a partidului şi că nu va mai permite accesul oportuniştilor care vin să se înscrie în PDL numai pentru a obţine funcţii. "Un partid puternic este cel care se bazează pe miile lui de militanţi, pe fiecare dintre oameni, se bazează pe rezervă lui de cadre şi voi propune, cu un înainte de alegeri, să închidem porţile partidului. Dacă veniţi cu autocarul la Modrogan acum, puteţi să întoarceţi fără nicio problemă în curte. Dacă veţi veni prin 2016, Mercedes-urile vor fi până la Statuia Aviatorilor. Aşa cred că a fost şi în Vaslui şi peste tot în ţară. [...] Oamenii care sunt numiţi în funcţii trebuie să fie din rezerva de cadre a partidului şi trebuie să fie cei cu care începem de azi bătălia cu USL-ul. Mai cred că trebuie să respectăm un principiu pentru a fi un partid puternic, cel al meritocraţiei. Doar prin munca ta să promovezi în partid şi nu prin alte mijloace. Nu merita promovaţi cei care ne ştiu numai când suntem la putere şi dacă se poate direct miniştri sau europarlamentari, fără să fi fost deloc la partid", a declarat Vasile Blaga.

Gheorghe Flutur: Cred că cei de la USL au pijamalele prin studiourile TV. 

 Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, la Vaslui : "La câte prostii fac cei din USL, nu e nevoie să-i criticăm noi. Acest 70 la sută, cât are USL, uneori este mai periculos decât un 51 la sută, pentru că, pe de o parte, îşi creează opoziţie în casă, stau cu soacra în casă, pe de altă parte fiindcă sunt foarte relaxaţi, se duc prin concedii pe la schi. Acest 70 la sută le-a creat o aroganţă de care ne-am mai molipsit şi noi, din păcate. Dar, vor veni facturi din ce în ce mai mari, pentru care cei din USL vor plăti. În campanie, au promis orice. Tot ce au criticat ei când noi eram la putere acum fac ei la guvernare, cum ar fi coplata în spitale, timbrul de mediu şi gazele de şist. Sigur, ei sunt într-un exerciţiu continuu de imagine. Cred că au pijamalele prin studiourile TV, pentru că mai mult sunt la televizor decât la Guvern".

Compania ungară de stat Magyar Poşta a decis să nu ia parte la procesul de privatizare a Poştei Române.

Compania ungară de stat Magyar Poştă a examinat condiţiile prevăzute pentru privatizarea Postei Romane şi a decis să nu participe la acest proces, informează agenţia ungară de ştiri MTI. În justitificarea deciziei sale, Magyar Poştă a subliniat că în acest an se va concentra pe consolidarea poziţiei companiei pe piaţa liberalizată a serviciilor poştale din Ungaria. Compania ungară anunţase miercuri că este interesată de Poşta Romană şi va decide în privinţa unei posibile investiţii în funcţie de oportunităţile şi condiţiile privatizării.

Jurnaliştii de televiziune cer ca legislaţia audiovizualului să nu fie modificată ci aplicată.

 


Jurnaliştii principalelor televiziuni au cerut, vineri, într-o dezbatere organizată de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), ca legislaţia audiovizualului să nu fie modificată, ci aplicată, şi Consiliul să fie mai sever în aplicarea legii atunci când apar derapaje.


Germania :  Face uz de dreptul său de veto pentru a respinge aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

Ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, a declarat că vrea să împiedice o aderare rapidă a României şi Bulgariei la Schengen. Dacă cele două ţări vor insista la Consiliul JAI asupra unui vot de stabilire a unei date de aderare, Germania va face uz de dreptul său de veto, a mai spus ministrul german într-un interviu pentru Spiegel.
"Nici posibilitatea de aderare parţiala cu frontierele aeriene şi maritime nu mai este de actualitate", a declarat Friedrich pentru revista germană. "Extinderea spaţiului Schengen va fi acceptată de cetăţenii noştri numai dacă vor fi îndeplinite condiţiile esenţiale pentru acest pas, ceea ce acum nu este cazul".

Italia : Beppe Grillo ameninţa că Italia va renunţa la euro dacă datoria ţării nu este renegociata.

În acest moment, suntem striviţi, nu de moneda euro, ci de datoria pe care o avem. Când dobânzile ajung la 100 de miliarde pe an, suntem morţi. Nu exista alternativă", a declarat Grillo, liderul mişcării care a devenit o forţă importanta pe scena politică italiană.
Potrivit afirmaţiilor lui Grillo, sistemul politic italian mai are "doar şase luni" înainte de a se prăbuşi. Statul nu va mai fi capabil "să plătească pensiile şi salariile funcţionarilor publici", susţine politicianul în vârstă de 64 de ani.


MODĂ.

Tendințe de modă pentru sezonul primăvară-vară 2013.
Sezonul primăvară-vară 2013 este unul extrem de grafic. Linii, buline sau imprimeuri trompe l’oeil acoperă creațiile designerilor, aproape fără excepție. Pătratele alb-negru, asemănătoare cu „uniforma“ arlechinilor, sunt o altă direcție de abordat în 2013. Curentul retro este deja o tendință cu tradiție. De la Mad Men, Magic City, Pan Am și alte seriale care privesc înapoi spre mijlocul secolului al XX-lea moda nu a mai fost aceeași. „The sixties“ sunt vizibili în creațiile Louis Vuitton, Moschino, Marc Jacobs, dar sunt prezenți măcar ca influențe în aproape toate colecțiile de primăvară. Cumva, influențele orientale nu părăsesc niciodată moda, indiferent despre ce sezon sau tendință vorbim. Inspirația variază de la folosirea imprimeurilor specifice la copierea fidelă a croielilor chimonourilor și îmbrăcămintei asiatice. Sunt vizibili dragonii, florile și motivele hibiscus reproduse în stilul litografiilor din Tokyo, Hanoi sau Beijing.


Luni 4 martie 2013.

Vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice la amiază uşor mai ridicate decât cele obişnuite la începutul lunii martie. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări trecătoare în zona Carpaţilor Orientali, unde vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar spre sfârşitul intervalului şi în nordul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -10 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică  va fi în scădere.

PERSONALITĂŢI ROMÂNEŞTI.

George Constantinescu

Născut în 4 octombrie 1881 la Craiova, cel cunoscut din cărţile de istorie şi ca Gogu Constantinescu, este unul dintre cei mai importanţi ingineri care s-au născut şi au trăit în România de-a lungul timpului. În cei optzeci şi patru de ani de viaţă, el a realizat invenţii care au ajutat enorm la progresul societăţii.
După ce în 1904 a absolvit Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele (actuala Universitate Politehnică din Bucureşti), ca şef de promoţie, Gogu Constantinescu s-a preocupat de teoria betonului armat, pe care o şi pune în practică ulterior, prin executarea mai multor lucrări de poduri. Promovarea utilizării betonului armat a fost o adevărată provocare pentru inginer, deoarece metoda se dovedise a fi una deficitara în alte zone ale Europei. Totuşi, el a realizat bolta de beton a fostului sediu al Camerei Deputaţilor, din Dealul Mitropoliei, a construit primul pod de beton armat cu traverse drepte din România, hotelul Athénée Palace Hilton, precum şi Marea Moschee din Constantă. Gogu Constantinescu a studiat şi propagarea undelor sonore, ajungând să formuleze problema de bază a sonicităţii: „transmiterea energiei la distanţa folosind elasticitatea mediului de transmisie”, pe care o prezintă în lucrarea „Teoria sonicităţii”, publicată în 1918. Între anii 1920 şi 1940 a  studiat problema convertorului de cuplu, cu aplicaţii în tehnica transmisiei automate a energiei mecanice. Această perioadă de studiu s-a concretizat prin construirea Convertorului Gogu Constantinescu, prima cutie de viteze automată pentru locomotive şi automobile. Concret, ambreiajul şi roţile dinţate erau înlocuite de efectul inerţial al maselor în mişcare. Tot el a gândit şi primul hidroglisor, ambarcaţie cu fundul plat, puţin cufundată în apă, care se mişca extrem de repede, fiind pusă în mişcare de o elice aeriană. Ideea sa a fost pusă în aplicare de către ruşi abia în anii '70.

Irina Burnaia

 Numele său adevărat a fost Irina Cioc, Burnaia fiind un pseudonim inspirat din denumirea Câmpiei Burnaiului, din zona sa natală şi la început nu a avut nicio legătură cu profesia de pilot, studiind ştiinţe juridice şi primind chiar după absolvire drept de practică în Barou. Dar, întâmplarea face ca pe 18 august 1933, meseria sa să o trimită de urgenţă la Constantă şi cum cel mai rapid mijloc de transport intre Bucuresti- Constantă era avionul, aceasta se îmbarca în avionul pentru această cursă, al cărui pilot era Petre Ivanovici. Zborul decurge fără niciun incident, dar lasă o puternică impresie asupra acesteia şi din acel moment este sigură că va face orice pentru a deveni pilot.
Irina Burnaia obţine pe 27 octombrie 1933, brevetul gradul I şi ÎI pentru avioanele de turism.În anul 1937 obţine certificatul de pilot acrobat şi continuă să realizeze mai multe zboruri intre Bucuresti-Roma, Bucuresti-Ankara-Bagdad-Bucuresti, în anul 1938 sau Bucuresti-Varsovia-Berlin-Amsterdam-Londra, în anul 1939 şi  participa la Reuniunea Aviatică Internaţională de la Rimini, Italia, în anul 1939, unde a reuşit să termine toate probele. Irina Burnaia a fost prima femeie pilot din România, care a efectuat zboruri internaţionale, prima femeie pilot acrobat din ţară, care a participat la mitinguri naţionale şi internaţionale de mare importanţă şi a fost decorată cu ordinul „Virtutea Aeronautică de Pace”. După venirea regimului comunist la putere, Irina Burnaia părăseşte ţară şi se stabileşte la Geneva în anul 1948.

ŞTIAŢI CĂ.........

Datorită faptului că teritoriul Olandei se află sub nivelul mării, olandezii au fost nevoiți să lupte cu marea pentru a-i smulge acesteia pământurile necesare supraviețuirii.
În consecință, ei au construit mai mult de 295 de kilometri de diguri, sub formă a 7 diguri majore, plus alte sute de kilometri de diguri secundare, care să protejeze țara de inundațiile catastrofale. Fără aceste diguri, țara ar fi inundată zilnic, în proporție de aproape 50%, datorită fluxului mării (urmat de reflux). Barajele sunt folosite ca protecție împotriva apelor, ca șosele pentru circulația autovehiculelor și între timp au devenit și atracție turistică. Lucrările de amenajare au adus Olandei suprafețe uriașe în circuitul agricol, pământ fertil care să fie cultivat și care să producă.


Oraşul Istanbul, din Turcia, este singurul oraş din lume situat pe două continente, Europa şi Asia. Partea europeană este unită de cea asiatică prin două poduri, în lungime de câte 1510 metri.




S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 3 MARTIE...

1075 - Dictatus Papae: papa Grigore al VII-lea proclamă autoritatea universală a pontifului roman.
1821 - Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, adresează o proclamaţie către locuitorii Ţării Româneşti, prin care le garantează ordinea publică.
1847 - S-a născut Alexander Graham Bell, medic american, profesor de fizică la Universitatea din Boston, cunoscut ca inventator al telefonului (m.02.08.1922).
1857 - Se constituie, la Bucureşti, un Comitet Central al Unirii, care militează pentru unirea Moldovei cu Muntenia.
1863 - A murit poetul Iancu Văcărescu (n.1792).
1882 - S-a născut Ion Mihalache, unul dintre fondatorii Partidului Ţărănesc, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, ministru de Interne în guvernele Vaida-Voievod şi Iuliu Maniu (m.05.02.1963 în penitenciarul Râmnicu Sărat).
1886 - A murit Anastasie Fătu, medic şi naturalist, autorul primului manual de botanică din ţara noastră, fondatorul Grădinii Botanice din Iaşi (n.02.02.1816).
1891 - S-a născut Horia Bottea, poet şi prozator (m.22.06.1948).
1907 - Răscoalele ţărăneşti din 1907. Ciocnirea dintre răsculaţi şi armată, la Paşcani. Ţăranii arestaţi sunt eliberaţi de către muncitorii ceferişti.
1911 - Criticul de film francez Ricciotto Canndo a publicat “Le Manifeste des sept arts”, eseu care defineşte locul cinematografului în cadrul unui sistem general al artelor că “a şaptea artă”.
1918 - A fost semnat Tratatul de pace de la Brest-Litovsk, între guvernul sovietic şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, prin care a luat sfârşit participarea Rusiei la primul război mondial.
1939 - A murit medicul Dimitrie Gerota, membru corespondent al Academiei Române (n.1867).
1943 - A murit Henri Focillon, istoric de artă şi estetician francez, membru de onoare străin al Academiei Române (n.07.09.1881).
1949 - În cadrul unei Plenare a CC al PCR, se hotărăşte trecerea la cooperativizarea agriculturii (după modelul colhozurilor sovietice), proces ce se va încheia în 1962. După 1958, a fost declanşată teroarea împotriva celor care refuzau să semneze “cererile” de intrare în cooperative.
1961 - A murit pianistul austriac Paul Wittgenstein; în timpul primului război mondial şi-a pierdut braţul drept, dar a continuat să cânte numai cu o mână, devenind un virtuoz al pianului, pentru care au scris concerte speciale pentru mâna stângă Serghei Prokofiev, Maurice Ravel şi Richard Strauss
1961 - Încoronarea regelui Hassan al II-lea al Marocului.
1992 - Proclamarea independenţei în Bosnia şi Herţegovina.
1996 - A murit scriitoarea franceză Marguerite Duras (romanul “Amantul”, scenariul pentru filmul “Hiroshima, dragostea mea”) (n.04.04.1914).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More