Bine v -am regăsit!
Preşedintele Traian Băsescu: Recunosc, am forţat la maximum Constituţia.

Parlamentul European a respins bugetul UE.
Astăzi, Parlamentul European a respins prin vot, propunerea de buget adoptată la Consiliul European în februarie. Potrivit bugetului adoptat iniţial în Consiliul European, României i-ar reveni o alocare de 39,7 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020. Bugetul a fost ulterior criticat de majoritatea grupurilor parlamentare din Parlamentul European, care au anunţat că nu-l vor vota. Liderii celor patru mari grupuri din PE, printre care şi cel al popularilor europeni, Joseph Daul, au transmis după Consiliul European un comunicat prin care se declarau nemulţumiţi de efectele bugetului negociat de liderii ţărilor membre UE asupra competitivităţii Pieţei Unice.Bugetul a fost respins cu 506 "împotrivă", 161 "pentru" şi 23 abţineri.Monica Macovei: A fi în opoziţie nu înseamnă că stăm, aşteptând să ajungem un partid-balama.
Europarlamentarul Monica Macovei şi-a prezentat, ieri, la Oradea, moţiunea "Reformiştii", afirmând : " A fi în opoziţie nu înseamnă că stăm şi nu facem nimic, aşteptând să ajungem la guvernare cândva sau să ajungem un partid-balama, cum şi eu cred şi văd că se întâmplă. Eu vă propun să facem această opoziţie, activă şi reală. Propunerea mea principală este să facem opoziţie reală, activă, în fiecare zi, pentru că în acest moment nu facem opoziţie, aşa cum nici campanie electorală nu am făcut. Eu nu ştiu cum aţi făcut dumneavoastră aici, dar am văzut cum s-a făcut în Bucureşti. Campania electorală s-a axat pe două-trei conferinţe de presă în fiecare zi şi multe declaraţii prin care cântau cântece de dragoste adversarului cu care trebuia să ne luptăm şi anume PNL-ului. Nu poţi să faci nici opoziţie şi nici campanie electorală când tu cânţi cântece de sirenă adversarului". "Trebuie să ne uităm în viitor. Trebuie să ne uităm şi să vedem ce vrem să facem în viitor? Vrem să facem o opoziţie puternică şi constructivă în primul rând pentru binele ţării. Pentru că este evident, cel puţin pentru mine, că direcţia treptat-treptat nu mai este vest, ci se îndreaptă spre est. Să ştiţi că nu-i o glumă. Să ştiţi că pentru a rămâne în UE şi pentru a rămâne în democraţie trebuie să te lupţi zi de zi".Mihai Răzvan Ungureanu (FC) şi Aurelian Pavelescu (PNŢCD) vor să refacă alianţă de centru dreapta.

Crin Antonescu: Pe Pivniceru o susţinem la Ministerul Justiţiei până i se încheie mandatul.

Miniştri, parlamentari, oameni din televiziune sau universităţi, în vizorul ANI în 2012.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, anul trecut, 165 cazuri de incompatibilitate, 95 conflicte de interese administrative şi penale, 14 cazuri de diferenţe nejustificate între averea dobândită şi veniturile realizate şi 38 de cazuri referitoare la constatarea indiciilor privind săvârşirea unor fapte penale (fals în declaraţii, infracţiuni asimilate faptelor de corupţie etc.), potrivit raportului de activitate pe anul trecut, publicat luni pe site-ul instituţiei.Printre cazurile de incompatibilitate constate de ANI în 2012 se numără cele ale foştilor miniştri Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi şi Liviu Pop, actual ministru delegat pentru dialog social, şi al fostului secretar general adjunct al Guvernului Sorin Dan Mihalache. Tot pentru incompatibilitate, au intrat în atenţia ANI, anul trecut, deputaţii Vasile Bleoţu şi Aurel Nechita, în cazul celui din urmă fiind dată decizie definitivă şi irevocabilă, realizatoarea TV Lucia Hossu Longin, membru în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române, şi fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş Constantin Copotoiu. În cazul ministrului Liviu Pop, ANI a mai constatat, tot anul trecut, şi săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi de abuz în serviciu contra intereselor publice. Printre cele 38 de cazuri referitoare la săvârşirea unor fapte penale, mai apar numele fostului ministru al Sănătăţii Vasile Cepoi, actual consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, şi cel al consilierului general al Capitalei Doru GiugulaRadu Stroe - A deschis drumul poliţiştilor urmăriţi penal la funcţii de conducere în Ministerul de Interne.

Crin Antonescu : Nimeni din familiile noastre nu a avut şi nu are afaceri cu Blejnar.
Antonescu a fost întrebat cum vede declaraţiile liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, în legătură cu ipoteza că Sorin Blejnar să fie primit în PNL. "Dacă aş dori să dezvolt foarte mult subiectul, să comentez declaraţiile domnului Sârbu, ar trebui să vorbim despre lucruri spectaculoase. Ar trebui să spun că nu dintr-o direcţie bună vin acuzaţii fantasmagorice sau ipoteze fantasmagorice legate de o eventuală apropriere a domnului Sorin Blejnar de noi. Nu există niciun pericol în felul acesta, nimeni din PNL, nimeni din familiile noastre nu face afaceri şi nu a făcut afaceri cu domnul Blejnar, deci nu există acest pericol", a declarat Antonescu.Crin Antonescu: România rămâne un stat laic.

Parlamentul României : Proiect de lege privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse pentru demnitari.

Bucureşti : Cel mai mare târg internaţional de universităţi - RIUF.

Peste 100 de universităţi internaţionale din Europa şi SUA îi aşteaptă pe elevii şi studenţii români pe 16-17 martie la Sala Palatului din Bucureşti pentru a le vorbi despre cum pot urma un program de studiu în străinătate. Pe parcursul celor 2 zile, cei 6.000 de vizitatori aşteptaţi vor primi informaţii despre taxele de şcolarizare, posibilităţi de finanţare, ce programe sunt disponibile în domeniile de interes pentru ei şi care este procesul de aplicare. Vizitatorii vor avea acces la consiliere gratuită pentru a aplică la studii în străinătate din partea consultanţilor EDMUNDO, pe care îi pot întâlni la eveniment.Pe parcursul celor 2 zile, reprezentanţi de la MIT (universitate plasată pe locul 1 în topul mondial QS), Harvard (care vor susţine o prezentare), Princeton, University of Paris-Sorbonne, London School of Economics şi University College London vor povesti vizitatorilor RIUF ce înseamnă să fii student la o universitate de top din lume.
ŞTIRI METEO.
Joi 14 martie 2013.
Administraţia Naţională de Meteorologie au emis o avertizare cod galben de precipitaţii abundente, intensificări de vânt şi ninsori viscolite, care iniţial vizează centrul, vestul şi nordul tării, însă se extinde vineri în întreaga ţară. Astfel, în intervalul 14 martie, ora 12.00 - 15 martie, ora 10.00, în vestul, centrul şi nordul tarii vor fi precipitaţii sub formă de ploaie în cursul zilei de joi, care în noaptea de joi spre vineri se vor transforma în lapoviţa şi ninsoare. La munte va ninge. Cantităţile de apa vor depăşi 20 - 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în zona montană, 50 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55 ... 70 km/h, iar la munte va sufla tare, cu peste 80 ... 90 km/h. Ninsoarea va fi viscolita. Meteorologii avertizează că vremea va intra într-un proces de răcire, care se va resimţi la început în regiunile intracarpatice, iar în zilele de sâmbătă şi duminică în întreaga ţară.FRUMUSEŢI ALE NATURII
Siberia.
Siberia, este o zonă vastă a Rusiei și a nordului Kazahstanului, fiind compusă din toată Asia de Nord. Se întinde pe direcția est-vest de la Munții Ural la Oceanul Pacific și pe direcția nord-sud, de la Oceanul Arctic până la dealurile Kazahstanului de nord și la granițele Mongoliei și ale Chinei. Toată Siberia, cu excepția zonei de sud-vest, se află în Rusia și formează circa 75% din teritoriul național al acestei țări.Cu o suprafață de peste 9,653,000 km², Siberia cuprinde aproximativ trei pătrimi din suprafața totală a Rusiei.Un climat dur a limitat dezvoltarea și creșterea populație în Siberia. Regiunea prezintă resurse naturale în abundență, inclusiv multe minerale, vaste resurse de petrol, păduri bogate și teren propice agriculturii în sud-vest dar iernile sunt lungi și grele. Gheața și zăpada acoperă mai toată regiunea pentru aproximativ șase luni din an. Temperaturile pot coborî sub -68 °C. Majoritatea apelor de coastă, lacurile și râurile îngheață pentru o bună perioadă din an. În Siberia se află 98% din diamantele din Rusia, 90% din rezervele de gaze, 70% din zăcămintele de petrol și 65% din zăcămintele de cărbune. Siberia are o densitate a populației de numai 3 persoane pe kilometru pătrat. Majoritatea siberienilor sunt ruși și ucraineni rusificați. Etnicii ruși sunt descendenți ai slavilor care au trăit în Europa de Est cu câteva mii de ani în urmă. Grupuri de origine mongolă și turcică precum buriații, tuvinienii şi yakuții trăiau inițial în Siberia iar descendenți lor încă mai trăiesc acolo. Aproximativ 70% din populația Siberiei trăiește în orașe. Majoritatea orășenilor se înghesuiesc în apartamente de dimensiuni mici. Mulți oameni din zonele rurale trăiesc în case de lemn mai simple dar mai spațioase. Novosibirsk este cel mai mare oraș din Siberia, cu o populație de aproximativ 1.5 milioane. Tobolsk, Tomsk, Irkutsk și Omsk sunt centrele vechi, istorice. Deținând recordul pentru cea mai scăzută temperatură, -71.2 °C, Oymyakon este cel mai rece punct geografic de pe planetă.PERSONALITĂŢI
Mircea Eliade.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 13 MARTIE...
1741 - S-a născut Iosif al II-lea, împărat al Austriei (1764-1790), fiul reginei Maria Theresa (m.21.02.1790).1848 - Începutul revoluţiei burgheze în Austria. Răscoala populară din Viena.
1865 - S-a născut fizicianul Dragomir Hurmuzescu, membru al Academiei Române. A pus bazele învăţământului electrotehnic românesc şi a realizat, în 1925, primele experienţe de radio din ţara noastră (m.31.05.1954).
1881 - S-a născut actorul Tony Bulandra (m.05.04.1943).
1881 - A murit Ţarul Alexandru al II-lea, împăratul Rusiei între 1855 şi 1881 (n.29.04.1818).
1892 - Conferinţa extraordinară a Partidului Naţional Român, care definitivează textul Memorandumului redactat de patriotul transilvănean Iuliu Coroianu.
1900 - S-a născut Petre P. Panaitescu, istoric şi filolog, membru corespondent al Academiei Române .
1900 - S-a născut poetul grec Giorgios Seferis, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1963.
1901 - A murit Benjamin Harrison, preşedintele SUA între 1889-1893 (n.20.08.1833).
1907 - S -a născut Mircea Eliade.
1910 - A apărut, la Bucureşti, săptămânalul social-politic şi literar “Faclă” (până în 1940, cu întreruperi), sub conducerea lui N. D. Cocea şi apoi a lui Ion Vinea.
1917 - A fost semnat Documentul de la Viena de către cancelarul Bethmann-Hollweg şi ministrul de Externe austro-ungar Ottokar Czernin. El prevedea anexarea României la Austro-Ungaria în caz de victorie a puterilor centrale în Primul Război Mondial.
1934 - S-a născut, în studiourile Walt Disney, celebrul personaj de desen animat Donald Duck, care a debutat în filmul “The little hen”, la 09.06.1934. În anul 1943, Donald devine, cu adevărat un star şi primeşte Premiul Oscar pentru rolul din “The Fuerhrer's Face”.
1936 - A avut loc premiera absolută, la Opera Mare din Paris, a tragediei “Oedip” de George Enescu.
1941 - Decret-lege pentru mobilizarea agricolă.
1945 - A avut loc, la Cluj, şedinţa solemnă a guvernului României cu prilejul instituirii administraţiei româneşti asupra întregii Transilvanii.
1975 - A murit Ivo Andric, scriitor şi diplomat iugoslav, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1961 (romanul “Podul de pe Drina”) (n.10.10.1892).
1979 - Intră în vigoare Sistemul Monetar European (SME). A fost creat cu scopul de a controla fluctuaţiile cursurilor de schimb în ţările Comunităţii Europene, cu excepţia Marii Britanii.
1996 - S-a desfăşurat, în localitatea egipteană Sharm el-Sheikh, la iniţiativa SUA, prima reuniune internaţională la nivel înalt consacrată luptei împotriva terorismului şi continuării procesului de pace în Orientul Mijlociu.
1996 - A murit Krzysztof Kieslowski, unul dintre cei mai cunoscuţi regizori polonezi (filmele: “Decalogul”, “Trei culori”) (n.27.06.1941).
2000 - A murit geograful Victor Tufescu, unul dintre întemeietorii actualului Institut de Geografie al Academiei Române, membru al Academiei Române (n.19.11.1908).
2000 - Prima vizită în Vietnam a unui şef al Pentagonului, William Cohen, de la încheierea războiului dintre SUA şi această ţară (1973).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .