Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, Marian Preda, Andrei Gheorghe, Vladimir Tismăneanu, Stere Gulea, Cristian Ghinea, Dan Amariei, T. O. Bobe, Pavel Șușară, Mihaela Mihai, Maria Răducanu, Andreea Bibiri, Devis Grebu, Alex Ștefănescu, Florin Tudose sunt doar câțiva dintre cei care au anunțat că o votează pe Monica Macovei pentru funcția de președinte al României.
Desigur și eu voi vota Monica Macovei !
Desigur și eu voi vota Monica Macovei !
Aveți în sfârșit ocazia sa nu mai votați raul cel mai mic deci votați Monica Macovei !
Monica Macovei (n. 4 februarie 1959, București) este o juristă și politiciană română, care a îndeplinit funcția de ministru al justiției între 2004 și 2007. Din 2009 deține funcția de europarlamentar din partea României, fiind realeasă în 2014. În august 2014 și-a anunțat candidatura pentru președinția României la alegerile din 2014. A fost asociată cu organizația pentru apărarea drepturilor omului APADOR-CH până în 2004, inițial drept consultant pro bono, iar apoi ca vice-președinte și președinte.
Absolventă a Facultății de Drept a Universității din București, Macovei a intrat în 1983 în procuratură. La începutul anilor '90, a refuzat să le facă dosare persoanelor arestate ilegal de mineri, punându-le în libertate și raportându-și în schimb colegii care reținuseră abuziv protestatari din Piața Universității. În 1997 și-a dat demisia din Parchet, motivând incompatibilitatea de vedereri cu procurorul general.[2]
Între timp făcuse un master la Universitatea Central Europeană din Budapesta (1992-1993). Din 1995, Macovei a lucrat ca expert pe justiție pentru Consiliul Europei în Europa de Est, participând la misiuni în Federația Rusă, Ucraina, Lituania, Albania, Moldova, Cehia, Georgia, Macedonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina.
În perioada 29 decembrie 2004–5 aprilie 2007 a fost ministru al justiției în Guvernul Tăriceanu. În această calitate, Monica Macovei a inițiat reforme în justiție (cerute de UE) care au dus la ridicarea unora din stegulețele roșii de către Comisia Europeană, fapt ce a contribuit la acceptarea României în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.[3][4]
În 2009 Macovei s-a alăturat Partidului Democrat Liberal, candidând la alegerile pentru Parlamentul European. În 2012 a elaborat 35 de rapoarte adoptate în plen, fiind cel mai activ raportor dintre cei peste 750 de europarlamentari.[5]
Monica Luisa Macovei (nume de fată Gherghescu) s-a născut în București. Tatăl ei, Vasile Gherghescu, era originar din Giurgiu, fiind de profesie jurist. Mama ei, Silvia Gherghescu, este originară din Transilvania, dintr-o familie română unită din Sângeorz, Bistrița-Năsăud.[1] Silvia Gherghescu a fost profesoară de biologie laLiceul Caragiale din București și autoare de manuale școlare.
După cum își amintea mama ei, „Când era copilă, avea o sensibilitate poate exagerată”. Când a venit vremea să-și aleagă specializarea pe care să o urmeze în facultate, ar fi vrut să se îndrepte spre domeniul umanist, însă mama ei s-a opus, dorind să o vadă medic. În cele din urmă, sfătuindu-se și cu tatăl său, care era jurist, a decis să dea examenul de admitere pentru Facultatea de Drept.[6]
Monica Macovei a studiat la Facultatea de Drept a Universității București (1978-1982), pe care a absolvit-o cu diplomă de merit. Macovei a absolvit facultatea cu nota zece, fiind a patra pe țară din promoția ei.[1][6][7]
În paralel, a desfășurat activități de expert și consultant pe teme juridice: profesor asociat la Școala Superioară de Jurnalistică (1994-2002); expert/consultant pentruConsiliul Europei (1996-2004); expert/consultant pentru Federația Internațională Helsinki, OSI, Centrul European pentru Drepturile Romilor, UNDP și alte organizații internaționale (1997-2002). Între anii 1996-2004 a activat în calitate de consultant pentru Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului-Comitetul Helsinki. După o perioadă în care a avut funcția de vicepreședinte al acesteia, între anii 2001-2004 Monica Macovei a fost președintele asociației.
In 1999, Monica Macovei a obținut o decizie pilot în justiție, când, reprezentându-le în calitatea de avocat pe Yvonne Oroveanu Niculescu și Constantina „Dina” Oroveanu, nepoatele politicianului și prim-ministrului interbelic Constantin Argetoianu, a obținut neînceperea urmăririi penale a fostului deținut politic. Procurorul Carp a admis că detenția lui Constantin Argetoianu între 1950 și 1955 la Închisoarea Sighet fusese un abuz.[8] Macovei a declarat că „[d]upă aproape 45 de ani de la moartea sa, pe baza plângerii nepoatelor sale, Yvonne Oroveanu Niculescu și Constantina Oroveanu, Secția Parchetelor Militare a finalizat dosarul, adoptînd o soluție de nevinovăție care aduce reabilitarea legală și morală. Este prima soluție de acest fel din România și deschide drumul aflării adevărului, facînd parte din mult așteptatul proces al comunismului”.[8]
În ziua de 25 decembrie 2004, Macovei era la Breaza, cu părinții și cu fiul ei. Se întorsese pentru vacanță din Bosnia. Conform propriei mărturii, a fost sunată insistent toată dimineața de un număr necunoscut și când a răspuns într-un final, a fost uimită că vorbea cu președintele proaspăt ales, Traian Băsescu. Acesta i-a cerut să accepte portofoliul justiției în guvernul Tăriceanu, care avea să fie anunțat a doua zi.[6]
Macovei s-a consultat cu două persoane, cu Manuela Ștefănescu, de la Apador-CH, care a sfătuit-o să nu părăsească societatea civilă, și cu Alina Mungiu-Pippidi, care a îndemnat-o pe un ton imperativ să accepte. În aceeași zi, Macovei a condus până la București, unde s-a întâlnit cu Băsescu.[6][7] Pe 26 decembrie 2004, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat componența guvernului.[9]
Pe 29 decembrie noul cabinet a depus jurământul. Traian Băsescu i-a mulțumit personal în alocuțiunea sa: „O mențiune specială fac pentru ministrul Justiției. Îi mulțumesc doamnei Monica Macovei că a acceptat să fie membră a Guvernului României, dânsa fiind un om neangajat politic. Am dorit ca prin desemnarea ei în funcția de Ministru al Justiției să dăm Justiției un semnal de neangajare politică. Eu cred că Justiția trebuie să înțeleagă că, începând de astăzi, nu mai este o anexă a politicienilor, ci este în slujba legii.”[10]
După ceremonie, în aceeași zi „ni s-a spus plecați fiecare la minister și preluați ministerul. Nu-i cunoșteam pe colegii de cabinet. Concret cum faci să preiei un minister, am întrebat eu. Și mi s-a spus: «Du-te și preia». Aveam și serviciul secret SIPA. Și întreb: păi și un serviciu secret cum se preia? Concret. Așa că m-am suit tot în mașina asta, împreună cu Renate Weber care fusese numită consilieră la Cotroceni, și l-am sunat pe Cristian Diaconescu, care era ministrul Justiției. [...] am intrat în birou, unde mă aștepta Diaconescu, cu care am stat de vorbă jumătate de oră. Mi-a dat un sfat: «să nu semnezi fără să te uiți înainte».”[6]
Ministerul condus de Macovei a inițiat proiecte de lege incluse în strategia națională de luptă împotriva corupției declanșată de Guvernul Tăriceanu; legile privind reforma justiției (legea privind Consiliul Superior al Magistraturii, legea privind organizarea judecătorească și legea privind statutul magistraților), care au fost adoptate în urma procedurii de asumare a răspunderii guvernamentale, Legea nr. 90 din 15 aprilie 2005 (în virtutea căreia orice fost ministru poate fi anchetat pe baza dreptului comun, fără avizul parlamentului) și proiectul de lege privind înființarea Agenției Naționale de Integritate, al cărei scop este controlarea averilordemnitarilor.
În prima conferință de presă în calitatea de ministru (din ianuarie 2005), Monica Macovei a declarat că analizează competența și activitatea Direcției Generale de Protecție si Anticorupție, fostul Serviciu Independent pentru Protecție și Anticorupție, urmând ca în funcție de concluzii, să ia o decizie privitoare la existența serviciului. A făcut de asemenea referire la Raportul de țară din anul 2004 al Comisiei Europene, care se întreba „care este rostul și menirea unui serviciu de informații în cadrul Ministerului Justiției”.[11] În martie 2005, l-a demis pe generalul Dan Gheorghe, adjunctul șefului DGPA și un protejat al lui Ion Iliescu.[12]
La 13 februarie 2007 Senatul României a adoptat împotriva ministrului Monica Macovei o moțiune simplă de neîncredere cu denumirea de „Minciuna - adevărul justiției Macovei“. Moțiunea a fost anunțată de Partidul Conservator, condus de omul de afaceri Dan Voiculescu, la 3 ianuarie 2007, trei zile după intrarea României în Uniunea Europeană. Moțiunea a fost inițiată parlamentar la 30 ianuarie 2007 de Partidul Conservator și a fost susținută de PSD, votată la 13 februarie 2007 și adoptată cu 81 voturi pentru și 46 voturi împotrivă. Moțiunea a cuprins acuzații între care și lipsa unei strategii de reformă a sistemului judiciar, deși o strategie fusese adoptată de guvern în martie 2005 și publicată în Monitorul Oficial.
După adoptarea moțiunii împotriva sa, Monica Macovei a refuzat totuși să demisioneze din postul de ministru, afirmând că moțiunea de cenzură ar fi urmărit de fapt, oprirea luptei împotriva corupției, în condițiile în care șapte parlamentari fuseseră inculpați în 2006 sub acuzația de corupție și fraude. Unii dintre ei au votat moțiunea împotriva Monicăi Macovei, ignorând conflictul de interese în care se aflau. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a refuzat și el să o demită pe Monica Macovei și a declarat: „Nu există o obligație ca ministrul care este sancționat cu o astfel de moțiune să demisioneze“.[13]
Cu toate aceste susțineri, interne și externe, Monica Macovei a fost înlocuită din funcția de ministru al justiției la 5 aprilie 2007, odată cu restructurarea guvernului Tăriceanu prin ieșirea Partidului Democrat de la guvernare. Cu ocazia bilanțului, ea a prezentat printre realizări îndepărtarea stegulețelor roșii existente în anul 2004 la capitolul justiție și anticorupție din tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, demararea lucrărilor pentru codul de procedură penală și codul de procedură civilă, a căror formă finală era aproape definitivată, informatizarea instanțelor parchetelor și a sistemului penitenciar din România, majorarea retribuției pentru magistrați, precum și independența magistraților în relația cu ministerul justiției.
Monica Macovei a declarat: „Cred că nu mai sunt în guvern pentru că am refuzat să avizez legi cu destinație și pentru că am insistat puțin cam mult pe legislația anticorupție”, referindu-se la înverșunarea mai multor partide pentru a o înlătura de la conducerea ministerului justiției.[14]
Consilier special[modificare | modificare sursă]
După ce a părăsit ministerul de justiție, Macovei a fost consilier special al guvernului Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (FYROM) pe probleme de combatere a corupției și expert al Comisiei Europene în domeniul pregătirii personalului de specialitate din țările candidate UE.[15]
La 12 noiembrie 2008, Macovei a primit premiul „Femeia Europei 2008” din partea Asociației Internaționale pentru Promovarea Femeilor în Europa (AIPFE). Premiul stabilit de un juriu de reprezentanți ai societății civile, jurnaliști și europarlamentari i-a fost înmânat de către președintele Parlamentului European (PE), Hans-Gert Pöttering.[15]
Europarlamentar[modificare | modificare sursă]
În 2009, Macovei a candidat din partea PD-L la alegerile pentru Parlamentul European în România, 2009. A fost al doilea nume de pe listă, după Theodor Stolojan.
În februarie 2013, Monica Macovei și-a lansat candidatura la președinția Partidului Democrat-Liberal (PDL). Grupul său de susținători a fost numit "reformiștii", după moțiunea sa de reformare a partidului.
Candidat la prezidențiale[modificare | modificare sursă]
La 5 august 2014, Macovei și-a anunțat candidatura ca independentă pentru alegerile prezidențiale din România,[16][17] iar la 2 septembrie și-a anunțat demisia din PDL.[18][19]
Împreună cu Macovei au filmat videoclipuri de promovare jurnalistul Andrei Gheorghe, profesorul universitar și fost președinte al Fundației Mișcarea Populară Marian Preda, politologul și expertul Cristian Ghinea, actrița Andreea Bibiri, omul de litere Pavel Șușară și cântăreața Maria Răducanu.[20] Politologul Vladimir Tismăneanu a transmis un mesaj filmat.[20]
Imagine publică[modificare | modificare sursă]
Moțiunea de neîncredere[modificare | modificare sursă]
Comisarul european (UE) pentru justiție și afaceri interne din 2007, Franco Frattini, și-a exprimat sprijinul pentru Monica Macovei, declarând că "Rolul jucat de ministrul Macovei este crucial în consolidarea reformei".[21] Susanne Kastner (SPD), vicepreședinte al Bundestagului, a avertizat că demiterea ministrului justiției ar putea activa la nivelul UE una dintre "clauzele de salvgardare" ale României, prevăzute în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.[22]
Considerată de Financial Times (2006) "un erou care a transformat România din una dintre cele mai corupte parți ale Europei în unul dintre cei mai credibili candidați pentru aderarea la UE”; apreciată de Die Welt (2006) că "pentru România, aderarea la Uniunea Europeană aproape că nu ar fi fost posibilă fără Monica Macovei" și "prin urmare 22 de milioane de români au de ce să îi mulțumească"; caracterizată de Sonntagszeitung (2012) "nici un politician nu este atât de detestat de clicile corupte, de puciștii la costum și de către Securitate ca Monica Macovei. D-na Macovei reprezintă cealaltă Românie, o Românie decentă"; iar recent descrisă de Le Monde (2013) drept "cerberul drepturilor omului" și "icoana cercurilor militante".
Vederi politice și luări de poziție[modificare | modificare sursă]
- Despre Adrian Năstase
În iunie 2012, după tentativa de sinucidere a fostului premier Adrian Năstase, Macovei și-a exprimat în mod public dubii în legătură cu diagnosticul pus acestuia de medicul Șerban Brădișteanu, având în vedere că și Brădișteanu, fost senator PSD, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție, la fel ca Năstase.[28] Macovei a arătat într-un interviu publicat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung inadvertențele care o fac să creadă că a fost vorba despre o înscenare: nimeni nu a auzit vreun pocnet de armă, deși revolverele „Smith & Wesson” fără amortizor, de tipul celui folosit de Năstase, produc la detonare un zgomot de 140 până la 170 dedecibeli, sunet care ar fi trebuit să fie auzit pe o rază de doi kilometri; un glonț pătruns în zona gâtului ar fi cauzat o sângerare puternică, ce nu ar fi putut fi oprită cu un fular; pacientului nu i-a fost administrată perfuzie de sânge nici în drum spre spital, nici la spital; o intervenție chirurgicală a avut loc doar a doua zi, cu caracterul de intervenție cosmetică. Aceste indicii impun concluzia că totul ar fi fost „o telenovelă”.[29]
Activitatea științifică[modificare | modificare sursă]
Monica Macovei a publicat zeci de materiale juridice, precum și articole în ziare și reviste. Printre acestea sunt:
-
- A Changing Continent? Opportunities and Challenges for European Union Expansion , discurs Universitatea Stanford, Institutul pentru Studii Internaționale Freeman Spogli. Power Prosperity – New Dynamics, New Dilemmas, Noiembrie 2007;
- Human Rights and Corruption, Law School, Stanford, discurs, Noiembrie 2007.
- The bid of fighting corruption in Europe. The Romanian experience, discurs, Universitatea Robert Schumann Strasbourg, Project Securint, Octombrie 2007;
- On bending and breaking – The role of the legal system in fighting political corruption, discurs, Institutul Renner, Vienna, Octombrie 2007
- Challenges and Opportunities of EU Enlargement, discurs, Hertie School of Governance, Berlin, Septembrie 2007;
- The Fifth Enlargement. Lessons Learned, discurs, Comisia Europeană, Brussels, Mai 2007;
- Turning the tide. Romanian Anticorruption Bid, Universitatea Harvard, John F. Kennedy School of Government; discurs, Aprilie 2007;
- Justice Sector in Anti-Corruption Efforts and Fighting Judicial Corruption-Approaches and Strategies, discurs, World Bank, New Directions in Justice Reform, Washington, Aprilie 2007;
- The secret policeman’s fall, Transparency and Silence, Open Society Institute, New York, 2006; publicat și în The Guardian web newspaper, Octombrie 2006.
- Jurisprudența internațională cu privire la accesul la informații, libertatea de exprimare și dreptul la viață privată ; Agenția de Monitorizare a Presei, 2004.
- Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului – Culegere selectivă, vol III, 2003; vol II, 2001; vol. I, 2000; Polirom; (editor).
- Monitoring the EU Accession Process: Judicial Capacity, Central European University Press; 2003.
- The right to liberty and security of the person – A guide to the implementation of Article 5 of the European Convention of Human Rights, Consiliul Europei, 2002.
- Freedom of expression – A guide to the implementation of Article 10 of the European Convention of Human Rights, Consiliul Europei, 2001.
- Monitoring the EU Accession Process: Judicial Independence, Central European University Press; 2001.
- Monitoring the EU Accession Process: Minority Protection, Central European University Press; 2001.
- Police Impunity in Romania: Military Jurisdiction over Misconduct Cases, Policing and Society, vol. 10, no. 1, Harwood Academic Publishers, USA, 2000.
- Access to Legal Aid for Indigent Criminal Defendants in Romania, Parker School Journal of East European Law, Columbia University, 1998/Vol.5 Nos.1-2.
- The Procuracy and its Problems - Romania, East European Constitutional Review, vol.8, no.1/2, New York University, School of Law & Central European University, 1999.
- Protection of Human Rights by the Judiciary in Romania, Judicial Protection of Human Rights: Myth or Reality; Praeger Publishers, Motive pentru eliminarea articolului 200 din codul penal român, TIP ART, București, 1999.
- Legal Culture in Romania, East European Constitutional Review, vol. 7, no. 1, New York University School of Law & Central European University, 1998.
- Romania - Analysis of Media Law and Practice, International Federation of Journalists & Article XIX, Londra, 1997.
- Violența împotriva femeilor, Gen și Societate, Alternative, București, 1997.
- The Accountability of Law Enforcing Agencies, Impunity: The Need for an International response, Parlamentul European, 1996.
- Libertatea de exprimare – hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, Top Print & Paper, Bucharest, 1996.
- Drepturile Individuale în Noul/Vechiul Cod Penal, Revista Română de Drepturile Omului, nr. 10, 1996.
- Neconstituționalitatea unor dispoziții din legea poliției, Revista Română de Drepturile Omului, nr. 5, 1995.
- Romanian Law and Practice on Corruption, în Democracy and Corruption, COLPI, Budapest, 1995.
- Drepturile Individuale în România, Centrul pentru Studii Politice și Analiză Comparativă, București, 1994.
- Ofensa împotriva autorității într-o societate democratică, Revista Română de Drepturile Omului, nr. 4, 1994
Apartenență la organizații[modificare | modificare sursă]
Monica Macovei face parte din următoarele organizații:- Platforma pentru Memorie și Conștiință Europeană, membru Board of Trustees (din 2012);
- Consiliul European pentru Relații Externe, membru (din 2012);
- Societatea Academică Română, membru în Senat (din 2011);
- Academia Europeană Yuste, Spania, membru (din 2008);
- Universitatea Central Europeană, membru Board of Trustees (din 2007);
- Grupul pentru Dialog Social, România, membru (din 2007);
- Transparency International România, membru fondator (din 1999);
- Eisenhower Exchange Fellowships, SUA, fellow(din 1997);
- Baroul București (din 1997);
- Salzburg Seminar, Austria, fellow (din 1994);
- Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH), membru (din 1997);
- Eisenhower Exchange Fellowships, USA, fellow (din 1997);
- Transparency International-România, membru fondator (din 1999);
- European Series, British Council, fellow (din 1999);
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .