Joseph Maurice Ravel (n. 7 martie 1875, Ciboure - d. 28 decembrie 1937, Paris) a fost un compozitor francez impresionist.
Fiul unui inginer inovator, realizatorul unui motor cu combustie internă şi al unuia dintre primele automobile, Joseph Maurice Ravel începe studiul muzicii la vârsta de şapte ani, cu Charles René.
În anul 1889 este admis la Conservatorul din Paris, unde studiază pianul şi armonia. Ravel nu era un copil minune, la Conservator rămânând timp de şaisprezece ani, o perioadă neobişnuit de lungă. Primele compoziţii le realizează în anul 1893, sub influenţa lui Emmanuel Chabrier şi a lui Erik Satie. În anul 1894 Ravel începe să fie influenţat de muzica lui Debussy. Această influenţă îl va face să dea noi dimensiuni impresionismului. În anul 1897 este primit la clasa de compoziţie a lui Gabriel Faure. Aici îl întâlneşte pe George Enescu cu care se împrieteneşte.
La începutul secolului al XX personalitatea puternică a dirijorului și compozitorului MauriceRavel s-a impus în lumea muzicală prin interpretări artistice și prin noutatea lucrărilor sale muzicale cu rafinate sonărități impresioniste și un pronunțat colorit folcloric.
Ravel reînvie spiritul clasic francez în sonatină pentru pian și în suita preclasică "Mormântul lui Couperin". A scris 2 importante cicluri pentru pian : "Oglinzi" și Suita "Gaspard al nopţii". În muzică dramatică a scris o operă bufă într-un act "Ora spaniolă". După modelul lui Schubert a compus 8 valsuri, transformate mai târziu în baletul "Adelaida"sau "Limbajul Florilor". Mai compune suita pentru voce și orchestră "Sheherezada". Cea mai populară creație a sa simfonică este " Boléro" - conceput pe un ritm ostinat care persistă până la sfârșitul lucrării.
Ravel expune la flaut o amplă melodie alcătuită din 2 perioade muzicale după care reluând mereu aceeași linie melodică ii suprapune succesiv câte un instrument la cvartă și octavă. Rezultatul este persistența accentelor melodiei care la fiecare reluare modificându-se efectul timbrar, crește ca intensitate.
Sedus de muzica orientală compune pentru voce și pian diferite melodii incluse în cicluri : 5 melodii grecești, 2 melodii ebraice, 3 cântece din Madagascar, 3 cântece ale lui Don Quichotte, 7 cântece populare, ciclul de lieduri "Istoriile Naturale". Ravel ne-a lăsat valoroase lucrări în genul muzicii de cameră : Trio în la minor , Cvartetul de coarde în Fa major, Sonata pentru vioară și pian, Sonata pentru vioară și violoncel, Sonata pentru vioară şi orchestră, Rapsodia - "Tzigane" - de o mare dificultate tehnică cu un caracter strălucitor.
A scris 2 concerte instrumentale : Pian şi Orchestră în Re major pentru mâna stângă, Pian și orchestră în Sol major. Marea sa varietate ritmică izvorește din diferite surse folclorice și din particularităţile dansurilor care l-au inspirat; de la vechea pavană până la ritmurile moderne. Armonia sa tonală cu structuri modale, dinamica și agogica tonală, diversitatea combinațiilor tonale conferă muzicii sale pregnanţă și originalitate astfel încât alături de Debusy, Ravel contribuie la dezvoltarea limbajului muzical modern din prima jumătate a secolului XX.
Între anii 1928 şi 1931 nu mai compune şi efectuează un lung turneu în SUA şi Canada, unde asistă şi interpretează câteva lucrări proprii şi primeşte titlul de "Doctor honoris causa" al Universităţii din Oxford. Aici l-a cunoscut pe George Gershwin, a ascultat multă muzică jazz şi a încorporat-o în muzică sa, împreună cu alte procedee specifice americane. Spunea că a încercat să compună lucrarea "Copilul şi vrăjitoriile", "în stilul operetei americane". Partea lentă din Sonata lui pentru pian şi vioară se numeşte "Blues", iar muzica jazz îşi face resimţită prezenţa în Concertul în sol major. Era un muzician simplu şi pur, care lucra direct cu materialele muzicii şi, spre deosebire de mulţi alţi contemporani de-ai săi, n-a elaborat nici un fel de teorii despre muzică şi nici nu s-a implicat în diversele orientări estetice.
Încă din 1927 Ravel se plângea de oboseală progresivă şi, deşi i se recomandase un repaus de un an, ignoră sfatul medicilor şi scrie celebrul Boléro (1928).
În anii următori starea compozitorului se agravează, apar probleme de coordonare motorie, defecte de mişcare a globilor oculari şi probleme de limbaj.
În lucrarea “Neurological Disorders în Famous Artists” ( 2005), există un studiu despre compozitor, semnat Erick Baeck, în care autorul spune că Ravel ar fi suferit de o „boală neurologică progresivă presenilă care i-a anihilat creativitatea în ultimii ani ai vieţii“. Supus unei operaţii pe creier la 17 decembrie 1937, în urma unei suspiciuni de hidrocefalie, pacientul nu îşi mai revine şi moare pe 28 decembrie 1937.
