vineri, 8 martie 2013

Opt Martie – sărbătoare feministă, comunistă ori doar pretext pentru circ by Mirella Tonenchi



Iată că vine din nou 8 Martie.
   Ziua internaţională a femeilor, „ziua femeilor militante”, zic unii (unele). Inventată acum vreo sută de ani de către americani (americance) se pare că a fost oficializată de comunişti în cadrul unui plan marketing bine pus la punct pentru promovarea „femeii-revoluţionar”. Nu am să reiau acum întreg istoricul acestei zile, el fiind deja arhicunoscut, doar voi bate cîmpii cu graţie, ca o reprezentantă a sexului cu semnul + (al doamnei Venus) ce sînt. Însă nici militantă şi cu atît mai puţin revoluţionară…
    Mă programez eu pentru o sesiune de tăiat părul (vîrfurile lui), obligaţie „obligatorie” de două ori pe an,  pentru astăzi la ora doi şi jumătate, ignorînd cu desăvîrşire ziua de poimîine, adică opt martie, pentru mine neînsemnînd altceva decît ziua de după şapte martie şi cea de dinainte de nouă. Bineînţeles că doi jumate s-a făcut trei şi un sfert, timp în care am rămas cuminte pe o banchetă privind şi ascultînd, mai mult ori mai puţin, la toate intrările şi ieşirile doamnelor, cu tot cu manifestările lor exaltate. Atunci, de abia, mi-am adus aminte de opt martie. Tone de sărutări, pupicuri, pupici, bisoux, kisses, îmbrăţişări, urări de La mulţi ani, de parcă toate femeile erau născute în aceeaşi zi. Da tu unde mergi, aaaah, acolo, da, distracţie plăcută!Petrecere faină!Distracţie!, Distracţie!, Distracţie!… Unele încep de astăzi după amiaza, ca pe seară să meargă în alt localtundevaVaaai, ce fain! Mîine, tura a doua, iar mai apoi Duminică, tura a treia… că de fapt atunci e opt! Ah, ştii, vine… cutare sau cutare, vedete şi pseudo-vedete de la Capitală, ce crezi, concerte, spectacole, mese, mîncare, Coca Cola zero, alcool, şampanie, striptease produs, iată o dată pe an, de către bărbaţi, şi nu pe bani puţini… Cum era vorba aia? S-a întîlnit hoţul cu prostu’…  Vă pup, vă pup, La Mulţi Ani!!!
    Stăteam şi priveam, tîmpă, la spectacolul din coaforul cartierului. Cred că nu a rămas restaurant din oraşul ăsta, bar, club, cantină de uzină, crîşmă ori cîrciumă neocupată pentru trei zile de acum încolo… Isteria sexului cu semnul plus a început, pentru a atinge cote maxime mîine noapte. Ca Dunărea la mal, în vremuri de ploi abundente, cod roşu… Cucoane începînd cu şaizeci de ani şi sfîrşind la fetişcane de optsprezece, se autoexcitau în faţa oglinzii coaforului pentru petrecerea ce va să vină… Între ele… Petrecerea vreau să zic.
    Era să pun acum o întrebare la fel de cretină precum comportamentul acelor dame. Pentru ce??? Dar în restul anului ce faceţi? Cum o duceţi? Cum vă distraţi? Care anume drepturi aveţi? Cîte? Cum vă manifestaţi? Cum vă simţiţi? CUM TRĂIŢI?
    Dacă eram bărbat, probabil că acest articol va fi fost bombardat cu acuze de misoginism. Dar nu sînt. Aaah, va fi dublu bombardat, tocmai pe acest considerent.
    Dar nici nu voi ura acum acel clasicizat „La mulţi ani” de opt martie nici unei femei. Pentru că dacă o femeie, un om, are doar o singură zi pe an pentru a se sărbători, pentru a se simţi adevărat şi pentru a-şi trăi viaţa din plin, cred eu că e grav…

PS: mă duc să-mi contractez un striper… pentru opt martie sau pentru nouă, că atunci o fi cu reducere, şi să îl plătesc pentru o juma’ de oră cu salariul meu pe trei luni… aşa nu mă mai veţi înjura, nu? ;)

2 comentarii:

Ma bucura acest articol . Asa este ... mare "tam-tam"
si cu ziua asta , ... o "refulare" de o zi ,

Ioana Cosmeanu

avem toate zilele, tot timpul...

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More