PATRIOTIC, NU NAȚIONALIST
Patria o iubești firesc, nu până la viol, cum au făcut-o cei care din prea mult „naționalism” au menținut-o în subdezvoltare și izolare, sau au scos-o la mezat. O iubești atunci când nu o murdărești, nu o furi, nu o defrișezi, nu o demolezi, când îi respecți valorile, patrimoniul, limba, mediul și cultura, nu atunci când te bați cu pumnul în pieptul viril și ragi slogane neanderthaliene. Nu poți fi „mândru că ești român”: poți fi mândru doar de ceea ce faci ca român și, în general, ca persoană umană liberă și responsabilă.
ÎNCREZĂTOR ÎN ECONOMIA LIBERĂ
Fără socialism, adică manipularea resentimentului și mită pentru propriul electorat prin munca forțată și jefuirea altora. Noi vrem ca banii să rămână în cea mai mare măsură la cei care-i produc. Fiecare știe cel mai bine cum să-și cheltuie banul muncit: statul trebuie să-și scoată mâinile din buzunarele noastre. Prosperitatea celor care produc, creează, inovează, construiesc și dezvoltă se va răsfrânge organic asupra întregii societăți, solidaritatea va fi din prea-plin, nu deturnată asistențialist. Banii vor fi reinvestiți în locuri de muncă, în cercetare, dezvoltare, educație și sănătate, în consum și servicii de cei care știu ce să facă cu ei, nu vor fi deturnați către mafia de partid.
PRO-OCCIDENTAL
În primul rând SUA și NATO, fiindcă fără ei am fi gubernie rusească. Pe noi nu ne veți auzi înjurând ambasadele occidentale, fiindcă știm că vor același lucru ca românii cinstiți: limitarea corupției, un stat de drept, un partener cinstit. Corupția îi favorizează pe cei care ne vor răul: ea vulnerabilizează statul și drenează resursele. Corupția este vânzare de țară și trădare națională. Statele membre UE și NATO ne sunt partenere, ca dovadă că denunță corupția din România, nu o speculează.
REFORMIST
Vrem să reformăm ce e prost ca să conservăm ce e valabil. Nu vrem inginerii sociale, lingvistice, mentale, revoluție permanentă, anarhie. Nu vrem să aruncăm țara-n aer, să creăm un nou om nou, să ne aruncăm identitatea la gunoi. Nu suntem utopiști, nu visăm la zori purpurii, raiul pe pământ, râuri de lapte și miere sau reîntoarcerea la comuna primitivă. Înțelegem lumea așa cum este: vrem să păstrăm ce e bun, să reformăm ce e greșit și să eradicăm ce e putred.
ÎNDRĂGOSTIT DE LIBERTATE
Respingem statul omnipotent și omniprezent, poliția gândirii și controlul electronic al tuturor. Vrem cât mai multă libertate de alegere în sănătate și educație, ca pe orice altă piață. Vrem libertate de conștiință și libertate religioasă, fără ca una să o reprime pe cealaltă.
Niciun partid din România nu are oferta noastră. Unii vând spaime, alții mituiesc, alții sunt avataruri sau rebranduiri ale produsului politic creat în laboratorul securisto-comunist.
Noi vrem să întoarcem pagina. Noi propunem total altceva decât clasa politică actuală.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .